Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 77/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 77/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 77/2015

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 77 A

Ședința publică de la 19.02.2015.

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - M. I.

JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.

GREFIER - M. C.

* * * * * * * * * * *

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant B. M., împotriva sentinței civile nr. 1140 din 18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.

P. are ca obiect – acțiune în răspundere delictuală.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul I. G., în calitate de reprezentant al apelantului reclamant B. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București, atașată la fila 3 din dosar, lipsind intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocatul apelantului reclamant arată că nu mai are probe noi de administrat sau cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.

Avocatul apelantului reclamant solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:

Solicită a se observa faptul că reclamantul a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă delictuală a Statului R., fapta ilicită constând în împrejurarea că intimatul pârât a listat acțiunile Fondului Proprietatea la B. cu Valori cu întârziere, respectiv acțiunile societăților care se află în patrimoniul Fondul Proprietatea.

Prin întâmpinarea formulată de către intimatul pârât în fața instanței de fond s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că reclamantul trebuia să-și întemeieze cererea de chemare în judecată pe dispozițiile Legii nr._, în acest sens fiind invocată decizia nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Arată că la termenul la care s-a judecat cauza, instanța de fond nu a acordat cuvântul pe probe, ci a pus în discuție excepția inadmisibilității.

A formulat apărările raportat la motivele invocate de partea adversă în cuprinsul întâmpinării.

Însă, solicită a se observa faptul că prin sentința apelată, cauza a fost soluționată pe fond, nefiind analizate motivele invocate în susținerea excepției inadmisibilității de către pârâtă, ci au fost analizate condițiile răspunderii civile delictuale, fără a se acorda cuvântul pe probe sau pe fondul pricinii.

Consideră că reclamantului i-a fost îngrădit dreptul la apărare și la un proces echitabil, câtă vreme acesta nu a avut posibilitatea de a-și administra în fața primei instanțe probele propuse.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III - a Civilă, sub nr._ , reclamantul B. M., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 36.510.238,05 lei, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului cu ocazia valorificării creanței garantată în cuantum de 93.615.995 lei stabilită prin Decizia nr. 8046/18.05.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea și Titlul de conversie - Decizia nr. 945/03.08.2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prejudiciu alcătuit din diferența dintre suma prevăzută în Titlul de conversie stabilit prin Decizia nr. 945/03.08.2010 și prețul de tranzacționare a aceluiași număr de acțiuni ale emitentului S.C. Fondul Proprietatea S.A. în prima zi de tranzacționare la B. de Valori București, respectiv în 25.01.2011.

În motivare a aratat că prin Decizia nr. 8046/18.05.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea 247/2005 s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 93.615.995 lei pentru reclamant.

Ulterior, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis Titlul de Conversie - Decizia nr. 945/03.08.2010 în cuantum de 93.615.995 lei (Anexa nr. 1), reprezentând un număr total de 93.615.995 acțiuni, la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune, valoare stabilită în mod unilateral de S. R..

Conform adeverinței emisă de S.S.I.F. Broker S.A. (Anexa nr. 2), prețul mediu de tranzacționare a emitentului Fondul Proprietatea în prima zi de tranzacționare din 25.01.2011 a fost de 0.61 lei/acțiune, astfel că pentru un număr de 93.615.995 acțiuni rezultă o valoare încasată de 57.105.756,96 lei.

Diferența față de cuantumul din Titlu de conversie - Decizia nr. 945/03.08.2010 este de 36.510.238,05 lei, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză depus la dosarul cauzei (Anexa nr. 3).

A precizat că solicită repararea doar a prejudiciului alcătuit din diferența dintre suma prevăzuta în Titlul de conversie stabilit prin Decizia nr. 945/03.08.2010 și suma pe care ar fi obținut-o vânzând aceste acțiuni în prima zi de tranzacționare a aceluiași număr de acțiuni ale emitentului S.C. Fondul Proprietatea S.A., respectiv prețul de 0, 61 lei/acțiune.

Pretențiile reclamantului vizează doar diferența existentă dintre cotația atinsă la 25 ianuarie 2011 de 0,61 lei/acțiune, preț cu care ar fi putut vinde pe B. de Valori București cantitatea de 93.615.995 acțiuni deținute de S.C. Fondul Proprietatea S.A. și valoarea nominală de 1 leu/acțiune la care i-au fost atribuite aceste acțiuni conform creanței garantate asupra statului, această valoare de 1 leu/acțiune fiind stabilită în mod unilateral de S. R. și fără un fundament real.

A menționat că a vândut acțiunile la un preț, iar prețul mediu ponderat de vânzare obținut a fost mai mic decât 0,61 lei/ acțiune. Nu solicita însă acoperirea prejudiciului constând în diferența dintre valoarea reprezentată de diferența dintre prețul vânzării acestor acțiuni și valoarea lor nominală de 1 leu/acțiune, deși această diferență este mult mai mare decât cea raportată la valoarea acțiunii din prima zi de tranzacționare.

Reclamantul arata că cererea de chemare în judecată este întemeiată, având în vedere următoarele considerente:

A. Creanța garantată deținută de reclamantă asupra Statului R. în cuantum de 93.615.995 lei nu s-a stins. Culpa Statului R. în implementarea sistemului de despăgubire a foștilor proprietari.

1. Culpa Statului R. decurgând din listarea cu întârziere a acțiunilor Fondului Proprietatea - art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Deși Legea nr. 10/2001 prevedea încă de la publicarea sa faptul că, în măsura în care restituirea în natură a imobilului obiect al notificării nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii prin echivalent, cu toate acestea reglementarea cadrului necesar pentru realizarea efectivă a despăgubirii notificatorilor imobilelor imposibil de restituit în natură a fost prevăzută abia prin Legea nr. 247/2005, prin înființarea unor instituții menite să transpună în practică măsurile reparatorii prin echivalent, una dintre acestea fiind și Fondul Proprietatea.

Conform art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, "în termen de 30 de zile de la constituire, Fondul Proprietatea trebuia să inițieze procedura legală necesară pentru admiterea acțiunilor acestuia la tranzacționare pe piața operată de B. de Valori București, astfel încât dobânditorii acestora să poată dispune de acțiuni, prin vânzare, în orice moment".

Deși crearea pe plan legislativ a Fondului Proprietatea s-a realizat încă din luna decembrie 2005, listarea la Bursă a acestuia s-a realizat abia la 25 ianuarie 2011, fiind astfel evidentă culpa Statului R. pentru nefinalizarea în termenul stabilit de lege a măsurilor necesare pentru ca Fondul Proprietatea să poată fi listat la bursă.

Nelistarea la B.V.B. în termen legal a Fondului Proprietatea a dus la obligarea persoanelor care dețineau Titluri de conversie să vândă acțiuni pe piața "gri" la prețuri mult inferioare prețului de 1 leu/acțiune.

În acest context, întrucât încă dinainte de anul 2008 au fost efectuate sute de acte de cesiune a acțiunilor prin transfer direct pe piața "gri", cesiuni înregistrate la Depozitarul Central, S. R. putea să prevadă faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor va fi mai mică decât valoarea nominală de 1 leu/acțiune. S. putea să ceară aceste contracte Depozitarului Central și putea face o evaluare a prețului de piața. În schimb, reclamantul nu putea obține aceste informații și, drept urmare, nu a putut afla până în prima zi de tranzacționare care este prețul de piață al unei acțiuni a Fondului Proprietatea.

Așa cum după listare despăgubirile nu au fost făcute luându-se în calcul valoarea de 1 leu/acțiune, ci un preț mediu ponderat al ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, având în vedere ca a fost culpa Statului nelistarea Fondului Proprietatea la B.V.B., trebuia să cada în sarcina statului calcularea unui preț de piața chiar și în cazul unei piețe gri, astfel încât să se emită Titluri de conversie la valoarea reală a acțiunilor și astfel să se realizeze plata integrală a creanței garantate.

2. Culpa Statului R. în listarea cu întârziere a acțiunilor societăților aflate în portofoliul Fondului Proprietatea - art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Trebuie avut în vedere faptul că valoarea de tranzacționare a acțiunilor unui fond de investiții, care deține capital la societăți și la companii, cum sunt cele din portofoliul Fondului Proprietatea, este influențată de evaluarea a societăților și companiilor la care este acționar.

Conform art. 11 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit căruia "până la constituirea Fondului "Proprietatea", entitățile menționate la art. 9 au obligația de a iniția procedurile legale necesare pentru inițierea, derularea și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul titlu și care nu fac obiectul unei strategii de privatizare către un investitor strategic, aprobată de Guvernul României, precum și pentru admiterea acestora la tranzacționare pe piața operată de B. de Valori București" - S. R. era obligat ca până la constituirea Fondului să listeze la Bursă acțiunile societăților care fac parte din portofoliu de acțiuni al Fondului Proprietatea.

Procedurile necesare pentru derularea de oferte publice de vânzare pentru pachetele de acțiuni de minim 5% în vederea admiterii la tranzacționare la B.V.B. a acțiunilor societăților ce făceau parte din portofoliul de acțiuni al Fondului Proprietatea, nu au fost finalizate în termen legal, situație în care exista posibilitatea ca procedurile de admitere la tranzacționare să fie finalizate înainte de emiterea Titlului meu de conversie.

A menționat că listarea celor mai mari societăți din portofoliu a avut loc cu mare întârziere, S.C. Romgaz S.A. fiind listată abia în noiembrie 2013, în timp ce S.C. HIDROELECTRICA S.A. nu a fost listată nici până în prezent.

În acest condiții, dacă procedurile prevăzute la art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar fi fost făcute în termenul legal, ele ar fi condus ulterior la o evaluare reală a activelor ce formează participațiile deținute de societățile comerciale, de societățile naționale și de companiile naționale neadmise la tranzacționare și ar fi influențat pozitiv prețul de tranzacționare la bursă a acțiunilor Fondului Proprietatea.

Acest lucru a dus la subevaluarea Fondului Proprietatea, care l-a afectat direct prin obținerea unui preț mai mic pe acțiune, decât ar fi obținut în cazul în care prevederile art. 11 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar fi fost respectate.

3. În concret, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a pârâtului este următoarea: a) - nefinalizarea în termenul stabilit de lege a procedurii de listare la B.V.B. a acțiunilor Fondului Proprietatea - art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr.247/2005,- nefinalizarea în termenul stabilit de lege a procedurii de listare la B.V.B. a acțiunilor societăților aflate în portofoliul Fondului Proprietatea - art. 11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

b) emiterea Titlurilor de conversie înainte de listarea la Bursă a Fondului Proprietatea la valoarea nominală de 1 leu/acțiune fără a ține seama de fluctuațiile de valoare ale acțiunilor, deși trebuia și putea să prevadă că valoarea acțiunilor este mai mică de 1 leu/acțiune - fiind astfel încălcat principiul reparării integrale a pagubei.

4. În aceste împrejurări, în ceea ce privește stingerea creanței garantate deținute de reclamant asupra statului în cuantum de 93.615.995 lei, pârâtul a ignorat cu rea-credință scăderea semnificativă a valorii nominale raportată la mijlocul de plată ales și în mod unilateral a impus reclamantului ca, în cazul valorificării la B.V.B. a celor 93.615.995 acțiuni pe care le deținea să primească în plată doar o parte din creanță.

5. În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit ca statul trebuie sa garanteze realizarea efectiva și rapida a dreptului la restituire, fie ca este vorba de o restituire în natura, fie ca este vorba de acordarea despăgubirilor, conformându-se principiilor preeminentei dreptului și protecției efective a drepturilor patrimoniale, enunțate în art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

De asemenea, Curtea a statuat că Fondul "Proprietatea" nu funcționează . sa permită acordarea efectiva a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră sa primească acțiuni (a se vedea, printre altele, Viasu, §§ 71 — 72, și M. și alții, § 42). Astfel, aceasta inacțiune a statului nu este justificata în mod legitim prin urmărirea unui scop de interes public.

6. Procedând astfel, S. R. a încălcat principiul restitutio în integrum, paguba creată subsemnatului prin naționalizarea ilegală a imobilului nefiind acoperită, încălcându-se astfel dispozițiile art. 44 alin. (1) din Constituția României potrivit cărora dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra starului sunt garantate, având în vedere că legea reparatorie nu și-a atins scopul pentru care a fost emisă.

B. discriminarea dintre două categorii de creditori care au aceleași drepturi asupra statului, respectiv dintre persoanele cărora li s-au emis titlurile de despăgubire înainte de listarea la Bursă a S.C. Fondul Proprietatea S.A. (la valoarea nominală stabilită în mod unilateral de Stat în cuantum de 1 leu/acțiune) - cum este cazul reclamantului și persoanele cărora li s-au emis titlurile de despăgubire după listarea la Bursă (la valoarea de piață a acestora, inferioară valorii de l/leu acțiune).

1. Așa cum a precizat, S.C. FONDUL PROPRIETATEA S.A. a fost listat la B. de Valori București în data de 25.01.2011.

De la data listării și până în ziua de astăzi aceste acțiuni nu au atins niciodată valoarea nominală de 1 leu/acțiune.

A menționat că nici măcar în prima zi de tranzacționare acțiunea nu a atins această valoare, aceasta fiind evaluată în prima zi de tranzacționare la doar 0,61 lei.

2. După listarea la bursă, când S. R. a observat că valoarea reală a acțiunilor nu este cea de 1 leu/acțiune - deși avea metodele de a observa acest lucru și înainte de listare - a modificat modalitatea de calcul a valorii acțiunii, astfel încât prețul unei acțiuni s-a calculat utilizând prețul mediu ponderat calculat pentru primele 60 de zile de tranzacționare, iar pentru conversiile realizate începând cu data de 9 mai 2011 se utilizează prețul mediu ponderat calculat pentru ultimele 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor Fondului Proprietatea pe piața reglementată, administrată de B. de Valori București (art. 187 alin. (2) - art. 188 din Capitolul V din Legea nr. 247/2005).

Astfel, după data de 25.01.2011 (data listării), conversia cuantumului sumei datorate de către stat cu titlu de despăgubire nu s-a realizat la valoarea nominală de 1 leu/acțiune, ci s-a realizat la prețul mediu ponderat calculat pe ultimele 60 de ședințe de tranzacționare.

Această a doua modalitate de conversie a despăgubirilor, la prețul mediu ponderat calculat pentru ultimele 60 de zile de tranzacționare este reală întrucât reflectă valoarea de piață a acestor acțiuni și este justă deoarece prin această metodă se realizează o despăgubire efectivă și integrală, spre deosebire de prima modalitate de atribuire a acțiunilor la valoarea nominală, care nu reflectă valoarea reală, fiind deci injustă și discriminatorie.

3. Astfel, pentru dosarele de despăgubire care au fost soluționate anterior listării Fondului la B. de Valori București, foștii proprietari au primit acțiuni la Fondul Proprietatea la valoarea nominală de 1 leu/acțiune. În schimb, pentru dosarele soluționate după listare, foștii proprietari au primit acțiuni la prețul mediu ponderat calculat pentru ultimele 60 de ședințe de tranzacționare, preț care este mult inferior valorii nominale de 1 leu.

În concret, persoanele cărora li s-au emis titlurile de despăgubire după listarea la Bursă au obținut un număr mai mare de acțiuni pentru sumele stabilite în titlul de despăgubire, decât ar fi obținut dacă li s-ar fi emis titlul înainte de listarea la Bursă.

Menționez că înainte de listare la B.V.B., transferul proprietății acțiunilor Fondului Proprietatea a fost efectuat prin intermediul Depozitarului Central, astfel încât S. avea metode prin care să afle prețul de piață chiar și înainte de listarea la Bursă, putând să aplice astfel chiar și înainte de listare principiul aplicat după listare, respectiv despăgubirea la prețul de piață, nu la valoarea nominală de 1 leu/acțiune. În schimb, reclamantul nu a avut posibilitatea să afle acest preț la momentul la care i s-a emis Titlul de conversie.

4. Procedând astfel, S. R. a creat o discriminare în procedura de obținere a despăgubirilor între persoanele cărora li s-au emis titlurile de

despăgubire înainte de listarea la Bursă a S.C. Fondul Proprietatea S.A. și celor cărora li s-au emis titlurile de despăgubire după listarea la Bursă, având în vedere că prin dobândirea acțiunilor la valoarea de 1 leu/acțiune nu se ține seama de fluctuațiile bursei și de principiul reparării integrale a pagubei, și nu conduce la stingerea integrală a creanței sale, ceea ce este discriminatoriu, ajungându-se ca persoane aflate în aceeași situație să fie supuse unor dispoziții diferite, generatoare de grave inechități.

Precizează că aplicarea și în cazul sau a sistemului prevăzut de art. 187 alin. (2) - art. 188 din Capitolul V din Legea nr. 247/2005 pentru sumele solicitate în petitul acțiunii nu mai este posibilă, deoarece statul român nu mai deține acțiuni la Fondul Proprietatea.

5. A menționat și faptul că nici până în momentul formulării prezentei cereri de chemare în judecată prețul pe Bursă al unei acțiuni nu a ajuns la valoarea nominală de 1 RON.

6. În concluzie, S. R. a încălcat și dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care prevăd că „exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", dispoziții raportate la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin crearea unui regim discriminatoriu între persoanele care au primit titluri de conversie înainte de listarea la Bursă a S.C. Fondul Proprietatea S.A. și cele care au primit titluri de conversie ulterior listării la Bursă.

În drept, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 998-art. 999, art. 1073, art. 1075, art. 1082, art. 1091 și art. 1101 din vechiul Cod Civil, aplicabil în speță, art. 6, art. 13, art. 14 din Convenția C.E.D.O și Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat în temeiul art.205 (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B. M., prin care solicită respingerea acțiunii.

În motivare s-a arătat că, prin prezenta cerere, reclamantul B. M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:obligarea acestuia la plata sumei de 36.510.238,05 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării creanței garantate în cuantum de 93.615.995 lei stabilită prin Decizia nr. 8046/18.05.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Titlul de conversie Decizia nr. 945/03.08.2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prejudiciu alcătuit din diferența dintre suma prevăzută în Titlul de conversie stabilit prin Decizia nr. 945/03.08.2010 și prețul de tranzacționare a aceluiași număr de acțiuni ale emitentului S.C. Fondul Proprietatea S.A. în prima zi de tranzacționare la B. de Valori București, respectiv în data de 25.01.2011.

Raportat la obiectul acțiunii și prevederile legale incidente a înțeles să invoce excepția inadmisibilității acțiunii.

Paratul arata ca în sistemul romanesc legiuitorul a creat cadrul legal pentru realizarea drepturilor persoanelor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat în perioada 06 martie 1945- 22 decembrie 1989, respectiv Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Astfel, invocarea de către reclamant la acest moment a unor termene nerezonabile, sau ineficienta sistemului adoptat în vederea unei despăgubiri efective prin intermediul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, sunt chestiuni care, la acest moment exced cadrului procesual, și în plus, limitelor competentei instanțelor civile, în contextul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia în interesul legii nr. 33/09.06.2008, publicata în Monitorul Oficial al României nr. 108/23.02.2009, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ca, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea speciala și legea generala se rezolva în favoarea legii speciale, chiar daca aceasta nu este prevăzut expres în legea speciala, și ca, în cazul în care sunt sesizate neconcordante intre legea speciala, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeana a Drepturilor Omului, aceasta din urma are prioritate.

Prin urmare, cată vreme pentru imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 06 martie 1945- 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de masuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri, nu se poate susține, fără a încălca principiul specialia generalibus derogant ca dreptul comun s-ar aplica cu prioritate în concurs cu legea speciala.

Astfel, potrivit art.1 alin. (2) din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent constau în „compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluționarea notificării sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".

Or, prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și constau în titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că art.1 din Primul Protocol al Convenției nu impune statelor membre o obligație generală de a restitui bunurile care le-au fost transferate înainte ca ele să ratifice Convenția, iar „speranța de a vedea renăscută supraviețuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată un bun în sensul Convenției, recunoscând statelor membre o amplă marjă de apreciere cu privire la adoptarea sau nu a unei legislații, întrucât sunt singurele în măsură să decidă, atât cu privire la oportunitatea reconstituirii unui fost drept de proprietate, cât și asupra condițiilor în care operează restituirea în natură sau prin echivalent ori a categoriilor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.2

Totodată, Curtea a mai precizat că art.1 din Protocolul nr.1 nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor și de a alege condițiile în care acceptă să restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate.3

în acest sens, în cauza P. împotriva României, s-a reținut că art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor condițiile în care reglementează repararea prejudiciilor cauzate anterior ca acestea să ratifice Convenția.

Mai mult decât atât, câtă vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții persoana îndreptățită beneficiază de măsuri reparatorii constând în despăgubiri și modalitatea de acordare a acestora, este evident pe de o parte că acest fapt se încadrează în marja pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut-o ca fiind la dispoziția statelor contractante, iar pe de altă parte că aplicarea dreptului comun ar echivala cu încălcarea principiului mai sus enunțat.

Conform prevederilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, "după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată (...).

Prin urmare, legea stabilește în mod expres ca emiterea titlului de conversie se face strict pe baza titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și pe baza opțiunii persoanei îndreptățite. Astfel, titlul de conversie, se va emite strict pentru suma stabilită în titlul de despăgubire, respectiv pentru o sumă mai mică, în situația în care se solicită emiterea unui titlu de conversie și parțial emiterea unui titlu de plată.

Prin emiterea titlului de conversie, instituțiile statului și-au îndeplinit atribuțiile conferite de lege, și astfel, orice solicitare intervenită după listarea acțiunilor la bursă, referitoare la cursul sau valoarea acțiunilor este inadmisibilă în condițiile în care excede competențelor conferite de lege Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și implicit a tuturor instituțiilor statului.

Potrivit dispozițiilor art.18 alin.1 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 "după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acțiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcției pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operațiunilor de plată."

în ceea ce privește valoarea nominală de 1 leu/acțiune a solicitat să se constate că aceasta a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art.9 alin.2 din Actul Constitutiv al fondului Proprietatea, astfel încât în speță, pentru sumele prevăzute în decizia nr. 8046/18.05.2010, respectiv pentru suma de 93.615.995 lei, ca urmare a opțiunii reclamantului, acestuia i-au fost eliberate titlurile de conversie nr. 945/03.08.2010.

Ceea ce omite să menționeze reclamantul este faptul că avea posibilitatea de a-și exprima opțiunea, în sensul dispozițiilor legale menționate anterior, ulterior momentului tranzacționării la bursa de valori a acțiunilor Fondului Proprietatea, când potrivit dispozițiilor art. 18 indice 7 alin. 3 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, introduse prin OUG nr. 81/2007 conversia se realiza în funcție de prețul mediu ponderat de tranzacționare a acțiunilor, aferent primelor 60 ședințe de tranzacționare.

Se poate observa că legiuitorul a lăsat la latitudinea persoanei titulara a dreptului de despăgubire, momentul în care acesta dorește să-l valorifice.

Astfel, cunoscând algoritmul privind conversia titlului de despăgubire în acțiuni, prin depunerea cererilor de opțiune anterior datei listării la bursă a Fondului Proprietatea, reclamantul a acceptat tacit ca acțiunile să îi fie emise la valoarea nominală de 1 leu/acțiune și, în consecința, aceasta nu poate invoca propria culpă pentru a obține despăgubiri de la S. R. - "nemo auditur propriam turpitudine allegans".

Afirmația reclamantului în sensul că aceasta dispoziție legală este discriminatorie nu are niciun fel de susținere având în vedere pe de o parte, aspectele prezentate mai sus, iar pe de altă parte, faptul că singura instanță care se poate pronunța cu privire la compatibilitatea între dispozițiile cuprinse într-o lege ordinară cu legea fundamentală a statului român, este Curtea Constituțională.

Totodată, a solicitat instanței de fond să observe faptul că reclamantul nu a contestat Decizia nr. 945/03.08.2010 la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr.554/2004, cu toate că avea la dispoziție această cale de atac, în situația în care era nemulțumită de numărul de acțiuni menționate în titlurile de conversie, or în această situație susținerile referitoare la modalitatea de stabilire a valorii nominale de 1 leu/ acțiune sunt inadmisibile.

Cu privire la aceste susțineri, a solicitat să se observe că prin OUG nr.81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, a fost modificat și completat art.5 alin. (1), litera a) din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

În raport de dispozițiile legale citate mai sus, S. R. și-a îndeplinit obligația de a institui un cadru legal care să descurajeze speculațiile pe piața neagră și să asigure foștilor proprietari o protecție a drepturilor recunoscute prin titlurile de despăgubire care să nu se transforme într-un izvor de îmbogățire fără justă cauză a speculanților.

Art.6 alin.1 din Convenție invocat de reclamant în susținerile sale garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să se pronunțe asupra oricărei contestații referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Acest drept nu este absolut: el se pretează la limitări aduse implicit deoarece, prin însăși natura sa, impune o reglementare de către stat. Statele semnatare a Convenției se bucură în materia restituirii proprietăților confiscate în perioada comunistă, de o anumită marjă de apreciere, recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în toate cauzele soluționate în contradictoriu cu România.

În această privință, scopul Convenției este să protejeze drepturi concrete și efective. Așa cum art. 1 din Primul Protocol al Convenției nu garantează un drept de a dobândi bunuri, el nu impune statelor contractante nicio restricție cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta în materie de restituire a bunurilor.

Așa cum am arătat anterior, reclamantul a beneficiat de legile speciale de reparație și a avut deschisă calea exercitării tuturor căilor de atac prevăzute de aceste legi, în final obținând despăgubiri, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Mai mult decât atât, a solicitat să se observe faptul că legiuitorul, în nici un moment, nu a prevăzut posibilitatea acordării diferenței dintre valoarea nominală de 1 leu și valoarea de piață, ulterior listării la B. de Valori la Fondul Proprietatea.

Astfel, cum s-a menționat anterior în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza A. împotriva României ) "transformarea într-o valoare patrimonială, în sensul art.1 din Protocolul nr.1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalității naționalizării este condiționată de întrunirea de către partea interesată a cerințelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparație și de epuizare a căilor de atac prevăzute de aceste legi."

Având în vedere cele anterior menționate, a solicitat să se admită excepția inadmisibilității prezentei cereri și să respingă prezenta acțiune ca fiind inadmisibilă.

Paratul a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivarea acestei excepții arată că este un principiu de bază faptul că legitimarea, calitatea procesuală pasivă presupune într-o cauză civilă existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecății, cu alte cuvinte cu titularul obligației deduse judecății.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 194 și 148 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, rezultă că reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice inclusiv calitatea procesuală pasivă, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa, iar instanța de judecată este obligată să verifice chiar din oficiu îndeplinirea acestei condiții obligatorii.

Prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente, s-a reglementat regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin urmare, legiuitorul a prevăzut, de stricta interpretare și în mod limitativ atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, de reprezentant al Statului R., ca acționar al Fondului „Proprietatea", fără însă ca, din aceasta calitate, sa i se confere calitate procesuala pasiva în litigii cu obiect asemănător celui de față.

Asa cum a arătat anterior, stabilirea și plata despăgubirilor acordate în baza legislației cu privire la imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sunt reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, de asemenea, prin O.U.G. nr. 81/2007 și H.G. nr. 1095/2005, potrivit cărora procedura este următoarea:

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, insolite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.

După primirea dosarului de către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, este desemnat un evaluator sau o societate de evaluatori pentru a efectua procedura de specialitate și a întocmi raportul de evaluare care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Raportul de evaluare va fi comunicat de către evaluator atât Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cat și persoanelor îndreptățite solicitante și, în baza acestui raport, Comisia Centrala va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, după care, persoanele îndreptățite a primi despăgubiri pot opta pentru despăgubiri în numerar pana la contravaloarea a maximum 500.000 RON pentru fiecare dosar conexat de despăgubire.

Este adevărat ca obiectul prezentei acțiuni nu îi reprezintă atacarea unei Decizii adoptate de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, dar, în raport de dispozițiile legale mai sus-menționate, rezulta că, în aceste litigii, statul roman este reprezentat de Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și, după caz, de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Așadar, dispozițiile legale care stau la baza acțiunii reclamantului, stabilesc în mod imperativ cadrul procesual cu privire la acțiunile ce au ca obiect contestarea unei decizii, obligarea la încheierea unor operațiuni administrative (plata unei sume de bani) sau emiterea unei decizii, de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor sau Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților.

În concluzie, rezulta ca procedura prevăzuta de dispozițiile legale menționate este succesiva și nu aleatorie sau simultana, fiind necesar, în aceasta ordine, emiterea deciziei de către Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, apoi emiterea titlului de plata și a celui de conversie, de către Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, iar pentru efectuarea plaților, în cazul lipsei de fonduri, numai aceasta din urma autoritate poate solicita Ministerului Finanțelor Publice transferarea exclusiv a sumelor prevăzute în bugetul acestuia pentru aplicarea Legii nr. 247/2005.

Prin urmare, fără a mai exista vreo implicare a Ministerului Finanțelor Publice în procedura prealabila litigiului și nici în prezent, nici în nume propriu și nici ca reprezentant al Statului R., apare evident ca în mod greșit reclamantul s-a îndreptat prin acțiunea formulata împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului R., motiv pentru care a solicitat sa se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și sa respingeți acțiunea față de acesta ca fiind introdusa împotriva unei persoane lipsita de calitate procesuala pasiva.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată .

Așa cum se poate observa, prin Decizia nr. 8046/18.05.2010 emisă de Guvernul României prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamantul din prezenta cauză a obținut titlurile de despăgubire, astfel că, urmând procedura specială prevăzută de legislația în vigoare, a fost despăgubită.

Or, având în vedere cele de mai sus, este evident că reclamantul nu va putea solicita Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice contravaloarea prejudiciului cauzat de situația în care ar fi vândut pe B. de Valori București cantitatea de 93.615.995 acțiuni la Fondul Proprietatea.

Mai mult decât atât, este cunoscut că la bursă cotația acțiunilor este una variabilă, astfel că, deși reclamantul avea posibilitatea să vândă pe B. de Valori București cantitatea de 93.615.995 acțiuni la Fondul Proprietatea la o valoarea mai mică decât cea la care ele au fost emise, în aceeași măsură, aceasta ar fi putut, la un anumit moment să vândă aceeași cantitate de acțiuni la o cotație mult mai mare, ceea ce cu siguranță nu l-ar fi determinat să returneze diferența obținută Statului R..

Altfel spus, în situația în care reclamantul era nemulțumit de cuantumul sau modalitatea de stabilire a despăgubirilor, or eventual de întârzierea neobișnuită în acordarea acestora, potrivit art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, avea posibilitatea de a ataca decizia adoptată de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile Legii Contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu S. R. reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Este evident că reclamantul are un "bun " de apărat, în sensul dat de art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă nu trebuie pierdute din vedere nici dispozițiile legislației naționale în vigoare, astfel că dreptul reclamantului poate fi exercitat în limitele determinate de lege, în cazul de față potrivit legislației speciale amintite anterior, care prevede inclusiv posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ, dacă se apreciază că instituțiile statului abilitate, le încalcă drepturile, astfel că nici din acest punct de vedere nu poate fi angajată răspunderea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice.

Nu în ultimul rând, în susținerea netemeiniciei acțiunii, învederează instanței faptul că, reclamantul nu a făcut în niciun fel dovada cu privire la existența vreunui prejudiciu adus acestuia de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a legitima prezența în cauza de față, în calitate de pârât, a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, precum și pentru a atrage răspunderea sa delictuală pentru fapta proprie, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții:

- existența unui prejudiciu

- existența unei fapte ilicite

- existența unui raport de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu

- existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Aceste patru condiții sunt nu doar condiții generale ale răspunderii civile delictuale, ci și condiții necesare pentru a atrage răspunderea delictuală pentru fapta proprie.

Reclamantul nu și-a îndeplinit astfel obligația prevăzută de art.249 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în conformitate cu care "Cel ce face o susținere înaintea judecății, trebuie sa o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

În acest context, susținerea cu privire la existența faptei ilicite a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, a prejudiciului cauzat în susținerea pretențiilor, reclamantul arată că, prin Decizia nr. 8046/18.05.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 93.615.995 lei pe numele reclamantului B. M..

Ulterior, în baza deciziei anterior menționate, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis în favoarea reclamantului Titlul de conversie nr. 945/03.08.2010, în cuantum de 93.615.995 lei, reprezentând un număr total de 93.615.995 acțiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Având în vedere că prețul mediu al acțiunilor la Fondul Proprietatea în prima zi de tranzacționare din 25.01.2011 a fost 0,61 lei/acțiune, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat de diferența dintre suma prevăzută în Titul de conversie nr. 945/03.08.2010 și suma pe care acesta ar fi obținut-o vânzând acțiunile în prima zi de tranzacționare.

Mai mult decât atât, reclamantul a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat numai diferența dintre cotația atinsă la data de 25.01.2011 de 0,61 lei/acțiune și valoarea nominală de 1 leu/acțiune la care i-au fost atribuite aceste acțiuni, deși acesta a vândut acțiunile la un preț mai mic decât 0,61 lei/acțiune.

La data de 22.05.2014 reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 36.510.238, 05 lei reprezentând prejudiciul alcătuit din diferența dintre suma prevăzută în Titlul de conversie stabilit prin Decizia nr.945/3.08.2010 și prețul de tranzacționare a aceluiași număr de acțiuni ale emitentului . în prima zi de tranzacționare la B. de Valori București, respectiv în 25.01.2011.

Prin această cerere reclamantul a solicitat și încuviințarea unei probe cu expertiză de specialitate în societăți de investiții financiare și alte entintăti de valori mobiliare, propunând mai multe obiective pentru aceasta.

Prin sentința civilă nr.1140/18.09.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 8046/18.05.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a emis titlul de despăgubire în cuantum de 93.615.995 lei pe numele reclamantului B. M..

Ulterior, în baza deciziei anterior menționate, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis în favoarea reclamantului Titlul de conversie nr. 945/03.08.2010, în cuantum de 93.615.995 lei, reprezentând un număr total de 93.615.995 acțiuni la o valoare nominală de 1 leu pentru fiecare acțiune.

Având în vedere că prețul mediul al acțiunilor la Fondul Proprietatea în prima zi de tranzacționare din 25.01.2011 a fost 0,61 lei/acțiune, reclamantul a solicitat repararea prejudiciului cauzat de diferența dintre suma prevăzută în Titlul de conversie nr.945/03.08.2010 și suma pe care acesta ar fi obținut-o vânzând acțiunile în prima zi de tranzacționare.

Tribunalul a reținut că nelistarea la Bursă a Fondului Proprietate a fost invocată într-adevăr în jurisprudența instanțelor pentru a acorda cuantumul valoric al acțiunilor conținute în titlurile de despăgubire. S-a avut totodată în vedere nerespectarea termenelor de 4 luni, apoi 6 luni pentru listarea la Bursă a acestuia pentru a justifica concluzia nefuncționalității Fondului. Această nefuncționalitate se traducea în împrejurarea că procedura de emitere a acțiunilor nu era demarată în fapt. Fondul nu era înregistrat la CNVM, astfel că acțiunile nu se puteau tranzacționa la Bursă, astfel încât acționarii să dispună de acțiunile emise în concordanță cu Legea nr. 297/2004.

Or, după listarea la Bursă a Fondului nu se poate susține nefuncționalitatea efectivă a Fondului, în sensul că acțiunile începând de la listare pot fi tranzacționate efectiv.

De la momentul listării la Bursă, statul prin MFP nu își mai asumă răspunderea asupra valorii nominale a acțiunilor, deoarece acestea aparțin titularului titlului de conversie. Ca urmare, modalitatea de tranzacționare la Bursă se desfășoară după regulile aplicabile Bursei (cerere-ofertă) astfel că statul nu mai constituie garantul acțiunilor.

Raționamentul conform căruia statul a garantat valoarea nominală de 1 leu acțiune este cel eronat. S. s-a angajat să aducă la îndeplinire, într-un termen rezonabil funcționalitatea Fondului Proprietatea, ceea ce nu s-a întâmplat. Dimpotrivă, deși acesta era prevăzut a fi listat la Bursă din 2005, a fost listat abia în anul 2011.

Această nefuncționalitate, această imposibilitatea de tranzacționare efectivă a acțiunilor acordate a fost sancționată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza T. și G. împotriva României), iar nu împrejurarea că nu se achită în întregime contravaloarea imobilelor stabilite ca fiind de restituit în echivalent. Curtea Europeană a indicat în Cauza A. împotriva României că statul român are obligația a pune în mod efectiv în aplicare legile de reparație, fie chiar prin stabilirea unor plafoane în acordarea despăgubirilor, dând ca exemplu practica altor state (Bulgaria – cauza Koprinarovi împotriva Bulgariei, Polonia).

Totodată sancționarea funcționării Fondului Proprietate a fost realizată de Curte din perspectiva imposibilității de tranzacționare a acțiunilor. Curtea nu a impus plata de către stat a acțiunilor la valoarea nominală de 1 leu, ci posibilitatea efectivă de tranzacționare a acțiunilor.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în termeni clari - cauzele A. împotriva României, Faimblat împotriva României, V. împotriva României, Katz împotriva României - că statele pot beneficia de o marjă de apreciere cât privește modalitățile de despăgubire ale persoanelor care s-au văzut desproprietărite de regimul comunist în mod abuziv, sarcina lor fiind aceea de a asigura efectivitatea modalității alese: statul ar trebui, înainte de toate, să ia măsurile legislative necesare pentru a se asigura că cererile de restituire primesc un răspuns definitiv din partea autorităților administrative, în termene rezonabile. De asemenea, statul trebuie să vegheze și la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedica executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronunțate de autoritățile administrative sau de instanțele judecătorești cu privire la imobilele naționalizate, pentru ca foștii proprietari să obțină fie restituirea bunurilor lor, fie o despăgubire rapidă și adecvată pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor măsuri legislative, administrative și bugetare capabile să garanteze o astfel de soluționare (Faimblat împotriva României – par. 52, 53).

Or, împrejurarea că statul elibera acțiuni, dar deținătorul lor nu le putea tranzacționa a determinat Curtea să constate că în fapt, cel îndreptățit nu putea să valorifice modalitatea de despăgubire (cauza A. împotriva României).

În condițiile actuale, persoanele cărora li s-au eliberat titlurile de conversie pot tranzacționa acțiunile, astfel că despăgubirile acordate sub forma acestor acțiuni le pot încasa în mod efectiv.

Împrejurarea că organisme private (spre ex. Raiffeisen Bank) emit opinii publice despre valoarea la care aceste acțiuni vor fi tranzacționate în sensul că va fi diminuată față de valoarea nominală, or articolele mass mediei merg pe aceeași idee referitoare la acest aspect, nu nasc în sine vreun drept de proprietate ale persoanelor care dețin astfel de acțiuni asupra diferenței dintre valoarea nominală a acțiunii și valoarea de tranzacționare la un moment dat. Împrejurarea că se putea prevedea o cotație mai mică decât valoarea nominală la Bursă nu prezintă absolut nicio relevanță. Aceasta deoarece o astfel de modalitate a fost prevăzută de legiuitor pentru despăgubirea persoanelor îndreptățite, modalitate care se încadrează în marja de apreciere a statului. Prin urmare, titularii acțiunilor au de această dată alegerea între a tranzacționa acțiunile la diverse cotații, a cumpăra chiar acțiuni la Fond și a obține astfel, prin operațiuni bursiere sumele acordate cu titlu de despăgubire, ori chiar sume ce depășesc această valoare.

În cauza indicată mai sus, Koprinarovi împotriva Bulgariei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat plângerea unor reclamante care au precizat că acțiunile în compensație (pentru valoarea unui apartament din car au fost evacuate ca urmare a anulării titlului autoarei lor) pe care le puteau primi în 2000 au fost tranzacționate la 10% din valoarea lor de la acea vreme și că după modificarea legii în 2006 nu a mai subzistat posibilitatea obținerii acestor acțiuni.

Cu toate acestea, ca și într-una din plângerile examinate în Velikovi și alții (par. 226-228) – reclamantele nu au solicitat acordarea de compensații în acțiuni, cum aveau posibilitatea, în anul 2000. Curtea a considerat, drept urmare, că au pierdut șansa de a obține cel puțin între 15% și 25% din valoarea apartamentului, așa cum erau cotate acțiunile tranzacționate până la finalul anului 2004. Faptul că prețul acțiunilor a crescut către sfârșitul anului 2004 sau că legea aplicabilă a fost modificată în 2006, instituind plata acțiunilor la valoarea nominală, nu poate conduce la concluzia că autoritățile le-ar fi asigurat reclamantelor o despăgubire adecvată. Într-adevăr, reclamantele nu puteau prevedea prețurile acțiunilor sau modificările legislative și Curtea nu poate specula cu privire la cazul în care ele ar fi așteptat patru ani sau mai mult înainte de a încasa valoarea acțiunilor. Mai mult, legislația privind despăgubirile a suferit schimbări frecvente și nu era previzibilă (Velikovi și alții, par. 191 și 226). Curtea a apreciat că nu a fost asigurată reclamantelor într-o manieră clară și previzibilă posibilitatea de a obține despăgubiri. Pierderea de către reclamante a ocaziei de a utiliza procedura compensațiilor în acțiuni va fi avută în vedere la analiza art. 41, dar nu a afectat în mod decisiv soluția dată plângerii sub aspectul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, tranzacționarea pe piață a acțiunilor în care se convertește valoarea imobilului de restituit prin echivalent la o valoare ce reprezintă un procent de 61% din valoarea nominală pentru care se eliberase titlul de conversie de către stat nu constituie o încălcare a art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. Conform chiar jurisprudenței CEDO - Koprinarovi împotriva Bulgariei asigurarea unei despăgubiri de chiar 15% ori 25% din valoarea acțiunilor astfel cum se pot tranzacționa, asigură acea marjă de apreciere de care beneficiază statele în stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru a fi respectată astfel obligația de a asigura de manieră clară și previzibilă posibilitatea de a obține despăgubiri.

În cauza M. A. și alții împotriva României, Curtea Europeană a indicat că art. 1 Protocolul nr. 1 adițional la Convenție nu garantează un drept la o compensație integrală în orice circumstanțe, o compensație numai parțială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. Curtea a admis explicit în cauzele Broniowski și Wolkenberg, că reforma radicală a sistemului politic și economic din Polonia, precum și situația finanțelor sale, puteau să justifice limitări extreme la despăgubirea repatriaților de dincolo de Bug (Broniowski, par. 183, Wolkenberg și alții împotriva Poloniei, par. 63). În cauza V. împotriva României, Curtea Europeană a ajuns la constatarea încălcării dreptului de proprietate al reclamantului (acesta beneficia de o decizie administrativă în care se recunoștea dreptul la despăgubire), ținând cont de ineficiența sistemului de restituire și în special de întârzierea înregistrată în procedura de plată a despăgubirii. Părților interesate nu le era oferită nicio garanție în ce privește durata sau rezultatul procedurii în fața Comisiei Centrale. În plus, Fondul Proprietatea nu funcționa de o manieră care să permită acordarea efectivă a unei despăgubiri tuturor beneficiarilor legilor de reparație care aleseseră să primească acțiuni (V., par. 71-72, M. și alții, par. 42). Curtea a observat la momentul pronunțării în cauza A. împotriva României – 12.10.2010, că din 68.000 creditori înregistrați la Comisia Centrală, numai circa 35.000 au beneficiat de transformarea creanței în acțiuni la Fondul Proprietatea, dar tranzacționarea lor nu e posibilă pe piața bursieră.

Notarea de către Curtea Europeană a aspectului privind lentoarea cu care înaintează procedura de cotare la bursă a Fondului Proprietatea, deși cotarea fusese prevăzută din anul 2005, nu determină concluzia că s-ar fi impus cotarea acțiunilor la o valoare superioară valorii nominale pentru care s-au emis titlurile de conversie, pentru a se garanta tranzacționarea la limita valorii nominale la care s-au emis. Piața bursieră funcționează după principii de așa natură înc’ât indiferent de valoarea la care s-ar fi deschis tranzacționarea acțiunilor, acestea puteau înregistra fie scăderi, fie majorări, în funcție de regulile aplicabile pieței bursiere. Revine titularilor acțiunilor să tranzacționeze acțiunile, dar fără a mai putea pretinde la statul român garantarea unei anumite valori de tranzacționare. Curtea Europeană indică de asemenea, că în cazul cotării la bursă a Fondului Proprietatea, lansarea acțiunilor ar fi de natură să orienteze o parte din beneficiarii titlurilor de despăgubire spre piața bursieră, ceea ce ar scădea presiunea bugetară. În ce privește tipul de măsuri pe care Curtea Europeană le-a indicat în cauza M. A. și alții împotriva României pe care statul român le-ar putea lua pentru a pune capăt situației structurale constatate, s-a indicat inclusiv plafonarea despăgubirilor și eșalonarea lor pe o perioadă mai lungă. Curtea a indicat că autoritățile naționale rămân suverane pentru a alege, sub controlul Comitetului Miniștrilor, măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte.

Din perspectiva acestor constatări ale Curții Europene a Drepturilor Omului, susținerile reclamantului în sensul că S. R. prin MFP garantează o anumită valoare nominală a acțiunilor din titlul de conversie emis pe numele său și că astfel S. R. poate fi obligat la plata sumei totale echivalând valoarea nominală a acțiunilor este neîntemeiată.

Deși tranzacționarea de piața bursieră a acțiunilor Fondului Proprietatea s-a realizat abia în urma pronunțării deciziei pilot M. A. împotriva României, potrivit principiului emis de Curtea Europeană, în vederea asigurării dreptului la despăgubire a celor îndreptățiți trebuie asigurat un mecanism care să permită încasarea efectivă a unor despăgubiri. Or, posibilitatea de tranzacționare a acțiunilor constituie un astfel de mecanism, acesta a fost pus în aplicare în mod efectiv în ce îl privește pe reclamant astfel că acțiunea acestuia de a obliga statul la plata valorii nominale a acțiunilor ce ar trebui să le tranzacționeze pe piața bursieră apare ca fiind inadmisibilă, excepția fiind admisă în consecință.

Împotriva acestei sentințe, la data de 28.11.2014 a declarat apel reclamantul B. M., apel care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 04.12.2014.

În motivarea apelului său, apelantul-reclamant a arătat că sentința apelată a fost soluționată cu încălcarea formelor de procedură care potrivit art.175 Cod procedură civilă atrag sancțiunea nulității, întrucât prima instanță, deși a soluționat cauze pe fond, nu a pus în discuția părților admisibilitatea probatoriului și nu a dat cuvântul părților pe fondul cauzei, reținând cauza în pronunțare cu privire strict la excepția inadmisibilității. Sentința apelată conține motive străine de natura pricinii, prima instanță admițând excepția inadmisibilității în raport de alte considerente decât cele invocate de intimat cu privire la această excepție.

Deși a analizat fondul cauzei și a înlăturat probele propuse de apelantul-reclamant, excepția inadmisibilității nu a fost unită cu fondul cauzei și nu s-a acordat cuvântul părților cu privire la admisibilitatea probatoriului solicitat sau pe fondul cauzei.

Prima instanță, la termenul din 18.09.2014, fără a pune în discuția părților probatoriul solicitat (printre care și proba cu expertiză tehnică),a dat cuvântul părților cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, reținând cauza în pronunțare doar în ceea ce privește această excepție.

Fac precizarea că excepția inadmisibilității nu a fost unită cu fondul cauzei, prima instanță nefăcând aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (4) C.Proc.Civ.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței apelate, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, însă motivele pentru care a admis această excepție sunt motive care presupun analizarea a însăși fondului dreptului dedus judecății/,

Procedând astfel, prima instanță a încălcat dreptul apelantului la apărare și la un proces echitabil, Întrucât acesta nu numai că nu a avut posibilitatea de a-și administra în fața primei instanțe probele propuse - în special proba cu expertiza tehnică, ci, mai mult, admisibilitatea acestei probe nu au fost nici măcar luată În discuție de către instanță.

Cu toate că nu s-a dat cuvântul apelantului-reclamant pe probe și nu i s-a dat posibilitatea să susțină în fața instanței admisibilitatea în cauză a probei cu expertiză tehnică cu obiectivele indicate în Completarea cererii de chemare în judecată, prima instanță a înlăturat concluziile prospectului întocmit de RAIFFEISEN CAPITAL & INVESTMENT, motivând că "articolele mass mediei (. . .) nu nasc în sine vreun drept de proprietate ale persoanelor care dețin astfel de acțiuni asupra diferenței dintre valoarea nominală a acțiunii și valoarea de tranzacționare la un moment dat".

Face precizarea că Prospectul întocmit de Raiffeisen Capital & Investment în vederea admiterii la tranzacționare a Fondului Proprietatea pe piața reglementată la vedere, administrată de B. de Valori București evidențiază în mod obiectiv nenumărați factori de risc care conduceau în mod neîndoielnic și obiectiv la concluzia unui discount substanțial între valoarea nominală de 1 leu/acțiune și valoarea reală de tranzacționare.

Deși a înlăturat concluziile Prospectului întocmit de Raiffeisen Capital & Investment motivat de faptul că acesta este un articol mass media, prima instanță nu a dat posibilitatea apelantului-reclamant să pună în discuție admisibilitatea probei cu expertiza de specialitate în societăți de investiții financiar și alte entități de valori imobiliare cu obiectivele indicate în cuprinsul Completării la cererea de chemare în judecată.

De asemenea, prima instanță nu a dat cuvântul părților cu privire la fondul cauzei, ci strict pe excepțiile invocate de intimatul-pârât în cuprinsul Întâmpinării.

Este de observat că din considerentele primei instanțe rezultă în mod neîndoielnic că au fost, de fapt, analizate condițiile răspunderii civile delictuale și nu excepția inadmisibilității invocată de intimatul pârât.

În concluzie, prima instanță a încălcat dreptul părții la un proces echitabil și la apărare, creând o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

In plus, prima instanță a soluționat excepția inadmisibilității în baza unor motive străine de cele invocate de intimatul-pârât cu privire la această excepție.

Astfel, în fața primei instanțe, cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, intimatul - pârât a arătat faptul că, în esență, cererea apelantului-reclamant ar excede cadrului procesual în contextul Legii nr. 10/2001, apreciind că aceasta este o lege specială și de prioritară aplicare, în raport de dispozițiile dreptului comun.

În susținerea excepției sale, intimatul-pârât a invocat Decizia în interesul legii nr.33/2008, care însă se referă strict la admisibilitatea acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicare a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulată după . Legii nr.10/2001 - această decizie neavând, așadar, legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată.

De asemenea, intimatul-pârât a invocat în susținerea excepției inadmisibilității faptul că apelantul-reclamant ar fi trebui să conteste Decizia nr.945/03.08.2010 la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr._.

Referitor la susținerile apelantului-reclamant în fața primei instanțe în combaterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, precizează că, raportat la susținerile intimatului-pârât, am formulat în termen legal Răspuns la întâmpinare, prin care am solicitat respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, arătând că și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 998 - art. 999 C.civ., izvorul obligației intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice de a despăgubi apelantul-reclamant fiind răspunderea civilă delictuală, decurgând din încălcarea dreptului său de proprietate, cu nesocotirea dispozițiilor art. 480 C. civ. din dreptul intern și a dispozițiilor art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fond, în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, sentința apelată fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată apelantul-reclamant a solicitat atragerea răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât, în conformitate cu prevederile art. 998 - art. 999 cod civil Civil și, respectiv, art. 1357 alin. (1) din Noul Cod Civil: "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, săvârșita cu vinovăție, este obligat sa îl repare".

Fapta ilicită săvârșită de intimatul-pârât constă în opinia apelantului-reclamant în: 1. emiterea Titlurilor de conversie înainte de lista rea la Bursă a Fondului Proprietatea la valoarea nominală de 1 leu/acțiune fără a ține seama de fluctuațiile de valoare ale acțiunilor, deși trebuia și putea să prevadă că valoarea acțiunilor este mai mică de 1 leu/acțiune - fiind astfel încălcat principiul reparării integrale a pagubei; 2. - nefinalizarea în termenul stabilit de lege a procedurii de listare la B.V.B. a acțiunilor Fondului Proprietatea - art. 12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, - nefinalizarea în termenul stabilit de lege a procedurii de listare la B.V.B. a acțiunilor societăților aflate în portofoliul Fondului Proprietatea - art. 11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005.

Referitor la emiterea Titlurilor de conversie înainte de listarea la Bursă a Fondului Proprietatea la valoarea nominală de 1 leu/acțiune, în opinia apelantului, sentința apelată este nemotivată sub acest aspect, întrucât prima instanță nu a analizat și nu a făcut nicio referire la această faptă ilicită a intimatului-pârât invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Or, a arătat că intimatul a preferat în mod culpabil sa ignore împrejurările avute în vedere de către investitorii instituționali, care în prezent dețin 55% din acțiunile FP, iar pe cale de consecința sa atribuie acțiunile FP la valoarea nominal de 1 leu/acțiune. Intimatul a decis ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire sa se realizeze totuși la valoarea nominală de 1 leu/acțiune.

Această operațiune de conversie a titlurilor de despăgubire la valoarea nominală de 1 leu a început din anul 2006, când au fost emise primele titluri de conversie și a durat pana în data de 11.02.2011, moment pana la care S. R. reușise performanta de a se descotorosi în detrimentul foștilor proprietari ori urmașilor acestora, de aproximativ 61% din participațiunea sa la Fondul Proprietatea, însa la valoarea de 1 leu/acțiune. De altfel, unul din motivele pentru care listarea la bursa a Fondului Proprietatea a fost tergiversata atât de mult timp, a fost printre altele și posibilitatea ca statul sa "plaseze" foștilor proprietari ori urmașilor acestora un număr cât mai mare de acțiuni, însa la o valoare nereală și supraapreciata artificial de 1 leu/acțiune.

Deși fluctuațiile pieței bursiere pot fi preconizate prin analize de specialitate, iar intimatul, cunoștea aceasta împrejurare, ori, în subsidiar, a avut posibilitate a sa se informeze timp de 5 ani de zile (cat a durat listarea Fondului Proprietatea la B.), cu privire la o regula elementara a pieței de capital și anume ca, în cazul oricărei companii listate la bursa este foarte probabil sa existe un discount semnificativ (intre 30-60%) din valoarea nominala (net unitar/acțiune), îndeosebi în cazul piețelor emergente. Cu toate acestea, intimatul a decis în cunoștința de cauza ca operațiunea de conversie a titlurilor de despăgubire sa se realizeze totuși la valoarea nominală de 1 leu/acțiune. Ca atare, ansamblul riscurilor pieței bursiere a revenit în sarcina foștilor proprietari abuzați atât de către fostul regim comunist, prin naționalizările abuzive fără titlu, cât și de actualul regim constituțional, care a permis înstrăinarea către terți în baza Legii nr.112/1995, a Legii nr.15/1990 ori ca urmare a procesului de privatizare, a unor bunuri pe care statul le deținea doar în posesie abuziva, fără titlu valabil.

Însă, prima instanță nu a analizat susținerile apelantului-intimat cu privire la culpa Statului R. care a emis Titlurile de conversie înainte de lista rea la Bursă a Fondului Proprietatea la valoarea nominală de 1 leu/acțiune fără a ține seama de fluctuațiile de valoare ale acțiunilor, deși trebuia și putea să prevadă că valoarea acțiunilor este mai mică de 1 leu/acțiune.

Referitor la nefinalizarea în termenul stabilit de lege a procedurii de listare la B. de Valori București a acțiunilor Fondului Proprietatea, se susține că prima instanță a reținut în mod greșit faptul că apelantul-reclamant nu ar avea împotriva Statului R. o creanță garantată, fiind plafonate despăgubirile ce pot fi acordate persoanelor îndreptățire.

Referitor la Decizia pronunțată în Cauza A. împotriva României, prin care s-a statuat că S. R. are obligația de a pune în mod efectiv în aplicare legile de reparație, fie chiar prin stabilirea de plafoane, menționăm că această decizie nu și-a găsit aplicare în dreptul intern în ceea ce privește stabilirea unui plafon al despăgubirilor acordate în temeiul Legii nr. 10/2001, întrucât dreptul intern nu conține nicio dispoziție legală care să prevadă posibilitatea plafonării despăgubiri lor.

Astfel, atâta timp cât legea însăși nu stabilește un plafon de acordare a despăgubiri lor, S. R. era obligat să acorde despăgubirile în integralitate.

În realitate, din momentul în care apelantului-reclamant i-a fost recunoscut în patrimoniu un drept de creanță asupra statului, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere expresă a legii, pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate între ingerință și scopul propus.

Dispozițiile dreptului intern prevăd acordarea de măsuri reparatorii, fără instituirea unui plafon în ceea ce privește despăgubirile acordate în temeiul Legii nr, 10/2001, apelantul menționând aici art.20 alin.(2) din Legea nr.10/2001, art.4 Iit. a) și J) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 3 din O.G. nr.81/2007, neabrogate până în prezent.

Ca atare, legiuitorul, prin edictarea acestor norme legale, și-a asumat obligația ca restituirea prin echivalent a imobilelor intrate în mod abuziv în posesia statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și imposibil de restituit în natură, să fie guvernate de principiul restituirii integrale, în conformitate cu dispozițiile art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție.

Lipsirea abuzivă de proprietate cu aproximativ 50% din cuantumul despăgubirilor cuvenite, care în conformitate cu legislația mai sus arătată trebuie acordate integral, nu reprezintă nimic altceva decât încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea 10/2001, a dispozițiilor art. 4 lit. a) și b) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 3 lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, art. 3 din O.G. nr. 81/2007, precum și a Notei de fundamentare la O.U.G. nr.4/2012 - Secțiunea a II-a, pct. 1.3.

În plus, nici măcar Legea nr. 165/2013 nu cuprinde dispoziții legale privind plafonarea prin lege a despăgubirilor acordate foștilor proprietate, ci doar eșalonarea plății acestora.

Mai mult, dispozițiile art.24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevăd în mod expres faptul că "(1) Punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare ".

D. urmare, este inadmisibil ca aplicarea în concret a unor legi speciale de reparație în vigoare, guvernate de principiul restituirii integrale, raportat la împrejurarea că intimatul nu a listat la bursă Fondul Proprietatea în termenul legal, nu a respectat termenele legale de listare la bursă a minim 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul Fondului Proprietatea la care statul este acționar majoritar, ignorând totodată cu rea-credință principii elementare ale funcționării pieței de capital, să conducă de facto la obținerea unor despăgubiri parțiale și plafonate, în lipsa unor prevederi legale exprese în acest sens.

Totodată, învederează că, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., cea mai avizată autoritate în materie, în cauzele contra României în care a constatat încălcarea de către S. R. a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, despăgubirile acordare în prezent prin acțiuni la Fondul Proprietatea și care nu conduc la o indemnizație la cuantumul valorii de piață a bunului care nu poate fi restituit nu reprezintă o modalitate eficientă, efectivă și concretă de despăgubire, compatibilă cu dispozițiile articolului mai sus menționat.

Invocă în acest context deciziile pronunțate în cauza Porteanu vs. România și cauza S. vs. România.

De asemenea, prima instanță a reținut în mod greșit faptul că apelantul-reclamant nu ar avea o creanță garantată împotriva Statului R..

Faptul ca Titlurile de despăgubire emise de către Guvernul României prin Comisia

Centrala pentru Stabilirea despăgubirilor reprezintă creanțe garantate asupra statului, a fost recunoscut, asumat și însușit întocmai chiar de către intimat, prin Nota de fundamentare la O.U.G. nr. 4/2012 (secțiunea a 2-a - Motivul emiterii actului normativ, pct 1.3 alin. penultim).

Prima instanță nu a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina intimatului-pârât cu privire la nefinalizarea în termenul stabilit de lege a procedurii de listare la B. de Valori București a acțiunilor Fondului Proprietatea – art.12 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a procedurii de listare la B. de Valori București a acțiunilor societăților aflate în portofoliul Fondului Proprietatea – art.11 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Apelantul enunță astfel prin cererea de apel textele legale pe care le-a invocat și acțiune, susținând că intimatul a ignorat cu rea-credința discountul semnificativ (intre 30-60%- în prezent de 50%) din valoarea nominala (activ net unitar/acțiune), raportat la mijlocul de plata ales în mod unilateral, și l-a silit pe apelant ca în cazul valorificării acțiunilor atribuite la valoarea nominala de 1 leu/acțiune, să primească în plată doar o parte din creanța. Însa acesta, în calitate de creditor, este îndreptățit să pretindă debitorului - S. R., executarea unei prestații determinate, de a-i remite integral suma stabilită în titlul de despăgubire.

Ca atare, creanța garantata asupra statului conferita de Titlurile de despăgubire mai sus arătate emise de către Guvernul României - Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor este reprezentata de suma de 93.615.995 lei, nicidecum de cele 93.615.995 de acțiuni ce mi-au fost atribuite în mod silit la organismul de investiții - Fondul Proprietatea la valoarea de 1 leu/acțiune, ca și înscrisuri cu caracter literal; întinderea și natura dreptului ca și obligația corelativ a dreptului, fiind determinate exclusiv de mențiunile cuprinse în înscris (în cuprinsul acțiunilor).

Învederează instanței împrejurarea cum ca acțiunile emitentului Fondul Proprietatea s-au tranzacționat în cadrul Bursei de Valori București începând cu momentul listării la bursa (25.01.2011) a acestui organism și pana în prezent, la cotații cuprinse intre 0.85 lei/acțiune (aceasta cotație maxima fiind atinsa recent, ca urmare a listării la bursa a S.C. Romgaz S.A. și S.C. Nuclearelectrica S.A.) și 0.37 lei/acțiune (cotația minima atinsa în luna iulie 2011). . unui preț de 1 leu/acțiune ar fi putut fi reala doar în cazul în care cotația acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea s-ar fi apropiat măcar . de tranzacționare de cotația de 1 leu/acțiune.

Intimatul a ignorat, pe de altă parte, în mod abuziv și cu rea-credința prevederile art.11 din Titlu VII al L.247/2005 modificat prin disp. art. 16 din O.U.G. 81/2007.

Astfel, termenele limita mai sus arătate de 30.09.2007 și, respectiv, 31.12.2008 au fost demult depășite, iar până în prezent statul român nu a inițiat ofertele publice de vânzare pentru minimum 5% din pachetele de acțiuni la societățile comerciale atestate în anexa Titlului VII (cu excepția listării la bursa în anul 2013 a S.C. Romgaz S.A. și S.c. Nuclearelectrica S.A.) și la care acesta din urma era acționar majoritar, împrejurare care a avut un impact negativ, direct și efectiv, în ceea ce privește tranzacționarea acțiunilor Fondul Proprietatea la bursa cu mult sub valoarea activului net unitar, cu un discount major, de aproximativ 55 %.

De altfel, aceste termene au fost prelungite o data în plus de către intimat prin promulgarea Legii nr. 302/2011, cu precizarea ca nici măcar până în prezent aceste proceduri legale nu au fost finalizate.

Relevanta în speța este și împrejurarea ca Fondul Proprietatea are în portofoliu 84 de companii, din care doar 29 erau listate la B. de Valori București, restul fiind nelistate din motivele mai sus arătate.

Ca atare, cu excepția listării la bursa în anul 2013 a S.c. Romgaz S.A și S.C. Nuclearelectrica S.A., neinițierea conform dispozițiilor art.11 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 81/2007, a procedurilor legale necesare pentru inițierea, derulare a și încheierea de oferte publice secundare de vânzare pentru pachetele de acțiuni de minim 5%, emise de societățile comerciale prevăzute în anexa ce face parte integrantă din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, a influențat negativ prețul de tranzacționare pe bursa a acțiunilor emitentului Fondul Proprietatea în sensul micșorării valorii de tranzacționare a acțiunilor.

Astfel, în speța exista o vădita legătura de cauzalitate intre atitudinea culpabila a intimatului pe de o parte, care prin omisiune intenționată a ignorant factorii de risc menționați în Anexa și totodată nu a respectat termenele imperative prevăzute de art.11 și 12 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr.247/2005 modificat prin disp. art.16 din O.U.G. 81/2007, inacțiuni și omisiuni care s-au concretizat printr-un prejudiciu, de cealaltă parte.

Nu în ultimul rând, precizează că Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificat prin O.U.G.nr.81/2007 instituie o veritabila discriminare intre doua categorii distincte de creditori, însa cu aceleași drepturi asupra statului roman.

Astfel, prima categorie este reprezentata de creditorii care și-au convertit titlurile de despăgubire până la 10 zile lucrătoare înainte de prima ședința de tranzacționare a Fondului Proprietatea, la valoarea nominal de 1 leu/acțiune.

Cea de a doua categorie de creditori, în mod inexplicabil mai norocoasa și privilegiata, este reprezentata de creditorii care își vor converti titlurile de despăgubire începând cu "ziua de luni a celei de-a doua săptămâni calendaristice ulterioare primelor 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor Fondului Proprietatea"- dispozițiile art.26 din O.U.G. nr. 81/2007 prin care a fost introdus art.187 alin (2) din Titlul VII al Legii nr.247/2005. În cazul acestei categorii de creditori, conversia titlurilor de despăgubire nu se mai face la valoarea nominala, precum în cazul primei categorii de creditori, ci: "se va realiza prin împărțirea valorii despăgubirii menționate în titlul de despăgubire, respectiv în titlul de conversie la prețul mediu ponderat de tranzacționare al acțiunilor, care se stabilește astfel:

a) în cazul conversiilor care se realizează în a doua săptămână calendaristică ulterioară expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat este egal cu prețul mediu de tranzacționare aferent primelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate la încheierea celei de-a 60-a ședințe de tranzacționare;

b) în cazul conversiilor care se realizează începând cu ziua de luni a celei de-a treia

săptămâni calendaristice ulterioare expirării termenului de 60 de ședințe de tranzacționare, prețul mediu ponderat de tranzacționare este egal cu prețul mediu ponderat de tranzacționare aferent ultimelor 60 de ședințe de tranzacționare, comunicat de operatorul pieței reglementate" - disp. art. 26 din O.U.G. 81/2007 prin care a fost introdus art. 187 alin (3) din Titlul VII al Legii nr.247/2005.

Având în vedere ca începând cu data de 02.05.2011 a fost reluata conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni, aceasta conversie se face începând cu data mai sus arata la cotația de 0,602 bani/acțiunea (ultima cotație înainte de epuizarea participației statului la fond fiind de 0.51 lei/acțiune ).

Or, aceasta vădita discriminare intre cele doua categorii de creditori cu drepturi egale asupra statului, întemeiata pe criteriul momentului conversiei titlului de despăgubire, care poate fi . 10 zile lucrătoare înainte de prima ședința de tranzacționare la B. a Fondului Proprietatea, ori în al doilea caz, în ziua de luni a celei de-a doua săptămâni calendaristice ulterioare primelor 60 de ședințe de tranzacționare a acțiunilor Fondului Proprietatea, este interzisă atât în conformitate cu dispozițiile art. 14 din C.E.D.O. "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", cât și în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

În cauza Buchen vs. Cehia, jurisprudența C.E.D.O., care reprezintă interpretarea oficială a Convenției Europene a Drepturilor Omului a statuat că: "O diferență de tratament constituie discriminare atunci când criteriul de distincție între două categorii nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă ( .. .). Stabilirea unui alt regim juridic pentru persoane aflate în aceeași situație, dar ale căror proceduri administrative sunt întârzia te contravine principiului interdicției discriminării, stabilit în articolul 1 din Protocolul 12 la Convenție".

Totodată, în cauza Chassagnou și alții vs. Franța, Curtea a statuat că "Orice diferență de tratament nejustificată este echivalentă cu o discriminare".

De asemenea, în cauza Stubbings vs. Marea Britanie, Curtea a decis că "Există discriminare în sensul art. 14 al Convenției atunci când persoane aflate în situații identice sau comparabile se bucură de un tratament preferențial unele față de altele ".

Or, în speță, acest criteriu de distincție între cele două categorii de persoane îndreptățite cu drepturi egale asupra debitorului lor - S. R., întemeiat în funcție de momentul temporal al convertirii titlurilor de despăgubire, care într-un caz poate fi înainte de listarea Fondului Proprietatea la bursă, ori în al doilea caz, ulterior listării la bursă a Fondului Proprietatea și începând cu primele 60 de ședințe de tranzacționare la bursă a acestor acțiuni, nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă.

Acest criteriu de discriminare este întemeiat, de fapt, pe culpa intimatului, care nu a listat la bursa Fondul Proprietatea înlăuntrul termenelor imperative mai sus arătate, prevăzute de lege.

Astfel, persoanele îndreptăți le care au fost mai active și diligente și au reușit să intre în posesia titlurilor de despăgubire cuvenite, însă anterior listării la bursă a Fondului Proprietatea, sunt discriminate în mod vădit față de persoanele îndreptățite care din diverse motive au fost mai puțin diligente și au intrat în posesia titlurilor de despăgubire cuvenite ulterior primelor 60 de ședințe precedate de listarea la bursă a Fondului Proprietatea.

În concret, o întreagă categorie de persoane îndreptățite, căreia nu i se poate reține nicio culpă personală - 60% dintre deținătorii inițiali de acțiuni la Fondul Proprietatea este discriminată în sensul privării abuzive parțiale de dreptul de proprietate asupra unei creanțe garantate asupra statului, față de o altă categorie de persoane îndreptăți te, cu drepturi egale conform legii asupra debitorului lor - S. R., și care categorie, atribuindu-i-se acțiunile la Fondul Proprietatea în funcție de media valorii reale de tranzacționare a acestor acțiuni la bursă, își pot încasa creanța garantată de stat în mod aproximativ integral. ar, în mod evident, această diferență de tratament este echivalentă cu o discriminare.

Nu în ultimul rând, cauza Almeida Garret, Mascharenhas Falcao și alții vs. Portugalia, Curtea a stabilit că dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 protejează și drepturile de creanță, nu doar bunurile corporale.

În cauza Kopecky vs. Slovacia, Curtea a statuat că "Totuși, când un Stat contractant, după ce a ratificat Convenția, inclusiv Protocolul nr. 1, adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de un regim anterior, o atare legislație poate fi considerată că generează un nou drept de proprietate care satisface condițiile de restituire ".

Referitor la înțelesul noțiunii de "speranță legitimă", s-a statuat în numeroase cauze, că această noțiune trebuie înțeleasă și interpretată avându-și temeiul în dreptul cetățeanului la coerență și siguranță legislativă, astfel că, în temeiul legii, acesta trebuie să își poată valorifica, păstra și apăra drepturile. De altfel, în cauza B. vs. România a fost consacrat dreptul cetățenilor Uniunii Europene la o jurisprudență unitară.

Ca atare, reiterez că subsemnatul dețin o creanță certă, lichidă și exigibilă asupra statului, în cuantum de 93.615.995 lei, fiind așadar titularul unui drept de proprietate asupra unui bun în accepțiunea dispozițiilor act. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO.

Prin art. 44, Constituția României garantează dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, ocrotind în mod egal dreptul de proprietate indiferent de proprietar.

Reclamantul beneficiază de o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1, iar plata parțială a creanței, ca urmare a culpei intimatului care nu a listat la bursă Fondul Proprietatea înăuntrul termenelor imperative prevăzute de lege, nu a respectat termenele legale de listare la bursă a minim 5% din acțiunile companiilor naționale aflate în portofoliul Fondului Proprietatea la care statul era acționar majoritar, iar ulterior listării, tot din culpa intimatului care a ignorat principiile elementare ale funcționării pieței de capital, acțiunile s-au tranzacționat cu un discount semnificativ de 50 - 60% din valoarea nominală, constituie o atingere a dreptului de proprietate al reclamantului, astfel cum acesta este garantat și protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reprezentând o lipsire abuzivă de proprietate, în limita diferenței dintre cuantumul creanței garantate asupra statului de 93.615.995 lei pe de o parte, și prețul minim efectiv optenabil pe bursă, prin valorificarea pe bursă a instrumentului de plată reprezentat de acțiunile la Fondul Proprietatea, de cealaltă parte.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă, art.6, art.13, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, art. 11, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 și art. 44 din Constituție, art.998-art. 999, art. 1073, art.1075, art. 1082, art.1091, art.1101 din vechiul Cod Civil, art.2, art.5, art.9 alin. (4) din Legea nr. 71/2011, art. 1357, art. 1349, art. 1469, art. 1488, art.1490, art. 1492, art. 1516, art. 1518, art. 1530, art. 1535, art. 1536 din noul Cod Civil, art. 194 din noul Cod de Procedură Civilă.

Nu s-a formulat întâmpinare.

Nu s-au solicitat și nu s-au administrat probe noi în apel.

Examinând sentința apelată și actele dosarului în raport de motivele de apel invocate, Curtea constată că apelul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Curtea trebuie să remarce în prealabil că prin acțiunea dedusă judecății apelantul-reclamant a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 36.510.238,05 lei, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului cu ocazia valorificării creanței garantată în cuantum de 93.615.995 lei stabilită prin Decizia nr. 8046/18.05.2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea și Titlul de conversie - Decizia nr. 945/03.08.2010 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prejudiciu alcătuit din diferența dintre suma prevăzută în Titlul de conversie stabilit prin Decizia nr. 945/03.08.2010 și prețul de tranzacționare a aceluiași număr de acțiuni ale emitentului S.C. Fondul Proprietatea S.A. în prima zi de tranzacționare la B. de Valori București, respectiv în 25.01.2011 –pretențiile fiind fundamentate, în drept, și pe dispozițiile art. 9998-999 din Codul civil de la 1864, dispoziții care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Totodată, în motivarea acțiunii și a cererii de modificare a cererii introductive (fila 90 dosar fond), reclamantul a arătat expres că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a Statului R. pentru fapta proprie și prin raportare la art. 1357 alin.1 din Noul Cod civil.

Astfel, reclamantul a susținut, în esență, că prejudiciul pretins a fost generat de nefuncționalitatea mecanismului de despăgubire prin acțiuni la Fondul Proprietatea, considerând că sistemul este nefuncțional și discriminatoriu pentru cei care au primit acțiuni înainte de listarea Fondului, deoarece nu asigură o despăgubire integrală, ci doar una parțială, creanța stabilită prin titlul de despăgubire sus-menționat neputând fi, deci, stinsă integral. Pe de altă parte, în opinia reclamantului, pârâtul se face direct vinovat de tergiversarea listării la bursă a Fondului Proprietatea, cu încălcarea unor termene legale imperative, încălcându-se totodată dreptul de proprietate al reclamantului.

Curtea reține, așadar, că reclamantul a înțeles să sesizeze tribunalul cu o asemenea acțiune întemeiată expres pe răspunderea civilă delictuală, voința părții fiind neechivocă în acest sens.

Curtea mai reține în speță că în ședința publică de la data de 18.09.2014 instanța a pus în discuția părților mai multe excepții procesuale – excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Așa cum s-a menționat în practicaua sentinței apelate, instanța a acordat cuvântul părților numai cu privire la acestea și, rămânând în pronunțare, fără a mai pune în discuție probatoriul solicitat de reclamant, instanța s-a pronunțat prin hotărâre exclusiv asupra excepției inadmisibilității.

Prin urmare, din perspectiva soluției adoptate prin sentința apelată, în cadrul controlului judiciar, ar fi necesară analizarea împrejurării dacă se poate reține inadmisibilitatea unui astfel de demers judiciar, în conformitate cu cele statuate prin hotărârea judecătorească ce constituie obiectul apelului declarat de parte și a considerentelor avute în vedere de tribunal pe care respectiva soluție criticată în speță ar trebui să se fundamenteze.

Inadmisibilitatea, ca sancțiune de ordin material – aceasta fiind accepțiunea inadmisibilității avută in vedere prin excepția invocată de pârât și asupra căreia tribunalul a rămas în pronunțare (fără a face, eventual, aplicarea dispozițiilor art. 248 alin.4 C.proc.civ.) – intervine în cazul introducerii unei acțiuni greșit îndreptate ori greșit alese față de căile prevăzute de lege pentru valorificarea dreptului pretins sau în cazul exercitării unui drept la acțiune inexistent, stins ori deja epuizat într-o alte cale procesuală.

Stabilind că cererea de față reprezintă o acțiune de drept comun izvorâtă din săvârșirea unui pretins delict civil, Curtea constată însă că tribunalul, deși a reținut inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant, prin motivarea sentinței a făcut o analiză a însăși fondului dreptului dedus judecății, înlăturând susțineri și apărări ale reclamantului referitoare la caracterul fondat al cererii sale de dezdăunare, reținând expres chiar că acestea „sunt neîntemeiate” (pag. 22, paragraf 2, din sentință).

Or, în aceste condiții, Curtea constată ca fiind fondată critica de nelegalitate a apelantului vizând încălcarea drepturilor procesuale ale acestuia prin soluția dată demersului său în justiție, fără a mai pune în discuția contradictorie a părților probatoriul solicitat și fără a le acorda acestora cuvântul pe fondul cauzei, cu toate că instanța a făcut o analiză a temeiniciei pretențiilor susținute de reclamant.

Dezbaterile în proces oferă posibilitatea părților să-și susțină și să-și dovedească pretențiile, respectiv, apărările.

Contradictorialitatea reprezintă un principiu fundamental al dreptului procesual civil, întrucât aceasta permite părților litigante să participe în mod activ la susținerea și dovedirea drepturilor invocate, putând combate astfel și susținerile părții adverse și permițându-le, după caz, să-și exprime punctul de vedere asupra inițiativelor instanței făcute în scopul stabilirii adevărului în proces.

Prin urmare, în temeiul acestuia, părțile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a procesului, instanța urmând a-și întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părților.

Potrivit art. 14 alin.5 și 6 C.proc.civ., „instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate”, iar „instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.”

Închiderea dezbaterilor unui proces, după ce s-au pus concluzii numai pe excepții procesuale și soluționarea cauzei pe fond, chiar dacă, formal, soluția a fost una de „respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă”, fără a se da cuvântul părților spre a formula concluzii pe fond, pune părțile și în imposibilitatea de a se apăra, producându-se astfel o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condițiile art. 175 alin. (1) C.proc.civ.

In consecință, Curtea, în baza art. 480 alin.3 C.proc.civ., va admite apelul și va anula sentința pronunțată de tribunal, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de fond, ținând seama de voința apelantului-reclamant exprimată expres în acest sens prin cererea de apel.

Având în vedere critica de nelegalitate apreciată ca fiind fondată și soluția adoptată, Curtea constată că nu mai poate cerceta celelalte critici de apel referitoare la modul în care interpretat și aplicat tribunalul dispozițiile legale incidente în cauză, aceste critici urmând a fi analizate în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul-reclamant B. M., domiciliat în București, ., Sector 1, cu domiciliul procesual ales în București, ., ., ., sector 5, la avocat G. I., împotriva sentinței civile nr.1140 din 18.09.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul București.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel București.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. I. M. A. N.-G.

GREFIER,

M. C.

Red.M.A.N.G.

Tehnored.C.S./M.

Ex.5

T.B.Secția a III-a Civilă – T.S.

← Sechestru judiciar. Decizia nr. 197/2015. Curtea de Apel...		Revendicare imobiliară. Decizia nr. 76/2015. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 10/2001. Decizia nr. 305/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 162/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Sechestru judiciar. Decizia nr. 197/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 76/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Succesiune. Decizia nr. 151/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 57/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI