Pretenţii. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 154/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 154/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr. 154 A
Ședința publică de la 15.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE -I. S.
JUDECĂTOR -C. G.
GREFIER -N. - C. I.
**********
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant G. M. împotriva sentinței civile nr. 56 din 20.05.2013, pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, B. C. D., C. D., S. A., C. L., T. C. I., N. N., G. I. C., S. M., P. M., C. LĂMÂIȚA M., L. L., N. I., S. G., V. A., D. R. I., N. I., C. M. I., B. C., HIRȘMAN L., B. A., P. GHERGHIȚA, P. F. și S. N..
Obiectul cauzei: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, pe lista dosarelor solicitate la amânare, se prezintă apelantul reclamant G. M., personal și asistat de avocat I. R., în baza împuternicirii avocațiale nr. 171 din 11.02.2014 emise de Baroul București, aflate la fila 142 dosar, lipsind intimații pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul și stadiul dosarului, după care:
Apelantul reclamant G. M., prin avocat, solicită instanței a aprecia asupra modalității de îndeplinire a procedurii de citare a intimaților pârâți N. N. și C. Lămâița M., având în vedere că citația emisă intimatului pârât N. N. la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost restituită cu mențiunea că nu mai lucrează la această instanță, iar intimata pârâtă C. Lămâița M. a fost citată la sediul Curții de Apel București, camera E 33, deși aceasta este suspendată din funcția deținută.
Curtea, deliberând, apreciază că apelantului reclamant îi revine obligația de a indica domiciliul intimaților pârâți. Constatând că, pentru termenul de azi intimatul-pârât N. N. a fost citat la adresele cunoscute, precum și prin afișare la ușa instanței, potrivit citațiilor aflate la filele 166 și 174 din dosar, dispune lăsarea dosarului la ordine. De asemenea, hotărârile prevăzute la art. 29 alin. 5 din Legea nr. 317/2004 pot fi atacate în condițiile art. 29 alin. 7 din același act normativ.
La reluarea dosarului, la ora 12.40, se prezintă apelantul reclamant G. M., personal și asistat de avocat I. R., în baza împuternicirii avocațiale nr. 171 din 11.02.2014 emise de Baroul București, aflate la fila 142 dosar, lipsind intimații-pârâți.
Curtea acordă cuvântul în probațiune.
Apelantul reclamant, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, reprezentând acte medicale, prin care dorește a dovedi vătămarea pricinuită, starea gravă a sănătății reclamantului. Depune un set de înscrisuri, într-un singur exemplar, în dovedirea legitimității cererii sale de pretenții, instanța având posibilitatea de a aprecia asupra cuantumului acestora.
Curtea, deliberând, față de dispozițiile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apelantul reclamant, atât cele depuse la termenul anterior, cât și cele depuse azi în ședință publică, urmând să dea relevanță acestora în întreg contextul probator existent în dosar, prin raportare la obiectul litigiului și la criticile aduse prin cererea de apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apelantul reclamant G. M., prin avocat, solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 56 din 20.05.2013 și modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și ulterior precizată, să se constate că există o vătămare, pretențiile reclamantului fiind legate de persoane care puteau și trebuiau să decidă, în urma administrării unor probe, pentru a pronunța hotărâri legale.
Consideră că, în baza dispozițiilor Constituției României, S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, chiar în lipsa unei hotărâri de condamnare. Astfel, în mod eronat instanța a reținut că nu sunt dovedite condițiile răspunderii civile delictuale, câte vreme există un prejudiciu creat reclamantului. Mai mult, cele două autoturisme furate încă figurează înregistrate la organele fiscale pe numele apelantului reclamant, fiind obligat la plata impozitelor pentru acestea, deși din actele aflate la dosar rezultă, printr-o simplă comparare a semnăturilor, nefiind necesară vreo expertiză grafoscopică, că nu este semnătura sa.
Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2012 pe rolul Tribunalului G. sub nr._, reclamantul G. M. a chemat în judecată pe pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, B. C. D., D. C., S. A., C. L., T. C. I., N. N., G. I. C., S. M., P. M., C. Lămâița M., L. L., N. I., S. G., V. A., D. R. I., N. I., C. M. I., B. C., Hirșman L., B. A., P. Gherghița, P. F. și S. N., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 Euro, pentru daunele morale produse acestuia prin soluționarea nelegală a unor cauze, făcând referire la o . dosarele instrumentate de parchete (nr. 203/P/2010, nr. 142/P/2011, nr. 1580/P/2010, nr. 1027/2009 și nr. 1580/2010) sau soluționate de instanțele judecătorești (nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._, nr._/2/2011, nr._ și nr._ ), în motivare punând accent pe dosarul nr._ .
La data de 07.11.2012, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice G., a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității.
La data de 08.11.2012, reclamantul a formulat în scris precizări, prin care a arătat că singurul pârât cu care a înțeles să se judece este S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
La data de 05.02.2013, reclamantul a depus o a doua cerere precizatoare, prin care a solicitat citarea tuturor pârâților, făcând referire din nou la dosarele nr._, nr._ și nr._ .
Prin sentința civilă nr. 56/20.05.2013 Tribunalul G. a respins acțiunea ca nefondată, formulată de reclamantul G. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din probele cu înscrisuri administrate în cauză că reclamantul este nemulțumit de soluțiile dispuse de diverse instanțe în dosare anterioare ale acestuia, ceea ce nu reprezintă în un motiv temeinic de obligare a pârâților la plata unor daune materiale sau morale.
Este de principiu, conform art. 1169 din vechiul Cod civil, că reclamantului îi revine sarcina de a-și proba pretențiile în speță, instanța apreciind că acțiunea reclamantului este o cerere în răspundere civilă delictuală, ale cărei elemente sunt: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, o legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.
Niciuna din condițiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâților nu a fost dovedită în cauză.
Împotriva acestei sentințe, la data de 08.10.2013 a declarat apel reclamantul G. M., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 22.10.2013.
În motivarea cererii sale, apelantul reclamant a arătat că s-a adresat cu o cerere instanței, solicitând acordarea sumelor specificate în aceasta, la data de 21.09.2012 și că nu s-a comunicat pârâților acțiunea, nu a fost depusă nicio întâmpinare, instanța respingând fără a administra alte probe/contraprobe acțiunea sa.
In mod greșit instanța a reținut ca nu sunt îndeplinite/dovedite condițiile răspunderii civile delictuale, dat fiind că există prejudiciul, vinovăția și fapta ilicită în ce îl privește pe intimatul pârât B. C. D..
Nemulțumirea apelantului reclamant nu constă în faptul că nu i s-a dat câștig de cauză, ci tocmai în încălcarea dispozițiilor legale, civile și penale. Nu a înstrăinat niciunul din bunurile menționate, paguba continuându-se și sub forma că, nefiind respectate nici condițiile legale de vânzare a autoturismelor, acestea încă figurează pe numele său, fiind obligat la plata impozitelor pentru ele, deși i-au fost furate. De asemenea, pe actele care se află în dosarele judecate de către intimați pârâți din cauza prezentă, fie judecători, fie procurori, fie angajați ai Direcției Naționale Anticorupție, nu este semnătura sa, lucru lesne de observat fără a fi necesară nici măcar o expertiză grafologică, dacă se face o simplă comparare a semnăturii sale din orice cerere depusă în oricare din dosarele deduse judecății.
Față de toate aceste motive, apelantul reclamant consideră că instanța putea și trebuia să îi acorde despăgubiri pentru paguba efectivă suferită prin lipsa autoturismelor, precum și pentru paguba ce privește impozitul și penalitățile ce îi sunt puse în sarcină. Instanța putea să aprecieze asupra cuantumului despăgubirilor, dar în niciun caz să îi respingă acțiunea.
În dovedirea cererii sale, apelantul reclamant a depus la dosar, în fotocopie: rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 24.03.2011 dată de P. de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1580/P/2010, adresa nr._/21.08.2007 emisă de Instituția Prefectului Municipiului București, proces verbal încheiat la 14.03.2011 în dosarul nr. 1580/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, adresa nr. 3198/03.05.2011 emisă de Consiliul General al Municipiului București – Serviciul Actualizare, Verificare, Bază Date, fișă evidență cazier pentru CNP_, adresa nr. 3998/IJ/2949/DIJ/2012 emisă de Inspecția Judiciară, încheierea din 27.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr._/2/2011, certificat de încadrare într-o categorie de persoana handicapate care necesită protecția specială nr. 80/20.01.1998 eliberat de Direcția de Muncă și Protecția Socială, bilet de ieșire din spital emis la 03.02.2009 de Spitalul Clinic CF nr. 2 București - Secția Neurologie, buletin de ecografie din 05.09.2013 întocmit de Clinica Medicală Hipocrat 2000, adeverința de venit pe anul 2010 nr._/18.11.2010 eliberată de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5, citația nr._ emisă la 26.10.2000 de I.P.J. G. - Serviciul de Investigații Criminale în dosarul penal nr. 1580/P/2010, adresa nr._/10.10.2006 emisă de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, certificat de grefă emis la 08.10.2013 de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr._/2/2011, pagina 1 din decizia civilă nr. 859/04.11.2011 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă în dosar nr._, pagina 1 din ordonanța din 08.09.2010 emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial București în dosar nr. 203/P/2010, pagina 1 din Ordonanța din 21.11.2011 emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției în dosarul nr. 142/P/2011, adresa emisă la 22.11.2011 în același dosar, pagina 1 din decizia civilă nr.384R/11.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr._, pagina 1 din decizia civilă nr. 225R/26.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr._, pagina 1 din încheierea din 24.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr._, pagina 1 din încheierea din 08.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr._, pagina 1 din încheierea din 26.06.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietate intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale în dosar nr._, pagina 1 din rezoluția din 23.10.2009 emisă de P. de pe lângă Judecătoria B. V. în dosar nr. 1027/P/2009, rezoluția din 07.06.2005 dată de P. de pe lângă Judecătoria B. V. în dosar nr. 253/P/2004, bonuri fiscale: din 15.09.2011 emis de H. Net Farma S.A., din 28.07.2011 emis de S. Impex 94 S.R.L., din 30.06.2010, 06.12.2010, 09.12.2010 și 17.12.2010 emise de S.C. Alvic Farm S.R.L., din 26.09.2011 emisă de S.C. S. S.R.L., din 30.09.2011 emis de S.C. Top Demac Impex, din 21.06.2010 emis de Farma ..L., din 02.04.2010, 28.08.2010, 19.10.2010, 18.11.2009, 03.11.2010, 17.12.2010, 09.12.2010 emise de .., din 08.10.2011 emis de S.C. Pharma Plant Impex S.R.L., din 24.09.2011 și 07.10.2011 de S.C. OMV Petrom Marketing S.R.L., din 19.08.2011 emise de S. Impex 94 S.R.L., chitanță nr. 4381/29.12.1993 emisă de Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Vămilor, certificat de înmatriculare nr. FJJ 165/05.02.1996 pentru autoturismul_, factură nr._/20._ emisă de Euro - Strade International (traducere din limba engleză), certificat de înmatriculare CL FK38/14.03.1995 pentru autoturismul B-6476-95/12, notă de înregistrare nedatată emisă de R.A. Monitorul Oficial, cupon talon pensie Legea nr.147/2000, factură nr._/12.03.1996 emisă de S.C. Alcadibo Trading S.A., adresă nedatată emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cărți de identitate ale vehiculelor B-3415-94/12 și_, bilet de ieșire din spital emis la 01.02.2008 de Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, bilet de ieșire din spital emis la 05.02.2007 de Spitalul Witting, certificat de radiere din 2.11.2004 eliberat de Inspectoratul de Poliție al Județului … - Serviciul Circulație, adresă nedatată emisă de Comisia Europeană - Șeful Reprezentanței din România, precum și cereri, plângeri și memorandumuri adresate altor autorități sau altor instanțe, în diverse dosare.
Examinând sentința civilă apelată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I.1. Cu titlu prealabil, Curtea constată, pe baza informațiilor obținute din sistemul informatic ECRIS, că, prin acțiunea ce a făcut obiectul litigiului înregistrat inițial sub nr._, reclamantul G. M., în contradictoriu cu pârâtul Roger Gru (fratele său), a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului de a-i permite accesul în curtea locuinței părinților săi pentru ridicarea autoturismului marca Pontiac cu nr._ și a autoturismului ARO cu nr._, a unui grup electric și a unui garaj demontabil.
Prin sentința civilă nr. 1099/04.06.2007 Judecătoria B. V. (completul fiind compus din judecător A. B.) a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să permită reclamantului accesul în curtea imobilului părinților săi din . G., pentru ridicarea autoturismului Pontiac cu număr de înmatriculare_ și autoturismului ARO_ și a respins cererea privind ridicarea grupului electric și a garajului demontabil, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 659/21.11.2007, Tribunalul G. - Secția Civilă (completul fiind compus din judecătorii F. P., M. M. și Gherghița P.) a admis recursurile declarate de ambele părți; a admis excepția nulității absolute a sentinței civile recurate, invocată din oficiu de instanță; a constatat nulitatea minutei din 4.06.2007 nesemnate de președintele completului, precum și a sentinței civile nr. 1099/04.06.2007; a cast sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. sub nr._ .
În fond după casare, reclamantul a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat despăgubiri în valoare de 10.000-20.000 Euro daune materiale și morale.
Prin sentința civilă nr. 1735/13.05.2008, Judecătoria B. V. (judecător L. Hirșman) a respins acțiunea, reținând că reclamantul a făcut dovada că este proprietarul autoturismului marca ARO 246 cu nr. de înmatriculare_, nu și al autoturismului marca Pontiac cu nr. de înmatriculare_, pe care, așa cum rezultă din certificatul de radiere, l-a înstrăinat pârâtul, precum și că nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi împiedicat în vreun fel de pârât să-și ridice autoturismul marca ARO, care de altfel se află în curtea părinților părților.
Prin decizia civilă nr. 789/.11.2008, Tribunalul G. - Secția Civilă (completul fiind compus din judecătorii L. R., F. R. și M. C.) a admis recursul formulat de reclamant, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând că prin sentința recurată prima instanță nu a analizat și nu a soluționat toate capetele de cerere ale acțiunii formulate de reclamantul G. M., neținând seama de cererile precizatoare formulate de acesta.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1887/09.10.2009, Judecătoria B. V. (completul fiind compus din judecător C. B.) a respins cererea ca nefondată, constatând că din actele transmise de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor reiese că ambele autoturisme au fost înstrăinate către Roger Gru, iar apoi radiate. Prin urmare, niciuna din mașini nu mai este în proprietatea reclamantului, astfel că solicitarea acestuia de a le ridica este nefondată.
Prin decizia civilă nr. 8/21.01.2011, Tribunalul G. - Secția Civilă (completul fiind compus din judecătorii I. N. și I. C. M.) a anulat apelul declarat de reclamant ca netimbrat.
Prin decizia civilă nr. 225 R/26.05. 2011, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală (completul fiind compus din judecătorii G. S., A. V. și I. R. D.) a respins recursul ca nefondat, reținând că prin motivele de recurs ce au fost formulate de recurent în cadrul termenului legal recurentul nu a formulat vreo critică relativă la soluția concret pronunțată prin decizia civilă recurată.
Împotriva acestei decizii, recurentul a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată sub nr._ pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală și respinsă prin decizia civilă nr. 384 R/11.10.2011 (completul fiind compus din judecătorii M. S., M. P. și M. Lămâița C.). În motivarea deciziei, s-a arătat, cu privire la cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, că revizuentul a invocat faptul că instanța de recurs nu ar fi avut în vedere faptul că în fața instanței de apel ar fi cerut termen din motive medicale, cerere pe care instanța de apel nu s-ar fi pronunțat și i-ar fi anulat apelul ca netimbrat, critici pe care le-ar fi adresat instanței de recurs. Or, așa cum se reține în motivarea deciziei atacate cu revizuire, instanța de recurs a avut în vedere doar motivele de recurs formulate în cadrul termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate cu recurs, printre care nu se regăsesc cele menționate de către revizuent. Oricum, neanalizarea unor motive de recurs reprezintă un motiv de contestație în anulare, conform art. 318 Cod procedură civilă, iar nu de revizuire. Referitor la cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că revizuentul doar face afirmații în sensul că s-ar fi săvârșit infracțiuni privitoare la litigiul în cauză, dar nu a făcut vreo dovadă în sensul că persoanele acuzate de către revizuent ar fi fost condamnate penal pentru săvârșirea acestui gen de infracțiuni.
Împotriva deciziei civile nr. 225 R/26.05. 2011, recurentul a formulat și contestație în anulare, înregistrată sub nr._/2/2011 pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală, care nu a fost încă soluționată.
2. Din considerentele sentinței civile nr. 1047/08.04.2009 pronunțate de Judecătoria B. V. în dosarul nr._ (completul fiind compus din judecător D. G. C.) rezultă că prin cererea care a făcut obiectul acelui litigiu reclamantul Gru Roger a solicitat în contradictoriu cu pârâții G. M. și G. V. deschiderea succesiunilor de pe urma defuncților G. I. și G. R. și ieșirea părților din indiviziune.
Judecătoria a admis în parte cererea, a constatat deschise succesiunile, masele succesorale, calitatea de moștenitori și a dispus ieșirea din indiviziune prin formarea loturilor.
Prin decizia civilă nr. 859/09.11.2011, Tribunalul G. - Secția Civilă (completul fiind compus din judecătorii M. B., Oița G. și C. P.) a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul G. M. și a admis recursul declarat de Gru Roger, modificând compunerea loturilor.
3. Din considerentele deciziei civile nr. 258R/14.06.2011 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală (completul fiind compus din judecătorii M. S., M. P. și M. Lămâița C.) în dosarul nr._, reiese că, prin încheierea pronunțată la data de 22.04.2010, Tribunalul G. - Secția Civilă a dispus menținerea măsurii suspendării judecării cauzei având ca obiect cererea de revizuire formulată de către petentul G. M. împotriva deciziei civile nr. 297/06.05.2009 pronunțate în dosarul nr._ al aceluiași Tribunal, având în vedere faptul că reclamantul nu s-a prezentat pentru a preciza obiectul cererii, temeiul de drept și de fapt al acțiunii și pentru a indica limitele cadrului procesual. Recursul a fost respins ca nefondat.
4. Din considerentele deciziei civile nr. 32/11.03.2011 pronunțate de Tribunalul G. - Secția Civilă (completul fiind compus din judecătorii I. C. M. și I. N.) în dosarul nr._ mai rezultă că, printr-o cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamantul G. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Gru Roger revocarea contractului de donație autentificat sub nr. 3146/ 12.10.2004 de B.N.P. M. N. G.. Prin sentința civilă nr. 1642/14.03.2007 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sector 5 București, rămasă irevocabilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B. V., județul G., apreciindu-se că instanța de la domiciliul pârâtului Gru Roger este competentă teritorial să soluționeze pricina. Prin sentința civilă nr. 780/18.03.2009, Judecătoria B. V. s-a pronunțat în sensul admiterii acțiunii reclamantului, revocării actului de donație și repunerii părților în situația anterioară. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul Gru Roger, care a fost admis prin decizia civilă nr.13/21.01.2010 (rămasă irevocabilă) a Tribunalului G., iar pe fond a fost respinsă cererea reclamantului având drept obiect revocarea donației.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire G. M., care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 32/11.03.2011 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă, sus menționată, cu motivarea că problema competenței teritoriale a fost definitiv dezlegată.
II.1. Răspunderea civilă a judecătorilor și procurorilor pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, precum și în alte procese decât cele penale este reglementată de Legea nr. 303/2004 și de Codul de procedură penală.
Potrivit art. 96 din Legea nr. 303/2004, temeiul de drept invocat de către reclamant: (1) S. răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. (2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. (3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală. (4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. (5) Nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror. (6) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. (7) După ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărârii irevocabile date cu respectarea prevederilor alin. (6), statul se poate îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care, cu rea-credință sau gravă neglijență, a săvârșit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii. (8) Termenul de prescripție a dreptului la acțiune în toate cazurile prevăzute de prezentul articol este de un an”.
Totodată, conform art. 504 alin. 1 Cod procedură penală, în forma în vigoare la data sesizării instanței: „(1) Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. (2) Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. (3) Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)”. Art. 506 alin. 3 Cod procedură penală prevede că: „Pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice”, iar art. 507 că: „În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506, cât si în situația în care statul român a fost condamnat de către o instanță internațională, acțiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-credință sau din gravă neglijență, a provocat situația generatoare de daune, este obligatorie”.
Din analiza textelor de lege citate rezultă că pot fi formulate două acțiuni cu titulari diferiți, având cauze juridice distincte și anume: - acțiunea în despăgubiri formulată de partea care a fost vătămată prin săvârșirea erorii judiciare împotriva statului, care poate avea ca temei atât dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, cât și art. 96 alin. 1 și 4 din Legea nr. 303/2004; - acțiunea în regres a statului împotriva judecătorului și procurorului, care este subsecventă acțiunii în despăgubiri formulată de parte.
Prin urmare, sub un prim aspect, Curtea reține că legea nu a pus la dispoziția reclamantului, care afirmă că este o persoană vătămată prin săvârșirea unor erori judiciare, o acțiune directă împotriva judecătorilor și procurorilor pe care i-a chemat în judecată, astfel încât cererea îndreptată împotriva pârâților având una din aceste calități a fost în mod corectă respinsă de prima instanță.
Sub un al doilea aspect, instanța de apel are în vedere că angajarea răspunderii statului pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale poate fi avea lor doar în cazurile unei condamnări definitive a unei persoane nevinovate sau unei arestări nelegale a unei persoane. Or, reclamantul nu a afirmat și, cu atât mai mult, dovedit, că s-ar afla într-una din aceste situații (să fi fost condamnat sau arestat).
Cât privește angajarea răspunderii statului pentru erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, aceasta poate avea loc doar dacă s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară. Or, reclamantul nu a afirmat și, cu atât mai mult, dovedit, existența unei/unor asemenea hotărâri.
2. Referitor la răspunderea polițiștilor, art. 55 din Legea nr. 360/2002 dispune generic: „încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz”. Întrucât polițiștii sunt funcționari publici cu statut special (art. 1 alin. 1 din același act normativ), dispozițiile generale citate trebuie raportate la Legea nr. 188/1999, care la rândul său se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice (art. 117). În conformitate cu art. 84 din Legea nr. 188/1999, răspunderea funcționarilor publici este una civilă și se angajează pentru: - pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice; - nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; - daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Prin urmare, modul cum operează răspunderea civilă a polițiștilor, ca funcționari publici, nu permite, de asemenea, formularea unor acțiuni direct împotriva acestora. Pe de altă parte, legea nu a instituit un mecanism de tragere la răspundere a statului pentru încălcarea de către polițiști, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu, chemată să răspundă fiind în schimb autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului cu această calitate.
3. Răspunderea civilă a avocaților, cu atât mai mult față de alte persoane decât clienții, intervine în condițiile dreptului comun, respectiv art. 998-999 cod civil de la 1864 și presupune dovedirea întrunirii cumulative a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.
Prima chestiune care trebuie rezolvată în cauză este deci stabilirea faptei ilicite imputate prin cererea de chemare în judecată pârâtului respectiv - B. C. D., și anume darea de mită.
În acest sens, Curtea pornește de la împrejurarea că cercetarea și subsecvent constatarea săvârșirii unor infracțiuni (inclusiv a celei de dare de mită prevăzute de art. 255 vechiul Cod penal, art. 290 noul Cod penal) este în competența organelor judiciare penale, a căror activitate este guvernată de alte reguli (prevăzute de Codul de procedură penală) decât cele care reglementează procesul civil (stipulate în Codul de procedură civilă).
Principiul în materie este acela că instanța civilă nu are o competență alternativă cu organele judiciare penale în cercetarea și subsecvent constatarea săvârșirii unor infracțiuni, ci numai una subsidiară, ce se dobândește doar dacă și la momentul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală (împrejurare care trebuie constatată, conform aceleiași reguli expuse anterior, tot de un organ judiciar penal).
Această regulă cu valoare de principiu este prevăzută în termeni expreși în două materii speciale: cea a procedurii falsului, reglementată de art. 180-184 Cod procedură civilă, în cadrul căreia la art. 184 se prevede că: „Când nu este caz de judecată penală sau dacă acțiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanța civilă, prin orice mijloace de probe”; cea a revizuirii întemeiate pe art. 322 pct. 4 teza finală Cod procedură civilă: „În cazul în care, în ambele situații, constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate”, text a cărui eliminare prin art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 a fost declarată neconstituțională prin decizia Curții Constituționale nr. 66 din 31.01.2008.
O primă consecință este aceea că, atât timp cât este posibilă cercetarea infracțiunii de dare de mită de către organele de cercetare penală, persoana interesată nu are un drept de opțiune cu privire la învestirea acestora sau a instanței civile și cu atât mai mult a ambelor. Este de menționat că, dacă procedează astfel, în acest ultim caz și doar în situațiile prevăzute de lege soluția poate fi mai puțin drastică, constând în suspendarea judecării cererii de către instanța civilă.
În al doilea rând, după finalizarea cercetărilor penale, dacă s-a tranșat chestiunea existenței sau nu a infracțiunii, instanța civilă nu poate proceda la o analiză proprie a acelorași aspecte, ajungând eventual la o soluție contrară, cu consecințe negative în planul realizării unei administrări uniforme a justiției. În schimb, dacă organele de cercetare penală au constatat existența unui impediment în examinarea faptelor cu care au fost învestite prin plângere, instanța civilă, exclusiv în considerarea acestei situații și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil al persoanei interesate, va fi abilitată să efectueze o cercetare corespunzătoare.
Pe de altă parte, se pune problema dacă instanța civilă ar putea să constate o situație de fapt care corespunde întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, fără a stabili însă că s-a săvârșit acea infracțiune, ci numai consecințele de drept civil, atunci când acea stare de fapt constituie ipoteza normativă atât pentru aplicarea unei sancțiuni de drept penal, cât și pentru aplicarea unei sancțiuni de drept civil, cu alte cuvinte atunci când aceeași situație premisă poate produce efecte juridice distincte în materii diferite.
În acest sens, Curtea are în vedere că în literatura și practica judiciară s-a consacrat regula potrivit căreia judecătorul acțiunii este și judecătorul excepției (noțiunea de excepție este luată aici într-un sens mai larg, incluzând nu numai excepțiile procesuale, ci și alte mijloace de apărare, iar cea de acțiune desemnează, de fapt cererea de chemare în judecată), prin care se înțelege faptul că instanța competentă să judece cererea reclamantului se va pronunța și asupra mijloacelor de apărare ce sunt opuse acestei cereri, chiar dacă aceste mijloace necesită soluționarea unor chestiuni prealabile, care nu ar intra, în mod normal, în competența sa.
De la această regulă există o derogare, în cazul chestiunilor prejudiciale, adică al acelor probleme care trebuie să formeze obiectul unei judecăți prealabile, în așa fel încât soluția să fie dată, în mod definitiv, pentru toate procesele ce vor urma, cu putere de lucru judecat. Un exemplu consacrat de chestiune prejudicială se desprinde din principiul consacrat de art. 19 alin. 2 vechiul Cod de procedură penală, care instituie regula „penalul ține în loc civilul” (suspendarea nefiind însă incidentă în cauză, pentru că nu s-a făcut dovada existenței unui dosar penal cu acest obiect), altele sunt date de soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate sau de ilegalitate a unui act administrativ - când de asemenea nu s-ar putea susține că instanța ar fi abilitată să constate că un text de lege nu este constituțional sau că un act administrativ este ilegal și, fără să admită excepția de neconstituționalitate, respectiv de ilegalitate (ce intră în competența Curții Constituționale, respectiv a instanței de contencios administrativ), să îl înlăture de la aplicare.
În aceste condiții, instanța civilă neavând competența de a stabili săvârșirea de către pârât a infracțiunii de dare de mită, se reține contrariul, astfel că nu este întrunită prima condiție pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale (fapta ilicită), astfel nemaipunându-se nici problema îndepliniri celorlalte.
Față de aceste, reținând temeinicia și legalitatea hotărârii atacate și completând motivarea acesteia, Curtea urmează ca, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul reclamant G. M., domiciliat în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 56/20.05.2012 pronunțate de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, D. C. - citat la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, ., sector 5, S. A. - citată la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu sediul în București, .-14, sector 5, C. L., P. M., T. C. I., N. N. - citați la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în București, ., sector 2, ultimul și prin afișare la ușa instanței, S. M., C. LĂMÂIȚA M., S. G., V. A., D. R. I. - citate la Curtea de Apel București, cu sediul în București, Splaiul Independentei nr. 5, sector 4, G. I. C. - la P. de pe lângă Curtea de Apel București, cu sediul în București, .-3, sector 3, N. I., C. M. I., P. GHERGHIȚA, P. F., S. N. - citați la Tribunalul G., cu sediul în mun. G., ., jud. G., B. C., HIRȘMAN L., B. A. - citate la Judecătoria B. V., cu sediul în B. V., ., L. L. - citată la P. de pe lângă Judecătoria B. V., cu sediul în B. V., ., județ G., N. I. - citat la Serviciul Investigații Criminale - I.P.J. G., cu sediul în G., .. nr. 9, județ G., citat și prin afișare la ușa instanței și B. C. D., cu sediul în B. V., ., județ G., ca nefondat.
Ia act că apelantul reclamant și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. S. C. G.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex. 29/15.05.2014
Tribunalul G. - G. U.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 655/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
