Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 97/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 6750/2/2014
Dosar nr._
(2314/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.97
Ședința publică din 28.01.2015
Curtea constituită din:
Președinte - MĂDĂLINA GABRIELA RĂDULESCU
Judecător - A. D. T.
Judecător - C. B. T.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatorul C. D. împotriva deciziei civile nr.1568 din 24.10.2014, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimata C. A. A. și cu autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 3 București.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul M. I.-M. în calitate de reprezentant al contestatorului C. D. în baza împuternicirii aflate la fila 22 din dosar; lipsesc intimata C. A. A. și autoritatea tutelară de pe lângă Primăria sectorului 3 București.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care avocatul contestatorului depune la dosar chitanța în cuantum de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,50 lei.
Curtea constată că, la acest moment, contestația în anulare este legal timbrată, cauza se află în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Avocatul contestatorului C. D. solicită admiterea contestației în anulare, astfel cum a fost formulată, anularea deciziei pronunțate în recurs și, în urma rejudecării, admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțate în apel, pe fond respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate și admiterea cererii reconvenționale.
Invocă dispozițiile art.318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, susținând că instanța a omis să se pronunțe asupra a două dintre motivele de casare, anume cel referitor la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe capătul de cerere din reconvențională privind stabilirea obligației de întreținere în natură.
Mai mult, pentru stabilirea reală a veniturilor nu s-au administrat probe, având în vedere că, de la data soluționării fondului a trecut foarte mult timp, pronunțându-se fără a face verificări sub acest aspect.
Un al doilea motiv al contestației în anulare este acela că, în recurs, pârâtul reclamant a invocat încălcarea dreptului său la un proces echitabil, iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestui motiv.
Susține că instanța a făcut o interpretare eronată a probelor și solicită, în concluzie, admiterea contestației în anulare, avându-se în vedere toate criticile invocate în scris la dosar, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1120 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
La data de 10.11.2014 contestatorul C. D. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1568/24.10.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în contradictoriu cu intimata – reclamantă – pârâtă C. A. A. și cu intimata – pârâtă Autoritatea Tutelară – Primăria sectorului 3 București.
În motivarea contestației, contestatorul a invocat faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze motive de casare și de modificare.
Contestatorul arată că a criticat decizia din apel, în cuprinsul motivelor de recurs, cu privire la modul de stabilire a obligației de întreținere, dar instanța de recurs a omis să analizeze acest motiv de recurs.
De asemenea, contestatorul arată că, în cuprinsul motivelor de recurs a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din CEDO, dar instanța de recurs a omis să analizeze și acest motiv de recurs.
În continuarea contestației în anulare, contestatorul reiterează pe larg aspecte privind nelegalitatea deciziei atacate, în sensul că instanța de recurs nu a făcut o analiză reală și judicioasă a probelor existente la dosarul cauzei, nu a ținut în nici un fel cont de declarația minorului, invocând și aspecte legate de netemeinicia deciziei din recurs.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 317 și urm. C.pr. civ., art. 6 și 8 din CEDO.
Examinând contestația în anulare formulată, curtea constată că este nefondată pentru următoarele considerente.
Prin sentința civilă nr._/19.09.2012, Judecătoria sectorului 1 București a admis in parte cererea principală, astfel cum a fost precizată formulată de reclamanta C. A. A., pe pârâtul C. D., si cu autoritatea tutelară Primăria S. 3 București, a dispus modificarea programului de vizitare stabilit in favoarea pârâtului-reclamant prin sentința civilă nr._/24.11.2006, urmând ca acesta să aibă legături personale cu minorul C. A., născut la data de 01.04.2005, după următorul program: in primul si al treilea sfârșit de săptămână din lună, sâmbăta si duminica, între orele 17,00 si 20,00, la domiciliul minorului, a dispus majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul –reclamant prin sentința civilă nr._/24.11.2006 in favoarea minorului C. A., născut la data de 01.04.2005, de la suma de 60 lei lunar la suma de 324,33 lei lunar, începând cu data de 07.09.2009 si până la majoratul copilului, a respins cererea reconvențională, astfel cum a fost completată si precizată, ca neîntemeiata, a luat act de faptul că reclamanta-pârâtă nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.432 A/09.04.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul pârât C. D. împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 1568/24.10.2014 Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă a respins reciursul formulat de recurentul pârât reclamant C. D. împotriva deciziei civile nr.432.A. din 09.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimata reclamantă-pârâtă C. A. A. și Autoritatea Tutelară – Primăria sectorului 3 București.
Prealabil, curtea reține că, în dreptul intern, Codul de procedură civilă, contestația în anulare este reglementată ca o cale extraordinară de atac, de retractare, pusă la dispoziția părților pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege. Ori, în cauza de față, contestatorul își motivează prezenta contestație în anulare și pe dispozițiile art. 6 și 8 din Convenție, apreciind că ar putea obține pe această cale retractarea unei decizii irevocabile, provocând o nouă judecată asupra fondului litigiului, ceea ce este inadmisibil.
Dacă s-ar accepta o altă interpretare decât aceea conformă cu intenția legiuitorului, s-ar ajunge, teoretic, la o creștere a proceselor cu acest obiect în progresie geometrică, ceea ce ar contraveni, evident, atât jurisprudenței CEDO prin care se aplică cu consecvență principiul securității raporturilor juridice, cât și jurisprudenței naționale. Astfel, în cauza S. Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strasbourg a decis că "admiterea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1" și continuă: "Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanțiale și imperioase", în același sens fiind și: Riabykn împotriva Rusiei, Hotărârea nr._/1999, Mașiniexportimport Industrial Group SA împotriva României, Hotărârea din 1 martie 2006; B. împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006.
În al doilea rând, curtea observă că deși contestatorul invocă, în susținerea contestației în anulare, dispozițiile art. 317 și următoarele din C.pr. civ, în realitate unicul motiv al contestației, astfel cum rezultă din dezvoltarea acesteia, poate fi încadrat în dispozițiile art. 318 teza a II a, contestatorul invocând omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra a două din motivele de recurs.
Sub un prim aspect, curtea constată că recurentul a invocat în recurs, în ceea ce privește obligația legală de întreținere, încălcarea dispozițiilor art. 529 alin. 2 coroborat cu art. 530 alin. 1 din N.C.C.
Astfel, în motivele de recurs recurentul arată, în principal ceea ce a solicitat prin cererea reconvențională formulată, precizând că a avut două capete de cerere, respectiv exercitarea autorității părintești în comun, în baza unui program proporțional de relații personale cu minorul, iar celălalt privind obligația legală de întreținere în natură.
Din dezvoltarea motivelor de recurs, nu rezultă nici un fel de critici de nelegalitate aduse deciziei recurate, cu privire la obligația de întreținere, astfel că instanța de recurs, analizând recursul în totalitate, a arătat, în concret că față de caracterul nedevolutiv al căii de atac a recursului, va răspunde punctual motivelor de recurs ce pot fi susținute și analizate din perspectiva dispozițiilor art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă .
Cu privire la modalitatea de stabilire a pensiei de întreținere, curtea a arătat că „pensia de întreținere pentru minor a fost stabilită conform solicitării recurentului la 1/3 din veniturile realizate, cu respectarea art.529 alin.1 Noul cod civil „, astfel că nu poate fi reținută critica vizând omisiunea analizării acestui motiv de modificare a deciziei recurate.
Cât privește critica vizând neanalizarea motivului de recurs referitor la încălcarea art. 6 din CEDO de către instanța de recurs, curtea constată că, recurentul nu a formulat nici un motiv de recurs, dezvoltat din care să rezulte o critică concretă adusă deciziei recurate sub acest aspect, ci s-a limitat ca, în finalul motivelor de recurs să invoce, cu ocazia încadrării în drept a recursului și dispozițiile art. 6 din CEDO.
În condițiile în care dispozițiile art. 306 C. pr. civ. impun ca declararea recursului să fie însoțită și de o corespunzătoare motivare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate, simpla trimitere a recurentului, cu ocazia încadrării în drept a recursului, la dispozițiile art. 6 din CEDO nu reprezintă, în sine un motiv de recurs ce trebuia analizat explicit de instanță.
Pentru aceste considerente, curtea în temeiul dispozițiilor art. 318 teza a II a C. pr. civ. respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul C. D. împotriva deciziei civile nr.1568 din 24.10.2014, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimata C. A. A. și cu Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA S. 3 BUCUREȘTI.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. C. B. T.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./03.02.2015
C.-S.3 – D.A.; F.P.; C.M.T.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 15/2015. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Decizia nr. 186/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
