Revendicare imobiliară. Hotărâre din 24-04-2012, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2012 în dosarul nr. 172/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 10.04.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – L. M. I.
JUDECĂTOR – D. M.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea, după casare, a apelului civil formulat de apelanții reclamanți pârâți M. A. A. și M. D. Ș. M., ambii cu domiciliul ales la SCAv. „C. și Asociații” din București, ., .-4, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 665/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât reclamant ., cu sediul în București, . nr. 45, sector 1, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanții reclamanți pârâți M. A. A. și M. D. Ș. M. reprezentați de avocat M. Trofăilă, cu împuternicire avocațială la dosar și intimatul pârât reclamant . reprezentat de avocat I. C., cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelanților reclamanți pârâți M. A. A. și M. D. Ș. M. solicită admiterea apelului și modificarea hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii. Arată că s-a trimis pentru rejudecare acțiunea în revendicare pentru că nu s-a ținut cont de o hotărâre care a fost pronunțată ulterior pronunțării atacate și că nu s-a ținut cont de dispozițiile art. 480 C.civ. și se face trimite la dispozițiile Legii nr. 15/1990. Solicită reanalizarea apelului lor din perspectiva considerentelor hotărârii pronunțate de Tribunalul București și să se aibă în vedere hotărârea pronunțată de Î.C.C.J. Să se constate că nu există un titlu de proprietate, imobilul fiind preluat de statul român fără titlu. Consideră că în cauza A. și alții contra României reprezintă o hotărâre pilot. Solicită analizarea cauzei din perspectiva deciziei de casare. Să se pună în balanță situația premisă și să se aibă în vedere faptul că pe de o parte este preferabil titlul autorilor reclamanților sau titlul de proprietate al statului și să se aibă în vedere dacă are un bun intimatul și dacă se pot acorda despăgubiri. Să se constate că intimatul deține mai multe imobile. Mai solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului pârât reclamant . solicită respingerea apelului. Să se aibă în vedere decizia pronunțată de Î.C.C.J. care stabilește două limite de casare și să se analizeze din punct de vedere al hotărârii pilot A. și alții contra României, legalitatea transmiterii în patrimoniul intimatului a imobilului. Să se constate că nu există acea „distrugere” a imobilului. Arată că imobilul este folosit ca sediu administrativ, dar nu a fost distrus. Consideră că decretul nr. 92/1950 a fost aplicat în mod corect. Mai solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar concluzii scrise. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 17.04.2012
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2012
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
L. M. I. D. M. S. V.
Î N C H E I E R E
Ședința publică de la 17.04.2012
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 24.04.2012
Pronunțată în ședință publică, azi 17.04.2012
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
L. M. I. D. M. S. V.
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 172 A
Ședința publică de la 24.04.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – L. M. I.
JUDECĂTOR – D. M.
GREFIER – S. V.
Pe rol pronunțarea, după casare, a apelului civil formulat de apelanții reclamanți pârâți M. A. A. și M. D. Ș. M., ambii cu domiciliul ales la . Asociații” din București, ., . 2, împotriva sentinței civile nr. 665/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât reclamant ., cu sediul în București, . nr. 45, sector 1, având ca obiect „revendicare imobiliară”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 10.04.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 17.04.2012 și apoi la data de 24.04.2012, hotărând următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 19.10.2006, reclamanții D. M. Ș. M. și A. A. Mociornita au chemat în judecată pârâta S.C. A. C. S.R.L. solicitând să li se restituie, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul format din construcție și terenul aferent acesteia în suprafață de 712 m.p., situat în București, ., sector 1. Reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei lei plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii lui D. I. P. M., cunoscut și sub numele de D. D. M., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 707 /1 0.05.1994, emis de notariatul de Stat al Sectorului 4 București. M. D. D. a fost proprietarul imobilului format din construcție și teren situat în București, . potrivit actului de vânzare - cumpărare autentificat de Tribunalul I. sub nr. 4706/ 1942 și transcris sub nr.1470/1942 de Grefa aceluiași Tribunal.
În anul 1950 imobilul a fost preluat abuziv de stat, prin naționalizare, figurând în lista imobilelor naționalizate, anexa Decretului Lege nr. 92/1950 la poziția 5137, proprietar naționalizat fiind M. D.. Au apreciat reclamanții că, imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, fiind încălcate dispozițiile Constituției, tratatelor internaționale și dispozițiilor legilor în vigoare la data preluării, precum și cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 92/1950.
Au susținut reclamanții că titlul lor este preferabil celui viciat al pârâtei S.C. A. COBALCESCU S.R.L. deoarece provine de la adevăratul proprietar, este valabil și necontestat, în timp ce pârâtul a dobândit imobilul de la stat, care deținea imobilul fără nici un titlu valabil.
La data de 23.11.2006 pârâta S.C. A. C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că aceasta este inadmisibilă, deoarece Legea 10/2001 conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, având prioritate față de dispozițiile generale ale Codului Civil, potrivit principiului "specialia generalibus derogant"
Prin încheierea de ședință din 18.01.2007 s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
La data de 15.02.2007 pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu ca efect al uzucapiunii de 10 ani, argumentând în sensul îndeplinirii de către S.C. C. S.R.L. a condițiilor uzucapiunii scurte, stabilite prin art.1895 Cod civil.
La data de 12.03.2007 D. M. Ș. M. și A. A. M. au depus întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată. Reclamanții-pârâți au mai depus la dosar autorizația nr. 41/ B/07. 12. 1942, adresa_/09.01.2007 a Directiei Evidenta Imobiliară și Cadastrală Serviciul Nomenclatură Urbană, schițe cadastrale.
La termenul de judecată din 15.03.2007 reclamanții, prin avocat, au arătat că nu solicită soluționarea separată a cererii reconvenționale.
La 12.04.2007 S.C. A. C. S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de D. M. Ș. M. și A. A. M., aceștia din urmă depunând note scrise la 26.04.2007.
La 10.05.2007 S.C. A. C. S.R.L. a depus cerere precizatoare a cererii reconvenționale, arătând că valoarea de circulație a imobilului este de 550.000 lei (5.500.000 ROL) și apreciind că instanța competentă soluționa cauza este Tribunalul București, Secția Civilă.
Prin sentința civilă nr._/01.11.2007 instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei civile, în favoarea Tribunalului București.
Pentru a hotărî astfel prima instanța a avut în vedere prevederile art.2 alin.1 pct. 1 lit.b C.pr.civ. și concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară nr.6179/03.09.2007 efectuat în cauză de expertul tehnic ing. G. lsapu, imobilul în litigiu, situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 712 m.p. și construcție din cărămidă P+E(M) cu suprafața desfășurată de 759,60 m.p. și suprafața utilă de 6,59 m.p., avea la data de 06.07.2007 o valoare de piață estimată de 79.300 lei (RON), respectiv de 954.500 EURO, cursul B.N.R. luat în calcul de 3,1212 lei/ 1 EURO.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a civilă, sub nr._ la data de 6.12.2007.
La data de 09.04.2008 tribunalul a încuviințat probele pentru ambele părți și s-a dispus efectuarea unei adrese către Primăria Municipiului București pentru a se înainta instanței înscrisurile care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.0006/21.06.1995.
Prin sentința civilă nr. 666/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității; s-a respins ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți M. D. M. Ș., M. A. A., s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă în contradictoriu cu reclamanții – pârâți; s-a constatat că pârâta - reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 1, compus din teren în suprafață de 709 m.p. și construcție ca urmare a prescripției achizitive de scurtă durată
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4706/24.02.1942, transcris sub nr. 1470/1942, D. D. M. a dobândit în proprietate imobilul situat în București, ., format din teren și construcție ( subsol, parter și mansardă).
Acest imobil a fost înscris în Cartea Funciară provizorie a localității București, conform procesului-verbal nr._/1943.
Prin autorizația nr. 41 B /07.12.1942, D. Mociornită a fost autorizat să construiască la imobilul din ., un garaj.
Conform adresei nr._/_/09.01.2007, artera de circulație care la nivelul anului 1909 poartă denumirea de . mai purtat altă denumire, la nivelul anului 1915 figura înscris imobil cu nr. vechi 12 și număr nou 18, același număr fiind purtat la nivelul 1948 și 1986.
Conform adresei emisă de DITL Sector 1, sub nr._/15.11.2001, în evidențele fiscale în perioada 1942-1950, a figurat D. D. M., în baza actului autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat, sub nr. 4706/942, ulterior fiind naționalizat, în temeiul Decretului 92/1950.
Conform certificatului de moștenitor nr. 707/10.05.1994, de pe urma
defunctului M. Dumitrie I. P., au rămas drept moștenitori reclamanții-pârâți.
Prin notificarea nr. 2388/27.02.2001, emisă de B. B. Băileanu și B., reclamanții - pârâți au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, ., sector 1.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/16.02.2000, . a cumpărat un număr de 37.294 acțiuni reprezentând 100 % din capitalul social al ..
Prin raportul de expertiză efectuat de expertul C. G., a fost identificat imobilul în litigiu ca fiind format din teren în suprafață de 712 mp și construcție - subsol, parter și etaj ( mansardă).
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare tribunalul a constatat că este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Din punctul de vedere al tribunalului constatarea neconstituționalității textului modificat neurmată de o intervenție legislativă creează un vid legislativ, în sensul că, pe de o parte, textul modificat nu mai produce efecte juridice datorită decizie Curții Constituționale, iar pe de altă parte sintagma " imobile preluate cu titlu valabil" a fost abrogată, abrogarea producând efecte imediate pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a legii de modificare. Mai mult, dispozițiile generale ale Legii 10/2001 nu acoperă situația concretă din speță dedusă judecății în ceea ce privește solicitarea restituirii în natură.
Astfel cum s-a reținut în motivarea respingerii excepției inadmisibilității, tribunalul a constatat că, de principiu, printr-o analiză pe fond a celor două titluri este posibilă a se da preferință titlului reclamanților având în vedere criteriile consacrate în practica de comparare, dar și în funcție de mijloacelor juridice interne pe care fiecare dintre părți le are la dispoziție pentru a obține o modalitate de reparare efectivă a prejudiciului cauzat prin pierderea dreptului său de proprietate.
Dar în cauza de față intervine o altă cauză care lipsește de efecte titlul de proprietate al reclamanților pârâți și paralizează acțiunea în revendicare și anume constatarea prescripției achizitive de scurtă durată.
Astfel condițiile cerute pentru uzucapiunea de scurtă durată, pe lângă împlinirea termenului de 10 ani (în speță) sunt necesare îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv posesia să se întemeieze pe un just titlu sau o justă cauză și posesorul să fi fost de bună credință.
În ceea ce privește justul titlu, tribunalul a constatat că acesta este reprezentat de certificatul de atestare emis în temeiul Legii 15/1990.
În ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că just titlu nu ar putea fi un act cu titlu gratuit tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate având în vedere că art.1897 C.civ. vorbește de titlu translativ de proprietate fără a face vreo distincție dacă acesta este cu titlu oneros sau gratuit, fiind incluse în această categorie nu doar vânzarea și schimbul în articolul menționate nu este vorba de mențiuni limitative ci exemplificative ci și donația, legatul cu titlu particular. În consecință nu este nici un impediment din acest punct de vedere ca și certificatul de atestare a dreptului de proprietate să reprezinte un just titlu, important fiind ca acesta să provină de la un neproprietar, condiție îndeplinită în cauză.
Decizia Curții Constituționale la care face trimitere reclamanții - pârâți a constatat competența instanțelor de judecată de a stabili dacă bunul a devenit proprietatea societății comerciale datorită modului în care a fost preluat bunul de către stat. Desi instanța tocmai a constatat că statul nu era proprietar, acest aspect nu are nici o relevanță în ceea ce privește caracterul de just titlu. Acesta este și motivul pentru care se discută despre uzucapiunea de scurtă durată, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate.
Aceste concluzii rezultă și din HG 834/1991 care prevedeau la art.8 că pentru terenuri până la eliberarea certificatului societățile comerciale plătesc taxele legale, iar după această dată obligațiile fiscale vor fi cele stabilite în condițiile legii, ceea ce ne îndreptățește a considera că până la acel moment aveau doar în folosință respectivele terenuri.
Pe de altă parte nu trebuie confundată buna - credință a posesorului în condițiile prescripției achizitive cu bună - credință a cumpărătorului cu titlu oneros ce operează ca excepție de la principiul resoluto jure dantis resolutur jus accepeintis.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanți - pârâți M. A. A. și M. D. Ș. M., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că instanța de fond trebuia să analizeze acțiunea în revendicare în raport de dispozițiile art. 480 cod civil și să efectueze o comparare a titlurilor părților.
Un prim argument se referă la faptul că instanța trebuia să aibă în vedere că este un imobil preluat fără titlu de stat, cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.
Au fost invocate în sprijinul acestui aspect jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg în cauza P. contra Românei, prin stabilirea sensului noțiunii de „bun” în sensul art. 1 Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Constatarea de către instanța de fond a preluării abuzive de către stat a imobilului ce a aparținut apelanților – reclamanți, consolidează titlul acestora și le permite să invoce preeminența titlului lor asupra titlului obținut de pârâți și să aibă astfel câștig în acțiunea în revendicare.
În mod eronat s-a considerat de către tribunal că pârâta . are un titlu obținut prin uzucapiune, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea de către intimata – pârâtă a imobilului prin uzucapiunea de la 10 la 20 de ani.
Chiar dacă s-a invocat dobândirea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, la momentul emiterii acestuia, în anul 1995, statul era unic acționar al societății, astfel încât nu se putea prevala de această calitate pentru a înstrăina imobilul care a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 201 A din 16.03.2010 a admis apelul declarat de apelanții – reclamanți M. A. A. și M. D. Ș. M. împotriva sentinței civile nr. 665/29.04.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a IV-a civilă, în dosar nr._ . A schimbat în parte sentința apelată și a admis cererea reclamanților, a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, construcție și teren din București, ., sector 1, așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C. G..
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că trebuie făcută aplicațiunea dispozițiilor art. 27 alin. 1 (actual art. 29 alin. 1) din Legea nr. 10/2001, care prevedea soluția restituirii în natură a bunului către reclamanți.
Au fost invocate cauzele S. contra României, P. și P. contra României, arătându-se că legea specială le conferă reclamanților, la fel ca și în dreptul comun, posibilitatea restituirii în natură a imobilului.
Instanța de apel a statuat că sunt incidente dispozițiile legale așa cum au fost prevăzute anterior modificării lor prin Legea nr. 247/2005, raportate la decizia nr. 830/2008 pronunțată de Curtea Constituțională.
Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta ., criticând soluția pentru nelegalitate, invocând jurisprudența Curții Europene, dar și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5658/30 iunie 2011, a admis recursul declarat de pârâta . împotriva deciziei nr. 201 din 16 martie 2010 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, a casat în parte decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului reclamanților, în ceea ce privește acțiunea în revendicare.
În esență, instanța de recurs a reținut că este necesară reanalizarea apelului din punctul de vedere al acțiunii în revendicare, în sensul incidenței dispozițiilor art. 480 Cod civil, prin raportare la noile orientări ale Curții Europene, privind noțiunea de bun și speranță legitimă și reținerea inexistenței unui titlu în persoana pârâtei fără o analiză a dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990. Analiza textului menționat trebuie realizată conform interpretării Curții Constituționale pentru a se realiza o examinare efectivă a cererilor, mijloacelor de probă și argumentelor părților, în asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil.
De asemenea este necesară analizarea noțiunii de bun din perspectiva noii reliefări a Curții Europene în cauza A. împotriva României, astfel încât soluția să aibă ca bază de argumentație și noua orientare a jurisprudenței Curții de la Strasbourg.
S-a retinut de instanta de casare ca nu sunt indeplinite conditiile privind invocarea uzucapiunii, astfel incat actiunea reconventionala ramane respinsa sub acest capat de cerere.
În rejudecare, instanța reține că apelul este întemeiat.
Ca urmare a casării cu trimitere și a indicațiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție, în rejudecarea apelului, în baza dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța asupra acțiunii în revendicare, din perspectiva aplicării art. 480 Cod civil și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza M. A. și alții împotriva României.
În materia acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun este necesar ca instanța să analizeze titlurile părților și să statueze care dintre acestea este preferabil, în raport de criteriile stabilite de doctrină și jurisprudență, atât cea internă, cât și cea rezultată de la Curtea Europeană de la Strasbourg. In masura in care instanta de recurs a statuat ca instanta de apel trebuie sa analizeze actiunea formulata din perspectiva dreptului comun, inlaturand aplicarea legii speciale, singura reparatie posibila este restituirea in natura.
În speță, acțiunea formulată de apelanții – reclamanți se întemeiază pe titlul autorului lor ce constă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4706/24.02.1942, transcris sub nr. 1470/1942, D. D. M. a dobândit în proprietate imobilul situat în București, ., format din teren și construcție ( subsol, parter și mansardă). Acest imobil a fost înscris în Cartea Funciară provizorie a localității București, conform procesului-verbal nr._/1943. Prin autorizația nr. 41 B /07.12.1942, D. Mociornită a fost autorizat să construiască la imobilul din ., un garaj.
Conform adresei nr._/_/09.01.2007, artera de circulație care la nivelul anului 1909 poartă denumirea de . mai purtat altă denumire, la nivelul anului 1915 figura înscris imobil cu nr. vechi 12 și număr nou 18, același număr fiind purtat la nivelul 1948 și 1986.
Conform adresei emisă de DITL Sector 1, sub nr._/15.11.2001, în evidențele fiscale în perioada 1942-1950, a figurat D. D. M., în baza actului autentificat de Tribunalul I., Secția Notariat, sub nr. 4706/942, ulterior fiind naționalizat, în temeiul Decretului 92/1950.
Conform certificatului de moștenitor nr. 707/10.05.1994, de pe urma defunctului M. Dumitrie I. P., au rămas drept moștenitori reclamanții, respectiv M. A. A. și M. D. Ș. M..
Toate aceste aspecte conferă calitate procesuală activă apelanților – reclamanți, care se pot prevala de dreptul de proprietate asupra imobilului ce a aparținut autorului lor și care a fost preluat abuziv, în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Trebuie subliniat faptul ca în sentinta pronuntata de Tribunal si atacata cu apel s-a constatat ca statul nu era proprietar, ceea ce inseamna ca bunul revendicat se afla in patrimoniul reclamantilor. De altfel, tribunalul mentioneaza expresis verbis faptul ca titlul reclamantilor este paralizat prin invocarea uzucapiunii.
In ceea ce priveste uzucapiunea, instanta de recurs a mentinut solutia privind respingerea cererii reconventionale formulate de intimatii-parati si in consecinta, in rejudecare, instanta de apel va avea in vedere numai aspectele ce probeaza titlurile partilor.
Aceasta recunoastere a titlului reclamantilor in considerentele sentintei atacate, echivaleaza cu o consfintire a acestuia prin hotarare judecatoreasca, ceea ce in raport de jurisprudenta Curtii Europene, (cauza Viasu contra Romaniei) confirma existenta unui bun.
Intimatii-parati nu au declarat apel cu privire la acest aspect care a capatat putere de lucru judecat si intrucat numai reclamantii au declarat calea de atac a apelului, invocand faptul ca au titlu, este evident ca nu li se poate inrautati situatia in propria cale de atac.
In acest context, prin raportarea la cauza M. A. și alții împotriva României, asa cum a indicat instanta de recurs, se poate sustine existenta bunului in patrimoniul reclamantilor, confirmat prin hotarare judecatoreasca.
Este adevarat ca in cauza mentionata se precizeaza in paragraful nr. 141 ca, de la . legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.
Asadar, se face trimitere in mod direct la legea speciala, pentru valorificarea titlului, ceea ce inseamna ca in ceea ce priveste imobilele privatizate, sub imperiul textului, asa cum era in vigoare la data formularii actiunii, se putea dispune restituirea in natura.
Din indicatiile deciziei de casare rezulta si necesitatea analizarii efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008 in sensul ca se impune analiza aplicarii in timp a dispozitiilor Legii nr. 10/2001, in ceea ce priveste titlurile partilor, atat al reclamantilor, cat si cel al paratilor.
Preluarea abuzivă a imobilului dă dreptul la restituirea în natură a acestuia, atât în temeiul unei acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, cât și în baza art. 27 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, înainte de modificarea intervenită în baza Legii nr. 247/2005.
Daca actiunea ar fi fost caracterizata ca fiind o contestatie formulata in temeiul Legii nr. 10/2001, atunci reclamantii ar fi avut dreptul la restituirea in natura la momentul formularii actiunii.
In cadrul actiunii pe cale dreptului comun, instanta constata ca la momentul formulării acțiunii în instanță, titlul reclamanților era confirmat, atât în raport de contractul de vânzare – cumpărare al autorului reclamanților, de preluare abuzivă de către statul comunist.
În ceea ce privește incidența cauzei M. A. împotriva României, asa cum s-a mentionat deja, efectul principal al acestei hotărâri constă în acela că se face o trimitere la legea specială, astfel încât dreptul la reparație recunoscut în favoarea persoanelor deposedate de fostul regim comunist, să se poată realiza în conformitate cu legea adoptată de stat pentru compensarea foștilor proprietari.
Confirmarea titlului reclamanților pe cale judecatoreasca le permite exercitarea acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, care nu se confundă cu contestația în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât instanța de apel să respecte indicațiile date în recurs în baza dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă.
Un alt efect al cauzei A. se referă la faptul că noțiunea de bun trebuie interpretată și în raport de existența unei hotărâri judecătorești sau a unei decizii administrative care să confirme dreptul de proprietate în patrimoniul părților interesate.
Chiar dacă, în ceea ce privește titlul pârâtului, acesta ar fi invocat ca efect al aplicării Legii nr. 15/1990, în raport de redactarea textului din legea specială, titlul reclamanților are preeminență asupra titlului pârâților, rămânând instanței să stabilească în raport de aplicarea legii în timp, dacă raportul juridic dedus judecății s-a consumat în totalitate, sub imperiul legii vechi, înainte de modificarea adusă prin Legea nr. 1/2009, care a dispus republicarea Legii nr. 10/2001.
In ceea ce priveste dispozitiile Legii nr. 15/1990, trebuie mentionat ca potrivit dispozitiilor art. 20 din actul normativ mentionat, bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu exceptia celor dobandite cu alt titlu. Asadar, in raport de constatarea instantei de fond ca imobilul a fost preluat abuziv, bunurile nu au intrat in patrimoniul societatii parate, iar dobândirea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, la momentul emiterii acestuia, în anul 1995, cand statul era unic acționar al societății, inseamna ca nu se putea prevala de această calitate pentru a înstrăina imobilul care a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
In jurisprudenta Curtii Europene de la Strasbourg s-a statuat ca vanzarea de catre stat unor terti de buna-credinta a bunului altuia, chiar daca anterioara confirmarii definitive in instanta a dreptului de proprietate a reclamnatului, combinata cu lipsa totala a oricarei despagubiri, reprezinta o privare de proprietate contrara art. 1 Protocolul nr. 1 la Conventie ( cauza Strain, paragrafele 39 si 59 ). Analiza acestei situatii indica preferabilitatea titlului reclamantilor asupra titlului paratilor.
După ce instanța statueaza asupra existenței bunului în patrimoniul reclamanților, în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, se va proceda la analiza acțiunii în revendicare, în raport de titlurile părților.
Atata timp cat s-a indicat de catre instanta de recurs analiza actiunii formulate, numai din perspectiva dreptului comun, principiul aplicabil in situatia in care exista doua titluri valabile pentru acelasi bun este acela al anterioritatii titlurilor, adica prior tempore, potior jure.
Or, este evident ca titlul reclamantilor este anterior titlului obtinut de parati si in consecinta primul titlul are preeminenta, mai ales ca acesta este confirmat si prin sentinta de fond.
In consecinta, actiunea in revendicare este intemeiata si va fi admisa, urmand a se dispune restituirea in natura a imobilului in litigiu.
In masura in care instanta de recurs a statuat ca instanta de apel trebuie sa analizeze actiunea formulata din perspectiva dreptului comun, inlaturand aplicarea legii speciale, singura reparatie posibila este restituirea in natura. In situatia in care nu s-ar admite actiunea in revendicare, s-ar ajunge in ipoteza incriminata de cauza A., respectiv de a nu li se acorda reclamantilor, nici despagubiri pe legea speciala si nici imobilul in natura, desi s-a statuat in precedent asupra preluarii abuzive a imobilului.
F. de aceste considerente, instanta, in baza dispozitiilor art. 304 pc. 9 raportat la art. 312 alin. 2, Cod procedura civila urmeaza sa admita apelul, sa schimbe sentinta in sensul ca urmeaz sa admita acțiunea în revendicare formulată de reclamanți si sa obligă pe pârâtă să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul construcție și teren din București, ., sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C. G., în dosarul nr._/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții - reclamanți - pârâți M. A. A. și M. D. Ș. M., ambii cu domiciliul ales la SCAv. „C. și Asociații” din București, ., . 2, împotriva sentinței civile nr. 665/29.04.2009, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât reclamant ., cu sediul în București, . nr. 45, sector 1.
Schimbă în parte sentința apelată.
Admite acțiunea în revendicare formulată de reclamanți.
Obligă pe pârâtă să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul construcție și teren din București, ., sector 1, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert C. G., în dosarul nr._/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.04.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
L. M. I. D. M.
GREFIER
S. V.
Red. L.M.I.
Tehnored. T.I.
5 ex./
Jud. fond:C. A.
| ← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 22-11-2012, Curtea de... | Pretenţii. Decizia nr. 986/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
