Legea 10/2001. Decizia nr. 201/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 201/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.201 R
Ședința publică de la 11 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - S. M.
JUDECATOR - O. M. D.
JUDECĂTOR - F. L. E.
GREFIER - A. G. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții reclamanți M. E. și M. T. M. împotriva sentința civilă nr.1266 din 06.10.2014 pronunțată Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. București prin P. G., P. G. al Municipiului București.
Cererea de chemare în judecată are ca obiect:„Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții reclamanți M. E. și M. T. M., prin apărător, avocat Rămulescu M., cu împuternicirea avocațială .-_/2015, intimatul pârât M. București, prin apărător, avocat V. V. cu împuternicirea avocațială . –_/2015, lipsind intimatul pârât P. G. al Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, în data de 30.01.2015 intimatul pârât M. București a depus întâmpinare care a fost comunicată părților.
Recurenții reclamanți M. E. și M. T. M., prin apărător, solicită suspendarea judecării prezentului recurs până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/3/2014, cu termen de judecată la Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, cerere pe care au formulat-o și la instanța de fond dar a fost respinsă, întrucât litigiul se afla în procedura prealabilă. În susținerea cererii sale depune certificat de grefă. Arată că formulează această cerere și separat, urmând ca după ce instanța se va pronunța să o susțină și ca motiv de recurs.
Intimatul pârât M. București, prin apărător, solicită respingerea cererii de suspendare, având în vedere că această cerere face parte și din motivele de recurs, fiind formulată și la instanța de fond care a soluționat-o.
Recurenții reclamanți M. E. și M. T. M., prin apărător, arată că dosarul este pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, fiind stabilit termen de judecată și are ca obiect este constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilul ce face obiectul cererii de restituire în natură în baza Legii nr.10/2001.
Intimatul pârât M. București, prin apărător, arată că la dosarul cauzei se află acest contract de vânzare-cumpărare din noiembrie 2013, iar față de data înregistrării dosarului pentru care se solicită suspendarea, este un termen de aproape un an de zile, astfel că revine recurenților reclamanții culpa.
Recurenții reclamanți M. E. și M. T. M., prin apărător, arată că au invocat excepția nulității, imediat ce au aflat de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar nulitatea absolută se poate solicita oricând de orice persoană care are interes.
Curtea, cu privire la cererea de suspendare a judecății recursului formulată de recurenții reclamanți M. E. și M. T. M. la acest termen de judecată, după deliberare, o va respinge, având în vedere că investirea cu o cerere similară și cu aceeași motivare de către Tribunalul București, formează unul din motivele de recurs astfel că temeinicia cererii de suspendare va fi analizată ca motiv de recurs și nu ca o cerere formulată în cadrul cererii de recurs.
Recurenții reclamanți M. E. și M. T. M., prin apărător, arată că nu are cereri prealabile.
Intimatul pârât M. București, prin apărător, arată că, de asemenea, nu are cereri prealabile.
Curtea,având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile, constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Recurenții reclamanți M. E. și M. T. M., prin apărător, solicită admiterea recursului și în principal modificarea sentinței recurate, în tot, în sensul de a dispune suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr._/3/2014, cu termen de judecată la Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare cu privire la imobilul ce face obiectul cererii de restituire în natură în baza Legii nr.10/2001, notificat în anul 2011, fiind înstrăinat până finalizarea la procedurilor judiciare. Consideră că în mod nejustificat, greșit și nelegal, instanța anterioară a respins cererea de suspendare, deși au făcut dovada înregistrării dosarului privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare, deși soluția ce se va pronunța în acest dosar, atârnă în tot de soluția pronunțată în acțiunea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare a imobilului lor. De asemenea apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins excepția nulității absolute, pe care au invocat-o în cadrul dosarului de fond, după depunerea contractului de vânzare-cumpărare, de care au luat cunoștință la acel moment, întrucât nulitatea absolută se poate solicita oricând de orice persoană care are interes, cât și pe cale de excepție. Instanța de fond a apreciat că este o modificare de acțiune, însă era vorba de invocarea excepției nulității absolute, iar corect apreciază că ar fi fost ca excepția să fie unită cu fondul cauzei și pe fond să fie admisă acțiunea și excepția. De asemenea în mod nelegal instanța anterioară a apreciat că actele depuse în dovedirea calității procesule active nu sunt suficiente, deși sunt acte de succesiune întocmite conform legilor din Israel, acestea având apostila, ceea ce înseamnă că au valoare probatorie în toate statele semnatare ale Convenției de la Haga, prin urmare actele depuse în dovedirea calității de moștenitori ai autorului lor deposedat abuziv, de statul român, fac dovada calității de persoană îndreptățită la restituire. Arată că instanța de fond a apreciat că nu poate beneficia nici de măsuri reparatorii în echivalent, pentru că restituirea în natură nu ar fi posibilă întrucât bunul nu se mai află în patrimoniul statului, fiind vândut și apreciază că principiul disponibilității este cel care i se opune. Precizează că doresc restituirea imobilului în natură, după anularea contractului de vânzare-cumpărare, iar măsurile reparatorii prin echivalent trebuie acordate persoanelor care fac dovada calității de moștenitor. Fără cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât M. București, prin apărător, solicită respingerea recursului ca nefondat. Solicită să se constate că, în dosarul administrativ, notificatorii au înțeles să depună doar 17 file, fără să facă alte demersuri, deși aveau obligația, conform prevederilor Legii nr.10/2001, să facă demersurile și probatoriile necesare pentru soluționarea notificării pe cale administrativă, fapt care nu s-a produs. Referitor la actele din dosarul administrativ, privind despăgubirile, care se declară de M. H. că s-au încasat pentru imobilul din ., solicită să se constate că acest imobil nu face obiectul prezentului dosar. Referitor la cererea de suspendare, ca motiv de recurs, solicită să se constate că în conformitate cu art. 244 alin.1 c.pr.civ., este la latitudinea instanței suspendarea cauzei. Apreciază că nu se impune suspendarea, având în vedere și pasivitatea în care au fost recurenții reclamanți, actul fiind încheiat în anul 2008, însă aceștia până în anul 2013 nu au făcut nici un demers pentru a afla situația juridică a imobilului. Apreciază că nulitatea absolută este doar un artificiu folosit de recurenții reclamanți pentru a introduce un nou capăt de cerere, iar instanța în mod legal și temeinic a înlăturat această posibilitate și a considerat ca fiind o modificare a acțiunii, care nu mai putea fi realizată la acel termen de judecată, motiv pentru care a respins solicitarea recurenților. În cazul în care instanța apreciază că recurenții reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite, în conformitate cu Legea nr.10/2001, având în vedere că imobilul nu se mai află în patrimoniul Municipiului București solicită ca recurenților reclamanți să le se acordă măsuri reparatorii. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, reclamanții M. E., M. T. M., au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București, restituirea în natură a imobilului situat în București, .. 31, colț cu .. 37, sector 3.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că autorul lor, M. H., a formulat notificarea nr. 4944/2001, notificare care până în prezent a rămas nesoluționată, ceea ce echivalează cu refuzul nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la această cerere.
În aceste condiții devin incidente dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 20/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – în recurs în interesul legii, care prevede următoarele:
„Instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.”
Imobilul, ce formează obiectul notificării a aparținut autorului lor Kaufman F. Ernest, potrivit procesului-verbal din 18.02.1945 al promisiunii pentru înființarea cărților funciare în București – dosar nr._/1940, din care rezultă că acesta a devenit proprietar în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Banca de Credit Român S.A. la data de 14 august 1940, autentificat de Tribunalul I., Secția notariat în data de 29 august 1940 și transcris sub nr._/29 august 1940.
Inițial, imobilul a format obiectul preluat în baza Decretului-lege nr. 842/1941 de romanizare a proprietăților evreiești, ulterior, revenind în patrimoniul autorului lor, drept consecință a efectului Legii nr. 641/1944 pentru abrogarea măsurilor legislative antievreiești.
Astfel, în anul 1945 autorul lor, Kaufman F. Ernest, figura în cartea funciară în calitate de proprietar al imobilului situat în București, ., colț cu ., număr de parcelă 45/784, compus din teren în suprafață de 865 mp și casa construită din cărămidă, acoperită din tablă, constând din subsol, parter și etaj, având 4 pivnițe, 17 camere și dependințe.
În anul 1950, imobilul situat în Hristo Botev nr. 31 este preluat de către statul român de la F. Kaufman, prin Decretul nr. 92/1950.
În ceea ce privește, calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituire, învederează că autorul lor, Kaufman F., a fost proprietarul deposedat abuziv de statul român, M. H. – autorul notificării l-a moștenit pe acesta, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 1524/25.07.2006 emis de Biroul Notarial Arie Degani, din Tel Aviv, Israel, iar aceștia sunt succesorii celor menționați în prealabil, în baza ordinului de succesiune nr._/09.09.2007, eliberat de registrul de moșteniri din Haifa, Israel și a atestatului nr. 414/07.10.2012 de Notarul W. Toby, din Haifa, Israel, legitimându-le astfel calitatea procesuală activă.
Temeiul juridic al acțiunii în constituie prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
A fost atașat dosarul administrativ ce a stat la baza notificării formulate și s-a dispus efectuarea unei expertize în cadrul probelor administrate.
Prin sentința civilă nr. 1266 din 06.10.2014, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții M. E. și M. T. M., în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din extrasul de carte funciară din anul 1940 rezultă că prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr._/29.08.1940 Kaufman Everest F. a cumpărat imobilul situat în București, . colț cu . compus din teren în suprafață de 865 mp și construcție alcătuită din pivniță, subsol, parter și etaj, astfel cum este descrisă prin procesul verbal încheiat la data de 18.02.1945.
Acest imobil a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 astfel cum rezultă din anexa la decret, poziția nr. 4133 pe numele Kauffman F..
În acest context, tribunalul a constatat că în cauză s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, cât și a preluării abuzive de către stat conform art. 2 alin. 1 lit. a din același act normativ.
În ceea ce privește calitatea de persoane îndreptățite a reclamantului, pentru a beneficia de măsurile reparatorii solicitate, tribunalul a constatat următoarele:
În baza Legii nr. 10/2001, M. H. a formulat la data de 12.11.2001, notificarea nr. 4944 prin care a solicitat să i se atribuie în proprietate imobilul litigios, imobil ce a aparținut autorului său Kaufman Oscar, astfel cum s-a precizat în cuprinsul notificării.
Prin certificatul de calitate de moștenitor nr. 1524/2006 s-a stabilit calitatea de moștenitor în persoana notificatorului M. H. de pe urma defuncților Goldenberg Corola, Kaufman Oscar, Kaufman Ș. și Kaufman F..
Prin decizia nr. 5663/28.04.2003 emisă de Statul Israel s-a notat declarația lui M. M. în sensul că este singurul fiu al numitei Goldenberg Corola și, ca atare, este singurul moștenitor al familiei Kaufman.
Prin ordinul de succesiune nr. 5767 din 09.09.2007 s-a stabilit că moștenitorii legali ai defunctei M. M. sunt reclamanții, iar prin actul numit atestat s-a precizat că aceștia sunt moștenitorii defuncților Kaufman F. Ernest și Kaufamn Oscar.
În raport de situația de fapt expusă, tribunalul a apreciat că actele ce poartă denumirea de ordin de succesiune, atestare, respectiv decizie, s-a apreciat că reclamanții nu au făcut dovada calității de moștenitori de pe urma defunctului M. H., conform dispozițiilor art. 4 alin. 4 coroborat cu art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare a calității de persoane îndreptățită, astfel cum au fost definite de legiuitor prin normele metodologice de aplicare a legii, fiind certificatul de calitate de moștenitor, testament însoțit de certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor.
Or, în cauza de față, reclamanții nu au depus nici un act în sensul celor menționate, actele invocate în susținerea pretențiilor neputând fi caracterizate ca acte doveditoare.
Chiar și în situația în care s-ar aprecia că reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, în ceea ce privește modalitatea de soluționare a notificării în sensul restituirii în natură a imobilului, tribunalul a constatat din actele de la dosarul cauzei, respectiv situația juridică, contractul de vânzare-cumpărare nr. PP 2 din 21.03.2008, raportul de expertiză efectuat în cauză, că această măsură nu poate fi stabilită întrucât imobilul a fost înstrăinat.
În această situație, sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, art. 4 din același act normativ, potrivit cărora măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării precum și măsura compensării prin puncte prevăzută în capitolul III.
Însă, având în vedere principiul disponibilității și poziția reclamanților în sensul că nu doresc stabilirea măsurilor prin echivalent, tribunalul nu a dispus în acest sens.
Față de considerentele menționate, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, care critică respingerea de către prima instanță a cererii de suspendare a pricinii în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea dosarului având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului prin care M. București, prin Administrația Fondului Imobiliar a vândut Partidului Democrat – Organizația Sector 3 București, imobilul a cărui restituire în natură era solicitată, dar critică și soluțiile privind respingerea excepției nulității absolute a respectivului contract, excepția apreciată greșit de către prima instanță a fi o modificare la acțiune, precum și cea referitoare la respingerea acțiunii pentru nedovedirea calității reclamanților de moștenitori ai notificantului ca urmare a aprecierii unei instanțe că actele emise în Israel nu ar constitui acte doveditoare, dar și greșita aplicare a Legii nr. 165/2013.
Intimatul a solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat.
Fără a analiza în fapt conținutul actelor emise în statul Israel și de care reclamanții se prevalează pentru a-și dovedi calitatea de succesori, Curtea observă că în mod greșit tribunalul a înlăturat din probatoriu respectivele înscrisuri sub motivul că în cadrul Legii nr. 10/2001, singurele acte doveditoare a calității de persoană îndreptățită ar fi certificatul de moștenitor sau de calitate, eventual însoțite de un testament, potrivit cu dispozițiile art. 4 și 23 din lege, precum și metodologia însoțitoare.
În realitate, aceste acte doveditoare a calității de moștenitor nu sunt enumerate limitativ, de vreme ce calitatea de moștenitor poate rezulta, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, chiar din simpla formulare în termen a cererii de restituire.
Într-adevăr, în ceea ce privește bunurile imobile solicitate, reclamanții trebuie să fie moștenitori ai defunctului în condițiile legii române, însă dovada o pot face inclusiv cu acte întocmite în străinătate și în forma acolo prevăzută, cât timp, în substanță, este respectată legislația română referitoare la moștenire (art. 66 și urm., art. 71, art. 161 – 162 din Legea nr. 105/1992 aplicabilă la momentul depunerii și analizării înscrisurilor de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001), fără a fi necesară dezbaterea din nou a succesiunii în România, ci doar analizarea posibilității recunoașterii actelor întocmite în străinătate, urmând ca doar în substanță să se verifice dacă potrivit legii române se poate recunoaște, de asemenea, calitatea de moștenitor stabilită în actul străin potrivit legii străine.
În aceste condiții, fiind necesară reanalizarea fondului, greșit fiind respinsă acțiunea ca urmare a neluării în considerare a actelor prin care reclamanții înțelegeau să facă dovada calității de moștenitori ai defunctului notificator, devine relevantă în privința solicitării de restituire în natură a imobilului, validitatea vânzării acestuia din 2008 de către intimate în favoarea Organizației Sector 3 a Partidului Democrat, motiv pentru care suspendarea judecării cauzei până la rezolvarea dosarului nr._/3/2014, având ca obiect constatarea nulității absolute a respectivului act, se impunea.
Ca atare, se impune modificarea măsurii respingerii suspendării pricinii conform art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, luată prin încheierea de la aceeași dată la care a fost pronunțată și sentința (încheierea de dezbateri), în sensul admiterii acesteia și suspendării judecării fondului cauzei până la rezolvarea acțiunii în nulitate, sentința urmând a fi casată în baza art. 312 și 304 pct. 5 Cod procedură civilă, ca urmare a greșitei soluționări în fond a pricinii în condițiile în care cauza trebuia a fi suspendată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți M. E. și M. T. M., împotriva sentinței civile nr. 1266 din 06.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ //2013, în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G. și P. G. al Municipiului București.
Casează sentința recurată.
Modifică măsura dispusă prin practicaua sentinței recurate în sensul că admite cererea de suspendare și dispune suspendarea soluționării cauzei în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr._/3/2014.
Dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. M. M. D. O. L. E. F.
GREFIER,
G. C. A.
Red. LEF
Tehnored. LEF/PS 2 ex.
12.02.2015
Jud. fond: I. I.
| ← Succesiune. Decizia nr. 151/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 57/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
