Cereri. Decizia nr. 223/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 223/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 223 A
Ședința publică de la 22.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. S. C.
JUDECATOR - M. S.
GREFIER - F. J.
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelantul reclamant B. M. E. și de apelanta pârâtă D. F. împotriva sentinței civile nr.1833 din 16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D., D. A. M., cauza având ca obiect pretenții.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică de la 01.04.2015, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 08.04.2015, la 15.04.2015 și la 22.04.2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 11.07.2012, reclamantul B. M. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D. F., D. D. și D. A. M. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților D. F. si D. D. la plata sumei de 205.000 Euro și a sumei de 30.000 RON reprezentând contravaloarea sumei împrumutate; să se dispună obligarea pârâtului D. A. M. la plata sumei de 6000 RON, reprezentând contravaloarea sumei împrumutate, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că în decursul anilor 2006-2009 a împrumutat pârâților diferite sume de bani, care nu au fost restituire nici până în prezent. Sumele de bani împrumutate au fost date în mai multe tranșe, urmând ca acestea să fie restituite la sfârșitul anului 2010. Astfel, reclamantul a susținut că pârâții D. F. și D. D. au împrumutat de la reclamant la sfârșitul anului 2006 - începutul anului 2007, suma de 125.000 EURO; în perioada lunii august 2007 - februarie 2008, suma de 80.000 EURO; în luna aprilie 2009, suma de 30.000 RON. De asemenea, pârâtul D. A. M., fiul pârâților D. F. și D. D. a împrumutat de la reclamant în 2 tranșe suma de 6000 RON în vara anului 2008, reclamantul susținând că a primit telefon de la pârâta D. F., aceasta rugându-l să îi dea pârâtului D. A. M. suma de 6000 RON, pârâta care se afla la acel moment la Bruxelles, urmând să-i restituie suma de bani la întoarcere. Termenul de restituire a sumelor împrumutate s-a împlinit la sfârșitul anului 2010.
Reclamantul a mai învederat că în luna februarie 2011 a avut o întâlnire la domiciliul reclamantului cu pârâții D. F. și D. D., ocazie cu care aceștia au arătat că nu au mijloace să restituie sumele împrumutate, căzând de comun acord ca data pentru restituirea împrumutului să fie data de 01.07.2011.
Reclamantul a susținut că pentru aceste împrumuturi nu s-au încheiat chitanțe sub semnătură privată sau act autentic, întrucât reclamantul și pârâta D. F. au avut o relație intimă între anii 1975-1982, care din motive personale nu s-a mai finalizat cu încheierea unei căsătorii. Nu s-au întocmit înscrisuri constatatoare întrucât în anul 2009 s-a reluat relația intimă cu pârâta, până în anul 2010; în acest context, a susținut reclamantul că a avut încredere în pârâtă, cu atât mai mult cu cât aceasta avea o situație financiară bună, garantând că la vânzarea proprietății din . restitui sumele de bani împrumutate.
S-a mai arătat că la data de 29.01.2011, pârâta D. F. a sesizat organele de urmărire penală cu o plângere împotriva reclamantului, susținând că acesta ar fi șantajat-o și amenințat-o, formându-se dosarul penal nr. 2370/P/2011. Pârâta a dat declarație în fața organului de urmărire penală prin care a recunoscut sumele de bani împrumutate în perioadele menționate. Mai mult decât atât, și pârâtul D. D. a dat declarație prin care a recunoscut că reclamantul a împrumutat familia cu sumele de bani descrise mai sus, acesta având calitatea de martor. La data de 25 iulie 2011, s-a întocmit referatul de către organul de urmărire penală - Serviciul Investigații Criminale cu propunere de neîncepere a urmăririi penale a reclamantului. Prin rezoluția din data de 12.12.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, s-a dispus neînceperea urmării penale față de reclamant în temeiul art. 228 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. a C. proc. pen.
Reclamantul a mai susținut că anterior formulării unei plângeri penale împotriva sa, a avut o întâlnire cu pârâții D. F. și D. D., când a cerut acestora să-i restituie împrumutul, având în vedere că au vândut imobilul, dispunând de bani. După această întâlnire, pârâta a formulat plângere împotriva sa, crezând că se vor începe cercetările și va fi condamnat, astfel încât să nu mai poată solicita restituirea sumelor de bani. Reclamantul a descris și contextul în care ar fi acordat împrumuturi pârâților, după cum urmează: suma de 125.000 EURO pentru perioadele grele prin care aceștia treceau, întrucât pârâta D. F. a fost condamnată la 3 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prevăzută de art. 257 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal, art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod Penal, prejudiciind Ministerul Agriculturii și Alimentație cu suma de 11._ lei (potrivit deciziei nr. 93/2005 a Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosar nr. 1639/2004); suma de 80.000 EURO au împrumutat-o pârâții pentru finalizarea imobilului din București, ., sector 1; suma de 30.000 RON au împrumutat-o pârâții pentru oficierea căsătoriei fiului lor D. A. M..
La data de 15.06.2012 a notificat pârâții la domiciliile lor să se prezinte la cabinetul de avocat la data de 27.06.2012 ora 16.00 în vederea restituirii sumelor de bani împrumutate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 2158 C. civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu, proba testimonială.
La data de 02.11.2012, pârâta D. F. a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În apărare, s-a învederat că cererea este insuficient timbrată. În cerere nu s-a arătat cursul leu/euro, pe de o parte, iar pe de alta parte, fiind vorba de împrumuturi distincte, taxa judiciară de timbru trebuia să se calculeze separat pentru fiecare sumă pretins împrumutată și cu privire la care se solicita restituirea.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâților D. F. și D. D. la plata/restituirea sumelor de 205.000 Euro și de 30.000 RON, cu titlu de împrumut, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 iulie 2012, reclamantul arăta că sumele solicitate ar reprezenta împrumuturi acordate în perioada 2006 -2009, respectiv: suma de 125.000 Euro pentru „perioada grea "; suma de 80.000 Euro pentru „finalizarea imobilului din București, ., Sector 1" și suma de 30.000 RON pentru "oficierea căsătoriei civile a fiului nostru”. De asemenea, s-a mai susținut că termenul de restituire stabilit ar fi fost pentru sfârșitul anului 2010 și că până în prezent nu s-ar fi restituit nimic.
Pârâta a apreciat că în motivarea cererii s-a susținut o situație de fapt eronată. De asemenea, în mod nereal s-a susținut că pârâta D. F., prin declarația dată în fața organului de urmărire penală ar fi recunoscut sumele de bani pretins împrumutate în perioadele descrise. Sumele solicitate fiind pretinse împrumuturi acordate în mai multe tranșe, iar dreptul la acțiune în sens material fiind prescriptibil, având un obiect patrimonial, instanța de judecată avea obligația de a verifica dacă dreptul la acțiune este prescris, conform art. 18 din Decretul nr. 167/1960.
În notificarea din data de 15 iunie 2012 anexată cererii de chemare în judecată este prezentată detaliat compunerea sumei de 205.000 Euro cu privire la care s-a solicitat restituirea, arătându-se perioada din an în care ar fi fost acordate tranșele. În mod greșit, însă, s-a pretins că aceasta ar fi situația ce rezultă din declarația dată în fața organelor de urmărire penală. Referitor la suma de 205.000 compusă din „35.000 Euro + 90.000 Euro”, s-a arătat că, în ce privește suma de 90.000, față de declarația pârâtei, rezultă că pretenția reclamantului de 90.000 Euro este compusă din 50.000 + 40.000 lei, sume ce însă, așa cum s-a arătat, au fost solicitate de către reclamant: mai întâi, 50.000 Euro pentru „rezolvarea unei situații litigioase” și, apoi, 40.000 Euro ce ar reprezenta cheltuielile făcute de acesta în acest scop. Așadar, este neîndoielnic că pârâta nu a arătat că ar fi primit aceste sume cu titlu de împrumut, ci că reclamantul i-a pretins inițial 50.000 Euro și apoi 40.000 Euro.
De asemenea, în declarație, pârâta a arătat numai că la sfârșitul anului 2006 - începutul anului 2007 a primit suma de 35.000 lei cu titlu de împrumut și că, mai mult decât atât, i-a restituit, în cursul anului 2007, dându-i reclamantului suma totală de 168.000 Euro (35.000 Euro datorie + dobânda aferentă acesteia + 40.000 Euro). Deci, este evident că nu a recunoscut, așa cum a susținut reclamantul, că ar fi primit 90.000 Euro (50.000 + 40.000 Euro), ci a arătat suma care a fost pretinsă de către reclamant (50.000 Euro, iar ulterior, reducând suma inițiala, 40.000 Euro) și a arătat, totodată, că i-a dat 40.000 Euro pe care acesta i-a pretins cu titlu de cheltuieli pe care le-ar fi făcut. În legătură cu suma de 35.000 Euro, s-a învederat că, astfel cum de altfel s-a arătat și în cuprinsul declarației, aceasta a fost restituită integral în anul 2007 (respectiv suma de 128.000 în care a fost inclusă dobânda, plus suma de 40.000 Euro). Prin urmare, din declarația pârâtei reiese că aceasta nu recunoaște existența debitului, ci dimpotrivă, contestă debitul, ce fusese stins prin plată.
În raport de data acordării împrumutului de asemenea, s-a solicitat a se constata că era împlinit termenul de prescripție.
Referitor la suma totală de 80.000 euro (50.000 euro +30.000 euro) acordată pentru „finalizarea imobilului din . sector 1, București” s-a arătat că nici cu privire la aceste sume, declarația pârâtei din fața organelor de urmărire penală nu reprezintă o recunoaștere a existenței debitului. În notificare se arăta de către reclamant că suma de 50.000 euro a fost acordată în august - februarie 2008 și suma de 30.000 Euro - în februarie 2008. Referitor la aceste sume, în declarație a arătat că a restituit suma de 27.000 Euro, în luna august 2008. Față de susținerile reclamantului și în ce privește suma de 80.000 Euro urmează să se constate că termenul de prescripție s-a împlinit în februarie 2011.
Suma ce a fost împrumutată de pârâta D. F. pentru plata telefonului mobil a fost de 1.500 lei, fiind restituită în același an. S-a apreciat că și dreptul la acțiune privind această suma este prescris, suma fiind predată în vara anului 2008, potrivit susținerii reclamantului, termenul împlinindu-se în vara anului 2011. Cu privire la această sumă, nu s-a făcut nicio referire în declarația dată la organul de urmărire penală.
Referitor la suma de 30.000 RON, ce ar fi fost împrumutată pentru oficierea nunții fiului său, s-a învederat că a intervenit prescripția, termenul fiind împlinit în aprilie 2012.
În ceea ce privește suma de 6.000 lei solicitată a fi restituită de D. A. M., s-a arătat că suma ce a fost împrumutată de pârâta D. F. pentru plata telefonului mobil a fost in cuantum de circa 1.500 lei, fiind restituită în același an, dreptul la acțiune fiind oricum prescris, termenul împlinindu-se în vara anului 2011. Cu toate acestea, a arătat pârâta, a fost notificată să plătească și această sumă, deși era stinsă prin plată.
Pârâta a menționat că sesizarea organelor de politie s-a realizat pentru a stopa actele de șantaj și amenințare din partea reclamantului asupra pârâtei și a familiei sale.
La data de 05.11. 2012, pârâtul D. D. a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului București, excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecata; excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar cu referire la fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția necompetentei materiale a Tribunalului București, s-a arătat în esență că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restituirea unor sume de bani pretins predate cu titlu de împrumut, susținându-se că s-ar fi acordat mai multe împrumuturi distincte; cum niciunul din acestea nu depășește ca valoare suma de 500.000 lei, raportat la prevederile art. 2 alin. 1 pct. b) C. proc. civ., Tribunalul București nu este instanța competenta material în soluționarea prezentei cauze.
Referitor la excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, s-a arătat că taxa judiciară de timbru se impunea a fi stabilită prin raportare la fiecare împrumut în parte.
Cu privire la excepția prematurității introducerii cererii de chemare in judecată, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat ca instanța de judecată să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să oblige pe pârâtul D. D. și pe pârâta D. F. la plata sumei de 205.000 euro și 30.000 lei reprezentând contravaloare împrumut acordat. Potrivit art. 1079 C. civ., „daca obligația constă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere printr-o notificare ce se va face prin tribunalul domiciliului său”. Astfel, punerea în întârziere marchează momentul de la care debitorul refuză să execute, iar creditorul este în drept să pretindă obligarea debitorului la îndeplinirea obligației. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a precizat că la data de 15.06.2012 ar fi notificat pârâții la domiciliile lor în ceea ce privește obligația acestora de a se prezenta la data de 27.06.2012, în vederea restituirii sumelor împrumutate, dar notificările trimise la domiciliile de drept ale pârâților s-au întors cu mențiunea „schimbat proprietarul”, iar notificările trimise la domiciliul de fapt al pârâților „nu au fost ridicate”, acestea întorcându-se la cabinetul de avocat care le-a emis. Ca atare, pârâtul nu a intrat niciodată in posesia acelei notificări și implicit nu a putut avea cunoștință despre vreo astfel de notificare cu privire la îndeplinirea vreunei obligații față de reclamant.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul își motivează susținerile prin aceea că în decursul anului 2006-2007 ar fi împrumutat pârâții cu mai multe sume de bani. A învederat pârâtul că astfel cum rezultă din declarația dată în fața organului de urmărire penală, nu a împrumutat nicio sumă de bani de la reclamant.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material s-a arătat că de la data la care reclamantul precizează că s-ar fi acordat respectivele împrumuturi și până la data formulării cererii de chemare în judecată au trecut mai mult de 3 ani și implicit s-a împlinit termenul de prescripție privind dreptul material la acțiune. Având în vedere prevederile art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, a arătat pârâtul că dreptul la acțiune al reclamantului s-a stins prin prescripție datorita faptului ca acest drept nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a arătat că motivarea cererii de chemare in judecata este vagă și imprecisă cu privire la momentele în care s-ar fi acordat respectivele împrumuturi. Pârâtul a învederat existența unor neconcordanțe între motivele de fapt expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, pe de o parte și mențiunile din notificarea atașată acesteia, pe de altă parte.
S-a învederat că nu sunt întrunite toate condițiile de valabilitate (capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților, un obiect determinat și o cauză licită) și de validitate (forma scrisă) ale unei astfel de înțelegeri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ.
La data de 05.11.2012, pârâtul D. A. M. a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.
Cu privire la excepția prematurității, s-a arătat că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art. 1079 C. civ., în sensul că nu a comunicat valabil pârâtului o notificare de punere în întârziere.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, s-a arătat că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din chiar susținerile reclamantului, a rezultat fără tăgadă că împrumutul efectuat de către reclamant în cursul lunii august 2008, a fost efectuat în favoarea pârâtei D. F., ci nu în favoarea pârâtului, care s-a rezumat a prelua suma de 1.500 lei de la reclamant și a o depune ca garanție la operatorul de telefonie, pentru a asigura pârâtei D. F. folosirea telefonului mobil în sistem roaming, aceasta fiind plecată la acea dată în Franța.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, pârâtul a arătat că de la data la care reclamantul a precizat că ar fi acordat respectivul împrumut (august 2008) și până la data formulării prezentei cereri de chemare în judecată (iulie 2012) au trecut mai mult de 3 ani, împlinindu-se termenul de prescripție.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-a învederat caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, soluția impunându-se și prin prisma faptului că reclamantul în toate înscrisurile probatorii din cadrul acestui dosar a precizat că împrumutul a fost acordat mamei sale, D. F..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 09.01.2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 02.10.2013, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepția insuficientei timbrări și excepția prematurității invocate de pârâți, ca neîntemeiate și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. A. M. și D. D..
De asemenea, tribunalul a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, proba testimonială cu un martor, pârâtei D. F. proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, proba testimonială cu un martor, pârâților D. D. și A. M. proba cu interogatoriul reclamantului și proba testimonială cu un martor.
La data de 05.02.2013, reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a învederat că pentru împrumuturile acordate pârâților nu s-a încheiat o convenție, având în vedere relațiile cu pârâta. Mai mult decât atât, aceste împrumuturi au fost acordate în tranșe, ultimul termen de restituire a tuturor împrumuturilor fiind la data de 01.07.2011, cum s-a precizat în referatul organului de urmărire penală.
Proba cu interogatoriile reciproce și proba testimonială cu martorii D. C., B. M. I., B. T. au fost administrate la termenul de judecată din data de 06.03.2013.
Prin încheierea din data de 06.03.2013, tribunalul a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, invocată de pârâți prin întâmpinare.
Prin încheierea din data de 08.05.2013, tribunalul a încuviințat reclamantului și pârâtei D. F. proba testimonială cu încă un martor.
Martorul C. Mitrus L. a fost audiat în mod nemijlocit la termenul de judecată din data de 02.10.2013, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei. La același termen de judecată, tribunalul a constatat imposibilitatea de administrare a probei testimoniale cu martorul N. G., nefiind posibilă identificarea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 1833/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. A. M., D. D., invocată prin întâmpinare, a fost respinsă cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul B. M. E., în contradictoriu cu pârâții D. A. M., și D. D., pentru lipsa calității procesuale pasive, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, invocată de pârâta D. F., prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiată, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâta D. F., a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 80.000 Euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății și la plata sumei de 30.000 RON, a fost admisă în parte cererea accesorie formulată de reclamant privind cheltuielile de judecată, a fost respinsă cererea de obligare a pârâților D. A. M. și D. D. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, a fost obligată pârâta D. F. la plata către reclamant a sumei de 10.978,96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 2.946,96 lei reprezentând onorariu avocat și suma de 8.032 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, a fost obligat reclamantul la plata către pârâta D. F. a sumei de 5.316,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, au fost compensate în parte cheltuielile de judecată urmând ca în final pârâta să achite reclamantului suma de 5.662,66 lei și s-a luat act că pârâții D. A. M. și D. D. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților D. F. și D. D. la plata sumelor de 205.000 Euro și 30.000 Ron și obligarea pârâtului D. A. M. la plata sumei de 6.000 Ron, predate cu titlu de împrumut.
Pârâții D. F. și D. D. sunt foști soți, căsătoria încheiată între aceștia fiind desfăcută prin sentința civilă nr. 5975/10.06.2005, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria sector 1 București în dosarul nr._/2005, iar pârâtul D. A. M. este fiul acestora.
Tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză a relevat caracterul întemeiat al cererii de chemare în judecată în ceea ce privește sumele de 80.000 Euro și 30.000 Ron în raport de pârâta D. F..
Astfel, tribunalul a reținut că prin plângerea formulată la data de 29.01.2011 înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria sector 1 București la data de 02.02.2011, pârâta D. F. susținea că a primit mai multe amenințări cu privire la integritatea fizică a membrilor familiei sale de la numitul Berneagă M. E., cu scopul de a o determina să încheie act de transmitere a proprietății asupra imobilului deținut de către fiul său, D. A. M. din ., sector 1. Tribunalul a constatat că prin declarația din data de 29.01.2011 dată în fața organelor de cercetare penală, pârâta D. F. a arătat: „(…) împrumutasem la sfârșitul 2006-începutul 2007 suma de 35.000 Euro, înapoindu-i în august 2007 suma totală de 168.000 Euro (35.000 Euro datorie, dobânda aferentă acesteia, 128.000 Euro plus 40.000 euro menționați mai sus)”. Cu privire la această din urmă sumă, pârâta arăta că a fost solicitată de reclamant pentru acoperirea unor cheltuieli legate de implicarea sa în soluționarea unui litigiu în care era implicat soțul pârâtei. „Banii au provenit din vânzarea imobilului din . restul banilor am achiziționat un imobil situat în ., perioada august 2007-februarie 2008. Pe terenul respectiv am ridicat și consolidat două corpuri de clădire și pentru a le finaliza am mai împrumutat de la Berneagă M. E. sumele de 50.000 Euro noiembrie 2008, 30.000 februarie 2009 și_ lei aprilie 2009. Din aceste împrumuturi am reușit să returnez suma de 27.000 Euro în aprilie 2009”.
Prin declarația dată în fața organelor de cercetare penală, pârâtul D. D. a arătat că „(…) în august 2006 (…) soția mea s-a împrumutat de la Berneagă E. cu suma aproximativă de 30-40 mii Euro, urmând ca după vânzarea imobilului să îi restituie suma de 128.000 Euro.”; „în decursul următorilor ani, soția mea a mai împrumutat de la Berneagă M. E. diverse sume de bani, respectiv în anul 2008, suma de 80.000 euro pentru renovarea unui imobil din ., iar în anul 2009, a mai obținut 300 milioane lei cu ocazia căsătoriei fiului nostru. Fac precizarea că aceste împrumuturi au fost obținute doar în baza unui acord verbal între soția mea și Berneagă M. E., fără a fi întocmit în acest sens niciun document.”
Acordarea sumei de 125.000 Euro cu titlu de împrumut de către reclamant în favoarea pârâtei D. F. la începutul anului 2007, în mai multe tranșe, a rezultat din recunoașterea pârâtei anterior menționată și din depoziția martorului D. C. coroborată cu depoziția martorului C. Mitrus L., prezenți cu prilejul remiterii acestor sume de bani.
Nu mai puțin însă, tribunalul a valorificat depoziția martorului B. M. I. din care a rezultat că în luna iulie 2008, a însoțit-o pe pârâta D. F., asistând la o discuție între aceasta din urmă și angajatul băncii, care a învederat că pentru plata unei sume de 150.000 Euro ar fi fost indicat un virament bancar, pârâta replicând în sensul că trebuie să facă o plată cash. Ulterior, pârâta, reclamantul și angajatul băncii s-au retras într-o încăpere, ulterior reclamantul părăsind încăperea respectivă cu un plic galben care purta sigla Băncii Transilvania.
De asemenea, tribunalul a reținut că reclamantul a acordat pârâtei D. F. suma de 50.000 Euro în noiembrie 2008, 30.000 Euro în februarie 2009, suma de 3.000 Ron în aprilie 2009, astfel cum a rezultat din recunoașterea cuprinsă în plângerea adresată organelor de urmărire penală coroborată cu depoziția martorului D. C., prezent la remiterea sumelor de bani și cu declarația dată în fața organelor de urmărire penală de pârâtul D. D..
Reținând situația de fapt menționată, sarcina probei fiind răsturnată, pârâtei D. F. îi revenea sarcina de a produce dovezi în sprijinul susținerii potrivit căreia ar fi restituit suma de 27.000 euro. Nu poate fi reținută în detrimentul celor menționate în precedent depoziția martorului B. M. I. care a relatat cu privire la predarea către reclamant în luna august 2007 a sumei de 28.000 Euro, împrumuturile analizate fiind ulterioare acestei plăți.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. D. și D. A. M., excepție de fond, absolută și peremptorie, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată.
Astfel, în ceea ce îl privește pe pârâtul D. D., tribunalul a reținut că reclamantul, căruia îi revenea sarcina probei potrivit disp. art. 1169 cod civil din 1864, nu a produs dovezi care să ateste că împrumuturile ar fi fost acordate acestui pârât. Dimpotrivă, răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 1 din cadrul interogatoriului ce i-a fost administrat în cauză de către pârâtul D. D., constituie o recunoaștere pură și simplă a împrejurării că nu i-a acordat pârâtului menționat sume cu titlu de împrumut. Întrebat fiind dacă a acordat vreo sumă de bani pârâtului D. D., reclamantul a răspuns: „Lui personal nu i-am acordat bani cu împrumut și nici nu i-am remis sume de bani, dar acesta a fost prezent la întâlnirile cu D. F., când i-am acordat împrumuturi acesteia din urmă”. Tribunalul a apreciat că din conduita reclamantului a rezultat că acesta și-a conceput demersul ca fiind îndreptat inclusiv împotriva pârâtului D. D. prin prisma împrejurării că în opinia sa împrumuturile au profitat familiei. Or, raportat la cauza juridică a cererii de chemare în judecată, respectiv răspunderea contractuală și la împrejurarea că probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat acordarea unor împrumuturi pârâtului D. D., tribunalul apreciază că acesta nu justifică legitimare procesuală pasivă în prezenta cauză, nefiind confirmată identitatea între persoana pârâtului și subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, cu referire la pârâtul D. A. M., tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză nu a relevat că acesta ar fi avut calitatea de parte contractantă în cadrul unei convenții de împrumut încheiate cu reclamantul.
În acest sens, probatoriul administrat în cauză a relevat, într-adevăr, remiterea sumei de 6.000 lei de către reclamant pârâtului D. A. M., acesta acționând însă în calitate de împuternicit al pârâtei D. F..
Situația de fapt menționată a rezultat pe de o parte din răspunsul dat de această pârâtă la întrebarea nr. 22 din cadrul interogatoriului ce i-a fost administrat în cauză la cererea reclamantului. Întrebată fiind: „Recunoașteți că în vara anului 2010, respectiv august 2010, mi-ați telefonat pentru a mă ruga să-l împrumut pe fiul dumneavoastră cu suma de 6.000 Ron, dumneavoastră fiind plecată la Bruxelles, urmând ca această sumă să mi-o restituiți împreună cu celelalte?”, pârâta a răspuns: „Nu a existat discuție la acel moment pentru acordarea unui împrumut în favoarea fiului meu. Nu a existat o asemenea discuție nici în anul 2008. O asemenea discuție a existat în luna iulie 2007, în contextul în care aflându-mă la Bordeaux mi-a fost necesară plata unei sume de bani pentru efectuarea de convorbiri în sistem Roaming. Am discutat cu reclamantul să remită această sumă de bani fiului meu A., iar acesta a plătit serviciile Vodafone.” Teza menționată a fost susținută și de pârâtul D. M. A., care la întrebarea nr. 1 din cadrul interogatoriului administrat în cauză a arătat: „(…) În august 2007 am venit la imobilul reclamantului pentru a împrumuta 1.500 lei. Banii nu erau pentru mine, ci erau destinați achitării unor sume de bani la Vodafone România, pentru că mama mea, care se afla în străinătate la data aceea (Franța), să poată folosi serviciul Roaming. Mama mi-a solicitat acest lucru”.
Mai mult decât atât, situația de fapt menționată a rezultat și din depoziția martorului D. C. care a arătat că: „în ceea ce privește remiterea sumei de 6.000 lei către D. A., am asistat la convorbiri telefonice între reclamant și doamna D. F., aceasta din urmă solicitând reclamantului să remită această sumă de bani fiului său, aceasta fiind plecată în străinătate”.
În același sens este și răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 6 din cadrul interogatoriului administrat în cauză de către pârâtul D. A. M.. Întrebat fiind dacă recunoaște că în declarația dată în fața organelor de cercetare penală (06.05.2011), a susținut că împrumuturile solicitate pârâtului D. A. M. le-a acordat pârâtei D. F., reclamantul a răspuns „La rugămintea ei”. De asemenea, prin răspunsul său la întrebarea nr. 9 din cadrul interogatoriului administrat în cauză la cererea pârâtei D. F. („Recunoașteți că am vorbit la telefon în luna iulie 2007, ocazie cu care v-am întrebat dacă puteți să îmi dați până mă întorc în țară, suma de 1.500 lei pentru plata Roaming-ului meu, eu fiind plecată la Bordeaux?”), reclamantul a răspuns: „Nu, mi-a solicitat 6.000 lei pe care i-am împrumutat în două tranșe (…)”. În sprijinul considerentelor reținute anterior, este și răspunsul reclamantului la întrebarea nr. 7 din cadrul interogatoriului administrat în cauză la cererea pârâtului D. A. M., referitor la discuțiile purtate în vederea rambursării împrumuturilor acordate, reclamantului arătând că „În ceea ce îl privește pe pârâtul D. A., nu au existat astfel de discuții niciodată”. Or, este greu de acceptat teza potrivit căreia, dacă împrumutul menționat ar fi fost acordat într-adevăr pârâtului D. M. A., reclamantul nu ar fi purtat discuții cu acesta anterior demersului său judiciar în vederea rambursării sumelor împrumutate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, tribunalul a constatat că recunoașterea împrumuturilor acordate efectuate în cuprinsul declarației date în fața organelor de urmărire penală la data de 29.01.2011 constituie o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în accepțiunea disp. art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Or, date fiind efectele întreruperii prescripției, de ștergere a timpului scurs anterior întreruperii, cu consecința curgerii unui nou termen de prescripție, cererea de chemare în judecată formulată la data de 11.07.2012, apare ca fiind formulată în cursul termenului general de prescripție extinctivă de 3 ani.
Pentru considerentele menționate în precedent, în temeiul disp. art. 996, art. 1584 Cod Civil din 1864, tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în contradictoriu cu pârâta D. F., cu consecința obligării acesteia la plata către reclamant a sumei de 80.000 Euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății și la plata sumei de 30.000 RON.
În raport de soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu această pârâtă, în temeiul disp. art. 274 alin. 1, 276 Cod pr. civ., tribunalul a admis în parte cererea accesorie formulată de reclamant privind cheltuielile de judecată, cu consecința obligării pârâtei D. F. la plata către reclamant a sumei de 10.978,96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care suma de 2.946,96 lei reprezentând onorariu avocat (40,93%, reprezentând proporția pretențiilor admise, raportat la cursul euro de 4,52 lei, din totalul cheltuielilor efectuate de reclamant cu acest titlu de 7.200 lei) și suma de 8.032 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferentă pretențiilor formulate de reclamant apreciate ca fiind întemeiate (80.000 EuroX4,52 lei+30.000Ron). De asemenea, tribunalul a dispus obligarea reclamantului la plata către pârâta D. F. a sumei de 5.316,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat (determinat prin raportarea cotei de 59,07% la totalul cheltuielilor efectuate cu acest titlu de 9.000 lei). Tribunalul a procedat la compensarea în parte a cheltuielilor de judecată menționate, urmând ca în final pârâta să achite reclamantului suma de 5.662,66 lei.
În raport de soluția de respingere a cererii de chemare în judecată precizate cu pârâții D. A. M. și D. D., pentru lipsa calității procesuale pasive, reținând culpa procesuală a reclamantului în demararea procedurii judiciare în contradictoriu cu acești pârâți, în raport de disp. art. 274 alin. 1 Cod pr. civ., tribunalul a respins cererea accesorie de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Tribunalul a lua act că pârâții D. A. M. și D. D. nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul B. M. E. a declarat apel solicitând în temeiul art. 296 cod procedură civilă, admiterea apelului și schimbarea in parte a sentinței civile nr. 1833/16.10.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civila, în sensul admiterii acțiunii si obligării paraților D. F. si D. D. la plata sumei de 205.000 EURO si paratul D. A. M. la plata sumei de 6000 lei, reprezentând împrumuturi nerestituite si obligarea paraților la plata cheltuielilor de judecata in totalitate reprezentând taxa judiciara de timbru si onorariu avocat.
După prezentarea situației de fapt și a stadiului procesual, reclamantul- apelant a arătat că soluția instanței de fond este criticabilă întrucât, în ce privește restituirea sumei de 125.000 EURO, instanța de fond greșit a respins restituirea acestei sume, pe motiv ca, din declarația martorei pârâtei respectiv B. M. luliana rezultă că in luna iulie 2008 a asistat la o discuție intre reclamant, parata si angajatul băncii care a învederat ca a restituit suma de 150.000 EURO.
Apelantul reclamant solicită să se aibă în vedere ca martora pârâtei declara ca, pârâta primește un împrumut de la reclamant in suma de 50.000 euro, nu știe data când a împrumutat și nici data restituirii. Martora mai declara ca pârâta restituie in august 2007 suma 28.000 euro si suma de 500 euro pentru plata serviciilor de telefonie. Suma de bani provenea din vânzarea imobilului din . imobil a fost vândut la data de 05.09.2007. „In toamna anului 2007 a fost de fata împreuna cu paratul Dinculecu D., când parata ii preda reclamantului un plic care conținea suma de 100.000 euro, nu cunoaște cu ce titlu s-a efectuat aceasta suma". In luna iulie 2008 a însoțit-o pe parata la banca Transilvaniei unde a asistat la o discuție cu angajata băncii pentru retragerea unei sume de 150.000 euro. Aceasta nu a asistat la restituirea sumei.
Deci, din declarația martorei reiese ca soții D. împrumuta de la reclamant suma de 50.000 euro si au restituit reclamantului suma de 278.000 euro. Din declarația martorei nu reiese ca pârâta a restituit suma de 125.000 EURO si ca a fost de față la restituirea acestei sume de bani, mai mult martora declara ca toate sumele de bani pe care pârâta le-a restituit reclamantului au fost restituite in plic si nu știe cu ce titlu s-au restituit.
Atât din proba cu interogatoriu cat si din declarația pârâtului D. D. suma de 125.000 EURO a fost împrumutata pârâtei pentru nevoile familiei si pentru achiziționarea altor imobile, respectiv: in perioada anului 2007- 2008 ( imobilele - . (27.09.2007), . (10.12.2007), ..11 (anul 2008).
Din probatoriul administrat in cauza de pârâți respectiv înscrisuri, interogatoriu si martori nu rezultă ca aceștia ar fi restituit sume de bani reclamantului, având in vedere ca martora B. declară că a împrumutat doar suma de 50.00 euro si restituie o suma mult mai mare respectiv suma de 278.000 euro.
Mai mult instanța nu a avut in vedere înscrisurile depuse de pârâtă respectiv extrasele de conturi si înscrisuri depuse de apelantul reclamant respectiv extrasele de carte funciara.
Din lecturarea extraselor de cont, respectiv ridicarea unor sume in numerar de pârâtă din conturi, coincide cu cumpărarea imobilelor de către parata in perioada anului 2007- 2008 ( imobilele - . (27.09.2007), . (10.12.2007), ..11 (anul 2008).
La dosarul cauzei sunt depuse extrase de carte funciara cu imobilele achiziționate de parata D. si fiul acestuia pârâtul D. A. M., din care rezulta perioada cumpărării acestor imobile.
Sumele retrase de pârâtă coincid cu datele achiziționării imobilelor de mai sus. Aceste imobile au fost achiziționate la datele scrise mai sus si ipotecate in anul 2008 cu un an după achiziționare.
Suma de 125.000 EURO împrumutata de apelantul reclamant soților D. este dovedita atât din declarațiile pârâților date in fata organului de urmărire penală cât si din declarațiile martorilor propuși de apelantul reclamant, care declara „ ca au fost de fata la discuția dintre reclamant si parați si mai mult la acordarea împrumutului pârâților".
În ce privește suma de 6000 RON împrumutată pârâtuilui D. A. M., instanța de fond omite a se pronunța cu privire la aceasta suma in nici un fel.
Instanța cu privire la restituirea sumei de 6000 lei împrumutata paratului D. A. M., nu soluționează acest capăt de cerere, doar motivează in considerentele hotărârii, probatoriul administrat, din care rezulta ca paratul a primit cu împrumut suma de 1500 lei și nu de 6000 lei.
Apelantul reclamant solicită să se aibă în vedere ca acest împrumut a fost acordat de acesta pârâtului D. A. M. la rugămintea mamei pârâtului respectiv, pârâta D. F., astfel cum rezulta si din interogatoriu propus atât pârâtei cât si pârâtului, cat si din declarația martorului propus de apelantul reclamant, D. C..
Suma de bani împrumutată pârâtului D. A. M., rezulta si din răspunsul la interogatoriu pârâtului cat si a pârâtei. Pârâții recunosc acest împrumut dar o alta suma mai mica.
Martora B. M., propusă de pârâta D. F. declara ca reclamantul i-a dat suma de bani pârâtului D. A. M. „in, luna august 2007 parata D. F. avea nevoie de aceasta suma pentru achitarea serviciului de Roming Vodafone.
Pârâta D. F. recunoaște la interogatoriu la întreb. Nr. 22, ca fiul ei respectiv paratul D. A. M. a primit suma de 1500 lei de la apelantul reclamant si nu suma de 6000 lei. „ Am discutat cu reclamantul sa remită aceasta suma de bani (1500 lei) fiului meu A., iar acesta a plătit Serviciile Vodafone"
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a paraților D. D. si D. A. M., instanța greșit a admis-o pentru următoarele considerente:
În ce privește pârâtul D. D., prin declarația dată in fața organelor de urmărire penală declara și recunoaște că ii cunoaște pe reclamant de la soția acestuia. În anul 2006, când în urma unei hotărâri în familie, de a vinde imobilul din București, ., sect. 1, soția pârâtului D. F. a împrumutat de la reclamant suma de 125.000 EURO, suma ce trebuia restituita după vânzarea imobilului mai sus descris, pârâții nerestituind nici o suma de bani.
Pârâtul i-a declarat apelantului reclamant ca soția sa, pârâta D. F. a împrumutat diverse sume de bani, respectiv in anul 2008 suma de 80.000 EURO, pentru consolidarea unui imobil din București, ., iar in anul 2009 a mai împrumutat de la reclamant suma de 30.000 lei cu ocazia căsătoriei fiului lor paratul D. A. M..
Chiar pârâtul declara ca sumele împrumutate au fost pentru nevoile familiei, pentru imobilele descrise mai sus si pentru căsătoria fiului lor. Mai mult paratul avea cunoștința de aceste împrumuturi acordate de reclamant pentru nevoile familiei numai ca, parata D. F. i-a solicitat reclamantului, aceste împrumuturi, având în vedere legătura dintre reclamant si soția sa si după anul 2010 având relații de prietenie, "de încredere intre cele doua familii. Acesta mai declara ca a mers de mai multe ori cu soția lui la domiciliul reclamantului pentru a discuta restituirea împrumuturilor.
Mai mult aceste sume de bani împrumutate pârâților reies din declarația pârâților în fata organelor de urmărire penală, din interogatoriu și din declarațiile martorilor propuși de apelantul –reclamant respectiv martorul D. C. si Mitrus L..
În ce privește cheltuielile de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru si onorariu de avocat, apelantul reclamant solicită admiterea în întregime conform chitanțelor depuse la dosarul de fond.
În concluzie apelantul reclamant solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii in totalitate si cheltuielilor de judecata (taxa judiciara de timbru si onorariu de avocat)
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 282-298 și art. 274 cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel și pârâtă D. F..
Apelanta-pârâtă a arătat că apelul său vizează soluția de obligare a pârâtei la plata sumei de 80.000 Euro și a sumei de 30.000 RON, precum si a cheltuielilor de judecată, soluție ce este nelegală si netemeinică.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune in sens material apelanta pârâtă a precizat că în mod greșit a fost respinsă de instanța de fond.
A arătat apelanta că instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, pe un singur considerent, și anume acela că: "recunoașterea împrumuturilor acordate efectuate în cuprinsul declarației date în fața organelor de urmărire penală la data de 29.01.2011 constituie o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția. Or, date fiind efectele întreruperii prescripției, de ștergere a timpului scurs anterior întreruperii, cu consecința curgerii unui nou termen de prescripție, cererea de chemare in judecata formulata la data de 11.07.2012, apare ca fiind formulata in cursul termenului general de prescripție ".
Apelanta a arătat că din cererea introductivă, precum și precizarea depusă pentru termenul din 6.03.2013, potrivit susținerilor reclamantului, reiese că pretențiile solicitate reprezintă mai multe raporturi juridice (convenții de împrumut) distincte, arătând ca sumele pretins a fi fost împrumutate au fost acordate în mai multe rânduri.
Apelanta - pârâtă a solicitat a se constata că era împlinit termenul de prescripție la data introducerii cererii de chemare în judecată (înregistrate in data de 11 iulie 2012) potrivit regulii de calcul înscrise în art. 7 din Decretul nr. 167/1958-prescripția extinctiva începe sa curgă de la data nașterii raportului juridic, când nu exista termen sau condiție suspensiva ori când obligația urmează să se execute la cererea creditorului, instanța având obligația de a verifica daca dreptul la acțiune este prescris, conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958 republicat in 1960).
A mai arătat apelanta că instanța de fond, prin încheierea de ședință de la data de 9.01.2013, a dispus ca reclamantul sa indice in scris, data certa a fiecărei pretinse convenții de împrumut si sa depună aceasta precizare la dosar.
Nici în cererea de chemare in judecată si nici prin " precizarea" depusă reclamantul nu a precizat momentul / cuantumul sumei pretins acordate, ci a menționat doar perioada.
Prin precizare, reclamantul a arătat că pentru împrumuturi nu a încheiat convenție scrisă și a operat o decalare a perioadei in care a pretins (inițial) ca ar fi fost acordate sumele, fapt ce, evident, nu poate avea drept alta explicație decât apărarea (excepția prescripției) invocata prin întâmpinare.
Astfel:
- perioada "sfârșitul anului 2006 - începutul anului 2007" a fost decalată, la începutul anului 2007-primavara anului 2007 (februarie, martie 2007 ) pentru suma de 125.000 Euro (data in mai multe transe) ; iar
- perioada "lunii august 2007-februarie 2008" fiind indicată pentru suma de 80.000 Euro) a fost decalata, la noiembrie 2008 (pentru suma de 50.000 Euro) si "luna februarie 2009" pentru suma de 30.000 Euro.
Prima subliniere ce se impune a fi făcută, deci, este aceea ca susținerile făcute de reclamant in cauza prin cererea inițiala/notificare/precizare/somația de plată, ca si in istoricul prezentat prin cererea sa de apel), sunt contradictorii cu privire la data acordării /scadentei pretinselor împrumuturi ce ar fi fost acordate apelantei.
Având în vedere ca suma totala pretins a fi fost împrumutată este considerabilă, este greu de crezut că reclamantul nu și-ar fi putut aminti data pretinsei remiteri a sumelor solicitate, daca împrumuturile ar fi fost reale si/sau daca nu ar fi fost restituite.
Referitor la scadenta, prin "precizarea" depusă, de asemenea, a operat o decalare.
Inițial a indicat ca data scadenta ar fi fost la sfârșitul anului 2010, dar, ulterior, s-ar fi convenit ca data de restituire-1.07 2011 (data ce ar fi fost stabilita in luna februarie 2011).
Deci, și cu privire la " data scadentei" se impune a fi făcuta sublinierea că, de asemenea, susținerile făcute în timp de către reclamant sunt neconcordante ( in acțiune se arata ca scadenta ar fi fost la sfârșitul anului 2010 si in februarie 2011, ar fi fost amânata la 1.07.2011 ; iar in "precizare", ca in februarie 2010. prelungita in februarie 2011 si apoi amânata la 1.07.2011).
Apelanta arată că susținerile reclamantului privind aceste aspecte semnalează neverosimilitatea acestora și faptul ca ajustarea datelor, operata prin precizare, s-a făcut evident in scopul de a evitare a incidenței prescripției dreptului la acțiune.
Prin precizare, în subsidiar, se prevalează, însă, de întreruperea cursului prescripției, pe motiv ca sumele ar fi fost recunoscute.
Relevanta în aprecierea veridicității susținerilor reclamantului privind existenta/ data acordării/ scadentei pretinselor împrumuturi o reprezintă "circumstanțele/motivele/condițiile " de acordare arătate (de către reclamant, ce sunt însa contrazise de probele administrate.
Astfel, referitor la suma de 125.000 Euro, reclamantul a arătat ca s-a acordat la sfârșitul anului 2006-inceputul anului 2007 (in cererea inițiala, pentru "perioada grea") in mai multe transe si (adaugă in precizare) ca urma sa fie restituit din prețul de vânzare ce va fi obținut pentru imobilul din ., însa cu acest preț s-ar fi achiziționat alte imobile (din ., la sfârșitul anului 2007; ., la sfârșitul anului 2007, .. 11-primăvara anului 2008).
Situația de fapt rezultata din probe este următoarea:
- pt. imobilul din .-a perfectat in 5 septembrie 2007, iar imobilul din . fost cumpărat cu credit de la banca, ipoteca imobiliara fiind înscrisa la 18 aprilie 2008, așa cum rezulta din extrasul CF depus la dosar;
- prețul încasat din vânzarea imobilului din . (mai mult decât) îndestulător pentru sumele retrase (in 6 sept 2007 - 50.000 Euro si oct._ Euro) si pentru achiziționarea imobilelor din .. Luterana.
În raport de susținerea reclamantului potrivit căreia împrumutul urma sa fie restituit din prețul obținut din vânzarea imobilului din . avut loc in 5 sept. 2007), rezulta ca momentul împlinirii termenului de prescripție pentru acest pretins împrumut este data de 5 septembrie 2010 (deci anterior declarației din data de 29 ian.2011)
În ce privește suma de 80.000 EURO, in cererea inițiala reclamantul arata ca s-ar fi acordat in august 2007- februarie 2008; prin precizarea depusa, reclamantul revine si arata ca 50.000 Euro s-ar fi acordat in luna noiembrie 2008 si suma de 30.000 Euro - in februarie 2009 pentru renovarea si consolidarea a doua corpuri ale imobilului din . (după data încheierii contractului de închiriere).
Cu privire la acest imobil din . apelanta pârâtă a depus la dosar contractul de închiriere încheiat la data de 20.05.2008, cu B. M. pentru o perioada de 3 ani, chirie 3850 Euro/luna, reziliat in 20.11.2008 si declarațiile privind venituri estimate din cedarea folosinței bunurilor privind acest contract.
De subliniat este faptul ca, inițial, reclamantul a contestat in ședința publica (din 6.03.2013. la interogatoriu) existenta acestui contract, pentru ca apoi sa revină (la termenul următor, din 8.05.2013, prin "note de ședința"), cu o motivație contradictorie, ca ar fi fost încheiat în vederea obținerii unui contract de credit, pentru a demonstra veniturile realizate, pe de o parte; pe de alta parte, ca partenerul sau nu ar fi mai dorit sa investească in imobil, susțineri contrazise/nedovedite cu probe.
Apelanta arată ca acest contract a fost încheiat (30 mai 2008) ulterior obținerii creditului pentru cumpărarea imobilului din . de 18 aprilie 2008). Mai mult, in 23 iulie 2008, reclamantul a făcut o plata parțiala a chiriei, de 11.500 Euro, si numai la cca 5 luni (in oct. 2008 ) contractul a fost reziliat.
Acest contract, așadar, face dovada ca lucrările de renovare la imobilul situat in ., erau terminate, deci contrazice susținerea făcuta prin precizarea depusa de recl. M.E. B., în sensul ca în luna noiembrie 2008 si februarie 2009, ar fi dat cu împrumutat suma de 50.000 si 30.000 Euro in scopul efectuării renovării/consolidării imobilului din ..
Față de susținerea privind motivul acordării sumelor, in cauza, așadar, s-a dovedit ca perioada precizata de reclamant (noiembrie 2008-februarie 2009, relativ la sumele de 50.000 euro si 30.000 Euro) este nereala, fiind exclusa de probe, din care rezulta ca in mai 2008 imobilul era renovat, fiind încheiat contract de închiriere, coroborat si cu dovada disponibilului existent in cont ( din care s-a operat retragerea de 150.000 Euro din iulie 2008).
Mai întâi este de subliniat că și susținerea făcuta in subsidiar explica decalarea operata (prin precizare depusa) a perioadei in care s-ar fi acordat împrumuturile, respectiv pentru a se putea susține ca declarația data la organele de cercetare ar fi plasata înlăuntrul termenului de prescripție.
Aceasta "completare" este evident o "ajustare " a susținerilor inițiale, urmare a apărărilor formulate prin întâmpinare.
Condițiile cerute pentru a opera efectul întreruptiv al cursului prescripției sunt: -"recunoașterea" să fie neîndoielnică, în sensul că ea trebuie sa rezulte fără echivoc din acțiunile debitorului; -"recunoașterea" sa se plaseze înlăuntrul termenului de prescripție.
Sesizarea organelor de politie a fost făcută în scopul de a stopa actele de șantaj și amenințare din partea reclamantului asupra pârâtei si a familiei sale și de extorcare financiara pentru sume nedatorate.
Ca urmare, nu se poate considera că declarația ar putea reprezenta "recunoaștere" ce ar putea avea ca efect întreruperea termenului de prescripție având in vedere ca "recunoașterea", pentru a constitui o cauză de întrerupere, trebuie sa fie neîndoielnica, să rezulte fără echivoc din acțiunile debitorului si sa fie făcuta în termenul de prescripție.
Din analiza atentă a acestei declarații este exclus a fi apreciata drept "recunoaștere", având în vedere aspectele ce reies din aceasta:
- din declarație (chiar in partea de început) reiese, pe de o parte, alta natura a pretențiilor reclamantului, și anume pentru "rezolvarea" unei situații litigioase, precum si, fata de solicitarea mea de a înceta orice implicare, pentru cheltuielile pe care le-ar fi făcut; pe de alta parte, este arătat faptul plații sumei de 168.000 Euro (in 2007) si a sumei de 27.000 Euro (în 2008);
- faptul pretinderii de dobânzi (exorbitante, de tip capitalizat);
- faptul urmăririi de către reclamant, a paraților si presiunile exercitate, inclusiv întocmirea unui document in sensul ca în caz de deces al vreunuia, copii sa preia datoria;
- faptul care a condus la sesizarea la organele penale (amenințări insistente la viața/sănătatea fiului si fiicei, din partea reclamantului, pentru obținerea transferului proprietății fiului, pentru pretinsa "datorie" de 400.000 Euro) si aspectele ce au justificat temerile (antecedentele penale al reclamantului, pentru fapte de violenta);
În atare circumstanțe, deci, nu se poate considera că declarația ar fi fost făcuta benevol, in ideea executării unei obligații morale.
Față de cuprinsul în ansamblu al declarației, aceasta nu poate fi apreciată, ca un " act de recunoaștere", fiind arătate împrejurări care neaga/anihilează/schimba natura/ esența faptului prezentat de reclamant ca temei al pretențiilor sale si rezultând ca sesizarea a fost urmarea presiunilor nejustificate pentru obținerea de sume nedatorate, deci sesizarea este o acțiune contrara recunoașterii, având ca resort temerile create de actele de amenințare (cu fapte contra persoanei copiilor mei) din partea reclamantului, cunoscând ca, având antecedente sale penale pentru astfel de fapte (contra persoanei si patrimoniului - viol, vătămare corporala, înșelăciune, etc) si ca "folosește mijloace violente pentru a recupera diferite creanțe", având o firma de recuperare( la dosar sunt depuse înscrisuri printate de pe net din care rezulta « reclama » făcuta in "calitate" de « detectiv particular » ).
Instanța de fond, deci, nu a făcut analiza actelor dosarului si fără a stabili momentul acordării, a conchis în sensul constatării "recunoașterii", dând automat eficienta efectului întreruptiv al recunoașterii, in condițiile ia care in cauza nu rezulta îndeplinirea cerințelor legale privind "recunoașterea" si momentul la care a fost făcuta declarația este (așa cum am arătat mai sus) plasat după împlinirea termenului de prescripție ( prin raportare la perioadele inițial indicate in care ar fi avut loc acordarea - sfârșitul anului 2006-incepiitul anului 2007 si august 2007 - februarie 2008).
Apelanta pârâtă solicită să se constate că pentru toate pretinsele împrumuturi ce ar fi fost acordate de către reclamant era împlinit termenul de prescripție la momentul înregistrării cererii, in raport de chiar momentul arătat inițial de către reclamant ca s-ar fi remis si in condițiile in care nu este făcuta vreo dovada certa in ce privește termenul de scadenta precizat de reclamant, precum si fata de faptul ca declarația data la organele de cercetare penala nu poate valora o recunoaștere apta sa producă/constituie o cauza de întrerupere, pe de o parte; iar, pe de alta parte, asa-zisa "recunoaștere" se plasează in timp in afara termenului de prescripție (calculat de la momentul pretinselor remiteri).
În ce privește fondul cauzei apelanta –pârâtă solicită să se constate ca fiind netemeinică si nelegală soluția de stabilire a obligațiilor de plată in sarcina acesteia, analiza coroborată a probelor administrate în cauză conducând la concluzia inexistentei vreunui debit către reclamant.
Instanța de fond a reținut că reclamantul ar fi acordat: in noiembrie 2008, suma de 50.000 Eur, si 30.000 Eur, în februarie 2009 si 3.000 Ron în aprilie 2009, avându-se în vedere "recunoașterea" cuprinsa în plângerea adresata organelor de urmărire penala, coroborata cu depoziția martorului D. C., prezent la remiterea sumelor si cu declarația data in fata organelor de urmărire penala de paratul D. D..
În declarații se arată o situație complexa (care s-a derulat pe o perioada lunga de timp), cu aspecte interdependente, ceea ce impunea analiza in ansamblu a cuprinsului, prin coroborare cu celelalte probe.
Instanța de fond a extras selectiv din declarație relatarea despre suma de 80.000 Euro (50.000 +30.000), fără a fi făcuta o analiza, prin prisma apărărilor si in contextul probatoriului, si cu ignorarea "motivului" (renovarea imobilului din . se pretinde ca ar fi fost acordata suma .
În cauza, probatoriul a exclus/contrazis"motivul" indicat si aceasta excludere demonstrează însăși neremiterea sumelor de către reclamant.
Proba în acest sens o reprezintă contractul de închiriere din 20.05.2008, ce a fost încheiat cu reclamantul, ce dovedește ca lucrările de renovare la imobilul situat in . corp B, erau terminate (deci infirma susținerea făcuta de reclamant, prin precizarea depusa, in sensul ca sumele au fost acordat in luna noiembrie 2008 si februarie 2009, pentru executarea de lucrări la imobil).
Relevanta înscrisului (depus in ședința publica) a reieșit si din poziția oscilanta a apelantului-reclamantul, fata de aceasta proba, la judecata in fond, si anume:
- inițial, a negat existenta contractului, prin răspunsurile la interogatoriu (fapt pentru care instanța a acordat un termen pentru a-si preciza poziția procesuala); iar
- la termenul acordat, a depus "note de ședințe" prin care își revizuiește poziția inițiala si încearcă o justificare contradictorie (partenerul nu a vrut sa mai investească/ pentru obținerea unui credit), justificare care daca ar fi fost reala, nu ar mai fi negat, inițial, la interogatoriu (răspunsul la întreb, nr. 2) însăși existenta contractului de închiriere.
Relevanta este si negarea plații sumei de 11.550 Euro cu titlu de chirie de către reclamant (care a arătat ca nu-si amintește si este posibil, dar cu un alt titlu; si, respectiv, ca nu știe despre ce chirie este vorba si nu a încheiat nici un contract de închiriere - răspunsurile la întrebările 2, nr. 7, nr. 14 și 15) in condițiile în care în cauză, aceasta plata este dovedita cu extras de cont.
Analiza răspunsurilor date la interogatoriu, de către apelant, releva si alte aspecte ce conduc la concluzia neacordării sumelor în discuție.
În acest sens este de semnalat și negarea inițială a acordării de împrumuturi altor persoane (răspunsul la întreb, nr. 4 ) pentru ca la întrebarea imediat următoare în mod subit sa-si amintească ("reamintire" impusă/forțată de datele concrete despre împrumut conținute de întrebarea formulata, ce evident ar fi putut fi dovedite si care au si fost dovedite, de altfel, cu înscrisurile depuse de pârâta - extras CF privind imobilul din .> Ori, din înscrisul (depus de către apelanta pârâtă ulterior administrării interogatoriului) reiese indubitabil ca in anul 2008 reclamantul a acordat un împrumut pentru o suma considerabila, in cuantum de 125.000 Euro, in legătura cu recuperarea căreia a întreprins numeroase demersuri juridice si fata de circumstanțele acestui împrumut (suma mare, demersuri pentru recuperare, soldate cu obținerea in proprietate a bunului imobil ipotecat, etc.) exclude ipoteza de a nu-si aminti un astfel de fapt (act juridic).
Poziția de negare a acordării împrumutului unor alte persoane nu poate avea alta explicație decât:
- cea de evitare a situației in care s-ar fi plasat, de a justifica resursele sale financiare care ar fi permis reclamantului sa acorde pretinsele împrumuturi către subsemnata (în perioadele ce le-a indicat - începutul anului 2007 - sfârșitul 2008 si începutul anului 2009), cat si altor persoane, pe de o parte;
- cea de a nu se face legătura intre faptul primirii anterior de la apelanta pârâtă in toamna anului 2007, a sumei de 128.000 Euro (28.000 + 100.000 Euro, fapt ce rezulta din coroborarea extraselor de cont din sept/oct. 2007 cu decl. martorei B.), cat si a sumei de 150.000 Euro primite de reclamant, de la apelanta pârâtă (fapt ce rezulta din coroborarea extrasului de conturi din data de 31 iulie 2008, de retragere a sumei de 150.000 Euro la data de 10 iulie 2008 si declarația martorei B. ), pe de alta parte.
De subliniat ca reclamantul nu a făcut vreo dovada, nici cu privire la sursa financiara proprie, care sa fi dovedit proveniența sumei acordate cu titlu de împrumut in 2008, altor persoane (fam N. M.), si nici in ce privește sumele pretins remise( la începutul lui 2007, sfârșitul lui 2008 si începutul lui 2009) către apelanta.
Așadar, din răspunsurile la interogatoriu, transpare evident ca reclamantul a fost surprins de întrebările puse, pe de o parte; pe de alta parte, ca susținerile sale inițiale sunt nereale fiind contrazise de celelalte probe administrate; la fel si "ajustările" făcute pe parcursul derulării procesului, cu privire la împrejurările de fapt circumstanțiale (in funcție de apărările formulate prin întâmpinări/ probe administrate, etc.).
Față de cele arătate, apelanta pârâtă consideră că si această probă prezintă relevanta în cauza, demonstrând nerealitatea acordării pretinselor împrumuturi.
În plus, în cauza a fost făcută dovada (cu extras de cont) a retragerii efectuate in 2008, a sumei de 150.000 Euro si predarea acestei sume către reclamant, prezent in banca, la efectuarea operațiunii (așa cum a declarat martora B. M.).
Prezenta apelantului în incinta băncii (in biroul directorului R. P.), cu ocazia retragerii, explicația data angajatului băncii (d-na R. M., căsătorita in prezent N.) pentru retragerea în numerar, si anume pentru o plata cash, ca si faptul ca reclamantul a ieșit si a plecat cu plicul având antetul băncii, sunt împrejurări care demonstrează, predarea acestei sume către reclamant, in anul 2008 (același an in care se pretinde ca ar li avut loc cele doua remiteri ).
Instanța de fond a reținut această împrejurarea ca fiind dovedită, insă a considerat greșit ca ar reprezenta o plata făcuta pentru așa -zisele " împrumuturile" din 2007 ( ori, așa cum am demonstrat mai sus, in anul 2007 s-au efectuat alte plați).
Toate aspectele semnalate mai sus (împreuna cu cele arătate subsumat excepției ) conducând la concluzia inexistentei debitului de 80.000 Euro, greșit instanța a dispus obligarea la plata acestei sume, având in vedere un probatoriu parțial si necoroborat cu celelalte probe cu relevanta clara sub aspectul neveridicității remiterii sumelor la care apelanta pârâtă a fost obligata.
Probele ce au fost avute în vedere de instanța nu susțin temeinicia obligației de plata stabilită de instanța de fond, ci (așa cum s-a arătat in întâmpinarea depusa, cat si punctul I, fără a mai relua) nu pot fi apreciate ca făcând dovada nici a acestei obligații.
Probatoriul administrat în cauză a evidențiat atât inconsecventa, cât și lipsa de credibilitate a susținerilor făcute de reclamant și în ce privește alte împrejurări, prin care a încercat sa justifice lipsa oricăror înscrisuri privind "împrumuturile" (ex: prin perioadele grele, o relație intimă imaginara, nedepunerea declarației sale date la politie; nedepunerea contractului autentic de împrumut acordat altor persoane in aceeași perioada, etc.).
Verificarea actelor dosarului și sub aceste aspecte evidențiază numeroase contradicții, neconcordante, inadvertențe, etc., ceea ce arata ca uzitarea lor a fost făcuta doar pentru scopul sugerării credibilității unor împrumuturi (nereale).
Apelanta arată că, în susținerea netemeiniciei soluției de obligare la plata sumei de 80.000, își menține considerentele întâmpinării făcute la apelul reclamantului, cât și toate argumentele prezentate în concluziile prezentate la judecata în fond.
D. D. și D. A.-M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelantul-reclamant Berneagă M. E..
D. F. a formulat întâmpinare la apelul formulat de reclamantul Berneagă M., prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Apelantul-reclamant Berneagă M. a formulat întâmpinare la apelul formulat de apelanta-pârâtă D. F., prin care solicită respingerea acestuia ca nefondat.
În apel au fost încuviințate și administrate probele cu înscrisuri și cu martori.
Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea reține următoarele:
Având în vedere că apelul formulat de D. F. vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea îl va analiza cu prioritate.
Cu privire la apelul formulat de D. F., Curtea reține următoarele:
Apelanta critică respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, precum și obligarea sa la plata sumei de 80.000 euro și 30.000 lei.
Apelanta susține că la momentul formulării cererii de chemare în judecată era deja prescris dreptul material la acțiune al reclamantului pentru sumele la care a fost obligată prin sentința apelată.
Curtea constată că această susținere nu este fondată.
Astfel, din declarația dată de D. F. în fața organelor de poliție la 29.01.2011 (filele 4-8 din dosarul Tribunalului) rezultă că aceasta a recunoscut că a primit de la Berneagă M. suma de 35.000 euro la sfârșitul lui 2006-începutul lui 2007, sumă pe care i-a restituit-o în august 2007 împreună cu dobânzile aferente. De asemenea, aceasta a recunoscut că a mai primit de la Berneagă M. cu titlu de împrumut sumele de 50.000 euro în noiembrie 2008, 30.000 euro în februarie 2009 și 30.000 lei în aprilie 2009, din aceste sume reușind să returneze suma de 27.000 euro în august 2009.
Prin urmare, prin declarația sus-menționată pârâta D. F. a recunoscut că datorează reclamantului Berneagă M. suma de 53.000 euro și suma de 30.000 lei.
Având în vedere datele indicate de pârâtă ca momente ale primirii împrumuturilor și în lipsa oricărui act scris sau a unei recunoașteri din care să rezulte scadența acestor împrumuturi, rezultă că prescripția dreptului material la acțiune a început să curgă, potrivit art. 7 alin. 2 din decretul 167/1958, de la momentul acordării acestora. Prin urmare, termenul de prescripție pentru cel mai vechi împrumut recunoscut ca fiind primit și nerestituit (50.000 euro) a început să curgă în noiembrie 2008, termen care ar fi trebuit să se împlinească în noiembrie 2011. Pentru celelalte două împrumuturi recunoscute (30.000 euro și 30.000 lei) ar fi trebuit să se împlinească în februarie 2010, respectiv în aprilie 2009.
Însă, înainte de împlinirea acestor termene de prescripție a intervenit recunoașterea de către D. F. a datoriilor sus-menționate prin declarația dată la 29.01.2011.
Prin urmare, recunoașterea datoriilor menționate mai sus au condus la întreruperea cursului prescripției extinctive, potrivit art. 16 din Decretul 167/1958.
Curtea constată că recunoașterea datoriilor de 53.000 euro și 30.000 lei prin declarația din 29.01.2011 a intervenit înlăuntrul termenului de prescripție, iar nu după expirarea acestuia, cum pretinde apelanta.
Nu pot fi reținute nici susținerile apelantei în sensul că declarația din 29.01.2011 nu ar valora recunoaștere întrucât a fost dată în scopul stopării hărțuielilor la care apelanta și familia acesteia ar fi fost supuși. Astfel, declarația este dată din proprie inițiativă și descrie raporturile contractuale dintre pârâtă și reclamant, în cuprinsul ei arătându-se atât sumele împrumutate, cât și cele restituite, recunoscându-se că au rămas și sume împrumutate rămase nerestituite. Fiind dată din proprie inițiativă, ca urmare a plângerii pe care apelanta a formulat-o, și fiind dată în fața organelor de cercetare penală nu se poate reține că aceasta ar fi fost dată sub presiune.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că declarația are valoarea unei recunoașteri în sensul art. 16 din Decretul 167/1958 și că a produs efectul reglementat de același text legal, cel al întreruperii cursului prescripție.
Este irelevant scopul acordării acestor împrumuturi, atât timp cât existența lor a fost recunoscută de chiar debitoare. Prin urmare, este lipsit de importanță dacă sumele respective au fost sau nu destinate ori folosite renovării unor imobile, așa cum a declarat apelanta la 29.01.2011.
Este, de asemenea, irelevant dacă reclamantul a mai împrumutat alte persoane și în ce perioade, precum și proveniența banilor care au făcut obiectul împrumutului.
Relevantă este doar existența datoriei, recunoscută de către apelantă prin declarație scrisă, plasarea acestei recunoașteri înăuntrul termenului de prescripție având ca efect întreruperea cursului acesteia.
De la momentul întreruperii a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată înlăuntrul acestuia termen.
În consecință, toate susținerile apelantei referitoare la întreruperea prescripției, la lipsa de valoare a declarației sub aspectul recunoașterii, la lipsa înscrisurilor și la declarațiile martorilor sunt neîntemeiate.
Singurele susțineri apreciate de Curte ca fiind întemeiate în apelul formulat de D. F. sunt cele care privesc reținerea trunchiată a declarației de către prima instanță, precum și cele care vizează prescripția dreptului material la acțiune pentru acele sume pentru care nu a intervenit recunoașterea datoriei și, deci, întreruperea cursului prescripției.
Astfel, prima instanță a omis că în declarația din 29.01.2011 pârâta D. F. a arătat că din sumele de 50.000 euro, 30.000 euro și 30.000 lei a restituit suma de 27.000 euro în august 2009.
Or, Curtea apreciază că declarația trebuia valorificată în ansamblu, ea valorând ”recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie” în sensul art. 16 lit. a din Decretul 167/1958 doar pentru acele sume pe care debitorul le recunoaște ca fiind datorate.
Din această perspectivă, apelanta a recunoscut doar un debit de 53.000 euro și 30.000 lei, întrucât a invocat și plata sumei de 27.000 euro.
Totodată, împrumutul de 125.000 euro pretins de reclamant de la pârâtă este situat ca dată de acordare, atât în susținerile reclamantului, cât și în susținerile pârâtei (care recunoaște că a primit împrumuturi anterioare, dar în alte cuantumuri și arată că le-a restituit) și ale martorilor, anterior acordării împrumuturilor de 50.000 euro, 30.000 euro și 30.000 lei, pe la începutul anului 2007.
Întrucât între părți nu s-a încheiat act scris și nu s-a dovedit în cauză existența unui termen scadent pentru restituirea acestor sume, termenul de prescripție a început să curgă și în cazul acestor sume de la data acordării lor cu titlu de împrumut, astfel că s-a împlinit la începutul anului 2010.
Reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată în anul 2012, deci la doi ani după împlinirea termenului de prescripție.
În privința acestei sume de 125.000 euro pretinse de reclamant nu se poate reține întreruperea cursului prescripției întrucât, pe de o parte, declarația pârâtei a fost dată după împlinirea acestui termen și, totodată, prin declarație nu se recunoaște existența acestei datorii.
Prin urmare, Curtea constată că apelul formulat de pârâta D. F. este întemeiat doar sub aspectele reținute mai sus, respectiv cel al prescripției dreptului material la acțiune pentru acele împrumuturi pentru care nu s-a recunoscut existența datoriei și cel al cuantumului datoriei recunoscute.
Cât privește apelul formulat de reclamantul Berneagă M., Curtea reține următoarele:
Sunt întemeiate criticile apelantului în sensul că susținerile martorei B. M. nu pot constitui dovada restituirii de către pârâta D. a vreunei sume de bani, întrucât nici discuțiile despre o intenționată plată, nici existența unui plic în mana reclamantului, fără a cunoaște conținutul acestuia, nu pot avea o astfel de valoare probatorie.
Mai mult, în apel a fost audiată ca martor numita N. R., funcționara din cadrul Băncii Transilvania care se ocupa de conturile pârâtei D. în perioada avută în vedere, care a infirmat spusele martorei B. cu privire prezența reclamantului Berneagă M. în biroul în care s-a restituit pârâtei de către bancă o sumă de bani. Martora audiată în apel a arătat că regulamentul intern al băncii chiar interzicea prezența unui terț, în momentul restituirii banilor fiind prezent doar titularul, persoana care administra conturile clientului respectiv și casierul.
În egală măsură însă Curtea reține că atât reclamantul, cât și martorii au pretins acordarea sumei de 125.000 lei în trei tranșe, pe parcursul a 3 luni, la începutul anului 2007. Cum între părți nu s-a încheiat act scris, și nu s-a făcut dovada în prezenta cauză că s-ar fi stabilit între părți un termen de scadență pentru restituirea împrumuturilor, prescripția a început să curgă de la momentul acordării acestor tranșe, deci de la începutul anului 2007, împlinindu-se la începutul anului 2010.
Or, cererea de chemare în judecată a fost formulată în anul 2012, mult după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.
Totodată, declarația din 29.01.2011 dată de pârâta D. nu poate avea efect întreruptiv de prescripție pe de o parte pentru că a intervenit după momentul la care prescripția a operat, astfel că nu poate opera întreruperea termenului de prescripție, întrucât acesta era deja împlinit. Pe de altă parte, în conținutul acestei declarații nu se recunoaște acordarea sumei de 125.000 euro, ci a altor sume, și totodată nu se recunoaște existența datoriei la momentul realizării declarației, în cuprinsul acesteia arătându-se că celelalte datorii (altele decât cele de 57.000 euro și 30.000 lei recunoscute ca nefiind restituite) au fost stinse prin plată.
De altfel, Curtea constată că dovada acordării împrumutului de 125.000 euro nici nu s-a realizat. Astfel, martorul audiat de prima instanță – D. C. – este angajat al reclamantului, aspect de care trebuie să se țină seama în evaluarea forței probatorii a declarației acestuia. Or, acest martor, deși arată cu exactitate care au fost sumele de bani pe care reclamantul le-ar fi împrumutat pârâtei și susține că a fost de față la acordarea a trei transe care ar fi compus împrumutul de 125.000 euro și chiar că ar fi participat la numărarea banilor, acesta nu își aduce aminte în ce monedă s-au făcut plățile. Or, este greu de crezut că cineva care a participat la numărarea banilor, nu își amintește ce fel de bancnote a numărat.
Totodată, din declarația martorului C. L. rezultă că acesta cunoaște doar de un împrumut de 125.000 euro, din declarație rezultând că suma menționată, în sine, o știe de la reclamant. Singura sumă pe care acesta o știe cu certitudine este cea de 40.000 euro pe care chiar martorul ar fi remis-o reclamantului într-un plic, cu titlu de împrumut, iar acesta a remis plicul pârâtei. Însă, martorul arată că a întrebat pe reclamant scopul acordării împrumuturilor către pârâtă, iar acesta i-a învederat că banii îi sunt necesari pârâtei pentru renovarea unui imobil. Coroborând această declarație cu restul probelor administrate și chiar cu susținerile reclamantului și ale pârâtei, rezultă că suma de 40.000 euro despre care vorbește martorul nu face parte din împrumutul de 125.000 euro despre care vorbește reclamantul, ci din sumele acordate ulterior, de 50.000 și 30.000 euro, care au fost acordate în vederea renovării imobilului din ., acest martor a arătat că, întrebându-l pe reclamant de ce acorda cu împrumut pârâtei sume atât de mari, acesta i-ar fi spus că pârâta desfășura afaceri imobiliare profitabile. Or, pentru a califica afacerile imobiliare ale pârâtei ca fiind profitabile, reclamantul nu putea fi în situația de a-i fi acordat deja pârâtei un împrumut de 125.000 euro care să nu îi fi fost restituit. Prin urmare, declarația martorului menționat confirmă indirect susținerile pârâtei în sensul că aceasta restituise deja reclamantului sumele de bani împrumutate anterior, iar acesta i-a acordat alte împrumuturi pentru renovarea unui imobil în considerarea caracterului profitabil al afacerilor acesteia. Este evident că reclamantul nu ar mai fi calificat afacerile pârâtei ca fiind ”profitabile” și nu ar fi acordat acesteia noi sume cu titlu de împrumut dacă ar fi fost în situația de a fi acordat anterior un împrumut și acesta nu i-ar fi fost restituit.
Prin urmare, Curtea constată că este corectă soluția instanței privind respingerea pretențiilor în ceea ce privește suma de 125.000 euro pretinsă de reclamant, dar cu precizările de mai sus în ceea ce privește dovada și prescripția.
Nu pot fi primite nici criticile referitoare la suma de 6000 lei pe care reclamantul pretinde că ar fi împrumutat-o pârâtului D. A. M..
Apelantul pretinde că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la această sumă.
Curtea constată că instanța de fond a reținut lipsa calității procesuale pasive a pârâtului D. A. M., constatând în mod corect că atât din susținerile părților, cât și din probele administrate rezultă că suma remisă de reclamant către pârâtul D. A. M. s-a făcut ca urmare a înțelegerii telefonice pe care reclamantul a avut-o cu pârâta D. F..
Prin urmare, suma remisă reprezintă un împrumut acordat pârâtei D. F., iar nu pârâtului D. A. M., acesta din urmă făcând doar, în numele și pe seama pârâtei, serviciul de a prelua suma de bani de la reclamant și de a o folosi, tot în numele și pe seama pârâtei.
Prin urmare, corect a reținut prima instanță că pârâtul D. A. M. nu este parte în raportul obligațional, acest împrumut fiind în realitate acordat pârâtei, la cererea și în interesul său.
Cum reclamantul a solicitat plata sumei de 6000 lei de la pârâtul D. A. M., iar nu de la pârâtă, acest capăt de cerere a fost soluționat de instanță în baza excepției lipsei calității procesuale pasive, iar nu pe fond.
Tot nefondate sunt și criticile apelantului-reclamant privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului D. D..
Astfel, părțile în raporturile obligaționale de împrumut au fost reclamantul și pârâta. Din aceste raporturi nu rezultă nicio obligație juridică pentru ceilalți doi pârâți, fostul soț al pârâtei D. F. și fiul acesteia.
În consecință, aceștia nu pot fi obligați să restituie sumele de bani împrumutate de pârâta D. F. de la reclamant, acești doi pârâți fiind terți în raport cu aceste acte de împrumut.
În consecință, în raport de cele reținute mai sus, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul formulat de reclamantul Berneagă M. E., să admită apelul formulat de pârâta D. F., și, schimbând în parte sentința apelată, să oblige pe pârâta D. F. la plata către reclamant a sumelor pentru care pârâta a recunoscut, în cursul termenului de prescripție, existența datoriei către reclamant, respectiv sumele de 53.000 euro, în echivalent la data plății, și a sumei de 30.000 lei.
Având în vedere admiterea doar în parte a acțiunii, Curtea va schimba sentința și în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate părților, fiecare dintre părți urmând a fi obligată la suportarea cheltuielilor de judecată în raport cu culpa procesuală a fiecăreia, ținând seama de lipsa de calitate procesuală a doi dintre pârâți și de proporția admiterii cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, Curtea va obliga pe pârâta D. F. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 3539 lei taxă de timbru și timbru judiciar și 2946,96 lei onorariu de avocat. Totodată, va obliga pe reclamant la plata către pârâta D. F. a cheltuielilor de judecată în sumă de 6750 lei onorariu de avocat (proporțional cu pretențiile respinse).
Totodată, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței, respectiv cele care privesc admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. D. și D. A. M. și respingerea pentru acest motiv a cererii de chemare în judecată îndreptate împotriva acestora, precum și respingerea cererii de obligare a acestor pârâți la cheltuieli de judecată.
De asemenea, cu privire la cheltuielile de judecată realizate de părți în apel, Curtea, având în vedere culpa procesuală a apelantului-reclamant și proporția admiterii apelului formulat de apelanta-pârâtă, ținând seama și de împrejurarea că aceasta a solicitat doar obligarea la plata taxei de timbru achitate în apel (rezervându-și dreptul de a acționa pe cale separată pentru cheltuielile reprezentând onorariul de avocat plătit în apel), Curtea va obliga pe apelantul-reclamant la cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă în sumă de 1285 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de Berneagă M. E. domiciliat în București, .. 281, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1833 din 16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți D. D., domiciliat în București, ., sector 1, D. A. M., domiciliat în București, .. 11, ., sector 2 și D. F., cu domiciliul ales la C.. Av. E. M. în București, ., ., ..
Admite apelul formulat de D. F. împotriva sentinței civile sus-menționate, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Berneagă M. E..
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pe pârâta D. F. la plata către reclamant a sumei de 53.000 euro, în echivalent la data plății, și a sumei de 30.000 lei.
Obligă pe pârâta D. F. la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 3539 lei taxă de timbru și timbru judiciar și 2946,96 lei onorariu de avocat.
Obligă pe reclamant la plata către pârâta D. F. a cheltuielilor de judecată în sumă de 6750 lei onorariu de avocat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe apelantul-reclamant la cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă în sumă de 1285 lei taxă de timbru și timbru judiciar.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. S. C. M. S.
GREFIER
F. J.
Red. M..S.
Tehnored. T.I.
6 ex.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 195/2015. Curtea de Apel... | Fond funciar. Decizia nr. 497/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
