Obligaţie de a face. Decizia nr. 274/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 274/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 274/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.274 A
Ședința publică de la 26.05.2015
Curtea constitui din:
PREȘEDINTE - A. P. B.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - S. P.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanții-reclamanți B. G. și B. P., împotriva sentinței civile nr.661 din 30.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
P. are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 13.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună note scrise și în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la 19.05.2015 și, apoi la 26.05.2015, când a decis următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 18.10.2013, reclamanții B. G., B. P. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâții C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, să fie admisă cererea lor de obligare a acestora la evaluarea imobilului situat în București, ., sector 6, precum și să emită decizia de compensare prin puncte pentru acest imobil preluat abuziv.
Prin sentința civilă nr.661/30.05.2014, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția prematurității cererii și a respins ca prematur formulată cererea formulată de reclamanții B. G. și B. P., în contradictoriu cu C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Analizând cu prioritate excepția prematurității formulării cererii, Tribunalul a admis-o, apreciind că este întemeiată, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, „entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr cuprins între 2.500 și 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entitățile învestite de lege care mai au de soluționat un număr de peste 5.000 de cereri.”
Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014, astfel cum dispune alin. 2 al aceluiași articol.
Conform art. 34 din același act normativ, „dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni. (2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluționate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate în termen de 36 de luni.”
Potrivit art. 35, alin. 2, „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.”
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului – Secția a IV-a Civilă la data de 18.10.2013, deci după data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, astfel încât dispozițiile enunțate sunt incidente în speță.
Având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor enunțate anterior, excepția prematurității formulării cererii este de ordine publică, astfel încât aceasta a fost pusă în discuția reclamanților.
Pe fondul excepției, Tribunalul a constatat că nu s-a împlinit termenul legal prevăzut de art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, abia după expirarea acestuia reclamanții putând sesiza instanța cu o cerere de emitere a deciziei, în situația în care entitatea învestită nu a dat curs solicitării.
Tribunalul a reținut și decizia Curții Constituționale nr. 269/2014, în cadrul căreia s-a stabilit că „prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.”
De asemenea, tribunalul a reținut și motivarea Curții Constituționale din decizia 95/2014, respectiv:
„Curtea constată existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de dispozițiile art. 33 s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale și umane pentru ca autoritățile locale și centrale să își îndeplinească obligațiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri și posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege”, cu mențiunea că pentru identitate de rațiune același mecanism poate fi explicat și pentru termenele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 165/2013.
Pentru aceste motive, Tribunalul a admis excepția prematurității formulării cererii și a respins cererea ca prematur formulată.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel reclamanții B. G. și B. P., prin care au solicitat, în principal, în temeiul art.498 alin.2 NCPC, admiterea apelului, casarea sentinței apelate și trimiterea spre rejudecarea fondului la prima instanță; în subsidiar, în temeiul art.498 alin.1 NCPC, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în tot, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Apelanții – reclamanți susțin că atacă sentința civilă nr. 661/30.05.2014 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă pronunțată in dosar nr._ ca fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material pentru următoarele motive:
Un prim aspect ce trebuie subliniat este faptul că instanța a calificat termenele prevăzute la art.34 si 35 din Legea nr.165/2013 ca fiind termene imperative pentru titularii cererilor aflate pe rolul Secretariatului sau a Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor.
Trebuie menționat faptul că instanța nu a analizat niciunul dintre argumentele invocate de reclamanți atât in cuprinsul cererii de chemare in judecata cât si in cuprinsul răspunsului la întâmpinarea formulată de către C. Națională.
Din lecturarea textelor art. 34 si 35 din Legea nr. 165/2013 rezultă că . putea fi imperative, însă cu distincția clară că această obligativitate privește exclusiv Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Textul de lege spune clar că Secretariatul are obligația si nu recomandarea de a soluționa toate dosarelor aflate pe rolul acestuia la momentul apariției Legii nr. 165/2013 in termen de 60 de luni.
Ar fi absurd ca aceste text de lege să fie interpretat in sensul că acest termen de 60 luni suspendă orice procedură judiciară împotriva acestor instituții. Asta ar însemna că Secretariatul soluționează toate cererile in ultima zi din cele 60 de luni? In toată această perioadă de 60 luni Secretariatul are obligația de a soluționa dosare.
Dacă se interpretează textul art.33 si 34 din Legea nr.165/2013 ca vorbind de termene suspensive, până la împlinirea cărora nu au dreptul la acțiune, atunci acest text de lege ar încălca art.21 alin.4 din Constituția României care afirma că procedurile administrative sunt gratuite si facultative, precum si art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, limitându-li-se accesul la justiție. Textul art.34 nu instituie o procedura obligatorie administrativă pentru reclamanți, procedură care se va derula pe o perioadă de 60 de luni, timp in care aceștia trebuie să adopte o atitudine pasivă de așteptare.
Textul art.34 aplicabil speței de față, interpretat literal, prevede o obligație de soluționare într-un termen de 60 de luni atribuită de legiuitor Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Textul amintit nu generează o obligație imputabilă reclamanților care să le impună in niciun mod să aștepte cele 60 de luni pentru soluționarea dosarului lor.
Contrar celor susținute de către pârâte, dosarul reclamanților este complet si poate fi soluționat de îndată.
Subliniază faptul că la baza dispoziției nr._/29.05.2009 se află o hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 854/29.06.2006 a Tribunalului București definitivă prin decizia civilă nr. 330/14.05.2007 a Curții de Apel București, prin care s-a stabilit, după administrarea unor probatorii complexe, calitatea acestora de persoane îndreptățite, dovada si întinderea dreptului lor de proprietate. De aici rezidă si calitatea reclamanților de „persoane îndreptățite" si nu de „persoane care se considera îndreptățite".
Dispoziția nr._/29.05.2009 a fost emisă de către Municipiul București prin Primar in conformitate cu prevederile instanței, prevederi obligatorii pentru entitatea emitentă. Or, având in vedere aceste chestiuni, dosarul reclamanților este complet, nu mai suportă alte avize si documente suplimentare.
In aceste context, apelanții - reclamanți menționează faptul că, fiind deținătorii unei hotărâri judecătorești, nu mai sunt supuși dispozițiilor art. 21 alin. 8 care dă Comisiei atribuții de validare sau de invalidare a deciziei entității investite de lege. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, practic reclamanții s-ar afla in situația absurdă in care C. ar putea exercita un control asupra unei hotărâri judecătorești.
Așadar, C. Centrală nu se mai poate pronunța cu privire la decizia entității investite de lege, respectiv nu se mai impune validarea dispoziției reclamanților. C. va verifica strict punctajul stabilit de către Secretariat, aceasta nu poate aprecia peste dispozițiile instanței care au la acest moment putere de lucru judecat.
Apelanții-reclamanți dezvoltă argumentul pentru care nu sunt ținuți de termenul prevăzut de art. 34 coroborat cu art.35 alin.2 din lege arătând că textul se refera strict la persoane care se considera îndreptățite, ori aceștia sunt persoane îndreptățite, in înțelesul Legii nr. 165/2013.
Față de toate aceste aspecte, apelanții– reclamanți solicită admiterea apelului formulat in principal, casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecarea fondului la prima instanța, iar in subsidiar, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, in tot, in sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin cererea formulată la data de 24.03.2015 apelanții reclamanți au solicitat, în temeiul art. 519 și următoarele NCPCsă se dispună sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu chestiunea de drept a interpretării dispozițiilor art. 35 alin. 2 coroborat cu art. 34 alin. 1 prin raportare la art. 3 alin. 1 pct. 2și 3 din legea 165/2013, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, respectiv: de rezolvarea acestei chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, prin depășirea excepției de prematuritate admisă de instanța de fond, chestiunea de drept este nouă și pe această chestiune ÎCCJ nu a statuat în nici un fel și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii.
Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea chestiunii de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 35 alin. 2 coroborat cu art. 34 alin. 1 prin raportare la art. 3 alin. 1 pct. 2 și 3 din legea 165/2013, curtea reține următoarele aspecte.
Potrivit dispozițiilor art. 519 din codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".
Așadar, legiuitorul, a instituit mai multe de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
1. existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță;
2. cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
3. o chestiune de drept cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;
4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.
Pe de altă parte, legiuitorul a lăsat la aprecierea instanței de judecată posibilitatea de a aprecia asupra necesității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, curtea reține că sunt îndeplinite primele două condiții de admisibilitate deoarece curtea de apel este învestită cu soluționarea unui apel împotriva unei sentințe date în judecarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile legii 165/2013 și urmează să pronunțe o hotărâre definitivă. Este de asemenea îndeplinită și ultima condiție întrucât prin sentința criticată a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca prematură, instanța de apel având de soluționat acest aspect al prematurității prin raportare la dispozițiile arătate anterior din legea 165/2013.
Curtea apreciază că nu este îndeplinită condiția noutății chestiunii de drept prin raportare la existența unei interpretări adecvate a acestei probleme de către instanțele de judecată. Aceasta deoarece problema prematurității cererilor de chemare în judecată a primit dezlegare din partea instanțelor de judecată, fiind cristalizată o practică judiciară cu privire la această problemă, prin raportare și la deciziile ÎCCJ și ale Curții Constituționale, motiv pentru care curtea apreciază că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu problema prematurității cererilor formulate în temeiul art. 34 și 35 din lege.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente.
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18.10.2013, ulterior intrării în vigoare a legii 165/2013, reclamanții au solicitat obligarea Secretariatului Comisiei Naționale să evalueze imobilul și a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită, în condițiile art. 21 alin. 9 din legea 165/2013 decizia de compensare prin puncte pentru imobilul ce face obiectul dispoziției nr._/29.05.2009, înregistrată pe rolul ANRP sub nr._/CC.
Sub aspectul situației de fapt, curtea reține că prin sentința civilă nr. 854/29.06.2006 Tribunalul București secția a IV a civilă a admis cererea formulată de reclamanții B. G. și B. P., a anulat dispoziția nr. 4873/27.12.2005 emisă de Primarul General al Municipiului București în soluționarea dosarului întocmit în baza notificării nr. 969/2001. A obligat pârâta să emită dispoziție motivată prin care să propună reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată situată în București, ., sector 6, compusă din două camere, bucătărie și wc, în suprafață de 68 de mp. constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. A fost respins capătul de cerere privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului teren în suprafață de 323 mp, situat la aceeași adresă, ca neîntemeiat. Sentința a rămas definitivă, prin respingerea apelului, prin decizia civilă nr. 330/14.05.2007 a Curții de Apel București secția a IV a civilă și irevocabilă, prin respingerea recursului, prin decizia civilă nr. 849/12.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția civilă și de proprietate intelectuală.
În executarea hotărârilor judecătorești arătate anterior a fost emisă dispoziția nr._/29.05.2009 a Primarului General al Municipiului București.
Prin decizia civilă nr. 269/7.05.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
A respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua raportat la art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) și (8), art. 31 alin. (5) și art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în raport cu criticile formulate. A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) și (2) și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Procedând la analiza constituționalității textelor de lege arătate, Curtea Constituțională a constatat că „dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Argumentul decisiv pentru pronunțarea unei astfel de soluții îl constituie încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea egalității armelor între părțile aflate în litigiu în cazul în care instanțele ar interpreta art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că noile termene s-ar aplica și litigiilor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”.
În cuprinsul aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut că, „prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, referindu-se la noile termene în care, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care aceste termene nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. În lumina prezentei decizii, termenul de 60 de luni, prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în care C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ar trebui să soluționeze dosarele transmise de entitățile învestite de lege în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, nu se aplică nici titularilor dreptului la despăgubire recunoscuți de instanțele de judecată în urma soluționării acțiunilor îndreptate împotriva refuzului entităților deținătoare de a se pronunța asupra cererilor de revendicare formulate. Prin prisma interpretării constatate ca fiind constituționale prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, acțiunilor introduse de aceștia împotriva refuzului unității deținătoare de a răspunde la notificare li se vor aplica prevederile art. 33 în interpretarea dată de Curtea Constituțională, astfel că acestea nu vor fi respinse ca "prematur introduse" ca urmare a stabilirii unor noi termene pentru entitatea deținătoare. Dimpotrivă, instanțele vor soluționa pe fond aceste acțiuni, pronunțând, în cazul admiterii acestora, hotărâri prin care vor dispune fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - în prezent, Legea nr. 165/2013. În această ultimă ipoteză, instanțele de judecată vor obliga C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură .Curtea reține că și acestor tipuri de cauze le va fi aplicabilă interpretarea dată prin prezenta decizie dispozițiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, C. Națională pentru Compensarea Imobilelor neputându-se prevala de termenele instituite prin acest text de lege, ci fiind nevoită să pună în executare dispoziția instanței de obligare la emiterea deciziei de compensare în puncte. Curtea reține că certitudinea juridică, previzibilitatea normelor și stabilitatea acestora, caracteristici definitorii ale unui stat de drept, conduc cu necesitate la această soluție”.
Ca atare, în condițiile în care nu sunt premature acțiunile formulate înainte de apariția legii 165/2013 și nu li se aplică acestora termenele prevăzute de art. 34 din legea 165/2013, curtea reține că în mod greșit a apreciat prima instanță că acțiunea este prematură întrucât partea avea deja o hotărâre judecătorească prin care se constatase că are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
Nu în ultimul rând curtea reține că prin decizia nr. 686/26.11.2014 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de G. B. și P. B. în Dosarul nr. 33._ al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și a constatat că dispozițiile art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 21 alin. (5) și (8) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătorești prin care instanțele s-au pronunțat irevocabil/definitiv asupra calității de persoane îndreptățite și asupra întinderii dreptului de proprietate.
Pentru aceste considerente în baza dispozițiilor art. 480 alin. 3 C. pr. civ. curtea admite apelul, schimbă în tot sentința apelată, în sensul respingerii excepției prematurității cererii de chemare în judecată. Admite cererea de chemare în judecată și obligă pârâtul Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să evalueze imobilul la care se referă sentința civilă nr.854/29.06.2006 a Tribunalului București și pârâta C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, să emită decizia de compensare prin puncte a imobilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art.519 și următoarele Cod de procedură civilă.
Admite apelul formulat de apelanții-reclamanți B. G., CNP_ și B. P., CNP_, ambii cu domiciliul ales la SCA A. & Asociații, în București, ..2, . A, ., împotriva sentinței civile nr.661 din 30.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, ambele cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul respingerii excepției prematurității cererii de chemare în judecată, admiterii acesteia și obligării pârâtului Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să evalueze imobilul la care se referă sentința civilă nr.854/29.06.2006 a Tribunalului București și a pârâtei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, să emită decizia de compensare prin puncte a imobilului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. P. B. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L./A.D.T.
6 ex./23.06.2015
TB-S.4 – M.A.B.
| ← Succesiune. Decizia nr. 653/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
