Legea 10/2001. Decizia nr. 330/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 330/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 5452/2/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 330 R
Ședința publică din data de 11.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D. O.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - M. STELUȚA C.
GREFIER - F. J.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă G. M. împotriva încheierii din data de 6.05.20pronunțată în dosarul nr._/3/2010 de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă,în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. București, cauza având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La cererea recurentei-reclamante Curtea repune cauza pe rol în temeiul art. 245 Cod procedură civilă.
Având în vedere că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2014 pe rolul Tribunalul București Secția a V-a civilă în cadrul dosarului nr._/3/2010, reclamanta GIGA M. a formulat, în contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat prin Primarul General al Mun. București, în temeiul art. 281 vechiul Cod de procedură civilă, cerere de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 55/10.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2010.
Aceasta a solicitat să se lămurească dacă instanța a înțeles ca prin dispozitiv să treacă peste dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data pronunțării sentinței, dispunând direct obligarea la propunerea de despăgubiri prin Comisia Centrală pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor, în condițiile legii speciale de despăgubire, sau este doar o omisiune în dispozitiv aceea de a nu se menționa obligația pârâtului Municipiul București la compensarea prioritară cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, astfel cum în mod imperativ impuneau dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 la momentul pronunțării sentinței.
În motivarea cererii, reclamanta a redat dispozițiile art. 1 și ale art. 26 din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data de 10.01.2012 și a arătat că Dispozitivul sentinței nr. 55/10.01.2012 face referire la "acordarea de despăgubiri echivalente" și nu la "acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii" sau "acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Consideră că este o neclaritate foarte important de lămurit, fiind vorba de formulări ce se referă la modalități foarte distincte de despăgubire.
Susține că, cu ocazia judecării pe fond a dosarului nr._/3/2010 nu a fost dezbătută sau constatată eventuala imposibilitate a pârâtului M. București de a oferi bunuri sau servicii în compensarea echivalentului despăgubirilor pe care este îndreptățită să le primească pentru imobilul care a făcut obiectul dosarului, prin urmare, din această perspectivă, instanța nu avea temei să elimine această variantă, mai cu seamă că aceasta era și este o variantă mult mai practică și rapidă de despăgubire efectivă a sa, aceasta fiind în fapt finalitatea Legii nr. 10/2001, urmărită de legiuitor.
A menționat, de asemenea, că prin concluziile scrise depuse înainte de pronunțarea sentinței, a solicitat în mod expres instanței de fond să oblige pârâta P. M. București, prin Primarul General, să emită în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii sentinței ce se va pronunța, dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, ca urmare a imposibilității de a fi restituit imobilul în natură, fie prin acordarea unui imobil echivalent la schimb, fie prin acordarea de despăgubiri bănești; iar în cazul emiterii unei dispoziții de acordare de despăgubiri bănești, să oblige pârâta să transmită Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dispoziția împreună cu întregul dosar aferent, în termen de cel mult 30 de zile de la emiterea ei.
A mai arătat că prin Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, intrată în vigoare după pronunțarea sentinței și aplicabilă totuși notificării sale, s-a statuat încă o dată obligativitatea ca entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 să ofere cu prioritate bunuri în compensare și doar dacă acestea nu există sau nu sunt disponibile, să se procedeze la acordarea de despăgubiri bănești. Practica judiciară la nivel național s-a aliniat de asemenea în majoritate acestei soluții, chiar și înainte de adoptarea Legii nr.165/2013, pronunțându-se în sensul obligării la oferirea de bunuri în compensare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2811 C.pr.civ.
Prin încheierea din data de 06.05.2014 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 55/10.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2010 formulată de reclamanta GIGA M., în contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat prin Primarul General al M. București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că cererea reclamantei nu se înscrie în sfera de aplicare a art. art. 2811 C.pr.civilă, deoarece prin sentința civilă nr. 55/2012 tribunalul s-a pronunțat în limitele actului de sesizare a instanței, coroborat cu dispozițiile obligatorii aduse prin Decizia nr. XX din 19 martie 2007 de către ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii, privind interpretarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, a constatat că cererea reclamantei vizează interpretarea dispozițiilor legale aplicate în cauză și aplicarea acestora într-o altă modalitate decât cea stabilită de instanță, ceea ce poate constitui eventual o greșeală de judecată care poate fi îndreptată în calea de atac a recursului prevăzută de lege și nu prin procedura lămuririi dispozitivului.
Dispozitivul Sentinței civile nr. 55/10.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2010, nu este contradictoriu și nu necesită lămuriri suplimentare, iar aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 adoptată ulterior pronunțării sentinței, nu se poate face în cadrul procedurii speciale prevăzută de art. 2811 C. pr. civilă.
Împotriva încheierii din data de 06.05.2014 a declarat recurs reclamanta G. M., în motivarea căruia a susținut următoarele critici:
Instanța a aplicat în mod greșit dispozițiile legale, apreciind că cererea de lămurire nu se înscrie în sfera de aplicare a dispozițiilor art.2811 Cod procedură civilă.
Ceea ce s-a cerut instanței prin această acțiune este nu să oblige pârâtul la o altă modalitate de despăgubire în compensare ci doar să se precizeze dacă s-a exclus expres prin sentință varianta compensării cu alte bunuri în ceea ce, din punctul său de vedere, nu era posibil dat fiind că dispozițiile privind aplicarea prioritară a compensării cu alte bunuri erau și sunt în continuare imperative, iar nesocotirea lor ar însemna o încălcare gravă a principiului legalității actului de justiție.
Dacă ar exista și această precizare, obligatorie în aprecierea sa, sentința ar fi clară, în sensul că pârâtul a trebuit să aplice o hotărâre la despăgubire în sensul Legii nr.10/2001, ghidându-se evident, după dispozițiile acestei legi și alte normelor metodologice, în vederea modalității efective de despăgubire.
per a contrario, fără această precizare, pârâtul a profitat de neclaritate și a emis în mod discreționar o dispoziție fără nici un efect concret și care nu respectă nici dispozițiile legale, fiind generat din acest motiv un nou proces, care este în prezent pe rolul Curții de Apel București (dosarul nr._/3/2012).
Astfel, ca o consecință, la mai bine de 2 ani de la pronunțarea sentinței nu a fost despăgubită în nici un fel și nici nu există în prezent vreo perspectivă concretă în acest sens.
Dimpotrivă, dacă și dispozitivul sentinței ar fi lămurit în sensul că nu s-a înlăturat aplicarea unor dispoziții legale care erau imperative, pârâtul ar fi cu atât mai mult în culpă pentru modalitatea defectuoasă și intenționată, a apreciat, în care a pus în aplicare acest dispozitiv, neurmărind altceva decât tergiversarea la nesfârșit a cererii sale și eschivarea de la modalitatea de despăgubire care îi este foarte la îndemână compensarea cu alte bunuri imobile, dar pe care pur și simplu refuză să o aplice, nesocotind orice norme legale și orice drepturi legitime ale cetățenilor.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat din nou greșit, în opinia sa, că dispozitivul sentinței atacate nu necesită lămuriri suplimentare.
Dispozitivul sentinței a cărei lămurire și completare se cere face referire la acordarea de despăgubiri echivalente și nu la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordare în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Prin urmare, este vorba de o neclaritate foarte importantă de lămurit, de vreme ce formulările din dispozitiv nu se înscriu în nici unul din termenii folosiți în legea specială și, prin urmare, generează confuzie și posibilitatea de interpretare discreționară și abuzivă – fapt ce a și fost demonstrat ulterior de către pârât prin emiterea dispoziției.
Pentru aceste motive acesta a solicitat instanței de recurs să admită cererea, să dispună atât în interesul înfăptuirii corecte a justiției, cât și al îndeplinirii finalității Legii nr.10/2001, despăgubirea efectivă a persoanelor care au avut de suferit din cauza abuzurilor regimului comunist, lămurirea sentinței nr.55/10.01.2012 în sensul precizat în cererea de lămurire, îndreptare și completare adresată instanței de fond.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cercetând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate prin prisma prevederile art. 3041 C.pr.civ, Curtea constată că tribunalul a pronunțat hotărârea cu aplicarea corectă a legii.
Astfel, se reține că prin cererea înregistrată la data de 02.04.2010, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._/3/2010, reclamanta Giga M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Municipiul București, reprezentat prin Primarul General și cu Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului, în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, evocarea fondului notificării depuse de reclamanta în baza Legii nr. 10/2001 la autoritatea competentă, arătând în motivare că până în prezent, niciuna din pârâte nu au emis dispozițiile de soluționare a Notificării.
Prin sentința civilă nr. 55/10.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._/3/2010, tribunalul a admis cererea formulată de reclamanta GIGĂ M. în contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat prin Primarul General al M. București, pe care l-a obligat să emită o Dispoziție prin care să o propună pe reclamanta Gigă M., pentru acordarea de despăgubiri echivalente privind terenul de 209 mp, deținut în fosta Comună suburbană „M. Voevod M.”, .. 21 ocupat de „Amenajarea Râului Dâmbovița – Lacul Morii”, imposibil de restituit în natură, precum și pentru diferența dintre valoarea actuală de piață a construcției cu 3 camere și dependințe demolată de pe terenul menționat mai sus și suma de 13.525 lei plătită la data de 29 iulie 1988, reactualizată conform indicelui de inflație intervenit până la data stabilirii și plății despăgubirilor, precum și să înainteze: Dispoziția, Sentința, Notificarea nr. 966/18 ianuarie 2002 și întreaga documentație aferentă, către Comisia Centrală pentru Stabilirea și Acordarea Despăgubirilor.
Sentința civilă nr. 55/10.01.2012 a Tribunalului București Secția a V-a Civilă, a cărei lămurire se solicită prin cererea de față, a devenit irevocabilă prin nerecurare.
Potrivit art. 2811 alin.1 C.pr.civ. „În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.
Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate, atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți de executare.
Or, în cauză, în mod corect tribunalul a reținut că dispozitivul sentinței civile nr. 55/2012 este clar și neechivoc, nefiind susceptibil de mai multe interpretări, așa încât nu este îndeplinită ipoteza reglementată de art. 2811 C.pr.civ.
Din examinarea sentinței civile nr. 55/2012 se constată că instanța a fost investită cu o contestație împotriva lipsei răspunsului pârâtului la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, contestație în cadrul căreia instanța de judecată se substituie unității competente și soluționează pe fond notificarea, stabilind cu plenitudine de competență măsurile reparatorii ce se cuvin a fi acordate, instanța de judecată făcând aplicarea deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a ICCJ.
În ceea ce privește critica potrivit căreia sentința civilă nr. 55/2012 nu face nici o referire cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordare în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, nu poate fi primită, în mod corect tribunalul reținând că nu intră sub incidența dispozițiilor art. 2811 C.pr.civ., deoarece admiterea acestei solicitări ar avea ca efect modificarea dispozitivului acestei hotărâri judecătorești în cadrul unei proceduri care nu permite modificarea soluției pronunțată pe fondul litigiului.
Pentru situația în care reclamanta era nemulțumită de soluția pronunțată pe fondul litigiului, aceasta avea la dispoziție doar calea recursului împotriva sentinței de fond.
De asemenea, nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia, la mai bine de 2 ani de la pronunțarea sentinței nu a fost despăgubită în nici un fel și nici nu există în prezent vreo perspectivă concretă în acest sens, deoarece tribunalul a reținut că dispozitivul sentinței civile nr. 55/2012 a fost pus în aplicare de către pârât prin emiterea Dispoziției, astfel încât desfășurarea procedurilor ulterioare nu intră sub incidența dispozițiilor art. 2811 C.pr.civ., procedură în cadrul căreia se poate lămuri doar înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, astfel cum a fost pronunțat de o instanță judecătorească.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că tribunalul a aplicat în mod corect dispozițiile art. 2811 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă G. M. împotriva încheierii din data de 6.05.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2010 de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. D. O. L. E. F. M. Steluța C.
Grefier,
F. J.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored.MȘ/2 ex./23.03.2015
Jud. fond – S. V.
| ← Legea 10/2001. Hotărâre din 16-03-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 128/2015.... → |
|---|
