Legea 10/2001. Decizia nr. 1249/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1249/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1249/2013
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1249 R
Ședința publică din data de 20.06.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: G. D. M.
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenții pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva sentinței civile nr.2249/10.12.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M. și intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cauza având, ca obiect, „Legea nr. 10/2001 pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata reclamantă C. M., prin avocat Toia P., în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 26 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau acte de depus, Curtea acordă cuvântul pe recursuri și pe excepția lipsei de interes în privința recursului declarat de S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, excepție pe care o invocă din oficiu.
Apărătorul intimatei reclamante C. M. solicită respingerea recursului declarat de recurentul pârât M. București prin Primarul General, ca nefondat, cu precizarea că motivele invocate vizează doar obligația de înaintare a dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar în prezent, față de dispozițiile noii Legi nr. 165/2013, s-ar impune, eventual, admiterea recursului doar din punctul de vedere al înlocuirii măsurii de înaintare a dosarului către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
În ceea ce privește recursul declarat de S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, apărătorul intimatei reclamante solicită admiterea excepției lipsei de interes, având în vedere că acest pârât nu a fost obligat la nicio măsură prin dispozitivul sentinței instanței de fond, obligațiile stabilite fiind exclusiv în sarcina Municipiului București.
În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat, hotărârea instanței de fond ținând loc de dispoziție, având în vedere că au fost soluționate toate aspectele solicitate prin notificare.
Depune la dosar concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune, de asemenea, la dosar.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamanta C. M. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate că reclamanta este persoană îndreptățită, la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul compus din teren în suprafață de 249 mp și construcție în suprafață de 105 mp, ce a fost situat în București, . ., sect. 3, să fie obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În subsidiar, dacă se va constata că trebuie să fie parcursă procedura instituită de dispozițiile Legii nr. 247/2005, reclamanta solicita ca, după admiterea primului capăt de cerere, să se dispună: obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent, în termen de 30 zile de Ia comunicarea hotărârii definitive și obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească.
Reclamanta a formulat la data de 09.11.2011 cerere de completare și precizare a acțiunii prin care, în calitate de pârât, a chemat în judecată alături de M. București prin Primarul General și pe Primarul General S. O. personal, respectiv S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) și totodată a solicitat ca, în contradictoriu cu toți pârâții și pe baza probelor administrate la dosar, instanța:
1. Să soluționeze pe fond, în conformitate cu Legea nr.10/2001, în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat in Bucuresti, . simo), nr. 2, sector 3, compus din teren in suprafata de 249 mp si construcția demolată, constatând calitatea reclamantei de persoana îndreptățita la măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață a imobilului de Ia momentul soluționării, pe baza standardelor internaționale de evaluare, precum și imposibilitatea restituirii în natură;
2. Să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului care face obiectul notificării, potrivit standardelor internaționale de evaluare;
3. Să oblige pârâtul M. București în solidar cu Primarul, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciu efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului Ia data la care trebuia soluționată notificarea nr._/04.10.2001, respectiv 17.11.2008 și valoarea de piață actuală Ia momentul soluționării; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală (dobânda de referință a BNR) aplicată la suma menționată la pct.3a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până Ia data plătii prejudiciului efectiv;
4. Să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
Tot în subsidiar, în situația în care se apreciază că nu poate fi admis capătul 2 de cerere, în sensul că nu ar trebui obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor bănești egale cu valoarea de piață a imobilului, care face obiectul notificării, valoare stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, solicită admiterea capetelor de cerere 1, 3 și 4, alături de următoarele:
5. Să fie obligat M. București prin Primarul General să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză (controlul de legalitate efectuat de instanță, fiind superior celui efectuat de prefect);
6. Să fie obligat S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin Primarul General.
Prin sentința civilă nr. 2249/10.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă: s-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor în ceea ce privește capătul 1 din cererea principală și precizatoare și în consecință a fost respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu parata Comisia Centrala de Stabilire a Despăgubirilor, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă; s-a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor și în consecință s-a respins acest capăt ca inadmisibil; s-a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea Statului R. prin Comisia Centrala de Stabilire a Despăgubirilor la înregistrarea dosarului de retrocedare și în consecință s-a respins acest capăt ca prematur formulat; s-a admis, în parte, cererea formulată si precizata de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiului București prin Primarul General, având ca obiect Legea 10/2001 – contestație, s-a constatat că reclamanta Craescu M. este persoana îndreptățita la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 249 mp si construcție în suprafață de 105 mp situat în București, .. 2 (actual . și s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafață de 249 mp și construcție in suprafață de 105 mp situat în București, ..2(actual .. Despăgubirile au fost acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor – Legea 247/2005 Titlul VII, din care au fost scăzute despăgubirile acordate pentru imobilul construcție în cuantum de 12.500 ROL. A fost obligat pârâtul Municipiului București prin Primar General să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr._/04.10.2001 către Comisia Centrala de Stabilire a Despăgubirilor și la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1700 lei, compus din 1500 lei onorariu expert si 200 lei onorariu avocat, acesta din urma redus proporțional cu admiterea acțiunii.
În motivarea sentinței s-au arătat următoarele:
. La data de 04.10.2001, reclamanta Craescu M. a depus notificarea nr._ prin intermediul B. P. S., în baza Legii nr. 10/2001, solicitând masuri reparatorii constand in despagubiri pentru imobilul situat in Bucuresti, . Simo), nr. 2, sector 3, compus din teren in suprafata de 249 mp si constructia demolata. În baza acestei notificări s-a constituit la PMB dosarul nr._.
Deși reclamanta a făcut mai multe demersuri în sensul soluționării de către pârâtul M. București a notificării, prin emiterea unei decizii motivate, acesta nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să comunice un răspuns.
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Art. 26 alin.1 din aceeași lege dispune că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Potrivit art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/1997, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare. În termenul prevăzut pârâtul nu a comunicat necesitatea completării dosarului, ceea ce înseamnă că avea obligația de a soluționa notificarea formulată de reclamant, în cadrul termenului imperativ de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării.
Așa fiind, tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul cererii de restituire prin echivalent formulată de reclamant, în condițiile în care această cerere nu a fost soluționată în termenul prevăzut de lege.
Astfel, prin decizia nr. 20/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Curtea de Casație a reținut că „în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin Legea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.”
Cu privire la fondul notificării, Tribunalul a apreciat că cererea este întemeiată. Cu privire la limitele învestirii, tribunalul a reținut că s-a solicitat prin notificare acordarea de masuri reparatorii constand in despagubiri pentru imobilul situat in Bucuresti, . simo), nr. 2, sector 3, compus din teren in suprafata de 249 mp si constructia demolata. Prin actiunea formulata si completata la termenul de judecata din 19.03.2012, reclamanta a solicitat acelasi lucru, respectiv despagubiri.
Imobilul în litigiu este situat în București, . D. simo), nr. 2, sector 3 și a fost proprietatea lui Craescu Fevronia si C., dobandit prin actul de vanzare cumparare autentificat sub nr. 2011/12.01.1939 de Tribunalul I.-Sectia notariat. Potrivit actului de proprietate, imobilul era compus din teren in suprafata de 248,31 mp.
In urma decesului defunctului Craescu C. au ramas mostenitori Craescu Fevronia, in calitate de sotie supravietuitoare si Craescu M., in calitate de fiu. De pe urma defunctei Craescu Fevronia a ramas mostenitor Craescu M., conform certificatului de mostenitor nr. 246/1971 iar de pe urma defunctului Craescu M. a ramas mostenitor reclamanta Craescu M., in calitate de sotie supravietuitoare, conform certificatului nr. 142/24.10.2003 (fila 28).
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat prin decretul nr. 223/31.05.1972, de la autorul reclamantei Craescu M., la detalierea acestuia precizandu-se teren în suprafață de 249 mp si constructie in suprafata de 105 mp.
Prin declaratia autentificata sub nr. 2542/15.07.2008 reclamanta a precizat ca a primit despagubiri pentru imobilul constructie in cuantum de_ ROL.
După cum rezultă din raportul de expertiza efectuat si din nota de reconstituire intocmita de unitatea administrativ teritoriala . imobilului care a purtat adresa .. 2 este ocupat partial de blocul 7B situat pe ., nr. 3, bl. 7A1 situat ., nr. 5, trotuar, precum si rețele edilitare subterane ce deservesc acestei constructii.
Având în vedere prevederile art. 2 alin. 1 lit. h și lit. i din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, preluarea imobilului în litigiu prin Decretul nr. 223/1972 a fost calificată de tribunal ca fiind abuzivă, motiv pentru care tribunalul a apreciat că imobilul face obiectul de reglementare a legii speciale de reparație. Astfel, imobilul a fost preluat cu titlu, conform art. 2 alin. 1 lit. h din Legea 10/2001.
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază si moștenitorii legali si testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Conform art. 4 alin. 3 din același act normativ, depunerea cererii de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii 10/2001, operând o repunere de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru succesibilii care, după data de 06 martie 1945, nu au acceptat moștenirea.
Reclamanta Craescu M., in calitate de coproprietar, a formulat notificare în baza legii 10/2001, astfel încât este îndreptățita să formuleze cerere de acordare a măsurilor reparatorii, avand calitatea de persoana indreptatita.
În acest sens, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, stabilește ca regulă, faptul că imobilele preluate abuziv se restituie în natură, consacrându-se principiul restituirii în natură, principiu reluat și de dispozițiile art. 9 din lege. În plus, tribunalul a observat că, art. 10 din lege prevede că, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar, pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Sub aspectul modalității concrete de restituire, tribunalul a reținut din cuprinsul raportului de expertiza efectuat că terenul este în prezent afectat de elemente de sistematizare. În cauză, din titlul de proprietate al autorilor reclamantei a rezultat că imobilul era compus din teren in suprafata aproximativa de 249 mp, iar conform decretului de preluare rezultă că imobilul era compus din teren în suprafață de 249 mp si constructie in suprafata de105 mp, aceste probe fiind de natură să formeze convingerea instanței că se cuvine acordarea de despagubiri raportat la imobilul descris in decretul nr. 223/1972.
S-a constatat că în cauză nu s-a susținut ori dovedit că M. București are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare.
Afectarea terenul în integralitate de elemente de sistematizare nu a fost contestată în cauză, prin urmare, tribunalul a admis în parte cererea și a dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul identificat conform actului de preluare, ținând cont de principiul disponibilității. Totodată, în temeiul Titlului VII al Legii nr. 247/2005, instanța a constatat că despăgubirile urmează a fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În condițiile art. 11 alin. 2, 4, 5 și 6 din Legea nr. 10/2001, din cuantumul despăgubirilor stabilite potrivit standardelor internaționale de evaluare conform legii speciale, la valoarea de circulație a imobilului, au fost deduse despăgubirile încasate pentru construcție la data exproprierii, în cuantum de 12.500 ROL, aspect recunoscut de reclamanta prin declaratia autentificată.
Având în vedere aceste considerente, acțiunea a fost admisă doar în parte, în sensul constatării calității reclamantei de persoană îndreptățită la a primi măsuri reparatorii constând în despăgubiri pentru imobilul compus din teren în suprafață de 249 mp si constructie in suprafata de 105 mp situat în București, ..2 (actual ., care vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor – Legea 247/2005 Titlul VII.
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin Primar General sa inainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr._/04.10.2001 catre Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor, Tribunalul a reținut urmatoarele:
Potrivit art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005: „Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta”. Intenția evidentă a legiuitorului a fost aceea de a asigura exercitarea unui control de legalitate asupra dispozițiilor autorităților administrației publice locale, control care s-a apreciat imperios necesar în procedura administrativă de emitere a acestor decizii.
În cazul sesizării instanței însă, procedură finalizată prin emiterea unei hotărâri judecătorești pe fond, nu entitatea administrativă este cea care verifică temeinicia cererii de restituire și stabilește calitatea de persoană îndreptățită a notificatorului, respectiv natura măsurilor reparatorii la care aceasta este îndreptățit, ci o instanță de judecată.
Or, singurul control de legalitate și temeinicie care poate viza o hotărâre judecătorească este cel deschis de căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești și prevăzute ca atare de lege.
În prezenta cauză a fost deja exercitată această cale de atac, astfel că din punct de vedere practic, numai în mod formal instituția prefectului ar mai emite un asemenea aviz, lipsit de orice finalitate juridică atât timp cât această instituție nu are prevăzută prin lege, atribuția și competența de a cenzura hotărârile judecătorești care pot face obiect al unui control de legalitate, așa cum s-a arătat anterior, exclusiv prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse Tribunalul a admis si capatul de cerere având ca obiect obligarea paratului MUNICIPIULUI BUCUREȘTI prin Primar General sa inainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr._/04.10.2001 către Comisia Centrala de Stabilire a Despagubirilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții M. București prin Primarul General și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ambele recursuri au fost declarate în termen și au fost scutite de la plata taxei de timbru.
În motivarea recursului declarat de către M. București prin Primarul General se critică sentința din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătându-se că în mod greși instanța a obligat M. București să înainteze toată documentația către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest sens recurentul susține că unitatea deținătoare sesizată cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda măsuri repertorii sub forma de despăgubiri bănești și nici obligația de a propune o anumită sumă, ci doar obligația de a emite o decizie motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri.
Recurentul arată că înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei Centrale, M. București are obligația de a înainta dosarul către Instituția Prefect ului Municipiului București în vederea întocmirii unui aviz de legalitate. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor, iar cererile de restituire în legătură cu care s-a dispus acordarea de despăgubiri vor fi transmise evaluatorilor sau societății de evaluatori desemnate în vederea întocmirii raportului de evaluare.
În motivarea recursului declarat de către Comisia Centrală pentru Evaluarea Despăgubirilor, după ce s-a făcut istoricul cauzei, se arată punctual următoarele: 1) instanța de fond trebuia să oblige M. București să emită o dispoziție în condițiile Legii nr. 10/2001 și 2) instanța de fond nu trebuia să oblige M. București să înainteze direct dosarul aferent notificării către Comisia Centrală deoarece trebuie respectate dispozițiile art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Intimata C. M. a depus la dosar concluzii scrise.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Formularea unei cereri de recurs presupune, printre altele, la fel ca cererea de chemare în judecată îndeplinirea condiției generale de exercițiu a interesului. Altfel spus, recurentul trebuie să obțină un folos practic prin admiterea recursului. Interesul astfel circumscris trebuie să fie personal și legitim.
În speță, se observă că recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor critică hotărârea primei instanțe prin raportare la obligațiile stabilite în sarcina pârâtului M. București prin Primarul General, în condițiile în care tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.
Cele arătate mai sus, demonstrează că recurenta CCSD nu are interes să recureze sentința primei instanțe, deoarece prin aceasta nu doar că nu i s-a stabilit vreo obligație în sarcină, ci s-a reținut că a fost în mod greșit chemată în judecată de către reclamantă.
În privința recursului declarat de către M. București prin Primarul General, Curtea reține că acesta este întemeiat în parte deoarece prima instanță s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu sunt litigioase și țin de reglementarea legală a circuitului dosarelor între instituțiile statului. Astfel, prima instanță a stabilit anumite obligații în baza susținerilor ipotetice ale reclamantei, conform cărora, după soluționarea dosarului Prefectura ar putea exercita controlul de legalitate asupra unei hotărâri judecătorești, deși nu există nici o bază legală sau faptică pentru o astfel de susținere. În aceeași ordine de idei, prezumând că M. București nu va îndeplini obligațiile legale stabilite în sarcina sa, prima instanță a dispus obligarea pârâtului la înaintarea dosarului administrativ vizând notificarea nr._/2001 către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în contra dispozițiilor art. 16 alin. 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 care, dincolo de referirile la conținutul dosarului ce se înaintează Secretariatului Comisiei Centrale, stabilește un termen de 30 de zile în care unitatea deținătoarea trebuie să-și îndeplinească obligația. Or, rolul instanțelor judecătorești, în spețele de genul celor de față, este acela de a soluționa pe fond notificarea și de a stabili dacă titularul notificări are calitatea de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent și nu de a prezuma, în afara cadrului litigios, că pe viitor instituțiile vizate de lege nu își vor îndeplini cu celeritate obligații precum cele de înaintare a dosarelor în termen.
Cele arătate mai sus sunt mai evidente dacă se observă că prima instanță a admis excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea Statului R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la înregistrarea dosarului de retrocedare, iar reclamanta nu a declarat recurs în legătură cu acest aspect. Atât procedura înaintării dosarului către Comisie, cât și înregistrarea dosarului la Comisie sunt aspecte administrative, viitoare, fără caracter litigios la momentul actual și cu o reglementare legală amănunțită.
Oricum, prin Legea nr. 165/2013 s-au adus modificări procedurii de acordare a măsurilor reparatorii (actualmente compensatorii) atât din punctul de vedere al instituțiilor cu atribuții în materie, cât și din punctul de vedere al conținutului măsurilor compensatorii.
Întrucât dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt de imediată aplicare și întrucât aspectele reglementate sunt aplicabile pentru viitor inclusiv în privința dreptului la despăgubiri în echivalent stabilit în patrimoniul reclamantei prin hotărârea primei instanțe, Curtea constată că din punct de vedere formal, după reținerea calității de persoană îndreptățită la obținerea de despăgubiri prin echivalent, respectiv după obligarea emiterii unei dispoziții de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, instanța trebuie să se limiteze la a arăta că aceste despăgubiri vor fi acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor.
Curtea nu reține susținerile pârâtului M. București, conform cărora instanța nu ar fi putut soluționa pe fond notificarea deoarece aceste susțineri contravin celor stabilite expres prin decizia în interesul legii nr. 20/2007.
Pentru motivele arătate Curtea va respinge recursul declarat de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind lipsit de interes și va admite recursul declarat de M. București prin Primarul General. D. urmare, Curtea va modifica, în parte, sentința în sensul că va respinge cererea de obligare a Municipiului București prin primar General la înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În legătură cu cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - reclamantă, Curtea constată că nu pot fi acordate deoarece recursul Municipiului București a fost admis, astfel că acesta nu a căzut în pretenții. Recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost respins ca fiind lipsit de interes tocmai pentru că această instituție a fost chemată în judecată din culpa reclamantei, deși nu avea calitate procesuală pasivă. Practic, deși a declarat recurs, nu se poate reține culpa procesulă a Comisiei Centrale, din moment ce recursul declarat de către alt pârât a fost admis iar în calea de atac în pretenții a căzut recurenta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca fiind lipsit de interes recursul declarat de recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 2249/10.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă în dosar nr._/2/2011, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, M. București prin Primarul General și intimata – pârâtă C. M..
Admite recursul declarat de M. București prin Primarul General împotriva sentinței menționate anterior.
Modifică în parte sentința civilă nr. 2249/10.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă în sensul că respinge cererea de obligare a Municipiului București prin Primar General la înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red. G.D.M.
Tehnored. T.I.
2 ex./25.06.2013
Jud. fond:
G. M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2678/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 2346/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
