Anulare act. Decizia nr. 1069/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1069/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 1069/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1069R
Ședința publică de la 16 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - B. A. S.
JUDECĂTOR - M. S. C.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul M. N. L. Y. împotriva deciziei civile nr.964R/10.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimații N. M. și N. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații reprezentați de avocat T. G. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentantul intimaților arată că, prin întâmpinare, a invocat nulitatea contestației în anulare ca fiind formulată de o persoană fără calitate, astfel că solicită admiterea excepției.
Pe fond solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 2.06.2009, reclamanta M. N. L. Y. a chemat în judecată pe pârâta N. M. și pe pârâtul N. V. pentru ca prin hotărârea instanței să se constate nulitatea procurii autentificată sub nr. 1249/20.10.1994 de către Ambasada României la Bruxelles; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3486/22.02.1995, având ca obiect apartamentul nr. 125 din Bucureșt6i, .. 24, înscris în CF_, nr. cadastral 28/125 – sector 1 și, de asemenea să se constate simulația contractului menționat mai sus.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că apartamentul nr. 125 a fost vândut de către soțul ei, în baza unei procuri care nu a fost semnată de reclamantă, deoarece semnătura de pe procură nu aparține reclamantei, în calitate de coproprietar asupra bunului în litigiu și, de asemenea, procura este incompletă sub multiple aspecte, fiind nulă pentru că nu se menționează dacă la autentificare a fost prezent un traducător, dacă reclamanta cunoaște limba română, nu se fac precizări cu privire la preț și persoana care urmează să-l încaseze, cu privire la numărul de exemplare, etc. Contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza procurii menționate este nul în conformitate cu principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis și, de asemenea, pentru că prețul nu a fost încasat. Contractul de vânzare-cumpărare este simulat, fiind o donație deghizată, în condițiile în care prețul nu a fost achitat.
Prin sentința civilă nr._ din 22.10.2010 Judecătoria Sectorului 1 București a admis cererea reclamantei, în parte, și a constatat nulitatea procurii și a contractului de vânzare-cumpărare, dispunând restabilirea situației anterioare încheierii actului anulat; instanța a anulat ca netimbrată cererea având ca obiect constatarea simulației contractului de vânzare-cumpărare disputat în prezentul dosar.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că procura dată în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobil trebuia încheiată în formă autentică, iar autentificarea procurii nu putea fi făcută în mod legal de către Ambasada României la Bruxelles, fiind încălcată competența materială a funcționarului public, prev. de art. 12 rap. la art. 10 din Decretul nr. 377/1960 în conformitate cu care procurile date în vederea încheierii unor acte de transmisiune privind terenuri și clădiri nu pot fi încheiate de reprezentanțele diplomatice sau oficiile consulare ale R.P.R. De asemenea, Ambasada României nu era competentă pentru autentificarea unor acte încheiate de cetățeni străini, iar reclamanta este cetățean străin, astfel că procura dată în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare este nulă pentru cele două motive invocate de instanță.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel pârâții N. V. și N. M., iar prin decizia civilă nr. 518 din 21.05.2012 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul și a schimbat sentința în sensul respingerii cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a cererii de restabilire a situației anterioare încheierii actului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a interpretat dispozițiile legale aplicabile actelor autentificate de reprezentanțele diplomatice și a stabilit că dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 377/1960 trebuie interpretate în sensul că atât organismelor prev. la art. 9, cât și celor prevăzute la art. 10 li se aplică dispozițiile decretului în integralitatea sa, iar nu în sensul că reprezentanțele diplomatice, în loc să urmeze regimul general prevăzut în decret, urmează regimul restrictiv al fostelor comitete executive. Prin urmare a respins motivul de nulitate absolută a procurii, decurgând din necompetența materială a reprezentanței diplomatice pentru autentificarea procurii date în vederea înstrăinării unui imobil. Cu toate cele menționate, tribunalul a constatat totuși, că procura este nulă, pentru cel de-al doilea motiv de nulitate invocat de instanța de fond. Dar a precizat, în final, că nulitatea procurii nu poate atrage nulitatea actului subsecvent, în condițiile în care a recunoscut și stabilit buna-credință a cumpărătoarei N. M., la data încheierii actului.
Împotriva deciziei menționate au declarat recursreclamata și pârâtii.
Prin recursul formulat, recurenții pârâți N. V. și N. M. au solicitat modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă pentru că instanța a apreciat greșit cererea de apel, stabilind că apelantul N. V. nu a declarat apel sub aspectul nulității procurii pentru motivul lipsei de competență a oficiilor consulare pentru autentificarea unei procuri date unui cetățean român. Astfel, apelantul a susținut că procura nr.1249/20.10.1994 respectă toate condițiile de formă prevăzute de lege, fiind valabil încheiată, conform atribuțiilor și competențelor consulului din cadrul Ambasadei României de la Bruxelles. De asemenea, apelantul a invocat și dispozițiile legale pe care le-a considerat aplicabile, dar instanța de apel nu a analizat acest motiv de apel, considerând că nu a fost formulat.
Prin recursul său, recurenta- reclamantă intimată M. N. L. Y. solicitând modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă pentru următoarele motive: a) aplicarea greșită a principiului resoluto jurie dantis resolvitur jus accipientis, în sensul că, deși procura a fost declarată nulă, contractul de vânzare a fost declarat valabil încheiat; b) pârâta N. M. a fost de rea credință la data încheierii contractului; c) instanța de apel nu a motivat asupra nulității contractului de vânzare, în raport de lipsa cauzei, deoarece mențiunile din înscrisul autentic nu se coroborează cu răspunsul la interogatoriu.
Prin decizia civilă nr. 964 R din 10.05.2013 Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondată cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă M. N. L. Y. împotriva deciziei civile nr.518A/21.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu recurenții-pârâți N. M. și N. V., a admis cererea de recurs formulată de recurenții-pârâți N. M. și N. V. împotriva aceleași decizii civile nr. 518A/21.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, a modificat în parte decizia civilă nr. 518A/21.05.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în sensul că a schimbat în parte sentința nr._/22.10.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, cu consecința respingerii în totalitate a cererii formulate de reclamanta M. N. L. Y. împotriva pârâților N. M. și N. V., cereri având ca obiect nulitatea procurii nr. 1249/1994 și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3486/1995, a înlăturat dispozițiile din sentință și din decizia atacată privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și a obligat pe reclamanta recurentă M. N. L. Y. la plata sumei de 5.300 lei reprezentând taxa de timbru (apel, recurs) către recurenții pârâți N. M. și N. V..
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Recursul recurenților pârâți este fondat în baza art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, deoarece instanța de apel a apreciat greșit actul juridic dedus judecății - cererea de apel - stabilind că nu a fost criticat un motiv de nulitate a procurii, respectiv acela privind lipsa competenței ambasadei române, pentru autentificarea actelor încheiate de cetățenii străini și români, în condițiile în care, era evident că apelul privea ambele motive de nulitate a procurii, reținute de instanța de fond, evidența rezultând din critica totală existentă în motivele de apel (fila 12 dosar apel) și din lipsa oricărui interes al apelantului de a critica numai un motiv de nulitate a procurii, deoarece chiar în cazul acceptării acestei critici, procura ar fi fost considerată, în continuare, nulă, pentru cel de-al doilea motiv de nulitate reținut de instanța de fond, ceea ce s-a și întâmplat în prezenta speță.
Constatând interpretarea greșită a cererii de apel cu consecința neanalizării unui motiv esențial, hotărârea va fi modificată în baza art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, în condițiile în care, analizând și acest motiv de apel, instanța de recurs consideră că este fondat.
Astfel, în mod greșit a reținut instanța de fond că procura a fost autentificată de consulul român al Ambasadei României la Bruxelles, în condițiile în care mandantul, respectiv reclamanta M. N. L. Y. este cetățean străin, fapt ce ar exclude competența de autentificare a consulului român, deoarece potrivit art. 10 din Decretul nr. 377/1960 activitatea notarială a reprezentanților diplomatici și a oficiilor consulare ale Republicii Populare Române se desfășoară potrivit convențiilor internaționale la care RPR este parte și a Regulamentului consular stabilit de Ministerul Afacerilor Externe potrivit uzanțelor internaționale. În contextul legal menționat, susținerea reclamantei, cetățean francez, că un consul român nu a fost competent să autentice un contract de mandat încheiat între un cetățean român și un cetățean francez nu are nici un temei legal, iar reclamanta nu a invocat nici un temei legal pentru această necompetență, caz în care, în lipsa unei interdicții legale, instanța constată existența competenței consulului român pentru autentificarea contractului de mandat, încheiat între un cetățean român și unul francez. De asemenea, în speță, Decretul nr. 377/1960, art. 10, a reprezentat o normă de trimitere la Regulamentul Consular în vigoare la data autentificării procurii și la Convențiile internaționale la care România era parte ( în anul 1994), astfel că, în raport de aceste acte interne și internaționale, reclamanta nu a precizat nici o normă de interzicere a autentificării unui contract de mandat, în condițiile deja menționate, de către un consul român.
De aceea, nu există în speță nici un motiv de nulitate a procurii nr. 1249/20.10.1994 autentificată de consulul român al Ambasadei României din Bruxelles, deoarece asupra tuturor celorlalte motive de nulitate invocate de reclamantă s-au pronunțat deja instanțele anterioare, iar prezenta instanță susține considerentele instanțelor de fond sub aspectele privind nulitatea procurii.
Având în vedere că procura nu este un act nul, contratul de vânzare-cumpărare încheiat în baza acestei procuri este valabil, în condițiile în care instanța de apel a analizat toate motivele de nulitate ale actului invocate de reclamantă și le-a considerat neîntemeiate, cu consecința respingerii cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3486/22.02.1995 încheiat la notariatul de Stat sector 1 București.
De aceea, recursul declarat de N. V. va fi admis cu consecința modificării hotărârii atacate, în condițiile în care, în plus față de instanța de apel, care a constatat nulitatea procurii, prezenta instanță va respinge cererea reclamantei în totalitate, atât cererea având ca obiect nulitatea procurii, cât și cererea având ca obiect contractul de vânzare-cumpărare.
De asemenea, având în vedere lipsa culpei procesuale a pârâților în prezentul proces, va înlătura dispozițiile de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul recurentei reclamante, Curtea a reținut că instanța nu a aplicat greșit principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, deoarece a reținut o excepție care este creată de practica judiciară sub aspectul excluderii din sfera efectelor nulității a dobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros. Această practică judiciară a fost consacrată legal și acceptată prin deciziile Curții Constituționale. Instanța de recurs nu va intra în detalii asupra acestui aspect, deoarece în raport de rezolvarea dată în recursul anterior, principiul nu mai are nici o aplicabilitate în prezenta speță, în condițiile în care instanța de recurs a stabilit că procura disputată în speță a fost legal autentificată de consulul român și este un act valabil încheiat De aceea, nu se mai pune problema anulării actului subsecvent, în condițiile în care actul primar este valabil.
Aspectele privind atitudinea subiectivă a părților la data încheierii contractului, analiza probelor, a interogatoriilor și, în principal, stabilirea în ansamblu a situației de fapt nu pot fi cenzurate sau reanalizate de instanța de recurs, deoarece această instanță este chemată să se pronunțe asupra aplicării legii, în limitele art. 304 Cod civil, în baza situației de fapt stabilită de instanța de apel.
Deși a invocat dispozițiile art. 966 cod civil (fila 96 dosar fond – precizare de acțiune) în scopul de a obține anularea actului, reclamanta nu a precizat suficient acest motiv de nulitate, rezumându-se la aspecte teoretice privind „lipsa cauzei sau caracterul fals, ilicit sau imoral al acesteia” astfel că, în contextul menționat, instanța nu a beneficiat de suficiente elemente de fapt sau de drept pentru analiza motivului de nulitate invocat, nefiind clar dacă nulitatea s-a cerut pentru lipsa cauzei, pentru că există o cauză falsă, ori ilicită ori imorală și nici nu au fost invocate motive de fapt în susținerea vreunui motiv de nulitate a contractului pentru cauză viciată, deoarece motivele invocate în precizarea acțiunii nu sunt structurate sub aspectul fiecărui motiv de nulitate În condițiile menționate, instanța de apel s-a pronunțat asupra aspectelor concrete, pe care le-a putut structura, sub aspect legal și de fapt, din precizarea cererii reclamantei.
De aceea, recursul analizat în baza art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă, în ceea ce privește motivele de fapt, a fost respins ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, achitată de recurenții N. și N. în faza apelului și recursului.
La data de 01.10.2013, contestatoarea Moriceanu N. L. Y. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 964R pronunțate la data de 10.05.2013 de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă
În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că prin decizia nr. 964R a fost respins recursul reclamantei M. N. L. Y. și admis recursul pârâților N. M. și N. V., cu consecința modificării în parte a deciziei civile nr.518A/21.05.2012, pronunțată de Tribunaliul București- Secția a IlI-a Civila, în sensul schimbării în parte a sentinței civile nr._/22.10.2010 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București, respingându-se în totalitate cererile reclamantei.
Așa cum reiese din redactarea motivării hotărârii, recursul a fost declarat de pârâții N. M. și N. V. în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, apreciind că hotărârea data de Tribunal a fost data cu aplicarea greșita a legii. Cu toate acestea, instanța de recurs, admite recursul pârâților în temeiul art.304 pct.8, reținând că instanța de apel a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, plus petita.
Contestatoarea a apreciat că instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, arătând că nu a beneficiat de suficiente elemente de fapt sau de drept pentru a analiza motivul de nulitate prevăzut de art. 966 Cod civil, nefiind clar motivul de nulitate și motivele de fapt în susținerea acestuia.
Contestatoarea a susținut că instanța de recurs a reținut că deși au fost invocate dispozițiile art. 966 Cod Civil, în scopul de a se obține anularea actului, contestatoarea s-a rezumat la aspecte pur teoretice nefiind clar dacă nulitatea s-a cerut pentru lipsa cauzei.
În opinia contestatoarei, instanța de recurs a avut suficiente elemente pentru a analiza motivul de recurs invocat, atât de fapt cât și de drept întrucât de la data promovării acțiunii s-a susținut că prețul nu a fost achitat de pârâți. Astfel, chiar în calea de atac a recursului, au fost depuse o . acte de către pârâți dar și de reclamantă, pentru a se face dovada de către pârâți că aveau nevoie de bani și de reclamantă că nu aveau nevoie de bani pentru a vinde apartamentul, întrucât aveau în cont sume considerabile.
In susținerea motivului de nulitate prevăzut de art.966 Cod Civil, au fost administrate probe atât la fond cât și în celelalte căi de atac, pentru a se demonstra că nu a fost achitat prețul la data semnării contractului de vânzare cumpărare.
Elementele de fapt erau acelea prin care contestatoarea a arătat că prețul nu a fost achitat, că prețul trecut in contract este unul fictiv și că actului de vânzare cumpărare ii lipsește unul din elementele esențiale ale contractului, au fost aduse in atenția instanței de judecată încă de la instanța de fond. In acest sens au fost administrate mai multe probe dar si interogatorii ce au fost luate pârâților.
Pârâții au recunoscut la interogatorii ca prețul nu a fost achitat la data autentificării contractului de vânzare cumpărare.
In speță, a susținut contestatoarea, este incident motivul de nulitate absolută reprezentat de lipsa cauzei, având în vedere că mențiunile din înscrisul autentic nu se coroborează cu răspunsul la interogatorii, potrivit căruia prețul nu a fost achitat la data încheierii actului autentic.
In cauza, pârâții au recunoscut ca prețul nu a fost achitat la data autentificării actului de vânzare-cumpărare si ca ar fi fost achitat anterior de către fostul soț al paratei N., dar nu s-a făcut in niciun fel dovada când si cum a fost achitat prețul vânzării.
Astfel, la întrebarea nr.5, paratul N. V. (soțul reclamantei) răspunde „toata lumea din familie știa de vânzare iar reclamanta ar fi putut afla întrucât era casnică si actele se aflau in casa".
De asemeni, la întrebarea nr.4, parata N., răspunde „ reclamanta a confirmat telefonic ca a primit prețul de la soțul sau". Acest răspuns nu poate fi decât pus la îndoiala in condițiile in care reclamanta si parata N. (soacra reclamantei) s-au întâlnit de mai multe ori si chiar a fost in vizitata in Canada de mai multe ori.
La întrebarea nr. l, parata N. M. răspunde cum că a dat o suma de bani fostului soț pentru a cumpăra un apartament si ca din acești bani o parte a fost dată paratului N. V., adică fiului sau pentru acest apartament.
Întrucât parați au recunoscut ca prețul nu a fost achitat la data autentificării contractului si nici nu au făcut dovada ca prețul a fost achitat de parata N. M. si încasat de paratul N. V., anterior încheierii actului de vânzare-cumpărare, evident contractul este lovit de nulitate absoluta pentru neplata prețului. De asemeni nu au menționat vreun aspect care să ajute Ia probarea remiterii prețului.
Pentru aceste motive, contestatoarea a apreciat că instanța de fond a avut suficiente elemente atât de fapt cât și de drept pentru a analiza acest motiv de nulitate.
Instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs privind insuficienta motivare a hotărârii de apel prevăzuta de art.307 pct.7 Cod procedura civila.
Instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs potrivit căruia s-a invocat nulitatea absoluta a procurii, nu numai sub aspectul competentei consulului dar si cu privire la excepția prevăzuta dispozițiile Decretului nr.377/1960 pentru organizarea si funcționarea notariatului de stat si a regulamentului din 14.10.1960 pentru aplicarea Dispozițiilor Decretului nr.377/1960, în vigoare la acea dată.
Se motivează de instanța de recurs că reclamanta nu a precizat nicio norma de interzicere a autentificării unui contract de mandat, cu toate că au fost depuse la dosar o . acte și am invocat și actul normativ respectiv art.9 lit. d) din Decretul nr.377/1960, care menționează că pot fi autentificate procuri sau legalizarea de semnături de pe procuri, cu excepția procurilor care se dau în vederea încheierii unor acte de transmisiune privind terenuri si clădiri. De altfel, actul normativ trebuia cunoscut de instanța de recurs și în lipsa invocării lui.
Astfel, autoritatea consulara nu putea aplica Regulamentul consular nr.3549/1937 ( invocat de parați), în detrimentul Decretului nr.377/1960 întrucât principiul aplicării imediate a legii civile noi, este regula de drept potrivit căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după ., excluzând aplicarea legii vechi.
Potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data de 20.10.1994, nu puteau fi autentificate procuri de oficiile consulare pentru întocmirea unor acte de dispoziție (vânzare, donație, etc.) privind construcții si terenuri aferente acestora, precum si înscrisuri sau procuri prin care se dispune, indiferent de mod (vânzare, donație, testament), de astfel de bunuri.
Decretul nr.377/1960, la cap.2, reglementează care sunt organele îndreptățite să îndeplinească acte notariale, fiind incluse reprezentantele diplomatice si oficiile consulate iar la art.9 lit. d) se menționează că pot fi autentificate procuri sau legalizarea de semnături de pe procuri, cu excepția procurilor care se dau în vederea încheierii unor acte de transmisiune privind terenuri si clădiri.
Contestatoarea a menționat că reclamanta a mai invocat reaua credința a pârâților, care nu a fost analizata de instanța de recurs.
Contestatoarea a apreciat că în calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a Il-a Cod procedură civilă este deschisă și atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.
Intimații N. M. și N. V. au formulat întâmpinare prin care au solcitat în principal anularea cererii ca fiind formulată de o persoană fără calitate, iar în subsidiar au solicitat respingerea contestației ca nefondată.
La dosarul cauzei s-au anexat dosarele nr._/299/2009 ale Judecătoriei sectorului 1, al Tribunalul București secția a III-a și al Curții de Apel București - Secția a IV-a Civilă.
Analizând excepția nulității contestației pentru lipsa calității de reprezentant, excepție invocată de intimați, Curtea o apreciază ca nefondată constatând că cererea de chemare în judecată prin care a fost promovată prezenta contestație în anulare a fost formulată în prin mandatar avocat, fiind însoțită, în conformitate cu prevederile artr.83 alin.1 și 2 C.pr.civ., de împuternicire avocațială certificată de avocat, potrivit legii.
Analizând contestația în raport de dispozițiile art.318 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr.964 R/10.05.2013 Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de către contestatoare împotriva deciziei civile nr.518 din 21.05.2012 a Tribunalului București secția a III-a.
Potrivit dispozițiilor art.318 teza a II-a Cod pr.civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când …. instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Contestația în anulare ca și cale de atac extraordinară de atac este guvernată de principiul legalității, putându-se exercita numai împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile, și doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.
În consecință, pot fi atacate cu contestație în anulare doar deciziile instanței de control judiciar prin care instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, deci doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.
În cauză, decizia civilă ce formează obiectul prezentei contestații prin care s-a respins ca nefondat recursul formulat de către contestatoare împotriva împotriva deciziei civile nr. 518 din 21.05.2012 a Tribunalului București secția a III-a, contrar susținerilor acestuia ce apar ca nefondate, a analizat toate motivele de recurs cu care a fost investită prin cererea de recurs.
În primul rând, în ceea ce privește susținerea contestatoarei potrivit căreia deși recursul declarat de pârâții N. M. și N. V. fusese întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, ivocându-se că hotărârea apelată a fost data cu aplicarea greșita a legii instanța de recurs a admis recursul pârâților în temeiul art.304 pct.8 C.pr.civ. reținând că instanța de apel a apreciat greșit actul juridic dedus judecății, ceea ce în opinia contestatoarei ar reprezenta un caz de pronunțare plus petita, Curtea constată că această susținere nu poate fi calificată ca reprezentând în sensul prevederilor art.318 teza a II-a Cod pr.civilă o omisiune de cercetare a vreunui motive de modificare sau de casare a hotărârii, și prin urmare neîncadrându-se între cazurile și condițiile expres prevăzute de lege pentru exercitarea contestației în anulare nu poate face obiectul acestei căi de atac extraordinare.
Sunt vădit nefondate susținerile contestatoarei potrivit căreia instanța de recurs nu ar fi analizat motivul său de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C.pr.civ. deoarece ar fi arătat că nu a beneficiat de suficiente elemente de fapt sau de drept pentru a analiza motivul de recurs referitor la nulitatea prevăzut de art. 966 Cod civil, și nici cel referitor la insuficienta motivare a hotărârii de apel prevăzut de art.307 pct.7 C.pr.civ. sub acest aspect; Curtea reține că instanța de control judiciar a analizat acest motiv de recurs al recurentei, prin care se invoca faptul că instanța de apel nu a motivat respingerea cererii de constatare a nulității contractului de vânzare în raport de lipsa cauzei, și a apreciat tocmai în urma examinării acestor critici ale contestatoarei că instanța de fond (și cea de apel în analiza criticilor din apel) s-au pronunțat în limita temeiului juridic și al elementelor de fapt cu care a fost investită/e, respectiv că deși prin precizarea acțiunii din fața primei instanțe contestatoarea invocase dispozițiile art.966 Cod civil solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare, aceasta nu a investit judecătoria cu acest motiv concret de nulitate, rezumându-se la aspecte generale teoretice privind „lipsa cauzei sau caracterul fals, ilicit sau imoral al acesteia” astfel că, în contextul menționat, instanțele au soluționat fondul și apelul în raport de elemente de fapt și de drept deduse de contestatoare, insuficiente pentru a analiza motivului de nulitate invocat; instanța de recurs a apreciat că în cuprinsul acțiunii introductive nu s-a solicitat clar de către contestatoare să se constate nulitatea pentru lipsa cauzei, ci s-a susținut la modul general că există o cauză falsă, ori ilicită ori imorală și nici nu au fost invocate motive de fapt în susținerea vreunui motiv de nulitate a contractului pentru lipsa cauzei, deoarece motivele invocate în precizarea acțiunii nu sunt structurate sub aspectul fiecărui motiv de nulitate. Instanța de recurs a concluzionat că în condițiile menționate, instanța de apel s-a pronunțat asupra aspectelor concrete, pe care le-a putut structura, sub aspect legal și de fapt, din precizarea cererii reclamantei.
Mai mult, susținând că instanța de recurs a avut suficiente elemente de fapt cât și de drept pentru a analiza motivul de recurs invocat, că în calea de atac a recursului au fost depuse o . acte de către părți și au fost administrate probe atât la fond cât și în căile de atac pentru a se demonstra că nu a fost achitat prețul la data semnării contractului de vânzare cumpărare, că pârâții au recunoscut la interogatorii ca prețul nu a fost achitat, că este incident motivul de nulitate absolută reprezentat de lipsa cauzei și celelalte susțineri ale contestatoarei din cadrul contestației de față nu se încadrează între motivele limitativ și expres prevăzute de dispozițiile art.318 C.pr.civ, ci constituie doar critici referitoare la pretinsa nelegalitate și netemeinicie a deciziei instanței de recurs, decizie irevocabilă, și care nu pot fi primite în raport de prevederile art.318 C.pr.civ.
Va fi respinsă ca vădit nefondată și susținerea contestatoarei potrivit căreia instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs potrivit căruia s-a invocat nulitatea absoluta a procurii, nu numai sub aspectul competenței consulului dar si cu privire la excepția prevăzuta dispozițiile Decretului nr.377/1960 pentru organizarea si funcționarea notariatului de stat si a regulamentului din 14.10.1960 pentru aplicarea Dispozițiilor Decretului nr.377/1960, în vigoare la acea dată; în aceste sens, este de observat că prin acțiunea introductivă de instanță s-au invocat două motive de nulitatea a procurii date în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în discuție, primul fiind acela că procura trebuia încheiată în formă autentică, iar autentificarea procurii nu putea fi făcută în mod legal de către Ambasada României la Bruxelles, fiind încălcată competența materială a funcționarului public, prevăzută de art.12 rap. la art.10 din Decretul nr.377/1960, în conformitate cu care procurile date în vederea încheierii unor acte de transmisiune privind terenuri și clădiri nu pot fi încheiate de reprezentanțele diplomatice sau oficiile consulare ale R.P.R. Prin cel de-al doilea motiv de nulitate a procurii în discuție se susținea că Ambasada României nu era competentă pentru autentificarea unor acte încheiate de cetățeni străini, iar reclamanta este cetățean străin, astfel că procura dată în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare este nulă. Curtea constată că în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nulitate a procurii, respectiv cel constând în acela că petenta în calitate de cetățean străin ar fi fost exceptată potrivit dispozițiilor Decretului nr.377/1960 pentru organizarea si funcționarea notariatului de stat si a regulamentului din 14.10.1960 pentru aplicarea dispozițiilor Decretului nr.377/1960, de la posibilitatea de a obține autentificarea unor acte prin Ambasada României, acesta a fost considerat ca fiind fondat de către prima instanță care a anulat procura iar în apelul declarat de intimații pârâți instanța de apel a menținut sentința referitor la considerentele primei instanțe referitor la temeinicia acestui prim motiv de nulitate, însă instanța de recurs analizând motivul de recurs cu care a fost investită de intimați, referitor la netemeinicia acestui al doilea motiv de nulitate a constat că potrivit art.10 din Decretul nr.377/1960, activitatea notarială a reprezentanților diplomatici și a oficiilor consulare ale Republicii Populare Române se desfășoară potrivit convențiilor internaționale la care RPR este parte și a Regulamentului consular stabilit de Ministerul Afacerilor Externe potrivit uzanțelor internaționale. Instanța de recurs a apreciat că nu are nici un temei legal susținerea reclamantei, cetățean francez, cum că un consul român nu a fost competent să autentice un contract de mandat încheiat între un cetățean român și un cetățean francez, și că aceasta nu a invocat nici un temei legal pentru această necompetență, caz în care, în lipsa unei interdicții legale, s-a constatat competența consulului român pentru autentificarea contractului de mandat, încheiat între un cetățean român și unul francez. De asemenea, instanța de recurs a considerat că art. 10 din Decretul nr.377/1960 a reprezentat o normă de trimitere la Regulamentul Consular în vigoare la data autentificării procurii și la Convențiile internaționale la care România era parte (în anul 1994), astfel că, în raport de aceste acte interne și internaționale, reclamanta nu a precizat nici o normă de interzicere a autentificării unui contract de mandat, în condițiile deja menționate, de către un consul român. De aceea, s-a considerat că nu există nici un motiv de nulitate a procurii nr. 1249/20.10.1994 autentificată de consulul român al Ambasadei României din Bruxelles, deoarece asupra tuturor celorlalte motive de nulitate invocate de reclamantă s-au pronunțat deja instanțele anterioare.
Prin urmare, susținerile prin care contestatoarea arată că deși instanța de recurs a arătat că reclamanta nu a precizat nicio norma de interzicere a autentificării unui contract de mandat, nu a avut în vedere faptul că au fost depuse la dosar o . acte și s-a invocat și art.9 lit. d) din Decretul nr.377/1960 care trebuia cunoscut de instanța de recurs și în lipsa invocării lui, că autoritatea consulara nu putea aplica Regulamentul consular nr.3549/1937 ( invocat de parați) în detrimentul Decretului nr.377/1960 dat fiind principiul aplicării imediate a legii civile noi, iar potrivit dispozițiilor legale în vigoare la data de 20.10.1994 nu puteau fi autentificate procuri de oficiile consulare pentru întocmirea unor acte de dispoziție, și celelalte susțineri ale contestatoarei din cadrul contestației de față nu se încadrează între motivele limitativ și expres prevăzute de dispozițiile art.318 C.pr.civ, ci constituie doar critici referitoare la pretinsa nelegalitate și netemeinicie a deciziei instanței de recurs și care nu pot fi primite în raport de prevederile art.318 C.pr.civ.
În fine, în ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că a mai invocat reaua credința a pârâților, susținere care nu ar fi fost analizata de instanța de recurs, și aceasta este nefondată doarece chiar dacă recurenta reclamantă a formulat acest motiv de recurs, instanța de control judiciar l-a analizat statuând că aspectele privind atitudinea subiectivă a părților la data încheierii contractului rezultând din analiza probelor, a interogatoriilor și, ținând de aspectul stabilirii în ansamblu a situației de fapt nu pot fi cenzurate sau reanalizate de instanța de recurs, deoarece această instanță este chemată să se pronunțe asupra aplicării legii, în limitele art. 304 Cod civil, în baza situației de fapt stabilită de instanța de apel. Prin urmare, nici această susținere nu se încadrează între motivele expres prevăzute de dispozițiile art.318 C.pr.civ, și este nefondată.
Pentru aceste considerente, Curtea, va respinge ca contestația în anulare formulată ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității contestației pentru lipsa calității de reprezentant ca nefondată.
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul M. N. L. Y. împotriva deciziei civile nr. 964R/10.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/299/2009, în contradictoriu cu intimații N. M. și N. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. B. A. S. M. S. C.
GREFIER
V. Ș.
Red. B.A.S
Tehnored. GC – 2 ex
27.10.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1603/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1629/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
