Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 117/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 4225/118/2013
Dosar nr._
(1873/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 117 A
Ședința publică de la 13.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - I. A. G.
M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel a fost reprezentat de procuror - F. N..
Pe rol se află pronunțarea cererilor de apel formulate de apelantul M. P.-P. DE PE L. TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI, de apelantul - pârât, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, de apelanta - reclamantă, G. I. R., prin reprezentant legal G. E. L., împotriva sentinței civile nr.613/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă G. E. L., S. A. E..
P. are ca obiect - reparare prejudicii erori judiciare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 20.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea cauzei la 27.02.2015, 06.03.2015 și apoi la 13.03.2015, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.613/23.06.2014 Tribunalul Călărași a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta G. I. R. prin reprezentant legal G. E. L. împotriva pârâtului S. R. prin M. Finanțelor Publice reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 35.000 euro în echivalent în lei la data plății, reprezentând daune morale și, pe cale de consecință, a respins capetele de cerere formulate de reclamantă privind obligarea pârâtului la plata de daune materiale și a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință civilă, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ al Tribunalului C. reclamantul G. C., în contradictoriu cu S. R., prin M. Finanțelor Publice, a solicitat instanței ca, prin hotărârea care se va pronunța, să dispună obligarea Statului R. prin M. Finanțelor Publice la acoperirea prejudiciului cauzat prin erori judiciare, prin plata următoarelor sume: suma in cuantum de 500.000 euro, reprezentând prejudiciul moral, precum și suma in cuantum de 5.298.074 euro adică 23.463.581,51 lei, reprezentând prejudiciu material, compusă din 6.236.680,36 lei valoarea actualizata a capitalurilor proprii si 17.226.901,15 lei suma totala a profiturilor pe care reclamantul le-ar fi realizat la S.C. Românul II Prod SRL Călărași, societate lichidată de S. R. in mod ilegal, după arestarea sa.
Prin încheierea nr.4686 din 01.11.2001, pronunțata in Dosarul nr.3799/2001, Secția Penala a fostei Curți Supreme de Justiție a admis cererea de strămutare a judecării cauzei formulate de reclamant si a dispus ca judecata sa fie continuata de Tribunalul Constanta.
Prin Decizia Penala nr. 53/29.10.2002 pronunțata de Tribunalul Constanta in Dosarul nr. 2213/2001, sentința Judecătoriei Călărași a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, iar in rejudecare, Judecătoria Constanta a dispus restituirea dosarului la P. de pe lângă Tribunalul Călărași, prin Sentința Penala nr. 1318/16.06.2006. Aceasta hotărâre a fost desființată prin Decizia Penala nr. 925/23.11.2006 a Tribunalului Constanta, care a decis sa trimită dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, ca efect al strămutării dispuse de instanța supremă.
Prin Ordonanța din 04.04.2012, pronunțata in Dosarul nr. 52/P/2007, P. de pe lângă Tribunalul Constanta a dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penală pentru unele din infracțiuni pentru care a fost trimis in judecata, in temeiul disp. art. 10 lit. c Cod proc. pen., cu motivarea că faptele nu au fost săvârșite de către inculpat. In subsidiar, P. a reținut si incidența temeiului prevăzut de art. 10 lit. d Cod proc. P.. - nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii si, totodată, pentru alte infracțiuni s-a arătat ca a intervenit prescripția răspunderii penale.
A mai arătat reclamantul că măsura arestării sale preventive a fost luata la data de 19.09.2000, ea fiind menținută de Judecătoria Călărași prin Sentința Penala nr.262 din 19.06.2001. împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat in mai multe rânduri apel la Tribunalul Călărași, solicitând revocarea măsurii arestării preventive, dar cererea i-a fost respinsa, măsura fiind menținută ulterior de Tribunalul si Curtea de Apel Constanta.
Deși măsura arestării preventive încetase de drept, prin încheierea din 09.07.2002 dată in Dosarul nr. 2213/2001, Tribunalul Constanta a respins, ca nefondata cererea reclamantului G. C., de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive in baza art. 140 alin. 1 lit. a) Cod proc. pen.
Prin Decizia Penala din 19.07.2002 pronunțata in Dosarul nr. 679/P/2002, Curtea de Apel Constanta a admis, in cele din urma, recursul declarat de inculpatul G. C. - reclamant in prezenta cauza - împotriva încheierii mai sus menționate si a constatat încetarea de drept a măsurii arestării preventive luate împotriva sa.
Urmare concluziilor unei expertizei contabile, prin Decizia Penala nr. 953/29.10.2002 pronunțata in Dosarul nr. 2213/2001, Tribunalul Constanta a admis apelul formulat de reclamant, a desființat Sentința Penala nr. 262/19.06.2001 pronunțata de Judecătoria Călărași in Dosarul nr. 1687/2001 si a trimis cauza spre rejudecare la instanța competenta, respectiv Judecătoria Constanta.
Prin Sentința Penala nr. 1808/23.09.2004 Judecătoria Constanta si-a declinat competenta de soluționare in favoarea Tribunalului Constanta care, prin Decizia Penala nr. 136/24.03.2005, a admis excepția necompetentei sale materiale si a sesizat Curtea de Apel Constanta in vederea soluționării conflictului negativ de competenta. Aceasta instanța a stabilit competenta materiala in favoarea Judecătoriei Constanta, unde Dosarul a fost înregistrat sub nr. 2335/05.10.2005.
Judecătoria Constanta, prin încheierea pronunțata in acest dosar la data de 09.06.2006, a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă Tribunalul Călărași, pentru refacerea urmăririi penale.
Împotriva acestei soluții, reclamantul G. C., a declarat recurs la Tribunalul Constanta care, prin Decizia Penala nr. 925/23.11.2006 l-a admis, a casat Sentința penala nr. 1318/16.06.2006 a Judecătoriei Constanta si a dispus restituirea dosarului la P. de pe langa Tribunalul Constanta pentru refacerea urmăririi penale.
Prin Ordonanța din 25.01.2007, P. de pe lângă Tribunalul Constanta si-a declinat competenta de soluționare in favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași si, urmare conflictului negativ de competenta apărut, la data de 12.03.2007, Procurorul General de pe lângă înalte Curte de Casație si Justiție a stabilit prin ordonanța competenta de soluționare a Dosarului nr. 28/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași in favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, unde s-a format Dosarul nr. 52/P/2007.
Prin Ordonanța din 04.04.2012, pronunțata in Dosarul nr. 52/P/2007, P. de pe langa Tribunalul Constanta a dispus scoaterea reclamantului de sub urmărire penala pentru unele din infracțiunile pentru care a fost trimis in judecata, in temeiul disp. art. 10 lit. c Cod proc. pen., cu mențiunea ca faptele nu au fost săvârșite de către acesta. In subsidiar, P. a reținut si incidența temeiului prevăzut de art10 lit d Cod proc. pen., în sensul că, pentru alte infracțiuni reținute în sarcina sa nu erau întrunite elementele constitutive ale acestora si, totodată, pentru celelalte infracțiuni s-a arătat ca a intervenit prescripția răspunderii penale.
In esența, arată reclamantul, a fost implicat ., pe parcursul căruia a fost privat de libertate timp de 22 de luni, respectiv in perioada 19.09.2000, data a încarcerării in Penitenciarul Călărași si pana la data de 19.07.2002 când a fost pus in libertate din Penitenciarul Poarta A. Constanta, ca efect al Deciziei Curții de Apel Constanta pronunțata in Dosarul nr. 679/P/2002.
Prin întâmpinarea formulată, S. R. prin M. Finanțelor Publice reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului C..
Soluționând cauza, Tribunalul C. prin sentința civ. nr.3736/03.10.2013 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Călărași reținând că potrivit art. 506 Cod procedură penală competența aparține tribunalului în a cărei rază își are domiciliul persoana îndreptățită la repararea pagubei iar în cauză reclamantul își are domiciliul în Călărași, ., .> Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ .
S. R. prin M. Finanțelor Publice reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate.
În motivarea întâmpinării formulate s-a arătat că legiuitorul stabilește criteriile în funcție de care se determină acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit dar nu stabilește și criteriile de cuantificare, fapt justificat având în vedere că prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte stricte și că acest prejudiciu nu poate fi determinat prin aprecieri privind eventualele oportunități de a desfășura activități sau de a continua activități care erau în curs la momentul lipsirii de libertate.
În practica ÎCCJ a fost evidențiat un criteriu fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral și anume echitatea. Instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje, care să atenueze suferințele morale fără să se ajungă în situația îmbogățirii fără just temei.
Nici Curtea Europeană atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite ci judecă în echitate.
Apreciază pârâtul prin reprezentant că suma de 500.000 euro solicitată de reclamant este exagerat de mare în raport de consecințele produse asupra persoanei.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat acordarea sumei de 5.298.074 euro cu titlu de prejudiciu material reprezentând valoarea actualizată a capitalurilor proprii și a profiturilor ce le-ar fi realizat . SRL Călărași s-a arătat că prejudiciul nu este corect determinat.
Expertiza extrajudiciară efectuată a avut în vedere doar datele din bilanțul contabil la 31.12.1999 expertul contabil motivând că este singurul document ce i s-a pus la dispoziție și că documentele contabile se aflau în păstrare la lichidatorul judiciar care s-a ocupat de . SRL și care la data efectuării producerii era decedat, ceea ce nu este adevărat.
La data de 27.05.2000 prin sentința civilă nr.118/2000 la cererea . București Tribunalul Călărași a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva . SRL Călărași, care a formulat contestație, însă a fost respinsă.
Ulterior prin încheierea din 08.08.2000 s-a dispus trecerea la procedura falimentului și s-a numit lichidator judiciar CII Hârsescu N. care funcționează și în prezent în contradicție cu susținerea expertului contabil.
Prin sentința civilă 1293/2008 s-a dispus închiderea procedurii de faliment și dizolvarea societății.
Deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului s-a petrecut în perioada 27.05.2000 – 08.08.2000, anterior luării măsurii arestării preventive a reclamantului iar expertiza extrajudiciară s-a efectuat doar în baza datelor din bilanțul contabil la 31.12.1999, neluând în calcul și datoriile pe care societatea le avea în sumă de 7.006.239,55 lei.
Falimentul societății Românul II Prod SRL nu s-a produs ca urmare a arestării preventive a reclamantului iar lichidarea nu a fost făcută în mod ilegal de S. R. ci de o persoană autorizată cu votul creditorilor și în condițiile Lg. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Față de cele expuse s-a solicitat respingerea capătului de cerere privind acordarea sumei de 5.298.074 euro reprezentând prejudiciu material.
În drept, s-a indicat art. 205 din Nodul Cod procedură civilă.
La termenul din 11.12.2013 în baza art.412 alin.1 pct.2 Noul Cod procedură civilă s-a dispus suspendarea cauzei, având în vedere că reclamantul G. C. a decedat.
La data de 05.03.2014 s-a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei de către G. I. R. și G. E. L. în calitate de moștenitoare ale defunctului reclamant G. C..
În motivarea cererii de repunere pe rol a cauzei s-a arătat că reclamantul G. C. a decedat la 11.09.2013 conform certificatului de deces . nr._/12.09.2013 și că potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr.261 din 07.10.2013 eliberat de BNP P. D. au calitatea de moștenitori G. I. R. în calitate de fiică care se afla în întreținerea acestuia și că înțelege să participe la proces în calitate de reclamantă și G. E. L. care are calitatea de soție supraviețuitoare și reprezentant legal al minorei.
În drept, s-a indicat art. 415 pct.2 Nod cod procedură civilă.
Tribunalul, analizând probele administrate în cauză a reținut că prin sentința penală nr. 262/2001, pronunțată de Judecătoria Călărași, defunctul G. C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea a 4 infracțiuni de fals intelectual prevăzute de art. 289 cu aplicarea art. 31 alin.2 Cod penal, art. 25 raportat la art. 289 Cod penal, 4 infracțiuni de uz de fals prevăzute de art. 241 cu aplicarea art.75 lit. a Cod penal, o infracțiune prevăzută de art.25 raportat la art. 288 alin.2 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale și 3 infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art.215 alin.1, 2 și 5 Cod penal, 215 alin.1, 2 cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal și 215 alin. 1, 4 Cod penal.
Prin aceeași sentință i-au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal și s-a menținut starea de arest fiind dedusă perioada detenției de la 19.09.2000 la zi (19.06.2001)
Inculpatul G. C. a fost pus în libertate la 19.07.2002 prin decizia penală nr. 464/2002 a Curții de Apel C., când în temeiul art. 140 alin.1 lit.a Cod procedură penală s-a constatat încetată de drept măsura arestării preventive.
Prin decizia penală nr.953/29.10.2002 a Tribunalului C. s-a dispus desființarea sentinței penale nr. 262/2001 a Judecătoriei Călărași și s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Judecătoria C. având în vedere că se admisese de către Curtea Supremă de Justiție cererea de strămutare formulată de inculpați.
Prin sentința penală nr. 1318/16.06.2006 Judecătoria C. a dispus restituirea dosarului la P. de pe lângă Tribunalul Călărași pentru refacerea urmăririi penale.
Prin decizia penală nr. 925/23.11.2006 Tribunalul C. a casat sentința penală 1318/2006 a Judecătorie C. și a dispus restituirea cauzei la P. de pe lângă Tribunalul C..
Prin ordonanța din 04.04.2012 dată în dosarul 52/P/2007 P. de pe lângă Tribunalul C. a dispus cu privire la reclamantul G. C.: - scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunilor de: înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1,4 și 5 Cod penal (indicată în procesul verbal de începere a urmăririi penale din data de 28.08.2000, constând în emiterea unei file CEC în favoarea . care a fost refuzată parțial la plată din cauza lipsei disponibilului), înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin.1 și 2 Cod penal (pentru care s-a început urmărirea penală prin rezoluția din 15.01.2001, constând în inducerea în eroare a . ocazia încheierii contractului de gaj cu deposedare asupra unui număr de 300 de porci și respectiv a . cu ocazia încheierii contractului de gaj cu deposedare asupra unei culturi de porumb) și înșelăciune, prevăzută de art.215 alin.2, 3 și 5 (pentru care s-a dispus începerea urmării penale prin procesul verbal din 17.01.2001, constând în achiziția frauduloasă de animale de către . SRL de la persoane fizice deși în contabilitate a fost înregistrată o factură fiscală din care reieșea că vânzătorul animalelor era .) – încetarea urmării penale față de învinuitul G. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută și pedepsită de art.31 alin.2 din Cod penal raportat la art. 289 din Cod penal, fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art.291 Cod penal, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.25 Cod penal, raportat la art. 288 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 Cod penal, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.25 Cod penal raportat la art.288 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art.288 Cod penal.
Potrivit art. 504 Cod procedură penală ”Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărirea penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.1 lit.j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută la art. 10 alin.1 lit. j.
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.”
Potrivit art. 505 alin.1 și 2 Cod procedură penală „La stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
Reparația constă în plata unei sume de bani sau ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredințat unei instituții de asistență socială și medicală.”
Potrivit art. 506 alin.1 Cod procedură penală „Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504 iar după moartea acesteia poste fi continuată sau pornită de persoanele care se aflau în întreținerea sa.”
Prezenta acțiune a fost formulată de reclamantul G. C., cel împotriva căreia a fost dispusă măsura arestării în perioada 19.09.2000 - 19.07.2002, însă în timpul procesului conform celor arătate acesta a decedat.
S-a dispus introducerea în cauză conform art. 506 (1) Cod procedură penală a persoanei aflate în întreținerea sa respectiv minora G. I. R. (născută la 21.03.2000) reprezentată de mama sa G. E. L..
În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 Cod procedură penală.
Sunt, de asemenea, incidente dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a drepturilor Omului, care în paragraful 1 lit.c prevede că nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii în fața autorității judiciare competente,sau când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia iar dreptul la despăgubiri în situația lipsirii nelegale de libertate este garantat de paragraful 5 al aceluiași articol.
În cauza de față, defunctul G. C. a avut calitatea de inculpat într-un proces penal și după ce inițial a fost condamnat la 10 ani închisoare, fiind arestat 22 de luni, în urma trimiterii dosarului la P. de pe lângă Tribunalul C. pentru refacerea urmăririi penale prin ordonanța din 04.04.2012 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la 3 infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1, 4 și 5 Cod penal, art. 215 alin.1 și 2 Cod penal și art. 215 alin. 2, 3 și 5 Cod penal reținându-se incidența art.10 lit. b Cod procedură penală și încetarea urmării penale pentru săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 31 alin.2 Cod penal raportat la art.289 Cod penal, fals intelectual – art. 289 Cod penal, uz de fals – art. 291 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 Cod penal, uz de fals – art. 291 Cod penal, instigare la fals material în înscrisuri oficiale – art. 25 Cod penal raportat la art. 288Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale – art. 288 Cod penal ca urmare a prescripției răspunderii penale în baza art. 245 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală.
Având în vedere că defunctul G. C. a fost arestat timp de 22 de luni, în perioada 19.09.2000 – 19.07.2002, iar soluția dispusă de procuror în 2012 a fost de scoatere de sub urmărire penală respectiv încetare a urmăririi penale, conform celor arătate anterior, în baza dispozițiilor legale citate tribunalul a apreciat că acesta era îndreptățit la repararea prejudiciului cauzat ca urmare a arestării sale în mod nelegal.
Prin cererea de chemare în judecată s-au solicitat daune morale în cuantum de 500.000 euro și daune materiale de 5.298.074 euro (echivalentul în lei a 23.463.581,51).
S-a susținut că după arestarea defunctului acesta nu a mai putut si să își susțină moral și material familia, care a fost lipsită de principala sursă de venit, societatea pe care o deținea intrând în lichidare judiciară, că nu a mai fost în măsură să exercite o profesie în domeniul comercial, că arestarea sa a fost intens mediatizată și că i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind izolat de colectivitate, a fost expus disprețului public, a cumulat un profund sentiment de frustrare accentuată, că i-a fost grav afectat prestigiul profesional și personalitatea și că dreptul la libertate a fost în mod abuziv încălcat, i-au fost lezate demnitatea, onorarea, statutul social și profesional.
Nu poate fi contestat faptul că prin arestarea nelegală se încalcă unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane respectiv dreptul la libertate, drept inalienabil al ființei umane și valoare primordială într-o societate democratică. Lipsirea de libertate provoacă persoanei în cauză o suferință psihică semnificativă, aceasta trebuind să suporte nu doar restrângerea severă a libertății de mișcare ci și tensiunea și disconfortul continuu pe care situația de persoană încarcerată îl presupun.
Pe de altă parte, buna reputație a celui arestat, percepția publică privitoare la persoana sa se modifică fără discuție în sens negativ.
În raport de aceste considerente și având în vedere criteriile prevăzute de art. 505 Cod procedură penală dar și art. 5 (5) din CEDO tribunalul a apreciat că acordarea unor despăgubiri în cuantum de 35.000 euro asigură o reparație corectă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de defunctul G. C. prin arestarea nelegală.
Deși în cererea de chemare în judecată s-a susținut că arestarea a avut consecințe nefaste asupra familiei defunctului respectiv că a intervenit divorțul, că familia a fost lipsită de mijloace financiare și că s-a realizat o mediatizare excesivă a cauzei penale nu s-au administrat probe pentru dovedirea acestor consecințe, situație în care la aprecierea cuantumului daunelor morale acordate tribunalul nu a ținut cont de aceste susțineri.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-au solicitat daune materiale tribunalul, în baza probelor administrate, a apreciat că este neîntemeiat.
S-a solicitat suma de 5.298.074 euro cu titlu de daune materiale reprezentând valoarea actualizată a capitalurilor proprii și a profiturilor pe care le-ar fi realizat . SRL Călărași al cărui asociat unic și administrator a fost defunctul G. C..
S-a susținut că prejudiciul material a fost produs de S. R. prin prepușii săi ca urmare a lichidării judiciare a societății, lichidare de pe urma căreia defunctul nu a beneficiat de nicio sumă de bani.
Potrivit expertizei contabile extrajudiciare depusă la dosar suma solicitată a rezultat ca urmare a actualizării valorii capitalurilor proprii și ale profitului . SRL, așa cum figurau înregistrate în bilanțul contabil din 1999, în perioada 2000-2012, actualizare care s-a făcut în raport de indicii prețurilor de consum.
Au fost depuse la dosar încheierea din 08.2000, sentința civilă nr. 118/2000, sentința civilă nr.1293/2008, pronunțate de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ ce a avut ca obiect procedura reorganizării judiciare și a falimentului a . SRL Călărași. Prin aceste sentințe s-a dispus deschiderea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, s-a dispus trecerea la procedura falimentului și s-a închis această procedură.
Din sentința nr.118/2000 prin care s-a dispus deschiderea procedurii lichidării judiciare rezultă că cererea a fost formulată de un creditor al debitoarei . SRL, care a și formulat contestație în cauză, însă a fost respinsă.
Având în vedere că scopul procedurii reorganizării judiciare și a falimentului reglementată inițial de Lg. 64/1995 apoi de Lg.85/2006 are ca scop acoperirea creanțelor creditorilor și că întreaga procedură se desfășoară prin intermediul instanței de judecată și a unui judecător sindic care soluționează cererile date de lege în competența sa prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești nu a fost primită susținerea că lichidarea societății s-a făcut de S. R. în mod nelegal.
Nu s-a făcut dovada că între arestarea defunctului și deschiderea procedurii falimentului societății pe care o deținea a existat o legătură de cauzalitate, cu atât mai puțin s-a făcut dovada prejudiciului reclamat. Actualizarea capitalurilor proprii și a profitului în perioada 2000-2012, reprezentând intervalul de timp scurs de la arestarea defunctului și până la pronunțarea soluției de către procuror nu poate reprezenta prejudiciul material cauzat ca urmare a arestării nelegale, în situația în care nu s-a dovedit că arestarea a fost cauza ce a dus la deschiderea procedurii falimentului, procedură în cadrul căreia se urmărește acoperirea pasivului unei societăți prin plata creanțelor creditorilor.
Față de cele arătate tribunalul a respins acest capăt de cerere.
De asemenea, s-a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că la dosar nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la aceste cheltuieli conform art. 425 Noul cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel M. P., P. de pe lângă Tribunalul Călărași, S. R. prin M. Finanțelor Publice – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și reclamanta G. I. R..
Referitor la apelul formulat de M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Călărași se reține că, potrivit art.504 Cod procedură penală persoana privată de libertate preventiv ar fi avut drept la repararea pagubei (daune materiale cât și morale) după ce a intervenit prescripția (în fapt fiind incidente dispozițiile art.10 lit.g și art.245 Cod procedură penală).
Este de reținut, ca un prim aspect că art.504 Cod procedură penală a fost modificat prin art.I din Legea nr.281/2003.
Or, în esență, critica adusă de apelantul M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Călărași susține că despăgubirile civile privind măsura arestării preventive și încetarea s-ar acorda numai în cazul prevăzut de art.10 lit.g Cod procedură penală anume (a intervenit amnistia, prescripția ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitatea de făptuitor.).
În cauză este imperativ stabilit de art.504/2 Cod procedură penală persoana care în cursul urmăririi penale sau al judecății, cu intenție sau din culpă gravă a stânjenit sau a încercat să stânjenească aflarea adevărului.
Din actele dosarului se reține că prin Ordonanța din 04.04.2012 P. de pe lângă Tribunalul C. a dispus scoaterea inculpatului, G. C., în temeiul art.10 lit.c Cod procedură penală (faptele nu au fost săvârșite de inculpat) reținându-se și incidența art.10 lit.d Cod procedură penală (nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii) și totodată pentru alte infracțiuni a intervenit prescripția răspunderii penale.
Totodată, inculpatul G. C., a fost inițial condamnat (fiid arestat la 10.09.2000 și liberat la 19.07.2002).
În cauză, din mijloacele de probă de la dosar este cert că numitul G. C. (decedat la 07.10.2013) a fost arestat preventiv, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul C., iar apoi prin Ordonanța nr.52/P/2007 din 04.04.2013 a aceluiași P. de pe lângă a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art.10 lit.b,c, d și g Cod procedură penală pentru 18 infracțiuni prevăzute de art.289, art.288, art.291 și art.215 alin.1 Cod penal.
În acest caz, nu există nici un impediment normativ imperativ pentru a nu se acorda despăgubiri civile pentru timpul detenției preventive.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, între arestarea defunctului G. C., deschiderea procedurii falimentului societății comerciale a acestuia și mai ales a eventualului prejudiciu corect (a cărui dovadă nici nu s-a făcut) procedura falimentului fiind inițial reglementată de legea nr.64/1995 (legea insolvenței), nu a fost făcută nici o dovadă.
În consecință, corect prima instanță a reținut atât situația de fapt cât și dispoziția legală prin care s-au acordat despăgubiri civile.
Pe cale de consecință, motivele de apel formulate de P. de pe lângă Tribunalul Călărași nu pot fi primite, iar apelul se reține a fi nefondat.
În ceea ce privește apelul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași se reține faptul că și acesta este nefondat.
În esență, se susține că numitul G. C. a stat arestat timp de 22 de luni (19.09.2000 – 19.07.2002) iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași s-a concluzionat nevinovăția acestuia.
În consecință, dacă pretențiile reclamantului ar fi justificate, suma de 35.000 € este exagerat de mare (invocându-se principiile și criteriile în funcție de care se acordă daunele atât materiale cât și morale).
Se solicită respingerea cererii privind acordarea daunelor morale.
Or, o astfel de critică nu se poate reține față de dispozițiile legale în materie (art.504/1 Cod procedură penală coroborat cu art.470 și următoarele Cod procedură civilă).
În aceste condiții se reține că și criticile formulate de apelantă nu pot fi acceptate, iar apelul declarat este nefondat.
Cu privire la apelul formulat de reclamanta G. I. – R. (reprezentată de G. E. L.), în esență, se reține că la acordarea daunelor morale s-a încălcat art.5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru că lipsirea de libertate pe o perioadă mare (22 de luni) impune acordarea unor daune morale așa cum s-a solicitat.
Și cu privire la daunele materiale (5.298.074 €) valoarea actualizată a capitalurilor proprii și a profiturilor pe care le-ar fi realizat . SRL Călărași al cărui asociat unic și administrator era G. C..
De altfel, daunele materiale nici nu au fost contestate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași (invocând dispozițiile art.476 și 480 alin.2 Cod procedură civilă – filele 7-11 dosar).
Nici aceste motive de apel nu sunt întemeiate.
Față de mijloacele de probă aflate în dosar, raportat la situația de fapt și încadrarea în drept a cauzei de față, corect au fost apreciate daunele morale (așa cum corect a apreciat în considerente prima instanță față de criteriile art.505 Cod procedură penală dar și art.5 alin.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), de tribunal ca fiind o reparație corectă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de defunctul G. C. prin arestarea nelegală.
Ca atare, analizând motivele scrise de apel ale reclamantei G. I. R. prin reprezentant legal G. E. L., se reține că acestea nu sunt întemeiate.
În consecință, cele trei apeluri, reținându-se a fi neîntemeiate, potrivit art.296 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate.
Referitor la normele de drept procesuale aplicabile se reține a fi cele prevăzute în vechiul cod de procedură civilă (art.299 și următoarele Cod procedură civilă) și nu cele ale noului Cod de procedură civilă (art.470 și următoarele Cod procedură civilă) față de faptul că acestea erau în vigoare la data formulării cererii.
Văzând și dispozițiile art.294 – 298/2 Cod procedură civilă cât și art.296/2 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul M. P.-P. DE PE L. TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI cu sediul în Călărași, ., județ Călărași, de apelantul - pârât, S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI cu sediul în Călărași, ..6-8, județ Călărași și de apelanta - reclamantă, G. I. R. – CNP_, prin reprezentant legal G. E. L., cu domiciliul în Călărași, ., ., ., județ Călărași și cu domiciliul ales la avocat Hahui A. în C., ., . împotriva sentinței civile nr.613/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - reclamantă G. E. L. – CNP_ cu domiciliul în Călărași, ., ., ., județ Călărași și cu domiciliul ales la avocat Hahui A. în C., ., ., S. A. E. cu domiciliul în C., ., ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. T. D. A.
GREFIER
I. A. G.
Red.C.M.T.
Tehnored.C.S.
8 ex/
Tribunalul Călărași – L.I.
← Pretenţii. Decizia nr. 390/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 151/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|