Partaj judiciar. Decizia nr. 843/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 843/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 166/192/2013
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 843 R
Ședința publică de la 15.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. Z.
GREFIER – S. V.
………………………………
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă P. D., împotriva deciziei civile nr. 4/28.01.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. F., având ca obiect „partaj judiciar”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 08.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 15.09.2015, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea formulată la data de de reclamanta M. F. împotriva pârâtei P. D., s-a solicitat
Ulterior, la termenul din 03.04.2013, reclamanta a depus cerere completatoare, prin care a solicitat anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.153/19.09.2004 eliberat de BNP S. I..
Prin sentința civilă nr.1851 din 18.12.2013 Judecătoria B. V. a respins excepțiile lipsei de obiect, lipsei de interes și a prescripției dreptului la acțiune cu privire la cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.153/19.09.2004 eliberat de BNP S. I. în dosarul nr.181/2004, ca neîntemeiate. A admis în partea cererea reclamantei, a dispus anularea parțială a certificatului de moștenitor nr.153/19.09.2004 eliberat de BNP S. I. în dosarul nr.181/2004, a constatat că alături de pârâta P. D., reclamanta M. F. este moștenitoare a defunctului S. M.. A constatat că pârâta P. D. și reclamanta M. F. au fiecare o cotă de ½ din masa succesorală a defunctului S. M., astfel cum a fost reținută prin certificatului de moștenitor nr.153/19.09.2004 eliberat de BNP S. I. în dosarul nr.181/2004. S-a dispus ieșirea părților din indiviziune asupra terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr._/09.02.1993, prin formarea de loturi care au fost atribuite in natura catre cele doua parti. A fost respins capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă de locuit compus din trei camere, dependințe și anexe gospodărești situat în ., ca neîntemeiat. A fost obligata pârâta să achite reclamantei suma de 4.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, in esenta, urmatoarele:
In privința excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, au fost avute in vedere disp. art.133, art.112 pct.3 Cod de procedură civilă si s-a retinut ca, având în vedere că prezenta cerere are un obiect, respectiv ieșirea din indiviziune asupra imobilului existent în prezent, rezultă că excepția nu este întemeiată.
Totodata, dat fiind că reclamanta solicită ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă existent în prezent, anularea certificatului de moștenitor nr.153/2004 cu consecința reținerii unei cote de ½ din masa succesorală a defunctului S. M., rezultă că aceasta are un interes în promovarea prezentei cereri de chemare în judecată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea având ca obiect nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr.153/2004, instanța reține următoarele:
Când cel ce solicită anularea certificatului de moștenitor a participat la procedura succesorală notarială și a consimțit la eliberarea certificatului de moștenitor, anularea acestuia poate fi cerută numai pentru vicii de consimțământ sau incapacitate, ipoteză în care, fiind vorba de o nulitate relativă, acțiunea este supusă prescripției extinctive, ori pentru cauze de nulitate absolută, ipoteză în care acțiunea este imprescriptibilă extinctiv.
Alta este însă situația părții care nu a participat la procedura succesorală notarială.
În acest caz, întrucât mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor îi sunt opozabile până la proba contrară, poate solicita instanței să constate calitatea lui de moștenitor și a drepturilor fiecărui moștenitor, ipoteză în care, acțiunea în anularea certificatului de moștenitor deja emis are caracterul unei acțiuni în constatare și deci este imprescriptibilă extinctiv.
În speță, astfel cum rezultă din înscrisurile care au stat la baza emiterii certificatul de moștenitor nr. 153/29.09.2004 rezultă că reclamanta M. F. nu a participat la procedura succesorală notarială, acțiune promovată în anularea certificatului de moștenitor emis pe urma defunctul S. M. fiind deci imprescriptibilă extinctiv.
Instanța a mai reținut că, prin sentința civilă nr.285/2013 pronunțată de Judecătoria B. V. în dosarul_, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M. F. și s-a constatat că reclamanta este fiica biologică a numitului S. M. (f. 43).
Rezultă astfel că, la data dezbaterii succesiunii defunctul S. M., reclamanta M. F. nu putea participa la procedura succesorală notarială, întrucât nu avea stabilită filiația față de defunctul S. M..
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, la data de 22.01.2003 a decedat S. M., iar prin cererea formulată la BNP I. S. prin care a solicitat dezbaterea succesiunii defunctului S. M., pârâta P. D. a declarat că este singura moștenitoare a defunctului ( f 69)
În cadrul procedurii succesorale notariale a fost audiați doi martori, potrivit cărora defunctul a avut o singură fiică, respectiv P. D.. ( f 83).
În consecință s-a emis certificatul de moștenitor nr. 153/29.09.2004 prin care s-a stabilit că de pe urma defunctului S. M. a rămas ca moștenitor P. D., în calitate de descendentă, căruia i-a revenit întreaga masă succesorală. S-a mai reținut de asemenea că nu sunt străini de succesiune prin neacceptare potrivit art.700 Cod civil.
Instanța apreciază că nu prezintă relevanță faptul că succesiunea defuncților S. M. și S. I. a fost dezbătută în aceeași zi și la același birou notarial.
Astfel, chiat dacă ar fi avut cunoștință despre emiterea certificatului de moștenitor nr. 153/29.09.2004 reclamanta nu putea participa la procedura succesorală și nu putea solicita reținerea sa în calitate de moștenitoare, alături de P. D., câtă vreme, la data dezbaterii succesiunii, reclamanta M. F. nu avea stabilită filiația față de defunctul S. M..
Prin urmare, reclamanta este în drept să solicite constatarea nulității absolute și parțiale a certificatului de moștenitor în ceea ce privește moștenitorii defunctului și cotele ce le revin acestora.
Astfel fiind, instanța va dispune anularea parțială a certificatului de moștenitor nr. 153/19.09.2004 eliberat de BNP S. I. în dosarul nr. 181/2004 și va constată că alături de pârâta P. D., reclamanta M. F. este moștenitoare a defunctului S. M..
Mai departe, instanta de fond a constatat cotele de mostenire de ½ in favoarea fiecarei parti, masa succesorala fiind cea reținută prin certificatului de moștenitor nr. 153/19.09.2004 eliberat de BNP S. I. în dosarul nr. 181/2004.
În ceea ce privește alcătuirea masei succesorale s-a reținut că potrivit Titlului de Proprietate nr._/09.02.1993 eliberat de CJSDPT G., defunctului S. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului situat în satul Pădureni, ., compus din: terenul extravilan arabil în tarlaua 81, în suprafață de 10.000 mp, teren extravilan arabil în tarlaua 82/1, în suprafață de 10.000 mp, teren arabil vii în tarlaua 66 în suprafață de 700 mp, teren intravilan arabil în . suprafață de 2.900 mp, teren intravilan arabil în . suprafață de 500 mp și teren intravilan curți construcții în . suprafață de 1.500 mp.
Având în vedere probele administrate în cauză, instanța a reținut faptul că terenurile sunt comod partajabile în natură.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă de locuit compus din trei camere, dependințe și anexe gospodărești situat în ., s-a retinut, pe baza declaratiilor martorilor, că imobilul casă bătrânească a fost demolat prin voința coproprietarelor, precum și faptul că imobilul ce se află amplasat pe terenul intravilan în suprafață totală (măsurată) de 4400 este edificat exclusiv de pârâta P. D., de aceea instanța a respins capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil, ca neîntemeiat.
Prin decizia civila nr. 4/ 28.01.2015 pronuntata de Tribunalul G., Sectia civila, a fost respins ca nefondat apelul declarat impotriva acestei sentinte de parata P. D..
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut, in esenta, urmatoarele:
Reține tribunalul că obiectul pricinii de față, astfel cum acesta a fost determinat prin cererea introductivă de instanță, cerere ulterior completată, îl constituie partajul judiciar a averii rămasă de pe urma defunctului S. M., ca urmare a solicitării de anulare parțială a certificatului de moștenitor 153/2014 eliberat de BNP S. I..
În ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea instanței asupra excepției tardivității formulării cererii completatoare, tribunalul o apreciază ca nejustificată, în contextul în care se constată că excepția tardivității invocată inițial, a fost calificată la termenul din 12.06.2013 – fila 46 din dosarul de fond, ca excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție unită cu fondul și asupra căreia instanța s-a pronunțat prin hotărârea finală.
Tribunalul apreciază oricum că cererea completatoare a fost formulată în termenul prevăzut la art.132 C.proc.civ., adică la prima zi de înfățișare, zi care, în cauza de față este la termenul ulterior comunicării întâmpinării.
În ceea ce privește soluționarea excepției lipsei de interes și a excepției lipsei de obiect, de asemenea, critica apare ca nefondată, în raport de solicitarea reclamantei, astfel cum aceasta a fost precizată și completată, se înțelege în mod clar în ce a constat pretenția acesteia, obiectul fiind clar determinat, anume partajarea bunurilor din masa succesorală a defunctului S. M., interesul părții fiind evident, din moment ce aceasta s-a pretins a fi comoștenitoarea defunctului său tată.
Nejustificată apare și critica privind timbrajul cererii, constatându-se că acesta a fost stabilit și achitat în mod corect și complet la termenul din 12.06.2013, iar instanța s-a pronunțat ulterior, nu la termenul din 08.05.2013.
Nu se poate reține ca fiind admisibilă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de apelanta-pârâtă, din moment ce în speță este vorba despre invocarea unei cauze de nulitate absolută, anume anularea certificatului de moștenitor pentru a se constata calitatea de moștenitor legal a tuturor persoanelor cu vocație generală și concretă la succesiunea defunctului, acțiunea fiind astfel imprescriptibilă extinctiv.
În ceea ce privește fondul pricinii, în raport de înscrisurile existente, a celorlalte probe administrate, se constată că în mod corect s-a apreciat că și reclamanta M. F. este moștenitoarea defunctului S. M., alături de pârâta P. D., reclamanta stabilindu-și filiația după momentul dezbaterii succesiunii la notar.
Corect a fost stabilită masa succesorală rămasă de pe urma defunctului S. M., formată din terenurile înscrise în T.P. nr._/09.02.1993 și partajate aceste terenuri în natură, în scopul evitării sultelor, conform art.728 și urm. C.civ., instanța de fond ținând cont de posesia exercitată la momentul partajului de fiecare dintre părți, precum și de faptul că pe terenurile intravilane deținute, fiecare dintre părți a ridicat o construcție, cazul pârâtei P. D., respectiv o fundație, cazul reclamantei M. F..
În ceea ce privește casa de locuit ce a aparținut defunctei S. I., din declarațiile martorilor rezultă că aceasta a fost demolată de părțile din cauză, astfel că nu se poate pune problema de partajare a unui bun care nu mai există.
Neîntemeiată apare și motivul de apel constând în acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care este evident că pârâta a „căzut în pretenții”, în terminologia art.274 C.proc.civ., cheltuielile acordate constând în onorariu avocat, iar faptul că nu s-a partajat și casa nu este de natură a influența partajul.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul va respinge, ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă P. D. împotriva sentinței civile nr.1851/18.12.2013 pronunțată de judecătoria B. V..
Impotriva acestei decizii s-a formulat, in termen legal, prezentul recurs de catre parata P. D., dezvoltand, in esenta, urmatoarele critici:
Primul motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. (5) Cod procedură civilă, instanțele încălcând formele de procedură prevăzute sub pedeapsa nulității de art. 105 alin. (2) Cod procedură civilă.
Astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 1851 din 18.12.2013 pronunțată de Judecătoria B. V., cererea de chemare în judecată, precum și cererea precizatoare și completatoare nu au fost motivate în drept, în aceste condiții, deși recurenta a solicitat instanței, la fiecare termen de judecată, să pună în vedere reclamantei să-și motiveze în drept cererea, instanța punându-i în vedere să precizeze în scris temeiul de drept al cererii.
Cu toate acestea, reclamanta nu și-a îndeplinit aceasta obligație, instanța pronunțând o hotărâre nelegală, admițând o cerere de chemare în judecată care ar fi trebuit să fie respinsă ca nemotivată, dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă sunt imperative, introducerea unei cereri de chemare (fomulată de avocat) care nu contine toate elemenele obligatorii prevăzute de art. 112 Cod procdură civilă, printre care și temeiul de drept al cererii trebuia sancționat de judecător prin anularea cererii ca nemotivată.
Prin nemotivarea în drept a cererii, reclamanta nu a indicat cauza cererii sale, temeiul juridic al acesteia, în doctrină, cauza a fost definita ca fiind "acul sau fapta care constituie fundamentul direct și imediat al dreptului reclamat". Deși se arată că reclamantul nu trebuie să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază, judecătorul trebuie sa facă încadrarea în drept a cererii de chemare în judecată, în virtutea rolului activ pe care acesta trebuie să îl îndeplinească in proces, pentru o justă și legală soluționare a cauzei cu care acesta a fost învestit de către reclamant.
Or, nici judectorul fondului și nici judecătorul din apel nu au considerat necesar să indice în motivarea celor două hotărâri temeiul de drept pe are aceștia l-au apreciat ca fiind aplicabil speței deduse judecății. Mai mult, aceștia au pronunțat o hotărâre prin care au admis o cerere informă de chemare în judecată, menționând în mod expres fapul ca reclamanta a introdus o cerere de chemare în judecată nemotivată în drept.
Deși a solicitat instanțelor să constate că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este cel prevăzut de art. 83 din Legea nr. 36/1995, care reglementează o nulitate relativă a certificatului de moștenitor, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat cu privire la temeiul de drept substanțial care ar fi aplicabil, în accepțiunea instanței, cauzei deduse judecății. Unul dintre motivele de apel invocate de parata l-a constituit chiar acest aspect, neindicarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată nici de către reclamantă și nici de către instanța de fond și de apel, judecătorii celor două instanțe marginindu-se să afirme că actul juriic contestat este lovit de nulitate absolută având în vedere că reclamanta nu ar fi participat la procedura succesorală notarială.
Pentru aceste considerente, se solicita de catre recurenta instanței de recurs să dispună, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 304, pct. 5 Cod procedura civilă, casarea hotararilor instantelor de fond, având în vedere faptul că cele două hotărâri nu respectă cerințele imperative prevăzute de art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, și anume: nu conțin motivele de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-a înlăturat excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de subsemnata la fond și reiterată în apel, excepție pe care înțeleg să o susțin și în fața instanței de recurs.
Cel de-al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Prin întreg probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada că certificatul de moștenior nr. 153/2004 a fost emis cu respectarea tuturor cerințelor de legalitate impuse de lege notarului public, nefiind lovit de nicio cauză de nulitate, absolută sau relativă.
Deși in cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a precizat în mod corect că intimata M. F. și-a stabilit filiația după defunctul S. M. ulterior dezbaterii succesiunii, în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune considerând ca se impune constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor nr. 153/2004 pentru a se constata calitatea de moștenitor legal a tuturor persoanelor cu vocație generală și concretă la succesiunea defunctului, acțiunea fiind imprescriptibilă extinctiv.
IN ce priveste efectele sentinței civile prin care Judecătoria B. V. a dispus rectificarea actelor de stare civila ale intimatei reclamante, recurenta sustine ca aceasta hotărâre nu ii este opozabilă, ea nefiind parte in acel dosar. Presupunând totuși că această hotărâre ii este opozabilă, se pune problema dacă aceasta sentință are efecte asupra valabilității certificatului de moștenitor nr. 153/2004
Din actele depuse în soluționarea cererii de rectificare acte de stare civilă, astfel după cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 285/2013 pronunțată de Judecătoria B. V. în dosarul nr._, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat instanței rectificarea actelor sale de stare civilă, instanța urmând să constate ca S. M. a recunoscut-o ca fiică biologică printr-o declarație dată autorităților statului ulterior nașterii reclamantei (22.10.1948).
Se pune astfel întrebarea firească, ce a determinat-o pe reclamantă, abia în anul 2012, să solicite instanței rectificarea actelor sale de stare civilă și nu mai devreme, în timpul în care părinții trăiau, cât timp aceasta era minoră sau ulterior când a devenit majoră sau chiar atunci când notarul public i-a comunicat ca nu are vocație la moștenirea defunctului S. M., înțelege din această sentință că practic a fost o simplă formalitate de rectificare a actelor sale de stare civilă în condițiile în care defunctul tată a recunoscut-o practic pe intimata reclamantă ca fiind fiica sa legitimă.
Este evident că intimata reclamantă a folosit și în acest caz autoritatea judecătorească în obținerea unui drept cu scopul imediat de a obține pe cale judecătoreasca anularea unui certificat de moștenitor perfect legal.
Contrar celor menționate în motivarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și de instanța de apel, în sensul că nu are relevanță dacă intimata reclamantă a cunoscut sau nu despre emiterea certificatului de moștenitor nr. 152/2004, în condițiile în care oricum aceasta nu avea la acel moment vocație la moștenirea defunctului S. M., recurenta apreciaza că, în stabilirea pretinsei cauze de nulitate, era necesar ca instanța să verifice dacă este vorba despre o nulitate absolută sau despre o nulitate relativă, regimul juridic aplicabil celor două nulități fiind diferit. Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată oricând, de către procuror sau instanța de judecată; poate fi invocată oricând, acțiunea în constatarea nulității fiind imprescriptibilă; nu poate fi acoperită prin confirmare decât în cazuri cu totul excepționale. Nulitatea actului juridic relativă poate fi invocată numai de persoana în interesul căreia a fost instituită dispoziția legală încălcată; poate fi invocată numai în termenul de prescripție prevăzut de lege.
În condițiile în care, așa după cum s-a dovedit în fața instanței și așa după cum chiar intimata reclamantă a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu, aceasta a avut cunoștința despre dezbaterea succesiunii și a fost prezentă în fața notarului în momentul emiterii certificatului de moștenitor a cărui nulitate absolută parțiala a solicitat a fi constatată, a veni în fața instanței la aproape zece ani de la emiterea acelui act susținând că nu ai avut cunoștința despre emiterea lui, denotă nu doar rea-credință, ci și încercarea de a implica autoritatea judecătorească în obținerea unui folos material imediat utilizând mijloace necinstite.
Instanța de judecată nu s-a pronunțat în niciun moment pe cererea de chemare în judecată cu care a fost investită și asupra căreia recurenta a depus toate diligentele în a proba că susținerile invocate de reclamantă nu corespund realității și ca nimic și nimeni nu a împiedicat-o pe aceasta să solicite notarului public dezbaterea succesiunii după defuncții părinți.
Astfel, din actele existente în cele două dosare succesorale rezultă fără putința de tăgada ca recurenta a fost persoana care a solicitat notarului public deschiderea si dezbaterea succesiunii după defuncții părinți, în aceste condiții, de ce nu i-ar fi ascuns intimatei reclamante ca a dezbătut succesiunea și după defuncta mama, nu doar după defunctul tată (așa cum aceasta a afirmat)?
Este nefirească motivarea instanțelor cum că aceasta nu a participat la dezbaterea succesiunii după defunctul tată (situație nereală și care nu se bazează pe niciunul dintre înscrisurile existente la dosar) și situația în care aceasta a participat la dezbaterea succesiunii, notarul public comunicându-i însă că nu are vocație la moștenire, neavând documente prin care să facă dovada că este descendenta defunctului.
Subzistă în aceste condiții motivarea celor două instanțe cum că intimata nu a participat la dezbaterea succesiunii după defunctul S. M.? Evident, nu.
Astfel, în motivarea hotărârilor pronunțate, se arată că întrucât intimata nu a participat la dezbaterea succesiunii, acțiunea in anularea certificatului de moștenitor emis de notar este imprescriptibilă extinctiv.
Există o echivalență între neparticiparea la dezbaterea succesiuni (fiindu-i ascunsă această situație, în scopul de a o înlătura pe căi ilicite de la dezbatere) și situația unei persoane care a fost prezentă în fața notarului cu ocazia dezbaterii succesiunii, dar care nu a avut vocație la moștenirea lui de cujus (situația dedusă judecății)? Evident că tocmai acest fapt prezintă relevantă in soluționarea acestei așa zise cauze de nulitate absolută.
Un act (cum este și certificatul de moștenitor) emis de către un funcționar investit de stat cu autoritate poate fi anulat de către o instanță numai după o analiză atentă a cauzelor care au determinat acel funcționar să emită actul în forma respectivă. Astfel, pentru a dispune constatarea nulității absolute, instanța trebuia să analizeze probatoriul administrat în cauză, ceea ce nu a făcut. Dacă ar fi analizat în mod corect probele existente la dosar (actele care au stat la baza emiterii certificatelor de moștenitor de pe urma defuncților S. M. si S. I., declarațiile de martori, răspunsul reclamantei la interogatoriu), in mod temeinic și legal ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre prin care sa respingă cererea formulată de aceasta, din actele administrate rezultând că aceasta a participat la dezbaterea succesiunii, dar că nu a avut vocație la moștenire. O altă interpretare (mai bine zis, înlăturarea probelor administrate) este străină de prezenta cauză.
Astfel, potrivit doctrinei:
Nulitatea actului juridic este absolută în următoarele cazuri: când lipsește un element esențial de validare al actului, consimțământ, obiect, cauză; când actul a fost încheiat de o persoană lipsită de capacitatea de folosință; când prin încheierea actului se încalcă o interdicție stabilită pentru ocrotirea unui interes obștesc; când obiectul sau cauza actului juridic sunt ilicite sau imorale, contrare unor norme imperative sau
ordinii politice, sociale și economice sau regulilor de conviețuire socială; când nu s-a respectat forma solemnă cerută de lege pentru validitatea actului.
Nulitatea actului juridic este relativă în următoarele cazuri: când consimțământul este viciat prin eroare, doi sau violență; când actul a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor legale privind capacitatea de exercițiu, fie că a fost încheiat de minorul sub 14 ani sau interzisul judecătoresc, persoane lipsite total de capacitate, fie că a fost încheiat de minorul cu capacitate restrânsă fără încuviințarea ocrotitorului legal sau, după caz, fără încuviințarea autorității tutelare; când nu s-a respectat interdicția de a încheia un anumit act juridic, stabilită pentru ocrotirea unui interes personal.
Niciuna dintre cauzele de nulitate absolută sau relativă nu au fost probate de către reclamantă, instanțele pronunțând hotărâri în care nu au precizat care sunt cauzele de nulitate absolută care le-au determinat pe acestea sa aplice sancțiunea drastică a anulării parțiale a certificatului de moștenitor emis de către un notar public, deci de o persoană investită cu autoritate de către statul român.
Acțiunea in anularea unui certificat de moștenitor pentru a se constata calitatea de mostenior al tuturor persoanelor care au vocație la succesiunea defunctului este una imprescriscriptibla extinctiv așa după cum au apreciat atât instanța de fond, cât si instanța de apel? Este evident ca răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul negativ.
Astfel, in soluționarea acestei excepții prezintă relevanță următoarea situație: așa după cum a probat cu înscrisuri, interogatoriu, martorii prezenți in fața notarului, in anul 2004, intimata reclamantă a avut cunoștință despre dezbaterea sucesiunii de pe urma defunctului S. M., notarul public comunicandu-i acesteia ca nu are vocație succesorala la culegerea moștenirii rămase de pe urma defunctului S. M., intrucat nu are stabilita filiația fața de tata.
In fața acestei situații, care a fost reacția acesteia? Nu s-a opus emiterii certificatului de moștenitor, nu a avut nici măcar "oarecare nemulțumiri" cu privire la conținutul certificatului de moștenitor. Să înțeleg că notarul public a emis certificatul de moștenitor în condițiile în care între părți au existat disensiuni cu privire la persoanele care sunt chemate la moștenire? Evident ca nu se pune si nu s-a pus vreodată o asemenea problemă. Dimpotrivă, din anul 2004 și până în anul 2012, recurenta si intimata reclamantă am conviețuit în curtea părinților, aceasta și-a edificat pe jumătate din terenul moștenit de recurenta de la defunctul tată, un atelier și o anexă din lemn în care de bună voie și neîmpiedicată de nimeni a locuit, a folosit jumătate din terenurile agricole dobândite de recurenta in baza acelui certificat de moștenitor contestat acum.
Atunci, ce a determinat-o pe aceasta să solicite obținerea de documente care să îi recunoască un drept de proprietate asupra unor terenuri pe care oricum aceasta le folosește încă din anul 2004? Răspunsul la acesta întrebare este chiar cel oferit de reclamanta prin răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu. Deci întreaga cerere de chemare în judecată are de fapt un singur motiv, care nu are nicio legătură cu actul notarial emis de notar, și anume: faptul că recurenta nu i-a permis să construiască o casă pe terenul meu și pe un anumit amplasament. Recurenta precizeaza că nu ea sunt cea care nu i-a permis să construiască pe amplasamentul dorit, ci chiar Legea nr. 50/1990 și dispozițiile Codului civil care reglementează vecinătatea (distanța dintre construcții, servitutile, etc), fiind de altfel și sancționată contravențional pentru încercarea de ridicare a unei construcții fără a deține autorizație de construire, măsură necontestată în instanță de aceasta.
La o analiză mai atentă a cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificat și completată, instanța de fond și de apel trebuiau să califice în fapt și în drept cerere formulată ca fiind, în realitate, o veritabâ petiție de ereditate.
Din definiția dată de doctrină, petiția de ereditate reprezintă o acțiune reală, prin care o persoană care se pretinde chemată la moștenire, reclamă de Ia cei care dețin succesiunea, în tot sau în parte, și care se pretind, de asemenea, moștenitori ai defunctului, recunoașterea drepturilor sale de moștenitor și obligarea celor ce dețin bunurile moștenirii la restituirea lor (în tot sau în parte).
Astfel, prin cererea completatoare formulată, reclamanta a investit instanța cu o acțiune prin care a solicitat să se constate ca are calitatea de moștenitoare legală a defunctului S. M. și atribuirea în parte a bunurilor menționate în cuprinsul certificatului de moștenitor.
Este evident că reclamanta a formulat, în realitate, o asemenea acțiune reală, dar care fiind prescriptibilă extinctiv, a intitulat-o acțiune in constatarea nulității absolute, acțiune imprescriptibilă extinctiv.
Cel de-al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. (9) Cod procedură civilă hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
a) Referitor la timbrajul cererii de chemare în judecată
Una dintre criticile aduse în apel sentinței prounțate de Judecătoria B. V. a constat în faptul că de la momentul sesizării instanței de judecată cu cererea completatoare și momentul în care reclamanta a înțeles să satisfacă cerința timbrajului au trecut mai bine de 5 luni, cererea fiind timbrată la termenul din data de 12.06.2014.
Este de notorietate că instanța nu va putea soluționa pricina până în momentul în care nu este legal investită de către reclamant. Cu toate acestea, deși nu era legal investită, instanța a înțeles de cuviință să se pronunțe pe o . excepții invocate de mine, a încuviințat administrarea probei cu expertiză imobiliară, etc.
In respingerea acestei critici formulate în apel, Tribunalul G. își motivează astfel soluția: Nejustificată apare și critica privind timbrajul cererii, constatându-se ca acesta a fost stabilit și achitat în mod corect și complet la termenul din 12.06.2013, iar instanța s-pronunțat ulterior, nu la termenul din 08.05.2013".
Conform dispozițiilor imperative ale art. 1 coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 si alin.1 ind.1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru "Acțiunile si cererile introduse la instanțele judecătorești (....) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute in prezenta lege, si se taxează in mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil in bani, cu excepțiile prevăzute de lege".
Conform prevederilor art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acestea se plătesc anticipat.
b.Referitor la tardivitatea formulării cererii precizatoare și completatoare.
Această cerere a fost depusă și formulată de reclamanta la termenul din data de 03.04.2013, adică la cel de-al doilea termen de judecată.
Având în vedere această situație semnalată de recurenta încă de la acel termen de judecată, în sensul că a solicitat instanței respingere cererii precizatoare și completatoare, instanța de apel încearcă să convingă de faptul că această cerere completatoare a fost formulată în termen, la primul termen de judecată, apreciat de Tribunal ca fiind primul termen după depunerea întâmpinării.
Nimic mai nelegal, în primul rând, este vorba despre o cerere de completare a cererii de chemare în judecată, cu doua noi capete de cerere, iar nu despre o cerere precizatoare a cererii de chemare în judecată. Practic, prin cererea completatoare, reclamanta a formulat o noua cerere de chemare în judecată, pe care a intitulat-o cerere precizatoare și completatoare, depunând-o în ședința publică din data de 03.04.2013, adică la cel de-al doilea termen de judecată (cum chiar reclamanta recunoaște).
Astfel, instanța a respins excepția invocată (tardivitatea depunerii cererii completatoare) t in mod nelegal, dispozițiile art. 134 Cod prcedură civilă nu lasă loc de interpretare " Este socotită ca prima zi de înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii", în speța dedusa judecății acest termen fiind cel din data de 27.02.2013.
c) Referitor la partajarea imobilelor terenuri - menționate în cuprinsul certificatului de moștenitor — în ceea ce privește terenul categoria curți construcții din intravilanul satului Pădureții, .> În motivare, instanța de apel a apreciat ca în mod corect instanța de fond a omologat raportul de expertiza imobiliară și a atribuit reclamantei Vi din terenul intravilan curți construcții ținând cont de posesia exercitată la momentul partajului de fecare dintre părți.
Este adevărat ca potrivit art. 728 Vechiul cod civil "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune". Ceea ce au omis instanța de fond și instanța de apel să judece este următorul aspect: dacă expertiza imobiliară efectuată în cauză a fost avizată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară. Partajarea terenului intravilan in doua loturi egale este posibilă, în sensul că această împărțire respectă dispozițiilor legale prevăzute de art. 30 alin. 2 din Hotărârea nr. 525/1996 privind aprobarea Regulamentului general de urbanism?
Nicio instanță nu s-a pronunțat cu privie la aceste aspecte, soluția pronunțată de instanța de apel nesoluționând în vreun fel problema de drept invocată de mine prin punctul IV din motivele de apel.
Soluționând recursul formulat în raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Este nefondată prima critică dezvoltată în condițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
Astfel, neindicarea de către reclamant a temeiului de drept al cererii nu poate fi sancționată prin respingerea cererii ca nemotivată, așa cum pretinde recurenta, instanța fiind obligată să încadreze pretențiile părții în instituția juridică incidentă, în raport de împrejurările de fapt invocate, in baza rolului activ reglementat de art. 129 C.pr.civ..
Iar în ce privește sancțiunea anulării cererii, pentru nemotivarea ei în drept, Curtea constată că potrivit art. 133 Cod procedură civilă, această sancțiune poate interveni numai în lipsa altor elemente esențiale ale cererii de chemare în judecată, iar nu pentru neindicarea temeiului de drept al acesteia.
Așa cum însăși recurenta arată, judecătorul, în virtutea rolului său activ, consacrat expres sub acest aspect de disp. art. 129 alin. 4 C.pr.civ., trebuie să facă încadrarea în drept a cererii de chemare în judecată, iar în măsura în care dezvoltarea motivelor de fapt și susținerile reclamantului din cererea de chemare în judecată nu permit o asemenea încadrare, dar nici nu poate fi identificat vreunul dintre motivele de anulare a cererii prevăzute de art. 133 Cod procedură civilă, singura sancțiune pe care judecătorul o poate aplica, dupa ce a pus in vedere reclamantului sa dea explicatii legat de temeiul de drept invocat, conform art. 129 alin. 4 C.pr.civ., este cea a suspendării judecății în condițiile art. 1551 Cod procedură civilă, până la momentul la care reclamantul își motivează cererea, astfel încât să poată fi încadrată în drept.
În legătură cu faptul că instanțele de fond nu indică ele însele temeiul de drept avut în vedere cu prilejul tranșării chestiunilor litigioase dintre părți, Curtea constată că, într-adevăr, aceste instanțe nu fac referire expresă la un anumit text de lege, însă expun argumentele de drept ( si de fapt ) reținute, situație în care nu suntem în prezența unei necercetări a fondului care să prilejuiască în condițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă casarea cu trimitere, ci in prezenta unei insuficiente motivari, situatie care cade sub incidenta art. 304 pct. 7 C.pr.civ.. Pe de alta parte, aceasta insuficienta motivare constituie, in conditiile art. 304 pct. 7 C.pr.civ., fie motiv de modificare a deciziei recurate, dar aceasta numai in masura in care solutia recurata in sine se dovedeste nelegala pentru alte motive, sau, in masura in care solutia in sine este corecta, insuficientele de motivare se complinesc în recurs.
Curtea constată nefondate și criticile în sensul că instanțele de fond nu s-au pronunțat nici un moment pe cererea de chemare în judecată cu care au fost investite, în condițiile în care din lecturarea celor două hotărâri rezultă evident că instanțele s-au pronunțat întocmai asupra obiectului cererii și au analizat pe fond această cerere.
În ce privește criticile în sensul că acțiunea ar fi trebuit fi calificată ca o acțiune în petiție de ereditate ( care era prescriptibilă extinctiv ), Curtea constată următoarele:
Acțiunea în petiție de ereditate reprezintă, într-adevăr, acțiunea reală formulata de persoana care se pretinde chemată la moștenire prin care se reclamă de la pârât, la rândul lui pretins moștenitor, recunoașterea drepturilor sale de moștenitor și obligarea la restituirea bunurilor moștenirii.
Așadar, petiția de ereditate pune în discuție calitatea de moștenitor a părților și posesia asupra bunurilor moștenirii.
Această acțiune însă este distinctă de acțiunea în declararea nulității unui certificat de moștenitor, acțiune personală și care are totuși un alt obiect, și anume declararea nulității unui certificat de moștenitor emis în favoarea pârâtului, iar nu restituirea bunului pe motivul lipsei calității de moștenitor a pârâtului și în virtutea dreptului de moștenire al reclamantului.
Petiția de ereditate poate fi grefată sau nu pe existența unui certificat de moștenitor emis în favoarea uneia sau alteia din părți, dar obiectul ei, în mod esențial, îl constituie restituirea bunului moștenirii, pe motivul calității de moștenitor a reclamantului și a lipsei calității de moștenitor a pârâtului.
Această discuție referitoare la calitățile de moștenitor ale părților apare drept cauza juridică a petiției de ereditate, care rămâne o acțiune reală cu obiect restituirea bunului.
Acțiunea în declararea nulității certificatului de moștenitor are cu totul alt obiect, anume declararea nulității acelui certificat, de aceea este o acțiune personală, iar împrejurarea că anularea certificatului de moștenitor ar avea drept consecință și restituirea bunului nu mai reprezintă obiectul acestei acțiuni și nici măcar consecința accesorie in acel proces, fiind necesară o acțiune distinctă, concomitentă sau separată în acest sens.
În cauza prezentă s-a solicitat declararea nulității certificatului de moștenitor și, subsecvent în ordine logică, partajul averii succesorale, iar astfel construită acțiunea nu a constituit o petiție de ereditate.
În ce privește prescripția dreptului la acțiune în nulitatea certificatului de moștenitor, Curtea constată că în mod corect instanțele de fond au apreciat că nulitatea pusă în discuție este o nulitate absolută, ceea ce atrage consecința că acțiunea era imprescriptibilă.
În primul rând trebuie pornit de la consecințele juridice ale sentinței civile nr. 285/2013 pronunțată de Judecătoria B. V. prin care a fost stabilită filiația reclamantei față de defunctul său tată, sentință care fiind pronunțată în materie de stare civilă este opozabilă erga omnes, deci inclusiv recurentei pârâte.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 119/ 1996 ”În actele de naștere și, atunci când este cazul, în cele de căsătorie sau de deces se înscriu mențiuni cu privire la modificările intervenite în starea civilă a persoanei, în următoarele cazuri: a) stabilirea filiației prin recunoaștere sau hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă și încuviințarea purtării numelui;…”, iar potrivit art. 57 alin. 1 si 4 din aceeasi lege ” modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile” si ”Hotărârea judecătorească prevăzută la alin. (1), precum și înregistrarea făcută în temeiul acesteia sunt opozabile oricărei alte persoane, atâta timp cât printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul.”
Hotararea judecatoreasca astfel pronuntata are efect declarativ, al unei paternitati existente inca de la nasterea reclamantei, iar nu numai de la data acestei hotarari judecatoresti, hotararea consfintind doar faptul ca din momentul nasterii sale reclamanta este fiica tatalui defunct, asadar efectele acestei hotarari se produc retroactiv, de la nasterea reclamantei.
In cauza nu a rezultat daca reclamanta a fost copil din casatorie sau din afara casatoriei al defunctului, insa situatia sa juridica este identica in ambele cazuri, fata de disp. art. 63 C.fam., aplicabil situatiei sale, avand in vedere ca in discutie este o nastere anterioara intrarii in vigoare a Codului civil, care este supusa legii vechi, in baza art. 47 din Legea nr. 71/2011.
Nu are nici o relevanță juridică de ce reclamanta a promovat acea acțiune abia în anul 2012, deși recunoașterea de paternitate fusese făcută mult anterior de către tatăl părților, aceasta imprejurare neputand, in mod evident, sa inlature insesi efectele juridice ale hotararii judecatoresti si ale stabilirii de filiatie.
Nu poate primi semnificație juridică nici pretinsa înțelegere existentă între părți, la care face referire recurenta, în sensul ca cele două surori să-și împartă averea de pe urma părinților în sensul ca reclamanta să culeagă moștenirea mamei în mod exclusiv, ceea ce s-ar compensa cu exclusiva culegere a moștenirii tatălui de către pârâtă, în condițiile în care această în înțelegere nu a fost dovedită ca atare și nu a îmbrăcat o formă juridică producătoare de consecințe juridice.
Asadar, dat fiind obiectul si natura acestei hotărâri judecătorești, filiația apare ca fiind stabilită cu efect retroactiv, ceea ce semnifică faptul că la data emiterii certificatului de moștenitor în discuție reclamanta era descendentă de gradul 1 al defunctului și avea vocație concretă la moștenirea acestuia, alături de reclamanta – pârâtă pentru cota de ½ din moștenire, conform art. 669 Cod civil.
Reclamanta nu poate fi considerată participantă la dezbaterea succesiunii în fața notarului public, atâta timp cât aceasta nu a fost decât eventual prezentă fizic, dar certificatul de moștenitor eliberat în această procedură notarială nu a reprezentat rezultatul acordului de voință al reclamantei.
Participant la dezbaterea succesiunii reprezintă acea persoană care a fost implicată efectiv în operațiunea de stabilire a calității de moștenitor, in procedura prevazuta de art. 104 si urm. din Legea nr. 36/ 1995 și care si-a exprimat poziția în acea procedură, in mod procedural, oficial, in fata notarului public, astfel încât, în final, certificatul de moștenitor eliberat a reprezentat materializarea acordului său de voință.
Certificatul de moștenitor reprezintă un act eliberat de autoritatea competenta pe baza consensului părților participante la emiterea acestuia, are o natură convențională și tocmai de aceea, în măsura în care s-a eliberat pe baza acordului participanților la emiterea lui, nulitatea lui este una relativă, pentru vicii de consimtamant (în măsura, desigur, a inexistenței unei cauze de nulitate absolută).
Certificatul de mostenitor reprezinta un act juridic cu o natura particulara, fiind incheiat de notarul public, iar nu de catre parti, ca in cazul unui act juridic obisnuit, dar, in mod esential, el reprezinta materializarea acordului de vointa al persoanelor participante la dezbaterea mostenirii, acord care poarta asupra calitatilor de mostenitor ale acestor persoane, asupra cotelor lor de mostenire (si asupra masei succesorale ). Tocmai de aceea, in caz de disensiuni, notarul public supenda procedura, neeliberandu-se in aces caz certificatul de mostenitor ( art. 107 din Legea nr. 36/ 1995 ”(1) Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri: (…) b) succesibilii își contestă unii altora calitatea sau nu se înțeleg cu privire la compunerea masei succesorale și la întinderea drepturilor care li se cuvin;(…)”).
În situația în care însă certificatul de moștenitor s-a eliberat cu neincluderea in debaterea propriu-zisa și in lipsa acordului unui alt comoștenitor, deci fara participarea unui alt mostenitor, care nu a fost implicat efectiv în procedura succesorală, atunci certificatul de moștenitor nu mai poate fi considerat ca fiind eliberat pe baza consimțământului moștenitorilor.
Trebuie facuta distinctie intre participarea la dezbaterea notariala a succesiunii a unei persoane care, in cadrul dezbaterii notariale, nu este in masura sa isi dovedeasca calitatea de succesibil si/ sau nu emite pretentii asupra mostenirii, si neincluderea acesteia in dezbaterea notariala, chiar daca aceasta persoana a fost eventual prezenta fizic, dar fara ca notarul sa o includa in dezbateri, fara sa ii ia pozitia si fara sa aiba in vedere cu prilejul pronuntarii incheierii finale aceasta pozitie.
Anume, o prima varianta posibila este aceea in care o persoana este prezenta fizic in fata notarului public, dar notarul nu o include in discutiile care constituie dezbaterea notariala a succesiunii, nu ii ia pozitia, nu decide asupra pozitiei astfel exprimate, eliberand astfel certificatul de mostenitor, caz in care acea persoana practic nu poate fi considerata participanta la dezbaterea succesiunii.
A doua varianta posibila este aceea in care persoana este inclusa de notar in dezbaterea succseiunii, iar pozitia exprimata de aceasta este ca nu pretinde calitatea de mostenitor, caz in care eliberarea certificatului de mostenitor pe numele celei de a doua persoane reprezinta acordul de vointa al celor doi si nulitatea care poate fi pusa in discutie de catre cel care si-a exprimat initial pozitia in sensul ca nu are calitatea de mostenitor poate fi calificata ca o nulitate relativa, pentru vicii de consimtamant, caci, totusi, certificatul de mostenitor a fost consecinta acordului celor doua persoane participante la procedura.
Iar a treia varianta este cea in care persoana participanta la dezbaterea succesiunii isi exprima in mod direct pozitia in sensul ca este mostenitor, caz in care notarul ar trebui sa suspende procedura, daca drepturile sunt contestate, iar daca totusi elibereaza certificatul de mostenitor cu excluderea persoanei care s-a manifestat ca mostenitor, pe motivul ca acesta nu avea vocatie la mostenire, nulitatea, de indata ce se dovedeste calitatea de mostenitor a celui caruia notarul i-a negat aceasta calitate, este iarasi una absoluta, tot pentru lipsa consimtamantului necesar unei asemenea situatii.
In cauza prezenta, din actele comunicate de notarul public care a eliberat certificatul de mostenitor in discutie rezulta ca reclamanta nu a fost inclusa in dezbaterea notariala a succesiunii ( chiar daca e posibil sa fi fost prezenta fizic in anumite imprejurari legate de aceasta procedura ), ceea ce, coroborat cu imprejurarea ca aceasta este mostenitor, urmare a stabilirii filiatiei fata de defunct, face ca certificatul de mostenitor sa fie lovit de nulitate absoluta, pentru lipsa consimtamantului reclamantei.
Asadar, nulitatea care lovește un asemenea certificat este deja absolută și rezidă în ultimă instanță în lipsa consimțământului moștenitorului care nu a fost implicat în procedura notarială, consimtamantul mostenitorilor fiind de esenta procedurii de eliberare a acestui act juridic.
Tocmai de aceea în cauza prezentă, cauza de nulitate care viciază certificatul de moștenitor nr. 153/2004 este una de nulitate absolută, constând în lipsa consimțământului reclamantei, iar actiunea astfel promovata nu este supusa prescriptiei extinctive.
De aceea, vor fi înlăturate criticile recurentei referitoare la prescriptibilitatea acțiunii formulată de reclamantă și la caracterul nulității pusă în discuție de a fi o nulitate relativă.
Curtea respinge și criticile referitoare la timbrajul cererii de chemare în judecată, constatând că reclamanta a achitat taxa de timbru în cuantumul care i-a fost pus în vedere de către instanță, iar împrejurarea că l-a achitat cu întârziere, iar nu la termenul următor celui în care a fost fixată taxa, nu mai poate primi relevanță la acest moment, ci ar fi putut primi relevanță numai anterior satisfacerii timbrajului de către reclamantă.
Confirmarea acestei împrejurări o constituie dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, care arată că, odată ce s-a pronunțat o hotărâre judecătorească în cauză, singura consecință a neplății taxei de timbru în condițiile stricte ale art. 20 alin. 1 nu mai poate fi anularea acțiunii sau a cererii potrivit art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, ci doar obligarea părții la plata taxei restante.
Nefondată este și critica referitoare la tardivitatea cererii precizatoare și completatoare, într-adevăr prima zi de înfățișare, așa cum este definită de art. 134 Cod procedură civilă, neconsumându-se în fața primei instanțe la primul termen de judecată din data de 27.02.2013, partile nefiind in masura sa puna concluzii la acel termen de judecata ( cum impune art. 134 ), în condițiile în care la acel termen s-a acordat la cererea reclamantei un termen de judecată pentru a studia întâmpinarea, iar la termenul imediat următor din 03.04.2013 s-a depus cererea precizatoare și completatoare.
În final, nefondată este și critica referitoare la modalitatea în care s-a săvârșit partajul terenului intravilan, avizarea expertizei judiciare de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nefiind o măsură obligatorie, ci facultativă, deci neapelarea de către instanță la această măsură nu poate fi imputată ca un aspect de nelegalitate.
De altfel, recurenta face această critică în principiu fără să arate în concret care ar fi consecințele acestei neavizări.
Iar în ce privește trimiterea pe care o face recurenta la condițiile de executare a parcelărilor prevăzute prin Regulamentul General de Urbanism, Curtea constată că acestea vizează constituirea de loturi construibile, însă în discuție a fost constituirea a două loturi care sunt construite deja si cărora nu li se aplică aceste dispoziții.
In ce priveste sustinerile recurentei ca instanța trebuia să analizeze probatoriul administrat în cauză, ceea ce nu a făcut si ca. dacă ar fi analizat în mod corect probele existente la dosar (actele care au stat la baza emiterii certificatelor de moștenitor de pe urma defuncților S. M. si S. I., declarațiile de martori, răspunsul reclamantei la interogatoriu), in mod temeinic și legal ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre prin care sa respingă cererea formulată de aceasta, intrucat din actele administrate rezulta că aceasta a participat la dezbaterea succesiunii, dar că nu a avut vocație la moștenire, Curtea constata ca acestea vizeaza deja modalitatea de apreciere a probatoriului, aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul recursului, care este reglementat ca o cale de atac pentru motive exclusiv de nelegalitate.
De altfel, asa cum am aratat, actele incheiate de notarul public nu confirma participarea reclamantei la procedura notariala in sensul art. 107 si 111 din Legea nr. 36/ 1995, anume in sensul ascultarii acesteia, luarii declaratiei acesteia si, apoi, a deliberarii notarului asupra pozitiei astfel exprimata, prezenta fizica, in lipsa acestor elemente, neechivaland unei participari la dezbaterea succesiunii.
Pentru toate aceste motive, în baza art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta la cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat recurenta pârâtă P. D., împotriva deciziei civile nr. 4/28.01.2015, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă M. F..
Obligă pe recurenta la 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. D. L. M. D. Z.
GREFIER,
S. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/ TI 2 ex.
17.09.2015
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 156/2015. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 129/2015. Curtea de... → |
|---|
