Pretenţii. Decizia nr. 254/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 254/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 20574/303/2012
Dosar nr._
(2516/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.254
Ședința publică de la 02.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - C. B. T.
GREFIER - FĂNELADUMITRACHE
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant C. A., împotriva deciziei civile nr.1156 A din 12.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant C. A., prin avocat T. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, emisă de Baroul București și intimatul-pârât M. București prin Primarul General, prin consilier juridic M. I., în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 12 lei și timbru judiciar în valoare 0,15 lei.
Părțile, prin reprezentanți, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că instanța de apel în mod greșit a reținut că pretențiile solicitate sunt neîntemeiate în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001, având în vedere faptul că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.998 și următoarele din Codul civil și nu pe dispozițiile art.25 din Legea/2001.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind temeinică și legală, întrucât instanța de apel în mod corect a interpretat și aplicat în speță incidența dispozițiile art. 25 din Legea nr.10/2001, față de precizarea expresă a reclamantului privind temeiul juridic al acțiunii, ca fiind răspundere civilă delictuală.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._/3/2011, reclamantul C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, obligarea acestuia la soluționarea notificărilor depuse în condițiile Legii nr. 10/2001 de către numiții V. M., V. R., N. M., Lazos V. și I. L. înregistrate la PMB în anul 2001 privind imobilul situat în . sector 3 București; obligarea pârâtei să posteze, în baza informativă a primăriei privind notificările, modul de soluționare al acestora; obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 500 lei întârziere pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii în caz de neîndeplinire a obligației.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este cumpărătorul imobilului indicat, în temeiul Legii nr. 112/1995, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6749/15.01.1997. După adoptarea Legii nr. 10/2001 a aflat de pe site-ul primăriei municipiului că anumite persoane, indicate mai sus, au introdus notificare cu privire la imobil. Solicitând de multe ori de la primărie situația acestor notificări și necăpătând niciun răspuns, a chemat în judecată primăria în contencios administrativ pentru a-i răspunde la solicitare și după ce aceasta a fost obligată la îndeplinirea obligației, abia la un an de la pronunțarea deciziei, primăria i-a comunicat situația notificărilor, prin adresa nr._/09.09.2010, anume că notificatorii nu depuseseră mai multe documente în dosar, dosarul fiind în curs de soluționare. Urmare a acestor informații, a solicitat primarului general să soluționeze notificările, pentru că neîndeplinirea acestei obligații i-a creat grave prejudicii.
Astfel a încercat să vândă imobilul dar potențialii cumpărători, după ce au verificat site-ul primăriei, s-au răzgândit.
Ulterior, s-a hotărât să demoleze clădirea care a ajuns într-o stare precară și să ridice o nouă clădire, motiv pentru care a solicitat AFI să-i concesioneze terenul aferent. AFI, însă, care aparține instituțional Municipiului București, i-a comunicat cu adresa din 7.12.2010 că nu-i poate concesiona terenul deoarece, în baza informativă a Primăriei Municipiului București, face obiectul notificării pe Legea nr.10/2001 și cererea sa nu poate fi soluționată până la rezolvarea notificărilor.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001,și art. 998 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 78/17.01.2012 Tribunalul București - secția a III-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că Legea nr. 10/2001 stabilește în mod clar persoanele care au calitatea procesuală activă a chema în judecată autoritățile administrației publice centrale ori locale cu atribuții în soluționarea notificărilor depuse în baza acestei legi, arătând care sunt aceste persoane în art. 3 din lege: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestor, persoanele fizice; asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv; persoanele juridice proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 6 martie 1945.
Prin urmare cererea îndreptată împotriva primarului pentru soluționarea notificării nu are a fi introdusă de cumpărătorul imobilului în baza legii nr. 112/1995, câtă vreme nu dovedește că are el însuși calitatea de a o formula, iar această din urmă ipoteză se relevă ca evident lipsită de interes.
De altfel, însuși obiectul primului capăt de cere, care este și capăt principal din care decurg celelalte două capete care au în acest mod caracter de cereri accesorii, este formulat în sensul obligării autorității administrative la soluționarea notificării. Prin însăși această formulare se vădește că persoana care ar avea calitatea procesuală activă a o introduce nu poate face parte decât din persoanele strict indicate de legea nr. 10/2001, fiind vorba de un imobil naționalizat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C. A..
Prin decizia civilă nr. 281A/29.06.2012, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, cu opinie majoritară, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant C. A., împotriva sentinței civile nr. 78/17.01.2012, pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General. A desființat sentința civilă apelată. A respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului C. A. și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță, la Judecătoria sector 6 București, cu opinia separată a doamnei judecător Z. D., în sensul respingerii excepției de necompetență materială a Tribunalului București și respingerii apelului ca nefondat.
Cauza a fost înregistrată astfel pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4777/03.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes. A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii. A respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității "daunelor cominatorii”.
A admis în parte cererea formulată de reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General și a obligat M. București prin Primarul General la soluționarea, în termen de 30 de zile de la data prezentei a notificărilor depuse în condițiile Legii nr. 10/2001 de către numiții V. M., V. R., N. M., Lazos V. și I. L., înregistrate la PMB în anul 2001, privind imobilul situate în . sector 3 București. A obligat pârâtul M. București prin Primarul General la comunicarea către persoanele interesate a deciziilor prin care se soluționează notificările depuse în condițiile Legii nr. 10/2001, de către numiții V. M., V. R., N. M., Lazos V. și I. L., în termen de 10 de zile de la data emiterii Deciziilor. A obligat ca în termen de 45 de zile de la data comunicării-așa cum s-a dispus anterior, M. București prin Primarul General să posteze ,în baza informativă a primăriei privind notificările, modul de soluționare al acestora-și dacă s-a exercitat vreo cale de atac de către cine . A obligat M. București prin Primarul General la plata daunelor cominatorii de 100 lei întârziere pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii și expirarea termenelor stabilite de instanță, în caz de neîndeplinire a obligațiilor stabilite prin prezenta în sarcina pârâtului
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul C. A. are calitatea de proprietar al imobilului situat în București, ., sector 3, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6749/15.01.1997 încheiat cu . calitate de reprezentant al Municipiului București.
Asupra acestui imobil au fost înregistrate mai multe notificări, prin care s-a cerut restituirea în natură, respectiv notificările nr. 2618/07.08.2011, formulată de numitul I. L. și nr. 3296 și 3297/27.11.2011, formulate de V. M. ș.a., dosarele administrative fiind conexate și nefiind soluționate până în prezent de Primăria Municipiului București, pe motiv că sunt incomplete (adresa nr._/RN/09.09.2010 emisă de PMB Direcția Juridic, fila 8 din dosarul de fond).
Prin sentința civilă nr. 478/2009 pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. A. și a fost obligat pârâtul M. București să comunice reclamantului stadiul și modul de rezolvare al notificărilor depuse în temeiul Legii nr.10/2001, sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pe zi de întârziere.
Prima instanță a mai reținut că reclamantul solicită obligarea Municipiului București să soluționeze notificările și să posteze în baza informativă stadiul lor de soluționare, sub sancțiunea de daune cominatorii, acțiune ce a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 25 și urm. din Legea nr. 10/2001 și pe dispozițiile art. 998 Cod civil.
Asupra excepțiilor ridicate, instanța a reținut următoarele:
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes pusa în discuție de către pârâtă, pe considerentul ca fiind o terța persoana în raport de notificările ce s solicită a fi soluționate nu își găsește suportul juridic raportat la obiectul acțiunii sale și a temeiului de drept al acesteia, respectiv art998 C.Civ (vechiul cod).
Încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea 10/2001 reprezintă norma legala încălcata de parata care l-a prejudiciat, vătămarea produsa putând fi eliminata numai prin înlăturarea faptului ilicit, concretizat prin îndeplinirea obligațiilor legale ce le are fata de persoanele notificatoare.
Interesul este legat direct de soluționarea notificărilor care îl împiedica sa-și exercite din plin drepturile directe și indirecte vizând imobilul din . pe care l-a cumpărat în condițiile Legii 112 /95.
Acest fapt rezulta în mod vădit din inscrisul de la fila 13 din dosarul Tribunalului București respectiv adresa AFI_/BT_/07.12.2010, prin care i se refuza concesionarea terenului aferent imobilului din cauza existentei notificărilor. Prejudiciul este cu atat mai mare cu cat nu poate nici vinde imobilul din cauza postării acestuia pe site-ul primăriei Municipiului București ca fiind cu situația juridica neclarificata.
De altfel, Curtea de Apel prin decizia 281/A/29.06.2012 a soluționat aspectul acesta reținând (fila 6 ultimul alineat) existenta unui interes legitim de a solicita încetarea faptei care îi produce prejudiciul, hotărâre definitiva și irevocabila.
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii ridicate de parata, motivata tot prin faptul ca nu ar fi titularul dreptului acțiunii întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001, reținând că în condițiile art. 998 cod civil nu exista nici o împiedicare legala (inadmisibilitate) de a promova o astfel de acțiune în condițiile existentei unei pagube, a unui fapt ilicit și a legăturii de cauzalitate dintre cele doua elemente.
Instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității "daunelor cominatorii", reținând că după introducerea sancțiunii pecuniare prevăzute de art. 580 indice 3 Cod Proc.civila, a fost soluționata de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XX din 12 dec 2005, publicata în M.O. p. I nr 225/13.03.2006, pronunțata ca urmare a soluționării unui recurs promovat în interesul legii. ICCJ reține ca aceasta acțiune pecuniara a daunelor cominatorii se poate aplica și în condițiile reglementarii obligării debitorului la plata amenzii civile. conform art. 580 indice 3 Cod Proc. Civila.
Pe fond, prima instanță a reținut că acțiunea formulată de reclamant este de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, prin care reclamantul invocă răspunderea civilă delictuală a pârâtei, fapta ilicită imputată pârâtului constând în neîndeplinirea unei obligații legale, prevăzute de art. 25 din Legea nr. 10/2001, față de precizarea expresă de către reclamant a temeiului juridic al acțiunii, ca fiind răspunderea civilă delictuală, precizare făcută în fața instanței la termenul din data de 17.01.2012 . Fapta ilicită pretinsă de reclamant constă în inacțiunea pârâtei de a soluționa notificările care figurează pe site-ul PMB ca fiind înregistrate cu privire la imobilul proprietatea reclamantului, situat în ..
Reclamantul a susținut că fapta imputată pârâtei, care i-a produs anumite prejudicii, derivă din lege, respectiv din dispozițiile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora Primăria Municipiului București, în calitate de entitate investită cu soluționarea notificărilor nr. 2618/07.08.2011, nr. 3296 și 3297/27.11.2011 de către terțe persoane, avea obligația legală de a le soluționa în termen de 60 de zile de la înregistrarea acestora.
În plus, instanța a mai constatat că prin sentința civilă nr. 478/2009 a Tribunalului București, Secția de C. administrativ și fiscal, pârâtul M. București a fost obligat să comunice reclamantului stadiul și modul de rezolvare al notificărilor depuse în temeiul Legii nr.10/2001, sub sancțiunea unei penalități de 100 lei pe zi de întârziere.
În condițiile în care există o hotărâre judecătorească ce obligă pârâtul să acționeze într-un anumit mod, iar aceasta nu s-a conformat măsurii dispuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prima instanță a reținut că în mod corect reclamantul a apelat la instituția răspunderii civile delictuale, ca fiind singurul demers procedural la dispoziția reclamantului prin care acesta să pretindă încetarea faptei ilicite care-i produce anumite prejudicii, încetarea faptei ilicite însemnând soluționarea notificărilor înregistrate asupra imobilului proprietatea reclamantului în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6749/15.01.1997.
Încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea 10/2001 reprezintă norma legala încălcata de parata care l-a prejudiciat, vătămarea produsa putând fi eliminata numai prin înlăturarea faptului ilicit, concretizat prin îndeplinirea obligațiilor legale ce le are fata de persoanele notificatoare.
Interesul este legat direct de soluționarea notificărilor care îl împiedica sa-și exercite din plin drepturile directe și indirecte vizând imobilul din . pe care l-a cumpărat în condițiile Legii 112 /95.
Acest fapt rezulta în mod vădit din înscrisul de la fila 13 din dosarul Tribunalului București respectiv adresa AFI_/BT_/07.12.2010 prin care i se refuza concesionarea terenului aferent imobilului din cauza existentei notificărilor. Prejudiciul este cu atât mai mare cu cat nu poate nici vinde imobilul din cauza postării acestuia pe site-ul primăriei Municipiului București ca fiind cu situația juridica neclarificata.
Împotriva aceste sentințe au declarat recurs ambele părți, cererile de recurs fiind recalificate de către tribunal ca fiind apel, conform dispozițiilor prevăzute de art. 282 ind. 1 din C.pr.civ..
În motivele de apel formulate, apelantul-pârât Municipiului București prin Primar General a susținut că hotărârea a fost data cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 c.proc.civ., respectiv hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Apelantul-pârât a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei, apelantul a susținut că cererea dedusă judecății este întemeiată pe răspunderea civila delictuală și i se imputa paratului fapta ilicita constând în neîndeplinirea unei obligații legale prevăzute de art.25 din Legea nr. 10/2001. Conform art.25 din legea speciala se dispune cu privire la pronunțarea unității deținătoare cu privire la notificarea formulata de foștii proprietari sau moștenitorii acestora și nicidecum la obligația de soluționare a notificării de către o terța persoana. Nu se poate retine ca reclamantul a fost lezat de exercitarea drepturilor directe și indirecte vizând imobilul din litigiu. Nu poate fi reținut faptul ca reclamantului i se refuza concesionarea terenului aferent imobilului, deoarece prin teren aferent se înțelege cel aflat sub construcția, iar curtea, împrejurimile nu se vând, ci se restituie fostului proprietar. Referitor la obligarea Municipiului București la comunicarea dispoziției de primar general către persoanele interesate, a solicitat respingerea acestui capăt pentru următoarele motive: Dispoziția de primar general este singurul act administrativ care constituie titlu de proprietate. Acesta nu se comunica decât persoanei îndreptățite, notificatorului/moștenitorilor acestuia și nu altor persoane deoarece nu este parte. Obligarea la comunicarea actului terței persoane ar fi o încălcare a caracterului discret care privește doar persoana îndreptățită în ceea ce privește conținutul dispoziției. Cu privire la obligația de postare în baza informativa a instituției privind modalitatea de soluționare a notificării, a solicitat respingerea acestui capăt, deoarece acest aspect este îndeplinit în aceste situații, iar în ceea ce privește postarea exercitării caii de atac solicita și respingerea acestei solicitări deoarece prin consultarea portarului instanțelor de judecata se poate verifica daca s-a formulat contestație împotriva actului.
În ceea ce privește obligarea la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi de întârziere, apelantul pârât a solicitat respingerea acestui capăt față de prevederile art. 580 ind.3 C.proc.civ. și deoarece reclamantul nu a dovedit și justificat prejudiciul invocat raportat la obiectul cauzei.
În motivele de apel formulate, apelantul-reclamant C. A. a susținut că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât a fost soluționat greșit capătul de cerere privind daunele cominatorii. Ca natură juridică, daunele cominatorii constituie un mijloc de constrângere a debitorului la executarea obligației respective prin amenințarea pe care o reprezintă pentru debitor spre a-l determina să-și execute obligația asumată.
Astfel, obligarea de către instanța de fond a pârâtului la suma de 100 de lei cu titlu de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii și expirarea termenelor stabilite de instanță nu reprezintă o amenințare pentru pârât, valoarea acestora fiind redusă prin raportare la scopul pentru care au fost acestea impuse.
Mai mult, este evidentă starea de pasivitate a pârâtului în îndeplinirea obligației de soluționare a notificărilor depuse în condițiile Legii nr. 10/2001 privind imobilul situat în ., sector 3, București, în condițiile în care au trecut 12 ani de la data înregistrării lor, acestea fiind depuse la PMB în anul 2001.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Prin decizia civilă nr.1156 A/12.09.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - reclamant C. A., împotriva sentinței civile nr.4777/03.05.2013, pronunțate în dosarul nr._, de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimatul-apelant M. București prin Primarul General, a admis apelul formulat de apelantul - pârât M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 4777/03.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, de Judecătoria Sectorului 6 București, în contradictoriu cu intimatul-apelant C. A., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantul C. A., ca neîntemeiată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform dispozițiilor prevăzute de art. 296 din C.pr.civ., Tribunalul a reținut următoarele: Tribunalul a constatat că apelul formulat de apelantul-pârât este fondat și l-a admis, pentru următoarele motive:
Prin decizia instanței de control, respectiv decizia civilă nr. 281A/29.06.2012, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a stabilit că reclamantul justifică calitatea procesuală activă a sa pentru formularea cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, având în vedere dispozițiile instanței de control, care sunt obligatorii, conform art. 315 din C.pr.civ., tribunalul a constatat că prima instanță a reținut greșit că pretențiile reclamantului sunt întemeiate, în raport de dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001.
Astfel, reclamantul este cumpărătorul imobilului ce constituie obiectul notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, acesta cumpărând imobilul respectiv în temeiul Legii nr. 112/1995, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 6749/15.01.1997. Deși interesul acestuia pentru formularea cererii de chemare în judecată este justificat, pretențiile sale sunt însă neîntemeiate, având în vedere că acesta nu are calitatea de persoană îndreptățită, așa cum este ea definită de Legea nr. 10/2001, reclamantul nefăcând parte din categoria persoanelor deposedate abuziv de imobilul proprietatea lor în perioada 6.03._89, astfel încât acesta nu este îndreptățit să i se acorde măsurile reparatorii prevăzute de legea specială menționată.
Tribunalul a mai reținut că, deși cererea dedusă judecății a fost calificată de către instanță ca fiind o cerere întemeiată pe dreptul comun, ce are ca obiect răspunderea civilă delictuală a pârâtului, tribunalul a considerat că nu este întemeiată atât timp obligația reținută în sarcina pârâtului se fundamentează pe dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, ce reglementează măsurile reparatorii acordate persoanelor deposedate abuziv de imobilul proprietatea lor, iar aceste dispoziții nu sunt aplicabile reclamantului, așa cum s-a arătat mai sus.
Prin urmare, pentru aceste motive, în temeiul art. 296 din C.pr.civ., tribunalul a admis apelul formulat de apelantul-pârât M. București prin Primarul General și a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a respins cererea formulată de reclamantul C. A., ca neîntemeiată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Apelul fiind admis pentru motivele arătate, tribunalul a considerat că nu se mai impune analizarea și a celorlalte critici formulate de apelantul-pârât, întrucât o astfel de analiză este inutilă.
De asemenea, având în vedere motivele ce au stat la baza admiterii apelului formulat de apelantul-pârât, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul C. A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în tot, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, pentru următoarele motive:
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe "Art. 998 - Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat, a-l repara" și următoarele Cod Civil. Susține recurentul – reclamant că niciodată nu și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.25 din Legea nr.10/2001, ci a indicat această normă ca fiind cea încălcată de pârâtă, respectiv „fapta omului" materializată mai exact printr-o inacțiune, inacțiune ce i-a provocat un „prejudiciu" în sensul imposibilității sale de a-și exercita liber dreptul de proprietate prevăzut la art.44 din Constituția României.
Așa cum a dovedit prin proba cu înscrisuri în fața instanței de fond, recurentul – reclamant este în imposibilitatea de a vinde, închiria acest imobil sau de a concesiona terenul aferent fapt ce rezulta și din înscrisul de la fila 13 din dosarul Tribunalului București - adresa AFI nr._/BT-_/07.12.2010), prin care i se refuza concesionarea din cauza existenței notificărilor.
Mai mult, prin decizia Curții de Apel nr.281/A/29.06.2012, se reține definitiv și irevocabil existența unui interes legitim de a solicita încetarea faptei care îi produce recurentului – reclamant prejudiciul, ori aceasta fapta este tocmai inacțiunea pârâtei de a soluționa notificările.
De asemenea, în susținerea celor de mai sus, recurentul – reclamant solicită să se observe ca prin sentința civila nr. 478 irevocabilă, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2008, pârâta a fost obligată să comunice stadiul și modul de rezolvare al notificărilor, ceea ce nu s-a întâmplat, acestuia rămânându-i deci ca soluție să apeleze la instituția răspunderii civile delictuale.
De reținut încă o dată, așa cum se reține și în considerentele deciziei 281 A la pag.6, recurentul – reclamant a precizat expres în fața instanței de fond, că își întemeiază cererea pe răspunderea civila delictuala și nu pe legea speciala nr.10/2001.
Fapta ilicita, inacțiunea, refuzul de a soluționa notificările(Legea nr.10/2001) sunt condiții de fond ale acțiunii, nu obiectul cererii de chemare în judecata.
În mod greșit instanța de apel reține în decizia recurată că recurentul - reclamant nu este persoana îndreptățită așa cum este definită de Legea nr.10/2001 și că recurentul - reclamant nu este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii, raportat la faptul ca nici nu a pretins vreodată acest lucru.
De asemenea, în mod greșit instanța de apel retine ca pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate în raport cu dispozițiile Legii nr.10/2001, deoarece acesta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile 998 și urm. Cod Civil și mai mult nu îi poate încalca principiul disponibilității în sensul ca a precizat foarte clar că îșiîntemeiază acțiunea pe art.998 și urm. Cod civil.
Pentru aceste considerente, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, în tot, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost ea formulată.
Intimatul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului conform art. 304 pct. 9 și 6 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este fondat.
În cererea de chemare în judecată este invocat art.998 Cod civil, iar decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel cu încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei inițiale a instanței de apel rămasă irevocabilă ce a dispus casarea cu trimitere la prima instanță tocmai pentru că reclamantul justifica în proces calitatea procesuală activă în acțiunea în răspundere civilă delictuală(d.c.281A/29.06.2012).
Deși a menționat în dispozitiv că respinge acțiunea ca neîntemeiată instanța de apel, prin schimbarea în parte a sentinței apelate, a considerat că reclamantul nu are calitate procesuală activă deoarece nu este persoana îndreptățită în favoarea căreia se soluționează notificarea de către pârât în accepțiunea Legii nr.10/2001.
Or, calitatea procesuală activă în cauză este dată de situația juridică a reclamantului față de imobilul notificat de alte persoane ca foști proprietari îndreptățiți la restituirea imobilului, în baza Legii nr.10/2001, la care se raportează și interesul reclamantului de a acționa pentru soluționarea acelei notificări, așa cum este justificat în cererea de chemare în judecată, reclamantul acționând pe baza calității sale de cumpărător în baza Legii nr.112/1995 al imobilului notificat, calitate atestată de contractul de vânzare-cumpărare depus în copie la fila 4 din dosarul primei instanțe din primul ciclu procesual(TB).
Curtea va dispune casarea deciziei recurate în sensul că va trimite cauza spre rejudecare la același tribunal conform art.312 alin.3 și 5 Cod de procedură civilă, luând în considerare că soluția primei instanțe pe capătul de cerere având ca obiect obligatia de a face(obligarea pârâtului să soluționeze notificarea) este corectă și legală(criticile din apelul pârâtului, pe acest capăt de cerere, că ar fi aplicat greșit prima instanță art. 25 din Legea nr.10/2001 și că reclamantul n-ar avea interes în acțiune, fiind nefondate, cum s-a arătat deja mai sus cu privire la calitatea și interesul reclamantului dezlegate prin d.c.281A/29.06.2012, iar cele vizând timbrajul neputând fi invocate ca motive de schimbare a unei sentințe de vreme ce nicio cerere nu se anulează dacă reclamantului nu i se pune în vedere să achite un anumit timbraj-art.20 din Legea nr.146/1997), respectiv că instanța de apel a lăsat nesoluționate pe fond criticile din apelul pârâtului vizând celălalt capăt de cerere(daunele cominatorii) și criticile din apelul reclamantului, astfel impunându-se casarea pentru a se asigura o judecată unitară a cererilor de apel cum prevede art.312 alin.3 teza finală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant C. A., împotriva deciziei civile nr.1156 A din 12.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Casează decizia recurată în sensul că va trimite cauza spre rejudecare, conform art.312 alin.3 și 5 Cod de procedură civilă, la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. C. B. T.
GREFIER
F. D.
Red.C.B.T.
Tehdact.R.L./C.B.T.
2 ex./…
TB-S.3 – T.S.; A.D.B.
Jud.S.6 – M. C. C.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 47/2015. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 375/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
