Succesiune. Decizia nr. 653/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 653/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 653/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 653
Ședința publică din 26.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - N. - C. I.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți M. R. C., V. F. și S. G. împotriva deciziei civile nr. 1964A din 15.12.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M..
Cauza are ca obiect: succesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pe lista dosarelor solicitate la amânare, se prezintă avocat F. L., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr._/2015 emise de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-pârât S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se obiectul și stadiul procesual al dosarului, precum și împrejurarea că intimatul-pârât, prin cererea depusă la data de 22.05.2015, a solicitat amânarea judecării cauzei pentru angajarea unui avocat, precizând că la termenul din 26.05.2015 nu se află în București. Totodată, se arată că intimatul-pârât a formulat întâmpinare, transmisă prin poștă, azi, 26.05.2015.
Reprezentantul recurenților-reclamanți depune chitanța nr._/1 din 22.05.2015 în sumă de 650,83 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, având aplicat timbru judiciar în valoare de 5 lei, pe care instanța le anulează, constatând că cererea de recurs formulată în cauză este legal timbrată.
Curtea comunică reprezentantului recurenților-reclamanți un exemplar al întâmpinării depuse de intimatul-pârât S. M..
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită amânarea judecării cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea constată că întâmpinarea formulată de intimatul-pârât S. M. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege, astfel încât urmează a fi avută în vedere ca note scrise. Constatând că judecata nu presupune o amânare fără discuții, în temeiul dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea dosarului la o nouă strigare.
La reluarea cauzei, se prezintă avocat F. L., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți, lipsind intimatul-pârât S. M..
Având cuvântul asupra cererii de amânare formulate de intimatul-pârât S. M., apărătorul recurenților-reclamanți solicită respingerea acesteia.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de intimatul-pârât S. M., având în vedere data primirii citației, precum și faptul că acesta a avut la dispoziție suficient timp pentru angajarea unui apărător și pentru a face demersurile necesare pentru a se afla în localitate la data termenului de judecată.
Curtea acordă cuvântul asupra probelor.
Recurenții-reclamanți, prin avocat, arată că nu au alte probe în afara celor depuse deja la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurenții-reclamanți M. R. C., V. F. și S. G., prin avocat, solicită admiterea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1964 A din 15.12.2014 pronunțate de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
În susținere, arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944. Părțile din prezenta cauză au arătat în mod expres faptul că cele trei bunuri, respectiv două imobile și un bun mobil/autoturism, au fost achiziționate ca urmare a vânzării unui apartament dobândit în anul 2006. În cuprinsul acestui înscris s-a menționat expres că bunul a fost achiziționat în cote egale, astfel că instanța de apel nu putea să stabilească o cotă mai mare în favoarea intimatului-pârât. Instanța în mod eronat a făcut abstracție de existența contractului de vânzare-cumpărare, a avut în vedere o adeverință ce se referea la o perioadă anterioară datei achiziționării imobilelor, respectiv perioada 2001-2004, reținând un venit mai mare, și a exclus de la analizare adeverința în care sunt prevăzute veniturile obținute în perioada 2005-2008, perioadă în care au fost achiziționate imobilele, și în care intimatul-pârât obținea un venit lunar de aproximativ 2.000 lei.
Consideră că nu era necesar ca instanța să aibă în vedere aceste adeverințe și contribuția efectivă, dat fiind faptul că, potrivit procedurii succesorale și potrivit dispozițiilor Legii nr. 319/1944, cotele sunt stabilite în mod expres, nefiind aplicabilă procedura de partaj în urma unui divorț. Dacă ar fi existat creanțe în legătură cu această moștenire, intimatul-pârât se putea înscrie la masa succesorală.
Susține că hotărârea pronunțată este nemotivată, întrucât instanța a exclus de la analizare înscrisurile prin care se dovedea contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor.
În concluzie, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii pronunțate de Tribunalul București în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile nr._/8.09.2012 ca temeinică și legală.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat, potrivit chitanțelor depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 31.07.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._, reclamanții M. R. C., V. F. și S. G., au chemat în judecată pe pârâtul S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să se stabilească calitatea de succesori ai defunctei S. A.; - să se stabilească masa succesorală, care se compune din: 1. apartamentul nr. 115, având număr cadastral provizoriu 218/115, situat în București, ., ., ., compus din 2 camere de locuit și dependințe, în suprafață utilă de 46,92 m.p., împreună cu cota indiviză a apartamentului de 0,224%; 2. apartamentul nr. 214 situat în orașul S., .-6, corp A, ., compus din 2 camere plus dependințe, în suprafață construită de 40,90 m.p. și suprafață utilă de 33,38 m.p,. împreună cu cota indiviza de 0,48% din părțile și dependințele de folosință comune ale blocului, precum și terenul aferent în suprafață indiviză de 7,72 m.p.; 3. suma de 38.000 euro provenită din vânzarea bunului propriu al
defunctei S. A., respectiv imobilul apartament nr. 206, situat în .. 9, .; 4. autoturismul marca Ford Focus; 5. suma actualizată de_ lei vechi provenind din vânzarea de către defunctă și fostul soț a imobilului situat în București, .. 3, ..
La data de 17.11.2008, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a acțiunii ca neîntemeiată, și cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate că din masa succesorală fac parte cu titlu de bun comun următoarele bunuri: apartamentul situat în ., ., apartamentul situat în S. și autoturismul Ford, solicitând atribuirea acestora în natură.
P. încheierea interlocutorie pronunțată la data de 29.03.2010, în conformitate cu art. 673 ind. 5, 673 ind. 6 Cod procedură civilă, instanța a constatat deschisă succesiunea defunctei S. A., precum și calitatea de moștenitori legali a părților, în cote de 1/3 pentru reclamanta M. R. C. și pentru pârâtul S. M., respectiv în cote de 1/6 pentru reclamanții V. F. și S. G.. De asemenea, a constatat că masa succesorală este compusă din cota indiviza de 1/2 din imobilele situate în București, . și S., ., precum și din bunurile mobile autoturism și acțiuni nominative.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în motivare că la data de 15.02.2008 a decedat S. A., potrivit certificatului de deces aflat la dosar, iar părțile din proces au calitatea de moștenitori legali conform art. 650, 654, 671 cod civil și art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944. Astfel, reclamanții sunt sora și părinții defunctei și au dreptul potrivit legii la cate 1/3 din moștenire ca ascendenți și colaterali privilegiați, pârâtul având o cotă legală de 1/3 în calitate de soț supraviețuitor.
Masa succesorală este alcătuită din cota de 1/2 din imobilele situate în București, . și în S., ., precum și din bunurile mobile autoturism și acțiuni nominative, dobândite prin contribuție egală de ambii soți în timpul căsătoriei conform probelor administrate, respectiv înscrisuri și interogatorii. Instanța nu a reținut contribuția de 90% a pârâtului la dobândirea acestor bunuri, deoarece nu au fost administrate probe în acest sens.
S-a mai constatat faptul că apartamentul din Calea Călărașilor nr. 176, din vânzarea căruia au fost obținuți banii cu care s-au dobândit celelalte bunuri comune, a fost dobândit prin contribuția egală a foștilor soți, conform contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, iar acest imobil nu este bun propriu al pârâtului-reclamant, chiar dacă a fost atribuit anterior vânzării-cumpărării ca locuință de serviciu.
În ceea ce privește creanțele și datoriile moștenirii, s-a reținut că acestea nu au fost dovedite de pârât.
În temeiul dispozițiilor art. 673 ind. 7 Cod procedură civilă, instanța a dispus efectuarea de expertize necesare în cauză pentru formarea și atribuirea loturilor.
P. sentința civilă nr._/28.09.2012, Judecătoria Sectorului 3 București a admis în parte acțiunea principală; a admis în parte cererea reconvențională; a constatat deschisă succesiunea defunctei S. A.; a constatat că de pe urma defunctei S. A. au rămas ca moștenitori legali: pârâtul-reclamant S. M., în calitate de soț supraviețuitor, cu o cotă succesorală de 1/3, reclamanții-pârâți V. F. și S. G., în calitate de ascendenți privilegiați, fiecare cu o cotă succesorală de 1/6, precum și reclamanta-pârâtă M. R. C., în calitate de colateral privilegiat, cu o cotă succesorală de 1/3; a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei S. A. se compune din: - cota de 1/2 din imobilul situat în București, ., ., ., sector 3; - cota de 1/2 din imobilul situat în S., jud. Prahova, .-6, corp A, . 1/2 din autoturism Ford Focus cu nr. de identificare WF0WXXGCDW7T21719 și nr. de înmatriculare_ ; - 975 acțiuni nominative la S.I.F. Muntenia S.A.; a dispus ieșirea din indiviziune a părților și a atribuit în natură, în întregime, toate bunurile mobile și imobile ce compun masa succesorală către pârâtul-reclamant S. M. și a obligat pârâtul-reclamant S. M. la plata unor sulte către reclamanții-pârâți, astfel: suma de 57.688,16 lei către reclamanta-pârâtă M. R. C., suma de 28.844,08 lei către reclamanta-pârâtă V. F. și suma de 28.844,08 lei către reclamantul-pârât S. G., compensând totodată cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în ceea ce privește valoarea masei succesorale, că prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții întocmit de expert N. T. imobilul situat în București, . a fost evaluat la 20.2918 lei, iar cel situat în S., . la 98.562 lei.
Ca urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de pârâtul S. M. la raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții, s-a dispus efectuarea unei noi expertize cu privire la imobilul din S., de către expert C. M., în urma căruia a rezultat o valoare de 97.016 lei.
De asemenea, prin raportul de expertiză tehnică în specialitatea autovehicule, autoturismul Ford Focus a fost evaluat la 46.000 lei, însă, ca urmare a admiterii obiecțiunilor formulate de pârât, prin suplimentul la raport s-a stabilit o valoare de_ lei. Cu toate acestea, în stabilirea valorii masei succesorale, instanța a avut în vedere valoarea stabilită inițial pentru autoturism, aceasta fiind cea mai apropiată de valoarea bunului la data deschiderii succesiunii.
Acțiunile nominative, bun propriu al defunctei S. A., dobândit anterior căsătoriei cu pârâtul, au o valoare de 97,50 lei, conform certificatului depus la dosar.
Având în vedere solicitările părților și ținând cont de dispozițiile art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, care prevăd că la atribuirea bunurilor instanța va ține seama, între altele, de mărimea cotei-părți ce se cuvine coproprietarilor, instanța a atribuit în natură, în întregime, toate bunurile mobile și imobile ce compun masa succesorală către pârâtul-reclamant S. M..
Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 29.03.2010, la data de 14.05.2013 a declarat apel pârâtul S. M., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția III-a Civilă la 14.06.2013.
P. decizia civilă nr. 1964A/15.12.2014, Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis apelul; a schimbat în parte sentința apelată și încheierea de admitere în principiu din data de 29.03.2010 în sensul că: Masa succesorală rămasă de pe urma defunctei S. A. este formată din cota de 20% din următoarele bunuri: imobilul situat în București, ., ., ., sector 3; imobilul situat în S., .-6, corp A, .; autoturismul Ford Focus cu nr. de identificare WF0WXXGCDW7T21719 și nr. de înmatriculare_ ; 975 acțiuni nominative la SIF Muntenia S.A.; a constatat că masa succesorală are o valoare de 69.206,3 lei; a obligat pârâtul-reclamant la plata către reclamanții-pârâți a următoarelor sume cu titlul de sulte: 11.534,38 lei către V. F., 11.534,38 lei către S. G. și 23.068,76 lei către M. R. C.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat intimații la plata către reclamant a sumei de 1800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelantul-pârât S. M. și defuncta S. A. s-au căsătorit la data de 26.07.2000, căsătoria încetând prin decesul acesteia la data de 15.02.2008.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, adeverințe de salariu și cartea de muncă a defunctei, ambii soți au fost angajați în muncă.
Din compararea veniturilor obținute din salarii rezultă că apelantul-pârât a avut venituri mai mari în mod constant conform fișelor fiscale depuse la dosar, adeverinței de salariu emise pentru apelantul-pârât și cartea de muncă a defunctei. Tribunalul a
constatat, de exemplu, că în luna iulie 2001 apelantul-pârât a încasat un salariu net de 7.802.811 lei vechi, iar defuncta sa soție avea un salariu net de 3.717.100 lei vechi, așa cum rezultă din fișa fiscală pentru anul 2001.
Astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, începând cu anul 2003 S. A. s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, care au determinat internarea acesteia în spital și tratament medical. Aceasta a continuat să lucreze în cursul anilor 2004 și 2005, așa cum rezultă din fișele fiscale depuse la dosarul cauzei. În anul 2004 s-a emis pentru aceasta certificat de handicap gradul 2 cu deficiențe funcționale accentuate, iar în anul 2007 i s-a acordat pensie de invaliditate cu însoțitor permanent. Conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv cupoanele de pensie, aceasta încasa un venit de aproximativ 1000 lei lunar.
Din copia contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1545/16.04.2003 la B.N.P. Ș. C. A. rezultă că defuncta S. A. și fostul soț al acesteia au vândut un apartament situat în București, . suma de_ lei. Din această sumă încasată defunctei i-a revenit jumătate conform tranzacției ce a fost consfințită prin sentința civilă nr. 5233/25.03.1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București. Această sumă a fost adusă în căsnicie, fiind dobândită în timpul căsătoriei cu apelantul-pârât.
În ceea ce privește prețul încasat de S. A. din vânzarea imobilului din București . data de 29.08.2007, respectiv 38.000 euro, bun propriu al acesteia, tribunalul a apreciat că această sumă nu a fost cheltuită în căsnicie. Din redactarea contractului de vânzare-cumpărare, în care s-a menționat că S. A. a declarat că nu este căsătorită, rezultă că aceasta a dorit ca soțul ei să nu cunoască despre operațiunea juridică efectuată și, prin, urmare nici despre încasarea prețului.
Având în vedere că apartamentul din S. a fost cumpărat de soți la data de 14.08.2007, iar garsoniera, bun propriu al defunctei, a fost vândută la data de 29.08.2007, nu poate fi reținută susținerea intimaților-reclamanți conform căreia apartamentul din S. a fost cumpărat din prețul garsonierei.
În consecință, în ceea ce privește criticile apelantului-pârât cu privire la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a apreciat că sunt întemeiate în sensul stabilirii unei cote de contribuție a apelantului de 80%, restul de 20% fiind cota de contribuție a defunctei soții, cotă care constituie masa succesorală.
Tribunalul a apreciat că apelantul are o cotă de 80% la dobândirea bunurilor comune ca urmare a faptului că acesta a avut un venit lunar substanțial mai mare, că din cauza stării de sănătate a defunctei aceasta a încasat venituri mai mici, mare parte din acestea fiind necesare investigațiilor medicale și tratamentului urmat. Tribunalul nu a reținut cota de 90% având în vedere că pentru o perioadă defuncta a avut venituri din salariu și din vânzarea unui imobil.
În ceea ce privește motivele de apel referitoare la faptul că bunurile ce constituie masa succesorală sunt cumpărate din prețul obținut din vânzarea apartamentului situat în București, Calea Călărașilor nr. 176 și că la dobândirea acestuia apelantul a avut o contribuție exclusivă, tribunalul a constatat că acestea nu sunt întemeiate.
Apartamentul situat în București, Calea Călărașilor nr, 176 a fost închiriat de la M.A.I. de către apelant în anul 1994, fiind cumpărat la data de 05.04.2006 cu plata în rate. Prețul a fost achitat integral la data de 18.05.2007, așa cum rezultă din actele adiționale la contract. Apartamentul a fost vândut la data de 11.06.2007 cu prețul de 99.000 euro.
Împotriva acestei decizii, la data de 09.04.2015 au declarat recurs reclamanții M. R. C., V. F. și S. G., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 14.04.2015.
1. În motivarea cererii lor, recurenții-reclamanți au arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, și este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Astfel, deși instanța de apel a reținut că apelantul are o cotă de 80% la dobândirea bunurilor comune „ca urmare a faptului că acesta a avut un venit lunar substanțial mai mare, că din cauza stării de sănătate a defunctei aceasta a încasat venituri mai mici, mare parte din acestea fiind necesare investigațiilor și tratamentului urmat", nu a arătat în concret modul de calcul privind contribuția soților la dobândirea bunurilor comune.
Argumentul central al instanței cu privire la acest aspect constă în exemplul potrivit căruia „în luna iulie 2001 apelantul pârât a încasat un salariu net de 7.802.811 lei vechi, iar defuncta sa soție avea un salariu net de 3.717.100 lei vechi", deși în literatura de specialitate s-a reținut că veniturile provenite din salarii sunt bunuri comune.
Or, instanță de apel nu poate pronunța o hotărâre în defavoarea recurenților doar prin prisma unor simple aprecieri, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a constatat că nu s-au administrat probe în sensul reținerii contribuției de 90% a intimatului la dobândirea acestor bunuri, și, deși acesta a criticat sentința apelată sub acest aspect, considerând-o nemotivată, instanța de apel a apreciat că „atât încheierea de admitere în principiu, cât și sentința sunt concise în ceea ce privește motivarea, dar nu se poate aprecia că sunt nemotivate, astfel că acest motiv de apel nu poate fi primit”.
Mai mult decât atât, hotărârea cuprinde și aspecte contradictorii. Astfel, pe de o parte instanța reține că „S. A. a avut venituri din muncă și din vânzarea unui imobil în anul 2003, astfel că nu se poate reține afirmația apelantului că apartamentul situat în București, Calea Călărașilor este bun propriu", iar pe de altă parte, reține „ca urmare și bunurile achiziționate din prețul dobândit din vânzarea acestui apartament sunt bunuri comune, contribuția apelantului fiind de 80%".
P. urmare, nu apreciază că este bunul său propriu, având o contribuție exclusivă la dobândirea acestuia, dar apreciază că a avut o contribuție de 80% la dobândirea bunurilor comune, procent care se apropie de 100%.
2. Hotărârea recurată este nelegală, criticile recurenților încadrându-se în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În principal, au arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 30 Cod familiei, art.1 lit. b) din Legea nr. 319/1944, art. 673 ind. 5, art. 673 ind. 6, art. 673 ind. 9 Cod procedură civilă, art. 670 alin. 2, art. 728 Cod civil, întrucât instanța de apel a confundat partajul succesoral cu partajul efectuat în urma divorțului.
D. fiind faptul că defuncta nu a lăsat vreun testament, iar data deschiderii succesiunii erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 319/1944, în soluționarea cauzei instanța de apel trebuia să aplice dispozițiile legale referitoare la moștenirea legală și la cota parte din masa succesorală care se cuvine soțului supraviețuitor atunci când vine în concurs cu clasa a II-a de moștenitori legali, iar nu regulile aplicabile în practica judiciară cu privire la modul de stabilire a cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune când avem de-a face cu un partaj în cadrul divorțului.
În subsidiar, au învederat faptul că în actuala legislație nu există un text de lege care să reglementeze modul de determinare a contribuției soților la dobândirea bunurilor comune, motiv pentru care instanța de apel a stabilit aceste cote doar pe baza unor aprecieri personale.
P. atribuirea unei cote de 80% la dobândirea bunurilor comune în favoarea intimatului, instanța de apel a încălcat prezumția legală instituită de art. 30 Cod familiei, care stabilește că soții au o contribuție egală la dobândirea bunurilor lor comune în timpul căsătoriei.
Or, intimatul S. M., prin probele administrate, nu a făcut dovada unei contribuții mai mari la dobândirea bunurilor de către ambii soți în timpul căsătoriei și care sunt supuse succesiunii, nerăsturnând astfel prezumția legală de bunuri comune, dobândite în cote egale de contribuție de ½.
Totodată stabilirea, în favoarea intimatului, a unei contribuții de 80% la dobândirea bunurilor comune, de către instanța de apel este nelegală și pentru următoarele considerente:
În primul rând, faptul că în timpul căsătoriei defuncta a obținut din vânzarea unor bunuri proprii sume importante de bani rezultă, fără echivoc, din înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Astfel, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. Ș. C. A. sub nr. 1545/16.04.2003, având ca obiect imobilul situat în București, .. 3, b1. 33C, ., se menționează că „Prețul vânzării este de_ (douăsutetreizecisiunademilioane) lei, pe care vânzătorii - M. A. și S. A. (fostă M.) - declară că l-au primit în întregime de la cumpărător azi data autentificării".
În cuprinsul sentinței civile nr. 5233/25.03.1998 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București se reține că, în urma tranzacției încheiate între M. A. și M. A., aceasta din urmă primește „în deplină proprietate și liniștită posesie ( ... ) ½ din imobilul situat în .. 3, ., ., sector 2".
În contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. M. P. sub nr. 2961/29.08.2007 se menționează faptul că prețul total al vânzării apartamentului nr. 206 situat în mun. București, . de 38.000 EURO (treizecișioptmiieuro), „preț ce a fost achitat integral vânzătoarei - S. A. - în valută și în numerar, astăzi data încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare".
Instanța de apel a înlăturat argumentul recurenților-reclamanți cu privire la faptul că suma de 38.000 de euro rezultată din vânzarea apartamentului a fost folosită la conservarea și dobândirea bunurilor comune, doar pe considerentul că „din redactarea contractului de vânzare cumpărare din care rezultă că S. A. a declarat că nu este căsătorită rezultă că aceasta a dorit ca soțul ei să nu cunoască despre operațiunea juridică efectuată și, prin urmare, nici despre încasarea prețului". Această apreciere a instanței de apel nu poate fi luată în calcul, cu atât mai mult cu cât intimatul avea cunoștință despre vânzarea acestui apartament.
Pe de altă parte, însuși intimatul a susținut prin apărările formulate în cursul procesului și prin răspunsul la întrebarea nr. 4 din interogatoriu faptul că bunurile incluse în masa succesorală, respectiv apartamentul nr. 115 situat în municipiul București, .. 214 din S. și autoturismul Ford Focus au fost cumpărate din vânzarea apartamentului nr. 22 din București, Calea Călărașilor nr. 176, . s-a obținut suma de 99.000 Euro.
Or, în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. N. A. N. sub nr. 840/11.06.2007, vânzătorii soți S. M. și S. A., în ceea ce privește imobilul situat în București, Calea Călărașilor nr. 176, ., au declarat că: „Am dobândit apartamentul ce formează obiectul prezentului înscris, prin cumpărare, în timpul căsătoriei, cu contribuție egală, în baza contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/05.04.2006, a angajamentului din data de 05.04.2006, a procesului-verbal de predare-primire nr._/05.04.2006 și a actului adițional nr. 1/10.03.2007, toate încheiate cu Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Economico Administrativ (…)”.
De asemenea, în mod greșit instanța de apel a reținut o contribuție mai mare a intimatului la dobândirea bunurilor comune raportându-se la faptul că acesta a avut venituri mai mari, deoarece veniturile obținute din muncă sunt considerate bunuri comune.
În literatura de specialitate, în legătură cu calificarea salariului ca fiind bun comun sau propriu, s-au conturat mai multe opinii, între care cea conform căreia salariul sub forma dreptului de creanță este bun propriu, iar salariul sub forma dreptului de proprietate este bun comun.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
La data de 26.05.2015 intimatul-pârât S. M. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
1. În motivare, a arătat că sunt îndeplinite condițiile procedurale privind motivarea hotărârii chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
Tribunalul București a răspuns cererilor intimatului-pârât formulate prin motivele de apel fără a avea ce răspunde recurenților-reclamanți, care nu au avut nicio nemulțumire, vreo solicitare la care să răspundă.
Instanța de apel a examinat cauza în raport de motivele sale de apel.
2. În legătură cu criticile aduse hotărârii încadrate la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a arătat că în procedura succesorală mai întâi se determină bunurile dobândite în timpul căsătoriei, în conformitate cu dispozițiile art. 30, 31 Cod familiei și art. 651 Cod civil.
Ulterior, potrivit dispozițiilor art. 29 Cod familiei, se stabilește contribuția diferențiată a soților la dobândirea bunurilor.
P. documentele depuse la dosarul cauzei a dovedit contribuția sa exclusivă la dobândirea bunurilor.
Astfel, a achiziționat apartamentul cu un contract în rate, pe care le-a plătit exclusiv din salariul său. La momentul când a constatat că acest apartament este mult prea mare pentru ei (faptul că soția s-a îmbolnăvit a făcut ca numai curățenia în acest apartament să coste 1000 lei noi), au hotărât vânzarea acestuia. Pentru a putea să-I înstrăineze a fost obligatorie achitarea acestuia în întregime. Singura posibilitate a fost contractarea unui credit de către intimat, iar rata lunară pentru apartamentul cumpărat în rate a transformat-o în rata bancară. Împrumutul bancar l-a achitat în anul 2011, când a luat un alt împrumut de la Unicredit, cu care l-a achitat pe cel de la R.B.S. de 30.000 lei, întrucât a beneficiat de câteva reeșalonări, toate cu sume uriașe reprezentând comisioane bancare.
Pentru a putea cumpăra acest apartament cu plata în rate, condiția esențială era ca niciunul dintre soți să nu dețină în proprietate o casă. În privința sa nu se punea problema, întrucât era ofițer activ și primise în închiriere acea locuință, fiind controlat în toate evidențele posibile, dar pentru defuncta soție a fost necesar să facă dovada că nu deține sau nu a deținut o locuință în proprietate. În acest sens, defuncta a făcut o declarație notarială pe care a depus-o personal la Ministerul de Interne, în care a declarat pe propria răspundere faptul că până la 08.02.2005 „nu am deținut, nu dețin și nu am înstrăinat nicio locuință proprietate personală" (declarație autentificată sub nr. 290 din 08.02.2005 la notarul public S. M.).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 29, 30, 31 Cod familiei, Legea nr. 319/1944, art. 651, 652, 653, 659, 673, 700 Cod civil, art. 673 Cod procedură civilă.
În dovedirea susținerilor sale, intimatul-pârât a depus la dosar declarația autentificată sub nr. 290/08.02.2005 de notar public S. A..
Examinând decizia civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Sub un prim aspect, se reține că recursul prezintă câteva atribute importante, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
Primul și cel mai important atribut al recursului este acela de a constitui o cale extraordinară de atac. Această calificare a recursului este oferită chiar de Codul de procedură civilă, prin situarea sa topografică în Capitolul I din Titlul V, consacrat căilor extraordinare de atac, al Cărții II. Corespunzând exigențelor firești ale unei căi extraordinare de atac, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 304 Cod procedură civilă și care,în principiu,vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita astfel doar asupra problemelor de drept discutate în speță. Legiuitorul a avut în vedere împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului, atât în fapt, cât și în drept, în apel.
Un alt atribut important al recursului care interesează din perspectiva prezentei cauze este acela de a constitui o cale de atac nedevolutivă. Dacă specific etapei apelului este devoluțiunea care, în limitele fixate de apelant prin motivele de apel, înseamnă o analiză a sentinței atât sub aspectul nelegalității, cât și al netemeiniciei, putându-se stabili, pe baza probatoriului administrat, o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță, și la care să se aplice dispozițiile legale incidente, în recurs se realizează un control asupra hotărârii atacate, fără posibilitatea de a se administra, ca regulă, probe noi și fără a fi antrenată o rejudecare în fond a pricinii, în ansamblul ei.
Având în vedere aceste elemente caracteristice ale căii de atac în discuție, instanța învestită cu soluționarea recursului nu poate analiza legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv.
De asemenea, simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, instanța de recurs trebuie să analizeze în prealabil încadrarea criticilor formulate de parte împotriva hotărârii pronunțate în apel într-unul din cazurile expres și limitativ enunțate de lege.
II.1. Cel de-al șaptelea motiv de recurs se referă la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că: „Dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, motivarea hotărârilor. Justițiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate. În plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul s-a întemeiat trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs” (cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, hotărârea din 16.12.1992).
Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, tribunalul a prezentat argumentele pentru care a stabilit anumite cote de contribuție la dobândirea bunurilor comune de către soți, arătând că: „Din compararea veniturilor obținute din salarii rezultă că apelantul-pârât a avut venituri mai mari în mod constant conform fișelor fiscale depuse la dosar, adeverinței de salariu emise pentru apelantul-pârât și cartea de muncă a defunctei.”, că: „Astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei, începând cu anul 2003 S. A. s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, care au determinat internarea acesteia în spital și tratament medical. Aceasta a continuat să lucreze în cursul anilor 2004 și 2005, așa cum rezultă din fișele fiscale depuse la dosarul cauzei. În anul 2004 s-a emis pentru aceasta certificat de handicap gradul 2 cu deficiențe funcționale accentuate, iar în anul 2007 i s-a acordat pensie de invaliditate cu însoțitor permanent. Conform înscrisurilor depuse la dosar, respectiv cupoanele de pensie, aceasta încasa un venit de aproximativ 1000 lei lunar.”, precum și că: „În ceea ce privește prețul încasat de S. A. din vânzarea imobilului din București . data de 29.08.2007, respectiv 38.000 euro, bun propriu al acesteia, tribunalul a apreciat că această sumă nu a fost cheltuită în căsnicie. Din redactarea contractului de vânzare-cumpărare, în care s-a menționat că S. A. a declarat că nu este căsătorită, rezultă că aceasta a dorit ca soțul ei să nu cunoască despre operațiunea juridică efectuată și, prin, urmare nici despre încasarea prețului”.
Regula de drept care interesează în cauză este aceea prin care se determină cotele părți din dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.
Spre deosebire de partajul fondat pe dreptul de proprietate pe cote părți când fiecărui coproprietar îi revine o cotă parte abstractă, ideală, sub formă de fracție nominală, titularii dreptului de proprietate comună în devălmășie nu au determinată întinderea matematică a drepturilor lor. În acest sens, instanța chemată să hotărască asupra întinderii cotelor părți va ține seama de contribuția efectivă a fiecăruia dintre foștii soți la dobândirea bunurilor supuse partajului, care constă în cea mai mare parte în veniturile obținute în timpul căsătoriei (bunuri comune, conform art. 30 alin. 1 Codul familiei) direcționate în scopul respectiv. P. urmare, ceea ce prezintă importanță sub acest aspect nu este numai nivelul veniturilor părților, ci și măsura în care aceste venituri au fost cheltuite în cadrul și respectiv în afara sarcinilor căsătoriei (cu sau fără acordul celuilalt soț). Din cauza caracterului fungibil al banilor, nu se poate stabili în mod direct ce parte din venituri au fost folosite ca aport la sarcinile căsătoriei (de exemplu, pentru achiziționarea de alimente necesare membrilor familiei ori pentru a plăti cheltuielile de întreținere, taxele și impozitele etc.) și pentru investiții (concretizate în achiziționarea unor bunuri importante), respectiv ce parte a fost utilizată în alte scopuri, aceste elemente deducându-se dintr-o analiză comparativă de ansamblu a veniturilor și cheltuielilor părților.
De asemenea, deși este adevărat că veniturile obținute din muncă sunt bunuri comune, aceasta regulă de drept nu are nicio relevanță în privința cotei-părți din bunuri ce se cuvine fiecărui soț. Importanță are sub acest aspect numai proveniența (de la un soț sau de la celălalt) acestor venituri comune (sau proprii), în sensul că soțul care produce venituri mai mari - comune - (și le direcționează în susținerea sarcinilor căsătoriei), deci are o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, va avea o cotă-parte corespunzătoare din dreptul de proprietate asupra lor. Cu alte cuvinte, regimul juridic de bunuri comune al veniturilor obținute din muncă nu are efecte și asupra cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune obținute în schimbul acestora, care este consecința exclusivă a aportului propriu al fiecăruia dintre soți la dobândirea lor. Ca atare, caracterul de bun comun nu se confundă cu cel de bun deținut în cote egale. De altfel, teza susținută de recurenții-reclamanți ar conduce la concluzia că asupra bunurilor comune soții au întotdeauna cote egale din dreptul de proprietate, ceea ce nu poate fi admis.
Sub un alt aspect, Curtea are în vedere că, în condițiile în care cotele de contribuție nu pot fi stabilite cu precizia ce caracterizează științele exacte, argumentele folosite de instanța de apel sunt pertinente și suficiente.
Totodată, instanța de recurs constată că nu există nicio incompatibilitate de ordin logic între reținerea unei cote de 20% în favoarea defunctei, în considerarea aportului său la dobândirea apartamentului din București, Calea Călărașilor nr. 179, ., ., sector 3, realizat din prețul obținut din vânzarea unor bunuri proprii, pe de o parte, și înlăturarea argumentului apelantului-pârât privind caracterul de bun propriu al acestuia, al aceluiași apartament. Aportul soției defuncte la dobândirea acestui imobil se reflectă în cota din dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite cu prețul obținut din vânzarea acestuia, de 20%, stabilită în urma analizei globale la care s-a făcut referire anterior.
2. Cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
P. concept, motivul de recurs nu include deci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
i. În primul rând, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 30 Cod familiei și art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944.
Astfel, cotele din masa succesorală, adică din patrimoniul defunctei, ce se cuvin moștenitorilor săi, sunt cele prevăzute de art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944 și art. 671 Cod civil 1864.
O chestiune distinctă este cea a stabilirii masei succesorale, adică a patrimoniului defunctei. În acest sens, trebuie stabilite drepturile acesteia la data deschiderii succesiunii, iar în privința masei bunurilor comune, trebuie determinată întinderea cotei sale părți din dreptul de proprietate asupra acestora. Această din urmă problemă se rezolvă potrivit regulilor de drept comun în materia bunurilor comune, la fel cum s-ar fi rezolvat dacă autoarea recurenților-reclamanți ar fi fost în viață și ar fi participat ea însăși la proces.
Aplicarea acestor reguli de drept (pe de o parte, art. 1 lit. b din Legea nr. 319/1944 și art. 671 Cod civil 1864, și pe de altă parte, cele stabilite de practica judiciară cu privire la modul de stabilire a cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune) poate fi realizată în cadrul aceluiași partaj, unele neexcluzându-le pe celelalte și fiind proprii unor raporturi juridice diferite (cele dintre moștenitori, respectiv cele dintre foștii soți), care trebuie avute în vedere împreună pentru stabilirea cotelor finale ce revin fiecărei părți din întregul bun (bunuri) comun.
ii. Sub cel de-al doilea aspect, Curtea constată, raportând considerațiile teoretice prezentate anterior la cea de-a doua critică subsumată acestui motiv de recurs, că aceasta vizează faptul că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel ar fi reținut în mod greșit cotele de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Această critică se referă la situația de fapt reținută de către instanța de apel, considerată de recurenții-reclamanți o consecință a interpretării greșite a probelor administrate în cauză (contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1545/16.04.2003de B.N.P. Ș. C. A., sub nr. 2961/29.08.2007 de B.N.P. M. P. și sub nr. 840/11.06.2007 de B.N.P. N. A. N., înscrisurile din care rezultă pensia de invaliditate), iar nu la încadrarea în drept a situației respective, ceea excede conform celor expuse anterior controlului instanței de recurs.
Aspectul privind legătura dintre caracterul de bun comun al veniturilor obținute din salarii și contribuția la dobândirea bunurilor comune a fost tratat anterior (pct. II.1).
Față de aceste considerente, constatând că motivele invocate în cuprinsul cererii de recurs fie nu se circumscriu ipotezei normei legale invocate, fie sunt neîntemeiate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 315, 298 și 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a acestora, va respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenții-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți M. R. C., V. F. și S. G. împotriva deciziei civile nr. 1964A din 15.12.2014 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M., ca nefondat.
Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. I. S. G. S.
GREFIER
N. C. I.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex. 2/03.07.2015
T.B. Secția a III-a Civilă - D. A. D.
- L. C.
Jud. Sector 3 București - I. D.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 66/2015. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 274/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
