Anulare act. Decizia nr. 2338/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2338/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-12-2012 în dosarul nr. 2338/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2338R
Ședința publică de la data de 14.12.2012
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L. - M.
GREFIER - D. L.
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de recurs formulate de recurentele – reclamante N. J. și O. L. și de recurenta – intervenientă C. M. împotriva deciziei civile nr.205A/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă în dosarul nr._ /2009, în contradictoriu cu intimații – pârâți R. E. A. și P. M. București și cu intimatul – intervenient B. D., cauza având ca obiect „anulare act – Legea nr.10/2001”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 07.12. 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 14.12.2012, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._/2008, reclamantele N. J. și O. L. au chemat în judecată pe pârâtele P. M. București și R. E. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr._/13.06.2008 emise de P. M. București.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantele au arătat că sunt proprietarele apartamentelor nr. 1, 2 și 3 din imobilul situat în București, .. 35, sector 1, iar pârâta R. E. A. nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât dispoziția de restituire contravine legii.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
În cauză, numitul B. D. a formulat cerere de intervenție accesorie, prin care a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată.
În cauză, numita C. M. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr._/13.06.2008 emise de P. M. București, constatarea nulității absolute a protocolului de predare nr._/03.07.2008 a imobilului din București, .. 35, sector 1 și constatarea dreptului său de retenție asupra apartamentului nr. 1, situat în imobilul menționat, pentru îmbunătățirile aduse acestuia, în valoare de peste 50.000 euro.
Prin încheierea din data de 03.11.2009 instanța a dispus introducerea în cauză a numitei C. M. în calitate de intervenient în interes propriu.
Reclamantele N. J. și O. L. au formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat completarea capetelor de cerere din cererea inițială, cu constatarea că reclamanta N. J. are un drept de retenție asupra apartamentului nr. 3 din imobilul menționat pentru îmbunătățirile aduse acestuia, în valoare de 40.000 lei și că reclamanta O. L. are un drept de retenție asupra apartamentului nr. 2 din imobilul menționat pentru îmbunătățirile aduse acestuia, în valoare de 41.570 lei
Prin sentința civilă nr._/07.06.2011 Judecătoria Sector 1 București a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea de intervenție principală formulată de intervenienta în interes propriu C. M. pentru lipsa dovezii calității de reprezentant; a disjuns capetele de cerere vizând dreptul de retenție și îmbunătățirile efectuate din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, constituindu-se nou dosar; a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele N. J. și O. L. ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesuală activă, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu B. D., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a avut în vedere următoarele considerente:
Prin măsura dispusă la termenul din 03.05.2011 s-a pus în vedere apărătorului intervenientei în interes propriu să facă dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de intervenție principală, întrucât acțiunea nu era semnată de nicio persoană, deși se pretindea că cererea este formulată în numele intervenientei de către numitul B. M. R., fără ca la momentul depunerii acțiunii să fie depusă la dosar o procură specială pentru introducerea acțiunii de către mandatar.
La dosarul cauzei a fost depusă la doar o procură generală (filele 136-137), care nu respectă dispozițiile art. 1536 alin. 2 din Codul Civil, prin faptul că nu constituie o împuternicire care să dea dreptul la exercitarea unei acțiuni în anulare a unui act juridic, obiectul său fiind reprezentat de chestiuni generale și care nu depășesc limitele actelor de administrare.
Prin respectiva procură presupusul mandatar B. M. R. (întrucât la dosarul cauzei nu există nicio procură prin care intervenienta C. M. să îl fi mandatat pe acesta să introducă o acțiune) a mandatat-o pe dna N. S. să îi reprezinte pe mandant, însă cererea de intervenție principală nu cuprinde nicio semnătură.
În plus, procura menționată, deși datată 07.05.2009, nu poate constitui temei pentru exercitarea unui act procesual în cauză în lipsa unei semnături aplicate de mandatar pe cererea de intervenție principală, în aceste condiții mandatul neproducând consecințe juridice.
Pentru analiza existenței dovezii calității de reprezentant nu prezintă relevanță nici procura dată la data de 16.05.2011 de intervenienta C. M. doamnei N. S., întrucât aceasta este cu mult ulterioară cererii de intervenție principală.
În aceste condiții, instanța a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 161 alin. 1 Cod procedură civilă, în sensul că a fost acordat un termen pentru îndeplinirea lipsei dovezii calității de reprezentant, lipsă ce nu a fost complinită de intervenientă până la termenul din 31.05.2011, în condițiile în care cererea de intervenție nu conține nicio semnătură a unui presupus mandatar, nu există o procură dată persoanei ce se presupune că a formulat cererea în numele intervenientei, iar procurile depuse nu fac dovada calității de reprezentant.
Pentru aceste motive, reținând că nu s-a făcut dovada existenței la momentul formulării cererii de intervenție a împuternicirii date mandatarului pentru exercitarea dreptului la acțiune, instanța a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant și a anulat cererea de intervenție principală pentru lipsa dovezii calității de reprezentant.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, Judecătoria a reținut că solicitarea de anulare a unui act juridic ce viza imobilul menționat ar fi putut fi formulată numai dacă reclamantele ar fi fost încă titularele unui drept de proprietate asupra apartamentelor, reclamantele nefăcând proba faptului că sunt titularele dreptului în cadrul raportului juridic obligațional, respectiv a calității lor procesuale la momentul formulării acțiunii, în condițiile în care nu sunt vătămate în niciun fel de emiterea dispoziției.
Din cuprinsul acțiunii rezultă că se invocă o nulitate relativă decurgând din încălcarea dreptului de proprietate al reclamantelor (neputând exista motive de nulitate absolută în lipsa încălcării unei norme ce ocrotește un interes general), însă, cum reclamantele nu au probat faptul că sunt vătămate de dispoziția a cărei anulare se solicită, apartamentele menționate neintrând în cazul anulării dispoziției în proprietatea lor, ci în proprietatea M. București, iar una din condițiile nulității relative presupune invocarea sa de persoana vătămată prin actul juridic a cărui nulitate se solicită, instanța a reținut că reclamantele nu au făcut proba calității lor procesuale active.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intervenienta în interes propriu C. M..
În motivarea apelului, intervenienta în interes propriu a arătat că instanța în mod greșit a admis excepția lipsei calități de reprezentant a mandatarei N. S. motivat de faptul ca procurile existente la dosarul cauzei nu acoperă cererea de intervenție. Nu poate fi C. M. sancționată cu anularea cererii deoarece acesteia nu i s-a dat niciodată un termen pentru complinirea semnăturii de pe cererea de chemare în judecata.
Totodată, procura data de C. M. lui B. M. R. întrunește condițiile pentru a putea fi promovata prezenta acțiune și este transmisibilă sens în care B. M. R. a dat, în aceeași zi și la același birou notarial procura către N. S..
Prin încheierea din data de 13.01.2012, tribunalul a calificat calea de atac promovată în cauză ca fiind apelul, pentru considerentele indicate în încheierea de ședință de la acea dată.
La același termen, intimatele-reclamante O. L. și N. J. au formulat cerere de aderare la apelul declarat de intervenienta în nume propriu C. M..
În motivarea cererii de aderare la apelul declarat de intervenienta în nume propriu, reclamantele au solicitat a se constata nulitatea absolută sau anularea dispoziției nr._/13.06.2008 emisă de P. M. București, precum și a actelor subsecvente.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 293 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 205A/29.02.2012 Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-intervenientă în nume propriu C. M. împotriva sentinței civile nr._/07.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în contradictoriu cu intimatele-reclamante N. J. și O. L., intimatele-pârâte P. M. București, prin Primarul General și R. E. A. și intimatul-intervenient B. D. și a respins, ca inadmisibil, apelul incident formulat de reclamantele N. J. și O. L..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că apelul declarat de apelanta intervenientă vizează în principal soluția primei instanțe prin care s-a dispus anularea cererii de intervenție principală pentru lipsa dovezii calității de reprezentat.
Examinând sentința apelată sub acest aspect, tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 161 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere că mandatarul intervenientei, prin intermediul căruia aceasta a depus și susținut cererea de intervenție, nu a făcut în mod corespunzător dovada calității sale de reprezentant.
Astfel, s-a constatat că cererea de intervenție în interes propriu a fost formulată în numele intervenientei C. M. la data de 04.05.2009, de către mandatarul B. M. R., în baza procurii autentificată sub nr. 2369/03.08.2007 de BNP S. B. T.. Din examinarea acestei procuri, denumită "procură specială" rezultă că mandatarului i-au fost conferite puteri de reprezentare numai în scopul efectuării de acte de administrare și conservare a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 1 situat în București, .. 35, parter, sector 1. Or, având în vedere că inițiativa de a interveni în prezentul proces, în forma prevăzută de art. 49 alin. 2 a aparținut apelantei interveniente, era necesar ca justificarea calității de reprezentant a mandatarului prin intermediul căruia a formulat cererea să se facă printr-o procură ad litem, adică dată pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, conform art. 68 al.1 C..
În ce privește procura autentificată sub nr. 986/07.05.2009 prin care numitul B. M. R. o împuternicește de mandatara N. S. să îl reprezinte înaintea autorităților judiciare și publice, tribunalul a reținut că aceasta nu face dovada calității de reprezentant al intervenientei nici în privința mandatarului B. R. nici în privința mandatarei N. S..
Cu privire la critica apelantei în sensul că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a fost invocată cu mult după depunerea cererii, tribunalul a reținut că această excepție de procedură peremptorie și absolută poate fi invocată în orice stare a pricinii, iar titularul dreptului are posibilitatea să ratifice actele efectuate de cel ce nu dovedește calitatea de reprezentant, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, așa cum s-a menționat mai sus.
Din actele dosarului nu rezultă că intervenienta ar fi înțeles să ratifice actele efectuate în numele său de mandatarul B., procura autentificată sub nr. 1410 din 16.05.2011 fiind acordată unei alte persoane și vizând reprezentarea în judecată iar nu exercițiul dreptului de chemare în judecată, aspecte distincte potrivit celor arătate anterior.
De asemenea, ratificarea actelor de procedură efectuate de către mandatarul B. R. trebuia să rezulte în mod expres și neechivoc din actele ulterioare, or, o atare manifestare de voință a apelantei interveniente nu a fost dovedită.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta intervenientă, apreciind că în mod corect cererea de intervenție a fost anulată ca fiind formulată de o persoană ce nu a făcut dovada calității de reprezentant, așa încât, tribunalul nu a mai cercetat motivele ce vizează fondul cauzei.
În privința apelului incident formulat de apelantele-reclamante O. L. și N. J., tribunalul a constatat că acesta este inadmisibil, potrivit art. 293 alin. 1 C.pr.civ., potrivit cărora, în apelul incident, legitimare procesuală activă are cel care este intimat în apelul principal, calitatea pasivă având-o partea potrivnică intimatului, adică partea față de care intimatul are interese contrare și care a declarat apelul principal.
Ipoteza legală în care este posibilă aderarea la apel vizează situația în care, spre exemplu, cererea reclamantului a fost admisă în parte, caz în care au interes să declare apel principal atât reclamantul care va solicita admiterea în tot, cât și pârâtul care va cere respingerea în întregime a acțiunii. În situația în care numai una din părți declară apel principal (spre pildă reclamantul), partea potrivnică va putea declara apel incident prin care să solicite schimbarea hotărârii în sensul dorit (respingerea în tot, în cazul pârâtului care formulează apel incident).
Or, în cauza de față s-a constatat că apelul principal a fost declarat numai de către intervenienta principală, față de care reclamantele nu prezintă interese contrarii, dimpotrivă, urmărind același scop în proces, și anume, admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv a cererii de intervenție în nume propriu ce tinde către aceeași finalitate (constatarea nulității Dispoziției de restituire și a procesului-verbal de predare a imobilului către pârâtă).
Părțile cu aceleași interese în proces nu pot adera una la apelul celeilalte.
Față de soluția pronunțată de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii, este evident că reclamantele aveau interes să declare apel, ceea ce însă nu au făcut, singura care a înțeles să promoveze calea de atac fiind intervenienta principală, în privința reclamantelor hotărârea primei instanțe rămânând astfel definitivă prin neapelare.
Partea potrivnică, în speță intimata-pârâtă nu ar fi avut interes să critice hotărârea ce îi este favorabilă, neavând, așadar, nici un motiv să urmărească schimbarea sentinței.
Prin urmare, întrucât cererea de aderare la apelul principal formulată de reclamantele O. și N. nu îndeplinește cerințele legale, conform art. 293 C.pr.civ., tribunalul a respins-o ca atare.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantele N. J. și O. L. și intervenienta în nume propriu C. M..
În motivarea recursului, reclamantele N. J. și O. L. au învederat următoarele critici de nelegalitate:
Argumentul legat de contrarietatea de interese care trebuie să existe între apelant și intimatul care adera la apel nu rezulta nici expres, nici implicit din economia art. 293 C.pr.civ., iar principiul de interpretare legislativă ubi lex non disting uit, nec nos distinguere debemus nu permite o interpretate care sa adauge la lege.
Ca urmare, dacă cererea de aderare la apel este formulata de intimat după împlinirea termenului de apel și tinde la schimbarea hotărârii primei instanțe, aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 293 C.pr.civ., chiar dacă intimatul urmărește schimbarea hotărârii în același sens ca și apelantul.
Recurentele-reclamante arată că, atâta vreme cât au fost părți în dosarul de fond, au dobândit calitatea de intimate prin formularea apelului principal și au respectat termenul prevăzut de art. 293 C.pr.civ., sunt în situația îndeplinirii tuturor condițiilor de admisibilitate a apelului incident, astfel ca instanța de apel avea obligația analizării acestuia pe fondul cauzei.
Având în vedere faptul că apelul formulat de recurentele-reclamante a fost respins ca inadmisibil, iar fondul celor apelate nu s-a analizat, solicită să se constate că în mod nelegal instanța de apel a pronunțat decizia de respingere a apelului ca inadmisibil și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la aceeași instanța.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 312 al. 3 C.pr.civ.
În motivarea recursului, intervenienta în nume propriu C. M. a invocat următoarele critici de nelegalitate:
Tribunalul a apreciat greșit că mandatarul B. M. R. nu avea calitatea de reprezentant al său și deci, nu avea dreptul să semneze cererea de intervenție în interes propriu, cerere formulată în fața instanței de fond.
Ceea ce eronat a constatat Tribunalul București este ca mandatarul recurentei-interveniente nu ar fi avut nici dreptul sa formuleze o astfel de cerere și nici dreptul sa dea mandat mai departe, cu motivarea ca procurile sunt intuitu personae deci în considerarea persoanei mandatarului.
Recurenta-intervenientă a arătat că mandatul acordat lui B. M. R. este unul special și a fost formulat de către biroul notarial cat mai amplu și mai detaliat pentru a acoperi inclusiv cererile în instanța care privesc drepturile recurentei-interveniente asupra imobilului în litigiu.
Cu privire la faptul că drepturile mandatarului său nu puteau fi transmise către N. S., recurenta-intervenientă arată că această procură este transmisibila, deoarece încrederea sa în persoana mandatarului înseamnă și încredere în orice decizie ia acesta cu privire la drepturile sale inclusiv sa delege o parte din responsabilitățile sale unei terțe persoane care i-ar apăra mai bine interesele.
Recurenta-intervenientă C. M. a arătat că nu cunoaște motivarea instanței pentru a-i respinge cererea de intervenție, acesta fiind și motivul pentru care a înțeles să formuleze prezentul recurs în nume propriu.
Recurenta-intervenientă a mai arătat că, în situația în care instanța dorea ca recurenta-intervenientă să ratifice actele mandatarilor săi, putea să o citeze și sa îi pună în vedere acest fapt, nu să se pronunțe asupra acestei excepții, fără să existe vreun termen pentru acoperirea acestui viciu de forma.
Arată că nici ei și nici mandatarului său B. M. R., instanța nu le-a pus în vedere să semneze cererea de intervenție și nesemnarea cererii și nevalabilitatea procurilor sale au dus, în opinia instanței de fond, la anularea cererii de intervenite ca fiind formulata de o persoană fără calitate.
Ceea ce a ignorat atât instanța fondului cât și instanța de apel este ca procura data de ea Iui B. M. R. întrunește condițiile pentru a putea fi promovata cererea de intervenție și este transmisibila, sens în care B. M. R. a dat, în aceeași zi și la același birou notarial, procura sa madatarei N. S., și nu la 3 zile așa cum a reținut greșit instanța de apel.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de intervenienta în nume propriu C. M.:
La data de 29.05.2009 la dosarul de fond a fost depusă o cerere de intervenție în interes propriu formulată în numele numitei C. M., prin mandatar B. M. R., prin care se solicita să se constate, pe cale principală, nulitatea absolută a Dispoziției de restituire în natură nr._/13.06.2008 emisă de P. M. București pe numele pârâtei R. E. A. pentru imobilul situat în București, .. 35, sector 1. În cererea de intervenție în interes propriu s-a indicat faptul că numita C. Mușța a acordat mandat de reprezentare mandatarului B. M. R., conform procurii autentificate sub nr. 2369/03.08.2007 de BNP S. B. T., procură ce a și fost depusă la dosarul de fond, la fila 56.
Prin încheierea din data de 03.11.2009 instanța de fond a dispus introducerea în cauză a numitei C. M., în calitate de intervenient în interes propriu; iar prin încheierea din data de 03.05.2011 a pus în vedere apărătorului intervenientei în interes propriu să facă dovada calității sale de reprezentant, ceea ce apărătorul N. S. a și făcut, prin depunerea la dosar a procurii speciale autentificate sub nr. 1410/16.05.2011 de BNP S. B. T..
Faptul că la termenul din data 03.05.2011 instanța de fond a pus în vedere apărătorului acesteia să facă dovada calității sale de reprezentant nu echivalează cu îndeplinirea obligației ce îi revenea instanței de judecată conform art. 161 alin. 1 C.pr.civ. – de a pune în vedere părții să facă dovada calității de reprezentant a persoanei care se pretinde reprezentantul său.
Chiar dacă prin depunerea la dosar a procurii speciale autentificate sub nr. 1410/16.05.2011 de BNP S. B. T. intervenienta C. M. a dobândit termen în cunoștință în virtutea dispozițiilor art. 153 alin. 1 C.pr.civ., dispozițiile imperative ale art. 161 alin. 1 C.pr.civ. impuneau instanței de fond să dispună citarea părții, pentru a-i aduce la cunoștință obligația de a face dovada calității de reprezentant a celui care a introdus acțiunea în numele său.
La dosarul de fond au fost depuse procurile autentificate sub nr. 2369/03.08.2007 de BNP S. B. T. și sub nr. 1410/16.05.2011 de același BNP, în care este indicat domiciliul intervenientei în interes propriu; iar în cererea de intervenție depusă la dosar a și fost indicat un domiciliu procesual ales.
Cu toate că prin apelul declarat împotriva sentinței de fond intervenienta în interes propriu a invocat lipsa de procedură, insistând asupra faptului că nu i s-a adus niciodată la cunoștință, prin citație, faptul că trebuie să facă dovada mandatului dat lui B. M. R. pentru introducerea cererii de intervenție în interes propriu; tribunalul nu a analizat și acest motiv de critică, din examinarea considerentelor deciziei recurate reieșind faptul că tribunalul a omis să se pronunțe asupra motivului de apel referitor la aplicarea corectă sau nu a dispozițiilor art. 161 alin. 1 C.pr.civ. prin prisma faptului că instanța de fond nu a dispus citarea părții interesate cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant a persoanei care a introdus acțiunea în numele și pe seama sa.
Este corectă susținerea recurentei-interveniente, conform căreia instanța de apel a omis să analizeze motivul de apel prin care intervenienta în interes propriu susținea faptul că nu poate fi sancționată cu anularea cererii de intervenție în condițiile în care nu i s-a acordat nici un termen pentru remedierea lipsurilor de formă.
În aceste condiții, Curtea constată că este întemeiată critica potrivit căreia tribunalul nu s-a pronunțat în nici un fel asupra susținerii apelantei în sensul că instanța de fond nu i-a acordat nici un termen în sensul art. 161 alin. 1 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 și 5 C.pr.civ. potrivit cărora casarea hotărârii se dispune în toate cazurile în care instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, rap. la art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ., Curtea va casa în parte decizia civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr._/07.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, de către intervenienta C. M., la aceeași instanță – Tribunalul București.
Cu privire la recursul declarat de reclamantele N. J. și O. L.:
Prin recursul declarat, reclamantele susțin greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 293 C.pr.civ., arătând că aveau calitatea de intimat și tindeau la schimbarea hotărârii primei instanțe, astfel că cererea de aderare la apel îndeplinea condițiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege.
Critica este nefondată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 293 C.pr.civ., intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere propriu, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.
Tribunalul a făcut o corectă interpretare a acestor dispoziții legale, reținând că aderarea la apel se poate face numai la apelul introdus de partea cu interese contrarii în proces, fiind inadmisibilă aderarea la apel făcută de o parte cu interese alăturate apelantului principal.
Efectul aderării la apel constă în anularea beneficiului inițial al apelului principal, derivat din principiul non reformatio in peius, în sensul că situația apelantului principal se poate agrava tocmai datorită faptului că partea adversă a formulat o aderare la apel.
Or, în cauza de față, apelul principal a fost formulat de intervenienta în interes propriu C. M. în contradictoriu cu pârâta R. E. A., tinzând prin declararea acestei căi de atac la schimbarea hotărârii de fond cu privire la soluția dată cererii de intervenție principală.
Apelanta principală C. M. nu este o parte potrivnică, așa cum prevede art. 293 C.pr.civ., față de reclamantele N. J. și O. L., ci sunt părți cu interese alăturate, întrucât ambele părți urmăresc constatarea nulității absolute a Dispoziției de restituire în natură nr._/2008 emisă de P. M. București în favoarea pârâtei.
În consecință, în mod corect a constatat tribunalul faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 293 C.pr.civ. pentru admisibilitatea cererii de aderare la apel formulate de reclamante, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurentele-reclamante N. J. și O. L., cu consecința menținerii dispoziției din decizia recurată privind respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de reclamante N. J. și O. L. împotriva sentinței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele-reclamante N. J. și O. L. împotriva deciziei civile nr. 205A din 29.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte P. M. București, prin Primarul General și R. E. A., cu intimatul intervenient B. D. și cu recurenta-intervenientă în nume propriu C. M..
Casează în parte decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr._/07.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, de către intervenienta C. M., la aceeași instanță – Tribunalul București.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. S. Z. D. I. L.-M.
GREFIER,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. PS 2 ex.
21.12.2012
Jud. apel: A. M.
S. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2286/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1138/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
