Legea 10/2001. Decizia nr. 692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 692/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 692/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.692
Ședința publică de la 24.04.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă R. A., împotriva sentinței civile nr.1770 din 15.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în contradictoriu cu PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI reprezentată prin P. GENERAL.
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă R. A. personal și consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte Primăria M. București reprezentată prin P. General, conform delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
A fost legitimată recurenta R. A., care prezintă BI, . nr._, eliberat de Secția 13 Poliție la data de 10.11.1992.
Recurenta reclamantă depune la dosar motivele de recurs în formă dactilografiată, la care a anexat copia contractului de vânzare cumpărare nr. 7571/1.11.1967, adresa nr. 619/_/11.03.2010 eliberată de Primăria M. București, adresa nr. 5333/06.11.2002 ce emană de la . act de identitate R. N. și R. R..
Reprezentantul intimatei pârâte arată că nu se opune la primirea înscrisurilor depuse la dosar de către partea adversă.
Mai arată că nu are alte cereri de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii.
Solicită a se lua act de faptul că nu s-a desistat niciodată de bunăvoie de proprietatea sa situată în București, ., sector 2, ci au fost obligați să formuleze o cerere pentru autorizația de demolare, deoarece nu se putea muta, împreună cu soțul și copii săi, în apartamentul cu chirie pe care l-a primit de la serviciu, motiv pentru care nu se poate reține nici împrejurarea că ar fi încheiat vreun act de donație în favoarea statului. Mai arată că în calitate de proprietar a plătit impozitul aferent acestui teren.
Solicită a se avea în vedere criticile expus pe larg prin motivele de recurs.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă sub nr._ din data de 26.11.2012, ca urmare a admiterii excepției de necompetență funcțională a Secției a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, învestită inițial cu soluționarea cauzei, reclamanta R. N. a contestat Dispoziția nr._ din data de 10.11.2011, emisă de P. general al M. București în soluționarea notificării formulate, în temeiul Legii nr.10/2001, cu privire la imobilul din ., solicitând instanței să constate că are calitatea de proprietar al imobilului menționat și să îi fie acordate despăgubiri în echivalent bănesc sau prin celelalte forme de restituire prin echivalent prevăzute de actul normativ.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art.23 și art.24 din legea nr.10/2001, reclamanta arată că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.75/01.11.1967 și transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr.293/01.11.1967 a dobândit imobilul compus dintr-o suprafață de teren de 40 m.p. cotă indiviză dintr-un total de 225 m.p. și construcție formată din 2 camere, bucătărie, pivniță și WC, ce a constituit apartamentul nr.3 al imobilului din ., sector 2.
Precizează că în anul 1974, la cererea sa, construcția a fost parțial demolată, respectiv numai peretele exterior, iar în anul 1985, în baza decretului nr.365/22.11.1985, întregul imobil a fost expropriat însă de despăgubirile ce i s-ar fi cuvenit au beneficiat vecinii săi, numiții Ș. R. și Ș. C., de la care a fost preluată o suprafață de teren de 85 m.p. cu toate că dețineau în proprietate numai 45 m.p.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art.51 din Legea nr.10/2001.
Anexat cererii introductive de instanță s-au depus la dosar, în copie, dispoziția contestată, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.7571/01.1.1967, schița apartamentului nr.3 al imobilului din ., notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, autorizație de demolare din anul 1974, corespondență purtată cu S.C.F. SA și Consiliul Local al sectorului 2 București, acte de stare civilă.
Pârâta nu a formulat întâmpinare însă a comunicat, la solicitarea instanței de judecată, copia dosarului administrativ în care a fost emisă Dispoziția contestată. Tot la solicitarea instanței de judecată, D.V.B.L. sector 2 a comunicat dosarul fiscal al imobilului.
Prin sentința civilă nr.1770/15.10.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că, la data de 29.04.1974, a fost emisă Decizia nr.143 a Biroului Permanent al Comitetului executiv al Consiliului popular al sectorului 3 București, prin care, urmare a ofertei de donație către stat făcută de soții R. N. și R. R., s-a dispus scăderea impozitului pe care aceștia îl datorau pentru imobilul, teren și construcție din ., sector 3. (fila 100 dosar)
Aceasta după ce, în anul 1973, soții R. au solicitat și obținut autorizație de înstrăinare a imobilului (fila 38 din dosar), iar la data de 18 martie 1984, urmare a cererii înregistrate la Consiliul Popular al sectorului 3 București cu numărul_/1974, au obținut autorizație de demolare a părții de construcție ce nu era comună cu apartamentul nr.2 al imobilului din . (fila 40 dosar)
Conform precizărilor formulate de reclamantă, aceste operațiuni au fost determinate de faptul că în anul 1974 au primit o locuință de serviciu, astfel că, la momentul la care imobilul din . a fost expropriat în baza Decretului nr.365/22.11.1985, nu mai locuiau la adresă, în anexa la decret fiind menționați ca foști proprietari numiții Ș. R. și Ș. C. cu teren în suprafață de 85 m.p. și construcție în suprafață de 53 m.p. și A. P. și A. F., cu teren în suprafață de 139 m.p. și construcție în suprafață de 88 m.p. (fila 112 din dosar)
Din coroborarea acestor înscrisuri cu susținerile reclamantei, prima instanță a concluzionat că soții R. s-au desistat de bună-voie de proprietatea lor, astfel că în mod corect Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001 a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului notificat, contestația fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta R. A., criticând-o pe motive de nelegalitate.
În motivare, s-a arătat că soții R. N. și R. R. în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 3 și terenului de 40 mp - cotă indiviză nu au încheiat nici un act autentificat de donație către stat sau primărie sau altcineva. Casa de la nr.3 a fost cumpărată cu contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.75/01.11.1967 și transcris în Registrul Transcripțiuni sub numărul 293/01.11.1967 și avea două camere, beci, bucătărie și wc.
De asemenea, au plătit în fiecare an impozitul pe teren și locuință datorat la stat, fiind buni platnici, fără întârzieri, nu au dat acordul scris pentru compensarea impozitului și nici nu au înstrăinat cei 40 m.p. - cotă indiviză și casa proprietatea acestora.
Reclamanta și soțul acesteia nu s-au desistat de bună voie de
proprietatea lor, din ., sector 2, București, ci au fost obligați să facă cerere pentru autorizația de demolare (Consiliului Popular sector 2-
Primaria sectorului 2), întrucât altfel nu puteau primi apartamentul cu chirie primit de Ia serviciu.
Recurenta precizează că în anul 1985, în baza Decretului nr.365/_, întreg imobilul a fost expropriat și demolat, astfel cum reiese clar din adresa nr.5333/06.11.2002 a S.C.F.. S.A și că beneficiat de despăgubiri bănești proprietarii de la apartamentul nr.2 - și nr.3, care au fost despăgubiți bănește pentru 85 m.p., cu toate că dețineau în proprietate numai 45 m.p. Conform schiței de la cadastru și adresa de la Departamentul de PatrimoniuImobiliar, cei 40 m.p. care aparțineau notificatorilor, care au fost expropriați prin Decretul365/22.11.1985, au trecut în proprietatea statului și pe el s-a construit bloculnr.220.
De asemenea, din adresa nr. 619/_/11.03.2010 anexată, rezultă că în decizia nr. 43/02.02.1974 s-a constatat că aceasta nu face referire la imobilul situat în ., sector 2, București, emisă de Consiliul Popular al M. București.
Recurenta solicită să fie despăgubită bănește sau prin celelalte forme de restituire prevăzute de lege pentru cei 40 m.p. cotă indiviză, proprietate privată din cei 225 m.p. ai întregii curți din ., sector 2 București.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 1, art.23 și art.24 din Legea nr.10/2001.
În recurs, nu au fost administrate probe noi, în conformitate cu prevederile art. 305 din Codul de procedură civilă.
Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.
Analizând legalitatea sentintei civile recurate prin prisma criticilor cu care a fost legal investită, si a revederilor legale incidente cauzei, sub toate aspectele, în raport de prevederile art. 3041 din codul de procedură civilă de la 1865 ( incident în cauza în conformitate cu prevederile art. 3 din Lgea nr. 76/2012), Curtea retine următoarele:
Prin dispoziția nr._/10.11.2011, emisă de P. General al M. București, a fost soluționată, în sensul respingerii, notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, de numiții R. N. și R. R., cu privire la imobilul din ., reținându-se, în esență, lipsa dovezilor referitoare la preluarea abuzivă a imobilului.
Investită cu soluționarea contestației împotriva dispoziției sus menționate, instanța de fond a reținut că notificatorii s-au desistat de bună voie de proprietatea lor.
În referire la criticile concrete formulate în recurs, care în esență tind la a susține greșita apreciere a instanței de fond în referire la preluarea imobilului, Curtea apreciază că se impune ca în analiza recursului cu care a fost sesizată, să rețină cu prioritate faptul că, în conformitate cu prevederile art.480 din Codul civil de la 1864, reglementare regăsită și în actualul cod civil - art.555- dreptul de proprietate privată este un drept absolut, exclusiv și perpetuu.
Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că titularul său are libertatea oricărei acțiuni sau inacțiuni în legătură cu bunul său. Caracterul exclusiv cuprinde două idei: monopolul titularului dreptului de proprietate asupra bunului său și excluderea terților, inclusiv a autorităților publice, de la exercitarea prerogativelor proprietății. În fine, dreptul de proprietate este perpetuu, în sensul că el durează atâta vreme câtă există și bunul care face obiectul dreptului; în plus, dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz și nu poate fi pierdut prin intervenția prescripției extinctive.
În cauză, potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7571/01.11.1967, de către notariatul de Stat al Raionului 23 August București, notificatorii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului . două camere, bucătărie, WC, pivniță și cota parte indiviză de 40 mp, situat în București, ., sector 2 din totalul de 225 mp..
Potrivit adresei nr. 5333/06.11.2002, emisă de . cu adresa nr. 7760/2008 emisă de Primăria Mun. București – Direcția Generală de Dezvoltare, Investiții și Planificare Urbană, imobilul din ., a făcut obiect al Decretului de expropriere nr. 365/1985, fiind expropriate suprafața totală de 224 mp. teren și 141 mp. construcție, în prezent, potrivit notei de reconstituire întocmite de pârâta (fila 21 dosar fond), terenul fiind afectat în întregime de elemente de sistematizare. Pe cale de consecință, este cert că imobilul teren, în integralitatea sa, a făcut obiect al exproprierii dispuse prin Decretul nr. 365/1985, așadar inclusiv cel dobândit de notificatori.
Ca urmare, împrejurarea că în anexa la Decretul nr. 365/22.11.1985 sunt menționați ca foști proprietari doar numiții Ș. R. și Ș. C. (cu teren în suprafață de 85 m.p. și construcție în suprafață de 53 m.p.) și A. P. și A. F., (cu teren în suprafață de 139 m.p. și construcție în suprafață de 88 m.p.), nu reprezintă un argument solid, în sensul desistării voluntare a notificatorilor de imobilul teren, în contextul în care, recurenții au făcut dovada că dobândiseră în temeiul unui titlu valid - contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 7571/01.11.1967, de către Notariatul de Stat al Raionului 23 August București - imobilul . parte indiviză de 40 mp, situat în București, ., sector 2, respectiv că efectuaseră demersurile pentru înregistrarea lor fiscală, ca și proprietari ai acestui imobil (filele 101-102 dosar fond) iar închiderea rolului fiscal în anul 1974, pentru imobil, a fost justificată, de însăși autoritățile competente de la acea dată, pe alte considerente decât părăsirea terenului sau demolarea construcției.
Curtea are în vedere în același sens, faptul că legiuitorul recunoaște valoarea mențiunilor din actul normativ de preluare a imobilului de către stat, ca mijloc de probă relevant pentru existența și întinderea dreptului de proprietate la momentul preluării. Cu toate acestea, prezumția de proprietate, în favoarea persoanei individualizate în acel act normativ, operează doar în absența unor probe contrare, după cum se menționează explicit în art. 24 din Legea nr. 10/2001, astfel că un atare mijloc de probă nu este viabil dacă se înfățișează însuși actul translativ, declarativ sau constitutiv al dreptului de proprietate, cum este cazul în speță.
Concluzionând, Curtea constată că pe de o parte, în cauză, notificatorii au făcut dovada că dețin un titlu valabil asupra imobilului . unei cote părți din terenul aferent construcției, iar pe de altă parte, că întregul imobil teren a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 365/1985. Or, în măsura în care autoritățile comuniste apreciau că terenul deținut de notificatori, ar fi fost abandonat de aceștia, nu se mai justifica exproprierea și implicit, menționarea în cuprinsul decretului de expropriere a întregului teren situat la adresa anterior menționată, respectiv calcularea unor despăgubiri, care să vizeze întreaga suprafața expropriată, astfel cum s-a procedat în cazul de față (aspect confirmat de adresa nr. 5333/2002 emisă de .>
În același sens, Curtea are în vedere faptul că, așa cum rezultă din Decizia nr.143/29.04.1974 a Biroului Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Sectorului 3 București, în legătură cu imobilul ce a făcut obiectul notificării, autoritățile competente au dispus scăderea impozitului pe care notificatorii îl datorau pentru imobilul, teren și construcție din ., sector 3. Verificând acest înscris, Curtea retine că el confirmă faptul că autoritățile regimului comunist au justificat această măsură făcând referire la existența unei oferte de donație către stat, pretins a fi fost emisă de cei doi notificatori, conform Decretului nr. 478/1954.
Se reține, totodată, că, deși în dosarul de fond, s-au solicitat relații pârâtei în legătură cu această ofertă de donație, aceasta a comunicat că nu deține un astfel de înscris. Or, numai o atare stare de fapt și de drept care conduce la concluzia că terenul deținut de notificatori a fost preluat în fapt, fără titlu, anterior emiterii Decretului nr. 365/1985, justifica exproprierea în integralitate a terenului, în anul 1985.
Este real că în anul 1973, notificatorii au solicitat și obținut o autorizație de înstrăinare a imobilului construcție, iar la data de 18 martie 1974, urmare a cererii înregistrate la Consiliul Popular al sectorului 3 București cu numărul_/1974, au obținut o autorizație de demolare a părții de construcție ce nu era comună cu apartamentul nr.2 al imobilului din .. Curtea apreciază însă că trebuie avut în vedere faptul că, așa cum rezultă din chiar primul înscris menționat, imobilul era deja cuprins, încă din anul 1973, într-o zonă de locuințe restructurabilă. Or, este de notorietate că, în astfel de cazuri, statul obliga prin presiuni fizice și juridice să-și cedeze proprietățile, refuzul de a da curs acestor cereri putându-se solda cu consecințe grave asupra libertății persoanei.
De altfel, Curtea are în vedere că autorizația de demolare a fost emisă la 18.03.1974, iar decizia nr. 143/1974, care atesta o altă stare de fapt decât cea a desistării ca efect al părăsirii de bună voie a imobilului, a fost emisă ulterior, însă la interval de cca. o lună de zile, ceea ce nu face decât să confirme susținerile din recurs în sensul deposedării abuzive a notificatorilor.
În același sens, Curtea nu poate face abstracție de împrejurarea că nu există nicio dovadă cu privire la înstrăinarea efectivă, a imobilului printr-un act juridic sau abandonarea voluntară a acestuia, ci, dimpotrivă, însăși autoritățile regimului comunist au consemnat că imobilul a fost preluat de stat ca urmare a unei pretinse oferte de donație iar nu ca efect al desistării proprietarilor de acesta.
Astfel, chiar raportat la recunoașterea reclamantei în sensul că în temeiul autorizației de demolare s-a procedat la dărâmarea unui perete din imobil, o atare împrejurare nu justifica, în raport de probatoriul anterior analizat, prezumția că întregul imobil a fost părăsit voluntar de către notificatori și deci preluarea acestuia cu titlul valabil de către stat, cu atât mai puțin concluzia trasă de prima instanță în sensul că dreptul de proprietate ar fi fost valabil dobândit de stat, câtă vreme, așa cum s-a subliniat anterior dreptul de proprietate este un drept perpetuu iar statul nu a probat dobândirea acestuia în temeiul unui titlu valabil.
În plus, în măsura în care s-ar fi procedat efectiv la demolarea voluntară parțială a imobilului, nu exista nici o rațiune pentru care, autoritățile comuniste, care emiseseră autorizațiile de mai sus, să justifice scutirea de impozit a notificatorilor, pentru întreg imobilul deținut de notificatori, prin trimiterea la un act juridic caracterizat de chiar Legea nr. 10/2001, în art. 2 lit. c coroborat cu art. 2.2 din HG nr. 250/2007, ca fiind un act de preluare abuzivă. Curtea are în vedere, în același sens, că legislația civilă în vigoare la data pretinsei desistări voluntare a notificatorilor de imobil, prevedea că bunurile fără stăpân sunt ale statului (art. 646 din Codul civil), Decretul nr. 111/1951, stabilind în mod clar și neechivoc procedura de urmat în acest caz. Or, în cauză nu au fost administrate dovezi din care să rezulte preluarea imobilului în acest mod, dimpotrivă, așa cum s-a reținut, însăși autoritățile vremii au recunoscut implicit că nu a operat o atare transmitere a dreptului de proprietate, făcând referire la o ofertă de donație neprobată iar ulterior, incluzând întregul imobil în decretul de expropriere nr. 365/1985, fără a face dovada plătii către notificatori a unor despăgubiri.
Mai mult, notificatorii au recunoscut că au primit în anul 1974, o locuință de serviciu, dar, probele anterior evaluate atestă că aceștia au continuat să figureze în evidențele fiscale cu imobilul dobândit în proprietate, conform contractului autentificat sub nr. 7571/01.11.1967, de către Notariatul de Stat al Raionului 23 August București, astfel că, obținerea de către aceștia a unei autorizații de demolare, în anul 1974, nu poate avea în contextul sus menționat, valoarea unui fapt care să susțină, neechivoc intenția acestora de desistare voluntară de imobil, demolarea parțială a construcției de către notificatori, impunându-se a fi analizată prin prisma situației concrete în care s-au aflat notificatorii și la care s-a făcut pe larg referire în acțiunea introductivă dar și în recurs. Or, în raport de întregul probatoriu administrat și evaluat anterior, nu poate fi exclusă realizarea unei astfel de operațiuni, la cererea sau la presiunea autorităților din perioada respectivă, neputându-se contesta că de principiu, punerea proprietarului unei construcții în imposibilitate de a exercita atributele juridice ale dreptului de proprietate (în special dispoziția materială), în putere proprie și în interes propriu, semnifică, în concret, tot o preluare fără titlu.
În consecință, pentru toate aceste considerente, concluzia primei instanțe în sensul desistării notificatorilor de bună-voie de proprietatea lor și în consecință, preluarea de către stat a imobilului, în temeiul unui titlu valabil, nu poate fi apreciată ca fiind judicioasă, singura semnificație juridică a acestei situații fiind acea că a intervenit o deposedare în fapt, așadar fără titlu, a notificatorilor de către stat.
În acest context, în raport de starea de fapt a cauzei, reliefată anterior, Curtea apreciază că imobilul ce face obiect al notificării soluționate prin dispoziția contestată intră în categoria celor ce fac obiectul reglementării speciale reprezentate de Legea nr. 10/2001, fiind incidente pentru situația acestuia dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din actul normativ de referință.
Având în vedere că, potrivit notei de reconstituire, întocmită de pârâta în cauză, fostul imobil ce face obiect al notificării, este afectat, în prezent, în totalitate, de elemente de sistematizare, Curtea constată că în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 4 coroborat cu art. 1 alin. 2 și art. 21 din Legea nr. 165/2013, notificatorii fiind persoane îndreptățite la măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr.165/2013 pentru imobilul . două camere, bucătărie, WC, pivniță și cota parte indiviză de 40 mp, situat în București, ., sector 2.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea, în aplicarea art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite cererea formulată de reclamantă și, în consecință, va dispune anularea Dispoziției nr._/10.11.2011 emisă de Primăria M. București, va constatata că notificatorii sunt persoane îndreptățite la măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr.165/2013 pentru imobilul . două camere, bucătărie, WC, pivniță și cota parte indiviză de 40 mp, situat în București, ., sector 2, astfel că va obliga Municipiul București prin P. General să emită dispoziție conform prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă R. N., împotriva sentinței civile nr.1770/15.10.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamantă și, în consecință:
Anulează Dispoziția nr._/10.11.2011 emisă de Primăria M. București.
Constată că notificatorii sunt persoane îndreptățite la măsurile compensatorii prevăzute de Legea nr.165/2013 pentru imobilul . două camere, bucătărie, WC, pivniță și cota parte indiviză de 40 mp, situat în București, ., sector 2 și obligă Municipiul București prin P. General să emită dispoziție conform prezentei decizii.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 24.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M. A.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/14.05.2014
---------------------------------------------
T.B.Secția a V-a – A.M.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 43/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
