Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 653/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 653/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 653/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.653

Ședința publică de la 16.04.2014

Curtea constituită din:

P. - I. A. H. P.

JUDECATOR - E. V.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant U. M. - A., împotriva deciziei civile nr.103 A din 28.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL D., S. M. și G. O. N..

P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic A. I. B., în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL D., în baza delegației nr.157.320/15.04.2014, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-reclamant U. M. – A. și intimații-pârâți S. M. și G. O. N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recursul nu este motivat.

Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Reprezentantul intimaților-pârâți O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL D., având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate, în raport de dispozițiile art.306 din Codul de procedură civilă.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București sub nr._/301/2011, reclamantul U. M.-A. a chemat în judecată pârâții O. R. COMERȚULUI DE PE L. TRIBUNALU1 BUCUREȘTI, O. R. COMERȚULUI DE PE L. TRIBUNALUL D., S. M., G. O.-N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților, in solidar, la plata către reclamant a sumei de 400.000 (patrusutemii) lei, suma care reprezintă despăgubirea pentru prejudiciul moral cauzat de fapta ilicita a pârâților.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul O. NAȚIONAL AL R. COMERȚULUI, în nume propriu și pentru O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul București (ORCT București) și O. R. Comerțului de pe lângă Tribunalul D. (ORCT D.), a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantul U. M. A., îndreptate împotriva ORCT D. și ORCT București, ca inadmisibilă, în ceea ce îi privește, nefiind întrunite elementele înscrise în dispozițiile art. 998 cod civil (forma în vigoare la data introducerii acțiunii)

Prin sentința civilă nr._/10.10.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive ca neîntemeiată și s-a respins cererea formulată de reclamantul U. M. A., în contradictoriu cu pârâții O. R. COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL BUCURESTI, O. R. COMERTULUI DE PE L. TRIBUNALUL D., S. M., G. O. N., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul U. M.-A., a formulat apel împotriva sentinței civile nr._/10.10.2012, apreciind că aceasta sentința este una nelegală și netemeinică.

Prin decizia civilă nr.103A/28.01.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – reclamant U. M. A..

Împotriva acestei decizii, la data de 29.01.2014 reclamantul a declarat recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data 25.03.2014.

La termenul de judecată din 16.04.2014, Curtea, din oficiu, în temeiul dispoziției art.137 din Codul de procedură civilă, a supus dezbaterii părților excepția nulității recursului a cărei soluționare face de prisos cercetarea fondului cererii de recurs.

Examinând cu prioritate excepția invocată, față de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

La data de 03.03.2014 a fost comunicată către recurentul U. M. A. decizia instanței de apel, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii.

Potrivit art.303 alin.2 Cod procedură civilă, termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, acesta fiind, în cazul de față de 15 zile, potrivit art.301 Cod procedură civilă.

Cum în speță recurentul nu a înțeles să respecte dispoziția imperativă a legii și, în cauză, nu s-au ivit motive de ordine publică care să poată fi puse în discuția părților din oficiu, conform art.306 Cod procedură civilă Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de norma de drept invocată, constatând nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de recurentul – reclamant U. M. - A., împotriva deciziei civile nr.103 A din 28.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, O. R. COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL D., S. M. și G. O. N..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. A. E. V. A. D.

H. P. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.A.D.T.

Tehnored.A.D.T/cs

Ex.2/16.05.2014

T.B.Secția a III-a Civilă – I.N.

- E.M.S.

Jud.sector 3 București – B.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 653/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI