Pretenţii. Decizia nr. 782/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Decizia nr. 782/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 782/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.782 R

Ședința publică din data de 03.09.2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. M. G.

JUDECĂTOR: A. M. M.

JUDECĂTOR: G. S.

GREFIER: D. M.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant P. N., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.P.A. M. și Asociații, cu sediul în București, ., sector 1, împotriva încheierii din data de 23.09.2014 și a sentinței civile nr.1166/23.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în București, ..43, sector 1, C. M. BUCUREȘTI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6, S. L. DE FOND FUNCIAR SECTOR 2, cu sediul în București, .-13, sector 2, S. L. DE FOND FUNCIAR SECTOR 6, cu sediul în București, Calea Plevnei, nr.147-149, sector 6, cauza având, ca obiect, „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul reclamant P. N. reprezentat de avocați B. M. și M. A., cu împuternicire avocațială la fila 146 și intimata pârâtă S. L. de Fond Funciar Sector 2 prin consilier juridic S. A.-M., cu delegație de reprezentare la fila 147, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recurentul reclamant a depus la dosar, prin fax, o precizare în sensul că înțelege să invoce aceleași motive de recurs și împotriva încheierii de ședință ca și motivele invocate în recursul împotriva sentinței.

Apărătorul recurentului reclamant precizează faptul că în privința recursului împotriva încheierii, a fost atacată doar soluția suspendării judecății, nu și soluția disjungerii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, Curtea acordă cuvântul în combaterea excepției nulității recursului, invocată de intimata S. L. de Fond Funciar sector 6 și în susținerea recursului.

Apărătorul recurentului reclamant P. N. solicită respingerea excepției nulității recursului, ca nefondată, având în vedere că recursul se încadrează în disp. art.488 alin.1 pct.8 NCPC, potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în speță dispozițiile art.413 alin.1 NCPC. De asemenea, apreciază că această hotărâre este nelegală din punct de vedere procedural, aspect care se încadrează în disp. art.488 alin.1 pct.5 NCPC. În ceea ce privește încheierea de suspendare, precizează că menține aceleași motive de nelegalitate, având în vedere identitatea între sentință și încheiere, iar, pe de altă parte, motivele sunt întemeiate pe disp. art.488 alin.1 pct.5, 6 și 8 NCPC.

În ceea ce privește recursul, apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea în tot a încheierii de suspendare și casarea în parte a sentinței civile, sub aspectul suspendării și, pe cale de consecință, solicită respingerea cererii de suspendare și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății. Solicită să se aibă în vedere faptul că nu sunt incidente disp. art.413 alin.1 NCPC, suspendarea fiind dispusă cu aplicarea greșită a acestor dispoziții. Astfel, Tribunalul București a creat în mod artificial o legătură de dependență între capătul 1 de cerere, având ca obiect răspunderea civilă a autorităților publice și capătul 2 de cerere având ca obiect punerea în posesie. În realitate, primul capăt de cerere nu depinde nici în tot, nici în parte, de punerea în posesie, întrucât s-a solicitat răspunderea civilă a autorităților publice exclusiv în temeiul unei sentințe civile din 2009, pronunțată în favoarea reclamantului P. N..

Apreciază că soluția nelegală pronunțată de Tribunalul București are ca fundament tocmai premisa înțelegerii greșite a obiectului cererii de chemare în judecată, în condițiile în care motivul pentru care instanța de judecată a fost investită a fost acela că prin sentința civilă nr.5704/18.06.2009 recurentului reclamant i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, iar autoritățile publice, în speță C. M. București și S. L. de Fond Funciar Sector 2, au fost obligate să înainteze documentația de restituire și să elibereze titlul de proprietate. Mai arată că de la momentul pronunțării acestei hotărâri, rămasă irevocabilă în data de 02.02.2010 și până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, autoritățile nu au efectuat niciun demers de punere în posesie și de eliberare a titlului, ci, prin încercarea de a crea o aparență a respectării dreptului, au emis două hotărâri prin care au reconstituit dreptul și au validat procesul de delimitare și planul de situație, însă nu au procedat niciodată la punerea efectivă în posesie și la eliberarea titlului de proprietate.

Apărătorul recurentului reclamant mai arată că o asemenea culpă reclamă sancționarea pentru trecut, respectiv de la data de 02.02.2010 și până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, or procedura de punere în posesie, de care încearcă instanța să lege capătul 1 de cerere, este o procedură pentru viitor. Mai mult, chiar dacă ulterior reclamantul nu va fi pus în posesie, autoritățile publice care au avut această obligație, trasată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, trebuie să răspundă pentru faptul că vreme de 5 ani nu și-au executat obligațiile și l-au lipsit pe recurentul reclamant de folosința bunului, prejudiciul fiind actual și efectiv. De asemenea, arată că Tribunalul București își motivează soluția pe ideea că actele administrative – hotărârile emise în executarea sentinței civile – au fost contestate, fără însă a avea în vedere că această contestare a fost făcută pro causa, fiind făcută la mai mult de 5 ani de zile de la momentul emiterii hotărârilor respective. Pe de altă parte, recurentul reclamant a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale nu în temeiul acestor hotărâri, ci în temeiul sentinței civile din 2009, rămasă irevocabilă.

În completare, cel de-al doilea apărătorul al recurentului reclamant arată că motivul introducerii cererii de chemare în judecată nu a fost acela că reclamantul ar fi avut obligația de a ieși din pasivitate și a cere efectiv obligarea autorităților publice de a-l pune în posesie, ci a constat în faptul că prin simpla prezență a reclamantului în procedura administrativă nu s-a întâmplat nimic timp de 5 ani de zile. Prin urmare, reclamantul s-a văzut nevoit să solicite forța de coerciție a statului pentru antamarea răspunderii civile pentru neieșirea din pasivitate. Apreciază pentru contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada de la momentul pronunțării hotărârii irevocabile și până la momentul introducerii acțiunii, antamarea răspunderii civile a autorităților publice vizează tocmai această tergiversare inutilă. Mai arată că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut că o recunoaștere pur formală a dreptului de proprietate nu echivalează cu realizarea dreptului de proprietate și reprezintă o încălcare a dreptului fundamental. De asemenea, Curtea Europeană a statuat că neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile reprezintă o încălcare a art.6 din Paragraful 1, deoarece dreptul la un proces echitabil include și componenta de executare efectivă. În speță, reclamantul este în situația existenței unui drept de proprietate reconstituit pe hârtie, dar nu este pus în posesie, iar o suspendare a judecății cererii de chemare în judecată ar tergiversa procedura de punere în posesie.

Reprezentantul intimatei pârâte S. L. de Fond Funciar Sector 2 lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția nulității recursului, iar pe fondul recursului, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 23.09.2014 și a sentinței civile nr.1166/23.09.2014, respectiv respingerea cerilor formulate de reclamant, ca neîntemeiate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă la data de 18.02.2014, reclamantul P. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. L. de Fond Funciar Sector 6, R. Ș. M., G. F., G. P., D. V., M. D., C. P., S. L. de Fond Funciar Sector 2 București și C. M. București de aplicare a legilor fondului funciar, Agenția Domeniilor Statului:

1. obligarea în solidar a pârâților S. L. de Fond Funciar și a membrilor acesteia: R. Ș. M., G. F., G. P., D. V., M. D., C. P., la plata către reclamant, a echivalentului în lei a sumei de 2.398.864 euro cu titlu de daune interese ca urmare a lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 63.128 mp, situat în București, .. 78, sector 6, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2010 și data punerii efective în posesie;

2. obligarea pârâților ca, în termen de 15 zile calendaristice de la pronunțarea hotărârii judecătorești, să dispună, sub sancțiunea de plată a unor daune cominatorii în cuantum de 100 euro pentru fiecare zi de întârziere, punerea în posesie a reclamantului asupra terenului menționat, conform sentinței civile nr. 5704 din 18.06.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 București, rămasă definitivă și irevocabilă.

Prin încheierea din data de 23.09.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a încuviințat în principiu cererea de intervenție depusă de intervenienții T. E., M. F., C. E., P. C., P. V.-Mitiță, a disjuns capătul 1 de acțiune și a dispus formarea unui nou dosar cu nr._ 14 al Tribunalului București – Secția a III-a Civilă aflat pe rolul Tribunalului București în care, în temeiul art. 413 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cererii până la soluționarea definitivă a capătului 2 de cerere disjuns.

Prin sentința civilă nr. 1166 din 23.09.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a încuviințat în principiu cererea de intervenție depusă de intervenienții T. E., M. F., C. E., P. C., P. V.-Mitiță, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București cu privire la capătul 2 de acțiune, a declinat judecarea capătului 2 de acțiune în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, a disjuns capătul 1 de acțiune și a dispus formarea unui nou dosar cu nr._ 14 al Tribunalului București – Secția a III-a Civilă aflat pe rolul Tribunalului București în care, în temeiul art. 413 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, a dispus suspendarea judecării cererii până la soluționarea definitivă a capătului 2 de cerere disjuns.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut atât în considerentele încheierii cât și ale sentinței următoarele:

Acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului București are două capete de cerere principale, cel de-al doilea capăt de cerere având caracter subsidiar.

În privința celui de-al doilea capăt de cerere s-a reținut că acesta intră sub incidența Legii 18/1991, lege specială care instituie competența materială în favoarea Judecătoriei în ceea ce privește cererile de punere în posesie formulate în contradictoriu cu organismele competente, astfel că s-a dispus disjungerea acestui capăt de cerere și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Tribunalul a mai reținut că primul capăt de cerere are ca obiect plata de daune interese sub forma contravalorii lipsei de folosință asupra terenului pretins și în privința căruia s-a invocat nepunerea în posesie, imputată pârâților. Cele două capete de cerere constituie astfel: un capăt principal – anume al doilea capăt de cerere; un capăt subsidiar (dar nu accesoriu) – primul capăt de acțiune, deoarece constatarea temeiniciei celui de-al doilea capăt de cerere va face posibilă judecarea primului capăt.

Constatarea că se impune obligarea comisiilor la punerea în posesie asupra terenului indicat de reclamanți, și nu asupra unui alt teren, va permite astfel să se analizeze însăși temeinicia primului capăt, iar în cazul în care cererea este fondată, identificarea terenului pentru care se solicită lipsa de folosință. Aceasta deoarece pârâții membrii Subcomisiei Locale chemați în judecată au invocat problematici ce țin de însăși identificarea și delimitarea terenului menționat de reclamanți.

S-a arătat că Hotărârea nr. 1200/31.01.2011 invocată de reclamanți și emisă de C. M. București nu a delimitat terenul de_ mp, punând în executarea o sentință civilă nr. 5704/18.06.2009 a Judecătoriei Sector 2 București care la rându-i nu delimita acest teren ci constituia proprietatea asupra unei astfel de suprafețe prin compensare pentru un teren asupra căruia reclamanții nu mai puteau beneficia de restituire în natură. Terenul din .. 78 la care s-a făcut referire în sentință, avea însă o suprafață totală de 97,98 ha din care trebuia să se delimiteze o suprafață de_ mp pentru reclamanți. Pârâții acuză aspectul că reclamanții, fără consultarea Subcomisiei Locale Sector 6, au utilizat un plan de situație întocmit de . privind amplasamentul unei suprafețe de_ mp din totalul de 97,98 mp, iar în baza acestui plan Agenția Domeniilor Statului (ADS) a întocmit procesul verbal de delimitare, și au invocat pârâții, din eroare, Primarul Sector 6 București a semnat procesul verbal de delimitare al ADS. Or, acest plan de situație determina suprapunerea terenului cu alte terenuri pentru care existau cereri de reconstituire (așadar nu de constituire) pe vechile amplasamente (prin urmare era vorba de foști proprietari pe acele terenuri). Hotărârea nr. 1338/27.10.2011 a Comisiei M. București a validat procesul verbal de delimitare, această hotărâre făcând obiectul unei contestații înregistrată la Judecătoria Sector 6 București. Prin urmare nepunerea în posesie a reclamanților asupra terenului pretins de aceștia implică, potrivit Legii nr. 18/1991 aprecieri asupra legalității actelor întocmite de C. M. București, ADS, S. L. condusă de primar și nu poate forma obiectul judecății de către tribunal în primă instanță.

Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru încuviințarea în principiu a cererii de intervenție pentru ambele capete de acțiune, intervenienții urmărind pe de o parte respingerea cererii de punere în posesie asupra unui teren pretins de ei ca fiind deja restituit în proprietatea lor, iar pe de altă parte, în această calitate urmăresc respingerea cererii în daune interese ca urmare a respingerii celui de-al doilea capăt, sprijinind astfel apărările pârâților.

Tribunalul a apreciat că se impune suspendarea primului capăt de cerere în baza art. 413 alin. 1 N. C.pr.civ., reținând că delimitarea terenului de_ mp este contestată de pârâții din cauză precum și de intervenienții accesorii. Problematica delimitării efective a terenului determină suspendarea primului capăt de acțiune deoarece implică un probatoriu ce necesită delimitarea precisă și mai ales definitivă a terenului. Confirmarea delimitării terenului, delimitare pretinsă de reclamanți (contestată în apărările formulate în al doilea capăt de pârâți și de intervenienți) precum și obligarea pârâților la punerea efectivă în posesie prin hotărâre judecătorească definitivă asupra acestui teren va permite administrarea probatoriului și soluționarea capătului privind lipsa de folosință asupra sa.

Tribunalul a reținut totodată că modificarea obiectului primului capăt de cerere sub aspectul micșorării câtimii pretențiilor anume lipsa de folosință pentru perioada 01.12.2010 până la data introducerii cererii de chemare în judecată nu schimbă datele problemei. Delimitarea definitivă a terenului și instituirea obligației de punere în posesie asupra terenului pretins de reclamanți se impun a fi soluționate definitiv pentru ca instanțele să se pronunțe asupra lipsei de folosință cu privire la acest teren, indiferent de perioada pentru s-a solicitat această lipsă de folosință. Ca aspect accesoriu s-a luat act că pârâții au menționat aspectul că Hotărârea nr. 1200/31.01.2011 invocată de reclamanți și emisă de C. M. București nu a delimitat terenul de_ mp, această problemă a delimitării făcând și obiectul contestației împotriva Hotărârii nr. 1338/27.10.2011 înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București. Prin urmare ceea ce se invocă este că la momentul anului 2011 terenul nu era delimitat efectiv, sentința civilă nr. nr. 5704/18.06.2009 a Judecătoriei Sector 2 București nereferindu-se la un teren delimitat ci la o constituire prin compensare pentru o suprafață în privința căruia reclamanții nu mai puteau obține restituirea în natură. Așadar pentru a se putea lămuri inclusiv data de la care se pot acorda daune interese este necesară suspendarea judecării capătului de cerere având ca obiect aceste pretenții.

Împotriva încheierii de ședință din data de 23.09.2014 și a sentinței civile nr. 1166 din 23.09.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a formulat recurs recurentul P. N. solicitând casarea în tot a încheierii și în parte a sentinței, respingerea cererii de suspendare a judecății întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. 1 Cod procedură civilă și trimiterea cauzei la prima instanță pentru continuarea judecății.

În motivarea recursului, recurentul a arătat următoarele:

Cererea de chemare în judecată vizează antamarea răspunderii pentru neexecutarea hotărârii judecătorești din anul 2009 și până în prezent, întrucât, prin atitudinea manifestată, pârâții au tergiversat, în mod nepermis, punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, încălcând astfel dispozițiile paragrafului 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit dispozițiilor sentinței civile nr. 5704 din 18.06.2009 rămasă definitivă și irevocabilă, Judecătoria Sectorului 2 București a obligat S. Sectorului 2 București pentru aplicarea legilor fondului funciar de a înainta Comisiei M. București pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar documentația necesară reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 63.128 mp pe amplasamentul din Prelungirea G. nr. 78, sector 6, București, în favoarea lui P. N.. Totodată, instanța a dispus obligarea Comisiei M. București la eliberarea titlului de proprietate pentru terenul anterior indicat.

Ulterior acestei sentințe, C. M. București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor a emis hotărârea nr. 1200 din 31.01.2011, hotărârea nr. 1338 din 27.10.2011 și procesul-verbal de delimitare încheiat în data de 06.04.2011.

În pofida actelor emise, autoritățile publice nu au procedat la punerea efectivă în posesie a recurentului.

Ca atare, reclamantul a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâților, în sensul obligării contravalorii lipsei de folosință a terenului pentru perioada cuprinsă între data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești neexecutate și data punerii efective în posesie, dar și în scopul accelerării realizării dreptului de proprietate al reclamantului.

Suspendarea judecății capătului 1 de cerere este de natură să permită perpetuarea abuzului de putere exercitat de autoritățile administrative și încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât conduce la tergiversarea, în mod nepermis, a punerii în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Recurentul a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, arătând că, în virtutea acesteia, repunerea în situația anterioară este cea mai bună formă de satisfacție echitabilă, cu eventuala adăugare a obligației statului la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului.

În motivarea sa, tribunalul se raportează în mod greșit la existența pe rol a dosarului în care se contestă validitatea actelor de punere în posesie emise în executarea sentinței civile nr. 5704/2009, creând în mod artificial o legătură între actele de punere în posesie și răspunderea delictuală a autorităților publice, de vreme ce sancționarea pasivității autorităților administrative trebuie să se realizeze numai în temeiul sentinței civile nr. 5704/2009, având în vedere că acestea au procedat numai parțial la îndeplinirea obligațiilor impuse de instanță.

Faptul că în temeiul sentinței, autoritățile au emis anumite acte de executare care în prezent sunt contestate pro cauza, nu afectează soluția sub aspectul răspunderii civile delictuale, întrucât dreptul recurentului a fost recunoscut și confirmat prin hotărâre judecătorească, iar antamarea răspunderii trebuie să se realizeze prin raportare la obligațiile impuse prin sentință.

Recurentul a mai arătat că hotărârea nr. 1338 din 27.10.2011 și procesul-verbal încheiat în data de 06.04.2011 delimitau terenul reconstituit în favoarea recurentului, iar erorile autorităților și problemele birocratice interne nu pot fi puse în sarcina persoanei private în mod nelegal de proprietate vreme de atâția ani.De asemenea, s-a arătat că terenul reconstituit în favoarea recurentului nu se suprapune cu alte terenuri, neexistând nicio hotărâre de restituire în favoarea unei terțe persoane.

Răspunderea autorităților administrative pentru neexecutarea sentinței civile nr. 5704 din 18.06.2009 este independentă de confirmarea sau infirmarea validității hotărârilor emise de autorități.

Răspunderea autorităților administrative pentru fapte anterioare nu depinde de punerea în posesie, de vreme ce recurentul a fost privat de proprietate și lipsit de folosința legitimă a bunului ulterior pronunțării sentinței civile nr. 5704/2009.

Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. 1 pct. 1 Noul Cod de procedură civilă.

Considerentele primei instanțe sunt greșite, deoarece culpa autorităților pentru faptele trecute poate fi apreciată în instanță independent de soluția care se va pronunța cu privire la punerea în posesie și la delimitarea ulterioară a terenului.

Capătul 1 de cerere reclamă sancționarea culpei autorităților pentru trecut, și anume, pentru perioada 02.02.2010 și până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost modificată câtimea obiectului cererii), perioadă în care recurentul a fost lipsit de folosința bunului, iar nu pentru viitor.

Instanța a omis să ia în considerare faptul că autoritățile statale au fost obligate prin hotărâre definitivă și irevocabilă să-l pună în posesie pe recurent, au emis hotărâri prin care s-a delimitat terenul și s-a recunoscut dreptul de proprietate, iar indiferent de delimitarea ulterioară a terenului ce-i va fi atribuit în posesie, nu poate fi contestată culpa autorităților rezultând din lipsa de folosință asupra unui bun în privința căruia recurentul are calitatea de proprietar.

De asemenea, prin calificarea distinctă a celor două capete de cerere – capătul 1 vizând o răspundere civilă delictuală, iar capătul 2 vizând o obligație de a face asimilată de instanță Legii nr. 18/1991, reiese faptul că obligarea autorităților la plata daunelor interese nu depinde de punerea în posesie a reclamantului.

Astfel, punerea în posesie reprezintă o procedură pentru viitor, iar obligarea la plata daunelor interese reclamă sancționarea culpei autorităților pentru trecut, neexistând nicio legătură de dependență, chiar instanța reținând că cele două capete de cerere sunt principale.

Ca atare, indiferent de modul de soluționare a capătului de cerere declinat privind punerea în posesie, neîndeplinirea obligațiilor impuse autorităților administrative prin sentința civilă nr. 5704/2009, poate fi sancționată independent de cererea vizând delimitarea terenului.

Recurentul a mai arătat că măsura suspendării nu se justifică, raportat la menținerea incertitudinii privind dreptul de proprietate al reclamantului, întrucât s-ar ajunge la confirmarea pasivității autorităților publice în ceea ce privește punerea în executare a unei hotărâri definitive și irevocabile, or, suspendarea în această situație nu ar fi oportună.

În plus, s-a mai arătat că suspendarea s-a dispus în mod nelegal din punct de vedere procedural, raportat la absența constituirii unui dosar distinct aferent capătului de cerere suspendat, că instanța avea obligația să se pronunțe prin încheiere, fiind menționate și dispozițiile art. 94 și art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată.

Intimata Agenția Domeniilor Statului a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare intimata a arătat că în mod corect s-a dispus suspendarea primului capăt de cerere deoarece constatarea temeiniciei sau netemeiniciei cererii reclamantului cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere va face posibilă și soluționarea ulterioară a primului capăt de cerere.

Intimata a mai arătat că acțiunea reclamantului este consecința nepunerii în executare a sentinței civile nr. 5704/2009 în care intimata nu a fost parte și deci, nu poate fi obligată la punerea în executare atâta timp cât dispozițiile instanței nu îi sunt opozabile.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.

Intimata S. L. de aplicare a Legilor Fondului Funciar a Sectorului 6, prin Primarul sectorului 6 a formulat întâmpinare solicitând, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a invocat nulitatea cererii de recurs raportat la dispozițiile art. 489 alin. 2 NCPC, având în vedere că motivele de recurs nu se încadrează în cele 8 cazuri de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 NCPC.

De asemenea, intimata a arătat că recurentul-reclamant a invocat/reiterat apărările pe fondul cauzei sau a invocat motive străine de speța dedusă judecății, ceea ce nu echivalează cu motivarea recursului.

Intimata a precizat că nu a fost parte în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 5704/2009, astfel încât aceasta nu îi este opozabilă, iar orice discuții purtate cu privire la efectele hotărârilor Comisiei M. București exced cadrul procesual din cauza pendinte.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, 486, 489 NCPC.

Intimata S. L. de Fond Funciar Sector 2 – prin Primar a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimata a arătat că măsura suspendării este corectă, reluând considerentele hotărârii recurate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 490 alin. 2 NCPC.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinările formulate solicitând respingerea acestora ca nefondate.

La data de 28.07.2015 recurentul a depus la dosar o precizare arătând că a luat cunoștință de conținutul încheierii de ședință din data de 23.09.2014 (necomunicată) și întrucât în aceasta este preluată ad litteram motivarea din sentința recurată, înțelege să invoce aceleași motive de recurs și împotriva încheierii.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului raportat la prevederile art. 489 alin. 2 NCPC, excepție invocată de intimată prin întâmpinare, Curtea constată că aceasta este nefondată, întrucât prin motivele de recurs se invocă încălcarea prevederilor art. 413 NCPC, ceea ce face posibilă încadrarea în cazul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 NCPC, text legal indicat de recurent în susținerea cererii de recurs.

Pe fondul recursului, analizând sentința și încheierea recurate prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul P. N. a solicitat

1. obligarea în solidar a pârâților S. L. de Fond Funciar și a membrilor acesteia la plata către reclamant, a echivalentului în lei a sumei de 2.398.864 euro cu titlu de daune interese ca urmare a lipsei de folosință a imobilului teren în suprafață de 63.128 mp, situat în București, .. 78, sector 6, pentru perioada cuprinsă între 1 decembrie 2010 și data punerii efective în posesie;

Prin sentința menționată, s-a admis în parte cererea formulată de reclamant, s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 917/20.04.2006 a Comisiei M. București pentru aplicarea legilor fondului funciar, respectiv punctul 10 al acesteia, a fost obligată pârâta S. sectorului 2 București pentru aplicarea legilor fondului funciar să înainteze către C. M. București pentru aplicarea legilor fondului funciar documentația necesară reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 63,128 mp pe amplasamentul situate în București, .. 78, sector 6, a fost obligată pârâta C. M. București pentru aplicarea legilor fondului funciar să elibereze titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de 63.128 mp pe amplasamentul situat în București, .. 78, sector 6.

La termenul din data de 23.09.2014, reclamantul și-a modificat câtimea obiectului capătului 1 de cerere, arătând că solicită contravaloarea lipsei de folosință pe perioada 1.10.2010 până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea și sentința recurate, s-a dispus, printre altele, suspendarea judecării capătului 1 de cerere, până la soluționarea definitivă a capătului 2 de cerere disjuns, în temeiul art. 413 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.

Criticile formulate în recurs vizează exclusiv măsura suspendării judecății capătului 1 de cerere, intrând sub puterea lucrului judecat soluțiile referitoare la admiterea excepției necompetenței materiale a tribunalului cu privire la capătul 2 de cerere și încuviințarea în principiu a cererii de intervenție.

Prima instanță a dispus suspendarea judecării primului capăt de cerere până la soluționarea definitivă a capătului 2 de cerere disjuns, reținând că este necesară delimitarea efectivă a terenului de 63.128 mp, confirmarea acestei delimitări și obligarea pârâților la punerea efectivă în posesie permițând soluționarea capătului de cerere privind lipsa de folosință .

Instanța a reținut că Hotărârea nr. 1200/31.01.2011 emisă de C. M. București în baza sentinței civile nr. 5704 din 18.06.2009 a Judecătoriei Sectorului 2 București nu a delimitat terenul de_ mp, această problemă a delimitării făcând și obiectul contestației împotriva hotărârii menționate.

Potrivit art. 413 alin. 1 pct. 1 NCPC „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”.

Curtea apreciază că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale menționate, deoarece soluționarea capătului 2 de cerere nu depinde de dreptul ce urmează a fi stabilit în urma judecății primului capăt de cerere disjuns.

Cele două capete de cerere sunt independente și nu au legătură unul cu altul din perspectiva drepturilor pretinse ce se solicită a fi valorificate.

Prin primul capăt de cerere se solicită angajarea răspunderii autorităților pentru faptul că nu și-au îndeplinit obligația de punere în posesie stabilită prin prin hotărârea judecătorească .

Or, obligarea la plata daunelor interese reclamă sancționarea culpei autorităților pentru trecut (pentru perioada 02.02.2010 și până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată), în timp ce punerea în posesie reprezintă o procedură pentru viitor, neexistând nicio legătură de dependență între cele două capete de cerere.

De altfel, chiar prima instanță a reținut că cele două capete de cerere sunt principale, iar primul capăt de cerere nu are caracter accesoriu celui de-al doilea pentru a depinde de soluția dată acestuia din urmă, conform art. 30 alin. 4 NCPC.

Ca atare, cererea privind acordarea daunelor interese poate fi soluționată independent de modul de soluționare al capătului de cerere declinat privind punerea în posesie.

Aspectul reținut de prima instanță referitor la delimitarea terenului nu are înrâurire asupra pretențiilor ce fac obiectul primului capăt de cerere, câtă vreme acestea derivă din neexecutarea hotărârii judecătorești și vizează obligații anterioare faptului punerii în posesie.

Faptul că în baza sentinței pe care recurentul reclamant și-a întemeiat cererea au fost emise de autorități anumite acte de executare care în prezent sunt contestate, nu prezintă relevanță, având în vedere că angajarea răspunderii civile delictuale a fost solicitată prin raportare la obligațiile impuse prin respectiva sentință.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată că în privința măsurii suspendării, hotărârea și încheierea recurate au fost date cu încălcarea prevederilor art. 413 alin. 1 pct.1 NCPC, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 NCPC.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. 2 și art. 498 alin.2, având în vedere că soluționarea procesului a fost făcută fără a se intra în judecata fondului, Curtea va admite recursul declarat de recurentul-reclamant, va casa în tot încheierea din 23.09.2014 și în parte sentința civilă nr. 1166 din 23.09.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în sensul că va respinge cererea de suspendare a judecății capătului 1 din acțiune și va trimite cauza pentru continuarea judecății de către aceeași instanță, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea apreciază că se impune casarea în tot a încheierii, deoarece măsurile luate prin aceasta se regăsesc si în hotărârea finală, nefiind necesară materializarea acestora prin doua acte de procedură distincte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant P. N., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.P.A. M. și Asociații, cu sediul în București, ., sector 1, împotriva încheierii din data de 23.09.2014 și a sentinței civile nr. 1166/23.09.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Agenția Domeniilor Statului, cu sediul în București, .. 43, sector 1, C. M. București de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291-293, sector 6, S. L. de Fond Funciar Sector 2, cu sediul în București, .-13, sector 2, S. L. de Fond Funciar Sector 6, cu sediul în București, Calea Plevnei, nr. 147-149, sector 6.

Casează în tot încheierea din 23.09.2014 și în parte sentința civilă nr. 1166 din 23.09.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în sensul că respinge cererea de suspendare a judecății capătului 1 din acțiune și trimite cauza pentru continuarea judecății de către aceeași instanță.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

D. M. G. A. M. M. G. S.

GREFIER,

D. M.

Red. MAM

Tehnored. MAM/PS 2 ex.

01.10.2015

Jud. fond: R. M. C.

← Plata lucrului nedatorat. Decizia nr. 179/2015. Curtea de Apel...		Suspendare provizorie. Decizia nr. 787/2015. Curtea de Apel... →

Pretenţii. Decizia nr. 782/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 782/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI