Anulare act. Decizia nr. 79/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 79/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 79/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.79

Ședința publică de la 22.01.2014

Curtea constituită din:

P. - I. A. H. P.

JUDECATOR - E. V.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă-reclamantă S. T., împotriva deciziei civile nr.460 A din 30.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă- pârâtă G. D..

P. are ca obiect – anulare act – certificat moștenitor.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă recurenta-pârâtă-reclamantă S. T. și intimata-reclamantă-pârâtă G. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea reține pricina în pronunțare în temeiul dispozițiilor art.242 al.2 din Codul de procedură civilă, față de lipsa părților.

Curtea reluând cauza, se prezintă avocat I. A., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte-reclamante S. T. și avocat C. D., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante-pârâte G. D., astfel că va reveni asupra măsurii suspendării pricinii și dispune lăsarea mai la urmă, la solicitarea părților.

La reluarea pricinii, se prezintă avocat I. A., în calitate de reprezentant al recurentei-pârâte-reclamante S. T., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/05.11.2013, eliberată de Baroul București – S. „I. și S.”, aflată la fila 28 dosar și avocat C. D., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante-pârâte G. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/06.11.2013, eliberată de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 27 dosar.

Avocatul recurentei-pârâte-reclamante depune la dosar ordinul de plată nr._/21.01.2014, în cuantum de 4768 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă recursului.

Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.

Avocatul recurentei-pârâte-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea administrării probei cu expertiză medico-legală psihiatrică.

Consideră că nu s-a respectat principiul aflării adevărului și face trimiterea la expertiza medico-legală administrată la instanța de fond, pagina 30 pct.2 în care comisia de expertiză constată că în cazul de față nu există date importante pentru reconstituire, anchetă socială și acte medicale. De, asemenea, comisia de expertiză reține ca și boală a defunctei existența unei boli endogene, o boală care se manifestă prin „episoade paranoide, maniacale și psihotice”, boală care se poate constata prin comportamentul bolnavului. Această boală se constată prin analizarea modului de comportare a bolnavului și se stabilește un diagnostic și apoi se va hotărî dacă are discernământ sau nu. Ori, ancheta socială stabilește comportamentul defunctei autoare după anul 2000.

În dosarul de fond s-a administrat proba cu expertiză, cu martori, iar în opinia instanțelor anterioare s-a considerat că au putut să lămurească modul de comportare al defunctei și să formeze convingerea instanțelor, respectiv convingerea comisiei de expertize.

Referitor la lipsa calității procesuale active solicită să se constate că în legatul constituit în favoarea intimatei este identificată intimata numai cu numele de familie corect, prenumele nefiind corect precizat, neexistând alte date de identificare cum în mod greșit a constatat atât instanța de fond, cât și instanța de apel.

S-a mai inserat în acest legat numărul de telefon folosit de intimată, însă acel număr de telefon nu-i aparținea, aspect recunoscut chiar de aceasta. Consideră că nu se poate pune problema de o identificare legală, ci o identificare sigură a persoanei beneficiara legatului respectiv, astfel încât neexistând o certitudine cu privire la identitatea intimatei apreciază că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale active, având în vedere că intimata nu face dovada că este aceeași persoană cu cea avută în vedere de testatoare.

Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată.

Avocatul intimatei-reclamante-pârâte, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește încălcarea principiului aflării adevărului învederează faptul că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au insistat în aflarea adevărului, fiind audiați 6 martori. La instanța de fond s-au deplasat la domiciliul recurentei pentru a i se lua interogatoriul, s-au efectuat adrese către medicul de familie, către Spitalul A. O. pentru a se comunica toate actele medicale din 1963 până la data decesului.

Consideră că, în mod corect instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei noi expertize și a unei anchete sociale. În ipoteza în care se solicită o expertiză medicală postmortem al cărui subiect este decedat, ancheta socială nu este indicată ca și element obligatoriu, fiind obligatoriu însă atunci când se efectuează o expertiză medico-legală cu subiect în viață.

Pe de altă parte, așa cum a arătat constant au fost audiați de către instanța de judecată vecinii, prietenii acesteia, administratul blocului, mama defunctei, fiind mai exhaustivi decât un reprezentant de la primărie, întrucât aveau cunoștință de toate aspectele legate de viața defunctei, atât cu privire la comportamentul său în ultima perioadă a vieții și cu privire la actele pe care le-a efectuat aceasta (locuia singură, își achita întreținerea, avea cu siguranță valoarea obiectelor sale materiale).

Față de aceste considerente, apreciază că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea anchetei sociale și a unei noi expertize medico-legale. Urmează a se constata faptul că din expertiza medico-legală, respectiv din elementele existente rezultă că defuncta avea discernământ la momentul încheierii testamentului.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active arată că la momentul la care pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei G. D. aceasta a recunoscut implicit și beneficiarului legatului din acest testament.

Solicită respingerea excepției invocate, întrucât identificarea testatorului poate fi directă sau indirectă. Dacă este indirectă nu se impune identificarea sa cu domiciliu, ., CNP așa cum invocă recurenta. Identificarea astfel cum a fost efectuată în testament nume, prenume, număr de telefon la care este sunată intimata-reclamantă sunt suficiente pentru a putea fi identificate toate părțile din dosar, cât și din depozițiile martorilor care au fost audiați în cauză.

Referitor la celelalte motive de recurs invocate arată că toate probele administrate în cauză dovedesc lipsa discernământului defunctei la momentul întocmirii testamentului. Prin sentința civilă nr.145/2001, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă s-a dispus ridicarea interdicției instituite asupra lui D. S., prin raportul de expertiză medico-legală care a stat la baza pronunțării hotărârii statuându-se că aceasta „a avut discernământul păstrat”. Ulterior scoaterii de sub interdicție așa cum a sesizat și comisia de medici nu au existat acte medicale care să probeze o eventuală incapacitate care să necesite internarea sa în această perioadă, respectiv din toate declarațiile de martori și actele depuse la dosar a rezultat că avea discernământ la momentul testării.

În ceea ce privește dolul arată că potrivit dispozițiilor art.960 din Codul civil nu trebuie presupus, ci trebuie dovedit.

Totodată, arată că atât între intimata-reclamantă G. D., cât și între defunctă și martora V. T. despre care se susține că ar fi efectuat „manopere dolosive” a existat o relație de prietenie de peste 20 ani, înainte de a se prefigura posibilitatea retrocedării unor imobile către defunctă. Niciodată nu s-a manifestat comportamentul acestora față de defunctă, ca urmare a retrocedării acestor imobile, astfel încât să se inducă ideea că ar fi folosit manopere dolosive pentru a o determina pe aceasta să testeze în favoarea intimatei-reclamante.

Cum corect s-a reținut de către instanțele anterioare nici după ce s-a dat acest testament nu s-a schimbat comportamentul dintre defunctă și G. D., având în vedere și depozițiile martorilor audiați în cauză.

Referitor la cheltuielile de judecată, își rezervă dreptul de a le solicita pe calea unei acțiuni separate.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 29.09.2009 sub nr._, reclamantele G. D. și Jarpalău E. au chemat în judecată pe pârâta S. T., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art.88 din Legea nr.36/1995, să se dispună anularea certificatului de calitate de moștenitor nr.102/25.08.2009 eliberat de BNP „S. C. D.”, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că au calitatea de legatare ale defunctei S. D. Cristodora, decedată la data de 02.08.2009, conform testamentului olograf din data de 18.05.2006 și, respectiv, testamentul autentificat sub nr.2528/06.11.2007 de BNP „M. G.”.

Au menționat reclamantele că pârâta a procedat la dezbaterea succesiunii defunctei S. D. Cristodora, decedată la data de 02.08.2009, declarând că defuncta nu are alți moștenitori, în aceste condiții notarul public S. C. D. emițând certificatul de calitate de moștenitor nr.102/25.08.2009 care atestă faptul că întreaga masă succesorală a defunctei îi revine pârâtei. În fapt, pârâta cunoștea că defuncta a dispus prin testament cu privire la bunurile sale, precum și faptul că reclamantele, moștenitori testamentari, înțeleg să accepte moștenirea.

Prin cererea reconvențională, pârâta reclamantă a solicitat să se dispună deschiderea succesiunii de pe urma defunctei sale fiice S. D. T., decedată la data de 02.08.2009, să se constate că este unica moștenitoare a acesteia, să se dispună nulitatea absolută a testamentului olograf din data de 18.05.2006 și a testamentului autentic nr.2528/06.11.2007, să se constate nulitatea absolută a donației făcută de către I. C. defunctei sale fiice în anul 2000, conform actului de donație autentic nr.4297/17.10.2000, încheiat la BNP „I. Dănăilescu”, evaluat la suma de 100.000 lei, să se constate că din masa succesorală fac parte următoarele bunuri: cota de 75% din dreptul de proprietate asupra imobilul construcție din S. .. 16, Jud. Prahova, imobil aflat în curs de retrocedare pe Legea nr.10/2001, moștenit de pârâta reclamantă și de fiica acesteia de la defunctul său soț S. A. Gh., imobilul situat în București ..6, ., ., sector 6, asupra căruia fiica sa avea o cotă de 100% din dreptul de proprietate asupra acestuia, evaluat la suma de 100.000 lei, cota de 75% din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..5, imobil aflat în curs de retrocedare pe Legea nr.10/2001 moștenit de aceasta și de fiica sa de la defunctul său soț S. A. G., cota de 75% din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..27, ., imobil aflat în curs de retrocedare pe Legea nr.10/2001, moștenit de pârâta reclamantă și de fiica acesteia de la defunctul său soț S. A. G..

La termenul de judecată din 3.02.2010 pârâta reclamantă, prin avocat, a arătat că nu mai susține toate capetele cererii reconvenționale, ci doar capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a testamentului olograf întocmit la data de 18.05.2006 și numai în ceea ce privește dispozițiile testamentare referitoare la reclamanta pârâta G. D.. Totodată, pârâta reclamantă, prin avocat, a solicitat anularea celorlalte capete de cerere din reconvențională ca netimbrate.

Față de aceste aspecte, instanța a procedat la disjungerea capetelor de cerere reconvențională având ca obiect dezbaterea succesorală de pe urma defuncților S. D. Cristodora și S. A. G., constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 2528/6.11.2007 și constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. 4297/17.10.2000 formulate de pârâta reclamantă S. T. în contradictoriu cu pârâtele G. D., J. Elene, C. G. și I. C. formând dosarul nr._ în care prin sentința civilă nr. 936/3.02.2010 instanța a anulat cererea formulată de reclamanta S. T., în contradictoriu cu pârâtele G. D., J. E., I. C. și C. G. având ca obiect dezbaterea succesorală de pe urma defuncților S. D. Cristodora și S. A. G., constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr. 2528/6.11.2007 și constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. 4297/17.10.2000, ca netimbrată.

La termenul de judecată din data de 3.02.2010, pârâta reclamantă, prin avocat, a învederat instanței că motivele de nulitate absolută pe care le-a invocat sunt cele menționate în cererea reconvențională, respectiv: în principal, lipsa discernământului și lipsa mențiunilor obligatorii pentru valabilitatea testamentului olograf (nulități de fond și formă) iar, în subsidiar, dolul sub forma sugestiei și captației, în privința dispozițiilor testamentare ce o privesc pe reclamanta pârâtă G. D..

La același termen de judecată instanța a respins excepția lipsei de interes a reclamantei pârâte Jarpalău E. la formularea cererii, ca neîntemeiata, iar la termenele de judecată din 24.02.2010 (f.156), 24.03.2010 (f.189) si 2.06.2010 (f.247) instanța a încuviințat pentru toate părțile, în susținerea și combaterea cererii principale și reconvenționale, administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul reciproc având ca teză probatorie dolul sub forma captației și sugestiei, proba cu expertiză grafică solicitată de pârâta reclamantă, având următoarele obiective ale expertizei: - să se stabilească dacă testamentul olograf întocmit la data de 18.05.2006, a fost scris, semnat și datat de defuncta S. D. Cristodora; să se stabilească dacă pe testamentul olograf există modificări, ștersături sau adăugiri, iar în caz afirmativ, să se stabilească autorul acestora și, eventual, perioada relativă în care ar fi fost efectuate si proba cu expertiză medico legală având următorul obiectiv: - să se stabilească dacă, pe baza actelor medicale existente la dosar, defuncta S. D. T. a avut discernământ la data întocmirii testamentului olograf din data de 18.05.2006.

Prin sentința civilă nr.5277/07.07.2011 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Sectorului 6 București a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei – pârâte G. D., a admis cererea principală formulată de reclamantele pârâte G. D. și J. E., a dispus anularea certificatului de calitate de moștenitor nr.102/25.08.2009 emis de BNP „S. C. D.” în dosarul succesoral nr.105/2009, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă S. T. în contradictoriu cu reclamantele pârâte G. D. și J. E. având ca obiect constatarea nulității parțiale a testamentului olograf întocmit de defuncta S. D. Cristodora la data de 18.05.2006, ca neîntemeiată. Totodată a dispus comunicarea hotărârii către BNP „S. C. D.”, după rămânerea irevocabilă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pârâte G. D., instanța a apreciat că față de momentul invocării sale la termenul de dezbateri din 29.06.2011, după un parcurs al dosarului începând cu data de 29.09.2009, excepția apare ca fiind cel puțin formală, pârâta reclamanta neavând până la acest moment vreun dubiu cu privire la persoana în favoarea căreia defuncta a testat cu titlu universal. Chiar și așa însă, instanța a reținut că desemnarea legatarului poate fi și indirectă prin indicarea unor elemente îndestulătoare pentru identificarea legatarului, în cazul de față numărul de telefon. Însă, în speță defuncta a desemnat direct legatarul cu titlu universal în persoana D. G., indicând numele și prenumele acesteia, reclamanta pârâta fiind recunoscută și identificată de altfel de toți martorii audiați în cauză, inclusiv de pârâta reclamantă care nu a avut nicio îndoială că aceasta este beneficiara testamentului olograf întocmit la data de 18.05.2006. Ca atare, excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cererii, instanța a reținut că reclamantele pârâte au calitatea de legatare ale defunctei S. D. Cristodora, decedată la data de 02.08.2009, cu ultimul domiciliu în Bucuresti, sectorul 6, conform testamentului olograf întocmit la data de 18.05.2006 (reclamanta pârâtă G. D.), contestat în cauza de pârâta reclamantă, moștenitor legal (ascendent al defunctei) și, respectiv, testamentul autentificat sub nr.2528/06.11.2007 de BNP „M. G.” (reclamanta pârâtă Jarpalau E.).

Astfel, prin testamentul olograf întocmit la data de 18.05.2006 defuncta S. D. Cristodora a instituit-o legatară cu titlu universal pe reclamanta pârâtă G. D., instituind totodată un legat cu titlu particular în favoarea beneficiarei C. G. cu privire la apartamentul nr. 81 din Aleea Baiut . dispuse cu sarcină (executarea sarcinii de către beneficiarul testamentului nefăcând însă obiectul prezentei cauze) și anume ca legatarele să se îngrijească de mama defunctei, S. T. și mătușa defunctei, I. C., defuncta instituind și un executor testamentar în persoana lui V. M., avocat.

De asemenea, prin testamentul autentificat sub nr.2528/06.11.2007 de BNP „M. G.” defuncta a instituit-o legatară cu titlu particular pe reclamanta pârâta Jarpalău E., cu privire la un drept de creanță în valoare de 80.000 euro pe care defuncta îl avea asupra beneficiarei legatului din contractul de împrumut încheiat între cele două părți la data de 30.10.2007, în persoana reclamantei pârâte Jarpalău operand practic confuziunea la data deschiderii succesiunii defunctei S. D. Cristodora, întrunind ambele calități de debitor și creditor în același timp.

Reclamantele pârâte au acceptat în mod expres și în termenul legal prevăzut de art.700 din codul civil succesiunea rămasă de pe urma defunctei S. D. Cristodora, astfel cum rezultă din declarațiile autentificate sub nr.710/09.09.2009 și nr. 709/9.09.2009 de BNP Semper.

La rândul său, pârâta reclamantă, în calitatea sa de moștenitor legal-rudă de gradul I, fiind mama defunctei, a procedat la dezbaterea succesiunii defunctei S. D. Cristodora, în aceste condiții fiind emis de către notarul public S. C. D. certificatul de calitate de moștenitor nr.102/25.08.2009 prin care pârâta reclamantă este declarată unic moștenitor al defunctei sale fiice.

Potrivit art.650 cod civil „succesiunea se deferă prin lege, sau după voința omului, prin testament”, iar potrivit art.887 Cod civil „se poate dispune prin testament de toată sau de o fracțiune din starea cuiva, sau de unul sau mai multe obiecte determinate”.

Totodată, în conformitate cu prevederile art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995 „certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte”, iar „cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cele instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii”.

Față de situația de fapt expusă mai sus, rezultând că la data deschiderii succesiunii aveau vocație la moștenire și reclamantele pârâte, care în calitate de legatare și-au exercitat în termen dreptul de opțiune succesorală, în aceste condiții certificatul de calitate de moștenitor care o declara pe pârâta reclamantă unic moștenitor al defunctei S. D. Cristodora, este anulabil, fiind emis cu încălcarea drepturilor moștenitorilor testamentari ai defunctei.

Din înscrisul aflat la fila 12 din dosar a rezultat că pârâta reclamantă avea cunoștință de altfel că fiica sa, defuncta S. D. Cristodora, a înțeles să dispună de averea sa prin 3(4) testamente, menționând acest aspect în cererea de deschidere a procedurii succesorale adresată la data de 7.08.2009 către BNP „Semper”. Ulterior, la data de 11.08.2009, pârâta reclamantă a formulat o nouă cerere de deschidere a procedurii succesorale către BNP „S. C. D.”, cerere în care nu a mai menționat despre existența vreunui testament-fila 98, în aceste condiții, BNP „S. C. D.” eliberând certificatul de calitate de moștenitor nr.102/25.08.2009, certificat care o menționează ca unic moștenitor pe pârâta S. T..

Din probele administrate în cauză din perspectiva valabilității testamentului olograf întocmit de defunctă la data de 18.05.2006, raportat la motivele de nulitate ale acestuia invocate de pârâta reclamantă, rezultă că, sub aspectul primului motiv de nulitate invocat și anume lipsa formei, testamentul universal îndeplinește condițiile necesare valabilității acestuia, respectiv a fost scris, datat și semnat de către defuncta S. D. Cristodora.

Dintre formele prevăzute de lege ad solemnitatem pentru forma testamentului, în ce privește testamentul olograf, potrivit dispozițiilor art. 859 cod civil acesta nu este valabil decât când este scris în tot, datat și subsemnat de mâna testatorului, condiții legale care se verifică în cauza de față, după cum rezultă neîndoielnic din raportul de expertiza criminalistică nr. 175/12.05.2010 întocmit de Laboratorul de Expertize Criminalistice Bucuresti care a concluzionat că testamentul datat 18 mai 2006 a fost scris, semnat și datat de S. D. Cristodora care figurează în înscris ca testator, iar nr.81 aflat pe prima pagina a testamentului, pe rândul 14, a fost scris ulterior de mana testatorului (. lăsat ca legat cu titlu particular în favoarea beneficiarei C. G., pârâta reclamanta necontestând acest legat).

Sub aspectul celui ce-al doilea motiv de nulitate invocat de pârâta reclamantă, și anume lipsa discernământului defunctei la data întocmirii testamentului-18.05.2006, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 856 cod civil potrivit cărora orice persoană este capabilă de a face testament dacă nu este oprită prin lege, iar potrivit art. 802 alin.2 cod civil, este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morții testatorului.

În conformitate cu dispozițiile art.948 cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei act juridic sunt capacitatea, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

În cauza de față pârâta reclamanta a invocat lipsa discernământului defunctei (ca element al voinței juridice) la data întocmirii testamentului, neprevăzut de lege ca atare, dar recunoscut ca motiv de anulabilitate în practica judiciară, pe considerentul unei incapacități naturale datorate bolii psihice cu care fusese diagnosticata încă de la vârsta de 17 ani – sindrom discordant (copia FO nr._ emisa de Spitalul Al. O. pentru perioada de internare 21.09-2.11.1963), psihoză afectivă atipică (copia FO nr._ emisa de Spitalul Al. O. pentru perioada de internare 16.06-8.07.1969), fiind pusă sub interdicție prin sentința civilă nr.605/4.02.1982 de Judecătoria sectorului 6 București.

Ulterior, prin sentința civilă nr.145/28.02.2001 pronunțată de TMB - Secția a IV-a civilă, defuncta a fost scoasă de sub interdicție, în acest sens fiind întocmit raportul de expertiză medico legală nr._/5.02.2001 întocmit de INML București care a concluzionat că tulburarea afectivă bipolară a defunctei se află în remisie la data de 16.11.2000, având discernământul păstrat, fiind conștientă, orientată temporo spațial, cooperantă, examenul neurologic fiind normal, nivelul intelectual fiind corespunzător gradului de pregătire al acesteia.

În practica judiciară s-a statuat faptul că lipsa discernământului trebuie să fie dovedită în mod neechivoc prin probe concludente, întrucât determină o incapacitate naturală, care nu rezultă din lege.

Concluziile expertizei medico legale psihiatrice efectuată în cauză, care a analizat evoluția bolii defunctei în decursul anilor, până la data întocmirii testamentului, converg în sensul existenței capacității de dispoziție, a discernământului defunctei la data scrierii testamentului olograf, coroborându-se în totalitate cu declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză, un element cert fiind acela că la nivelul anului 2000 boala defunctei se afla în remisie, după acest an defuncta, care se gospodărea singură, nu a mai urmat tratament psihiatric, însa, în mod categoric (așa cum s-a exprimat comisia de expertiză medico-legală și rezultă și din declarațiile martorilor), defuncta nu a prezentat reșute care să necesite internarea.

Astfel, în cuprinsul raportului de expertiză medico legală se arată că, deși se cunoaște despre existența patologiei somatopsihice, după anul 2000, în lipsa unei informații medicale, nu există elementele de fond pentru a reconstitui statusul psihiatric în anul 2006. Sub aspect motivațional, aparent există motivație comprehensibilă; Sub aspectului actului în sine se reține că, teoretic, se efectuează o verificare cognitivă (testatoarea trebuie să-și cunoască patrimoniul, persoanele cărora testează,consecințele social-juridice) și o verificare volitivă (manipulare datorată deficitului volitiv secundar patologiei psihiatrice). În cazul de față există o inadvertență, în sensul că deși testatoarea afirmă că a fost adoptată cu drepturi depline, ulterior afirmă că nu are ascendenți (deși mama adoptivă - sora mamei biologice - trăia); grafia este neglijentă, dar nu se constată grefeme de aspect patologic; conținutul apare și el ca neglijent formulat, dar este inteligibil și nu se poate afirma că, obligatoriu, acest aspect se datorează patologiei; Sub aspectul verificării volitive, în baza documentației avute la dispoziție, nu se pot delimita elemente de manipulare cu efect datorat bolii psihiatrice (ce ar implica absența capacității de manifestare cu liberă voință), așa cum s-a explicat anterior, deși, teoretic ar fi putut fi manipulată. Mai subliniem că funcția volitivă integră presupune cognitivitate normală (raportată la vârstă, instrucție, mediu apartenent).

În concluzie, în urma informațiilor desprinse din materialul pus la dispoziție, Comisia de Noua Expertiza Medico - Legală Psihiatrică constată că pentru data de 18.05.2006 se reconstituie diagnosticul «Modificare durabila a personalității după boala psihiatrică (tulburare afectivă bipolară tip I în remisiune din anul 2000); hipotiroidism».O parte din datele analizate par contradictorii, ceea ce nu permite o concluzie de certitudine, stabilita cu acuratețe științifică, în ceea ce privește manifestarea cu libera voința in momentul încheierii actelor de dispoziție în litigiu, dar cele mai multe elemente, cu valoare criteriologica medico-legală psihiatrică înclină spre prezența capacității psihice de exercițiu la data de 18.05.2006, opinie bazată pe aparentă comprehensibilitate a motivației (lipsa motivației patologice), remisiunea intensității psihotice a simptomatologiei bolii de fond (endogene), aspecte ce sugerează încheierea testamentului în deplină cunoștință de cauză, având competența psihică de a încheia acte civile (noțiune echivalentă celei de discernământ păstrat în cauze penale).

În sensul constatărilor comisiei de expertiză converg toate depozițiile martorilor, chiar și martorul pârâtei reclamantei afirmând remisia bolii defunctei după vârsta de 40 de ani, instanța redând aspectele cele mai relevante în acest sens ce rezultă din aceste declarații, exhaustive de altfel, aspecte care, coroborate, au format convingerea instanței în sensul existentei discernământului defunctei la data întocmirii testamentului olograf, creionându-se în toate aceste declarații o personalitate puternică a defunctei S. D. Cristodora, manifestată deschis, dezinhibat, conștient, dar neconvențional, nonconformist, iar exacerbarea unor reacții sau comportamente în expunerea unor convingeri sau păreri personale (defuncta având un grad de cultură ridicat) sau lipsirea de importanță în mod deliberat a elementului material, financiar al vieții, nu poate conduce, în opinia instanței, în niciun caz la concluzia unei lipse de discernământ în persoana defunctei.

Astfel, declarația martorului C. G., propus chiar de pârâta reclamantă este elocventă sub toate aspectele și completează toate celelalte depoziții ale martorilor audiați din perspectiva concluziei existenței discernământului defunctei la data întocmirii testamentului. Martorul a arătat: „am cunoscut-o pe S. D. din anul 1986, când m-am mutat în blocul în care a locuit și aceasta, alăturat apartamentului ei. La acea vreme era căsătorită și locuia cu soțul său, în apartament. Nu avea telefon, motiv pentru care toate convorbirile telefonice pe care le avea cu mama sa, mătușa sa și prietenele sale, aveau loc la mine. La acea vreme din câte știu era sub tutela mamei sale, despre acest lucru mi-a povestit chiar D.. Mi-a povestit și faptul că avusese un episod în care umblase fără haine pe stradă de la Favorit până la Orizont. De la vecini aflasem că avusese și o tentativă de suicid. De asemenea, tot ea mi-a spus că a avut mai multe internări la Spitalul nr. 9, din câte știu eu pentru depresie, iar în aceste stări se trata cu litiu. În acea perioadă, pensia era ridicată de mama ei, care i-o remitea prin mătușa D., I. C., care suna cel mai des să întrebe dacă D. și-a achitat întreținerea și întreba de ea, aceeași mătușă îi aducea regulat și alimente și prin aceeași mătușă mama ei îi trimitea și bani suplimentari față de pensie. Soțul D. era alcoolic, motiv pentru care o perioadă s-a despărțit de el, ulterior când acesta s-a îmbolnăvit l-a primit din nou în apartament și l-a îngrijit până la deces, îi gătea și îi cumpăra și alcool pentru că altfel soțul ei intra în comă. D. la rândul ei a avut mai multe internări la Spitalul nr.9, simțea singură când avea nevoie de internare și se ducea la spital, și a urmat tratament medicamentos…….După acest moment (al scoaterii de sub tutela), a mai fost internată cred că o dată sau de două ori, dar nu a mai luat tratamentul, pe motivul că s-a săturat, că litiul nu îi face bine, iar celelalte medicamente nu îi priesc. Cred că o singură dată D. G. i-a adus apă cu litiu, dar nu cred că a băut-o… Nu consuma băuturi alcoolice, decât ocazional.…Din cauza greutății excesive nu a mai reușit să se deplaseze în mod constant, motiv pentru care aproape regulat am ajutat-o, în sensul că am spălat-o, i-am gătit, i-am făcut piața, i-am făcut curățenie. În această perioadă mai veneau și E. și D., în special E., și îi făceau curat, dar în mod special și permanent eu am ajutat-o…. Avea temeri, mă chema de fiecare dată să fiu de față când o altă persoană era în apartamentul ei, …se temea de oameni, … riposta printr-un ton mai ridicat și chiar mai și înjura, ….stări în care se agita foarte repede din anumite motive, era instabilă emoțional, dar coerentă. Nu mi s-a părut în toata această perioadă că nu realizează ceea ce spune, consider că era lucidă, chiar și în acele stări de temeri… O cunosc pe D. G. după anul 1990 și știu că până la moartea soțului D. au avut legături de prietenie, …după moartea soțului D., relațiile dintre acestea s-au strâns pentru că D. la rândul ei a suferit o depresie și până la momentul la care nu s-a mai putut deplasa ca înainte, de obicei D. era cea care mergea în vizită la D.. Despre testament, arăt că, eu am fost beneficiara unui testament prin care D. îmi lăsase apartamentul în care aceasta a locuit, mi-a spus despre acest testament, deși nu i-am cerut nimic, însă ea era o persoană căreia ii plăcea să facă cadouri și să ajute personalele care au ajutat-o. Ulterior după ce relația ei cu D. a fost mai strânsă, mi-a spus cu umor că m-a dezmoștenit și că a făcut un alt testament pe care l-a întocmit la V. la birou și l-a lăsat acolo (avocata ei), în prezența dl. M. V. pe care l-a împuternicit să o reprezinte la toate procesele, iar prin acest testament a lăsat apartamentul în care locuia D. G., iar mie mi-a lăsat apartamentul pe care i-l donase mătușa ei I. C., spunând că este mai bine să nu îmi dea apartamentul de lângă mine, ca să nu îl controlez pe fiul meu…. În ceea ce o privește pe mama defunctei arăt că venea mai rar în vizită la D., în schimb D. mergea mai des în vizită, însă relațiile dintre acestea au fost întotdeauna tensionate. Știu că mai tot timpul aveau discuții contradictorii, discuții legate în special de probleme legate de bani, de consumul de alcool al soțului D., de nemulțumirea mamei sale vizavi de animalele pe care le ținea în casă,…D. făcea curățenie în limita posibilităților datorită greutății, dar și firii ei, era o persoană mai înceată, neîndemânatică și după acea tentativă de suicid a rămas și cu defect la picior. Despre al doilea testament mi-a spus imediat după ce l-a întocmit. în perioada când a întocmit al doilea testament, starea ei mi s-a părut ca de obicei, în sensul că, nu mai fusese internată oricum cu circa 10 ani înaintea decesului, nu mai lua tratament, în general era o persoană cu care puteai discuta, dar mai avea și aceste crize, în care era mai agresiva în sensul ca înjura. De fapt ea înjura și când era bine dispusă. Din câte am auzit, chiar și de la D. mai avea porniri agresive, în sensul că mai împingea persoana respectivă, a împins-o pe D. G., pe mătușa ei și chiar și pe mama sa. Din câte știu eu se gospodărea singură din banii pe care îi primea cu titlu de pensie, în sensul că își achita cheltuielile de întreținere, mergea și la piață, își plătea și facturile la curent, știa unde să meargă să le plătească, … Nu știu ce sumă de bani a obținut din vânzarea imobilului de la Sinia, dar știu că suma de bani a împărțit-o la prieteni, spunând că nu mai are ce să facă ea cu banii, pentru că nu se mai poate bucura de ei, pentru că nu se putea deplasa, pleca în excursii, ea fiind o persoană care_se mulțumea cu puține obiect și lucruri în casă fiind mulțumit să aibă mâncare și câteva haine. Nu am asistat la discuții între D. și reclamante, legate de testament, din discuțiile pe care le-am auzit între D. și reclamante, nu le-am auzit să vorbească despre testament, o singură dată am auzit-o pe D. G. când îi propunea D., să riște și să investească banii obținuți din retrocedare. Nu pot să afirm că se comporta ca un copil pentru că puteai să vorbești cu ea, nu avea interese meschine, nu tânjea pentru averi, se bucura mai mult pentru persoana de lângă ea, dar nici nu pot să spun că era tot timpul responsabilă, în sensul că avea accese atunci când se supăra, răbufnea, în sensul că vorbea agresiv, putea să te și împingă, chiar dacă în general ea era o_persoană timidă. Reacționa chiar și atunci când auzea că o persoană i-a jignit un prieten. Din câte știu eu era tot timpul supravegheată, din umbră de către mama și mătușa ei, dar putea să se îngrijească și singură, stătea singură chiar și două săptămâni, după ce a murit soțul ei, care la rândul lui a supravegheat-o, pot să spun că s-a îngrijit singură, cred că și-a autocontrolat stările de temere, învățase să își controleze astfel de stări pentru că le avea de la 17 ani și mi le-a spus ulterior și mie, când am îngrijit-o…. Înainte cu o lună deces, soțul meu, la solicitarea D. a dus-o pe aceasta la biroul avocatului, D. spunând că vrea să schimbe testamentul pe care îl avea la acel birou de avocatură, iar când s-a întors mi-a spus că nu l-a schimbat că a convins-o V. să îl lase așa cum este, că ce va face biata D.. În această situație D. a spus că o să-l lase așa, ce să mai facă. Dar arăt că mie personal mi-a spus că fiind cuprinsă de remușcări legale de faptul că verișoarele ei nu au primit mare lucru din retrocedarea de la S., s-a răzgândit și ar vrea să-i lase casa donată de I. C., verișoarei de la G. și în acest fel i-am promis că nu voi prelua acea casă. Mi-a spus că s-a răzgândit și în ceea ce o privește pe G. D., spunea că este supărată pe ele... Am văzut-o și pe V. T. la domiciliul D., o dată la trei patru luni…. Știu că a existat o înțelegere ca D. să primească de la V. T. și M. V. suma de 1000 lei pe lună, pentru întreținerea D., sumă ce i-a fost dată maxim un an de zile, cred că până la momentul când a obținut banii din imobilul de la S.. Insă niciodată această sumă nu ajungea întreagă la D., pentru că era dată D. G. care urma să i-a remită, și dacă vreuna dintre ele mai avea nevoie de bani, mai reținea din sumă, cu acordul Dragăi. Am primit o sumă de bani de la D., cu titlu de gratificație, însă consider că am muncit pentru ei și am cerut acceptul mamei ei înainte de a-i lua…. La ultima discuție pe care am avut-o despre testament mi-a spus că nu testează în favoarea mamei ei pentru că știe că a încheiat un contract cu o familie care o să aibă grijă de ea”.

Reiese neîndoielnic din declarația martorului C. G., care a cunoscut-o îndeaproape pe defunctă și a îngrijit-o până la momentul decesului, faptul că defuncta era conștienta de boala sa, povestind martorului episoadele de tulburări din vârsta tinereții acesteia, avea reprezentarea valorilor materiale, chiar dacă nu le aprecia, avea rațiunea de a cântări financiar liberalitățile pe care le instituise în favoarea diverselor persoane, de a discerne cantitativ avantajele materiale cu care dorea să gratifice persoanele apropiate, inclusiv rudele sale, s-a îngrijit de soțul bolnav până la moartea acestuia, se gospodărea singură, locuia singură, toate aceste elemente de fapt conducând la concluzia existenței capacității de a discerne, defuncta fiind conștientă atât de conținutul testamentelor întocmite de aceasta, dar și de efectul acestor acte de voință.

În același sens, martorul Tolstobrach - D. M. C., a declarat: „am cunoscut-o pe D. S. în casa D. în jurul anului 2000, D. prezentând-o pe D. ca fiind o foarte bună și veche prietenă, iar pe D. am văzut-o cel puțin săptămânal la domiciliul D. până la moartea soțului acestei și ulterior mai des, între familia D. și D. fiind o relație ca de familie. Se ajutau reciproc, în sensul că D. mai mergea la cumpărături la piață, a stat cu copilul Daniei, se ocupa și de lecțiile acesteia, ajutând-o foarte mult pe D. în perioada în care soțul acesteia era grav bolnav, cât și ulterior, când D. și copilul ei au trecut printr-o perioada foarte grea,iar D. le-a fost alături. Am fost și la domiciliul D., cam o dată pe lună, aceasta se gospodărea și își făcea menajul singură….D. mi-a povestit că a fost pusă sub interdicție, mi-a spus că a avut niște probleme de natură psihică, dar nu cunosc diagnosticul bolii, mi-a spus că a încercat odată să se sinucidă…Nu cunosc ca D. să fi urmat vreun tratament medicamentos, iar când avea perioade mai grele, mai depresive știu că D. o ajuta și o susținea și îi dădea litiu, cerut de D., dar cred că litiu lua și pentru glandă, iar stările ei de depresie surveneau în special după vizitele făcute la mama acesteia, întrucât D. suferea datorită legăturii pe care o avea cu mama ei, dorindu-și o legătură mult mai afectivă, ….cu toate acestea nu permitea nimănui să vorbească sau să adreseze cuvinte de rău față de mama sa…D. era o persoană cultă, cunoștea limbi străine, avea vaste cunoștințe în domeniul artei,… era un bun psiholog, plină de umor, iar mie mi s-a părut întotdeauna lucidă, chiar mai lucidă decât mulți oameni care nu au avut niciodată nicio problemă de sănătate, … întotdeauna ne asculta păsurile, ne încuraja și ne certa, pe D. o considera ca și copilul ei. Despre testamente, am auzit-o de mai multe ori spunând că vrea ca bunurile să i le lase D., în 2006 am auzit-o că a întocmit testamentul. De asemenea s-a referit și la E. că îi va lăsa testament și am auzit-o că și vecinei sale de pe palier, vrea să-i lase un testament pentru că dorea să o ajute material, vecina respectivă având doi copii, iar D. iubea foarte mult copii….După cum am spus mai avea perioade în care a avut depresii sau suferea, însă eu nu am constatat nici în acele perioade că D. își pierdea vreun moment discernământul, dimpotrivă era echilibrată, știa foarte bine ce face, era foarte inteligentă și un bun observator al personalelor de lângă ea…. Nu am auzit ca D. să fi discutat vreodată sau să fi provocat ea discuția cu D. în legătură cu testamentul, nu a întrebat-o niciodată pe D. ce bunuri vrea să-i lase prin testament.”

Martorul G. P., locatar din anul 2000 al blocului în care a locuit si defuncta, a declarat în același sens:” …..Menționez că în această perioadă de când am cunoscut-o și până la data decesului, nu am avut nicio suspiciune despre discernământul acesteia, eu am perceput-o ca pe o persoană lucidă, nu au existat incidente în care D. să se manifeste în alt fel… D. a fost căsătorită și și-a îngrijit foarte mult soțul până la data decesului, nu știu exact la ce perioadă a murit soțul D., după ce eu m-am mutat în . îl iubea foarte mult. Cu el nu prea am avut discuții întrucât era introvertit. … În afară de G. D., cred că cea mai apropiată persoană a fost vecina C., de aceea nu am fost surprinsă când am auzit că i-a lăsat testament D. din moment ce era cea mai apropiată de D.. ... Din câte am discutat cu D., hotărârea de a lăsa testament D., i-a aparținut în totalitate întrucât D. a avut grijă de ea, fiind aproape de ea. D. era aproape permanent de D., chiar dacă aceasta nu o solicita, în sensul că dacă avea nevoie de ceva D. apela la D.. Știu că D. a fost ajutată de D. și cu sume de bani, pentru că de câte ori se întâmpla să nu îi ajungă banii, pentru plata întreținerii sau să își cumpere obiecte de îmbrăcăminte sau încălțăminte, ea îmi spunea că o să-i ceară D....”

Chiar și declarația martorului Borodai - S. L., propus de pârâta reclamantă, relatează aspecte de fapt care conchid asupra existenței capacității de a discerne a defunctei la data întocmirii testamentului, iar în ce privește aspectele contradictorii legate de pretinsul consum de către defunctă de băuturi alcoolice, indus de reclamanta pârâtă G. D., relatările martorului din aceasta perspectivă fiind singulare și nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar, motiv pentru care vor fi înlăturate, opinia medicală a martorului cu privire la diagnosticul și evoluția bolii defunctei fiind în sensul constatărilor medico-legale, mai puțin efectele remisiei bolii după anul 2000. Astfel, martorul a declarat că o cunoaște pe pârâta reclamantă încă din 1975, fiind colegă de serviciu cu verișoara D., Florența, la Spitalul Brâncovescu și la Municipal, fiind prietenă de familie cu fam. S., iar D. la vremea respectivă avea circa 27 de ani. „Fusese înfiată de pârâta reclamantă, fiind fiica sorei acesteia, …. D. suferea de schizofrenie și primul episod al bolii se petrecuse, din câte am înțeles de la mama ei și chiar de la ea, în perioada anului 3 de studenție, D. fiind studentă la Facultatea de Engleză. La data când am cunoscut-o eu nu locuia cu mama sa, locuia singură în apartamentul de pe Valea Argeșului, despre care am menționat anterior, iar în perioada tinereții, până în jurul vârstei de 40-45 de ani, crizele de schizofrenie se manifestau destul de des, în timpul crizei D. manifestând violență, agresivitate, era foarte zgomotoasă, striga mătușii și verișoarei ei că le urăște, stătea 3-4 ore în timpul crizei, în spatele blocului în care locuiau mătușa și verișoara sa, mama Florenței …, iar după vârsta de 40-45 de ani, crizele s-au produs la circa 1 an sau doi, dar nu aș putea spune dacă au fost cu regularitate, însă se manifestau mult mai blând în sensul că D. nu mai era atât de violentă și zgomotoasă…. Dintre reclamantele din prezenta cauză, o cunosc pe G. D.. Știu că D. s-a împrietenit cu ea prin intermediul mătușii soțului D. G., internată în aceeași perioadă de timp în spital cu D., cu același diagnostic. Relația de prietenie între D. și D. G. a fost apropiată și s-a menținut până la data decesului D. și, deși inițial nu mi s-a părut nimic în neregulă, după data la care D. a fost scoasă de sub interdicție și mai ales după ce D. mi-a spus că a dat procură unor prietene ale D. pentru obținerea bunurilor bunicului său Jean Steriadi, am avut suspiciuni legate de această „dragoste subită” între D. și D.. D. era supravegheată atât de verișoara sa, de mama verișoarei sale și de o altă mătușă N., căreia mama D. îi lăsa bani pentru întreținerea acesteia. … În acest sens arăt că independent de faptul că era sau nu în criză, pentru D. valoarea unui apartament era egală cu valoarea unei batiste sau a unui buchet de flori, în ochii ei având aceeași valoare ca și cadou. Când era lucidă era o persoană foarte plăcută, inteligentă, cultă, în general în perioada de remisie a bolii, dar foarte grav bolnavă, boala fiind incurabilă. Chiar dacă boala era în remisie, D. era mai liniștită, nu era violentă sau agresivă, însă discernământ tot nu avea și nici reprezentarea faptelor sale. …, boala este incurabilă”, pentru ca ulterior martorul să declare în mod contradictoriu față de lipsa de discernământ afirmată a defunctei, căci o persoană fără discernământ nu ar avea reprezentarea cantitativă a sumelor de bani și nici a valorilor remise către terțe persoane: „atunci când a încasat banii din vânzarea terenului de la S., D. personal mi-a spus, întrucât mă întâlneam foarte des cu ea ziua cu diverse treburi afară, că a încasat_ Euro iar restul de_ euro, i-a dat D. G. și acelor avocați care au reprezentat-o în proces. Tot ea mi-a spus că a dat unei vecine ale sale, o sumă de bani pentru casă și mașină, …. Tot D. mi-a spus despre testamente în mai multe rânduri, spunându-mi că i-a lăsat testament lui D. G. iar când se supăra, cred că dorea să lase prin testament vecinei sale, cred că a făcut mai multe testamente din câte mi-a povestit ea, pentru că de altfel, povestea tuturor când era pe stradă despre tot ceea ce îmi povestea mie. … la data decesului D. mai avea din toți acești bani suma de 50 de euro, acest lucru fiindu-mi relatat de mama acesteia. În ultimii 4-5 ani dinaintea decesului nu cred că a mai fost internată în spital pentru boala de care suferea, dar nu pot să afirm cu exactitate întrucât din luna mai până în lună: octombrie eram plecată din București, dar afirm că nu avea discernământ. Menționez că un bolnav de schizofrenie poate fi convins cu diplomație, inteligență, răbdare și viclenie, să acționeze într-un anumit mod. In opinia mea, pentru că D. era o fire extrem de dificilă, datorită bolii, numai o persoană inteligentă și care să cunoască aspecte legate de această boală o puntea convinge să acționeze întru-un anumit mod….Atât timp cât nu era în criză, avea starea necesară pentru a-și cumpăra alimente pentru a-și găti o mâncare, care ea se lăuda de multe ori că a gătit, însă aceste îndeletnici erau excluse în perioada de criză. Când avea dispoziție și era liniștită, evident că putea să își facă și curățenie în apartament, dar nu cu caracter de regularitate…”

În ce privește declarația martorului T. V. – V., rezultă că aceasta a cunoscut-o pe defuncta S. D. în casa familiei G. D. și D., în jurul anului 1989, când aceasta avea în jur de 40 de ani, D. fiind prezentă aproape zilnic în casa familiei G.. Martorul a arătat că relația sa cu defuncta a durat cu regularitate până la data decesului, S. D. fiind o persoană foarte plăcută, caldă, cultă, vorbea fluent trei limbi străine, fiind fiica adoptivă a soților S., conștientă de eventualele tulburări de care suferă, aspecte care au rezultat fără echivoc și din declarațiile celorlalți martori, expuse anterior. Martorul a relatat că relația defunctei cu fam. G. a fost apropiată și în această perioadă în sensul că, aproape zilnic D. era la domiciliul acestora, se ajutau reciproc în sensul că, D. făcea cumpărături, gătea, îi ajuta la menaj, în același timp aceasta mânca împreună cu fam. G. în mod permanent, era ca și un membru al familiei. D. era o persoană căreia îi plăcea să facă cadouri, locuia singură în apartamentul său din Valea Oltului, se gospodărea singură, își făcea menajul singură, cumpărăturile… „Spunea tot timpul că dacă nu ar fi fost mama sa probabil ar fi ajuns într-un orfelinat și îi era profund recunoscătoare pentru că a îngrijit-o, noi prietenele sale nu intram în astfel de discuții cu D., spunându-ne că nu ar accepta ca cineva să judece relația cu mama sa, …Nu aș putea să caracterizez relația pe care o avea cu mama sa, știu doar că starea ei în urma vizitelor pe care le făcea mamei sale, era una răvășită, plângea, spunând de fiecare dată că nu va mai merge. În anul 2002, soțul reclamantei G. D. s-a îmbolnăvit de cancer, iar până la data decesului în 2003 D. a fost în permanență alături de D. și de soțul ei, fiind aproape în permanență în domiciliul acestora, îngrijindu-l pe soțul D. și susținând-o pe D., făcea cumpărăturile, gătea și dacă îmi amintesc bine cred că o perioadă s-a suprapus și cu momentele în care D. îl îngrijea pe fostul soț, de asemenea bolnav de ciroză. Probabil că, această perioadă a bolii soțului reclamantei G. și ulterior decesul acestuia, a influențat-o pe D. să întocmească testamentele în favoarea D. G. și G. C..”

Sub acest aspect martorul T. V. a relatat că în anul 2005 defuncta a venit la biroul său și i-a spus că vrea să întocmească un testament prin care să le gratifice pe D. și G. cu condiția ca acestea să aibă grijă de mama ei, de pisicile ei, vrând să lase lucrurile în ordine, spunând că mama sa este asigurată din punct de vedere material, mama sa fiind medic și avea o situație materială bună, independent de cererile cu privire la care s-au formulat ulterior cereri de retrocedate. S. D. a întocmit testamentul în mod olograf și l-a lăsat în păstrare martorului. Ulterior în anul 2006 defuncta i-a înmânat martorului un nou testament olograf spunând că l-a rectificat pe celălalt. Martorul a mai arătat că G. D. și C. G., acestea au cunoscut despre existența testamentului pentru că s-a discutat pe acest aspect ulterior, neexistând nicio cerere din partea acestora și nicio sugestie în acest sens, G. D. având această legătură cu defuncta de 20 de ani.

Martorul a mai relatat că după decesul D. S., i-a înmânat mamei acesteia o copie de pe testamentele olografe ce se aflau în păstrarea martorului (aspect confirmat de pârâta reclamanta la întrebarea nr.27 din interogatoriu), relatările acestui martor fiind exhaustive sub aspectul relației defunctei cu G. D., a comportamentului defunctei în raport cu grupul de prieteni pe care îl frecventa, dar și comportamentul față de rudele sale, martorul cunoscând amănunte din viata personală a defunctei, legate atât de vechi prieteni ai defunctei, cât și aspect legate de demersurile materiale, financiare întreprinse în vederea retrocedării unor bunuri, aspecte care nu au fost combătute de alte elemente din declarațiile celorlalți martori audiați (singurele aspecte contradictorii fiind percepțiile subiective ale fiecărui martor legate de existența discernământului defunctei) care conferă caracter de obiectivitate declarației martorului.

În fine, declarația martorului R. G. - D., audiată la propunerea reclamantei pârâte J. E., descrie aceeași relație afectivă, apropiată dintre G. D. și defuncta S. D., atât pe parcursul vieții soțului reclamantei G. și mai ales după moartea acestuia, relatând despre S. D. ca fiind o persoană extrovertită, cu un temperament mai năvalnic, însă cu reprezentarea faptelor sale, o persoană plăcută, amuzantă. Despre testament, martorul a relatat că în anul 2006, D. a venit la biroul Valentinei T., unde martorul își desfășurase activitatea, împreună și cu reclamanta pârâtă Jarpalău față de care defuncta manifesta o afecțiune specială, până în anul 2005, defuncta înmânând Valentinei T. un plic și spunându-i că acela este testamentul său și să aibă grijă de el.

În consecință, instanța a apreciat că toate probele administrate în cauză converg spre concluzia existenței discernământului defunctei la data întocmirii testamentului, în acest sens chiar pârâta reclamantă recunoscând la întrebarea nr. 22 din interogatoriu faptul că la momentul scoaterii de sub interdicție defuncta avea discernământ, deși anterior relatase la întrebarea nr. 20 din interogatoriu că nu dorea să ridice interdicția, dar a fost forțată de defunctă.

În același timp nu rezultă nici dolul pretins de pârâta reclamanta având în vedere relația extrem de apropriată dintre defunctă și G. D., existentă pe parcursul a 20 de ani, confirmată atât de reclamantele pârâte prin răspunsurile la interogatoriu, de martori și chiar de pârâta reclamantă prin răspunsurile la întrebările nr. 43 și 44 din interogatoriu, momentul începerii relației de prietenie dintre cele două situându-se în timp cu mult înainte ca defuncta să aibă măcar reprezentarea posibilității retrocedării unor imobile aparținând autorilor săi, viata materială a defunctei fiind caracterizată mai degrabă de lipsuri materiale decât de abundență, iar relația acesteia cu G. D. a avut o continuitate atât în timp, cât și în comportamentul afectiv al celor două, neobservându-se valențe în manifestările reclamantei G. D. care să fie determinate de schimbările de ordin financiar din viața defunctei și neprobându-se că reclamanta G. ar fi exercitat manopere dolosive asupra defunctei, dimpotrivă rezultând că aceasta a aflat despre testament ulterior întocmirii acestuia.

Pentru cele arătate în precedent, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pârâte G. D., ca neîntemeiată, a admis cererea principală formulată de reclamantele pârâte și a dispus anularea certificatului de calitate de moștenitor nr.102/25.08.2009 emis de BNP „S. C. D.” în dosarul succesoral nr.105/2009. În baza acelorași considerente expuse mai sus, a respins cererea reconvențională având ca obiect constatarea nulității parțiale a testamentului olograf întocmit de defuncta S. D. Cristodora la data de 18.05.2006, ca neîntemeiată.

Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin decizia civilă nr.460 A/30.04.2013 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta – pârâtă – reclamantă S. T. împotriva acestei sentințe.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:

1. Primul motiv de apel referitor la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a intimatei – reclamante – pârâte a fost găsit nefondat.

Astfel tribunalul a constatat că prin testamentul olograf datat 18.05.2006 defuncta S. D. Cristodora a dispus ca toate bunurile sale materiale să revină doamnei D. G. cu tel. mobil_. A mai dispus defuncta ca un apartament să revină numitei C. G. cu condiția ca ambele să aibă grijă de I. C. și S. T., mătușa, respectiv mama adoptivă a defunctei.

Plecând de la faptul că beneficiara testamentului a fost desemnată „D. G. cu tel. mobil_” apelanta – reclamantă – pârâtă a invocat excepția lipsei calități procesuale active a intimatei – reclamante – pârâte susținând că G. D. nu este una și aceeași persoană cu D. G. precum și faptul că beneficiarul testamentului nu a fost indicat cu respectarea dispozițiilor legale.

Sub acest aspect tribunalul a constatat că legatul este actul juridic cuprins într-un testament prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, vor primi întreg patrimoniul, o fracțiune din acesta sau bunuri determinate. Astfel, desemnarea legatarului trebuie făcută prin testament, ceea ce înseamnă că testamentul trebuie să precizeze persoana legatarului sau cel puțin să prevadă elementele necesare cu ajutorul cărora persoana legatarului să poată fi identificată.

Desemnarea legatarului poate fi directă, prin indicarea numelui și prenumelui acestuia sau prin indicarea unei calități care o individualizează, ori indirectă, prin indicarea unor elemente cu ajutorul cărora se va putea identifica legatarul la momentul executării testamentului.

Plecând de la aceste aspecte, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a intimatei – reclamante G. D., din mențiunile cuprinse în testamentul olograf din data de 18 mai 2006 rezultând cu claritate persoana legatarului.

Susținerile apelantei – pârâte – reclamante în sensul că persoana legatarului ar trebui identificată conform Decretului nr.31/1954, Codului Familiei sau OUG nr.27/2005, prin indicarea numelui, prenumelui, domiciliului/reședinței ori a stării civile sunt parțial exacte, fiind excesiv a se solicita testatorului să indice prin testamentul olograf toate datele de identificare ale persoanei, pe care ar putea chiar să nu le cunoască la data întocmirii actului.

Atât timp cât este permisă determinarea indirectă a legatarului, tribunalul a apreciat că prin indicarea prenumelui, a numelui și a numărului de telefon, desemnarea legatarului în litigiul de față s-a făcut în mod corect.

În ceea ce privește folosirea prenumelui scurt D. în loc de D. s-a constatat că această prescurtare a prenumelui este uzuală neexistând dubii în ceea ce privește persoana legatarului desemnat prin testamentul din data de 18.05.2006.

De asemenea, nu au fost primite nici criticile referitoare la completarea dispozițiilor testamentului cu aspecte rezultate din declarațiile martorilor, prima instanță făcând referire la declarațiile martorilor care au indicat-o pe intimata –reclamantă ca fiind cunoscută și sub numele de D. G..

Or, într-un asemenea caz nu a intervenit o stabilire a persoanei legatarului pe baza declarațiilor martorilor, aceștia relevând numai faptul că intimata este cunoscută și sub numele de D. G., precum și faptul că în privința beneficiarului testamentului nu există nici un dubiu, acesta fiind intimata –reclamantă.

Pe de altă parte, după cum arată și intimata –reclamantă – pârâtă nici apelanta nu a avut dubii referitoare la persoana legatarului odată ce a formulat pretenții proprii pe cale de cerere reconvențională, pretenții care nu puteau fi formulate decât în contradictoriu cu beneficiarul testamentului.

Totodată, a fost găsită nefondată și critica apelantei în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale active a intimatei – reclamante ca formală, atât timp cât instanța și-a motivat soluția pronunțată asupra excepției și prin raportare la dispozițiile testamentului precum și prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză. Mențiunea instanței referitoare la caracterul formal al excepției nu avea rolul de a contesta caracterul de excepție absolută a lipsei calității procesuale active, ci de a atrage atenția părții asupra conduitei sale procesuale, odată ce a înțeles să conteste calitatea reclamantei la ultimul termen de judecată, în speranța unei amânări a pricinii (odată ce obiecțiunile la raportul de expertiză care ar fi avut același efect fuseseră respinse).

2. Motivul de apel referitor la greșita respingere a obiecțiunilor formulate de apelanta – pârâtă la raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, a fost găsit, de asemenea, nefondat.

Sub acest aspect tribunalul a constatat prin Încheierea de ședință din data de 29 iunie 2011 că prima instanță a respins motivat cererea formulată de apelata – pârâtă – reclamantă de completarea raportului de expertiză medico – legală efectuat în lipsa unei anchete sociale la ultimul domiciliu al defunctei și a actelor medicale din perioada 2000 – 2009. Expertiza în discuție fusese încuviințată prin încheierea de ședință din data de 02 iunie 2010, iar raportul de expertiză a fost depus la dosarul cauzei la data de 20 iunie 2011.

În vederea obținerii de înscrisuri necesare întocmirii raportului de expertiză instanța a solicitat acte medicale de la medicul de familie al defunctei, a solicitat INML actele care au stat la baza întocmiri raportului de expertiză medico-legal întocmit în dosarul de scoatere de sub interdicție a defunctei. De asemenea, din analiza dosarului rezultă că s-au transmis către INML toate actele medicale obținute precum și copii ale declarațiilor martorilor audiați în cauză și copii ale interogatoriilor administrate, aceste probe fiind analizate și în cuprinsul raportului.

Referitor la criticile formulate de apelantă ce vizează lipsa anchetei sociale s-a constatat, mai întâi, că INML nu a formulat o cerere expresă către instanță prin care să solicite, în plus față de actele primite, un referat de anchetă socială, iar în partea introductivă a raportului de expertiză medico-legală nu se menționează lipsa anchetei sociale, la pct.5 din prima Notă a raportului indicându-se lipsa unor acte medicale.

În atare condiții, prin raportare la înscrisul denumit Scrisoare metodologică transmis primei instanțe de INML și invocat de apelanta – pârâtă – reclamantă în susținerea obiecțiunilor se constată că în măsura în care INML ar fi apreciat necesară întocmirea anchetei sociale ar fi solicitat acest lucru conform mențiunilor de la pct.5 din capitolul corespunzător expertizei medico-legale psihiatrică în cauze civile cu defunct (pe acte) aflat la fila 290 din dosarul de fond.

Totodată, tribunalul a constatat că înscrisul denumit Scrisoare metodologică are rolul de a contribui la o mai bună înțelegere a activității de expertiză medico – legală și cuprinde aspecte procedurale și metodologice ce explică, printre altele, și durata necesară întocmirii rapoartelor, după cum se indică prin Adresa nr.A_ transmisă de Institutul de Medicină Legală (fila 281). Pe cale de consecință, respectivul înscris nu are forță obligatorie pentru instanță și nu impune necesitatea efectuării unei anchete sociale în cazul expertizei psihiatrice, instanța putând dispune efectuarea unei asemenea anchete în măsura în care comisia de experți ar solicita acest lucru.

Mai mult, chiar luând în considerare aspectele cuprinse în Scrisoarea metodologică, tribunalul a constatat că la capitolul corespunzător expertizei medico-legale psihiatrice în cauze civile cu defunct (pe acte) nu este enumerată ca element obligatoriu ancheta socială (aceasta apărând ca element obligatoriu la pct.9 din capitolul referitor la expertiza medico-legale psihiatrică în cauze civile cu persoane în viață), dosarul cauzei fiind indicat ca principală sursă de documentare. De asemenea, prin raportare la elementele ce trebuiau cuprinse în ancheta socială s-a constatat că în mod corect prima instanță a constatat că acestea au fost avute în vedere la administrarea probei testimoniale, iar declarațiile martorilor, întocmai ca și cererile părților și răspunsurile formulate de acestea la interogatoriu au fost trimise către INML și analizate în raportul întocmit.

În ceea ce priește necesitatea obținerii de acte medicale suplimentare, s-a constatat că apelanta nu a indicat și nici nu a dovedit existența unor acte medicale privitoare la defunctă din perioada 2000 – 2009, pe care prima instanță sau tribunalul le-ar fi putut obține.

În atare condiții, tribunalul a constatat că în mod corect și fundamentat prima instanță a respins obiecțiunile formulate de apelanta – pârâtă – reclamantă față de concluziile raportului de expertiză medico – legală psihiatrică, astfel că și cel de-al doilea motiv de apel este neîntemeiat.

3. Motivele de apel referitoare la greșita interpretare a ansamblului probator de către prima instanță, în ceea ce privește stabilirea discernământului testatoarei, nu au fost primite de tribunal.

Astfel, tribunalul a reținut că pentru a fi valabil testamentul trebuie să îndeplinească unele condiții de fond și de formă, iar printre condițiile de fond specifice se regăsește capacitatea de a dispune, art.856 C.civ. stabilind că „orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este oprită de lege”. Totodată, testamentul fiind un act juridic trebuie să îndeplinească condițiile de valabilitate prevăzute de art.948 C.civ.

În cauza de față apelanta – pârâtă – reclamantă invocă lipsa de discernământ a testatoarei arătând că aceasta a suferit afecțiuni psihice constatate prin rapoarte de expertiză medico – legală, fiind pusă sub interdicție timp de 20 de ani.

Discernământul este o stare de fapt, de natură psihologică ce ține de dezvoltarea psiho-mentală a unui individ, astfel că discernământul poate exista izolat la o persoană incapabilă, după cum și o persoană pe deplin capabilă se poate găsi într-o situație în care să nu aibă în fapt discernământ. Pe cale de consecință, discernământul fiind o stare de fapt, pentru a se stabili dacă defuncta S. D. Cristodora a avut sau nu discernământ la data întocmirii testamentului trebuie analizat întregul probatoriu administrat în cauză, coroborat, fără a se stabili o ierarhie a probelor.

Din probele existente la dosar tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr.605/ 04.02.1982 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. A. și S. G. în contradictoriu cu S. D. Cristodora și s-a dispus punerea sub interdicție a bolnavei S. D. Cristodora, reținându-se că aceasta este lipsită de discernământ datorită unei afecțiuni psihice.

Ulterior, prin sentința civilă nr.145/28.02.2001 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă și de C. Administrativ în dosarul nr.4412/2000 s-a admis cererea formulată de S. T. (apelanta – pârâtă din cauza de față) și s-a dispus ridicarea interdicției instituite prin sentința civilă nr.605/1982 a Judecătoriei Sectorului 6 București asupra pârâtei S. D. Cristodora.

Pentru a pronunța această soluție instanța a avut în vedere raportul de expertiză medico – legală psihiatrică întocmit în cauza respectivă din care a rezultat că S. D. Cristodora avea la data expertizei capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale, având discernământul păstrat.

În atare condiții, susținerile apelantei – pârâte în sensul că a efectuat demersurile necesare scoaterii fiicei sale adoptive de sub interdicție la insistențele și datorită crizelor de furie ale acesteia, nu se verifică, fiind greu de crezut că o persoană care prezenta în continuare afecțiuni psihice ar fi primit un raport favorabil din partea medicilor și ar fi fost scoasă de sub interdicție. Totodată, în măsura în care aprecia că S. D. Cristodora nu avea discernământ apelanta avea posibilitatea de a formula o nouă cerere de punere sub interdicție a fiicei sale adoptive, cerere în soluționarea căreia s-ar fi efectuat o nouă expertiză care ar fi stabilit dacă starea defunctei s-a modificat ulterior anului 2001.

Or, în lipsa unei noi puneri sub interdicție, având în vedere dispozițiile art.6 alin.1 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice, potrivit cărora „nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință și nici lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercițiu decât în cazurile și în condițiile stabilite de lege”, se constată că după rămânerea definitivă a hotărârii de ridicare a interdicției (17 aprilie 2001 conform mențiunii existente pe sentință) cu privire la persoana defunctei S. D. Cristodora a operat principiul capacității depline de exercițiu, aceasta nemai având nicio interdicție legală de a întocmi acte juridice.

În ceea ce privește evoluția stării psihice a defunctei, pe baza actelor prezentate, aceasta a fost analizată prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit în cauză prin care s-a concluzionat că „cele mai multe elemente, cu valoare criteriologică medico-legală psihiatrică înclină spre prezența capacității psihice de exercițiu la data de 18.05.2006, opinie bazată pe aparența de comprehensibilitatea a motivației (lipsa motivației patologice), remisiunea intensități psihotice a simptomatologiei bolii de fond (endogene), aspecte care sugerează încheierea tratamentului în deplină cunoștință de cauză, având competența psihică de a încheia acte civile (noțiune echivalentă celei de discernământ păstrat în cauze penale)”.

Este corectă afirmația apelantei – pârâte – reclamante că raportul de expertiză nu a prezentat o concluzie de certitudine, tocmai de aceea, în mod corect, prima instanță a coroborat concluziile raportului cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, a fost apreciată nefondată critica în sensul că prima instanță a completat concluziile raportului de expertiză cu declarațiile martorilor, în realitate instanța pronunțându-se analiza întregului ansamblu probator, pe baza aspectelor rezultate din coroborarea probelor. Deși potrivit încheierii de ședință din data de 24.02.2010 martorii au fost încuviințați pentru dovedirea dolului sub forma captației și sugestiei nu se poate face abstracție de faptul că s-a încercat să se dovedească că defuncta a fost ușor de influențat datorită stării sale psihice, situație în care în mod corect s-a dat relevanță declarațiilor și sub aspectul discernământului.

Tribunalul, la rândul său, a reținut, că din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă lipsa de discernământ a defunctei, toți martorii, chiar și cei propuși de apelanta – pârâtă – reclamantă, cu excepția martorei Borodai S. L., declarând că S. D. Cristodora era o persoană plăcută, extrovertită, care în limita afecțiunilor medicale de care suferea (hipotiroidie, obezitate, boală cardiacă, ., diabet) se gospodărea singură și care, deși a mai avut perioade de depresie, a înțeles, pe deplin, consecințele întocmirii testamentului în favoarea intimatei – reclamante – pârâte.

Chiar și martora Borodai S. L., propusă de apelanta – pârâtă – reclamantă, care deși a insistat asupra faptului că defuncta nu avea discernământ, a indicat că după vârsta de 40 de ani, S. D. Cristodora a prezentat perioade lungi de remisie, crizele au fost tot mai rare, iar în ultimii ani ai vieții nu a mai fost internată pentru boala pentru care suferea. În schimb, declarația martorei referitoare la lipsa discernământului nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză motiv pentru care în mod corect a fost înlăturată.

În ceea ce privește critica referitoare la neluarea în considerare a mărturisirii depline a intimatei – reclamante – pârâte în ceea ce privește lipsa discernământului testatoarei la data întocmirii testamentului s-a constatat că o eventuală mărturisire a reclamantei – pârâte (dat fiind faptul că intimata contestă modul în care s-a formulat întrebarea, deși ar fi trebuit să citească răspunsurile consemnate înainte de a semna și să aducă la cunoștința primei instanței susținerile din întâmpinare) necoroborată cu celelalte probe administrate în cauză nu putea conduce la o soluție de admitere a cererii reconvenționale.

S-a reținut că atât prin cererea de chemare în judecată cât și prin întâmpinarea la cererea reconvențională intimata – reclamantă – pârâtă a susținut valabilitatea testamentului olograf din data de 18 mai 2006 și existența discernământului testatoarei, s-au administrat probatorii complexe sub aceste aspecte, situație în care răspunsurile le interogator trebuiau coroborate cu celelalte probe. În aceeași ordine de idei prima instanță a coroborat declarațiile martorilor și concluziile raportului de expertiză medico – legală psihiatrică cu răspunsul la interogator furnizat de apelanta – pârâtă – reclamantă care a indicat în răspunsul la o întrebare că defuncta nu avea discernământ, pentru ca mai apoi să susțină că aceasta avea discernământ la data scoaterii de sub interdicție.

Pe cale de consecință, s-a constatat că în mod corect, din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut că la data întocmirii testamentului, defuncta S. D. a avut discernământ.

4. Motivul de apel referitor la greșita interpretare a ansamblului probator, în ceea ce privește vicierea consimțământului testatoarei prin dol, a fost găsit nefondat.

Sub acest aspect s-a reținut că dolul este acel viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, cu ajutorul unor mijloace viclene sau dolosive pentru a o determina să încheie un anumit act juridic, pe care nu l-ar fi încheiat sau l-ar fi încheiat în alte condiții. Ca structură, dolul este alcătuit din două elemente: un element subiectiv (intențional) constând în utilizarea de mijloace viclene pentru a induce în eroare, care în materia liberalităților se poate prezenta sub forma captației sau sugestiei, ce presupune specularea afecțiunii sau pasiunii unei persoanei pentru a o determina să facă o donație sau un legat, și un element subiectiv, constând în intenția de a induce în eroare o persoană în scopul de a o face să încheie un anumit act civil.

Analizând incidența dolului în cauza de față tribunalul a constatat că relația de prietenie dintre S. D. Cristodora și intimata – reclamantă – pârâtă G. D. datează din perioada în care defuncta a fost internată în spital, în aceeași perioadă, cu mătușa soțului intimatei, adică din perioada în care defuncta era pusă sub interdicție (aspect ce rezultă din declarația martorei Borodai S. L.). De asemenea, și ceilalți martori audiați în cauză au indicat că prietenia dintre testoare și intimată datează de mulți ani, din perioada în care defuncta era sub interdicție și nu se punea problema obținerii unor bunuri imobile în urma unor procese de retrocedare.

Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat că nu se poate reține faptul că intimata s-a apropiat de defunctă cu scopul de a-i câștiga acesteia încrederea și a o determina să testeze în favoarea sa atât timp cât la data la care cele două s-au cunoscut defuncta nu avea capacitata necesară pentru a testa sau pentru a acționa în scopul recuperării bunurilor ce au aparținut familiei sale.

În ceea ce o privește pe martora T. V., indicată drept terță persoană de la care ar fi putut proveni dolul, s-a constatat că aceasta a cunoscut-o pe defunctă prin intermediul familiei G., în anul 1989, în perioada în care era studentă la drept, astfel că nu se poate aprecia că aceasta s-a apropiat, la rândul său de testatoare, pentru a o determina să testeze în favoarea intimatei.

În ceea ce privește acțiunile intimatei – reclamantei și ale martorei din perioada în care a fost întocmit testamentul, din probele administrate în cauză nu a rezultat, nici din partea martorei și nici din partea intimatei, efectuarea de demersuri în vederea inducerii în eroare a testatoarei.

Astfel toți martorii au relevat relația de strânsă prietenie dintre S. D. Cristodora și intimata reclamantă G. D., aceștia nearătându-se surprinși de testamentul făcut de defunctă în favoarea prietenei sale. De asemenea, martorii au avut cunoștință de existența testamentului și au arătat că și defuncta a avut reprezentarea consecințelor actului juridic întocmit neexistând nicio dovadă din care să rezulte utilizarea manevrelor viclene folosite pentru inducerea în eroare.

Referitor la situația descrisă de martora C. G., care a indicat că defuncta s-ar fi răzgândit și nu ar mai fi dorit să testeze în favoarea intimatei tribunalul a apreciat că nu se poate reține că martora T. V. ar fi prezentat testatoarei o situație nereală cu privire la intimată, odată ce s-au prezentat dovezi din care rezultă că intimata – reclamantă – pârâtă nu a deținut vreun restaurant.

Manoperele dolosive presupun prezentarea unei situații nereale ca fiind conformă cu realitatea ori a unei situații reale distorsionate pentru a determina testatorul să dispună de bunurile sale în favoarea unei anumite persoane. Or, din probele administrate rezultă că defuncta era în eroare cu privire la situația intimatei la momentul la care s-a prezentat la cabinetul martorei T., astfel că nu se poate reține că martora a prezentat defunctei o situație neconformă cu realitatea în ceea ce privește situația materială a intimatei pentru a determina pe aceasta să nu își schimbe testamentul.

Potrivit dispozițiilor art.960 alin.2 C.civ. „dolul nu se presupune”, iar din probele administrate în cauză nu se poate reține că testatoarea a avut consimțământul viciat prin dol la data întocmirii testamentului ori ulterior, situație în care nici ultimul motiv de apel nu a fost primit de tribunal.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta – reclamantă.

Prin motivele de recurs se arată că hotărârea este nelegală întrucât:

- Instanța de apel a interpretat vădit eronat dispozițiile art. 167 din C.pr.civ. si a încălcat principiul aflării adevărului atunci când nu a încuviințat proba cu expertiza medico-legală, solicitată de recurenta-pârâtă-reclamantă care să aibă in vedere si o ancheta socială specifică in privința existenței/lipsei discernământului autoarei testamentului olograf la momentul încheierii testamentului, respingând proba „ca nefiind utilă cauzei" (așa cum s-a consemnat prin încheierea de ședință din data de 26.02.2013).

Motivul pentru care recurenta-pârâtă-reclamantă a solicitat efectuarea unei noi expertize in cauză a fost acela că raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat in fața primei instanțe este vădit neconcludent, cu dispoziții contradictorii, care nu poate să conducă, din punct de vedere științific, la o concluzie in privința discernământului fiicei sale la momentul încheierii testamentului.

Ceea ce rezultă cu certitudine din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică este că ancheta socială ar fi fost esențială pentru întocmirea expertizei, că, in ipoteza in care expertul ar fi avut la dispoziție un raport de anchetă socială, efectuat post mortem, ar fi fost posibil să respecte obiectivul stabilit de instanță - să stabilească dacă S. D. T. a avut discernământ la data întocmirii testamentului olograf (18.05.2006).

Deși INML nu a solicitat expres efectuarea unui referat de anchetă socială, rezultă totuși că un asemenea raport este considerat, atât de expertul care a efectuat raportul depus la dosarul cauzei, cât si de INML (potrivit celor specificate in Scrisoarea metodologică), ca fiind necesar atât pentru corecta întocmire a raportului de expertiză psihiatrică, dar mai ales pentru aflarea adevărului prin oferirea unor concluzii certe cu privire la lipsa sau nu a discernământului testatoarei.

Instanța a reținut greșit că in expertiză nu se menționează lipsa anchetei sociale - in realitate, chiar se menționează de mai multe ori, după cum s-a arătat mai sus.

Inexistența unei solicitări exprese din partea INML in sensul întocmirii unui raport de anchetă socială nu poate limita in vreun fel posibilitatea instanței de a încuviința efectuarea unei noi expertize având la bază si un raport de anchetă socială, având in vedere că recurenta a solicitat expres acest lucru in fața instanței de apel (in ședința din 26.02.2013).

Declarațiile martorilor nu pot suplini lipsa raportului de anchetă socială. Dacă ar fi fost posibil ca declarațiile martorilor să înlocuiască ancheta socială, atunci expertul ar fi specificat in raport aceasta, însă din contră, expertul a precizat că a lipsit un element important pentru reconstituire si anume ancheta socială.

Consideră că instanța nu a făcut toate demersurile legale necesare pentru aflarea adevărului, mai ales in condițiile in care recurenta – pârâtă - reclamantă a învederat instanței de apel lipsa unui element esențial pentru justa soluționare a cauzei si anume o expertiza medico-legală psihiatrică concludentă, având ca obiect determinarea existenței sau lipsei discernământului - nucleu al cererii reconvenționale si chiar al întregii cauze.

Atâta timp cât rezultă foarte clar că, pe de o parte, expertiza medico-legală psihiatrică efectuată in cauză nu este concludentă, nu este in măsură să lămurească instanța si că, pe de altă parte, dacă ar fi fost întocmită si pe baza unui raport de anchetă socială, proba cu expertiza ar fi fost concludentă, instanța nu putea „substitui" proba cu expertiză cu proba testimonială, ci trebuia să încuviințeze efectuarea unei noi expertize.

- Instanța de apel a respins in mod greșit excepția lipsei calității procesual active, reținând că rezultă „cu claritate" că reclamanta D. G. este una si aceeași persoană cu presupusul legatar universal instituit prin testament si anume cu „D. G. tel. mobil_" si că D. G. a fost individualizată corect din punct de vedere legal in testamentul olograf.

In această privință recurenta consideră că instanța de apel a aplicat greșit legislația din materia legatului si identificării legatarului - persoana fizică: art. 802 C.Civ. coroborat cu 654 C.Civ., Decretul nr. 31/1954, Codul Familiei si O.U.G. nr. 27/2005.

Susține recurenta că raționamentul instanței de apel a fost acela că datele de identificare a persoanei având calitatea de legatar - adică numai numele de familie in speța concretă - sunt suficiente pentru a dovedi că respectiva persoană are calitate procesual activă in cauză.

Pentru individualizarea persoanei fizice fie direct, fie indirect, este necesar ca in testament să fie prevăzute câteva elemente necesare in acest sens: cel puțin numele de familie si prenumele persoanei, alături de un element care să distingă respectiva persoană de alte persoane cu același nume, cum ar fi domiciliul sau reședința sau arătarea calității care îl individualizează.

Numărul de telefon mobil nu constituie un element care să individualizeze o persoană (el poate fi alocat unor diferite persoane de-a lungul timpului, nu poate constitui o trăsătură caracteristică unei persoane), pe când o calitate care îi scoate in evidență trăsăturile specifice ar reprezenta un element de individualizare in sensul dispozițiilor legale (spre ex. fiica sau sora sau mama etc.).

In mod greșit instanța a considerat că declarațiile martorilor sunt in măsură să suplinească elementele necesare identificării reclamantei D. G. ca fiind „D. G. tel. mobil_", Dacă testamentul nu conține date suficiente pentru individualizarea legatarului (si nu conține), martorii nu pot să declare peste conținutul testamentului si nici alte înscrisuri emanate de Ia terți (care ar fi menite a face legătura între cel ce se pretinde legatar si cel indicat prin legat).

De asemenea, calitatea procesuală activă nu poate fi dovedită nici prin cererea reconvențională formulată de recurenta – pârâtă - reclamantă, așa cum in mod greșit se reține de către instanța de apel. Este evident că, dat fiind obiectul cererii de chemare in judecată recurenta a fost nevoită să formuleze cererea reconvențională împotriva persoanei care a chemat-o in judecată, neavând altă posibilitate de a arata că in realitate aceasta este unic moștenitor al fiicei sale.

Prin urmare, identificarea persoanei nu s-a făcut in mod legal, având in vedere că singurul element relevant specificat in testament in ceea ce privește individualizarea persoanei este numele de familie (G.), iar prenumele prescurtat (D.) si numărul de telefon mobil sunt lipsite de relevanță juridică. Astfel, recurenta apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că are calitate procesuală activă in prezenta cauză.

Mai arată recurenta că:

- Instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 856 si 948 C.civ si ale art. 6 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, reținând, in principal, că in anul 2001 a fost ridicată interdicția asupra fiicei sale instituită in 1982 si că din declarațiile martorilor rezultă că S. D. Cristodora a avut discernământ in anul 2006, la data întocmirii testamentului olograf.

Instanța de apel a stabilit, astfel, că testamentul olograf este valid din punct de vedere al discernământului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, „deși potrivit încheierii de ședință din 24.02.2010 martorii au fost încuviințați pentru dovedirea dolului sub forma captației si sugestiei, nu se poate face abstracție de faptul că s-a încercat să se dovedească că defuncta a fost ușor de influențat datorită stării sale psihice, situație in care in mod corect s-a dat relevanță declarațiilor si sub aspectul discernământului".

Instanța a ignorat in acest fel teza probatorie, dând eficiență exclusiv declarațiilor martorilor pentru a stabili existența discernământului, cu toate că in cauză martorii au fost admiși pentru a dovedi dolul, iar pentru a dovedi lipsa discernământului, a fost admisă expertiza medico-legală psihiatrică.

Declarațiile unor martori nu pot complini ceea ce expertul nu a putut să stabilească, întrucât martorii nu au calificarea necesară pentru a aprecia dacă, din punct de vedere științific, testatoarea avea discernământ.

In mod greșit instanța a reținut că relația de prietenie, fie ea si de lungă durată, exclude ideea de dol sub forma captației si sugestiei. Din contră, captația si sugestia nici nu puteau fi realizate decât de persoane apropiate defunctei, in care aceasta avea încredere deplină.

De fapt, instanța nici nu a analizat aceste forme specifice de dol, ci a analizat numai dolul de drept comun.

Recursul este nefondat.

1. În ședința publică din data de 26.02.2013 (fila 87 dosar apel) apelanta – pârâtă – reclamantă S. T., prin avocat, a învederat că „nu mai insistă cu privire la administrarea probei testimoniale cu martori și solicită instanței de judecată încuviințarea probei cu expertiză medico-legală care să aibă în vedere și o anchetă socială specifică, pentru dovedirea sau nu a discernământului defunctei S. D. Cristodora, la momentul încheierii testamentului olograf, deoarece din concluziile raportului de expertiză rezultă în mod cert acest aspect”.

Instanța de apel a respins în mod corect efectuarea acestei noi probe în apel pe motiv că nu este utilă, deoarece:

Prin adresa nr.A_ /24.02.2011, INML „M. Minovici” arată instanței de fond, că, pentru efectuarea lucrării la standardele științifice obligatorii este necesar să i se pună la dispoziție: dosarul integral al cauzei (inclusiv declarații de martor, interogatorii, certificat constatator al decesului, etc.) și copie completă de pe documentația medicală întocmită de medicul de familie, fără a se specifica că este necesar și un referat de anchetă socială. De asemenea, nici în alte adrese Institutul nu a evidențiat necesitatea efectuării anchetei sociale pentru întocmirea raportului

În preambulul raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică se arată că, lucrarea a fost încheiată și redactată cu respectarea parțială a metodologiei în vigoare și a standardelor științifice medicale psihiatrice și psihiatrico-medico-legale. Prin „nota” de la fila 2 a raportului de expertiză se arată că:

„Până la data întocmirii raportului nu s-a primit: copie completă după documentația medicală întocmită la nivelul Ambulatoriului de Psihiatrie, copie completă după documentația medicală întocmită la nivelul medicului de familie …”.

Din examinarea acestor adrese rezultă că acestea au fost înscrisurile care au determinat experții să arate că nu au putut realiza expertiza la standardele științifice medicale și nu lipsa referatului de anchetă socială.

Este adevărat că la discuția cazului, se reține că nu sunt date suficiente pentru reconstituire: „anchetă socială specifică care să ne edifice asupra comportamentului și a sistemului motivațional”; dar tot în acest alineat se arată că „nu au avut la dispoziție acte medicale din ambulatoriul de psihiatrie și de la nivelul medicului de familie care să ne edifice asupra trendului evoluției psihiatrice și a comorbidității, diagnosticul de deces”.

Rezultă, așadar, că în lipsa acestor acte medicale numai ancheta socială nu era suficientă pentru ca instanța de apel să dispună efectuarea unei noi expertize medico-legale.

Se reține, totodată, că autoarea testamentului a decedat la data de 18.05.2006, iar raportul de expertiză a fost întocmit în anul 2011, astfel încât la data întocmirii raportului de expertiză ancheta socială ce urma a fi efectuată nu era concludentă. Mai mult, Curtea reține că, la întocmirea raportului de expertiză s-au avut în vedere atât actele medicale, cât și întregul material probator administrat în cauză (înscrisuri, martori, răspunsuri la interogatoriu).

Așa fiind, și având în vedere că în scrisoarea metodologică aflată la dosar, la capitolul corespunzător expertizei medico-legale psihiatrice în cauze civile cu defunct (pe acte) nu este enumerată ca element obligatoriu ancheta socială (aceasta apărând ca element obligatoriu la pct.9 din capitolul referitor la expertiza medico-legale psihiatrică în cauze civile cu persoane în viață), dosarul cauzei fiind indicat ca principală sursă de documentare, Curtea constată că în mod corect la ultimul termen de judecată instanța de apel a respins proba cu o nouă expertiză medico-legală, care să țină seama și de ancheta socială ce va fi efectuată în cauză.

2. Recurenta arată că instanța de apel ar fi nesocotit, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, dispozițiile art. 802, 654 Cod civil, Decretul nr.31/1954, Codul Familiei si OUG nr.27/2005. Arată că, atât pentru individualizarea directă cât și indirectă a persoanei legatarului este necesar ca testamentul să cuprindă numele și prenumele beneficiarului, alături de alte elemente de identificare.

Se constată, pe de o parte, că reclamanta nu a indicat în concret ce dispoziții legale au fost încălcate, iar cele indicate sunt fie nerelevante în speță, fie greșite.

(Art.802 Cod civil în vigoare la data încheierii testamentului prevede că: Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viață, de tot sau parte din avutul său … art.654 Cod civil dispune că: pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii succesiunii … OUG nr.27/2005 se referă la disciplina financiară în domeniul sanitar. În realitate, recurenta s-a referit la OUG nr.97/2004 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români).

Din examinarea probelor de la dosar, Curtea reține că în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de apel au concluzionat că excepția lipsei calității procesuale active este nefondată, constatând că din mențiunile cuprinse în testamentul olograf din data de 18.05.2006 rezultă cu claritate persoana legatarului.

Întrucât legatul este o dispoziție testamentară ce exprimă voința unilaterală a testatorului, desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testamentul încheiat în formele prevăzute de lege și să fie făcută personal de către testator. Cu respectarea acestor cerințe, testatorul este liber să aleagă modalitatea de desemnare a legatarului.

Așadar, desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin testament, în sensul ca elementele necesare pentru identificarea legatarului să se regăsească în cuprinsul testamentului. Prin urmare, legatarul trebuie să fie o persoană determinată sau cel puțin determinabilă.

Prin urmare, identificarea legatarului în cuprinsul testamentului nu trebuie făcută prin CNP, . număr act de identitate, domiciliu, reședința, cu respectarea strictă a Decretului lege nr.31/1954, Codul Familiei, OUG nr.97/2005, așa cum susține recurenta, ci desemnarea legatarului trebuie să cuprindă suficiente elemente care să conducă la identificarea sa.

Or, în speță, numele intimatei și numărul de telefon au fost suficiente pentru identificarea ei ca beneficiara testamentului, probatoriul administrat în cauză coroborat cu aceste date menționate în testament fiind fără dubiu în acest sens.

3. În ceea ce privește motivul de recurs privind existența discernământului Dragăi S. la momentul întocmirii testamentului olograf, Curtea constatată că atât instanța de fond, cât ți instanța de apel nu și-au întemeiat soluția dată acestui capăt de cerere doar pe proba testimonială, ci a analizat coroborat toate probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză medico-legală.

Modalitatea în care instanțele de fond și de apel au dat relevanță acestor probe nu poate fi cenzurată de instanța de recurs, întrucât dispozițiile art.304 pct.1-9 Cod de procedură civilă nu mai permit instanței de recurs să reaprecieze probatoriul administrat în cauză și astfel să stabilească o altă situație de fapt.

4. Nici ultimul motiv de recurs privind încălcarea dispozițiilor art.960 Cod civil nu este întemeiat.

Potrivit acestor dispoziții legale:

„Dolul este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una dintre părți, sunt astfel, încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat.

Dolul nu se presupune”.

Rezultă din examinarea acestor dispoziții legale, că dolul, numit și viclenie, este acel viciu de consimțământ care constă în inducerea în eroare a unei persoane, pentru a o determina să încheie un act juridic, în speță testamentul din data de 18.05.2006.

Dolul, ca viciu de consimțământ, este alcătuit din două elemente: un element obiectiv, material, constând în utilizarea de mijloace viclene (mașinațiuni, șiretenii, manopere dolosive) pentru a induce în eroare și un element subiectiv, intențional, constând în intenția de a induce în eroare o persoană, pentru a o determina să încheie un act juridic.

Or, din examinarea hotărârilor instanțelor de fond se reține că aceste aspecte au fost avute în vedere, susținerile recurentei privind numai analiza dolului de drept comun, nu și a captației și sugestiei nefiind întemeiate.

5. În ceea ce privește aprecierea greșită a probelor administrate în cauză și a prezumțiilor (instanța a reținut că relația de prietenie de lungă durată exclude ideea de dol sub forma captației și sugestiei) Curtea reține, de asemenea, că sunt aspecte ce exced controlului de legalitate ce poate fi exercitat de instanța de recurs, conform art.309 pct.1-9 Cod de procedură civilă.

Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta – pârâtă – reclamantă S. T., împotriva deciziei civile nr.460 A/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – reclamantă – pârâtă G. D..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.E.V.

Tehdact.R.L.

2 ex./26.03.2014

TB-S.3 – I.C.; I.P.

Jud.S.6 – C.Ș.

← Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 121/2014. Curtea...		Cereri. Decizia nr. 117/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 343/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 124/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act. Decizia nr. 571/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 121/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Cereri. Decizia nr. 117/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Cereri. Decizia nr. 26/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 1234/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 1404/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI