Anulare act. Decizia nr. 125/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 125/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 125/2015

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.125 A

Ședința publică de la 18.03.2015

Curtea constituită din:

P. - C. B. T.

JUDECATOR - A. P. B.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții M. L. și D.-C. S., împotriva deciziei civile nr.407 A din 7.10.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2013, în contradictoriu cu intimații M. SĂNĂTĂȚII și S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE.

P. are ca obiect – anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat A. Akyol, în calitate de reprezentant al revizuienților M. L. și D.-C. S., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/18.12.2014, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 5 dosar, lipsind intimații M. SĂNĂTĂȚII și S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocatul revizuienților, având cuvântul, arată că cererea de revizuire se bazează pe cele două înscrisuri noi aflate la filele 34 și 35 dosar, reprezentând dovada naționalizării în fapt.

Declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de revizuire.

Avocatul revizuienților, având cuvântul, arată că după ce instanța de apel s-a pronunțat asupra apelului revizuientelor de astăzi, respectiv la data de 7.10.2014, a primit prin e-mail de la Ministerul Finanțelor Publice, în data de 9.10.2014, înscrisuri care dovedesc naționalizarea în fapt a laboratorului care face obiectul cauzei. Consideră că aceste înscrisuri îndeplinesc condițiile prevăzute de art.509 și următoarele din codul de procedură civilă în materia revizuirii și anume reprezintă înscrisuri noi care nu au fost puse în discuție în judecata cauzei, sunt înscrisuri în stricto senso, prin ele însele reprezintă mijloace de probă și au forță probantă de sine stătătoare.

Mai arată că înscrisurile au fost reținute de către partea adversă, Ministerul Finanțelor Publice, deși au fost efectuate numeroase diligențe (adrese) încă de la judecata în fond, în cursul anului 2012-2013, cât și în cursul judecății în apel atât de către apelantă și de către instanța de judecată, primind răspuns de la această instituție, în sensul că nu dețin documente cu privire la naționalizarea acestui laborator.

La interpelarea instanței, avocatul revizuienților arată că aceste înscrisuri noi dovedesc naționalizarea în fapt a laboratorului, având în vedere că lipsa dovedirii acestui aspect reprezintă motivul determinant pentru respingerea apelului declarat. Totodată, arată că aceste înscrisuri dovedesc faptul că laboratorul a fost naționalizat în fapt în temeiul Decretului nr.134/1949, iar instanța de apel a afirmat că din toate dovezile de la dosar există indicii și prezumții relative cu privire la naționalizarea laboratorului, dar nu există o dovadă emisă de autoritatea publică cu privire la naționalizarea în fapt a acestui laborator, exista doar decretul de naționalizare și declarația unui martor la dosar.

Acest înscris reprezintă o fișă de inventar a Ministerului Finanțelor Publice (pe care se nominalizează Decretul de naționalizare, denumirea laboratorului), respectiv dovada că acest laborator a intrat în patrimoniul Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul Decretului nr.134/949, fiind motivul principal pentru care apelul a fost respins de către instanța de apel, fiind un înscris determinant pentru soluționarea cauzei.

Ulterior formulării cererii de revizuire a resolicitat Ministerului Finanțelor și informații cu privire la elementele de inventar și orice alte informații, însă li s-a răspuns că nu mai dețin alte elemente și informații. Depune la dosar toate aceste documente de care a făcut vorbire și care emană de la Ministerul Finanțelor Publice.

În ceea ce privește momentul în care a formulat cererea de revizuire, a precizat faptul că a depus-o la o lună după ce i s-a comunicat hotărârea din apel și după ce a luat cunoștință de conținutul acesteia.

În situația în care se apreciază că cererea de revizuire nu este depusă în termenul legal, solicită repunerea în termen, luând în considerare data comunicării hotărârii.

La interpelarea instanței cu privire la data obținerii înscrisului evocat în cererea de revizuire, avocatul revizuienților arată că aceste înscrisuri le-a obținut pe data de 9.10.2014; aceleași înscrisuri le-a mai obținut odată pe data de 23.02.2015, astfel că urmează a solicita repunerea în termen pentru prima cerere de revizuire, respectiv la data de 9.10.2014. Arată că cererea de revizuire a depus-o la data de 18.12.2014, la o lună de la comunicarea hotărârii din apel. În cazul în care se va considera că cererea de revizuire este depusă peste termenul legal, solicită calcularea termenului de la răspunsul primit prin fax pe data de 23.02.2015, de la aceeași autoritate, cu aceleași înscrisuri noi, care nu au fost analizate până în prezent.Solicită repunerea în termen arătând că motivul justificativ este reprezentat de luarea la cunoștință a motivului respingerii apelului, pentru a verifica dacă acest înscris nou este relevant într-o cerere de revizuire, având în vedere că nu s-a pus în discuție de către instanțele de judecată faptul că nu ar fi dovedit naționalizarea în fapt a laboratorului. Solicită a se ține cont de formularea cererii de revizuire având în vedere aceleași înscrisuri obținute la data de 23.02.2015, care emană de la Ministerul Finanțelor Publice, pentru care se află în termenul legal.

Curtea reține pricina în pronunțare asupra excepției tardivității, repunerii în termen și pe cererea de revizuire.

CURTEA,

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2013 sub nr._/3/2013, reclamantele M. L. și D.-C. S. au chemat în judecată pe pârâtii M. Sănătății și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitand constatarea nulității absolute a actului de preluare a unității întregului fond de comerț (ca universalitate de bunuri mobile) ce servea activității Laboratorului particular "Analize chimice bacteriologice, Târgoviste, . 6. Dr. N. T. T." (denumit în continuare "Laboratorul de analize dr. T."), naționalizat în temeiul Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 134 din 2 aprilie 1949 pentru naționalizarea unităților sanitare ca: farmaciile urbane reședințe și nereședințe de județ și centre importante muncitorești, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale și laboratoare de analize medicale (denumit în continuare "Decretul nr. 134/1949"), și repunerea reclamantelor în situația anterioară naționalizării fondului de comerț (universalitate de bunuri mobile) al Laboratorului de analize dr. T., prin obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri materiale în valoare de 499.974.54 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a acestui fond de comerț. Au fost solicitate și cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii de chemare în judecata s-a aratat ca Laboratorul particular "Analize chimice bacteriologice, Târgoviște, ..6. Dr.N.T. T." ("Laboratorul de analize dr. T.") a fost o unitate sanitară particulară laborator de analize chimice bacteriologice, deținut și operat de dr. T. T., tatăl reclamantelor, în calitate de persoana fizică autorizată - comerciant - medic.

La data naționalizării sale în anul 1949, Laboratorul de analize dr. T. a funcționat în imobilul situat în ..6. (în prezent Calea Câmpulung nr. 6), orașul Târgoviște, raion Târgoviște, regiunea Ploiești a avut un fond de comerț în valoare, totală actualizată de 527 lei, conform Raportului de evaluare din data de 31.12.2012 întocmit de expert evaluator I. D. A. (membru acreditat ANEVAR), atașat la prezenta acțiune.

Fondul de comerț a fost format din următoarele bunuri mobile:

(i)Obiecte de mobilier/cărți - o masa de birou de lemn, două fotolii de piele pentru birou,o bibliotecă de lemn, mobilier specific pentru sala de așteptare pacienți (incluzând o masuta de lemn, șase scaune metalice și două cuiere de lemn), o etajera de lemn, rechizite activitate profesionala, o canapea de piele pentru consultații pacienți și două mese de laborator de lemn placate cu faianța;

(ii)Dotare specifica de laborator biochimie și microbiologic - pipete de sticla, pipete Pasteur, sticlărie de laborator incluzând baloane cotate, pahare Berzelius, pahare Erlemayer, cilindri gradați și biurete, două microscoape monoculare, un Autocalv, placi P. de sticlă reutilizabile, eprubete, cinci stative pentru eprubete, cinci clești de lemn pentru eprubete, lamele de sticlă pentru hemoleucograme, trusa de reactivi pentru analize, balanța de cântărit reactivi pentru analize, trusa de greutăți pentru laborator, butelie de aragaz, bec Bunsen;

(iii) Clientelă și vad comercial

De la data înființării sale (anul 1946) și până la data naționalizării în anul 1949, Laboratorul de analize dr. T. a constituit unicul laborator de analize chimice bacteriologice din orașul Târgoviște și din împrejurimi, acest fapt fiind de notorietate în regiune.

În anul 1949, Laboratorul de analize dr. T., împreună cu întregul fond de comerț (universalitate de bunuri mobile) ce servea activității sale și care a fost proprietatea doctorului T. T., au fost naționalizate de către S. R. în temeiul Decretului nr. 134/1949, intrând în proprietatea Statului R. și în administrarea Ministerului Sănătății. Mobilierul și aparatura laboratorului au fost ridicate din imobilul din .. 6 (actualmente Calea Câmpulung nr. 6), oraș Târgoviște, raion Târgoviște, regiunea Ploiești și transportate la locații necunoscute reclamantelor. Conform Declarației notariale a doamnei L. T., autentificata de BIROUL NOTARIAL ACCEPTER" cu nr. 790/20.11.2012, mobilierul laboratorului a continuat să fie folosit de către SANEPID-ul din Târgoviște (unitate medicală de stat), care a avut sediul vis-a-vis de locația fostului laborator, respectiv în .. 1 (în prezent Calea Câmpulung nr. 1), oraș Târgoviște, raion Târgoviște, regiunea Ploiești.

Ca urmare a naționalizării Laboratorului de analize dr. T., în temeiul Decretului nr. 134/1949, doctorului T. T. i s-a interzis continuarea practicării profesiei de medic în calitate de persoană fizică autorizată - comerciant titular al unui laborator particular.

Până în prezent, nici doctorul T. T. și nici moștenitorii acestuia, actualmente fiicele sale D.-C. S. și M. L., reclamante în prezenta cauza, nu au fost vreodată despăgubiți în nicio formă de către S. R. sau de vreo entitate a acestuia pentru, sau în legătură cu, prejudiciile suferite de aceste persoane ca urmare a naționalizării Laboratorului de analize dr. T. de către S. R. sau pentru încălcarea tuturor drepturilor lor în legătură cu deținerea și operarea laboratorului și a fondului de comerț al acestuia.

În fapt, deși reclamantele au încercat să obțină copii ale oricăror documente întocmite în legătură cu naționalizarea Laboratoului de analize dr. T., introducând cereri la diferite autorități și instituții centrale și locale ale Statului R. printre care Arhivele Naționale - sediul central și Serviciul Județean Prahova, Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul General al Poliției Române, M. Sănătății, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, de fiecare dată aceste autorități și instituții au raspuns că nu sunt în posesia niciunui astfel de document (copii ale răspunsurilor la solicitările noastre fiind atașate la prezenta acțiune).

Preluarea de către S. R. a laboratorului și a întregului fond de comerț al acestuia în temeiul Decretului nr. 134/1949 fără plata vreunei despăgubiri către doctorul T. T. și/sau către moștenitorii acestuia, a fost făcuta cu încălcarea următoarelor dispoziții legale în vigoare în anul naționalizării:

(i) art.ll din Decretul nr. 134/1949, care prevedea că: „S. va acorda despăgubiri proprietarilor și acționarilor unităților sanitare naționalizate, conform art.11 din Lege nr.119/1948;

(ii) art.8, 10 și 16 din Constituția României din 13 aprilie 1948,/potrivit cărora proprietatea particulară era recunoscută și garantată prin lege și se bucura de o protecție specială, iar toți cetățenii Republicii Populare Romane erau considerați egali în fața legii. În temeiul acestui act normativ singura posibilitate de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri proprietate privată era exproprierea pentru cauză de utilitate publică (deci nu și naționalizarea), ce se putea face doar pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție.

Supremația dispozițiilor constituționale referitoare la regimul juridic al proprietății private, s-a aplicat tuturor legilor și altor reglementări adoptate sub imperiul Constituției respective, prin urmare și Decretului nr.134/1949;

(iii) art. 481 ale Codului civil R. de la 1964, potrivit căruia "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire";

(iv) dispozițiile tratatelor internaționale Ia care România a fost parte privitoare la proprietate, incluzând Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin urmare, fondul de comerț al laboratorului de analize dr.T. a fost preluat de S. R. fără titlu, deci S. R. nu a dobândit niciodată în mod legal dreptul de proprietate asupra acestuia, ci doar a intrat în posesia sa de fapt, în mod ilegal și abuziv. De la data naționalizării și până în prezent, S. R. a avut detenția, folosința și dispoziția ilegală asupra acestui fond de comerț. Titlul Statului R. asupra fondului de comerț al Laboratorului de analize dr. T. naționalizat nefiind valabil, acest fond de comerț nu a ieșit niciodată din patrimoniul doctorului T. T., putându-se considera că a fost transmis prin succesiune reclamantelor cu ocazia decesului doctorului T. T..

Naționalizarea efectuată în condițiile mai sus menționate s-a realizat cu vătămarea în mod ilegal și abuziv a tuturor drepturilor actuale (la data naționalizării) și viitoare ale doctorului T. T. și ale moștenitorilor acestuia asupra întregului fond de comerț al laboratorului, incluzând mobilierul, dotarea specifica de biochimie și microbiologie, vadul comercial și clientela laboratorului.

Având în vedere cele prezentate mai sus, solicităm instanței de judecată să: (i) constate nevalabilitatea (nulitatea) titlului de proprietate al Statului R. asupra întregului fond de comerț al laboratorului, ca universalitate de bunuri mobile cu privire la care dreptul de proprietate are caracter perpetuu fiind imprescriptibil extinctiv; și (ii) să dispună restabilirea situației anterioare naționalizării acestui fond de comerț, prin obligarea pârâtelor la plata către reclamante a unei despăgubiri materiale în sumă de 527.007,32 Iei, reprezentând contravaloarea actualizată a fondului de comerț al laboratorului, după cum aceasta a fost stabilită prin Raportului de evaluare din data de 31.12.2012 întocmit de expert evaluator I. D. A. (membru acreditat ANEVAR), atașat la prezenta acțiune.

Au făcut precizarea reclamantele că, în urma decesului doctorului T. T., și al M. T., soția doctorului T. T., reclamantele, fiicele acestuia, în calitate de succesori pe linie direct de gradul I, au deținut în prezent calitatea de moștenitori legali unici ai doctorului T. T., proprietarul întregului fond de comerț (universalitate de bunuri mobile) al Laboratorului de analize dr. T. (conform Certificatului de Calitate de Moștenitor nr. 96 din 12 octombrie 2009 eliberat de Biroul Notarului Public I. C. Beznoiu și Certificatului de moștenitor nr 28/21.03.2001, emis de Biroul Notarului Public H. M., atașate la prezenta acțiune).

În probatoriu: pentru a face dovada prezentei acțiuni au solicitat reclamantele instanței admiterea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și cea cu interogatoriul administrat pârâtelor precum și a oricăror alte probe care vor fi necesare pricinii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 și 2 din Decretul nr.134/1949, art. 6 alin. (2) și (3) din Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr.287/2009), art.480 și art. 481 din cod civil 1864, art.111 și art.451 alin. (1) Codul de Procedură Civilă din 1 iulie 2010 republicat, precum și art.11 din Constituția României din 21 noiembrie 1991 (republicată în 31 octombrie 2003) raportat la dispozițiile art.1 alin.(1) din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, R., 1950.

În susținerea acestei acțiuni au indicat instanței de judecată, cu titlu de practică judiciară relevantă, Decizia Curții de Apel București nr.102 A/17.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția Civilă; Secția Minori și Familie (atașată la prezenta acțiune).

Au anexat pentru probatoriu, în copie, înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul.

La data de 29.04.2013, reclamantele au depus la dosar o cerere prin care și-au majorat cuantumul pretențiilor la suma de 527.007,32 lei.

Prin întâmpinarea depusa la dosar la data de 30.08.2013, paratul M. Sănătății, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, excepția netimbrării acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii reclamantelor Mazilii L. și D. C. S., ca neîntemeiată.

Pe aspectul lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, s-a arătat ca în conformitate cu dispozițiile art.1.1 lit.â) din Legea nr.95/2006 cu modificările și completările ulterioare M. Sănătății este "organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului".

Potrivit reglementărilor art.1 din. HG. nr.144/2010, cu modificările și completările ulterioare "M. Sănătății este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, și reprezintă autoritatea centrală în domeniul, asistenței de sănătate publică".

Calitatea procesuală pasivă într-un proces presupune existența unei identități între persoana pârâtului chemat în judecată și cel care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

În cursul acțiunii s-a precizat faptul că reclamantele nu s-au aflat în posesia documentelor întocmite cu ocazia naționalizării laboratorului de analize T.. Din aceasta, s-a dedus că reclamantele nu au putut dovedi faptul că mobilierul și aparatura au trecut în posesia ori au intrat în patrimoniul Ministerului Sănătății. Mai mult în acțiune s-a precizat faptul că mobilierul și aparatura ar fi fost transportate la locații necunoscute reclamantelor. De asemenea, d-na Tanăsescu L. în declarația autentificată în fața notarului public M. D. - Birou Notarial Accepter prin încheierea nr/790/20.1 1.2012 a menționat că mobilierul și aparatura laboratorului au fost ridicate din imobilul din ..6 (actualmente Calea Câmpulung nr.6 Târgoviște și au fost transportate la locații necunoscute.

Prin urmare pârâta a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății.

Repunerea reclamantelor în situația anterioară naționalizării fondului de comerț al laboratorului dr. T. a fost solicitată prin acordarea de despăgubiri în valoare de 499.974.54 lei, deci obiectul acțiunii a fost evaluabil în bani.

Având în vedere prevederile legale în vigoare, cu privire la timbrarea acțiunilor, respectiv OUG nr. 80/2013 a solicitat respingerea acțiunii ca netimbrată.

Pe fondul cauzei, pârâta a făcut următoarele precizări:

Acțiunea de față a avut ca obiect constatarea nulității absolute a actului de preluare a unității întregului fond de comerț ce servea activității Laboratorului dr. T. și repunerea reclamantelor în situația anterioară naționalizării fondului de comerț prin obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea actualizată a acestui fond de comerț.

Din acțiunea reclamantelor și înscrisurile depuse la dosar nu a rezultat cu ce titlu deținea dr. T. imobilul în care și-a desfășurat activitatea laboratorul, precum și mobilierul și aparatura aferente laboratorului, anume dacă a deținut aceste bunuri în proprietate sau în baza unui contract de închiriere. Astfel nu s-a putut preciza dacă a deținut aceste bunuri pe perioadă determinată sau nedeterminată.

În aceste condiții a fost neclară componența fondului de comerț care a format obiectul prezentului dosar.

În acțiune reclamantele au menționat că în baza Decretului nr.134/1949 domnul dr. „T. a fost pus în imposibilitatea practicării profesiei de medic în calitate de comerciant titular al unui laborator particular. Acest lucru nu a dovedit faptul că dr. T. a fost pus în imposibilitatea de a practica profesia de medic într-o altă formă. În privința înscrisurilor depuse la dosar în susținerea acțiunii, respectiv declarația doamnei T. L. și Raportul de evaluare bunuri mobile întocmit de ., precum și a obligației instituite de C.pr.civ. pentru cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, a reținut atenția asupra următoarelor:

Potrivit dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură civilă dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locuim sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

Or, propunerea probelor se face în fața instanței de judecată. încuviințarea probelor fiind un atribut al instanței de judecată, potrivit reglementărilor Codului de procedură civilă.

Art. 254 C.pr.civ."prevede în materia propunerii probelor și a rolului instanței că "(1) Probele se propun, sub sancțiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse și oral. în cazurile anume prevăzute de lege.

(2) Dovezile care nu au fost propuse în condițiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute și încuviințate în cursul procesului ....."

Admisibilitatea probelor este reglementată de art.255 din C.pr.civ. astfel: " Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului.

Dacă un anumit fapt este de notorietate publică ori necontestat, instanța va putea decide, ținând seama de circumstanțele cauzei, că nu mai este necesară dovedirea lui.

Uzanțele, regulile deontologice și practicile statornicite între părți trebuie probate. în condițiile legii.. . de către cel care le invocă. Regulamentele și reglementările locale trebuie dovedite de către cel care le invocă numai la cererea instanței.

(4) La cererea instanței, autoritățile competente sunt obligate să ii comunice în termenul stabilit, toate informațiile. înscrisurile ori,reglementările solicitate.

Încuviințarea probelor s-a făcut în conformitate cu prevederile art.258. după cum urmează:

"(1) Probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prevăzute la…. În afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere.

Încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligații/e ce revin părți/or în legătură cu administrarea acestora.

Instanța va putea limita numărul martorilor propuși".

În aceste condiții pârâta a considerat că declarația doamnei T. L. și Raportul de evaluare bunuri mobile întocmit de . nu au întrunit condițiile impuse de Codul de procedură civilă - privind propunerea și încuviințarea ori admisibilitatea probelor.

În ceea ce privește admisibilitatea probei!cu martori, art.309 alin.(2) din C.pr.civ. prevede faptul că niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei. Având în vedere despăgubirile materiale în valoare de 499.974.54 lei ca considerat că proba testimonială nu a întrunit condițiile de admisibilitate impuse de Codul de procedură civilă.

Încuviințarea expertizei se face potrivit art.330.C.pr.civ. de către instanță. De asemenea art.331 C.pr,civ. prevede ca. "în cazul în care părțile nu se învoiesc asupra numirii experților, ei se vor numi de către instanță, prin tragere la sorți, de pe lista întocmită și comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidența sa și autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare. încheierea de numire a expertului va stabili obiectivele asupra cărora acesta urmează să se pronunțe, termenul în care trebuie să efectueze expertiza, onorariul provizoriu al expertului și. dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare. În acest scop. instanța poate fixa o audiere în camera de consiliu în cadrul căreia va solicita expertului să estimeze costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei. Tot astfel, instanța poate fixa un termen scurt pentru când va solicita expertului să estimeze în scris ,costul lucrării ce urmează a fi efectuată, cât și termenul necesar efectuării expertizei. Poziția părților va fi consemnată în încheiere. În funcție de poziția expertului și a părților, instanța va fixa termenul de depunere a raportului de expertiză și condițiile de plată a costurilor necesare efectuării expertizei".

Având în vedere dispozițiile C.pr.civ. și împrejurarea de fapt cu privire la depunerea la dosar a înscrisurilor sus-menționate. A considerat că acestea au fost întocmite cu respectarea prevederilor-legale în vigoare, neexistând nicio valoarea probatorie.

A reiterat concluziile sale de admitere cu precădere a excepțiilor invocate, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, împotriva Ministerului Sănătății neputându-se reține nicio răspundere.

În drept, art. 40, 249-250, 254-255, 309, 330-331 C.proc.civ.. Codul civil, OG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și orice alt act normativ incident în prezenta cauză.

Reclamantele au depus la data de 19.09.2013 răspuns la întâmpinare .

La termenul din data de 22 11 2013, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului M. Sănătății, pentru motivele consemnate în încheierea de ședința și a încuviințat pentru reclamante proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, constatându-se totodată decăzute reclamantele din dreptul de a solicita probe noi, în temeiul disp. art.254 alin.1 Cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr.2045 din 22.11.2013 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamantele M. L. și D.-C. S., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit certificatului de moștenitor nr. 28/21.03.2001 emis de BNP H. M. ( filele 15-16), de pe urma decesului defunctului T. T. au rămas ca moștenitori T. M., în calitate de soție supraviețuitoare și reclamantele D. – C. S. și M. L., în calitate de fiice. Conform certificatului de moștenitor nr.96/12.10.2009 emis de BNP I. C. Beznoiu, de pe urma defunctei T. M., au rămas ca moștenitoare cele două reclamante.

Prin Decretul nr.134/1949 al Marii Adunări Naționale a R.P. Romane s-a dispus naționalizarea unităților sanitare ca: farmaciile urbane reședințe și nereședințe de județ și centre importante muncitorești, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente și laboratoare de analize medicale.

În acest decret se menționează ca fiind naționalizat și laboratorul de analize chimice bacteriologice din Târgoviște, .. 6, Dr. N. T. T..

De asemenea, la dosarul cauzei a fost atașat extrasul eliberat de Arhivele Statului - Serviciul Județean Dâmbovița din Registrul matricol de impunere pentru Comerț-profesii pe anii 1947-1949, din care rezulta ca la nr. 20 din acest registru figurează menționat numitul T. T. ca profesând meseria de medic.

Se susține de către reclamante ca laboratorul de analize chimice bacteriologice a aparținut autorului lor, T. T., fiind înființat în anul 1946, iar prin decretul mai sus menționat laboratorul împreuna cu întregul fond de comerț a fost naționalizat. De asemenea, se mai arata ca acesta preluare este abuziva întrucât nici autorul lor și nici reclamantele, în calitate de moștenitoare, nu au fost despăgubite așa cum prevedea art. 11 din Decretul nr. 134/1949fiind astfel încălcate dispozițiile art.8,10 și 16 din Constituția României din 13.04.1948, dispozițiile art.481 din Codul civil, precum și dispozițiile tratatelor internaționale la care Romania era parte.

Tribunalul a reținut în principal că din materialul probator administrat în cauza nu rezulta ca laboratorul de analize chimice bacteriologice din Târgoviște, situat în ..6, dr.N.T.T., ar fi aparținut autorului reclamantelor, T. T.. Existenta unei identități intre denumirea laboratorului ce a fost menționat în decretul de naționalizare și numele de familie al autorului reclamantelor, coroborat cu extrasul atasat cererii de chemare în judecata din care rezulta ca autorul reclamantelor era inregistrat ca avand profesia de medic, nu sunt suficiente pentru a se concluziona ca laboratorul respectiv la momentul 1949 aparținea autorului reclamantelor.

În lipsa actelor de înființare a respectivului laborator, tribunalul nu poate retine afirmatiile reclamantelor în sensul ca acest laborator și fondul de comerț naționalizat au apartinut autorului lor, întrucât convingerea instanței nu se poate baza pe coincidente de nume.

Ca atare, nu se pot verifica nici susținerile acestora privind naționalizarea abuziva, prin preluarea fără plata despăgubirilor achitate persoanei de la care s-a efectuat preluarea, declarațiile autentificate ale reclamantelor fiind insuficiente în lipsa dovezilor privind calitatea de proprietar a autorului lor a laboratorului de analize medicale .

În concluzie, nu rezulta ca preluare efectuata a încălcat dispozițiile Decretului 134/1949, ale Constituției în vigoare la momentul naționalizării și a tratatelor internaționale. Așadar, cererea vizând constatarea nulității absolute a actului de preluare este neîntemeiata.

Pe cale de consecința, și cererea având ca obiect repunerea în situația anterioara este neîntemeiata. În plus, pe acest capăt de cerere, se constata că reclamantele nu au depus la dosar dovezi din care să rezulte componenta bunurilor mobile despre care se susține ca au făcut parte din fondul de comerț. Așadar, și din aceasta perspectiva acest capăt de cerere este neîntemeiat.

În consecința, față de cele mai sus arătate, tribunalul a respins acțiunea reclamantelor ca neîntemeiata.

Împotriva acestei sentințe, la data de 12.02.2014 au declarat apel reclamantele M. L. și D. C. S. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 17.02.2014.

În motivarea apelului lor, apelantele – reclamante au arătat că în fapt, prin cererea introductiva de instanța, au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care, în temeiul art. 480 și art. 481 din Codul Civil 1864, și art. 6 alin. (2) și (3) din Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009) să dispună:

Constatarea nulității absolute a actului de preluare a unității întregului fond de comerț (ca universalitate de bunuri mobile) ce servea activității Laboratorului particular "Analize chimice bacteriologice, Târgoviste, ..6. Dr.N.T.T." (denumit în continuare "Laboratorul de analize dr. T."), naționalizat în temeiul Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr.134 din 2 aprilie 1949 pentru naționalizarea unităților sanitare ca: farmaciile urbane reședințe și nereședințe de județ și centre importante muncitorești, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale și laboratoare de analize medicale (denumit în continuare "Decretul nr. 134/1949"); și - Repunerea reclamantelor în situația anterioară naționalizării fondului de comerț (universalitate de bunuri mobile) al Laboratorului de analize dr. T., prin obliga rea pârâtelor la plata de despăgubiri materiale în valoare de 527.007,32 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a acestui fond de comerț.

În motivarea acțiunii de fond au arătat ca Laboratorul particular "Analize chimice bacteriologice, Târgoviște, .. 6. Dr. N. T. T." ("Laboratorul de analize dr. T.") a fost o unitate sanitară particulară laborator de analize chimice bacteriologice, deținut și operat de dr. T. T., tatăl reclamantelor, în calitate de persoana fizică autorizată - comerciant - medic.

La data naționalizării sale în anul 1949, Laboratorul de analize dr. T. funcționa în imobilul situat în ..6. (în prezent Calea Câmpulung nr. 6), orașul Târgoviște, raion Târgoviște, regiunea Ploiești, avand un fond de comerț în valoare totală actualizată de 527.007,32 lei, conform Raportului de evaluare din data de 31.12.2012 întocmit de expert evaluator I. D. A. (membru acreditat ANEV AR).

De asemenea, au arătat ca, în perioada naționalizării Laboratorului de analize dr.T., fondul de comerț al acestuia era format din următoarele bunuri mobile:

(i) Obiecte de mobilier/cărți - o masa de birou de lemn, două fotolii de piele pentru birou,o bibliotecă de lemn, mobilier specific pentru sala de așteptare pacienți (incluzând o măsuța de lemn, șase scaune metalice și două cuiere de lemn), o etajera de lemn, rechizite activitate profesionala, o canapea de piele pentru consultații pacienți și două mese de laborator de lemn placate cu faianța;

(ii) Dotare specifica de laborator biochimie și microbiologie - pipete de sticla, pipete Pasteur, sticlărie de laborator incluzând baloane cotate, pahare Berzelius, pahare Erlemayer, cilindri gradați și biurete, două microscoape monoculare, un Autocalv, placi P. de sticlă reutilizabile, eprubete, cinci stative pentru eprubete, cinci clești de lemn pentru eprubete, lamele de sticlă pentru hemoleucograme, trusa de reactivi pentru analize, balanța de cântărit reactivi pentru analize, trusa de greutăți pentru laborator, butelie de aragaz, bec Bunsen;

(iii) Clientelă și vad comercial

De la data înființării sale (anul 1946) și până la naționalizarea sa (în anul 1949), Laboratorul de analize dr. T. a constituit unicul laborator de analize chimice bacteriologice din orașul Târgoviște și din împrejurimi, acest fapt fiind de notorietate în regiune.

În anul 1949, Laboratorul de analize dr. T., împreună cu întregul fond de comerț (universalitate de bunuri mobile) ce servea activității sale și care era proprietatea doctorului T. T., au fost naționalizate de către S. R. în temeiul Decretului nr.134/1949, intrând în proprietatea Statului R. și în administrarea Ministerului Sănătății.

Mobilierul și aparatura laboratorului au fost ridicate din imobilul din ..6 (actualmente Calea Câmpulung nr. 6), oraș Târgoviște, raion Târgoviște, regiunea Ploiești și transportate la locații necunoscute apelantelor reclamante. Conform Declarației notariale a doamnei L. T., autentificata de BIROUL NOTARIAL "ACCEPTER" cu nr.790/20.11.2012, mobilierul laboratorului a continuat să fie folosit de către SANEPID-ul din Târgoviște (unitate medicală de stat), care a avut sediul vis-a-vis de locația fostului laborator, respectiv în ..1 (în prezent Calea Câmpulung nr. 1), oraș Târgoviște, raion Târgoviște, regiunea Ploiești.

Ca urmare a naționalizării Laboratorului de analize dr. T., în temeiul Decretului nr.134/1949, doctorului T. T. i s-a interzis continuarea practicării profesiei de medic în calitate de persoană fizică autorizată - comerciant titular al unui laborator particular.

I.Raportat la cererea noastră introductiva de instanța, motivarea instanței de fond este netemeinica și nelegala, bazându-se pe o simpla analiza superficiala a cererii noastre și a tuturor probelor invocate de noi prin aceasta

În ce privește susținerea principala a instanței de fond cum ca, din materialul probator administrat de noi, rezulta ca exista doar o "coincidenta de nume" intre numele dr. N.T. T. ce opera laboratorul de analize chimice bacteriologice situat în Târgoviște, .. 6, menționat în Decretul de naționalizare nr.134/1949 și numele tatălui lor - nu puteau fi de acord cu aceasta. Nu poate exista dubiu ca tatăl lor a fost Dr. N. T. T. ce a deținut Laboratorul de analize dr. T. naționalizat conform Decretului 134/1949 din moment ce au făcut dovada cu: - actele de identitate și certificatele de naștere și de căsătorie ale apelantelor reclamante; - certificat de moștenitor din 21.03.2001 după tatăl apelantelor, T. T., prin care (i) unicii moștenitori eram reclamantele apelante și mama acestora, M. T., și (ii) în care se menționează, printre altele, și cota de ½ din dreptul de proprietate al lui T. T. asupra imobilului în care a funcționat Laboratorul de analize dr. T. (situat în Târgoviște, Calea Câmpulung nr.6, fosta A. S. nr.6 la data naționalizării), imobil care, conform prevederilor din acest certificat, fusese dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei cu mama lor, M. T., în anul 1946, deci anterior anului naționalizării, 1949. De asemenea, se menționează că cealaltă cota de ½ din imobil reprezintă cota de bun comun a soției supraviețuitoare; - certificat de calitate de moștenitor din 12.10.2009 după mama lor M. T., soția doctorului N.T.T., reclamantele apelante fiind unicele moștenitoare ale acesteia; - declarația autentica notariala a unei persoane (T. L.) născută și care a locuit în mod stabil cu familia sa aproximativ 20 de ani în orașul Târgoviște, și care a cunoscut personal, inclusiv în calitate de pacient, existența Laboratorului de analize chimice bacteriologice situat în ..6 (actualmente Calea Câmpulung nr.6), municipiul Târgoviște deținut și operat de tatăl lor, doctorul N. T. T.. Conform declarației acestei persoane, laboratorul respectiv era unicul de acest tip în întreaga regiune administrativă din care făcea parte orașul Târgoviște - deci în anul naționalizării, 1949, în regiunea respectiva exista doar laboratorul tatălui apelantelor, identic cu cel menționat în Decretul nr.134/1949. În anul 1949, aceasta persoana era majora, avea vârsta de 21 de ani, și, conform declarației sale notariale, a cunoscut personal faptul naționalizării întregului fond de comerț al laboratorului în temeiul Decretului nr.134/1949; - răspunsuri la adrese depuse de noi la: Arhivele Naționale și arhivele centrale și locale ale Ministerului Sănătății, M. Fixantelor Publice, Inspectoratul General al Politiei Române, Spitalul Județean de Urgentă Târgoviște (Dâmbovița), prin care solicita documente și informații referitoare la naționalizarea Laboratorului dr.T. din anul 1949, în temeiul Decretului nr.134/1949.

Toate aceste răspunsuri au fost emise de autoritățile mai sus-menționate ca urmare a depunerii de către apelantele – reclamante a unor adrese însoțite de documente justificative ale calități lor de moștenitori ai doctorului N. T. T. ce a deținut "Laboratorul de analize chimice bacteriologice, Târgoviște, ..6. Dr.N.T. T." menționat în Anexa la Decretul nr.134/1949.

Daca, din analiza înscrisurilor mai sus-menționate, instanța nu a fost lămurita asupra acestei identități, ținând cont de faptul ca au făcut dovada multor demersuri la autoritățile statului în acest sens, în temeiul art. 254 alin. 5 Cod procedura civila, putea dispune ca părțile sa completeze probele, indicând și proba pe care o considera concludenta în speța.

Prin urmare, apelantele nu înțeleg care a fost raționamentul instanței ce a determinat respingerea acțiunii cu "susținerea principala" ca exista o simpla "coincidenta de nume între denumirea laboratorului de analize chimice bacteriologice din Târgoviște, situat în .. 6, dr. N.T. T. ce a aparținut tatălui lor și denumirea laboratorului menționat în Decretul de naționalizare nr.134/1949". În mod nelegal, instanța nu a analizat probele depuse de noi odată cu introducerea cererii de chemare în judecata pentru dovedirea legăturii dintre aceste doua informații. Din toate probele depuse de noi nu se poate argumenta în mod legal și temeinic susținerea principala: "convingerea instanței nu se poate baza pe coincidente de nume" (pagina 9 din Sentința Civila nr.2045 pronunțata în ședința publica din data de 22.11.2013). Nu este o simplă coincidență de nume: tatăl apelantelor a fost doctorul N. T. T., care a deținut "Laboratorul de analize chimice bacteriologice, Târgoviște, .. 6. Dr. N. T. T." menționat în Anexa la Decretul nr.134/1949, și care a fost naționalizat în temeiul acestui decret. Prin urmare, pentru acest motiv, sentința instanței de fond este nelegală și neîntemeiată și trebuie sa fie schimbată în tot de instanța de apel.

De altfel, pentru mai multa ușurința în analizarea legăturii dintre identitate a laboratorului menționat în Decretul nr.134/1949 și a laboratorului deținut și operat de către tatăl lor, doctorul N. T. T., în temeiul art.470 alin 4 coroborat cu art.478 alin.2 teza a II-a Cod procedura civila, înțeleg să completeze probatoriul administrat la instanța de fond, depunând atașat acestei cereri de apel înscrisuri suplimentare constând în:

(i) certificatul de deces al tatălui lor, din care rezulta numele, prenumele (T. T.) și inițiala tatălui acestuia (N.) - ce demonstrează identitate a acestei persoane cu dr. N. T. T. menționat în Decretul nr. 134/1949;

(ii) certificatul de căsătorie al părinților apelantelor, M. și T. T. - în care, la numele tatălui este menționat și numele tatălui său, N. (de unde inițiala "N." a numelui tatălui lor).

(iii) certificatul de deces al mamei noastre, M. T. - din care rezulta ca aceasta a dobândit numele de familie al tatălui lor, N. T. T.;

(iv) certificatele prin care tatăl lor, N. T. T. a obținut drept de libera practică a medicinii în anul 1930 și titlul de medic-sef de laborator în anul 1943 - ceea ce demonstrează o alta legătura cu dr.N.T.T. titular al laboratorului menționat în Decretul nr.134/1949;

(v) adresa din ianuarie 2014 a Direcției de Administrație Publica Locala a municipiului Târgoviște din care rezulta istoricul denumirilor adresei actuale din Calea Câmpulung nr. 6, unde a funcționat laboratorul - incluzând și denumirea "A. S." menționata ca adresa a laborantului în Decretul nr.134/1949, și

(vi) contractul de vânzare-cumpărare din anul 1946 prin care imobilul în care a funcționat laboratorul a fost dobândit de către părinții lor, soții T. în timpul căsătoriei - și deci care reprezintă titlul doctorului N.

T. T. asupra acestui laborator.

În ce privește susținerea instanței de fond, cum ca "în lipsa actelor de înființare" a laboratorului, "tribunalul nu poate retine afirmațiile reclamantelor în sensul ca acest laborator și fondul de comerț naționalizat au aparținut autorului lor", reamintim instanței faptul ca în Certificatul de moștenitor nr. 28/21.03.2001 depus la dosarul cauzei existau referiri la titlul, respectiv un contract de vânzare-cumpărare din anul 1946, cu care doctorul deținea imobilul din Târgoviște, .. 6 în proprietate, în care funcționa laboratorul menționat în Decretul nr.134/1949.

Instanța, daca nu era lămurita, în virtutea obligației sale legale de a manifesta un rol activ în aprecierea probelor, avea posibilitatea de a ne solicita completarea probatoriului administrat în cauza. În plus fata de înscrisurile prezentate în dovedirea cererii inițiale, atașat la prezenta cerere prezentam contractul de vânzare cumpărare a imobilului unde a funcționat laboratorul (care este menționat și în Certificatul de moștenitor depus la dosarul cauzei) și dovezile cum ca tatăl lor era abilitat sa practice medicina și medicina de laborator. Titlul de proprietate, și certificatele de libera practica medicala și de calitate de medic-sef de laborator (pe care le atașează la prezenta cerere de apel), coroborate cu existenta Decretului de naționalizare nr.134/1949 și cu susținerile din declarația notariala a doamnei T. L. (existenta la dosarul cauzei) cum ca la adresa menționata în anexa din Decretul nr. 134/1949 funcționa laboratorul de analize chimice bacteriologice dr. N. T. T., tatăl apelantelor, utilat cu obiectele de inventar menționate în declarație și cu clientela constând în pacienții din toata regiunea din care făcea parte orașul Târgoviște, în opinia lor, conduc la formarea convingerii instanței cum a laboratorul în discuție și fondul de comerț naționalizat aparțineau tatălui lor, dr. N. T. T.. În ce privește dreptul de proprietate al tatălui lor asupra bunurilor mobile alcătuind fondul de comerț al laboratorului, invocam instanței de apel aplicabilitatea regulilor de drept civil privind prezumția de proprietate ce se naște din posesia exercitata asupra acestor bunuri, posesie dovedita în speța prin Decretul nr.134/1949 ce a avut ca obiect naționalizarea fondului de comerț al unui laborator de analize chimice bacteriologice (deci a unei universalități de bunuri specifice unui astfel de laborator în perioada respectiva) operat de dr. N. T. T., care era tatăl lor după cum au argumentat mai sus în aceasta cerere. Bunurile ce au constituit în concret obiectul acestei posesii rezulta din susținerile din declarația de martor a doamnei T. L., un profesionist (biolog) și din extrasul din Registrul matricol de impunere ptr. Comerț - profesii din anii 1947-1949 pentru medic T. T. din care reiese venitul obținut de acesta din activitatea de medic în perioada naționalizării, adică de pe urma clientelei laboratorului, ca element al fondului de comerț. Însa instanța de fond, în mod nelegal, nu ți-a exercitat rolul activ în aprecierea probelor administrate în cauza, a făcut o analiza superficiala a probelor depuse, și a respins de plano cauza, pe motiv ca lipsesc actele necesare pentru a proba înființarea laboratorului - când, aceste probe existau.

În ce privește susținerea instanței cum ca "reclamantele nu au depus la dosar dovezi din care să rezulte componenta bunurilor mobile despre care se susține ca au făcut parte din fondul de comerț" al laboratorului, arată instanței de apel faptul ca la dosarul cauzei se aflau depuse două înscrisuri în acest sens, respectiv declarația notariala a doamnei T. L. autentificata cu nr. 790/20.11.2012 și " Raportul de evaluare bunuri mobile întocmit de S.C. Gia Consulting S.R.L. la data de 31.12.2012. În declarația notariala amintita se menționează componenta în fapt a fondului de comerț al laboratorului în perioada naționalizării sale. Astfel, este inclusa o lista a obiectelor de mobilier și de dotare de laborator pe care doamna T. L. își amintește ca le-a văzut personal în laborator în acea perioada, atât în calitate de vizitator și pacient al laboratorului, cât și din perspectiva unui profesionist, doamna fiind de profesie biolog. În ce privește raportul de evaluare menționat, acesta a fost comandat de reclamantele apelante unui evaluator specializat tocmai în evaluare de fond de comerț, fost președinte și fondator al ANEVAR - deci un specialist în acest domeniu, și a fost depus la dosarul cauzei în scopul de a dispune și de a putea indica prin cererea de chemare în judecata de toate lămuririle necesare a fi date instanței, pentru a cunoaște echivalarea profesionala a bunurilor și pentru a putea indica valoarea actualizata a obiectului cauzei, chestiuni care nu puteau fi clarificate în vreo alta metoda anterioara cererii de chemare în judecata.

În legătura cu probele indicate de noi instanței pentru dovedirea fondului de comerț al laboratorului, apelantele menționează ca, deși au întreprins toate demersurile legale pentru a intra în posesia oricăror procesului-verbal și inventarului care trebuiau sa fie întocmite conform legii cu ocazia naționalizării Laboratorului de analize dr.T. (eforturi dovedite cu copii ale răspunsurilor la solicitările noastre depuse la diferite autorități și instituții centrale și locale ale Statului R. printre care Arhivele Naționale - sediul central și Serviciul Județean Prahova, M. Fixantelor Publice, Inspectoratul General al Politiei Române, M. Sănătății, Spitalul Județean de Urgentă Târgoviște), instituțiile abilitate nu le-au oferit concursul legal, astfel încât, în fapt, mijloacele de probă depuse, din care ar putea rezulta un inventar, sume, echivalente sau actualizări sunt unicele pe care le puteam produce. Acest fapt însa nu neaga valoarea probanta conform legii a înscrisurilor depuse de noi în dovedirea componentei și valorii actualizate a bunurilor naționalizate, și nici existenta naționalizării întregului fond de comerț al Laboratorului de analize dr. T., în temeiul Decretului nr. 134/1949, (act normativ publicat în Buletinul Oficial al României, și care indica expres laboratorul ca fiind obiect al naționalizării) ori preluarea abuziva a acestuia.

Este de notorietate publica și de necontestat în Romania faptul ca naționalizările din perioada regimului comunist în majoritatea cazurilor au fost efectuate în mod abuziv, cu nerespectarea procedurilor și documentației prevăzute de lege. Din acest motiv, este prevăzut expres în legislația-cadru privind despăgubirea victimelor acestor abuzuri (de exemplu în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001) faptul ca preluarea abuziva poate fi dovedita cu o gama larga de mijloace de proba, incluzând înscrisuri, rapoarte de evaluare, certificate de calitate de moștenitor. În consecința instanțele judecătorești trebuie sa tina cont de acest aspect în judecarea cauzelor ce au ca obiect astfel de preluări de bunuri.

În cauză, apelantele au invocat tot probatoriul pe care îl putea avea la îndemnă orice persoana diligenta aflata . situație, iar instanța de judecata trebuia să aprecieze eforturile depuse, și nu să refuze sa analizeze înscrisurile depuse, care sunt mijloace de proba admise de lege. În cazul în care, în urma analizei acestor mijloace de proba, instanța nu ar fi fost pe deplin lămurită cu privire la dovedirea anumitor anumite aspecte, ca de exemplu inventarul laboratorului ori valoarea actualizata a acestuia, avea posibilitatea solicitării completării probatoriului cu alte mijloace de proba, sau chiar sa admită în parte pretențiile lor. De exemplu putea să admită pretențiile în ce privește existenta și valoarea actualizata a clientelei laboratorului, pentru care a depus ca mijloace de proba declarația notarială a doamnei T. L. (cum ca laboratorul era unicul în regiune), un extras din Registrul matricol de impunere ptr. Comerț - profesii din anii 1947-1949 pentru medic T. T. (din care reiese venitul obținut de acesta din activitatea de medic în perioada naționalizării) și raportul de evaluare mai sus-menționat (în care a fost evaluata separat aceasta clientela și stabilita valoarea sa actualizata la data de 31.12.2012). Însa instanța nici măcar nu a menționat faptul ca ar fi analizat aceste probe.

II. Instanța de fond a refuzat sa analizeze cererea și susținerile apelantelor în fapt și în drept privind naționalizarea abuzivă, prin preluarea fără plata de despăgubiri a Laboratorului de analize dr. T., inclusiv a aplicabilității în speța a Decretului 134/1949, a Constituției și a tratatelor internaționale. De asemenea, nu a analizat nici precedentul judiciar invocat în speța.

Fără a analiza cererea și susținerile apelantelor în fapt și în drept și precedentul judiciar invocat în speța, instanța de fond a susținut ca, în "lipsa" dovezilor privind calitatea de proprietar a tatălui lor cu privire la Laboratorul de analize dr. T., "nu se pot verifica susținerile" apelantelor privind naționalizarea abuziva fără plata de despăgubiri. În concluzie a respins cererea apelantelor vizând nulitatea absoluta a actului de preluare ca fiind neîntemeiata deoarece "nu rezulta ca preluarea efectuata a incalcat dispozițiile Decretului nr.134/1949, ale Constituției în vigoare la momentul naționalizării și a tratatelor internaționale.

Așa cum a arat în fata instanței de fond până în prezent, menționarea expresă a Laboratorului de analize dr.T. în Anexa la Decretul de naționalizare nr.134/1949 coroborată cu prevederile din cuprinsul acestui act normativ (în special art. 1 "(..) Unitățile sanitare naționalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri comune ale întregului popor, libere de orice sarcini. Ele vor fi administrate prin M. Sănătății.") dau naștere la o prezumție legală că pârâtul S. R. a devenit proprietarul acestui laborator și ca pârâtul M. Sănătății a dobândit în administrare în patrimoniul său întregul fond de comerț al laboratorului.

Ulterior naționalizării, pârâtul M. Sănătății, prin entitățile sale locale, a utilizat pentru o perioadă îndelungată bunurile astfel dobândite, fapt dovedit cu declarația notariala a doamnei T. L. depusă la dosar, în care, printre altele, se menționează că mobilierul laboratorului "a fost folosit în continuare de către SANEPID-ul din Târgoviște (unitate medicală de stat), care a avut sediul vis-a-vis de locația fostului laborator, respectiv în ..1, Mun. Târgoviște, J. Dâmbovița, (actualmente Calea Câmpulung nr. 1, Târgoviște)".

Reamintim instanței de apel ca, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile la data naționalizării laboratorului, preluarea acestuia trebuia sa fie efectuata cu plata prealabila de despăgubiri. Acestea, conform:

(i) art.11 din Decretul nr.134/1949, care prevedea: "S. va acorda despăgubiri proprietarilor și acționarilor unităților sanitare naționalizate, conform art. 11 din Legea nr.119/1948;

(ii) art. 8, 10 și 16 din Constituția României din 13 aprilie 1948, care prevedea ca proprietatea particulară era recunoscută și garantată prin lege și se bucura de o protecție specială, iar toți cetățenii Republicii Populare Romane erau considerați egali în fața legii. În temeiul acestui act normativ singura posibilitate de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri proprietate privată era exproprierea pentru cauză de utilitate publică (deci nu și naționalizarea), ce se putea face doar pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție.

(iii) Principiului ca supremația dispozițiilor constituționale referitoare la regimul juridic al proprietății private, se aplica tuturor legilor și altor reglementări adoptate sub imperiul Constituției respective, prin urmare și Decretului nr.134/1949;

(iv) art.481 ale Codului Civil R. de la 1964, care prevedeau ca "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind

o dreaptă și prealabilă despăgubire";

(v) principiilor prevăzute de tratatele internaționale la care România era parte privitoare la proprietate, incluzând Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Până în prezent, nici doctorul N. T. T. și nici moștenitorii acestuia, actualmente reclamantele apelante în prezenta cauza, nu au fost vreodată despăgubiți în nicio formă de către S. R. sau de vreo entitate a acestuia pentru, sau în legătură cu, prejudiciile suferi te de aceste persoane ca urmare a naționalizării Laboratorului de analize dr. T. de către S. R. și pentru încălcarea tuturor drepturilor lor în legătură cu deținerea și operarea laboratorului și a fondului de comerț al acestuia.

În consecința, fondul de comerț al Laboratorului de analize dr. T. a fost preluat de S. R. fără titlu, deci S. R. nu a dobândit niciodată în mod legal dreptul de proprietate asupra acestuia, ci doar a intrat în posesia sa de fapt, în mod ilegal și abuziv.

De la data naționalizării și până în prezent, S. R. a avut detenția, folosința și dispoziția ilegală asupra acestui fond de comerț. Titlul Statului R. asupra fondului de comerț al Laboratorului de analize dr. T. naționalizat nefiind valabil, acest fond de comerț nu a ieșit niciodată din patrimoniul doctorului T. T., putându-se considera că a fost transmis prin succesiune reclamantelor cu ocazia decesului doctorului T. T..

Naționalizarea efectuată în condițiile mai sus menționate s-a realizat cu vătămarea în mod ilegal și abuziv a tuturor drepturilor actuale (la data naționalizării) și viitoare ale doctorului T. T. și ale moștenitorilor acestuia asupra întregului fond de comerț al laboratorului, incluzând mobilierul, dotarea specifica de biochimie și microbiologie, vadul comercial și clientela laboratorului. Având în vedere cele prezentate mai sus, solicităm instanței de judecată să: (i) constate nevalabilitatea (nulitatea) titlului de proprietate al Statului R. asupra întregului fond de comerț al laboratorului, ca universalitate de bunuri mobile cu privire la care dreptul de proprietate are caracter perpetuu fiind imprescriptibil extinctiv; și (ii) să dispună restabilirea situației anterioare naționalizării acestui fond de comerț, prin obligarea pârâtelor la plata către rec1amante a unei despăgubiri materiale în sumă de 527.007,32 lei, reprezentând contravaloarea actualizată a fondului de comerț al laboratorului, după cum aceasta a fost stabilită prin Raportului de evaluare din data de 31.12.2012 întocmit de expert evaluator I. D. A. (membru acreditat ANEV AR), atașat la prezenta acțiune.

Apelantele – reclamante fac precizarea că, în urma decesului doctorului T. T., și al M. T., soția doctorului T. T., reclamantele, fiicele acestuia, în calitate de succesori pe linie direct de gradul 1, dețin în prezent calitatea de moștenitori legali unici ai doctorului T. T., proprietarul întregului fond de comerț (universalitate de bunuri mobile) al Laboratorului de analize dr.T. (conform Certificatului de Calitate de Moștenitor nr.96 din 12 octombrie 2009 eliberat de Biroul Notarului Public I. C. Beznoiu și Certificatului de moștenitor nr 28/21.03.2001, emis de Biroul Notarului Public H. M., atașate la prezenta acțiune).

În plus, ca o consecința a modului nelegal în care instanța de fond a analizat cauza, refuzând practic sa analizeze pretențiile și probele apelantelor, prin respingerea "de plano" a pretențiilor noastre prin sentința civila apelata, noua, reclamantelor apelante ni s-au creat prejudicii materiale suplimentare celor decurgând din faptul naționalizării, constând în cheltuielile de judecata ocazionate de aceasta cale de atac a apelului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1 și 2 din Decretul nr.134/1949, art.6 alin.(2) și (3) din Codul Civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009), art.480 și art.481 din Cod Civil 1864, art.466 alin.1, 468 alin.1, art.470, art.479, 111 și art.451 alin.(1) Codul de Procedură Civilă din 1 iulie 2010 republicat, precum și art.11 din Constituția României din 21 noiembrie 1991 (republicată în 31 octombrie 2003) raportat la dispozițiile art.1 alin.(1) din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, R., 1950.

Prin decizia civilă nr.407 A/07.10.2014, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantele – reclamante M. L. și D. C. S., împotriva sentinței civile nre.2045/22.11.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția III-a Civilă în dosar nr._/3/2013 în contradictoriu cu intimații – pârâți M. SĂNĂTĂȚII și SRATUL R. PRIN M. FINANȚELOR.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, a reținut următoarele:

Principala critică adusă sentinței atacate lipsa dovezilor relative la apartenența laboratorului tatălui reclamantelor, doctorul N. T. T..

Analizând coroborativ materialul probator administrat, Curtea, deși a constatat că actele și lucrările dosarului sunt de natură să furnizeze indicii în acest sens, totuși soluția respingere a acțiunii este fondată pentru lipsa dovezii preluării bunurilor mobile ale laboratorului de către stat.

În acest sens, Curtea a avut în vedere certificatul de căsătorie al părinților reclamantelor, contractul de vânzare cumpărare nr._/1946 prin care mama reclamantelor a dobândit în proprietate imobilul în care s-a susținut prin cererea de chemare în judecată că a funcționat laboratorul, certificatele emise de M. Sănătății, referitor la obținerea dreptului de a practica medicina de către tatăl apelantelor. În egală măsură, Curtea a avut în vedere și declarația martorei audiate în faza procesuală a apelului, care confirmă faptul că laboratorul în litigiu a funcționat în imobilul respectiv.

În ceea ce privește maniera în care laboratorul a fost preluat de către stat, Curtea a constatat că actul normativ care reglementa naționalizarea unităților sanitare și a farmaciilor, este Decretul nr.134/1949, care, potrivit relațiilor furnizate de Arhivele Naționale, nu este însoțit de anexe, schițe-plan, procese verbale, liste de inventar, bilanț sau alte documente. În egală măsură, Arhivele Naționale au comunicat că nu dețin documente referitoare la naționalizarea laboratoarelor particulare de analize medicale, potrivit decretului anterior menționat.

Examinând dispozițiile acestui decret, Curtea a constatat că viza preluarea de către stat a unităților sanitare, precum farmaciile, indiferent de locația lor, laboratoarele chimico-farmaceutice, drogheriile medicinale și laboratoarele de analize medicale. Potrivit dispozițiilor art. 1 din decret, legiuitorul instituie măsura naționalizării asupra unităților sanitare (farmaciile din comunele urbane, reședințe și nereședințe de județ și centre importante muncitorești, laboratoarele chimico-farmaceutice, drogheriile medicinale, depozitele de medicamente și laboratoarele de analize medicale), în funcțiune sau care și-au încetat funcțiunea parțial sau total, fără a avea autorizație de închidere, fie că sunt exploatate individual, de societăți de orice fel sau de asociații, astfel cum sunt enumerate în tabloul anexat, care face parte integrantă din prezentul decret. În alineatul al doilea se prevede că unitățile sanitare prevăzute în tabloul anexat sunt considerate naționalizate, chiar dacă sunt indicate parțial sau inexact, sau dacă și-au schimbat denumirea sau adresa. În ceea ce privește efectul naționalizării, în alinatul al treilea, se arată că unitățile sanitare naționalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri comune ale întregului popor, libere de orice sarcini, urmând a fi administrate prin intermediul Ministerului Sănătății. Același regim juridic este consfințit și pentru capitalul social al entităților juridice care au asigurat exploatarea unităților sanitare, în sensul că acțiunile și părțile sociale ale societăților, asociațiilor care au pus în funcțiune unitățile sanitare naționalizate trec în proprietatea Statului, libere de orice sarcini. Alineatul final conține o dispoziție tranzitorie, menită să asigure punerea în practică a măsurii naționalizării, potrivit căreia diriginții de farmacie, directorii, administratorii sau consiliile de administrație ale unităților sanitare naționalizate, își încetează activitatea pe data publicării decretului de față, rămânând la dispoziția organelor Ministerului Sănătății, precum și a organelor delegate pentru luarea în primire a unităților sanitare naționalizate, pe toată durata operațiunilor de luare în primire și inventariere. Prin dispozițiile art 2 din decret se stabilesc limitele în care se dă eficiență măsurii naționalizării, în sensul că odată cu unitățile sanitare se naționalizează orice instalații, mobilier, medicamente, material sanitar, instrumente, mijloace de transport, imobile etc., care servesc în mod permanent activității unității sanitare naționalizate, indiferent dacă aparțin proprietarului unității sanitare naționalizate sau oricărui alt proprietar.

Având în vedere că obiectul dosarului îl constituie o acțiune în restituire prin echivalent, întemeiată pe dreptul comun și nu pe o lege speciale, care să conțină norme derogatorii, sub aspectul modalităților de dovedire a dreptului de proprietate, Curtea a reținut că sunt aplicabile exigențele dreptului comun în materie de probațiune, în sensul că reclamantul trebuie să dovedească existența și întinderea dreptului său, printr-un titlu de proprietate. Întrucât se revendică fondul de comerț, adică o universalitate de bunuri mobile, dispozițiile Legii nr. 10/2001, care reglementează procedura de acordare a unei reparații pentru imobilele preluate abuziv în perioada regimului comunist, nu sunt incidente, ceea ce conduce la concluzia că nu sunt aplicabile nici dispozițiile speciale ale acestei legi referitoare la dovedirea dreptului de proprietate și care instituie un regim probatoriu flexibil, în considerarea circumstanțelor istorice, politice și sociale în care a avut loc deposedarea foștilor proprietari. Concluzia care decurge de aici este aceea că, în materia revendicării de drept comun, simplul fapt că bunurile apar menționate în actul de preluare pe numele autorului reclamantelor nu constituie prin sine însuși o dovadă suficientă a dreptului de proprietate în favoarea acestuia. Din această perspectivă, Curtea constată că reclamantele nu au făcut dovada formei juridice de organizare a laboratorului de analize medicale, în sensul că nu s-a făcut dovada existenței unei asociația sau societăți sau a oricărei alte entități sau modalități juridice de exploatare a laboratorului, al cărei asociat, acționar sau titular să fie tatăl reclamantelor. Așa cum s-a evidențiat deja în cele ce preced, reclamantele au probat doar faptul că mama lor a dobândit imobilul în care se susține că a funcționat laboratorul, prin contract de vânzare cumpărare, precum și faptul că tatăl lor a obținut dreptul de practicare a medicinii, aceste dovezi fiind de natură să confere doar indicii dar nu să facă în mod direct proba dreptului de proprietate. Curtea a apreciat că nu este de natură să constituie o probă mai concludentă din această perspectivă nici extrasul din registrul matricol de impunere pentru comerț-profesii, din perioada 1947-1949, în care figurează în calitate de medic tatăl reclamantelor, în condițiile în care nu face nicio referire la activitatea desfășurată în cadrul laboratorului sau la calitatea acestuia de titular al acestui laborator.

Chiar pornind de la faptul că, în materie mobiliară posesia valorează proprietate, Curtea a reținut că reclamantele nu au făcut dovada în concret a bunurilor mobile care au aparținut laboratorului și nici preluarea acestora de către stat, în condițiile în care faptul naționalizării constituie temeiul retrocedării acestor bunuri, în natură sau prin echivalent. Din această perspectivă, Curtea a apreciat că simpla declarație testimonială, neconfirmată de o dovadă care să emane de la o autoritate publică și care să confirme preluarea bunurilor mobile și să le individualizeze în concret, nu poate fi considerată ca o dovada suficientă în acest sens. Așa cum rezultă din chiar conținutul depoziției martorei, la nivelul anilor 1948-1949, când s-a dus la sediul laboratorului pentru o nouă recoltare de sânge, martora relatează că a constatat că fusese naționalizat, instrumentarul de laborator fiind preluat de sanepid. În privința sursei acestei informații martora arată că a aflat de soarta obiectelor de laborator în mod întâmplător, în sensul că în timp ce se afla în incinta laboratorului au venit cei de la sanepid și i-a solicitat doctorului T. și alte materiale. Martora învederează în penultima frază a declarației sale( răspunzând la întrebarea instanței referitoare la modalitatea în care a aflat efectiv de etatizarea bunurilor) faptul că a ajuns la concluzia preluării instrumentelor de laborator prin naționalizare, doar pentru că acesta momentul în care se preluau diverse bunuri particulare de către stat. Examinând coroborativ susținerile martorei, Curtea reține că aceasta a ajuns la concluzia naționalizării laboratorului și implicit a inventarului mobil al acestuia, datorită circumstanțelor generale politico-sociale, în sensul că anii 1948-1949 fac parte din perioada în care statul comunist a adoptat și a început punerea în aplicare mai multor acte normative de etatizare, menite să golească de conținut proprietatea privată.

Pe cale de consecință, în lipsa unui proces verbal de inventariere, care să ateste în concret preluarea bunurilor de către stat, precum și ce anume bunuri au făcut obiectul naționalizării, Curtea a considerat că apare ca nefondat dreptul la restituire (sub forma echivalentului bănesc) pe care îl pretind reclamantele.

În egală măsură, Curtea, deși apreciază juste susținerile apelantelor în sensul că prevederile art. 1 din decretul de preluare (anterior examinate) creează o prezumție că statul a devenit proprietarul unităților sanitare preluate și implicit asupra bunurilor din inventarul mobil al acestora, Curtea a subliniat că această prezumție este relativă și poate să-și producă pe deplin efectele juridice doar în ipoteza în care există dovezi concrete ale preluării bunurilor și a identificării acestora.

Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat apelul.

Împotriva deciziei civile nr.407/2014 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie au formulat cerere de revizuire revizuientele M. L. și D.-C. S., criticând-o pentru următoarele motive:

Motivul invocat în cererea de revizuire se referă la faptul că, după darea Hotărârii Civile nr. 407/2014, revizuientele-contestatoare au primit un înscris doveditor reținut de partea potrivnică Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, necunoscut de revizuientele-contestatoare și de instanța de apel la data judecării apelului și la data pronunțării Hotărârii Civile nr. 407/2014, emanând de la pârâtul parte potrivnică Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice după pronunțarea Hotărârii Civile nr. 407/2014, și în lipsa căruia a fost respins apelul formulat de revizuientele-contestatoare.

În fapt, prin apelul declarat cu evocarea fondului, revizuientele au invocat în fața instanței de judecată că faptul menționării exprese a Laboratorului de analize dr. N.T.T. în Anexa la Decretul de naționalizare nr. 134/1949. coroborat cu prevederile din cuprinsul aceluiași act normativ (în special art. 1 "(...) Unitățile sanitare naționalizate trec în proprietatea Statului ca bunuri comune ale întregului popor, libere de orice sarcini. Ele vor fi administrate prin M. Sănătății.") dau naștere la o prezumție legală că pârâtul S. R. prin M. Finanțelor a devenit proprietarul acestui laborator și ca pârâtul M. Sănătății a dobândit în administrare în patrimoniul său întregul fond de comerț al laboratorului.

De asemenea, revizuientele au administrat în cauză probe (înscrisuri și depoziția unui martor) prin care au dorit să demonstreze și preluarea în fapt a acestui laborator de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, înscrisurile menționate includeau și adrese la toate instituțiile care ar fi putut deține în arhivă dovezi ale naționalizării în fapt a laboratorului. La toate aceste adrese instituțiile destinatare au răspuns că nu dețin în arhivă dovezi privind naționalizarea laboratorului.

Și instanța de apel a efectuat demersuri în acest sens, prin adrese trimise autorităților care ar fi putut deține în arhivă dovezi ale naționalizării în fapt a laboratorului, demersuri la care instituțiile destinatare au răspuns că nu dețin în arhivă dovezi privind naționalizarea. Aceste demersuri au fost evocate de instanța de judecată și în Hotărârea Civilă nr. 407/2014, reprezentând considerente ale respingerii apelului declarat de reviziuientele-contestatoare.

În ce privește Ministerul Finanțelor Publice, revizuienta-contestatoare D.-C. S., prin avocat A. Akyol, a trimis o adresă în acest sens în data de 22 iulie 2014 (atașată la prezenta cerere). La această adresă, M. Finanțelor a răspuns în data de 28 august 2014 printr-un mesaj email (atașat la prezenta Cerere) că "nu deține niciun fel de informații cu privire la modul efectiv de naționalizare a bunului menționat". De asemenea, în intervalul dintre termenele din data de 10 iunie 2014 și 7 octombrie 2014. instanța de judecată a trimis o adresă cu aceleași solicitări Ministerului Finanțelor, la care a primit același răspuns negativ.

În data de 7 octombrie 2014. instanța de judecată a pronunțat Hotărârea Civilă nr. 407/2014 prin care a respins apelul revizuientelor-contestatoare, pe motivul că, având în vedere materialul probator administrat, deși actele și lucrările dosarului sunt de natură să furnizeze indicii în acest sens, totuși lipsește dovada preluării laboratorului de către stat. Curtea, deși a apreciat juste susținerile revizuientelor-contestatoare în sensul ca prevederile art. 1 din Decretul de naționalizare nr. 134/1949 creează o prezumție că statul a devenit proprietarul unităților sanitare preluate și implicit asupra bunurilor din inventarul mobil al acestora, a subliniat că această prezumție este relativă și poate să-și producă pe deplin efectele juridice doar în ipoteza în care există dovezi concrete ale preluării bunurilor.

În data de 9 octombrie 2014, deci după ce instanța de apel pronunțase în data de 7 octombrie 2014 Hotărârea Civilă nr. 407/2014 prin care a respins apelul revizuientelor-contestatoare ca nefondat, dar anterior redactării și comunicării acestei hotărâri către revizuientele-contestatoare. Ministerul Finanțelor Publice a revenit cu un mesaj email (atașat prezentei cereri) prin care a trimis anexat, în copie certificată, un document ce atestă preluarea în inventarul Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice a Laboratorului de analize chimice bacteriologice Dr. N. T. T., în temeiul Decretului nr. 134/1949, acest laborator fiind pendinte de M. Sănătății (documentul este atașat prezentei cereri).

În consecință, laboratorul de analize mai sus-menționat și implicit întregul său fond de comerț a fost atât menționat expres în Decretul de naționalizare nr. 134/1949 cât și preluat în fapt de S. R. prin M. Finanțelor și dat în administrarea Ministerului Sănătății fără titlu, fără ca S. R. să fi dobândit niciodată în mod legal dreptul de proprietate asupra acestuia, ci doar prin . de fapt, în mod ilegal și abuziv. De la data naționalizării și până în prezent S. R. a avut detenția, folosința și dispoziția ilegală asupra acestui laborator și a fondului său de comerț. Titlul Statului R. asupra laboratorului și a fondului său de comerț nefiind valabil, acestea nu au ieșit niciodată din patrimoniul doctorului N. T. T., fiind transmis prin succesiune revizuientelor-contestatoare cu ocazia decesului doctorului N. T. T..

Naționalizarea efectuată în condițiile mai sus menționate s-a realizat cu vătămarea în mod ilegal și abuziv a tuturor drepturilor de la data naționalizării și viitoare ale doctorului N. T. T. și ale moștenitorilor acestuia și cu lipsa oricărei despăgubiri acordate acestora.

Pentru considerentele de mai sus, revizuientele solicită instanței de judecată să: (i) încuviințeze prezenta cerere de revizuire, pe care au formulat-o în termen de o lună de la data comunicării către revizuientele-contestatoare a Hotărârii Civile nr. 407/2014 (dată la care au putut lua la cunoștință de motivele respingerii apelului declarat în dosarul cauzei), respectiv în termen de o lună de Ia data de 18 noiembrie 2014 (conform dovezilor de comunicare atașate la prezenta cerere); și (ii) să dispună schimbarea în tot a Hotărârii Civile nr. 407/2014 pronunțată în apel, cu evocarea fondului cauzei.

Nu s-a depus întâmpinare.

Examinând asupra cererii de revizuire,declarată de revizuiente împotriva deciziei civile nr. nr.407 A din 7.10.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2013, așa cum cererea de revizuire a fost formulată, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 509 C.proc.civ.nou: ,,(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1. s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

2. obiectul pricinii nu se află în ființă;

3. un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii;

4. un judecător a fost sancționat disciplinar definitiv pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză;

5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților;

6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

7. statul ori alte persoane juridice de drept public, minorii și cei puși sub interdicție judecătorească ori cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei însărcinați să îi apere;

8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

9. partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa;

10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;

11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

(2) Pentru motivele de revizuire prevăzute la alin. (1) pct. 3, dar numai în ipoteza judecătorului, pct. 4, pct. 7 - 10 sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul”.

ART. 511 C.proc.civ. nou prevede:

,,(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti:

1. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii;

2. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 2, de la cel din urmă act de executare;

3. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea instanței penale de condamnare a judecătorului, martorului sau expertului ori de hotărârea care a declarat fals înscrisul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale. În lipsa unei astfel de hotărâri, termenul curge de la data când partea a luat cunoștință de împrejurările pentru care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, dar nu mai târziu de 3 ani de la data producerii acestora;

4. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea prin care a fost sancționat disciplinar definitiv judecătorul, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancționare disciplinară;

5. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă;

6. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 6, din ziua în care partea a luat cunoștință de casarea, anularea sau schimbarea hotărârii pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de casare, anulare sau schimbare;

7. în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 7, din ziua în care statul ori altă persoană de drept public a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a acesteia; în cazul minorilor, persoanelor puse sub interdicție judecătorească sau sub curatelă termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel interesat a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la dobândirea capacității depline de exercițiu sau, după caz, de la înlocuirea tutorelui persoanei puse sub interdicție, de la încetarea curatelei ori înlocuirea curatorului;

8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

(2) În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile și se socotește de la încetarea împiedicării.

(3) Pentru motivele prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 10 și 11, termenul este de 3 luni de la data publicării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv a deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității.

(5) Dacă prin aceeași cerere se invocă motive diferite de revizuire, prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător pentru fiecare motiv în parte.

Potrivit art. 186 C.proc.civ. nou ,, (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.”

În speță, revizuientele, susținând că înscrisul noui invocat în cererea de revizuire declarată în baza art.509 alin. 1 pct.5 C.proc.civ. priveste motivele pentru care decizia atacată le-a respins apelul, susțin fondat repunerea acestora în termenul de formulare a cererii de revizuire care era de o lună de la data obținerii de revizuiente a înscrisurilor, deoarece, de motivele pentru care decizia atacată le-a respins apelul, revizuientele au luat cunoștință numai la data când decizia de apel le-a fost comunicată.

Cu privire la cererea de revizuire, revizuientele au formulat cerere scrisă de revizuire împotriva deciziei de apel, care le-a respins apelul ca nefondat, pe baza invocării de revizuiente a unui înscris nou care ar face proba contrară celor reținute de instanța de apel. Or, din examinarea acestui înscris, Curtea constată că el nu dovedeste ceva contrar motivelor de respingere a apelului din decizia atacată de revizuiente. Nefiind înscris determinant, el nu poate anula soluția instanței de apel care, contrar a ceea ce consideră revizuientele că ar fi motivat, a motivat că apelul ar fi putut fi considerat fondat doar în ipoteza în care apelantele ar fi adus dovezi concrete ale identificării bunurilor preluate autorului acestora.Nu numai că, față de conținutul prevederilor Decretului nr.134/1949, instanța de apel a imputat apelantelor că nu au făcut măcar dovada formei juridice de organizare a laboratorului de analize medicale, dar din examinarea probatoriului cauzei instanța de apel a constatat că apelantele reclamante nu au făcut dovada în concret a bunurilor mobile care au aparținut laboratorului și ce a anume bunuri au făcut obiectul naționalizării. Indiferent de orice opinie a instanței de față asupra sarcinii probei apelantelor, întinderii și conținutului ei, de a aduce dovezi concrete ale identificării bunurilor mobile preluate autorului acestora, sarcina probei, conținutul și întinderea ei au fost deja stabilite cu autoritate de lucru judecat de decizia de apel, astfel încât nu ar putea fi schimbate pe calea unei cereri de revizuire deoarece aceasta este o cale extraordinară de atac ce nu se poate exercita decât pentru motivele enumerate strict de lege(art.509 mai sus redat), nu pentru alte motive, iar înscrisul(filele 34-35) invocat de revizuiente în cererea scrisă de revizuire nu conține proba în conținutul și întinderea ei pretinsă apelantelor prin decizia de apel atacată -identificarea în concret a bunurilor mobile care au aparținut laboratorului și ce a anume bunuri au făcut obiectul naționalizării. Inscrisul atașat cererii de revizuire de apelante doar menționează, în baza Decretului nr.134/1949, care este sediul laboratorului de analize chimio-bacteriologice al doctorului N T T., aparținând de M. Sănătății(., județ Dâmbovița), dar are necompletată rubrica referitoare la patrimoniul acestui laborator.Nici singur(filele 34-35), nici împreună cu al doilea înscris invocat de revizuiente în concluziile orale pe cererea de revizuire(fila 68), înscrisul nu dovedește în concret bunurile mobile care au aparținut laboratorului și ce a anume bunuri au făcut obiectul naționalizării.

În consecință, față de toate cele arătate, instanța de față nu este legal îndreptățită să desființeze decizia civilă nr.407 A din 7.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2013, ci, față de criticile nefondate ale cererii de revizuire așa cum a fost formulată de revizuiente împotriva acestei decizii, trebuie să respecte cele statuate în hotărârea judecătorească irevocabilă, nr.407 A din 7.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr._/3/2013, urmând a respinge cererea de revizuire, așa cum a fost formulată împotriva deciziei civile nr.407 A din 7.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2013, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuientele M. L., CNP_ - cu domiciliul în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr.6, județ Dâmbovița, și D.-C. S., CNP_ - cu domiciliul în București ., nr.47, ., ., ambele cu domiciliul ales în București, . nr.34, ., sector 3, împotriva deciziei civile nr.407 A din 7.10.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr._/3/2013, în contradictoriu cu intimații M. SĂNĂTĂȚII, cu sediul în București, .-3, sector 1 și S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. B. T. A. P. B.

GREFIER

Ș. P.

Red.C.B.T.

Tehdact.R.L./C.B.T.

8 ex./…

C.-S.3 – I.S.; C.G.

T.B.Secția a III-a Civilă – C.V.

← Acţiune pauliană. Decizia nr. 194/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Expropriere. Decizia nr. 190/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act. Decizia nr. 1786/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 154/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 352/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune pauliană. Decizia nr. 194/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Expropriere. Decizia nr. 190/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 467/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 436/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 52/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI