Conflict de competenţă. Sentința nr. 24/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 24/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2012 în dosarul nr. 24/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ nr. 24 F
Ședința din Camera de Consiliu de la 09.02.2012
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competentă ivit între Judecătoria B. și Judecătoria Sectorului 2 București.
Obiectul pricinii – conflict negativ de competență.
Cererea se soluționează fără citarea părților, în Camera de Consiliu.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, precizându-se faptul că a fost depusă adresa nr. 891 a Biroului E. Judecătorești Asociați „C. și Tanurca” emisă la data de 07.02.2012, după care:
Curtea reține spre soluționare conflictului negativ de competentă ivit între Judecătoria B. și Judecătoria Sectorului 2 București.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2011, pe rolul Judecătoriei B., sub nr._/94/2011, B. E. Judecătorești Asociați „C. și Tanurca” a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditoarea . în contradictoriu cu debitorii P. F. și A. S. C..
În motivarea cererii, petenta a arătat că s-a solicitat executarea silită de către creditoarea . în contradictoriu cu debitorii P. F. și A. S. C., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din 25 iunie 2008.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri în copii, certificate pentru conformitate cu originalul, titlul executoriu și cerere de executare silită formulată de creditor (filele 2 – 20 din dosarul Judecătoriei B.).
Cererea a fost timbrată corespunzător.
Prin sentința civilă nr. 7055 din 22 decembrie 2011, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței teritoriale a sa invocată din oficiu; a declinat competența de soluționarea a cauzei înaintate de B. E. Judecătorești Asociați „C. și Tanurca” și formulate de creditoarea . în contradictoriu cu debitorii P. F. și A. S. C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța de fond a reținut că încuviințarea executării silite este una necontencioasă, astfel încât potrivit art. 334 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța este obligată să-și verifice din oficiu și competența teritorială.
Competența de soluționarea a cererii aparține potrivit art. 3731 Cod de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 42/2009, instanței de executare, care potrivit art. 371 alin. 2 Cod de procedură civilă, este judecătoria în a cărei circumscripție se face executarea.
Din actele dosarului, a rezultat că executarea urmează a se face în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București, unde se află ., ., sector 2, proprietatea debitorului A. S. C. și nu există nici un element care ar putea atrage competența teritorială a Judecătoriei B..
Prin urmare, constatând că Judecătoria B. nu este competentă teritorial să soluționeze cererea, instanța a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, s-a format dosarul nr._, iar la termenul din 06 ianuarie 2012 instanța a ridicat excepția necompetenței teritoriale.
Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 06 ianuarie 2012, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a aceleiași cereri având ca obiect încuviințarea executării silite, în favoarea Judecătoriei B.; a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat dosarul Curții de Apel București, pentru a hotărî asupra conflictului.
În motivarea încheierii, Judecătoria Sectorului 2 București a arătat că în raport de dispozițiile art. 3711 raportat la art. 3731 alin. 3 Cod de procedură civilă, pentru realizarea drepturilor sale, creditorul poate urmări toate veniturile și bunurile debitorului, urmăribile potrivit legii, recurgând la toate formele de executare prevăzute de lege. În acest sens, prin cererea formulată la data de 30 noiembrie 2011, creditoarea a solicitat executarea silită imobiliară și prin poprire.
Reglementarea consacrată de art. 3731 alin. 1 și 2 raportat la art. 373 alin. 2 Cod de procedură civilă impune executorului judecătoresc învestit cu cererea creditorului de executare silită, obligația de a solicita încuviințarea executării silite fiecărei instanțe în circumscripția teritorială a căreia se află sau presupune că se află, bunuri sau venituri urmăribile.
În cauză, executorul judecătoresc a avut în vedere urmărirea silită asupra unor bunuri aflate în circumscripția teritorială a Judecătoriei B. și, pentru această rațiune, a învestit acea instanță cu cererea de încuviințare a executării silite. Această concluzie este întăriră de constatarea împrejurării că executorul a învestit Judecătoria Sectorului 2 București cu o cerere similară, care privea însă încuviințarea executării silite care urma să se desfășoare în circumscripția acestei instanțe (dosar nr._/300/2011).
Față de considerentele expuse, instanța a apreciat că revine Judecătoriei B., competența teritorială de soluționare a cauzei și în temeiul dispozițiilor art. 158 – 159 Cod de procedură civilă, și-a declinat competența.
În baza art. 20 și următoarele Cod de procedură civilă, instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Curții de Apel București, pentru soluționarea acestuia.
La data de 07 februarie 2012 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, dosarul nr._, în cadrul căruia a fost administrată proba cu adresa nr. 891 a Biroului E. Judecătorești Asociați „C. și Tanurca” emisă la data de 07.02.2012.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul conflictul negativ de competență teritorială, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și art. 22 al. 2 din Codul de procedură civilă.
Examinând în continuare, actele și lucrările celor două dosare, Curtea apreciază că revine Judecătoriei B. – județul I., competența teritorială de soluționare a prezentei cauze de încuviințare executare silită, pentru următoarele considerente:
1.Sub un prim aspect preliminar, Curtea constată că, așa cum s-a arătat în doctrina judiciară, prevederile art. 20 din codul de procedură civilă reglementează instituția conflictului de competență, instituție care presupune situația în care două sau mai multe instanțe judecătorești ori alte organe cu activitate jurisdicțională, se consideră deopotrivă competente, să soluționeze o pricină sau dimpotrivă, se consideră toate necompetente și își declină reciproc competența.
Așadar, conflictele de competență pot fi pozitive sau negative. Conflictul negativ de competență apare atunci când două sau mai multe instanțe, sesizate cu aceeași pricină, s-au declarat prin hotărâri irevocabile, necompetente de a o judeca. Astfel, instanța care a primit dosarul în urma hotărârii de declinare a competenței, constată că este necompetentă și apreciind ca și competentă, instanța care i-a trimis dosarul, își declină la rândul ei, competența, în favoarea primei instanțe. Pentru părți, există interesul de a se rezolva pricina și de a obține hotărârea pe fond, astfel încât se impune rezolvarea conflictului negativ de competență, pe calea regulatorului de competență.
Pentru a exista conflictul negativ de competență, este necesară întrunirea mai multor cerințe: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, același obiect, aceeași cauză); instanțele să se fi declarat necompetente; declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce (declinările succesive de competență, intervenite între două sau mai multe instanțe, neechivalând cu un conflict negativ de competență, dacă nici una dintre instanțe nu a intrat în contradicție între ele); cel puțin una dintre instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă (dacă instanța sesizată cu rezolvarea conflictului negativ de competență, consideră că nici una dintre instanțele sesizate, nu este competentă, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, va trimite acesteia dosarul, pe cale administrativă, existând posibilitatea ca această din urmă instanță să își decline competența).
2. Sub un alt aspect, în continuarea considerentelor teoretice anterioare, Curtea constată că regulatorul de competență poate privi stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei deduse judecății.
Competența teritorială poate fi definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege, unei instanțe judecătorești sau unui alt organ cu activitate jurisdicțională din mai multe de același grad, de a judeca o anumită pricină.
Competența teritorială poate fi de trei feluri: a) competență teritorială de drept comun, când cererea se introduce la instanța de drept comun din punct de vedere teritorial, adică la instanța de la domiciliul pârâtului; b) competența teritorială alternativă sau facultativă, în cazul în care reclamantul are alegerea între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente; c) competența teritorială exclusivă sau excepțională, când cererea trebuia introdusă la o anumită instanță.
Normele de competență teritorială au caracter dispozitiv, în principiu, dacă este vorba de pricini referitoare la bunuri, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 13-16 din Codul de procedură civilă și au caracter imperativ în materie de persoane, în alte pricini care nu sunt cu privire la bunuri, în cazurile prevăzute de art. 13-16 din Codul de procedură civilă, precum ar fi cererile privitoare la bunuri imobile, precum și în unele situații prevăzute de norme speciale, exempli gratia, în materia contenciosului administrativ, în materie electorală, în materie contravențională sau în materie de executare silită.
3. Astfel, potrivit dispozițiilor art.373 alin.3 Cod de procedură civilă, competența de soluționare a cererilor din materia ultim menționată, în care se includ și cererile de încuviințare executare silită, este atribuită exclusiv instanțelor de executare.
Legea definește în mod clar conceptul în cauză, arătând prin dispozițiile art.373 alin.2 Cod de procedură civilă, că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, atunci când legea nu dispune altfel, iar potrivit alin.1 al aceluiași articol, în cazul urmăririi bunurilor mobile sau imobile, executarea se va face la locul situării acestora, iar în cazul popririi, executarea silită se realizează prin executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit, conform art.453 alin.1 Cod de procedură civilă.
Din această perspectivă, voința ori opțiunea creditorului atunci când sesizează o instanță judecătorească cu cererea sa de încuviințare a executării silite, trebuie să se subordoneze acestor criterii legale, care definesc conceptul de „instanță de executare” pentru ca cererea sa să poată fi considerată ca adresată unei instanțe competente să o soluționeze, după criteriul teritorialității.
Pe cale de consecință, atunci când cererea de încuviințare a executării silite este adresată unei instanțe judecătorești alta decât cea de la sediul debitorului său - unde este de presupus că există bunuri mobile ori imobile susceptibile de executare ori că devin aplicabile dispozițiile art.453 alin.1 Cod de procedură civilă (în partea referitoare la instanța de la domiciliul sau sediul debitorului) – se impune pentru a reține că această altă instanță constituie o „instanță de executare” în sensul legii, a fi arătate un minimum de informații sau indicii pe baza cărora să se poată considera că în raza acestei instanțe, există fie bunuri ale debitorului care se doresc a fi executate, fie eventuali terți popriți.
În cauză, acest minimum de informații ori indicii există, date fiind precizările venite din partea Biroului E. Judecătorești Asociați „C. și Tanurca” la data de 07.02.2012, cu privire la intenția efectuării unei executări silite prin instituirea popririi la terțul poprit Porsche Bank România SA, cu sediul în Voluntari, șoseaua P. – Tunari, nr.2, clădirea Porsche, parter, ., județul I., orașul fiind situat în raza teritorială a Judecătoriei B., astfel încât în temeiul art. 373 Cod de procedură civilă și art. 453 Cod de procedură civilă, această judecătorie devine competentă din punct de vedere teritorial.
Nu mai puțin, Curtea observă că potrivit cererii de executare silită poprire, a fost indicat acest terț și sediul acestuia (fila 5 dosar fond).
Mai mult, astfel cum în mod corect a reținut și Judecătoria Sectorului 2 București, pentru bunurile aflate pe raza acestei judecătorii de sector, a fost deja încuviințată executarea silită, potrivit încheierii din data de 20.12.2011 pronunțate în dosarul nr._/300/2011, a cărui fișă a fost atașată la dosarul Judecătoriei de sector, astfel încât formularea unei noi cereri de executare silită pentru aceleași bunuri (aflate în raza Judecătoriei Sectorului 2 București) ar fi fost evident, superfluă.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 22 al. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va stabili competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite privind pe creditorul . și pe debitorii P. F. și A. S. C., în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată competența de soluționare a cauzei de încuviințare a executării silite privind pe petentul B. E. Judecătorești Asociați „C. și Tanurca” cu sediul în București, ., .. 4, ., creditoarea . cu sediul în București, ., ., III și parțial IV, mezanin, sector 5 și debitorii P. F. și A. S. C. ambii cu domiciliul în București, ., .. 1, ., sector 2, a Judecătoriei B..
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 februarie 2012.
Președinte, Grefier,
M. H. S. R.
Red.M.H.
Tehnodact.M.H./C.F.
6ex./24.02.2012
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 614/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1467/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
