Conflict de competenţă. Sentința nr. 43/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 43/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 43/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR.43 F
Ședința din camera de consiliu din 23.04.2014
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit în soluționarea cauzei privind pe contestatorul P. F. și pe intimații T. D. O., S. C. C. și B. I..
Cauza se soluționează în condițiile art. 22 alin. 5 C. proc. civ.
Se face referatul cauzei de către grefier, după care instanța reține dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, la data de 14.08.2012, sub nr._/4/2012 contestatorul P. F. în contradictoriu cu intimații T. D. O., S. C. C., B. I., a formulat contestație la executare, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de împrumut autentificat sub nr. 985/11.11.2009 de Societatea civilă De Iure-birou notarial din București, anularea încheierii de încuviințare a executării din 27.04.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, anularea somației nr. 227/2010 din 25.07.2012 emisă de B. Paviliu B.-A., anularea adresei de înființare a popririi din 25.07.2012 emisă în același dosar de executare nr. 227/2010, anularea procesului-verbal din 18.06.2010 și din 21.05.2010 pentru calculul penalităților și anularea procesului-verbal din 21.05.2010 pentru calculul cheltuielilor de executare.
În motivare, contestatorul a susținut în esență faptul că contractul de împrumut autentificat este nul absolut, deoarece este lipsit de obiect și de o cauză licită și conține o clauză cu privire la penalitățile de întârziere nulă absolut pentru frauda la lege. Ca o consecință a nulității absolute a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut încheierea de încuviințare a executării din 27.04.2010 este nelegală și trebuie anulată. Tot ca o consecință a acestei nulități toate actele întocmite de executorul judecătoresc sunt nule. În al doilea rând, executorul judecătoresc a început o nouă executare la data de 25.07.2012, fără să solicite de la instanța de executare încuviințarea executării, deoarece la această dată creditori erau alte persoane și alte titluri executorii pentru care s-a solicitat executarea.
În drept au fost invocate disp. art. 399 și urm. Cod proc. civ.
În susținere, contestatorul a anexat la dosar înscrisuri.
La data de 25.03.2013, intimatul B. I. și numitul B. M. au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția tardivității introducerii contestației la executare, excepția lipsei calității procesuale a intimaților T. D. O. și S. C. C. și au solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 3.06.2012, contestatorul a depus la dosar o cerere de completare a cererii de chemare în judecată.
În urma adresei emise din oficiu de instanță, B. Paviliu B. A. a comunicat copia certificată a dosarului de executare nr. 227/2010.
Prin sentința civilă nr. 6058/10.06.2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..
A reținut instanța că, în cauză, executarea silită se efectuează prin poprire, astfel că instanța de executare se determină potrivit art. 373 alin. 2 C.pr.civ. și este prin urmare Judecătoria B., în raza căreia se află terțul poprit P. de pe lângă Tribunalul I. (cu sediul în București, .. 18, jud. I.), unde se rețin sumele de bani poprite de B. Paviliu B.-A., astfel cum rezultă din recipisele de consemnare aflate la filele 236, 237 și 238 din dosar.
În acest sens, la stabilirea instanței competente, s-a avut în vedere și faptul că debitorul contestator obține venituri de la acest terț poprit, dar și faptul că niciun alt terț poprit din dosarul de executare nu are sediul pe raza sectorului 4. Totodată, instanța a reținut cu privire la stabilirea instanței competente și că nu s-a efectuat niciun act de executare pe raza sectorului 4 București.
Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări, dar și dispozițiile art. 159 al. 1 pct. 3 C.pr.civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța a apreciat întemeiată excepția invocată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 29.10.2013 sub nr._ .
La termenul de judecată din 02.12.2013 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței.
Prin sentința civilă nr.7126/02.12.2013, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Curții de Apel București in vederea pronunțării regulatorului de competență.
S-a reținut că în temeiul art.137 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța asupra excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei B., invocată din oficiu.
Potrivit art.373 alin.2 C.proc.civ. „Instanța de executare este judecătoria in circumscripția căreia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune altfel.”
De asemenea, potrivit art.19 C.proc.civ. „Părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală in fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecata de către alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevăzute de art.13, 14, 15 si 16.”
Totodată, din interpretarea art.159 si art.159 ind.1 C.proc.civ. rezultă că atunci când necompetenta este de ordine privată, invocarea acesteia pe cale de excepție se va face doar prin întâmpinare, de către pârât.
Problema de drept care se pune în speța de față este dacă necompetența teritorială a instanței de executare este sau nu de ordine privată.
Astfel cum reiese din interpretarea art.19 C.proc.civ., norma de competență teritorială este exclusivă în cazul pricinilor privitoare la bunuri, doar în situațiile expres și limitativ prevăzute, anume: art.13, 14, 15 si 16 C.proc.civ.
Prin urmare, art.19 C.proc.civ. poate fi apreciat ca reprezentând dreptul comun în materia competenței teritoriale.
Neîndoielnic, dispozițiile art.373 alin.2 C.proc.civ. care reglementează competența teritorială la instanța de executare, ca și toate celelalte dispoziții care reglementează executarea silită, reprezintă norme speciale, derogatorii de la regimul instituit de normele ce reglementează judecata pe fond (judecata în prima instanța și in căile de atac ordinare sau extraordinare).
Cu toate acestea, se admite că dispozițiile legale aplicabile fazei executării silite se completează în mod corespunzător cu dispozițiile ce reprezintă dreptul comun. De altfel, chiar în cadrul contestației la executare, la art.402 alin.1, teza finală C.proc.civ. se prevede ca „procedura prevăzută pentru judecata în prima instanța se aplică în mod corespunzător.”
In aceste condiții, instanța a apreciat că nu se poate pune problema unui concurs între o norma specială, art.373 alin.2 C.proc.civ. și o normă generală, art.19 C.proc.civ. Relația dintre cele două norme juridice menționate anterior nu este una de conflict, astfel încât instanța, conform regulilor generale, să aplice norma specială. Astfel, s-a constatat că art.373 alin.2 C.proc.civ. se completează în mod corespunzător cu art.19 C.proc.civ., cele două norme interpretându-se coroborat, impunându-se concluzia că si norma de competență teritorială ce reglementează contestația la executare (și, implicit faza executării silite) este una de ordine privată și în niciun caz de ordine publică atunci când reprezintă o pricina privitoare la bunuri, ca în speța de față. De altfel, pentru faza executării silite nici nu există o reglementare de principiu, similară art.19 C.proc.civ., care să ofere criterii pentru delimitarea competenței teritoriale de ordine publică de cea de ordine privată.
O dată stabilit că și norma de competență teritorială în cauza de față este una de ordine privată, instanța a constatat că Judecătoria Sectorului 4 București a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, în cauza operând deja la momentul invocării excepției prorogarea legală de competență.
Examinând actele dosarului, ținând seama de motivele de fapt și de drept ce au constituit temeiul cererii formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Contestatorul debitor P. F. a învestit Judecătoria Sectorului 4 București cu o contestație la executare ce vizează executarea silită pornită la cererea creditorilor S. C. C. și T. D. O., din dosarul de executare atașat rezultând că executarea silită se desfășura la momentul formulării contestației, prin poprire, terțul poprit fiind P. de pe lângă Tribunalul I., potrivit recipiselor de consemnare aflate la filele 235-238 din dosarul de executare.
Ca atare, potrivit dispozițiilor art. 373 alin. 2 C.pr.civ., potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în cauză trebuie observat că instanța de executare este Judecătoria B., câtă vreme sediul terțului poprit se află în orașul B., județ I., așadar în circumscripția acestei judecătorii.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 400 alin. 1 C.pr.civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, astfel încât, ținând seama că, așa cum s-a arătat, Judecătoria B. este instanța de executare, cererea prin care se contestă executarea silită este în competența acestei judecătorii.
Curtea consideră că în cauză, raportat la circumstanțele arătate, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 159 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Aceasta, întrucât este determinată în mod cert instanța de executare, iar înlăturarea dispoziției obligatorii din art. 400 alin. 1 C.pr.civ. nu este permisă de nicio altă prevedere legală, concluzia ce decurge din această situație fiind cea potrivit cu care competența teritorială de a soluționa cauza aparține Judecătoriei B., ca instanță de executare și este de ordine publică.
Mai mult, trebuie observat că și în situația în care s-ar admite că natura competenței de soluționare ar fi de ordine privată, Judecătoria B., sesizată prin declinarea de competență de către Judecătoria Sectorului 4 București, avea numai obligația să-și verifice competența, potrivit dispozițiilor art. 1591 C.pr.civ., iar în cazul în care constata că este competentă, potrivit dispozițiilor legale, general, material și teritorial, să procedeze la soluționarea cauzei.
Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 20 pct. 2 raportat la art. 22 alin. 5 C.pr.civ., Curtea va stabili, în soluționarea conflictului de competență, că Judecătoria B. este instanța competentă teritorial să judece cauza.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind contestatorul P. F., domiciliat în București, .. 7, ., . și intimații T. D. O., domiciliat în București, ., ., ., sector 6, S. C. C., domiciliat în București, ., ., ., sector 2 și B. I., domiciliat în București, ., sector 4, în favoarea Judecătoriei B..
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. G. R. E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
6 ex./28.04.2014
Jud.B. – V.A.R.
Jud.S.4 – R.A.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 777/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
