Anulare act. Decizia nr. 571/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 571/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 571 R
Ședința publică de la 19.03.2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - M. S. C.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER: - F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr. 1557/12.09.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți P. MITRIȚA, D. M., I. E. C. și P. G. A. (moștenitorii defunctului P. A.) având ca obiect, Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații-reclamanți P. Mitrița, D. M., I. E. C. și P. G. A. (moștenitorii defunctului P. A.) prin apărător, avocat Toia P., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 23 dosar, lipsă fiind recurenții-pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul intimaților-reclamanți P. Mitrița, D. M., I. E. C. și P. G. A. invocă, ca și motiv de ordine publică, faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu defunctul P. A., acesta decedând în data de 04.07.2012, iar hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 12.09.2012, solicitând astfel să se constate nulitatea parțială a sentinței, aceasta fiind corectă doar în ceea ce o privește pe P. Mitrița, soția supraviețuitoare a defunctului.
Curtea acordă cuvântul pe excepția nulității parțiale a hotărârii atacate, pe interesul părții în ceea ce privește excepția și pe fondul recursului.
Apărătorul intimaților-reclamanți P. MITRIȚA, D. M., I. E. C. și P. G. A. arată că, având în vedere că succesiunea defunctului s-a dezbătut în anul 2013, iar la pronunțarea hotărârii atacate P. A. era decedat dar nu se dezbătuse succesiunea și nici nu erau indicați moștenitorii acestuia, invocă lipsa capacității procesuale a defunctului, apreciind astfel că sentința este nulă parțial, fiind valabilă doar pentru P. Mitrița, cu consecința stabilirii dreptului la măsuri compensatorii doar pentru aceasta.
Pentru motivele arătate, solicită modificarea în parte a hotărârii atacate și stabilirea ca fiind persoană îndreptățită la despăgubiri doar pentru P. Mitrița.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, urmând să se stabilească că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește recursul formulat de M. București prin Primarul General, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, după stabilirea calității de persoană îndreptățită a numitei P. Mitrița, atât pentru teren cât și pentru imobil.
În ceea ce privește pe numiții D. I. și D. I., aceștia recunosc că nu sunt proprietarii terenului, prin chitanța sub semnătură privată și chiar statul prin I.C.V.L. arată că a fost preluat de la P. Mitrița și P. A., atât terenul cât și imobilul.
Depune concluzii scrise.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a V-a Civilă la data de 21.03.2011, sub nr._, reclamanții P. A. și P. Mitrita au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. București, reprezentat prin Primarul General, respectiv cu S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea dispoziției nr._/16.02.2011, emisă de Primarul General al Municipiului București, stabilirea dreptului reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii în natură sau în echivalent, constând în despăgubiri atât pentru teren cât și pentru construcție, situat în București, . B, sector 4; obligarea pârâtului S. R. la plata despăgubirilor constând în diferența valorii actualizate a despăgubirilor pentru construcție și valoarea de piață a terenului în funcție de standardele internaționale de evaluare, ce urmează a fi stabilită prin raportul de expertiză, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 4586/02.11.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, au solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . B, sector 4, imobil preluat în mod abuziv. Reclamanții au arătat că terenul situat la adresa indicată mai sus, în suprafața de 695 mp, a fost dobândit de către aceștia în calitate de legatari cu titlu particular, prin testamentele nr. 1618/08.03.1973 și nr. 1619/08.03.1973, de la numiții D. I. și D. I.. Construcția edificată pe teren au dobândit-o inițial prin act sub semnătură privată de la numiții M. D. și M. F., în cuprinsul căruia aceștia au recunoscut dreptul de proprietate al autorilor reclamanților asupra terenului. Reclamanții sunt moștenitori acceptanți ai moștenirii testamentare cu titlu particular, prin cererea de acordare de măsuri reparatorii care are valoare de acceptare a succesiunii, pentru terenul solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.
De pe urma defunctului D. I. există un certificat de moștenitor nr. 30/05.03.2001, care nu poate produce nici un efect juridic, fiind nul absolut, emis prin fraudă la lege. Nulitatea unui act juridic poate fi constatată atât pe cale de acțiune, cât și pe cale de excepție. Argumentele în favoarea acestei nulității se refera atât la compunerea masei succesorale, cât și la drepturile succesorale care au fost încălcate. Astfel, D. I. a decedat la data de 24.05.1974, iar soția acestuia, D. I., i-a supraviețuit încă doi ani, până la data de 09.07.1976. În calitate de soție supraviețuitoare și de moștenitor sezinar, aceasta avea de drept posesia bunurilor, ea neputând fi înlăturată de la moștenire decât în baza unei declarații de renunțare sau în baza unor probe pertinente de neacceptare în termen a succesiunii. Cu toate acestea, în certificatul de moștenitor nu se face vorbire despre existența soției supraviețuitoare, făcându-se abstracție de prezența ei. Masa succesorală se compune din bunuri fără valoare economică, ceea ce înseamnă că, în realitate, s-a urmărit doar obținerea unui certificat de calitate de moștenitor și nu a unui certificat de moștenitor. Acest certificat este nul absolut, nu cuprinde nicio mențiune despre persoana care a solicitat emiterea lui, lăsând să se înțeleagă că această solicitare a fost făcută de o persoană decedată, la două luni după defunctul D. I., care s-a autointitulat frate. Astfel, certificatul de moștenitor nu-i produce nici un fel de efecte juridice, el fiind emis cu fraudarea normelor de ordine publică, în materia dreptului succesoral.
Conform adresei nr._/07.07.2007, emisă de Consiliul Local al Sectorului 4 București, D. I. și I. au fost înscriși în evidențele fiscale, pe bază de declarație, printr-un proces-verbal. Conform aceleiași adrese, D. I. și D. I., au vândut cu chitanță sub semnătură privată terenul în suprafață de 695 mp, situat în Secerei, nr. 46 B, numiților M. D. și D. F.. Însă, aceștia din urmă au înstrăinat construcția edificată pe acest teren prin act sub semnătură privată, în cuprinsul căruia precizează expres că proprietarii terenului sunt D. I. și D. I., la data de 15.03.1973, retractând înscrisul sub semnătură privata prin care cumpăraseră terenul, recunoscând că proprietatea terenului nu a fost transmisă. Asta înseamnă că soții M. D. și M. F., fie au reziliat prin bună înțelegere înscrisul sub semnătură privată, prin care cumpărase terenul în suprafață de 695 mp, din . B, fie că acel înscris sub semnătură privată a fost doar o promisiune de vânzare nematerializata în transfer al dreptului de proprietate, conform voinței părților. De fapt, din succesiunea evenimentelor rezultă cu evidență înțelegerea dintre cele trei familii în sensul că soții D. I. și I. au întocmit legatul cu titlu particular cu o săptămână înainte de a se înstrăina construcția prin actul sub semnătură privată, ceea ce înseamnă că s-a dorit ca reclamanții să dobândească atât proprietatea terenului, cât și a construcției. Atât terenul, cât și construcția au fost trecute în proprietatea statului pe numele soților M. F. și M. D., prin Decretul Consiliului de Stat nr. 83/1989, deși aceștia nu au fost niciodată proprietari pe teren, iar predarea imobilului s-a făcut de către reclamanți, astfel cum rezultă din procesul-verbal de predare-preluare către ICRAL Berceni.
Prin urmare, trecerea în proprietatea statului a imobilului menționat a avut loc fără titlu. Având în vedere această situație de fapt, reclamanții au obținut sentința civilă nr. 4382/05.12.1990, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, prin care s-a constatat calitatea lor de constructori de buna-credință, în baza căreia au încasat și despăgubirile pentru construcție.
Autorii reclamanților au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1949, de Tribunalul I. – Secția notariat.
Potrivit art. 24 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, persoana prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive, este presupusa că deține imobilul sub nume de proprietar în absența unor probe contrare. După cum se poate observa, nu există probe care să contrazică ipoteza menționată mai sus, iar executarea măsurii abuzive a fost efectuată prin nominalizarea reclamanților în actul de predare a imobilului.
Conform planurilor cu suprapunere, terenul nu este restituibil în natură, iar construcția a fost demolată, astfel că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența CEDO.
Pârâții, deși legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au fost reprezentați în fața instanței pentru a formula apărări.
Instanța a administrat, la solicitarea reclamanților, proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse la dosar fotocopii ale actelor aflate în dosarul administrativ nr._ (f. 57-155) și în dosarul succesoral nr. 33/2001 (f. 198-214) și proba cu expertiză tehnică topografică (raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic D. N. M. fiind depus la filele 18-191). De asemenea, au fost atașate relații comunicate de Primăria Municipiului București – Serviciul de Evidență Domeniu Public și Privat, Primăria Sectorului 4 București – Direcția Impozite și Taxe Locale privind imobilul în litigiu.
Prin sentința civilă nr. 1557/12.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanții P. A. și P. Mirita, în contradictoriu cu pârâții M. București, reprezentat prin Primarul General și S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a desființat dispoziția nr._/16.02.2011 emisă de Primăria Municipiului București și s-a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condițiile Legii nr. 247/2005 cu privire la imobilul situat în București, .. sector 4, compus din teren în suprafața de 473 mp, identificat prin raportul de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul D. N. M. și construcție compusă din trei camere, bucătărie, cămară, magazie din cărămida, WC, cu caracteristicile tehnice și constructive indicate în fișa tehnică a imobilului, despăgubirile fiind stabilite la valoarea de circulație a imobilului din care se va deduce suma de 46.459 rol actualizată.
Pentru a hotărî astfel, analizând materialul probator administrat în cauza, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin dispoziția nr._/16.02.2011, emisă de Primăria Municipiului București, a fost respinsă notificarea formulată de reclamanții P. Mirita și P. A. privind restituirea în natură a imobilul situat în București, ., sector 4, ca nedovedită, întrucât notificatorii au înstrăinat imobilul prin chitanță sub semnătură privată în anul 1957.
Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, “decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Imobilul situat în București, ., sector 4, s-a aflat în proprietatea lui D. I. și D. I., care l-au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.12.1940, de Tribunalul I., Secția Notariat.
Din adresa nr. IIB 174.4/16.02.2012, emisă de Primăria Sectorului 4 București – Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, instanța a reținut că D. I. și D. I. au fost înscriși ca titulari de rol fiscal ai imobilului în discuție.
La data de 01.11.1957, D. I. și D. I. au încheiat cu M. D. și M. F. un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 695 mp, situat în București, . B, sector 4. În înscrisul denumit „chitanță” se menționează că promitenții-vânzători D. I. și D. I. s-au obligat să vândă, și nu să transfere dreptul de proprietate asupra imobilului. În același sens este și clauza prin care părțile au stabilit că respectiva chitanță „nu poate fi transcrisă, nu ține loc de act de vânzare-cumpărare și nu atribuie beneficiarilor nici stăpânire de drept, nici stăpânirea de fapt a terenului”.
Fiind un antecontract de vânzare-cumpărare, acesta nu a transmis promitenților cumpărători dreptul de proprietate asupra terenului. De altfel, convenția nici nu a fost încheiată în forma autentică ad validitatem impusă prin Decretul nr. 221/1950.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15.03.1973, M. D. și M. F. au vândut contestatorilor construcția edificată pe terenul din . B, compusă din trei camere și dependințe.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 83/1989, fiind înscris la poziția nr. 45 din lista anexa cuprinzând construcțiile proprietate personală ce se demolează pentru realizarea obiectivului de investiții „Parc în zona Centrului de cultura și educație socialista a copiilor și pionierilor” din M. București.
Astfel cum rezultă din adresa nr._/06.11.2007, emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, imobilul din ., a fost cuprins în H G nr. 556/17.05.1990, privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile situate în M. București, în anexa nr. 31 a Hotărârii, la poziția nr. 34, fiind înscriși M. D. și M. F. cu teren de 473 mp și construcții în suprafață de 105.04 mp.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 4382/05.12.1990, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții P. A. și P. Mirita și s-a constatat că aceștia au calitatea de constructori de bună-credință ai imobilului din . B, sector 4.
D. I. a decedat la data de 23.05.1974, potrivit certificatului de deces . nr._/19.03.2007, eliberat de Primăria Sectorului 4, iar D. I. a decedat la data de 09.07.1976, conform certificatului de deces . nr._, eliberat de Primăria Sectorului 4 București.
În temeiul art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, sunt imobile preluate abuziv „orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare”.
Așa cum s-a arătat mai sus, imobilul din . B, a trecut în proprietatea statului ca urmare a aplicării Decretului nr. 83/1989 și, ca atare, face parte din categoria celor preluate abuziv, intrând în câmpul de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile acestui act normativ beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, respectiv proprietarii imobilelor de la data preluării abuzive a acestora.
Prin testamentele autentificate sub nr. 1618/08.03.1973 și 1619/08.03.1973, de Notariatul de Stat Local al Sectorului 5 București, D. I. și D. I. i-au instituit pe contestatorii P. A. și P. Mirita legatari cu titlu particular ai terenului în suprafața de 695 mp, situat în București, ..
Cu toate că succesiunea defunctului D. I. a fost dezbătută, fiind eliberat certificatul de moștenitor nr. 30/05.03.2001, de BNP E. M. Schuster, în cuprinsul căruia s-a reținut că unicul moștenitor legal al defunctului este fratele său, Tuica M., instanța a avut în vedere dispozițiile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, care prevăd că „succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi”. Prin urmare, în temeiul acestor dispoziții, contestatorii P. A. și P. Mirita sunt considerați că au acceptat succesiunea defuncților D. I. și D. I. prin cererea de restituire a imobilului formulată conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dar numai în ceea ce privește imobilul situat în București, . B, sector 4. Din acest motiv, este lipsită de relevanță împrejurarea că în certificatul de moștenitor nr. 30/2001 nu s-a reținut calitatea acestora de legatari cu titlu particular al defunctului D. I..
Pe de altă parte, Tuica M., întrucât nu a formulat cerere de acordare de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, nu poate beneficia de prevederile acestui act normativ.
Având în vedere și că antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 01.11.1957 de D. I. și D. I. nu a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului în patrimoniul soților M. D. și M. F., dar și faptul că în procesul-verbal de predare-preluare întocmit de ICRAL București, la data de 02.09.1989, se precizează că proprietarii imobilului din . B, sunt contestatorii P. A. și P. Mirita, iar potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar, instanța a constatat că P. A. și P. Mirita au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.
Față de concluziile raportului de expertiză tehnică topografică întocmit de expertul D. N. M., prin care s-a stabilit terenul în litigiu avea suprafața de 473 mp, de mențiunile din procesul-verbal de predare-primire întocmit de ICRAL Berceni la data de 02.09.1989, în care este indicată aceeași suprafață a terenului expropriat, precum și de relațiile comunicate de . și Primăria Municipiului București, cu adresele nr. 544/13.09.2006 și nr._/_/25.10.2006, în care se arată că terenul din ., avea 473 mp, vor fi înlăturate afirmațiile contestatorilor în sensul că suprafața reală a terenului era de 695 mp.
În ceea ce privește măsurile reparatorii ce pot fi acordate, art. 7 alin. 1 și art. 9 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, stabilesc regula restituirii în natură, urmând ca numai în situația în care această măsură nu este posibilă, să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.
În cuprinsul raportului de expertiză topografică se arată că, în prezent, terenul fostului imobil cu nr. 46 B, de pe . în incinta parcului „Lumea Copiilor”, înscris în CF individuala nr._, cu nr. cad. 8505, și este ocupat de trotuar și alei parc (164.25 mp) și spațiu verde (329.03 mp).
De asemenea, în nota de reconstituire nr._/25.10.2007, întocmită de Primăria Municipiului București, se arată că fostul imobil este afectat în totalitate de elemente de sistematizare – spațiu verde amenajat, alei incintă parc pe suprafața cărora pozează rețele de capace edilitare subterane și lampadare de iluminat public în incinta parcului „Lumea Copiilor”.
Întrucât lucrările pentru care s-a dispus exproprierea terenului au fost realizate și ocupa funcțional întregul teren, contestatorii sunt îndreptățiți, în baza art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, numai la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 473 mp, situat în București, . B, sector 4. De asemenea, conform art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, contestatorii au dreptul de a primi despăgubiri pentru construcția edificată pe teren și demolată ca urmare a sistematizării zonei, în compunerea și cu caracteristicile tehnice și dotările evidențiate în fișa tehnică depusă la fila 25 din dosar, ce urmează a fi stabilite la valoarea de circulație a imobilului, din care se va deduce suma de 46.459 rol actualizată, reprezentând despăgubirile primite de contestatori, conform adresei nr. 544/13.09.2006, emisă de ..
Împotriva sentinței tribunalului au declarat recurs pârâții M. București, prin Primarul General și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.
Prinrecursul formulat de pârâtul M. București, prin Primarul General, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, s-au susținut următoarele:
Prin dispoziția contestată s-a respins notificarea formulată de către contestatori, deoarece nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, având în vedere că imobilul din litigiu a fost vândut către M. D. și M. F.. Conform art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane – aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii.
Deși contestatorii au susținut că au depus acte ce dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilului, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu pot constitui dreptul de proprietate pentru imobil, astfel, la dosarul administrativ nu au fost depuse de către contestatori actele care atestă calitatea de proprietari asupra imobilului, aceștia au vândut imobilul prin chitanță sub semnătură privată.
Referitor la măsurile reparatorii, potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi, conform art. 1 alin. 1 și alin. 2, art. 4, art. 16, și art. 50 din Legea nr. 165/2013, M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1, alin. 2, respectiv, metoda prin puncte cu privire la imobilul în litigiu.
S-a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prinrecursul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă, s-a criticat soluția tribunalului pentru următoarele:
S-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătându-se că în mod greșit, instanța de fond a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu ambii pârâți, inclusiv cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri se acordă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată, și nu de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, neexistând nici un text de lege care să stabilească în sarcina acestuia o astfel de obligație.
De asemenea, dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 prevăd cine este competent și are obligația să dispună acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege și, implicit cui trebuie să se adreseze persoanele îndreptățite cu cererile formulate în acest scop. Textul de lege instituie regula conform căreia deținătorul imobilului este competent să soluționeze cererile formulate de persoanele îndreptățite pentru restituirea în natură a imobilelor, inclusiv prin plata despăgubirilor bănești.
În sensul celor arătate mai sus, recurentul învederează faptul că nu este nici deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă, conform Legii nr. 10/2001 să răspundă notificării formulate în temeiul acestei legi speciale și să emită dispoziția de restituire, în natură sau echivalent.
De asemenea, nu se regăsește în speță nici ipoteza de la art. 28 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, singura prevăzută de lege în care Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al statului, poate sta în judecată, atunci când deținătorul imobilului nu a fost identificat, deoarece din solicitarea adresată instanței prin cererea de chemare în judecată și din actele existente la dosarul cauzei rezultă faptul că reclamanta a formulat notificare către Primăria Municipiului București aceasta fiind și unitatea deținătoare.
Prin urmare, Legea nr. 10/2001 instituie regula conform căreia deținătorul imobilului este competent să soluționeze cererile formulate de persoanele îndreptățite, inclusiv prin dispunerea restituirii în natură.
Astfel, în accepțiunea HG nr. 250/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001:
- unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectura sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);
- entitatea investită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, prefecturile, alte autorități publice centrale sau locale implicate).
Prin urmare, Legea nr. 10/2001 instituie pentru exercitarea dreptului la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv doua etape și anume, o etapă necontencioasă și o altă etapă contencioasă. Învederează că cele două părți "persoana îndreptățită care are calitatea procesuală activă și unitatea deținătoare care are calitate procesuală pasivă, vor avea aceste calități atât în faza necontencioasă cât și în faza contencioasă, neputând fi înlocuite de altă parte sau interveni alte părți.
În speță, în faza necontencioasă unitatea deținătoare și entitatea investită cu soluționarea notificării este M. București (parte în prezenta cauză) și în nici un caz Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Totodată, solicită să se aibă în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin urmare, consideră că în speță, se regăsește situația în care unitatea notificată este obligată să soluționeze notificarea și să ofere măsuri reparatorii dacă restituirea în natură nu este posibilă și nicidecum nu poate fi justificată calitatea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice privind obiectul acestei cereri.
Așadar, învederează că art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, text ce reglementează situația în care restituirea în natură nu este posibilă și care face trimitere expresă la legea specială privind regimul de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, acesta fiind Titlul VII din Legea nr. 247/2005, titlu ce reglementează regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și prevede în acest sens o altă procedură administrativă, în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, căreia propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent îi va fi înaintată.
Prin urmare, față de aceste aspecte, consideră că în cauză devin incidente dispozițiile prevăzute de Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu precădere dispozițiile din art. 13 alin. (1), 131, 16 alin. (2)
Dacă persoana îndreptățită este nemulțumită de cuantumul sau de modalitatea de stabilire a despăgubirilor, or, eventual, de întârzierea nejustificată a acordării acestora, potrivit art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, poate ataca deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu S. R., reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Așadar în raporturile juridice obligaționale, cum este și cel dedus judecații în cauza de față, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei căreia îi revine obligația ce intră în conținutul acelui raport juridic, potrivit regulilor de drept material.
În cauza de față, potrivit legii, nu există obligația proprie a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice în calitate de persoană juridică de drept public, de a despăgubi pe reclamanți în cazul în care nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului. O asemenea obligație proprie nu este stabilită în sarcina Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, nici prin Legea nr. 10/2001 pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, nici prin vreun alt text de lege.
Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 27 pronunțată în dosarul nr. 28/2011 a fost admis recursul în interesul legii și, în consecință, s-a stabilit că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, prin care se solicita obligarea Statului R. să acorde despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, S. R. nu are calitate procesuală pasivă.
Față de argumentele prezentate, recurentul-pârât solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și, pe cale de consecință, admiterea recursului său, cu modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu acest recurent-pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursurile ca fiind întemeiate, urmând a fi admise, prin casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente:
Asupra recursului declarat de către pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, în care se invocă drept unic motiv excepția lipsei calității sale procesuale pasive:
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 120 din 17 februarie 2012, a fost publicată Decizia ICCJ nr. 27 din 14 noiembrie 2011, privind examinarea recursurilor în interesul legii, cu privire la calitatea procesuală pasivă a statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Prin această decizie, au fost admise recursurile în interesul legii și s-a stabilit că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea Statului R. de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, S. R. nu are calitate procesuală pasivă.
De asemenea, s-a stabilit că acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile.
Prin urmare, S. R. nu are calitate procesuală pasivă în cadrul litigiilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr.10/2001, decât în condițiile menționate strict de lege, respectiv art. 28 alin.3, care nu se regăsesc în cauza dedusă judecății.
Totodată, se reține faptul că recurentul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice nu este nici deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă, conform Legii nr. 10/2001 să răspundă notificării formulate în temeiul acestei legi speciale și să emită dispoziția de restituire, în natură sau echivalent.
Ca atare, recursul acestui pârât este întemeiat, iar calitatea sa procesual pasivă nu se justifică în speță, astfel că se va dispune scoaterea din cauză a acestei părți.
Asupra recursului declarat de către pârâtul M. București, prin Primarul General, Curtea observă că în baza art. 137 Cod pr. civilă se impune analiza cu prioritate a excepției de ordine publică a lipsei capacității de folosință a reclamantului P. A., în contradictoriu cu care a fost pronunțată soluția atacată prin recurs.
Conform certificatului de calitate de moștenitor depus în recurs la fila 21, reclamantul P. A. a decedat la data de 04.07.2012 anterior pronunțării sentinței recurate la 12.09.2012.
Cum această împrejurare nu a fost adusă la cunoștința instanței de fond de către părțile interesate, cauza s-a pronunțat în contradictoriu cu o persoană care era lipsită de capacitatea procesuală de folosință, la data soluționării în primă instanță.
Astfel cum rezultă din conținutul certificatului de calitate de moștenitor nr. 125/27.11.2013 emis de BNP R. C. M., după defunctul P. A. au rămas ca moștenitori reclamanta P. Mitrița și fii/fiicele D. M., I. E. C. și P. G. A., care au dobândit calitatea de succesor de la data decesului reclamantului, înaintea soluționării în primă instanță a cauzei. Acestor moștenitori le revine calitatea de reclamanți în cauză, astfel cum au fost menționați în cursul desfășurării recursului.
În aceste împrejurări, deși neimputabilă, soluția primei instanțe este lovită de nulitate absolută, ceea ce impune ca urmare a aplicării motivului de nelegalitate a hotărârii recurate prev. de art. 304 pct. 5 Cod pr.civilă, privind încălcarea normelor de procedură, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 5 Cod pr. civilă.
Ca atare, nu vor mai fi analizate criticile pe fondul dreptului dedus judecății, indicate de către recurentul pârât M. București, prin Primarul General, acestea urmând a fi avute în vedere la reluarea judecății în primă instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, în baza excepției de ordine publică a lipsei capacității de folosință a reclamantului P. A., împotriva sentinței civile nr. 1557 din 12.09.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul-pârât S. R., prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și intimații-reclamanți P. MITRIȚA, D. M., I. E. C. și P. G. A. (moștenitorii defunctului P. A.).
Admite recursul declarat de recurentul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și dispune scoaterea din cauză a acestei părți.
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. C. B. M. S. C. F. P.
GREFIER,
F. J.
Red. ACB
Tehnored. ACB/PS 2 ex.
Jud. fond: S. V.
| ← Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 124/2014.... | Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 121/2014. Curtea... → |
|---|
