Pretenţii. Decizia nr. 151/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 151/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 24958/3/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(1347/2014)
DECIZIA CIVILĂ NR.151 A
Ședința publică de la 31.03.2015
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. B. T.
JUDECĂTOR - A. P. B.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanta-pârâtă G. G. C., împotriva sentinței civile nr.271 din 26.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. D..
P. are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 24.03.2015 și, apoi la 31.03.2015 când a decis următoarele:
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a civilă la data de 16.07.2013, sub nr._, reclamantul A. D. a chemat în judecată pe pârâta G. G. C., solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata/restituirea sumei totale de 85.000 de dolari (USD), echivalent în lei la cursul oficial de schimb al B.N.R. din ziua plății.
În motivarea cererii s-a arătat că în data de 06.04.2012, reclamantul a împrumutat pârâtei G. G. C. suma de 70.000 de dolari, împrumutul fiind acordat pe o perioadă de 30 de zile, având ca dată de restituire 06.05.2012. Având în vedere împrumutul acordat, între părți s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „CHITANȚĂ", prin care s-a identificat suma ce face obiectul împrumutului, data restituirii, predarea - primirea sumei între părți și prezența a 2 martori la această operațiune.
La un interval foarte scurt de timp, respectiv în data de 19.04.2012, reclamantul A. D. a mai împrumutat pârâtei G. G. C. suma de 15.000 de dolari, împrumutul fiind acordat, de această dată, până la 15.05.2012. Ca în cazul împrumutului anterior, între părți s-a încheiat din nou un înscris sub semnătură privată intitulat „CHITANȚĂ", prin care s-a identificat suma ce face obiectul împrumutului, data restituirii, predarea - primirea sumei între părți și prezența a 2 martori la această operațiune.
Pârâta a fost notificată să se prezinte la un birou notarial pentru a soluționa amiabil diferendul, fără însă ca aceasta să dea curs demersurilor reclamantului.
Având în vedere notificările adresate și corespondența din data de 16.05.2012, în data de 17.05.2012 pârâta G. C. G. a comunicat apărătorului reclamantului prin poștă electronică, cu semnătura sa olografă, o cerere prin care arată că „Sumele de bani pe care le reclamați de la mine nu reprezintă un împrumut personal, aceste sume nu au intrat niciodată în patrimonial meu. Aceste sume au reprezentat avans pentru achiziționarea de produse textile de la ., eu doar am preluat aceste sume de la dvs. dar pentru societate în scop comercial."
Pârâta mai arată că, urmare unui incident - un incendiu, deși produsele au fost achitate cu sumele de bani împrumutate de la reclamant, acestea nu au mai putut fi primite de la producător, urmând ca prejudiciul să fie acoperit de compania de asigurare a acestuia, într-o perioadă estimată de pârâtă ca fiind de 3-5 luni.
Mai arată pârâta în adresa trimisă în 17.05.2013: „Doresc lichidarea acestui nefericit incident pe cale amiabilă fără intervenția vreunei alte instituții" și că „în considerația celor arătate mai sus și din aceste motive solicit o amânare pentru a-mi da posibilitatea de a finaliza acest nefericit incident".
Dorind rezolvarea pe cale amiabilă a acestui litigiu, bazându-se pe susținerile și solicitările pârâtei din data de 17.05.2013, reclamantul, de bună credință, a înțeles să suspende demersurile pentru recuperarea celor două împrumuturi pe o perioadă de 5 luni, termenul maxim în care se susținea că vor exista sumele de bani pentru a fi restituiți (sume împrumutate de pârâtă, dar despre care se susține că au fost folosite în interesul societății Perihan SRL).
Deși reclamantul a manifestat înțelegere față de situația invocată de pârâtă, aceasta nu a înțeles nici până în prezent să restituie suma de 85.000 dolari împrumutată, deși de la data scadenței a trecut mai mult de un an, iar de la termenul de amânare solicitat de însăși pârâtă mai mult de 8 luni.
Ambele înscrisuri ce constată existența și condițiile în care s-au acordat împrumuturile, au fost semnate de părți și confirmate de 2 martori: A. L. identificată cu CI. . nr._ și C. C. identificat cu CI. ._ în data de 06.04.2012.
Reclamantul A. D. a acordat cu bună credință cele doua sume de bani, cu titlu de împrumut, urmând ca, la data încheierii perioadei pentru care au fost acordate, pârâta G. G. C. să-i returneze suma totală de 85.000 de dolari.
Nici la data de 06.05.2012 (data convenită de părți pentru restituirea împrumutului de 70.000 de dolari) și nici la data de 15.05.2012 (data convenită pentru restituirea împrumutului de 15.000 de dolari) pârâta nu a înțeles să returneze, fie și parțial, vreo sumă în contul împrumuturilor primite de la reclamant.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că în cauză este vorba de o simulație prin interpunere de persoane, cât și prin deghizare.
Actul juridic aparent denumit „chitanță” se încheie între anumite persoane, fiind însoțit totodată de un act juridic secret (contraînscris) prin care se precizează că adevăratul beneficiar al actului este o altă persoană (.) decât cea care apare în actul public. Aceeași situație se referă și la obiectul actului juridic secret.
Se mai susține de către pârâtă că, deși nu este vorba de un contract încheiat prin reprezentare, cu toate acestea pârâta a procedat la semnarea chitanțelor în calitate de asociat la .., care este adevăratul beneficiar al sumelor.
Începând cu anul 2008, între ., societatea reclamantului, și ., au existat relații comerciale, constând în livrarea de către ., către ., de tricouri din bumbac, importate din Egipt, plata făcându-se cash, în avans, documentele contabile fiind întocmite ulterior. Și de această dată a fost vorba de o comandă de tricouri, iar administratorul ., fiind în imposibilitate de a prelua banii, i-a solicitat pârâtei să preia de la reclamant suma de 70.000 USD, astfel cum rezultă din înscrisul denumit delelgație, emis la 03.04.2012.
Părțile s-au întâlnit în spatele magazinului Unirea și în prezența martorului C. C., care a însoțit-o pe pârâtă, reclamantul a negociat telefonic, cu administratorul ., suma de 70.000 USD. Pentru a se liniști, reclamantul i-a dat pârâtei să semneze înscrisul intitulat „chitanță”. Pârâta a semnat acest înscris, în prezența exclusivă a martorului C. C., pentru că reclamantul avea înfățișare de om serios și pentru că administratorul . este fostul soț al pârâtei. În înscris apare ca martor și soția reclamantului, deși aceasta nu era prezentă, dar pârâta nu avea motive să fie suspicioasă. Pârâta a predat reclamantului delegația emisă de . și a primit banii, pe care i-a predat ulterior către administratorul firmei, d-nul Sherif Shahin, întocmindu-se un proces verbal.
Pârâta cunoaște că administratorul . a plecat în Egipt, unde a făcut comanda de tricouri.
În data de 19.04.2012, Serif Shahin a contactat-o telefonic pe pârâtă, solicitându-i să ridice o nouă sumă de bani, cu aceeași destinație. Pârâta a procedat în acelați mod, de față fiind același martor C. C., dar suma a depus-o la bancă, în contul personal al administratorului, care avea posibilitatea de retragere directă a banilor, în Egipt.
La momentul în care urma să se facă livrarea tricourilor, depozitulș fabricii din Egipt a luat foc, iar administratorul . l-a înștiințat pe reclamant de această situație. Reclamantul i-a acordat o perioadă de grație, în vederea recuperării, chiar și parțiale, a sumelor de bani achitate cu titlu de preț al produselor comandate (dovadă stau mailurile dintre părți). În pofida asigurărilor date, societatea la care fabrica avea polița de asigurare nu a soluționat incidentul.
Deși recunoaște direct că situația de fapt este alta și că pârâta nu este beneficiara acestor sume de bani, reclamantul a contactat-o telefonic și prin mail și a somat-o să se prezinte la notariat pentru a semna un contract de împrumut în formă autentică. Pârâta a fost contactată și de o societate de recuperare a debitelor.
Atitudinea reclamantului o determină pe pârâtă să constate că tranzacțiile au fost făcute în scopul fraudării legii, atât proveniența banilor, cât și destinația produselor și prețul acestora fiind ilicite.
Pârâta are o reputație foarte bună, nu a fost implicată în acțiuni ilicite, și-a ajutat fostul soț în încercarea de a avea o relație bună cu acesta, spre binele fiicei lor, crezând că nu va fi pusă într-o situație care să îi afecteze viața într-un sens negativ.
Reclamantul a formulat răspuns ca întâmpinare, prin care a arătat că apărările pârâtei din întâmpinare nu pot fi primite, întrucât aceasta a știut ce semnează, fiind avocat de profesie, neexistând vreun înscris secret încheiat de părți. De altfel, pârâta nu contestă primirea sumelor de bani.
La termenul din 29.01.2014 tribunalul a luat act că reclamantul renunță la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei și a încuviințat pentru pârâtă proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială ca nefiind utile soluționării cauzei față de teza probatorie pentru care au fost solicitate aceste probe.
Tot la termenul de la 29.01.2014 tribunalul a luat act de precizarea pârâtei că nu există vreun act secret încheiat de părți și că nu se contestă primirea sumei de bani precizate prin acțiune, ci doar destinația banilor.
Prin sentința civilă nr.271/26.02.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis cererea, a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 85.000 USD în echivalent lei la cursul oficial de schimb al B.N.R. din ziua plății, precum și la plata sumei de 6.491 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru) către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între părțile din litigiu s-au încheiat două înscrisuri sub semnătură privată, denumite „chitanțe”, prin care reclamantul a împrumutat-o pe pârâtă cu suma de 70.000 USD la data de 06.04.2012, cu termen de restituire în 30 de zile de la semnarea actului, respectiv cu suma de 15.000 USD la data de 19.04.2012, cu termen de restituire la data de 15.05.2012.
În ambele înscrisuri există semnătura personală a pârâtei, precum și mențiunea „am primit” lângă semnătura acesteia.
Deși termenul de restituire s-a împlinit, pârâta nu a achitat nici unul dintre cele două sume împrumutate, motiv pentru care, anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul a notificat-o pe pârâtă să se prezinte la sediul Biroului Notarilor Publici Asociați „L. și D.” la data de 16.05.2012 ora 15,00 pentru restituirea sumelor împrumutate, invitație căreia pârâta nu i-a dat curs.
Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul a apreciat că cererea formulată de reclamant este întemeiată, motiv pentru care, în temeiul art.1576 și art. 1584 C.civil, a obligat pârâtă să restituie reclamantului suma de 85.000 USD în echivalent lei la cursul oficial de schimb al B.N.R. din ziua plății.
În temeiul art. 453 NCPC, tribunalul a obligat pârâtă la plata sumei de 6.491 lei cheltuieli de judecată (taxă de timbru) către reclamant.
În ceea ce privește susținerile pârâtei în sensul că în cauză este vorba de o simulație prin interpunere de persoane, tribunalul le-a apreciat ca vădit nefondate.
Astfel, pentru a fi în prezența unei simulații este necesar ca actul secret - contraînscrisul - să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheierea contractului aparent.
În speță tribunalul a constatat că, deși pârâta a invocat existența unei simulații, cu toate acestea nu a putut dovedi existența înscrisului secret, care trebuia încheiat cel mai târziu în același timp cu fiecare dintre cele două chitanțe prin care se atestă plata împrumuturilor către pârâtă. De altfel, pârâta nici măcar nu a făcut vorbire în cuprinsul întâmpinării despre existența vreunui act secret, ci s-a limitat să precizeze că ar fi vorba, în cauză, de o simulație.
În ceea ce privește susținerea pârâtei referitoare la existența unei simulații prin interpunere de persoane, tribunalul a constatat că, pentru existența unei astfel de simulații, este necesar ca actul aparent să fie încheiat între anumite persoane, iar prin actul secret încheiat (anterior sau în același timp cu actul public) să se precizeze faptul că adevăratul beneficiar al contractului este o altă persoană decât cea care apare în actul public.
Specific acestui tip de simulație este faptul că ambele părți din contractul aparent urmăresc, în mod conștient, ca efectele să se producă față de o terță persoană, căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei.
Or, în cauza de față, pârâta nu a dovedit existența contraînscrisului încheiat de părțile care au semnat actul public, prin care să se precizeze că adevăratul beneficiar al împrumuturilor acordate pârâtei este o altă persoană fizică sau juridică decât cea care a primit personal aceste sume de bani.
În ceea ce privește contractul de prête-nom, care este un mandat simulat prin interpunere de persoane, tribunalul a constatat că acest act juridic presupune acordarea unui mandat unei persoane, care contractează în nume propriu și nu în calitate de mandatar, cocontractantul mandatarului ocult necunoscând faptul că cel cu care contractează este, în realitate, un simplu mandatar.
Convenția de prête-nom este o simulație prin interpunere de persoane indiferent că persoana care contractează cu mandatarul ocult este sau nu părtașă la simulație deoarece, în ambele situații, actul public consfințește o situație juridică necorespunzătoare realității, fiind, astfel, simulat, deci supus regimului juridic prevăzut de art. 1289 N.C.Civ.; numai că, în prima situație (când cocontractantul este părtaș la simulație), cocontractantul va avea calitatea de parte, fiind obligat să-și procure un contraînscris pentru dovedirea simulației, pe când, în cea de-a doua situație, când cocontractantul nu a fost părtaș la simulație, el va fi un terț, care va avea câștig de cauză dacă-și întemeiază pretențiile, cu bună-credință, pe actul aparent.
Întrucât, în cauza de față, pârâta nu a dovedit existența unui contraînscris încheiat anterior sau concomitent cu cele două chitanțe ce atestă acordarea împrumuturilor de către reclamant, este evident că reclamantul nu are calitatea de cocontractant părtaș la simulația invocată de pârâtă.
În cazul încheierii unui contract de interpunere mandatarul apare ca adevăratul contractant, motiv pentru care acesta devine personal creditor sau debitor ori titular al vreunui drept real. Față de terții de bună-credință, care nu cunosc realitatea, inclusiv cocontractantul care nu a fost părtaș la simulație, numai mandatarul este direct obligat, neexistând raporturi juridice între mandant și terți.
Numai dacă se dovedește existența simulației, terțul (înțelegându-se și cocontractantul care nu e părtaș la simulație) poate acționa împotriva mandantului și în baza actului secret, care, însă, nu va putea fi invocat împotriva sa dacă nu a participat la simulație și a fost de bună-credință.
Mai trebuie precizat că, față de dispozițiile art. 1297 raportat la art. 1302 NCC, dacă terțul contractant nu a cunoscut că reprezentantul a acționat în această calitate, actul încheiat produce efecte numai între reprezentant și terț; alin. 2 al art. 1297 NCC prevede posibilitatea numai pentru terțul contractant de a se îndrepta și împotriva mandantului însă numai în situația în care descoperă, ulterior încheierii actului juridic cu mandatarul, identitatea adevăratului titular.
Trebuie subliniat în acest context faptul că pârâta, prin întâmpinarea formulată, nu a contestat primirea banilor de la reclamant, ci a arătat că a procedat la semnarea „chitanțelor” în calitate de asociat la .., care ar fi adevăratul beneficiar al sumelor împrumutate. De asemenea, deși se invocă, prin aceeași întâmpinare, simulația prin interpunere de persoane, pârâta nu precizează care este actul secret încheiat între aceasta și reclamant.
Faptul că sumele împrumutate au fost folosite pentru societatea comercială la care pârâta e asociat alături de fostul său soț nu înseamnă că este vorba de o simulație prin interpunere de persoane sau prin deghizare, pârâta fiind liberă să folosească sumele astfel împrumutate conform dorințelor sale.
Tribunalul a constatat, de asemenea, ca fiind total neîntemeiate și susținerile pârâtei referitoare la existența unei deghizări, ca o formă a simulației, deoarece nu a precizat în ce ar consta această deghizare și nici ce anume s-a urmărit a se ascunde prin încheierea chitanțelor ce atestă plata celor două împrumuturi, neexistând vreun act secret.
În consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că susținerile pârâtei nu au fost dovedite.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, pârâta G. C., solicitând casarea în totalitate a hotărârii apelate și, rejudecând, respingerea în tot a acțiunii formulate de reclamant.
În motivare, apelanta pârâtă susține că hotărârea apelată este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit că pârâta ar fi renunțat la proba testimonială și la interogatoriu.
Deși aceste probe au fost solicitate prin întâmpinare și chiar a fost citată la primul termen de judecată cu mențiunea "prezent personal la interogatoriu", instanța reține că reprezintă o "suplimentare de probatoriu" și le respinge ca atare.
Datorită faptului că teza probatorie se referă la situația de fapt consfințită în fals în înscrisurile numite "chitanțe" pe lângă erorile grave de menționare a susținerilor sale, apelanta apreciază că i-a fost încălcat deliberat dreptul la apărare.
Precizează că la primul termen de judecată s-a prezentat în substituire av. N. C., care avea ca mandat obținerea unui nou termen de judecată, motivat de imposibilitatea pârâtei de prezentare la acel termen din rațiuni medicale (așa cum a făcut dovada prin înscrisuri) fiind citată cu mențiunea "personal la interogatoriu".
Apelanta arată că niciodată nu a renunțat la probele solicitate prin întâmpinare.
Față de aceste aspecte, reclamantul, profitând de situație, a renunțat la proba cu interogatoriu, însă instanța de fond reține în mod eronat că pârâta ar fi renunțat și la interogatoriu.
În primul rând, avocatul substituent nu era mandatat să pună concluzii pe probe, mai ales că probatoriul fusese solicitat prin întâmpinare, reprezentând atât proba testimonială, cât și interogatoriul modalitatea acesteia de dovedire a susținerilor din întâmpinare, astfel putând dovedi existența contraînscrisului adică a simulării prin interpunere de persoane sau deghizare.
Instanța de fond reține la cel de-al doilea termen de judecată faptul că av.titular A. S. atrage atenția instanței asupra faptului că prin încheierea din 29.01.2014 s-a reținut în mod greșit că pârâta a renunțat la probele solicitate prin întâmpinare, mai ales că substituirea nu-i permitea acest lucru, dar instanța nu ia nici o măsură.
Ulterior pe acest motiv i s-a respinse probatoriul solicitat, motivându-se că este de fapt "suplimentare de probatoriu" fiindu-i astfel încălcat în mod grosolan dreptul la apărare.
De asemenea, instanța de fond reține în mod greșit că pârâta a recunoscut faptul că nu se contestă primirea sumelor de bani, ci destinația acestora, când de fapt nu destinația banilor este contestată în principal, ci titlul juridic sub care au fost primiți, adică pârâta a fost
un simplu intermediar de fapt, un element de legătură.
Apelanta precizează că titlul sub care au fost primiți banii ține de esența existenței sau nu a împrumutului. Față de aceste aspecte, apelanta solicită a se observa că nu este vorba de un împrumut, ci de o simulație.
Precizarea că pârâta nu ar fi afirmat expres prin întâmpinare existența contraînscrisului arată subiectivismul instanței de fond care prin respingerea de probatoriu alăturat concluziilor orale (întreaga apărare a fost construită în scopul dovedirii existenței acestui înscris) a condus la reținerea unei situații de fapt false tocmai prin încălcarea dreptului său la apărare.
Înscrisurile intitulate "chitanțe" sunt reținute de instanța de
fond ca reprezentând contract de împrumut, deși nu reprezintă decât un început de dovadă scrisă. Mai mult, instanța de fond a refuzat audierea martorilor care au participat în fapt Ia întocmirea respectivelor înscrisuri. Cei doi martori au fost soția reclamantului, care nu a fost prezenta la operațiunea
consfințită de aceste înscrisuri, și angajatul societății beneficiare. Instanța nu i-a permis pârâtei să dovedească cele arătate, ba mai mult, în motivarea hotărârii nu se pronunță pe acest aspect nici măcar nu se refera Ia el.
Prin sentința civilă apelată, instanța de fond (pg.4 paragraf 4) reține în mod tendențios, scoțând din context, că pârâta a recunoscut faptul că datorează reclamantului respectivele sume de bani sau că l-a indus în eroare. În realitate, pârâta face referire la faptul că situația trebuia rezolvata între cei doi reclamantul și societatea beneficiară.
Deși reține trunchiat și subiectiv acest mail, în schimb, uită să se pronunțe asupra înscrisurilor depuse de pârâtă ce reprezintă în parte mail-uri trimise de către reclamant, pârâtei, prin care acesta recunoaște că situația reală de fapt este alta decât cea arătată în cererea de chemare în judecată „știm care este situația reală dar dvs a-ți semnat", neluând în considerare în nici un fel nimic din înscrisurile depuse de pârâtă, înscrisuri ce le avea la dispoziție.
Instanța de fond apreciază ca susținerile pârâtei sunt vădit nefondate pentru faptul că nu a dovedit existența actului secret prin producerea efectivă a acestui înscris.
Apelanta pârâtă arată că nici reclamantul, nici societatea beneficiară nu au interes în producerea în fața instanței a acestui înscris, mai ales că publicitatea poate conduce la implicații penale, fapt descoperit ulterior de către pârâtă.
Instanța de fond se contrazice, pe de o parte reproșează pârâtei că nu face dovada anumitor aspecte, iar pe de altă parte îi respinge probele propuse exact în acest scop.
În calitate de asociat al ., apelanta cunoștea că între părți existau relații comerciale mai vechi fără să-l cunoască personal pe reclamant și având și calitatea de avocat (fapt ce i se impută de către reclamant) nu avea de ce să aibă îndoială asupra bunei credințe a celor două părți: reclamantul și societatea. Mai mult, existența delegațiilor prin care a fost învestită să ridice aceste sume, a angajatului societății, a proceselor verbale de predare primire, a extrasului de cont, etc., nu avea motive să devină suspicioasă.
Aspectele penale ale acestei operațiuni le-a aflat ulterior din mail-uriIe primite de la reclamant, care făcea vorbire de un "client" care i-ar fi dat acești bani, precum și faptul că, deși știe că nu este destinatarul acestor sume, se va întoarce împotriva pârâtei. Toate acestea, precum și datorită meseriei, au determinat-o pe apelantă să facă cercetări suplimentare asupra acestor sume și cunoscând faptul că reclamantul și soția sa sunt funcționari publici, cu declarații de avere publice, a constatat că de fapt reclamantul spunea adevărul în mail-uri că aceste sume nu sunt ale sale ci ale "clientului".
Concluzia la care apelanta a ajuns este că atât aceasta, cât și reclamantul sunt doar niște intermediari de fapt.
Instanța reține că în speță terțul, adică reclamantul (privind simulația prin interpunere de persoane), este de bună credință, apelanta fiind direct și total obligată în fața acestuia. Din probele administrate rezultă că reclamantul cunoaște situația de fapt reală....cum poate fi considerat de buna credința? Apelanta apreciază că este singura parte de bună credință în această situație, nefiind niciodată beneficiar al acestor sume de bani. Învederează că, dacă ar fi știut sau măcar bănuit că este ceva în neregulă, cu siguranța nu ar fi participat la toată această operațiune.
Susținerile că sumele de bani împrumutate „au fost folosite de către societatea la care este asociat nu înseamnă că este o simulație prin interpunere de persoane sau deghizare", apelanta fiind liberă, potrivit instanței de fond, să folosească sumele împrumutate cum dorește, sunt aprecieri strict subiective ale instanței, mai ales că aceste sume au fost înaintate societății prin administrator, nedispunând "conform dorințelor" sale de ei.
Totodată, Tribunalul a constatat că, fiind netemeinică susținerea pârâtei de existență a unei deghizări ca formă a simulației pe motiv că această deghizare nu a fost precizată în întâmpinare, că nu a arătat ce anume s-a urmărit a se ascunde prin întocmirea „chitanțelor", neexistând vreun act secret.
Apelanta precizează că niciodată nu a afirmat personal sau prin reprezentanți că actul secret nu există. A precizat oral în ce constă deghizarea, fără a putea face dovada, deoarece instanța a respins probatoriul. Astfel, deghizarea urma să mascheze proveniența banilor (mai ales că era vorba de un import), precum și scopul (achiziționarea de tricouri de culoare roșie pentru campania electorală ce urma să înceapă).
În drept, au fost invocate dispozițiile art.466 – 482 C.proc.civ.
Intimatul reclamant A. D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, în principal ca nedovedit și în subsidiar ca nefondat.
În motivare, intimatul susține că instanța de fond a dispus în mod legal și temeinic asupra probelor solicitate de părți și, în raport de poziția pârâtei G., din cuprinsul întâmpinării, a făcut o aplicare corectă a legii - art. 255 Noul Cod de procedură civila.
Prin încheierea de la termenul din data de 26.01.2014, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Modul defectuos în care apelanta-pârâtă (ea însăși avocat) a înțeles să-și susțină apărările prin avocații aleși (apărător care la termenul din data de 26.01.2014 nu a fost prezent în instanță Ia momentul solicitării și încuviințării probatoriului, ci s-a prezentat ulterior, după ce instanța a dispus asupra lor, apărător despre care se pretinde că în substituire avea mandat de a obține doar o amânare a cauzei, motivat de imposibilitatea de prezentare a unui alt avocat sau a părții, dar care a pus concluzii în dosar etc.) nu-i poate fi imputat instanței de judecata sub aspectul criticării soluțiilor pronunțate.
Față de susținerile apărătorului apelantei-pârâte de la termenul din data de 26.01.2014, în sensul că înțelege să se folosească în apărare de înscrisuri, în posesia cărora nu se află la acel moment, în temeiul art.260 alin.2 Cod procedură Civilă, instanța a acordat termen, pentru administrarea probei cu înscrisuri, la data de 26.02,2014.
La termenul din data de 26.02.2014, apelanta-pârâtă G. a depus un set de înscrisuri, identificate de instanță în chiar cuprinsul sentinței atacate în prezentul apel: „un extras de cont și procesul-verbal de predare-primire încheiat între Sherif Shahin, fostul soț al pârâtei, pentru a demonstra că banii nu au intrat niciodată în patrimoniul pârâtei, ci în patrimoniul d-lui Sherif Shahin și al . și susține că aceste înscrisuri nu au fost depuse la dosar până la acest termen de judecată, întrucât abia a putut să le obțină".
Este adevărat că la termenul din data de 26.02.2014 pârâta, prin avocat, a reiterat necesitatea administrării probei cu interogatoriu și a probei testimoniale pentru dovedirea existenței actului secret.
În considerarea dispozițiilor art.255 Civilă și art. 259 Noul Cod, instanța de fond, având în vedere și cele două înscrisuri depuse Ia dosar la termenul din data de 26.02.2014, a apreciat în mod legal că nu se impune suplimentarea probatoriului cu interogatoriu și cu proba testimonială, întrucât pârâta nu a contestat primirea sumelor de bani solicitate prin acțiune, ci doar destinația acestora.
În acest context, este evident că dreptul la apărare al apelantei-pârâte nu a fost „încălcat în mod grosolan" așa cum se susține, ci dimpotrivă instanța, în virtutea rolului activ a acordat termen în vederea administrării unor înscrisuri, despre care se susține că nu au fost depuse anexat întâmpinării, dat fiind că s-a susținut imposibilitatea procurării lor la acel moment.
Instanța de fond, în mod legal, față de apărările din întâmpinare și probatoriul administrat, a reținut în considerentele hotărârii apelate că „pârâta nu a contestat primirea sumelor de bani solicitate prin acțiune, ci doar destinația acestora".
Prin întâmpinarea formulată Ia judecata în fond a cauzei, pârâta a arătat că „în cauza prezentă ne aflăm în situația juridică a unei simulații prin interpunere de persoane cât și prin deghizare".
În ceea ce privește existența împrumutului, nerestituit, în sumă totală de_ lei, contractat de părțile G. G. C. și A. D., astfel: suma de 70.000 de dolari (USD), conform chitanței/înscrisul sub semnătură privată din data de 06.04.2012, cu dată scadenta 06.03.2012 și suma de 15.000 dolari (USD), conform chitanței/înscrisului sub semnătură privată din data de 19.04.2012, cu dată scadentă 15.05.2012, poziția expresă a apelantei-pârâte G. G. C. din cuprinsul întâmpinării depuse la judecata în fond: „eu am procedat la semnarea acestor "chitanțe".
Prin urmare pârâta G. G. C. a confirmat în mod expres existența și consimțământul său la încheierea ambelor împrumuturi și semnătura sa pe ambele chitanțe - înscrisurile sub semnătură privată ce fac dovada convențiilor părților.
Apărările pârâtei G. G. C. - avocat de profesie - circumscrise noțiunii de simulație sunt vădit nefondate, nefăcându-se absolut nici o probă a apărărilor privind existența unei simulații și nici dovada "înscrisului secret".
În întâmpinarea depusă la instanța de fond, pârâta a arătat: "În speță actul juridic aparent denumit "Chitanța," se încheie între anumite persoane, fiind însoțit totodată de un act juridic secret (contraînscris…) prin care se precizează că adevăratul beneficiar al actului este o altă persoană (PERYHAN S.R.L.) decât cea care apare în contractul public. Aceeași situație se referă și la obiectul actului juridic secret.
Dacă „întreaga apărare a fost construită în scopul dovedirii existenței acestui înscris", proba cu înscrisuri a fost încuviințată de instanța de fond, s-a acordat termen pentru administrarea acestor înscrisuri, nu reiese cu ce a fost împiedicată apelanta-pârâtă „să dovedească existența acestui înscris/ contraînscris" și cum i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Daca afirmațiile apelantei-pârâte, în sensul că „titlul juridic sub care au fost primiți banii” nu este cel de împrumut personal, ci unul de „intermediator de fapt", ar fi fost adevărate, mijlocul procedural legal, de valorificare a susținerilor sale, ar fi fost o cerere de chemare în garanție, în temeiul art. 72 și următoarele Cod procedură civilă. În opinia intimatul, apelanta pârâtă nu a apelat la o astfel de rezolvare a celor invocate pentru simplul motiv că inclusiv chematul în garanție - societatea PERYHAN S.R.L. și/sau Sherif Shahin i-ar fi infirmat pretențiile.
Raportat la toate alegațiile pârâtei referitor la instituția simulației, trebuie reținut că nu ne aflăm în prezența vreunui caz de simulație reglementată de Codul civil, susținerile și afirmațiile acesteia fiind neîntemeiate, nedovedite și străine de natura pricinii.
Instanța de fond în mod legal, față de apărările din întâmpinare și probatoriul administrat, a reținut că înscrisurile denumite „chitanțe" reprezintă contracte de împrumut.
În apel, apelanta-pârâtă susține că „înscrisurile intitulate "chitanțe" ... nu reprezintă decât un început de dovadă scrisă".
În mod evident aceste susțineri sunt nefondate.
Actualul art. 310 alin.1 și 3 din Noul Cod de Procedură Civilă definește începutul de dovadă scrisă astfel; „(l) Se socotește început de dovada scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune .... dacă scrierea face credibil faptul pretins… (3) începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumții". Vechiul Cod Civil, în art.1197 alin. 2 arăta că „Se numește început de dovadă scrisă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiția ... și care scriptură face a fi de crezut faptul pretins".
Așa cum s-a mai arătat, însăși apelanta a arătat în întâmpinarea depusă la judecata în fond: „Într-adevăr nu este vorba de un contract încheiat prin reprezentare, totuși eu am procedat la semnarea acestor "chitanțe" ... subiectul, adică eu, apar în "actul public".
În contra propriilor afirmații din adresa/cererea din data de 17.05.2012 (comunicată apărătorului reclamantului prin poșta electronică, cu semnătura sa olografă), în care se arată clar:„Doresc lichidarea acestui nefericit incident pe cale amiabilă fără intervenția vreunei alte instituții" și că „În considerația celor arătate mai sus și din aceste motive vă solicit o amânare pentru a-mi da posibilitatea de a finaliza acest nefericit incident", în apel apelanta-pârâtă susține că „în realitate fac referire la faptul că situația trebuia rezolvată între cei doi: reclamantul și societatea beneficiară".
Împrejurarea că ulterior acordării celor 2 împrumuturi, pârâta a susținut că a predat sumele de bani unor terți - o persoană fizică sau o societate și că a adus acest fapt Ia cunoștința împrumutătorului, nu schimbă natura actului juridic încheiat între D. A. ca împrumutător și G. G. C. - ca împrumutat, respectiv un contract de împrumut.
Din momentul intrării sumelor de bani în patrimoniul său, cu titlu de împrumut acordat de către reclamantul A. D., în baza unor contracte care cuprind clar și explicit condițiile convenite de parți, împrumutata G. G. C. avea dreptul să dispună după cum considera de cuviință de sumele de bani, pentru că împrumutul nu avea o destinație condiționată de părțile contractante.
Dacă s-ar accepta ca „viabile" susținerile apelantei-pârâte, în ipoteza în care, de exemplu, o persoană contractează un credit bancar în nume personal, iar suma de bani o folosește ca aport la susținerea financiară a activității unei societăți, în careare calitate de asociat, iar societatea care din diverse motive nu are lichidități pentru restituirea creditării cătreasociat nici un credit nu ar mai fi restituit, fiind considerat „simulat", pentru că sumele împrumutate nu au rămas în patrimoniul împrumutatului, ci au fost redirecționate către un terț.
Spre deosebire de contractul de împrumut de folosință (comodat), în care obiectul împrumutului este un bun determinat în individualitatea sa, care rămâne în proprietatea predătorului, fiind transmis gratuit numai spre folosință pe o anumită perioadă, în contractul de împrumut de consumare, lucrurile se identifică prin specia lor și împrumutatul poate dispune de ele, fiind obligat sărestituie o cantitate echivalentă de bunuri de aceeași categoric și calitate.
În mod evident împrumutul de față, unul de bunuri mobile - sume de bani, presupunea „folosirea" lor, predarea către alte persoane, cu obligația de restituire a bunului in echivalent respectiv aceeași sumă de bani.
În baza actelor juridice civile - împrumuturi, acăror dovadă o constituie înscrisurile denumite de părți „chitanță" - necontestate de apelanta-pârâtă sub aspectul semnării lor, al sumelor de bani și al predării directe a banilor între părți - s-au născut raporturi juridice directe între D. A. ca împrumutător și G. G. C. - caîmprumutat.
Manifestarea de voință a acestor doua părțidin momentul încheierii împrumuturilor este exprimată cu intenția de a produce efecte juridice civile între aceste două părți, nu între alte părți. Obligația de restituire a sumelor de bani, ce decurge din aceste două contracte de împrumut, aparține fără nici un dubiu apelantei-pârâte.
Este fără putință detăgadă că între părți există un contract de împrumut, dovedit atât prin cele două înscrisuri denumite "chitanță", ce îndeplinesc condițiile prevăzute de art.1178 și art.1241 Cod Civil,cât și din recunoașterea expresă a preluării sumelor împrumutate de către pârâtă, recunoaștere existentă în cuprinsul adresei/cererii din data de 17.05.2032, ce îndeplinește și condițiile prevăzute de art.1240 alin. 2 cod civil și prin recunoașterea expresă a preluării sumelor prin însăși întâmpinarea formulată în prezenta cauză lajudecarea în fond.
Instanța de fond în mod legal, față de apărările din întâmpinare și probatoriul administrat, a reținut că pârâta nu a făcut dovada actului secret, în probarea simulației invocate.
În apel, apelanta-pârât face susținerea că: „Arăt instanței că nici reclamantul nici societatea beneficiară nu au interes în producerea în fața instanței a acestui înscris mai ales că publicitatea poate conduce la implicații penale, fapt descoperit ulterior de mine" .
Legat de numeroasele trimiteri ale apelantei-pârâte la „pretinsa" beneficiară a sumelorîmprumutate de Ia reclamant, respectiv societatea PERYHAN S.R.L., intimatul solicită a se reține că G. G. C. - avocat de profesie, are în societatea PERYHAN S.R.L., inclusiv în data de 01.10.2014, calitatea de asociat, cu o cotă de participare încapitalul social de 50%. Celălalt asociat și administrator al societății PERYHAN S.R.L, este Sherif Ahmed Ahmed Mohameo Shahin - numit Sheriff Shahin, respectiv soțul (fostul soț) al pârâtei.
Prin urmare, atât timp cât părțile și-au asumat, prin contract de împrumut valabil încheiat, necontestat sub aspectul semnăturii și/sau al cuprinsului clauzelor convenite, calitatea de împrumutător și împrumutat, nu mai prezintă absolut nici o relevanță între părțile contractante, în îndeplinirea obligației de predare/restituire a banilor, proveniența acestora în patrimoniul împrumutătorului sau destinația lor, dată de împrumutat.
Instanța de fond în mod legal, față de apărările din întâmpinare și probatoriul administrat, a reținut că reclamantul este de bună credință și că este îndreptățit la restituirea sumelor împrumutate.
Faptul că apelanta pârâtă a dispus în mod liber și necenzurat de sumele de bani, ce fac obiectul celor două contracte de împrumut, încheiate cu reclamantul, dovedește cu deplinătate existența și valabilitatea împrumutului și pe cale de consecință obligația de restituire asumată de împrumutata G. G. C..
În mod legal și temeinic instanța de fond a reținut „că, deși pârâtă a invocat existența unei simulații, cu toate acestea nu a putut dovedi existența înscrisului secret, care trebuia încheiat cel mai târziu în același timp cu fiecare dintre cele două chitanțe prin care se atestă plata împrumuturilor către pârâta. De altfel, pârâta nici măcar nu a făcut vorbire în cuprinsul întâmpinării despre existența vreunui act secret, ci s-a limitat să precizeze că ar fi vorba, în cauză, de o simulație".
Dacă „niciodată nu a afirmat personal sau prin reprezentanți că actul secret nu există", așa cum se susține în motivele de apel, intimatul reclamant apreciază că acest act secret nu s-a depus în susținerea apărărilor sau măcar nu s-a precizat în ce constă acest pretins act secret.
Toată „construcția" apelantei-pârâte, în sensul că între părți au existat niște înțelegeri oculte, pe marginea și de susținere a unei campanii electorale, motiv pentru care s-ar fi înmânat o sumă considerabilă de bani, pentru ca societatea PERYHAN S,R,L. să facă un import de bunuri, sunt nu numai fantasmagorice, dar și nedovedite.
La judecata în fond a cauzei, în întâmpinare, pârâta a susținut că la data acordării primul împrumut - 06.04.2012, „a fost pentru prima dată, când l-am întâlnit pe acest domn...", omițând să arate (sau să-și amintească) faptul că între ea și reclamant precum și fostul său soț – Sherif Shahin au existat relații de prietenie, atât ea cât și fostul său soț - Sherif Shahin și fiica acestora, participând în data de 10.05.2008 la ceremonia religioasă a botezului copilului reclamantului A. D., astfel că este imposibil ca „în data de 06.04.2012 să se fi văzut pentru prima oară".
În acest context, în care părțile - reclamant și pârâtă, au avut relații apropiate fiind organizator și participant la o ceremonie religioasă, care de regulă se desfășoară între persoane apropiate, întrebarea pe care și-o adresează pârâta "mă întreb cum se putea oferi cu titlu de împrumut o sumă atât de mare unei persoane necunoscute, în stradă fără a se încheia un înscris autentic, ba chiar ulterior suma să se majoreze" nu mai comportă vreun răspuns. În mod evident, la baza acordării împrumuturilor acordate au stat tocmai încrederea pe care reclamantul o avea în ceea ce o privește pe pârâta, precum și faptul că aveau relații apropiate anterior acordării împrumutului, statutul de avocat al pârâtei îl conferea o garanție morală, la acel moment, reclamantul neavând nici un dubiu că va ajunge în situația ca aceste sume de bani să nu-i mai fie restituite.
Având în vedere cele expuse anterior, încercarea de discreditare a reclamantului și transformarea sa din împrumutător, într-un contract încheiat între persoane fizice între care au existat legături anterioare, într-un „intermediar" al onor pretinse operațiuni speculative, nu face onoare nici omului și nici avocatului G. Georceta C..
În speță, nici la judecarea în fond și nici în apel nu s-a făcut absolut nici o dovada a vreunei afirmații a apelantei-pârâte. Susținerea că nefolosirea banilor împrumutați în scop direct personal este motiv de simulare prin interpunere de persoane și de exonerare a restituirii împrumutului este o „noutate juridică" absolută și cu atât mai puțin permisă unei persoane care are calitatea de avocat.
Sub acest aspect, legal și temeinic instanța de fond a reținut: „Faptul că sumele împrumutate au fost folosite pentru societatea comercială la care pârâta e asociat alături de fostul soț nu înseamnă că este vorba de o simulație prin interpunere de persoane sau prin deghizare, pârâta fiind liberă să folosească sumele astfel împrumutate conform dorințelor sale".
În apel au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și interogatoriul intimatului-reclamant, fiind respinsă proba cu martori, solicitată de apelanta-pârâtă, având în vedere dispozițiile art.479 și 309 C.pr.civ. și opoziția intimatului-reclamant.
Examinând sentința apelată, prin raportare la motivele de critică dezvoltate în apel, în limitele stabilite de art.476-478 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
O primă critică adusă de apelantă sentinței atacate se referă la încălcarea dreptului său de apărare, prin respingerea probelor cu interogatoriu și testimonială, solicitate în apărare.
Curtea constată că admisibilitatea probelor propuse de părți a fost dezbătută de tribunal în ședința publică din 29.01.2014. Dezbaterile s-au purtat, într-o primă fază, în lipsa pârâtei sau a reprezentantului acesteia, care nu au răspuns la apel, iar tribunalul a constatat în mod legal că, în lipsa indicării în întâmpinare a faptelor probatorii pe care urmărește a le dovedi, nu poate aprecia ca utile probele propuse. Au fost astfel respectate dispozițiile art.258 al.1, 2 rap. la art.255 C.pr.civ.
Imediat după acest moment s-a prezentat reprezentanta convențională a pârâtei, căreia tribunalul i-a acordat cuvântul pentru a susține cererea de încuviințare a probelor. Deși reprezentanta pârâtei a expus faptele probatorii pe care urmărea a le dovedi, tribunalul a apreciat că nu s-au precizat elemente noi, de natură să presupună revenirea asupra soluției dispuse mai devreme, respectiv respingerea probelor cu interogatoriul reclamantului și testimonială, ca neutile cauzei. Această soluție a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.233 al.1 lit.j C.pr.civ., care obligă instanța să expună motivele de fapt și de drept ale fiecărei soluții sau măsuri dispuse. Or, în mod vădit expunerea făcută de reprezentanta pârâtei asupra faptelor probatorii a furnizat elemente noi față de cele la care tribunalul se raportase în prima parte a dezbaterilor și prima instanță avea obligația ca, prin prisma acestor fapte probatorii, să analizeze legalitatea, relevanța și concludența probelor, în raport de prevederile art.255 și ale art.258 C.pr.civ.
Curtea reține însă că vătămarea produsă pârâtei prin încălcarea dispozițiilor art.233 al.1 lit.j, constând în nemotivarea de către tribunal a soluției de respingere a probelor, a fost înlăturată în pezenta cale de atac, prin propunerea acestor probe în condițiile prevăzute de art.470 al.1 lit.d C.pr.civ. și soluționarea motivată a acestei cereri, prin încheierea din 21.01.2015.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea constată că părțile au semnat două înscrisuri intitulate „chitanțe”. În cuprinsul primului înscris s-a consemnat că pârâta G. G. C. a primit de la reclamantul A. D., la data de 06.04.2012, suma de 70.000 USD, cu titlu de împrumut, pentru o perioadă de 30 de zile. În cel de-al doilea înscris se arată că pârâta a primit de la reclamant, la data de 19.04.2012, suma de 15.000 USD, cu titlu de împrumut, până la data de 15.05.2012.
Primind susținerile reclamantului, prima instanță a apreciat că cele două înscrisuri fac dovada încheierii între părți a unor contracte de împrumut, apreciere pe care Curtea o consideră eronată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Reținând că în cauză niciuna dintre părți nu a contestat data la care s-au întocmit aceste înscrisuri, Curtea notează incidența dispozițiilor noului Cod civil, relative la validitatea și efectele convențiilor încheiate de părți (negotium). Sub aspect probatoriu (instrumentum) însă, sunt incidente prevederile vechiului Cod civil (art. 1169—1174 si 1176—1206), exceptate de la abrogarea prevăzută de art.230 din Legea nr.71/2011, până la . noului Cod de procedură civilă.
Conform prevederilor art.1180 din vechiul Cod civil, „ (1) Actul sub semnatura privata, prin care o parte se obliga catre alta a-i plati o suma de bani sau o citime oarecare, trebuie sa fie scris in intregul lui de acela care l-a subscris, sau cel putin acesta, inainte de a subsemna, sa adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat, aratind totdeauna in litere suma sau citimea lucrurilor si apoi sa iscaleasca. (2) Nu sint supusi la aceasta regula comerciantii, industrialii (meseriașii), plugarii, vierii, slugile si oamenii care muncesc cu ziua”.
Or, în cauză este evident că aceste cerințe legale, obligatorii pentru validitatea celor două înscrisuri ca înscrisuri sub semnătură privată, nu au fost îndeplinite. Astfel, ambele înscrisuri au fost tehnoredactate, singurele mențiuni manuscrise fiind cele privind numele pârâtei, . numărul cărții sale de identitate, semnăturile părților și ale martorilor, datele de identificare ale martorilor. Nici chiar mențiunea „am primit”, la care face referire tribunalul în considerentele sentinței atacate, nu a fost scrisă de pârâtă, ci tehnoredactată, situație în care este inutil a se discuta dacă aceasta poate fi considerată echivalentă mențiunii „bun și aprobat”.
Pe de altă parte, nu se poate aprecia că în cauză ar fi incidente dispozițiile art.1180 al.2 din vechiul Cod civil, care consacră excepții de la regula instituită prin primul alineat în privința condițiilor de valabilitate ale acestei categorii de înscrisuri. Normele juridice care conțin enumerări limitative și excepții sunt de strictă interpretare și aplicare, iar pârâta nu este comerciant, meșteșugar sau persoană ce se încadrează în celelalte categorii enunțate de text. Chiar dacă în cauză s-a dovedit că pârâta are calitatea de avocat, o astfel de calitate nu este cuprinsă în enumerarea legală a situațiilor de excepție de la regulă. Pe de altă parte, împrejurarea că pârâta este asociat cu o participare de 50% al unei societăți comerciale cu răspundere limitată nu îi conferă acesteia calitatea de comerciant, întrucât chiar din dispozițiile art.1 din Legea nr.31/1990 și ale art.1 din Legea nr.26/1990, rezultă că societatea comercială este un subiect de drept distinct de asociații săi, care nu dobândesc calitatea de comerciant doar ca urmare a asocierii în societate. De altfel, reclamantul urmărea să demonstreze că pârâta a încheiat cele două convenții în nume propriu, ci nu în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale.
Astfel cum s-a statuat în doctrină și s-a acceptat într-o largă jurisprudență, nerespectarea formalității cerute de art.1180 Cod civil face ca înscrisul nul ca înscris sub semnătură privată să valoreze început de dovadă scrisă, astfel că pentru dovedirea actelor juridice pretinse de reclamant era necesar ca acest început de dovadă să fie completat prin alte mijloace de probă. Se constată însă că reclamantul nu numai că nu a propus probe în completarea celor două înscrisuri, dar s-a opus atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, probei testimoniale propuse de pârâtă pentru dovedirea naturii și conținutului convențiilor încheiate de părți.
Se mai impune a se observa că în fața primei instanțe pârâta nu a formulat apărări în sensul nevalabilității celor două înscrisuri ca înscrisuri sub semnătură privată și calificării acestora doar ca începuturi de dovadă scrisă, ci aceste susțineri au fost enunțate pentru prima dată prin cererea de apel. Curtea apreciază însă că aceste apărări au fost făcute în temeiul dispozițiilor art.478 al.2 C.pr.civ. (Legea nr.134/2010, aplicabilă în raport de data introducerii acțiunii), fără a se schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată, ci doar dându-se o nouă calificare unor probe administrate.
Chiar și în ipoteza în care, pe baza unui argument a fortiori, s-ar aprecia că pârâtei îi este aplicabilă norma de excepție cuprinsă în art.1180 al.2 C.pr.civ., pretențiile reclamantului sunt nefondate.
S-ar putea reține astfel că rațiunea pentru care formalitatea „bun și aprobat” nu este aplicabilă comercianților și meseriașilor constă în experiența profesională a unor asemenea debitori, experiență care, cu atât mai mult, se regăsește în cazul unui avocat. Însă într-o astfel de interpretare, Curtea apreciază întemeiate apărările pârâtei cu privire la simulație.
Simulația este reglementată de art.1289-1294 din noul Cod civil, iar pe baza acestor dispoziții legale poate fi definită ca operațiunea juridică realizată prin disimularea voinței reale a părților, constând în încheierea și existența simultană a două înțelegeri sau convenții: una publică și aparentă și alta secretă, reală și sinceră, care anihilează sau modifică efectele convenției publice și stabilește adevăratele raporturi juridice dintre părțile contractante, cuprinzând, implicit sau explicit, în mod obligatoriu, acordul părților de a simula.
Însușindu-și terminologia folosită de doctrină pentru actul secret, aceea de contraînscris, prima instanță ignorăfaptul că acesta reprezintă acordul de voință al părților simulației, din care se nasc adevăratele raporturi juridice dintre acestea (negotium), ci nu mijlocul de probă prin care se dovedește existența acestui act secret (instrumentum). Or, numai în înțelesul de negotium, contraînscrisul trebuie să existe în același timp cu actul aparent, fiind încheiat concomitent cu acesta sau înaintea sa. Sub aspect probatoriu, înscrisul care face dovada simulației poate fi redactat și ulterior încheierii celor două convenții.
În raport de cele arătate anterior, Curtea constată că pârâta a depus la dosarul primei instanțe, odată cu întâmpinarea, corespondența electronică purtată între părți, precum și între acestea și numitul Sherif Shaheen, ulterior întocmirii celor două înscrisuri invocate de reclamant în susținerea pretențiilor sale. De asemenea, în apel pârâta a depus traduceri autorizate ale acelei corespondențe care a fost redactată în limba engleză. Reclamantul nu a contestat faptul că această corespondență îi aparține, nici în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, nici în răspunsul la interogatoriul administrat în fața instanței de apel (întrebările nr.1 și 4).
Astfel, în cuprinsul a trei scrisori electronice din 3 mai 2012, adresate între reclamant și pârâtă (fl.69, 70 dosar T.B.), după ce îi solicită pârâtei restituirea împrumuturilor și este informat de aceasta că știe prea bine că banii nu au intrat în patrimoniul ei, ci doar i-a preluat de la reclamant în numele lui Sherif, reclamantul îi cerea pârâtei să îl convingă pe Sherif să îl întâlnească, spunând că este de datoria acestuia să rezolve situația, dar și că dorește mai multă înțelegere din partea pârâtei, întrucât este vorba despre o sumă mare de bani, iar între reclamant și Sherif nu există nici un document. Reclamantul mai arată că documentele sunt făcute între el și pârâtă și indiferent de conjunctură, cu pârâta trebuie să rezolve situația în cazul neplăcut în care va trebui să apeleze la procedurile legale.
Corespondența descrisă mai sus a fost purtată de părți după ce, la 27, 28 aprilie 2012 (fl.71, 72 dosar T.B., fl.116, 117 dosar C.A.B.), reclamantul corespondase electronic cu Sherif Shahin, imputându-i pierderea încrederii clientului său (al reclamantului), solicitându-i o întâlnire în cursul zilei următoare, transmițându-i solicitarea clientului de a-i fi livrate 10.000 bucăți cu avionul, de a-i fi restituit restul banilor și de a comunica dacă nu poate recupera banii, apoi reproșându-i că i-a furnizat informații eronate despre stadiul livrării mărfii, imputându-i modul în care s-a implicat în pregătirea livrării și întrebându-l ce face cu banii săi.
Această corespondență demonstrează adevărata natură a raporturilor juridice dintre părți, respectiv intermedierea de către pârâtă a plății în avans a prețului într-o convenție în baza căreia reclamantului, posibil în numele altei persoane (clientul), urma să îi fie livrată marfă de către Sherif Shahin. Așadar, convenția de prete-nom analizată de tribunal nu a existat în cauză, deoarece reclamantul a cunoscut adevărata calitate a pârâtei, pe care o recunoaște în corespondența electronică din 3 mai 2012.
În raport de considerentele arătate, Curtea constată că pretențiile reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea unor sume împrumutate sunt nefondate, urmând ca în baza dispozițiilor art.480 C.pr.civ, să admită apelul, să schimbe sentința civilă apelată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă G. G. C., domiciliată în București, .-95, ., ., împotriva sentinței civile nr.271 din 26.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. D., cu domiciliul ales la C..av.Pitei F., în București, . Center nr.510 A, ..
Schimbă sentința civilă apelată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. B. T. A. P. B.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.P.B.
Tehnored.APB/B.I.
4 ex/04.10.2015
T.B- Secția a III-a – C.P.
| ← Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 117/2015.... | Legea 10/2001. Hotărâre din 16-03-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
