Pretenţii. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 161/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 161/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.161.
Ședința publică din 11.02.2015
Curtea constituită din:
Președinte - A. D. T.
Judecător - M. G. R.
Judecător - A. P. B.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr.47 A din 22.04.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele reclamante C. C. V., T. D. A. și cu intimații pârâți Primăria M. București, M. București, prin Primarul General, S.C. R. S.A. și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect acțiune civilă întemeiată pe dispozițiile Legii nr.1/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic C. A. în calitate de reprezentant al recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației pe care o depune la dosar, avocatul C. D. în calitate de reprezentant convențional al intimatelor reclamante C. C. V., T. D. A. – împuternicirea avocațială aflată la fila 21 din dosarul tribunalului și consilierul juridic I. M. în calitate de reprezentant al intimaților pârâți M. București, prin Primarul General și Primăria M. București, în baza delegației aflate la fila 21 din prezentul dosar; lipsește intimata pârâtă S.C. R. S.A.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
La interpelarea instanței cu privire la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, precizare solicitată în raport de motivele de recurs, avocatul intimatelor reclamante arată că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art.501 din Legea nr.10/2001 cu referire la restituirea prețului de piață al imobilelor.
Părțile arată că nu au cereri prealabile de formulat, iar Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea recursului și critică hotărârea atacată pentru faptul că a fost menținută în sarcina acestuia obligația de a le plăti reclamantelor valoarea de circulație a apartamentului, deși acestea nu au calitatea de persoane îndreptățite, nefiind părți în contractul de vânzare cumpărare încheiat între T. G. și Primăria M. București prin R. S.A.
Susține, așadar, că în speță nu sunt incidente prevederile art.501 din Legea nr.10/2001, deoarece anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare, se comunicase că există litigiu cu privire la acest imobil, așa încât este clar că tranzacția în baza Legii nr.112/1995 s-a făcut cu eludarea dispozițiilor actului normativ respectiv.
Cât privește capătul de cerere vizând cheltuielile de judecată, solicită diminuarea acestora în conformitate cu dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Avocatul intimatelor reclamante C. C. V., T. D. A. solicită respingerea, ca neîntemeiat, a recursului.
Susține că reclamantele au dobândit apartamentul aflat în litigiu în anul 1984, dar, ca urmare a unei erori, în anul 1991 au fost înstrăinate ambele clădiri; ulterior s-a făcut cuvenita rectificare, dar bunul fusese deja înstrăinat.
Arată că reclamantele au formulat notificare în baza Legii nr.112/1995 și a Legii nr.10/2001, însă nu au primit răspuns la aceste cereri, comunicându-li-se doar faptul că imobilul a fost înstrăinat.
Prevederile Legii nr.1/2009 stabilesc faptul că reclamantele pot solicita despăgubiri la valoarea de piață.
Solicită a se observa faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu s-a apărat în cauză, nu a contestat raportul de expertiză, iar motivele de recurs au fost invocate și în apel.
Reprezentantul intimaților pârâți M. București, prin Primarul General și Primăria M. București solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală, pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art.501 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 17.04.2012, sub nr._, precizată la fila 37 din dosar, reclamantele C. C. V. și T. D. A. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. București, prin Primar General, Primăria M. București și S.C. R. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata valorii de circulație a imobilului corp B situat în .. 11, sector 1. Reclamantele au solicitat totodată obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile legii 1/2009, art. 1337- 1351 Cod civil.
La data de 04.10.2012, pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice au depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care au invocat, în esență, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului R., considerând că acesta nu are atribuții în emiterea titlurilor de despăgubire/ titlurilor de plată/titlurilor de conversie și implicit în plata despăgubirilor prevăzute de astfel de titluri.
A fost invocată totodată Decizia dată în interesul Legii nr. 27/2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 S. R. nu are calitate procesuală pasivă.
Prin sentința civilă nr._/03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Chiochină C. V. și T. D. A. în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. București și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Chiochină C. și T. D. A. în contradictoriu cu pârâtul M. București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria M. București și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Chiochină C. și T. D. A. în contradictoriu cu pârâta Primăria M. București, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. R. S.A. și s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Chiochină C. și T. D. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Chiochină C. și T. D. A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamante a sumei de 93.326 euro, echivalentul în lei la cursul oficial al B.N.R. de la data plății, reprezentând valoarea de circulație a imobilului, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei, reprezentând onorariu avocațial și onorariu de expert.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1277/05.03.1984 pronunțată în dosarul nr. 9096/1983 (filele 9-11), rămasă irevocabilă, Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea reclamantelor C. Fotti și A. Fotti, a constatat că acestea sunt moștenitoarele defuncților A. Jean Fotti și E. Fotti (bunicii reclamantelor) și că, în urma împlinirii termenului de prescripție achizitivă, în calitate de succesoare ale celor doi defuncți, acestea au dobândit în exclusivitate dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 11, sector 1, compus din două corpuri de construcție și o cotă de ¾ din terenul aferent în suprafață de 360 m.p..
În anul 1991, reclamantele au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1625/11.02.1991, având ca obiect dreptul de proprietate asupra corpului A din imobil, pe care l-au înstrăinat cumpărătorului C. L. I..
Ca urmare a unei erori, a fost eliberată autorizația administrativă nr._/17.12.1990 în sensul înstrăinării întregului imobil, inclusiv a corpului B al imobilului.
Prin decizia civilă din 12 mai 1995 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 9860/1994 (filele 7-8 din dosar), s-a constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1625/1991 de notariatul de Stat al Sectorului 1 București, cu privire la corpul B din clădirea situată în București, .. 11, sector 1.
Deși prin adresa nr. 294/22.01.1997 reclamantele C. C. V. și Fotti D. A. i-au adus la cunoștință pârâtei S.C. R. S.A. situația juridică a imobilului și i-au pus în vedere să nu închirieze ori înstrăineze imobilul Corp B (fila 13 din dosar), pârâta a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 32/1/27.08.1999 în temeiul Legii nr. 112/1995 prin care i-au transmis chiriașului-cumpărător T. G. dreptul de proprietate asupra corpului B din imobil (fila 12 din dosar).
În raport de această situație, reclamantele C. C. V. și T. D. A. au formulat prezenta acțiune, având ca obiect obligarea pârâților la restituirea prețului de piață al imobilului, întemeiată pe obligația de garanție pentru evicțiune și pe dispozițiile Legii nr. 1/2009, de modificare și completare a Legii nr. 10/2001.
Conform art. 137 alin. 1 C.Pr.Civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. București, Primăria M. București și S.C. R. S.A., excepții de fond, absolute și peremptorii, care, în caz de admitere, ar face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
S-a reținut că pentru ca o persoană să fie parte în proces trebuie îndeplinită condiția ca acea persoană să aibă calitate procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației corelative dreptului invocat de către reclamant.
Instanța a reținut sub acest aspect, față de temeiul juridic invocat de către reclamante că în ceea ce privește subiectul obligației de garanție pentru evicțiune, în speță, este vorba de vânzătorul bunului cu privire la care reclamantele au pierdut proprietatea și anume Primăria M. București, prin reprezentant S.C. R. S.A..
Cu toate acestea, deși Primăriei M. București, în calitate de vânzător, îi revine sarcina de a răspunde pentru evicțiunea totală, potrivit art. 1337 și următoarele C.Civ., s-a reținut totuși, că obligația de plată a prețului reactualizat incumbă Ministerului Finanțelor Publice. În aceste condiții instanța a apreciat că obligația de restituire a valorii de circulație a imobilului revine Ministerului Finanțelor Publice, singurul care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Față de aceste aspecte instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în raport cu pârâții S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, M. București, Primăria M. București și S.C. R. S.A. și a respins cererea formulată de către reclamante în contradictoriu cu aceștia, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce îl privește pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinare.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
Conform art. 20 din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare de piață a imobilului.
În ceea ce privește întinderea răspunderii pârâtului, instanța a constatat că suma pe care o aceasta o datorează este valoarea stabilită prin expertiza efectuata în cauză, astfel că a admis cererea de chemare în judecată și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 93.326 euro, reprezentând valoarea de circulație a imobilului.
În temeiul art. 274, instanța a obligat pe pârâtul care a căzut în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.000 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva sentinței civile nr._/03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice considerând, în esență, că este netemeinică și nelegală.
Reclamantele C. C. V. și T. D. A. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului formulat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia civilă nr.471 A/22.04.2014, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București, împotriva Sentinței civile nr._/03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimați pârâți S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI și S.C. R. S.A., precum și cu intimatele reclamante C. C. V. și T. D. A..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că nici Ministerul Finanțelor Publice și nici S. R. nu au calitatea de părți contractante în contractul de vânzare-cumpărare nr. 32/1/27.08.1999 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu chiriașul cumpărător T. G., unitatea locativă Corpul B al imobilului reclamantelor fiind vândută în numele Statului R., prin Primăria M. București, reprezentată prin mandatarul .>
Conform art. 13 alin. 5 din Legea nr. 112/1995, „la dispoziția Ministerului Finanțelor”, s-a constituit fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor acestei legi, prevăzându-se că acesta „se va alimenta din: a) sumele obținute din vânzarea apartamentelor care nu s-au restituit în natură, reprezentând plăți integrale, avansuri, rate și dobânzi, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor; b) sumele obținute din lansarea unor împrumuturi de stat cu această destinație, în condițiile prevăzute de Legea nr. 91/1993 privind datoria publică”.
Art. 13 alin. 6 din aceeași Lege nr. 112/1995, a prevăzut că din fondul astfel constituit, menționat mai sus, „se vor efectua cheltuieli în următoarea ordine: a) plata despăgubirilor cuvenite - în condițiile prezentei legi - proprietarilor și moștenitorilor acestora; b) plăți pentru restituirea împrumuturilor contractate și plata costurilor care decurg din aceste împrumuturi de stat; c) construirea de locuințe, care să fie repartizate cu prioritate chiriașilor aflați în situația prevăzută la art. 5 alin. 3”.
Rezultă astfel, că prețul plătit de cumpărătorul T. G. a fost vărsat în acest fond extrabugetar constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, iar destinația acestui fond este, printre altele, pentru plata despăgubirilor cuvenite proprietarilor și moștenitorilor acestora, categorie în care se înscriu și reclamantele de față, cu atât mai mult cu cât, vânzarea din 1999 s-a făcut către chiriaș în condițiile în care, reclamantelor de față li se recunoscuse dreptul de proprietate pe cale judecătorească, iar prin Adresa nr. 294/22.01.1997 reclamantele C. C. V. și Fotti D. A. i-au adus la cunoștință pârâtei S.C. R. S.A. situația juridică a imobilului și i-au pus în vedere în mod expres, să nu închirieze ori înstrăineze imobilul Corp B (fila 13 din dosar).
Cu toate acestea pârâta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 32/1 din 27.08.1999 în temeiul Legii nr. 112/1995 prin care i-au transmis chiriașului-cumpărător T. G. dreptul de proprietate asupra corpului B din imobil (fila 12 din dosar).
Prin Decizia nr.27/2001 pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, s-a statuat că în acțiunile prin care se solicită obligarea Statului R. la acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă.
Totodată, potrivit art. 50 alin, 3 din Legea nr.10/2001, s-a reținut că Ministerul Finanțelor Publice este persoana juridică desemnată prin lege să plătească prețul plătit actualizat sau prețul de piață al imobilelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, astfel că instituția apelantă are această obligație stabilită prin lege, regăsindu-se identitatea necesară între persoana chemată în judecată de către reclamante în calitate de pârât, și titularul obligației de restituire a valorii de piață a imobilului preluat abuziv de la reclamante.
În consecință, în mod legal și temeinic a respins prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice, motivul de apel prin care se reiterează această excepție fiind neîntemeiat.
Ministerul Finanțelor Publice este responsabil pentru acest caz de evicțiune specială, conform legii, în mod neîntemeiat invocând apelanta răspunderea civilă contractuală și dispozițiile art. 1337 C.civil de la 1864, dispoziția legală amintită fiind cea care îi conferă calitatea de a efectua plata prețului de piață în cazul temeiniciei cererii de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr. 1277/05.03.1984 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a constatat că, intimatele-reclamante sunt moștenitoarele autorilor proprietari A. Jean Fotti și E. Fotti, că „în urma împlinirii termenului de prescripție achizitivă și în calitate de succesoare ale celor doi defuncți", au dobândit în exclusivitate dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București .. 11, sector 1.
Prin decizia civilă din 12 mai 1995 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 9860/1994, definitivă și irevocabilă, instanța a admis acțiunea intimatelor-reclamante și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1625/11/02.1991 de către fostul Notariat de Stat al Sectorului 1, cu privire la Corpul B de clădire (din .. 11), astfel că acest imobilul (corp B) din București .. 11, sector 1, a rămas în continuare în proprietatea intimatelor-reclamante.
Fără să fi fost trecut în proprietatea statului prin vreunul din modurile legale de dobândire a dreptului de proprietate, Corpul B din clădire a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriașului-cumpărător T. G., prețul plătit de acest intrând în fondul extrabugetar aflat la dispoziția Ministerul Finanțelor Publice, cu destinația prevăzută de art. 13 alin. 5 și 6 din Legea nr. 112/1995, arătată mai sus.
Față de această situație de fapt, tribunalul a apreciat că intimatele-reclamante sunt îndreptățite să obțină obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata valorii de circulație a imobilului corp B, situat în București, .. 11, sectorul 1, sentința primai instanțe fiind legală și temeinică.
Referitor la sintagmele „valoare de circulație a imobilului”, așa cum a reținut prima instanță, respectiv, „preț de piață al imobilului”, în exprimarea art. 50 și 501 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că acestea au același înțeles, iar valoarea de circulație a imobilului a fost stabilită prin expertiza tehnică de specialitate administrată în cauză, ținând cont de situația de fapt a imobilului, de prețul de piață al unor imobile similare din zonă și de standardele internaționale de evaluare a imobilelor.
Prin urmare, expertul dr. arh. M. V. nu a utilizat o metodă inadecvată de evaluare și nu a stabilit o valoare „exagerat de mare" a imobilului, așa cum susține instituția apelantă.
Tribunalul a constatat că Raportul de expertiză tehnică judiciară evaluatoare efectuat în cauză de către expertul dr. arh. M. V., a fost depus la dosar la data de 3 iunie 2013, cu mai mult de 5 zile înainte de termenul de judecată din 28 iunie 2013.
Nici până la termenul de judecată din 28 iunie 2013 și nici până la pronunțarea din 3 iulie 2013, Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat obiecțiuni privind valoarea de circulație a imobilului corp B, situat în București .. 11, sectorul 1.
Apelanta nu a solicitat și susținut proba contrarie cu o nouă expertiză în apel astfel că în mod legal și temeinic, prima instanță a reținut valoarea de circulație de 93.326 Euro. Tribunalul a constatat că nu se impune ca din oficiu, această valoare să fie corectată cu indicii negativi de -30% invocați de către instituția apelantă.
Conform art. 274 C.pr.civilă, Ministerul Finanțelor Publice este instituția căzută în pretenții la prima instanță, astfel că prin obligarea sa la cheltuielile de judecată suportate de către reclamante, prima instanță a aplicat și interpretat corect normele de procedură.
Pentru considerentele de drept și de fapt menționate mai sus, tribunalul a constatat că apelul este nefondat și a fost respins conform art. 296 C. pr. civilă, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod de procedură civilă).
Critică hotărârea instanței de apel având în vedere faptul că aceasta în mod greșit a menținut obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamante a sumei de 93.326 euro, reprezentând valoarea de piața a imobilului corp B, din București, .. 11, sector 1 și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 lei, pentru următoarele considerente:
Recurentul – pârât consideră că, dintr-o eroare, instanța de apel a apreciat în considerentele deciziei recurate faptul că Ministerul Finanțelor Publice este persoana juridică desemnată prin Legea nr. 10/2001 să plătească prețul de piață al imobilului înstrăinat conform Legii nr. 112/1995, având în vedere faptul că, așa cum în mod corect, a reținut aceeași instanța de apel „Prin Decizia nr. 27/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, s-a statuat că în acțiunile prin care se solicita obligarea Statului R. la acordarea despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă".
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.10/2001, atât restituirea în natură cât și măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri se acordă de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată, și nu de către Ministerul Finanțelor Publice, neexistând nici un text de lege care să stabilească în sarcina acestuia o astfel de obligație.
Astfel, dispozițiile art. 1 alin.(2) și (3) din Legea nr. 10/2001 prevăd următoarele: (2) - „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,
(3) Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității învestite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării."
Astfel, recurentul – pârât învederează instanței faptul că, Ministerul Finanțelor Publice nu este nici deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă, conform Legii nr.10/2001 să răspundă notificării formulate în temeiul acestei legi speciale și să emită dispoziția de restituire, în natură sau echivalent.
II. Învederează recurentul – pârât că reclamantele nu sunt îndreptățite la restituirea prețului de piață al imobilului, conform dispozițiilor Legii nr. 1/2009.
Astfel, potrivit prevederilor art.501 din Legea nr.10/2001 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009
- "(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare."
Reclamantele nu au calitate de părți contractante în contractul de vânzare-cumpărare nr. 32/1/27.08.1999, încheiat în temeiul Legii nr.112/1995 între chiriașul - cumpărător T. G. și Primăria M. București prin reprezentant ., în consecință, nu pot solicita despăgubiri constând în restituirea prețului de piață în temeiul Legii nr. 1/2009.
Conform textului de lege mai sus enunțat, pentru ca o persoana să fie îndreptățită la obținerea prețului de piață al imobilului, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
1. contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995;
2. contractul de vânzare-cumpărare să fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește prima condiție, contractul de vânzare-cumpărare nr. 32/1/27.08.1999 a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, având în vedere faptul că, deși prin adresa nr. 294/22.01.1997, reclamantele au adus la cunoștința pârâtei . juridică a imobilului și i-au pus în vedere să nu închirieze ori înstrăineze imobilul Corp B, pârâta a încheiat, în temeiul Legii nr. 112/1995, contractul de vânzare-cumpărare nr. 32/1/27.08.1999, prin care a transmis chiriașului-cumpărător T. G. dreptul de proprietate asupra corpului B din imobil.
În ceea ce privește a doua condiție, recurentul – pârât arată instanței de recurs faptul că reclamantele nu au făcut dovada ca actul de vânzare-cumpărare nr. 32/1/27.08.1999 a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Față de faptul că acest contract de vânzare-cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, condiție de bază pentru admiterea pretențiilor reclamantelor constând în valoarea de piață a imobilului, consideră că acțiunea este neîntemeiată în raport cu dispozițiile alin.1 al art.501 din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009.
Deși cunoșteau situația imobilului, faptul că acesta a fost preluat și vândut în mod abuziv, în temeiul Legii nr. 112/1995, de către Primăria M. București prin . nu au înțeles să promoveze o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 32/1/27.08.1999 și nici să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, eludând dispozițiile legale imperative ce reglementează această procedură prealabilă.
Recurentul – pârât critică hotărârea instanței de apel și sub aspectul menținerii cuantumului cheltuielilor de judecată la care pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat către reclamante, respectiv suma de 4.000 lei, reprezentând onorariu expert și onorariu avocațial, motiv pentru care solicită să se dispună aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.3 Cod Procedură Civilă.
Față de argumentele prezentate, recurentul – pârât solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile atacate, în sensul admiterii apelului, admiterii excepțiilor invocate și respingerii acțiunii, în consecință, iar pe fond, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Prealabil analizării motivelor de recurs, curtea arată că, la solicitarea sa expresă, intimatele – reclamante au precizat că temeiul juridic al prezentei acțiuni este reprezentat de dispozițiile art. 501 din legea 10/2001 astfel cum a fost modificat prin legea 1/2009.
Urmare acestei precizări exprese a intimatelor – reclamante referitoare la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, curtea apreciază că motivul de recurs referitor la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice prin raportare la dispozițiile art. 1 din legea 10/2001, motivat de faptul că recurentul nu are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării, excede prezentului litigiu, în cauză instanțele nefiind investite cu o acțiune întemeiată pe refuzul soluționării notificării, pentru a avea calitate procesuală pasivă unitatea deținătoare, ci cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 501 din legea 10/2001, unde are calitate procesuală pasivă chiar recurentul.
Conform art. 50 alin. 2 din legea 10/2001, în forma anterioară adoptării legii 1/2009 „cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru”.
Prin legea 1/2009, au fost aduse modificări art. 50, în sensul că a fost introdus alin2^1 conform căruia „cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru”.
De asemenea, a fost introdus art.50 1conform căruia”proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză.
Ca atare, curtea reține că, prin Legea nr. 1/2009, în materia înstrăinărilor realizate în baza Legii nr. 112/1995, s-a introdus răspunderea diferențiată: s-a menținut art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare – cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile; s-a introdus art. 50 alin. 21 și art. 501 privind restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare – cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Curtea reține și incidența dispozițiilor art. 20 alin. 2/1 din legea 10/2001, prin care legiuitorul a stabilit că, prin contract desființat se înțelege atât situația în care contractul de vânzare – cumpărare a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, cât și situația în care, deși contractul nu a fost anulat, s-a admis acțiunea în revendicare introdusă de fostul proprietar al imobilului.
Ca urmare, termenul de desființare a contractului are în prezent, în accepțiunea legii 10/2001, un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă și „ ineficacitatea” actului juridic ca și titlu de proprietate asupra imobilului apărută în urma admiterii unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva titularului dreptului de proprietate, ce a exhibat un contract valabil încheiat.
Din examinarea textelor legale incidente în cauză, curtea reține că situația premisă avută în vedere de legiuitor este aceea a desființării contractului de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul legii 112/_, ceea ce le conferă foștilor chiriași ale căror contracte au fost desființate dreptul la o despăgubire.
Or, în cauza de față, curtea constată că intimatele – reclamante nu au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în baza legii 112/1995, nu sunt parte într-un contract de vânzare – cumpărare încheiat în temeiul acestei legi, contract care să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești irevocabile, ci se legitimează ca și proprietare ale imobilului în baza sentinței civile nr. 1277/1984, prin care s-a constatat că, în calitate de moștenitoare ale defuncților A. Jean Fotti și E. Fotti sunt proprietare ca urmare a împlinirii termenului de prescripție achizitivă.
În realitate, corect susține recurenta că intimatele – reclamante, în calitate de foste proprietare ale unui imobil, care parțial a fost înstrăinat de stat în baza legii 112/1995 către un terț, G. T. nu au la dispoziție calea prevăzută de art. 501 din legea 10/2001 astfel cum a fost modificată de legea 1/2009, care prevăd că titulari ai unor astfel de acțiuni sunt doar persoanele care au dobândit proprietatea imobilului în baza legii 112/1995 și al căror contract a fost desființat, ceea ce nu este cazul de față.
Astfel, intimatele – reclamante nu au la dispoziție decât calea notificării formulate în temeiul legii 10/2001 și procedura ce trebuie urmată conform acestei legi și nu pe cea reglementată de dispozițiile art. 501 din lege.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. pr. civ. curtea admite recursul, modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentința apelată și respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
Ca o consecință a respingerii acțiunii va fi înlăturată și dispoziția din sentință privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul – pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.471 A/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți C. C. V. și T. D. A. și cu intimații – pârâți S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE, M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, PRIMĂRIA M. BUCUREȘTI și .>
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul formulat de apelantul – pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._/03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE.
Înlătură obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-D. T. M. G. R. A. P. B.
GREFIER
E. C.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
2 ex./20.02.2015
TB-S.5 – S.V.; S.O.
Jud.S.1 – E.B. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 162/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Sechestru judiciar. Decizia nr. 197/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
