Sechestru judiciar. Decizia nr. 197/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 197/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 197/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.197
Ședința publică de la 19.02.2015.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. I.
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă C. G., împotriva încheierii de ședință din 19.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. G. S.A., P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.
P. are ca obiect – sechestru asigurător.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă C. G. personal și asistată de avocatul E. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/_, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, avocatul H. E., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte S.C. G. S.A, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte P. M. București prin Primarul General, conform delegației pe care o depune la dosar, lipsind intimata pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
A fost legitimată recurenta reclamantă C. G., care prezintă C.I., . nr._, eliberată de SPCEP S6 biroul 1 la data de 29.02.2008.
Avocatul intimatei pârâte . a se lua act de faptul că înțelege să invoce excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art.306 din codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 301 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că recursul nu a fost motivat înlăuntrul termenului de 5 zile, termen care începe să curgă de la momentul pronunțării.
Avocatul recurentei reclamante solicită respingerea acestei excepții, având în vedere faptul că termenul de motivare a recursului curge de la comunicarea hotărârii atacate.
Reprezentantul intimatului pârât P. M. București prin Primarul General, având cuvântul, solicită admiterea excepției nulității recursului.
Curtea ia act că în prezenta cauză excepția invocată vizează nulitatea recursului pentru nerespectarea termenului de motivare a căii de atac, sens în care urmează a costata că, astfel cum rezultă din dispozițiile înscrise în art.303 din Codul de procedură civilă, precum și cele speciale existente în materia sechestrului judiciar, deși recursul a fost declarat în termenul de 5 zile, se pune problema momentului de la care curge termenul de motivare a acestuia.
Sub acest aspect, Curtea constată că norma specială nu prevede nici o excepție de la dispozițiile înscrise în art. 303 alin 2 C.proc.civ. potrivit cu care termenul de motivare a recursului curge de la comunicare.
Din verificarea actelor dosarului de fond, se reține că încheierea din 19.01.2015 și care face obiectul recursului, nu a fost comunicată niciunei părți, sens în care, Curtea apreciază că excepția nulității, ca efect al nemotivării recursului în termen este nefondată, motiv pentru care dispune respingerea acesteia.
Avocatul intimatei pârâte . la dosar întâmpinare, act procedural pe care îl comunică și celorlalte părți.
Curtea ia act că, în ședință publică, se depune la dosar de către avocatul intimatei pârâte . înscris intitulat „întâmpinare”, sens în care acordă cuvântul cu privire la acest aspect.
Avocatul recurentei reclamante arată că prin raportare la data la care a fost depusă la dosar, urmează a se constata că intimata pârâtă este decăzută din dreptul de a mai formula întâmpinare.
Avocatul intimatei pârâte . ca înscrisul intitulat „întâmpinare” să fie avut în vedere ca și concluzii scrise, sens în care procedează la menționarea acestui aspect și în cuprinsul înscrisului respectiv.
Avocatul recurenților reclamanți arată că lecturând aceste concluzii scrise a constatat că partea adversă invocă excepția autorității de lucru judecat.
Avocatul intimatei pârâte . că, într-adevăr, a invocat excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că Tribunalul București s-a mai pronunțat prin încheierea din data de 1.09.2014 pe aceeași cerere, referitor la aceeași cauză și terenuri, iar împotriva acelei încheieri partea adversă a înțeles să nu formuleze recurs.
Avocatul recurentei reclamante învederează faptul că a încheiat contractul de asistență juridică cu partea doar la data de 18.02.2015, astfel încât nu cunoaște actele dosarului.
Curtea aduce la cunoștința părților că poate dispune amânarea pronunțării în condiții procedurale și care presupune cel mult 24 de ore.
Avocatul recurentei solicită a i se acorda permisiunea de a studia dosarul în sala de ședință, pentru a fi în măsură să formuleze concluziile cu privire la recursul exercitat în prezenta cauză.
Avocatul intimatei pârâte . faptul că are dosare și la alte instanțe, astfel încât nu mai poate rămâne în sala de ședință, cu atât mai mult cu cât dosarul a fost strigat la ordine. Pe de altă parte, arată că nu este culpa sa pentru că recurenta și-a angajat un apărător doar la data de 18.02.2015
P. a da posibilitate avocatului recurentei să studieze acte și lucrările dosarului, Curtea dispune reluarea cauzei după 30 de minute.
La reluarea cauzei, se prezintă recurenta reclamantă C. G. personal și asistată de avocatul E. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/_, eliberată de Baroul București, atașată la dosar, avocatul H. E., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte S.C. G. S.A, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015, eliberată de Baroul București, atașată la dosar și consilierul juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte P. M. București prin Primarul General, conform delegației atașate la dosar, lipsind intimata pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului.
Avocatul recurentei reclamante arată că este în măsură să formuleze concluzii și solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat, având în vedere că în cauză este vorba despre un sechestru asigurător și a cărei necesitate apare atunci când există un motiv care să îndreptățească partea la a solicita instituirea acestui sechestru având în vedere existența posibilității ca bunul supus sechestrului să fie vândut.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs. Totodată, pune în vedere apărătorului recurenților reclamanți ca în cadrul concluziilor să aibă în vedere, în integralitate, dispozițiile care reglementează sechestrul judiciar, inclusiv cele care dispun sub aspectul cauțiunii.
Apărătorul recurentei reclamante, având în vedere proba pe care a atașat-o la dosar și care atestă faptul că s-au afișat bannere cu oferte de vânzare a terenului, consideră că în cauză există un motiv nou și care determină solicitarea instituirii acestui sechestru.
Pe fondul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Este adevărat că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 prevăd o indisponibilizare a bunului respectiv, însă această indisponibilizare o cunoaște cel care are terenul nu și terții, or, rolul acestui sechestru asigurător este de a se aduce la cunoștința terților existența unui litigiu pe rolul instanțelor și mai ales faptul că terții trebuie să fie informați că acest teren este indisponibilizat. Arată că este motivul pentru care a considerat că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 și a făcut demersuri pentru a înscrie litigiul.
Curtea solicită recurentei reclamante să precizeze în ce sens a încercat să înscrie litigiul.
Avocatul recurentei reclamante învederează faptul că partea i-a comunicat că a încercat să înscrie litigiul în baza unui certificat de grefă dar nu a reușit să facă acest lucru, întrucât s-a apreciat că terenul nu este bine identificat.
Avocatul intimatei pârâte . că în ceea ce privește excepția autorității de lucru, solicită a se avea în vedere faptul că această cerere de interdicție vânzare a mai fost formulată de partea adversă, Tribunalul București pronunțându-se deja cu privire la aspectul solicitat și așa cum a arătat și anterior recurenta de astăzi a înțeles să nu formuleze recurs.
Prin urmare, sub acest aspect, apreciază că există autoritate de lucru judecat.
În ceea ce privește fondul recursului, urmează a se avea în vedere că în cauză este vorba despre o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. În cauză s-a efectuat o expertiză care a constatat faptul că în ceea ce privește bunul pe care reclamanta l-a deținut în proprietate la momentul respectiv, în prezent este edificată o hală industrială. Ca atare, recurenta reclamantă are dreptul la despăgubiri și nicidecum la un bun. De altfel, la Tribunalul București se încearcă a se identifica un bun care ar fi disponibil.
Cu privire la cererea de sechestru judiciar, arată că trebuie să existe condiția ca acel proces să se referire strict la un bun cu privire la proprietatea reclamantei, însă, în acest dosar nu există un bun anume individualizat. Este și motivul pentru care recurenta reclamantă, în cererea anterior formulată, a solicitat instituirea sechestrului pe toate bunurile .>
Art. 21 din Legea nr. 10/2001 se referă la unități deținătoare în sensul legii, însă . o societate comercială, privatizată, motiv pentru care nu întrunește condițiile textului de lege invocat de partea adversă. Urmează a se avea în vedere faptul că prin concluziile scrise a enumerat toate textele de lege care fac referire la acest aspect.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală.
Reprezentantul intimatului pârât P. M. București prin Primarul General pune concluzii de admitere a excepției autorității de lucru judecat prin raportare la încheierea de ședință din 16.06.2014, prin care aceeași instanță, Tribunalul București, s-a pronunțat pe aceeași cerere.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, având în vedere că în mod corect s-a reținut netemeincia unei astfel de cereri raportat la textul invocat și anume la art. 21 pct. 1 lit. c din Normele metodologice privind punerea în aplicare a art.21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Avocatul recurentei reclamante, în replică, față de susținerea părții adverse în sensul că reclamanta nu a identificat un anume bun, urmează a se observa că prin chiar concluziile scrise depuse la dosar la acest termen de judecată de către . se referă la acest lot de 2248/17/4 din cele 14 de loturi pe care le are.
Mai mult decât atât, urmează a se avea în vedere că s-a susținut că pe rolul instanței se judecă posibilitatea de a se atribui reclamantei, în echivalent, a unui bun. Prin urmare, înstrăinarea acestui echivalent ar prejudicia în mod vădit reclamanta.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea solicită apărătorului recurentei să precizeze temeiul de drept al pretențiilor invocate, respectiv ce text de lege este aplicat în mod greșit.
Avocatul recurentei reclamante arată că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 593 alin. 3 din Codul de procedură civilă, pentru opozabilitatea părților și de care instanța tribunalului nu a ținut seama, precum și pe modalitatea de interpretare a art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Avocatul intimatei pârâte . se avea în vedere că cererea a fost formulată în temeiul sechestrului judiciar, motivele de recurs și apărarea pe sechestrul asigurător.
Prin urmare, solicită respingerea recursului și din acest punct de vedere, având în vedere că motivele de recurs nu privesc temeiul legal al încheierii pronunțate în data de 19.01.2015.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă sub nr._ reclamanta C. G. a formulat, în contradictoriu cu pârâții P. M. București, . României și P. sectorului 6 București, contestație împotriva dispoziției nr. 9675/28.02.2008 emisă de P. M. București privind restituirea terenului în suprafață de 204 m.p. situat în fosta ., sector 6 București, în prezent aflat în curtea . București, . A, sector 6 București. Ulterior, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și a arătat că dispoziția nr. 9675/28.02.2008 este netemeinică și nelegală întrucât . terenul fără nici un titlu și solicită anularea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între această societate și A., repunerea în situația anterioară și obligarea de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul.
Reclamanta a formulat o nouă cerere precizatoare prin care a arătat că solicită anularea dispoziției nr. 9675/27.02.2008 emisă de Primarul general al M. București, așa cum a fost modificată prin dispoziția nr._/4.06.2008, obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 204 m. p. situat în ., sector 6 București, iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la restituire pe un al amplasament egal ca valoare, iar în cazul în care nu se poate dispune restituirea în natură pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament egal ca valoare solicită plata echivalentului valoric al imobilului; a arătat că renunță la judecata cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 88/2004 și a solicitat scoaterea din cauză a pârâților Guvernul României și P. Sectorului 6 București, arătând că înțelege să se judece cu P. M. București prin Primar General, A. pentru Valorificarea Activelor Statului și .>
Prin sentința civilă nr. 659/6.05.2009 Tribunalul București Secția a III a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a . admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A. și a respins contestația formulată împotriva pârâtei A. pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins ca neîntemeiată contestația formulată în contradictoriu cu P. M. București prin Primar General și .>
Prin decizia civilă nr. 94A/10.02.2010 Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat în parte sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecarea capătului de contestație privind anularea celor două dispoziții emise de pârâte în soluționarea notificării, a menținut dispozițiile privind renunțarea la judecarea primului capăt de contestație.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 1223/27.06.2011 Tribunalul București Secția a III-a civilă a respins ca tardivă contestația formulată împotriva dispoziției nr._/4.06.2008 și ca nefondată contestația împotriva dispoziției nr.9675/27.02.2008. Prin decizia civilă nr. 443R/5.03.2012 Curtea de Apel București secția a IV-a civilă a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința civilă nr. 1223/27.06.2011 și a trimis cauza spre judecare pe fond la tribunal.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a civilă sub nr._ *.Prin sentința civilă nr. 297/11.02.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . a respins contestația modificată, precizată și restrânsă față de această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis în parte contestația modificată, precizată și restrânsă formulată de reclamanta C. G. și a obligat A. pentru Valorificarea Activelor Statului să emită dispoziție motivată de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru reclamantă în calitate de persoană îndreptățită pentru terenul în suprafață de 204 m.p. situat în București, fosta ., sector 6, imposibil de restituit în natură; a obligat A. la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr.1155/R/7.06.2013, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă C. G. și de recurenta-pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 297/11.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._/6/2008, în contradictoriu cu intimatele-pârâte P. M. București prin Primarul General și S.C. G. S.A.; a modificat în tot sentința civilă recurată, în sensul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . admis în parte acțiunea; a admis contestația formulată împotriva Dispoziției Primarului General nr._/2008, pe care a anulat-o; a respins contestația formulată împotriva Dispoziției Primarului General nr.9675/2008 și trimite spre rejudecare la aceeași instanță contestația formulată de reclamantă în contradictoriu cu . respins contestația împotriva Dispoziției Primarului General nr. 9674/2008, ca nefondată.
P. a decide astfel, Curtea a reținut că prin notificările înregistrate la B. P. S. sub nr.1895/9.08.2001 și nr. 1911/9.08.2001, M. A. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 2054 m.p. situat în București, ., sector 6, precum și acordarea diferenței de bani pentru exproprierea și demolarea casei ce a fost edificată pe acest teren.
Conform certificatului de moștenitor nr. 42/19.10.2006 emis de BNP D. N. M., reclamanta C. G. este unica moștenitoare a notificatoarei Mihea A., în calitate de fiică a acesteia.
Prin Dispoziția nr.9674/27.02.2008 intimata-pârâtă P. M. București a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate și valoarea de piață, pentru construcția demolată, în suprafață utilă de 50,51 m.p., ce a fost situată în București, ., sector 6, imposibil de restituit persoanei îndreptățite M. A..
Prin Dispoziția nr.9675/27.02.2008 intimata-pârâtă P. M. București a declinat competența de soluționare a notificărilor nr. 1911/2001 și nr. 1895/2001, privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 180 m.p. situat în București, ., sector 6, în favoarea intimatei-pârâte .>
Pe parcursul procesului, prin Dispoziția nr._/4.06.2008 intimata-pârâtă P. M. București a modificat art. 1 al Dispoziției nr. 9675/2008 în sensul că declină competența de soluționare a notificărilor în favoarea recurentei-pârâte A..
Conform deciziei de casare nr. 443R/5.03.2012 pronunțată de Curtea de apel București Secția a IV-a civilă, tribunalul trebuia să soluționeze fondul notificării, sens în care urma să verifice îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de lege, respectiv: calitatea de persoană îndreptățită sau de moștenitoare a persoanei îndreptățite; caracterul abuziv al preluării; stabilirea calității de unitate deținătoare și identificarea tipului de măsuri reparatorii prevăzute de lege, la situația de fapt reținută.
Curtea a constatat că îndeplinirea primelor două condiții a fost reținută de către tribunal, că această statuare nu a fost contestată de părțile interesate, astfel că soluția tribunalului pe aceste aspecte a intrat sub puterea lucrului judecat prin nerecurare.
Curtea a apreciat că excepția lipsei calității procesuale pasive a A. este întemeiată în raport de prevederile înscrise în art. 21 alin. 1 și art. 29 alin.1 din Legea nr.10/2001. S-a reținut în esență că, în cauză, la data de 1 februarie 2001 intimata-pârâtă . societate comercială cu capital de stat, având în vedere că abia în anul 2004, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 88/23.12.2004 recurenta-pârâtă A. a vândut un procent de 69,96% din capitalul social pe care îl deținea la .>
Din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit în cauză de expert P. I. reiese că terenul notificat este cuprins în totalitate în incinta intimatei-pârâte . ce se coroborează cu situația juridică comunicată de P. M. București prin adresa nr. 667.770/15.05.2000 potrivit căreia terenul notificat, situat în ., sector 6, ce a făcut obiectul Decretului de expropriere nr.133/1986 privind executarea unei secții aparținând fostului Institut de Cercetări Metalurgice București, este cuprins în totalitate în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat intimatei-pârâte .>
Prin urmate, Curtea a constatat că în mod greșit tribunalul a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, intimata-pârâtă . societate comercială cu capital de stat, având calitatea de unitate deținătoare în înțelesul art. 21 din lege.
S-a apreciat că Dispoziția nr._/4.06.2008 ce face obiectul contestației de față, prin care intimata-pârâtă P. M. București a decis în sensul declinării competenței de soluționare a notificării formulate de autoarea reclamantei în favoarea recurentei-pârâte A., este nelegală, fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 21 și art. 29 din Legea nr. 10/2001 rep., motiv pentru care soluția care se impunea era în sensul admiterii contestației și anulării acestei dispoziții.
În continuare, constatând că intimata-pârâtă . calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că acțiunea formulată de reclamantă împotriva Dispoziției nr.9675/27.02.2008 (prin care intimata-pârâtă P. M. București a declinat competența de soluționare a notificării în favoarea . neîntemeiată, întrucât entitatea notificată P. M. București a aplicat în mod corect dispozițiile art. 21 și 29 coroborate cu art. 27 din Legea nr. 10/2001, stabilind că . de persoană juridică deținătoare a terenului notificat și declinând competența de soluționare a notificării în favoarea acesteia.
P. aceste considerente, Curtea constatând întemeiată critica formulată prin ambele recursuri declarate în cauză, privind greșita stabilire a calității de unitate deținătoare a apreciat ca fiind întemeiat motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 2 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., a admis ambele recursuri, a modificat în tot sentința civilă recurată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a . admis în parte acțiunea, în sensul că a admis contestația formulată împotriva Dispoziției Primarului General nr._/2008, pe care a anulat-o, și a respins contestația formulată împotriva Dispoziției Primarului General nr. 9675/2008.
În ceea ce privește soluționarea pe fond a notificării privind restituirea în natură a terenului situat în ., sector 6, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 5 C.pr.civ., și, având în vedere că prin stabilirea greșită a persoanei care are calitatea de unitate deținătoare și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte . nu a soluționat fondul notificării, a trimis spre rejudecare la aceeași instanță contestația formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta . ca Tribunalul București să se pronunțe asupra felului măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, sub nr._ **.
La data de 19.01.2015, reclamanta a formulat cerere prin care a solicitat instituirea unui sechestru judiciar asupra lotului nr.2248/17/4 CF_, motivat de faptul că există riscul iminent al înstrăinării de către reclamantă a acestui teren, cu privire la care a precizat că înțelege să solicite a-i fi atribuit în compensare.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 19.01.2015, cererea de formulată de reclamanta C. G. formulată la data de 19.01.2015 a fost respinsă ca neîntemeiată.
P. a dispune astfel, tribunalul a reținut că cererea este neîntemeiată întrucât Legea nr.10/2001 conține prevederi speciale privind interdicția de înstrăinare (art. 21 și disp. art. 21 din Normele de aplicare a Legii nr.10/2001) care se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului de procedură civilă privind sechestrul judiciar.
Tribunalul a constatat că s-a mai pronunțat asupra acestei cereri prin încheierea din data de 16.09.2014, cele reținute în considerentele acestei încheieri fiind pe deplin aplicabile și în raport de prezenta cerere.
Pe de altă parte, nu rezultă condiția invocată de reclamantă și prevăzută de art.598 C.pr.civ. ca fiind „conservarea dreptului și arătată ca fiind riscul iminent al înstrăinării imobilului, înscrisurile depuse la dosar, respectiv act de dezmembrare autentificat la nr.199/11.02.2011 la BNP F. D. și act de dezlipire autentificat la nr.801/06.06.2013 fiind întocmite cu aproximativ 5, respectiv 2 ani anterior datei cererii de sechestru de față. Prin urmare, iminența înstrăinării terenului nu este dovedită, cu atât mai mult cu cât actul de dezlipire nu privește terenul din care face parte și lotul nr.2248/17/4.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamanta C. G..
În motivarea recursului, întemeiat pe art.304 pct.9 teza a II-a C.proc.civ, recurenta a susținut că a fost încălcată norma juridică imperativă conținută la punctul 21.1 lit.c. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind punerea în aplicare a art.21alin.1 din Legea nr.10/2001.Astfel, recurenta apreciază că norma juridică menționată are valoarea unei clauze legale de inalienabilitate. În aceste condiții, în puterea acestor norme de drept, instanța poate dispune interdicția de vânzare asupra loturilor de teren menționate de către reclamantă.
De asemenea, a sustinut că instanța a încălcat dispozițiile art.129 alin.5 C.proc.civ. raportat la art.6 din C.E.D.O.
Recurenta susține că între norma specială din conținutul Legii nr.10/2001 și norma de drept comun conținută în Codul de procedură - prevalează norma specială, astfel încât interdicția de vânzare ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art.21.1. din Normele de aplicare a Legii nr.10/2001 are întâietate față de sechestrul judiciar.
În condițiile în care în legea speciala - Legea nr.10/2001 - este prevăzută la art.21.1. măsura indisponibilizării bunurilor având drept scop îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar, recurenta reclamantă apreciază că această măsură specială se concretizează sub forma sechestrului judiciar.
Recurenta reclamantă susține că motivele care justifică măsura interdicției de vânzare vizează reaua-credință manifestata în mod continuu, de pârâta ., deși a avut cunoștință de cererea reclamantei de retrocedare a terenului, a dezmembrat terenul în loturi pe care fie le-a înstrăinat, fie le-a ipotecat ulterior anului 2001, ca astfel să nu mai aibă ce restitui foștilor proprietari, așa după cum se poate vedea din tabelul depus în instanță de reclamantă la data de 19.01.2015.
Pârâta a manifestat rea-credință și față de instituțiile statului privind înștiințările prin care i s-au comunicat cererile de retrocedare teren, teren pe care îl moștenește legal și care se află în incinta societății mai sus menționate.
Începând cu anul 2001, . fost înștiințată de cererile de retrocedare a terenului din fosta . sector 6, București, prin adresele trimise pârâtei și atașate dosarului începând cu cererea de deschidere a procesului din 03.03.2008: Notificare nr.1911/09.08.2001, adresa Executorii judecătorești nr. 127/S/ 2001, conform Legii 10/2001,art.21 alin3, adresa P. sectorului 6 nr._/19.07.2001
Un motiv în acest sens îl constituie declarațiile făcute de pârâtă la întocmireaactelor: act de dezmembrare - autentificare nr.199/11.02.2011; act de dezlipire - autentificare nr.801/06.06.2013 atașate de reclamanta în ședința din 19.01.2015 în care arată că nu este în litigiu pe rolul nici unei instanțe judecătorești.
Declarațiile nereale cu privire la litigiul existent cât și vânzările ulterioare anului 2001, cărora se adaugă tergiversarea depunerii identificării cadastrale a terenului retrocedabil au constituit motivul sechestrului judiciar.
Deși a avut cunoștință de cererile de retrocedare a terenului din fosta ., pârâta . parcelat terenul în suprafața de 164.511,7.mp și apoi a vândut și ipotecat loturile ulterior anului 2001, chiar și în timpul acestui proces, în frauda reclamantei, încercând astfel să-și diminueze patrimoniul și încălcând clauza de inalienabilitate conținută la art.21.1. lit.c din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001
Existența unei intenții a pârâtei, exprimată public, de a înstrăina terenul în litigiu, ceea ce atrage riscul crescut ca hotărârea ce se va pronunța în aceasta cauză să rămână fără eficiență juridică, reclamanta fiind obligată a începe un nou proces costisitor și îndelungat cu terțul dobânditor al terenului.
Apreciază că în aceste condiții, există riscul iminent ca până la finele acestui proces pârâta să înstrăineze toate loturile retrocedabile, o eventuală dispoziție a instanței de restituire în natură să nu mai poată fi pusă în aplicare, actul de justiție devenind unul formal și nu unul real și efectiv.
Față de argumentele expuse, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea încheierii din 19.01.2015, în sensul admiterii cererii și dispună sechestru judiciar interzicând vânzarea loturilor precizate până la soluționarea definitivă a procesului.
În acest sens, solicită ca instanța să dispună Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliara București, Biroul de Cadastru Imobiliara Sector 6, interdicția de vânzare până la soluționarea definitivă a cauzei pentru loturile aflate în proprietatea .: - lotul 2248/17/4 – CF –_.
Intimata S.C. G. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Prioritar, intimata invocă excepția autorității de lucru judecat, având învedere faptul că Tribunalul București s-a mai pronunțat prin încheierea din data de 16.09.2014, iar împotriva acelei încheieri reclamanta a înțeles să nu formuleze recurs.
Pe fondul cauzei, învederează că potrivit raportului de expertiză tehnică ce a fost efectuat în cauză, cât și din schița prin care este individualizat terenul în dosarul înaintat de Comisia de aplicare a Legii 10/2001, terenul ce constituie obiectul revendicării este ocupat în totalitate de o construcție autorizată - o hală industrială - "Secția de prelucrare Titan -Zirconium" ce se află în incinta G..
În concluzie, la acest moment, recurenta-reclamanta nu are dreptul la restituirea în natura a terenului solicitat, iar în raport de dispozițiile art.29 Legea nr.10/2001, recurenta-reclamanta nu are dreptul la restituirea în natură, ci doar la restituirea prin echivalent.
Pe de altă parte, cu privire la lotul solicitat a fi supus măsurii sechestrului judiciar, reclamanta nu a dovedit iminența înstrăinării acestuia. De asemenea, actele invocate în susținerea cererii, respectiv actul de dezmembrare autentificat sub nr.199/11.02.2011 și actul de dezlipire nr._13 nu demonstrează în niciun mod susținerile recurentei.
Mai mult decât atât, cu privire la dispozițiile Legii 10/2001 invocate de către recurenta-reclamanta, intimata solicită a se constata faptul că, raportat la sfera de aplicare a art.21 din Legea 10/2001 invocat în susținerea cererii, intimata nu se încadrează în niciuna din enumerările prevăzute de textul de lege în sensul ca nu este: „regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public".
De altfel, litera e) din normele de aplicare ale art. 21, specifică în mod clar faptul că: „societățile comerciale privatizate integral (cazul intimatei n.n.) sau cele constituite din inițiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înființarea lor, nu sunt entități învestite cu soluționarea notificărilor".
Pe cale de consecință, intimata apreciază că art.21 din Legea nr.10/2001, invocat de recurenta reclamantă, nu este aplicabil intimatei, având în vedere faptul că aceasta este o societate cu capital privat.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Analizând legalitatea încheierii recurate, prin prisma criticilor cu a căror analiză a fost legal investită și a prevederilor legale incidente cauzei, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocata de pârâta, Curtea o apreciază ca nefondată.
Astfel, este real că prin cererea formulata la data de 19.05.2014, modificată la data de 05.09.2014, reclamanta a sesizat tribunalul cu o cerere de instituire a unui sechestru asigurator, care viza inclusiv lotul nr. 2248/17/4, CF nr._, cererea care a fost soluționată prin încheierea din data de 16.06.2014, fiind respinsă ca nefondată.
Curtea retine însă că, așa cum s-a statuat în mod constant în practica și doctrina de specialitate, hotărârile pronunțate în această materie, au o putere de lucru judecat relativă, în sensul că, o atare cerere poate fi reiterată, ori instanța poate reveni asupra măsurii, în cazul în care s-au schimbat împrejurările avute în vedere anterior, la soluționarea primei cereri.
Or, în cauză, deși este real că cererea inițială a fost respinsă, Curtea nu poate face abstracție de împrejurarea că, așa cum rezultă din actele anexate acesteia, noua cerere de sechestru a fost justificată de reclamanta tocmai pe astfel de împrejurări noi, neanalizate anterior de către instanța de fond și în raport de care reclamanta a susținut că a luat cunoștință doar ulterior.
Astfel, elementul determinant nou invocat a vizat faptul că, în timpul procesului, pârâta a autentificat actele de dezlipire nr. 199/2011 și nr.801/2013, reclamanta susținând că prin acestea pârâta a dezmembrat lotul identificat 2248/17/4 cu CF nr._, în două loturi cu nr. cadastral_ și_, justificând prin acesta riscul înstrăinării acestui ultim lot.
În aceste condiții, Curtea nu poate primi apărarea intimatei pârâte în sensul incidenței autorității de lucru judecat în cauză, nefiind îndeplinite cerințele impuse de art. 1201 din Codul civil.
Tot astfel, vor fi înlăturate apărările intimatei reclamante vizând interpretarea dispozițiilor art.21 din Legea 10/2001 invocat în susținerea cererii, motivat de faptul că intimata nu s-ar încadra în niciuna din enumerările prevăzute de acest text de lege respectiv că art.21 din Legea nr.10/2001, invocat de recurenta reclamantă, nu este aplicabil intimatei, având în vedere faptul că aceasta este o societate cu capital privat, Curtea reținând în acest sens, că aceste susțineri au fost deja tranșate cu putere de lucru judecat în cadrul deciziei civile nr 1155R07.06.2013 a Curții de Apel București Secția a IV a Civilă.
Astfel, prin această hotărâre s-a tranșat asupra calității intimatei pârâte de unitate deținătoare a imobilului preluat abuziv ce face obiectul notificării, apreciindu-se ca relevantă data intrării în vigoare la Legii nr. 10/2001, dată la care s-a constatat că intimata pârâta era societate comercială cu capital de stat, având calitatea de unitate deținătoare în sensul art. 21 din lege și asupra inaplicabilității în cauza a prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru situația acesteia.
În referire la criticile concrete formulate în recurs, Curtea apreciază caracterul nefondat al acestora în lumina următoarelor considerente:
Astfel, deși recurenta susține încălcarea prevederilor înscrise în art. 21.1 lit.c. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind punerea în aplicare a art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001, Curtea nu poate valida o atare critică.
Astfel, din verificarea cererii formulate de reclamanta la data de 19.01.2015, se reține că solicitarea clară, neechivocă a acestei părți a vizat instituirea măsurii sechestrului judiciar asupra imobilului reprezentat de lotul 2248/17/4 – CF –_, cererea acesteia fiind întemeiată în drept pe prevederile art. 972 din noul Cod de procedură civilă, care reglementează sechestrul judiciar.
În aceste condiții, în mod judicios prima instanța, în aplicarea prevederilor înscrise în art. 129 alin. 4 din Codul de procedură civilă și art. 84 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 3 din Legea nr. 71/2011, a procedat la analiza acestei cereri în raport de prevederile art. 598 din Codul de procedură civilă.
Este real că în justificarea măsurii adoptate, prima instanța s-a raportat și la prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 respectiv art. 21 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007, însă Curtea observă că o atare argumentare nu face obiect de critică, din perspectiva nerespectării principiului disponibilității.
Pe de altă parte, Curtea nu poate primi susținerile din recurs în sensul că aceste norme ar justifica cererea recurentei de instituire a unui sechestru judiciar.
Astfel, trebuie observat că prevederea inserată în art. 21 alin. 5 din legea nr. 10/2001 este o normă cu caracter special, astfel că ea trebuie interpretată și aplicată în mod restrictiv.
Or, deși prezenta instanța apreciază că este corectă aserțiunea recurentei în sensul că norma juridică menționată are valoarea unei clauze legale de inalienabilitate, procedând la interpretarea logico gramaticală a acestei prevederi legale, în aplicarea regulei exceptio est strictissimae interpretationis, concluzia care se impune este aceea că în puterea acestei prevederi legale operează de drept o interdicție de înstrăinare, care însă are un obiect clar și limitativ determinat de însăși ipoteza legii - bunurile notificate. Curtea apreciază că această normă instituie o interdicție temporară de înstrăinare sau grevare cu sarcini, până la soluționarea procedurilor administrative sau judiciare, a terenurilor și/sau a construcțiilor pentru care s-au formulat notificări persoanelor juridice deținătoare și are ca scop stabilitatea raporturilor juridice și siguranța circuitului civil. Prin reglementarea prevederilor imperative ale art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este evidentă intenția legiuitorului de a preveni apariția unor situații juridice neclare cu privire la bunurile imobile notificate potrivit prevederilor acestei legi, care fac obiectul unor proceduri administrative sau judiciare de restituire.
Or, în cauza de față, așa cum rezultă din chiar motivarea cererii reclamantei, cererea de sechestru nu vizează imobilul notificat - imobilul de care reclamanta a fost privată în mod abuziv - ci un alt imobil, în raport de care reclamanta susține că se află în proprietatea entității deținătoare și în raport de care acesta a înțeles să formuleze, în rejudecare, în temeiul Legii nr. 10/2001, cerere de acordare a unei măsuri în echivalent sub forma compensării, pentru ipoteza în care bunul de care a fost deposedată nu îi poate fi restituit în natură.
De altfel, susținerile din recurs sunt și contradictorii în condițiile în care recurenta deși afirmă că între norma specială din conținutul Legii nr.10/2001 și norma de drept comun conținută în Codul de procedură - prevalează norma specială, astfel încât interdicția de vânzare ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art.21.1. din Normele de aplicare a Legii nr.10/2001 are întâietate față de sechestrul judiciar, ulterior arată că măsură specială prevăzută la art.21.1. s-ar concretiza sub forma sechestrului judiciar. Or, așa cum s-a arătat, norma specială este de strictă interpretare și aplicare, ceea ce înseamnă că, această excepție nu trebuie extinsă la alte situații, pe care norma juridică respectivă nu le prevede.
În realitate, este neîndoielnic că cele două norme vizează ipoteze distincte și produc efecte distincte - în cazul normei speciale reprezentate de art. 21 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, interdicția de înstrăinare/ grevare operând de drept, în puterea legii, sfera de aplicare a acestei norme fiind strict delimitată de legea specială, așa cum s-a arătat anterior, în timp ce sechestrul judiciar poate viza orice bun individual determinat, în măsura în care se probează că există un litigiu care poartă asupra proprietății sau asupra unui alt drept real principal, asupra posesiei sau asupra folosinței acestuia și trebuie dispus printr-o hotărâre judecătorească, cu respectarea condițiilor de admisibilitate expres și limitativ prevăzute de ar. 598 și urm. din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, deși se susține încălcarea dispozițiilor art.129 alin.5 C.proc.civ. raportat la art.6 din C.E.D.O., Curtea retine că argumentele prezentate de recurentă vizează în realitate modul de soluționare al cererii de sechestru din perspectiva îndeplinirii cerințelor de admisibilitate impuse de art. 598 din Codul de procedură civilă, în cauză, recurenta încercând pe această cale să justifice instituirea măsurii sechestrului judiciar, prin prisma conduitei intimatei pârâte în timpul procesului.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere cu prioritate, faptul, că potrivit textului de lege care reglementează sechestrul judiciar, art.598 alin.1 proc.civ., măsura solicitată a fi instituită, în cauză, reprezintă o măsură asiguratorie prin care sunt indisponibilizate bunuri mobile sau imobile care fac obiectul unui proces privind proprietatea sau alt drept real, posesia, folosința ori administrarea bunului proprietate . lucru este necesar pentru conservarea bunului respectiv.
Din dispozițiile exprese și imperative ale art.598 din Codul de procedură civilă, rezultă că măsura sechestrului judiciar se poate lua numai asupra unui bun individual determinat în legătură cu care are loc o judecată ori asupra unora din bunurile ce formează obiectul litigiului titularul cererii fiind ținut să dovedească atât necesitatea înființării acesteia, pentru conservarea dreptului litigios cât și motivele temeinice care justifica temerea că bunurile vor fi sustrase sau deteriorate.
În legătură cu prima condiție, respectiv aceea ca măsura să fie necesară pentru conservarea dreptului pretins de cel interesat, Curtea constată că în cauza de față, există un proces între părți, litigiul având drept cauză, refuzul soluționării pe fond, o perioada de timp îndelungată, a notificării având ca obiect imobilul situat în ., sector 6, formulată de autoarea reclamantei, în temeiul legii speciale de restituire - Legea nr. 10/2001, bunul notificat aflându-se în patrimoniul . tranșat prin decizia vilă nr. 1155/07.06.2013 a Curții de Apel București.
Potrivit aceleași decizii, s-a statuat că bunul notificat face obiectul Legii nr. 10/2001, fiind așadar preluat în perioada de referință a acestei legi, iar statul a întocmit acte de dispoziție asupra acestuia, terenul notificat făcând obiectul decretului de expropriere nr. 133/1986, ulterior preluării, terenul notificat fiind cuprins în totalitate în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor eliberat intimatei pârâte. Tot astfel, în rejudecare, instanța de fond este investită cu analiza felului măsurilor reparatorii la care reclamanta este îndreptățită în temeiul Legii nr. 10/2001.
Rezultă din această expunere că până în prezent, drepturile reclamantei asupra imobilului în raport de care s-a solicitat instituirea sechestrului judiciar, nu au fost confirmate de instanța de judecată, bunul aflându-se în baza unui titlu de proprietate, în patrimoniul pârâtei.
Curtea apreciază că acest litigiu, nu constituie proces care să poarte asupra proprietății sau a altui drept real principal ori asupra posesiunii sau folosinței unui bun imobil, după cum prevede textul art. 598 Cod de procedură civilă, deoarece pe această cale, recurenta urmărește să-și protejeze și să-și valorifice dreptul de opțiune prevăzut în favoarea sa prin art. 1 alin.2 din legea specială - de a beneficia, în ipoteza în care s-ar concluziona că bunul preluat abuziv de stat nu poate fi restituit în natură, de măsuri reparatorii în echivalent sub forma compensării.
Astfel, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Acest text stabilește dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite pentru un anumit gen de măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
Ca atare, condiția anterior analizată, impusă de art. 598 Cod procedură civilă, nu este îndeplinită, deoarece drepturile reclamantei asupra imobilului în raport de care s-a solicitat instituirea sechestrului, urmează a fi stabilite abia după o eventuală soluționare favorabilă a cererii formulate, simpla indicare, în cadrul probatoriului, a acestui bun de către reclamantă, neputând justifica o altă concluzie, cu privire la existența unui drept actual al reclamantei asupra acestui bun din patrimoniul pârâtei.
Nefiind întrunită această condiție, care este prioritară, nu mai este necesară analizarea celorlalte condiții, astfel că nu se mai impune analiza celorlalte critici ale recurentei și care vizează celelalte condiții de admisibilitate prevăzute de lege pentru instituirea sechestrului judiciar.
P. considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă C. G. împotriva încheierii de ședință din 19.01.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ **, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. G. S.A., P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, A. P. VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M. A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.M.I.
Tehnored.M.I/B.I.
2 ex/23.02.2015
-------------------------------------------
T.B.- Secția a III-a – L.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 161/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 77/2015. Curtea de... → |
|---|
