Anulare act. Decizia nr. 2158/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2158/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-11-2012 în dosarul nr. 2158/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2158R
Ședința publică de la data de 23.11.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L.-M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de R. T. – L. și R. V. A. împotriva deciziei civile nr. 960R/16.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._./299/2007, în contradictoriu cu intimații B. M. și S.C. R. V. S.A.
Dosarul se află la primul termen și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata B. M. – reprezentată de avocat C. N. în baza împuternicirii av. . nr._/2012, lipsind contestatorii R. T. – L. și R. V. A. și intimata S.C. R. V. S.A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că, la data de 12.11.2012, la registratura secției s-au înregistrat notele scrise formulate de contestatorii R. V. A. și R. T., la care au anexat un set de înscrisuri, prin care au solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea acordă cuvântul în dezbaterea excepției inadmisibilității contestației în anulare invocată prin întâmpinarea formulată de intimata Balașoiu M..
Reprezentanta intimatei B. M. solicită admiterea excepției inadmisibilității contestației în anulare și respingerea acestei cereri ca inadmisibilă, cu motivarea că prin precizările depuse la dosar se face referire la abținere sau recuzare, nefăcându-se referire la normele de competență. Contestatorii invocă temeiuri juridice străine de cele prevăzute expres și limitativ de art. 317 C.pr.civ., fără a arăta în mod concret normele imperative încălcate.
În subsidiar, în ipoteza respingerii excepției de inadmisibilitate, solicită respingerea contestației în anulare, ca nefondată.
De asemenea, învederează existența unui abuz de drept pe care instanța urmează să-l sancționeze, deoarece contestatorii au făcut o practică din a exercita căi de atac extraordinare, invocând motive străine de prevederile legale; fără cheltuieli de judecată, urmând să le solicite pe cale separată.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare atât pe excepția inadmisibilității contestației în anulare cât și pe fondul contestației în anulare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următorele
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2011 R. T. L. și R. V. A. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 960R/16.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr,_./299/2007, în contradictoriu cu intimații B. M. și S.C. R. V. S.A.
În motivarea contestației în anulare, contestatorii au arătat că în anul 2003, în etapa procesuală recurs, dosarul ajunge la Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă cu nr. 1096/2003, președintele completului fiind o doamnă judecător. Tot la Curtea de Apel București, în anul 2004, cu nr. 1009/2004, se judecă revizuirea la Secția a III-a Civilă, președintele completului fiind un domn judecător.
Toate actele din dosarul prezent nr._./299/2007R se găsesc și în dosarele mai sus menționate; prezenta cauză are ca obiect tot anularea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 246/85/94.
Motivele de nulitate absolută pe care s-au pronunțat ambii judecători în anul 2003 și 2004, au fost desființate în urma ridicării excepției autorității lucrului judecat în dosarul_/299/2007, atașat la prezentul dosar, acesta conține și deciziile pronunțate de ambii judecători în anii 2003-2004 (prima vătămare adusă).
Contestatorii au invocat prevederile art. 105 alin. 1 și 2, art. 106 alin. 1, respectiv art. 24 și art. 25 raportat la art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, considerând că actele de procedură care au stat la pronunțarea deciziei nr. 960/16.05.2012 sunt nule, nulitatea acestora conducând, pe cale de consecință, la nulitatea deciziei pronunțate în recurs.
Contestatorii au mai arătat că, din încheierea de ședință din 28.03.2012 reiese că a fost încălcată procedura de judecare a recursului, deoarece nu li s-a permis formularea de cereri, altele decât cea de suspendare precum și proba cu acte.
Contestatorii au mai arătat că în anul 2005 au formulat plângere penală pentru fals, uz de fals la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, faptă săvârșită de pârâta-intimată B. M., dosarul nu are soluție în prezent și nu s-a făcut expertiză grafologică în temeiul art. 183 Cod procedură civilă, instanța de recurs putea suspenda cauza pentru efectuarea de cercetări în sensul acuzațiilor penale, falsul și uzul de fals constatat prin expertiză, duce tot la anularea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.246/85/94.
În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. 2 C.pr.civ.
Istoricul dosarului nr._./299/2007:
Prin sentința civilă nr._/09.12.2010 Judecătoria Sectorului 1 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual active al reclamanților și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții R. T. L. și R. V. A. având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr._, acțiune formulată în contradictoriu cu B. M. și ..
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții R. V. A. și R. T. L..
Prin decizia civilă nr. 867A/21.10.2011 Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins apelul ca nefundat, reținând că susținerile apelanților-reclamanți potrivit cu care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu fraudarea legii au fost respinse pentru ca la momentul încheierii contractului nici P. R. B. și nici fiica sa B. M. nu dețineau o altă locuință în proprietate, garsoniera dobândită de pârâtă cu soțul ei fiind donată la 25.05.1992.
Instanța de apel a arătat că celelalte motive referitoare la cauza ilicită, conform art.968 cod civil nu pot fi primite deoarece din materialul probator administrat nu există o asemenea cauză și nici scopul îmbogățirii.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții R. V. A. și R. T. L..
Prin decizia civilă nr. 960R/16.05.2012 Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a respins excepția nulității recursului, a respins ca nefondată cererea de suspendare și a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți R. T. L. și R. V. A..
Pe fondul recursului, Curtea a reținut că primul motiv de recurs, astfel cum a fost dezvoltat este nefondat, deoarece din decizia recurată rezultă că instanța a reținut faptul că numita P. R. B. se află în întreținerea fiicei sale deci a pârâtei, aspect care acoperă întrutotul dispozițiile art.15 alin.2 din Legea nr.5/1973 cu privire la înțelesul noțiunii de familie.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea a reținut că este nefondat, în sensul că nu a avut loc o încălcare a dispozițiilor art. 11 (3) din Legea nr. 85/1992 pentru că nu erau îndeplinite cele două condiții ale interdicției.
Pentru aceste considerente în temeiul art. 312 C.pr.civ. recursul a fost respins ca nefondat.
Analizând cererea de contestație în anulare formulată, în raport de dispozițiile legale invocate de către contestatori, respectiv art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Analizând cu prioritate admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, conform art. 317 alin. 1 C.pr.civ, Curtea reține că este admisibilă, fiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege, respectiv: hotărârea atacată este irevocabilă conform art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., fiind pronunțată de o instanță de recurs; iar motivul contestației nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Pe fondul contestației în anulare, Curtea reține că se invocă, în drept, motivul prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. – când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, deci a competenței generale, a competenței materiale și a competenței teritoriale exclusive.
În susținerea acestui motiv de contestație în anulare, contestatorii au arătat că unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia civilă nr. 960R/16.05.2012, contestată în prezenta cauză, au mai pronunțat o hotărâre judecătorească, sens în care au depus la dosar copie de pe decizia civilă nr. 1202/29.11.2004 pronunțată de Curtea de apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 1009/2004, prin care s-a soluționat cererea de revizuire formulată de revizuientul R. V. A. împotriva deciziei civile nr. 140/16.02.2004 a Curții de apel, Secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații B. D., B. M. și . și faptul că un alt judecător care pronunțat aceeași decizie civilă nr. 960R/16.05.2012 a mai pronunțat o altă hotărâre judecătorească, sens în care au depus la dosar copie de pe încheierea din data de 07.05.2003 pronunțată de Curtea de apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 1096/2003.
Din dezvoltarea contestației în anulare Curtea constată că faptul că se invocă anumite aspecte legate de compunerea completului de judecată care a pronunțat decizia contestată, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 24 C.pr.civ.
Or, Curtea învederează că incompatibilitatea, abținerea sau recuzarea nu aparțin instituției juridice referitoare la competența absolută a instanțelor judecătorești, competența absolută fiind în mod expres și limitativ reglementată prin dispozițiile art. 159 pct. 1-3 C.pr.civ.
Mai mult, normele care reglementează instituția incompatibilității, abținerii sau recuzării sunt norme de organizare judiciară, în timp ce normele care reglementează competența sunt norme de procedură.
În consecință, Curtea reține că motivul invocat de către contestatori privind nulitatea deciziei contestate conform art. 105 alin. 1 și 2 și art. 106 alin. 1 C.pr.civ. pe motivul încălcării dispozițiilor art. 24 și art. 25 raportat la art. 129 al. 5 C.pr.civ., nu se încadrează în cazul de contestației în anulare privind încălcarea normelor de competență absolută.
Nici celelalte motive susținute de contestatori, potrivit cărora a fost încălcată procedura de judecare a recursului, deoarece nu li s-a permis formularea de cereri, și conform cărora instanța de recurs putea să dispună suspendarea recursului în temeiul art. 183 C.pr.civ. pentru a se efectua cercetări penale în plângerea penală pe care au formulat-o împotriva intimatei B. M., nu se încadrează în motivele de contestație în anulare, expres și limitativ prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 317 C.pr.civ, Curtea va respinge contestația în anulare formulată, ca nefondată.
În ceea ce privește cererea de amendare a contestatorilor, formulată de intimata B. M., Curtea o va respinge, ca nefondată, pentru următoarele motive:
În conformitate cu dispozițiile art. 723 alin. 1 C.pr.civ., drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 1081 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., instanța poate sancționa anumite fapte săvârșite în legătură cu procesul, cum ar fi pct. 1 lit. a) „introducerea, cu rea-credință, a unor cereri vădit netemeinice”, cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei.
În exercitarea controlului de neconstituționalitate a dispozițiile art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) și b) C.pr.civ., Curtea Constituțională (C.C., Decizia nr. 59/2003, Decizia nr. 2/2006, Decizia nr. 109/2008) a arătat că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăși, o prezumție a relei-credințe. Exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situația în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.
În acord cu jurisprudența Curții Constituționale, Curtea consideră că în cauză este aplicabilă prezumția bunei-credințe în exercitarea drepturilor procesuale, iar potrivit regulilor de drept comun în materie probatorie, revine în sarcina celui care invocă reaua-credință, să o dovedească.
În consecință, Curtea consideră că cererea de amendare nu este întemeiată, întrucât buna-credință se prezumă până la dovada contrară, iar exercitarea dreptului de a introduce contestație în anulare este prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității contestației în anulare.
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorii R. T. L. și R. V. A. împotriva deciziei civile nr. 960R/16.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._./299/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M. și ..
Respinge, ca nefondată, cererea de amendare a contestatorilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.11.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. S. Z. D. I. L. M.
GREFIER
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC – 2 ex/03.12.2012
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 974/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 971/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
