Legea 10/2001. Decizia nr. 1629/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1629/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 1629/2014
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1629 R
Ședința publică din data de 30.10.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.527/10.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. L. V., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata reclamantă G. L. V. reprezentată de avocat B. E., cu împuternicire avocațială la fila 8, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură, un exemplar fiind comunicat recurentului pârât.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, conform considerentelor expuse în întâmpinare, apreciind că nu sunt fondate criticile de nelegalitate invocate de către recurent întrucât în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 4 teza a II-a rap. la art. 33 din Legea nr.165/2013, acțiunea fiind introdusă înainte de . acestei legi, având în vedere și dispozițiile deciziei nr.88/17.02.2014 a Curții Constituționale, care a statuat că aceste prevederi nu se aplică acestor procese începute înainte de . Legii nr.165/2013. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea din data de 4.12.2012 înregistrată la Tribunalul București Secția a III-a Civilă sub nr._ reclamanta G. L. V. a chemat în judecată pe pârâtul M. București prin Primarul General solicitând instanței să-l oblige pe pârât la emiterea dispoziției de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii în echivalent bănesc pentru imobilul situat în .. 25 (fost .), sector 1 și pentru imobilul situat în .. 27 (fost .), sector 1 care au făcut obiectul notificărilor înregistrate sub nr. 6505/2001 și sub nr. 6506/2001.
La data de 27.01.2014 reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată arătând că solicită acordarea de măsuri reparatorii pentru cele două imobile teren plus construcții demolate și instalațiile, respectiv utilajele aflate în atelierul I. I. în momentul rechiziționării ( (imobilul de la nr. 25).
Prin sentința civilă nr. 527/10.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III -a Civilă s-a admis în parte cererea precizată și a fost obligat pârâtul să emită o dispoziție de acordare de măsuri compensatorii către reclamantă în condițiile Legii nr. 165/203 pentru imobilul situat în București, .. 25, compus din teren în suprafață de 285,38 m.p. și pentru imobilul situat în ., compus din teren în suprafață de 550 m.p. și construcția demolată în suprafață de 97,52 m.p.. Tribunalul a respins restul cererii ca neîntemeiată.
În motivarea sentinței s-a reținut că de la data formulării notificărilor și până la data introducerii acțiunii, M. București trebuia să le fi soluționat, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel că sunt incidente cele statuate de către ÎCCJ prin decizia nr. XX/2007 dată în interesul legii cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a constatat că reclamanta a făcut dovada că autorul său, I. I., a dobândit în anul 1942 imobilul din . în suprafață de 550 mp și construcții existente a căror suprafață a putut fi identificată ca fiind de 97,52 mp (amprenta la sol) astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 105 și 111. În anul 1945 I. I. a dobândit cota de ½ din imobilul din . (1/2 din 285,38 mp teren) iar în anul 1946 cota de ½ din restul imobilului (1/2 din 285,38 mp) – totalul terenului astfel dobândit fiind de 550 mp + 285,38 mp = 835,38 mp.
Tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în calitatea sa de fiică a defunctului I. I., decedat la 27 iulie 1995 – astfel cum prevăd disp. art. 4 alin. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce privește preluarea de către stat a imobilelor, tribunalul a considerat că prin actele depuse la dosar filele 98 – 114 s-a făcut dovada că imobilul de la nr. 27 a fost rechiziționat de către Ministerul Industriei Direcțiunea CIMP în baza deciziei nr. 1096/10.04.1949 iar cel de la nr. 25 a fost trecut în proprietatea statului ca urmare a unui ordin emis de Ministerul Afacerilor Interne, în baza căruia imobilul a trecut în administrarea Sfatului Popular al Capitalei, iar apoi în administrarea I.L.L. Raion Stalin, toate aceste preluări nefiind urmare de plata vreunei despăgubiri.
În ce privește situația juridică actuală a imobilelor, tribunalul a constatat că, potrivit concluziilor expertizei tehnice efectuate în cauză, dar și a relațiilor primite de la Primăria Municipiului București – Direcția Patrimoniu, terenurile aferente imobilelor sunt în prezent afectate în totalitate de elemente de sistematizare (carosabil, trotuare, parcare, rețele edilitare) și de blocul A1 din .. 3, astfel încât, în privința acestora, cererea reclamantei trebuie soluționată în sensul solicitat cu ocazia dezbaterilor în fond prin acordarea de măsuri compensatorii în condițiile prev. de Legea nr. 165/2013, dar numai pentru suprafețele de teren menționate în actele de proprietate depuse la dosar, respectiv pentru 285,38 mp (.) și 550 mp (.).
Tribunalul nu a luat în considerare suprafețele de teren menționate în raportul de expertiză tehnică depus la dosar, întrucât potrivit concluziilor acestuia, respectivele suprafețe care au fost reținute ca fiind mult mai mari decât cele din actele de proprietate, au fost determinate în raport de datele evidențiate și întocmite în luna august 1983 (înainte de demolare) de Institutul de Proiectare București, iar reconstituirea fostelor terenuri s-a făcut conform planurilor din anul 1956.
În ceea ce privește situația construcțiilor existente pe teren s-a observat că, deși potrivit actelor de proprietate existența acestora a fost dovedită, suprafața lor nu a putut fi identificată. În actele de proprietate nu este făcută nicio mențiune, cu excepția construcției din .. 27 a cărei suprafață (amprenta la sol) a putut fi identificată ca fiind de 97,52 mp conform înscrisurilor aflate la filele 105-111 din dosar.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului, declarat în termen și scutit de la obligația de plată a taxei de timbru, s-au arătat următoarele:
Unitatea deținătoare este singura abilitată de legiuitor să emită decizie sau dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sau de restituire în natură. Legea nr. 165/2013 înlocuiește dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel că unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii. M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția de compensare prin puncte pentru imobilul în litigiu conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013.
Având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, art. 50 lit. b și art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, recurentul susține că este în termen să soluționeze notificările și că noua lege prevede termene de decădere în cadrul cărora persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la unitățile investite de lege, astfel că dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut. Sub acest aspect, recurentul invocă dispozițiile art. 33 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entitățile prevăzute la alin. 1, respectiv entitățile investite cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, arătând că Curtea Constituțională a stabilit cu putere obligatorie că aplicarea termenelor menționate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 dosarelor deja înregistrate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a legii, are un profund caracter neconstituțional.
Intimata arată că acțiunea introductivă de instanță este anterioară Legii nr. 165/2013 și că dispozițiile deciziei ÎCCJ XX/2007 sunt aplicabile în speță.
La întâmpinare a fost atașată decizia Curții Constituționale nr. 88/27.02.2014.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma și în limitele motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Fără a se referi în vreun fel la calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, la felul măsurilor cuvenite reclamantei sau la cele dispuse de către tribunal cu privire la aspectele menționate, recurentul susține că dreptul reclamantei de a-i fi soluționate notificările și de a obține măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, în măsura în care și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită, nu s-a născut.
Susținerile recurentului sunt vădit nefondate.
Cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. XX/2007 se referă la Legea nr. 10/2001 fiind valabile atât prin raportare la Legea nr. 247/2005, cât și prin raportare la Legea nr. 165/2013. Această din urmă lege nu aduce atingeri drepturilor consfințite persoanelor îndreptățite prin Legea nr. 10/2001. Legea nr. 165/2013 înlocuiește Legea nr. 247/2005 și nu Legea nr. 10/2001.
Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 27.02.2014 prin care s-a constatat că dispozițiile art. 4 teza a II-a din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, după cum arăta și intimata, tribunalul a procedat corect atunci când a soluționat pe fond notificarea și a apreciat cu privire la măsurile reparatorii cuvenite pentru imobilele care au făcut obiectul notificărilor.
În consecință, Curtea reține că dreptul reclamantei de a-i fi soluționate notificările era actual, în speță, neputându-se pune problema prematurității acțiunii. Aceasta cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 150/4.02.2010 Tribunalul București Secția a III-a Civilă, a admis cererea reclamantei și a obligat pârâta Primăria Municipiului București prin Primar General să emită dispoziție/decizie motivată care să constituie răspuns la notificările nr. 6505/2001 și nr. 6506/2001 conform dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Deși prin cele arătate anterior se epuizează toate criticile recurentului – pârât, Curtea precizează că din actele și lucrările dosarului a rezultat că prima instanță a reținut în mod corect calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013. Sub acest aspect, se observă că autorul reclamantei a dobândit imobilele în anii 1942 (cel din .), respectiv 1945 (cel din .) prin acte de vânzare – cumpărare autentificate la notariat și transcrise la secția notariat a Tribunalului I., aflate în copie la dosar și identificate în considerentele hotărârii primei instanțe. De asemenea se observă că tribunalul a indicat actele de preluare abuzivă și fără plata de despăgubiri a imobilelor. Raționamentele tribunalului cu privire la suprafețele maxime a celor două terenuri, respectiv a singurei construcții demolate pentru care au fost acordate măsuri compensatorii sunt în concordanță cu titlul de proprietate al autorului reclamantei (tatăl acesteia, I. I.) și cu cele menționate în decizia de rechiziționare nr. 1096/1949, respectiv în Ordinul emis de către Ministerul Afacerilor de Interne la care se face referire în înscrisurile emise de către Ministerul de Interne și Sfatul Popular al Raionului I.L. Stalin aflate la filele 175 - 179 dosar fond.
Prin urmare, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, astfel că va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL împotriva sentinței civile nr. 527/10.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă G. L. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./10.11.2014
Jud. fond:
M. P.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1069/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1607/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
