Uzucapiune. Decizia nr. 404/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 404/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 404/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.404
Ședința publică din 05.03.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă G. I., împotriva deciziei civile nr. 565 A din 18.05.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. E. și C. N. și cu intimații-intervenienți G. G., G. C., G. V. și B. M..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru constatatrea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenta-reclamantă G. I. personal și asistată de doamna avocat S. M. în baza delegației de substituire eliberate de Baroul București C.I.A. M. R. C. (fila 39) și intimații-intervenienți G. G. și B. M., lipsind intimații-pârâți F. E., C. N. și intimații-intervenienți G. C. și G. V..
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, că nu a fost înregistrată cerere de reexaminare la încheierea prin care s-a respins cererea de acordare ajutor public judiciar iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și nu a depus timbru judiciar, după care:
Este legitimată recurenta G. I. care prezintă cartea de identitate . nr._, eliberată de SPCEP S.1 biroul nr.5 la data de 15.12.2005.
Avocatul recurentei arată că partea pe care o asistă nu dispune de mijloace materiale pentru achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 3583 lei; confirmă primirea încheierii de ședință din 19.02.2013, prin care a fost respinsă cererea de acordare ajutor public judiciar și arată că nu a formulat cerere de reexaminare împotriva acesteia.
Învederează Curții că recurenta a ajuns la înțelegere cu intimații-pârâți F. E. și C. G., și dorește să renunțe la judecata recursului; depune la dosar o fotocopie, certificată pentru conformitate cu originalul, a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate între părți.
Curtea pune în discuție excepția de netimbrare a cererii de recurs.
Recurenta-reclamantă, prin avocat, arată că lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției.
Intimații-intervenienți G. G. și B. M., având cuvântul, solicită anularea recursului, ca netimbrat, arătând că recurenta-reclamantă a plătit suma conform contractului depus astăzi la dosar și nu a mai avut bani pentru taxele de timbru.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 15.04.2008 sub nr._, reclamanta G. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții F. E. și C. N., în calitate de moștenitori ai defuncților C. A. și C. V., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 450 mp din București, . D. nr. 37 (fostă Pojorîta), prin efectul uzucapiunii și, ca urmare, anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 4919 din 02.04.1991.
În motivare a susținut că în anul 1965, sora ei, C. V., împreună cu soțul, C. A., au cumpărat prin înscris sub semnătură privată terenul sus-menționat, de la N. D. (proprietar conform contractului de vânzare cumpărare autentic nr. 7086/01.03.1941), după care i l-au dat fără nici o pretenție; reclamanta a susținut că, pe acest teren, a construit o casă formată inițial din 2 camere și bucătărie, extinsă în anul 1986 prin construirea unei camere în plus, așa cum rezultă din procesul verbal prin care fiul său, G. G., a fost amendat pentru construirea fără autorizație.
În anul 1991 între sora ei și soțul acesteia și N. D. s-au perfectat actele în formă autentică, deși actele, terenul și banii fuseseră efectiv predați din anul 1965.
În drept, a invocat dispozițiile art. 1890, 1854, 1847 cod civil și art. 111 Cod procedură civilă.
Pârâții au depus la dosar un înscris intitulat “întâmpinare – cerere reconvențională”, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, arătând că mătușa lor a fost numai tolerată, și admiterea cererii lor având ca obiect evacuarea acesteia din imobilul proprietatea pârâților, pentru lipsa vreunui titlu locativ. De asemenea, pârâții – reclamanți l-au chemat în judecată pe G. G., solicitând evacuarea sa și familiei sale din imobil, conform art. 57 și urm. Cod de procedură civilă.
Prin sentința civilă nr._ din 14.12.2010, Judecătoria Sectorului 1 București a respins atât cererea principală și și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat ca și capăt principal de cerere să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului din . D. (fostă Pojorîta), prin uzucapiune.
Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și în condițiile prevăzute de lege; pentru ca prescripția achizitivă să-și producă efectele, se cere îndeplinirea condițiilor privind termenul de 30 de ani - în cazul uzucapiunii lungi, invocate în cauza de față -, existența unei posesii utile, caracterizată potrivit art. 1847 Cod civil, și a unui lucru susceptibil de a fi uzucapat.
Prima instanță a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unei posesii utile.
Apelurile declarate de apelanta – reclamantă G. I. și de apelanții – pârâți F. E. și C. N. au fost respinse, ca nefondate, prin decizia civilă nr.565 A/18.05.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut, în esență, că prima instanță nu s-a mărginit, așa cum în mod neîntemeiat susține reclamanta să expună doar considerentele teoretice ale instituției uzucapiunii, ci a aplicat dispozițiile legale ce guvernează această instituție probatoriului administrat și situației de fapt reținute, considerentele sentinței cuprinzând pe larg motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, cât și argumentele pentru care susținerile reclamantei au fost înlăturate.
Hotărârea justifică în acest fel, prin motivele expuse concluzia instanței privind neîndeplinirea condițiilor uzucapiunii, în sensul nedovedirii exercitării unei posesii utile asupra imobilului, atât din perspectiva neîntrunirii în persoana reclamantei a celor două elemente - elementul material, corpus, care presupune contactul direct, efectiv cu lucrul, în speță cu terenul, și elementul psihologic sau intențional – animus possidendi sau animus rem sibi habendi, care se caracterizează prin voința celui ce stăpânește lucrul de a se comporta cu privire la acesta ca un proprietar, cât și din perspectiva relevării de către probele administrate în cauză a viciilor posesiei.
În ceea ce privește motivele referitoare la stabilirea greșită a situației de fapt prin analizarea greșită și lipsita de obiectivitate a probelor administrate în cauză, Tribunalul a înlăturat și aceste motive ca neîntemeiate, reținând că prima instanță a făcut o analiză coroborată, complexă a tuturor probelor administrate în cauză, și nu doar a celor administrate de intimații-pârâții, justificând prin argumentele expuse, raportate la dispozițiile legale ce guvernează materia uzucapiunii, netemeinicia cererii de chemare în judecată.
Astfel, existența contractului de închiriere nr._/07.11.1997 încheiat între G. I., în calitate de chiriaș și C. V., în calitate de proprietar, înregistrat la Administrația financiară, având ca obiect locuința situată în ., precum și a contractului de comodat nr. 2867 având ca obiect transmiterea dreptului de folosință cu titlu gratuit cu privire la una din cele 3 camere ale imobilului din ., contract încheiat la data de 19 martie 2001 între C. V. și C. N., în calitate de comodanți și G. G. și B. M., în calitate de comodatari atestă lipsa unei posesii utile exercitate asupra imobilului și calitatea de detentor precar al reclamantei asupra acestuia.
Instanța a motivat în contextul analizării tuturor probelor administrate în cauză înlăturarea susținerilor reclamantei, relevând atât contradicțiile din afirmațiile reclamantei înseși, care pe de o parte, în cererea introductivă, a declarat că sora și cumnatul ei au cumpărat terenul, pe care i l-au dat fără nici o pretenție, iar pe de altă parte, la interogatoriu, a declarat că a cumpărat terenul pe numele surorii sale, deoarece nu avea buletin de București, cât și neprobarea exercitării unei posesii utile, neviciate.
În mod corect, în acest context, prima instanța a reținut că actul de închiriere a avut ca obiect imobilul în litigiu și nu cel pretins de reclamantă, situat în . în lipsa indicării numărului imobilului de pe . nu ar fi putut fi înregistrat la Administrația Financiară și nu ar fi primit număr de înregistrare.
Totodată, susținerile reclamantei privind achitarea impozitului pentru imobilul în litigiu au fost contrazise de celelalte probe administrate, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.
Verificând sentința apelată s-a constatat că prima instanța a stabilit corect situația de fapt, analizând obiectiv și pertinent toate probele administrate în cauză, argumentele instanței justificând pe deplin soluția pronunțată.
Și ultima critică formulată, referitoare la faptul că prima instanța nu s-ar fi pronunțat asupra obiectului cererii cu care a fost investită, respectiv intervenirea prescripției achizitive asupra imobilului, rezumându-se a analiza contractul de închiriere și contractul de comodat a fost găsită neîntemeiată, reținându-se că cele două contracte de închiriere și comodat au fost analizate de prima instanța tocmai în contextul verificării îndeplinirii condițiilor uzucapiunii de lungă durată, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea formulată, instanța pronunțându-se în limitele cadrului procesual cu care a fost investită.
In ceea ce privește apelul declarat de pârâți, acesta a fost, de asemenea, respins ca neîntemeiat, arătându-se că, deși prin cererea reconvențională pârâții-reclamanți au solicitat evacuarea reclamantei din imobil, aceștia nu au specificat dacă este vorba de teren și/sau de construcție, și nici nu au invocat accesiunea asupra construcțiilor edificate de reclamantă, așa cum a reieșit din raportul de expertiză administrat în cauză.
A apreciat tribunalul că, în lipsa acestor precizări, prima instanță, respectând principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, s-a rezumat a constata calitatea de constructor de rea-credință, dar și existența dreptului de proprietate al pârâților reclamanți asupra unor construcții aflate pe terenul proprietatea celorlalte părți, fiind în imposibilitate însă a dispune și evacuarea.
Având în vedere aceste motive, Tribunalul a respins ambele apeluri ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă, recurenta – reclamantă, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul București, cu consecința admiterii apelului pe care l-a declarat și a cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.299 – 316 Cod de procedură civilă, 129 și 274 Cod de procedură civilă, 1846 și 1847 din Codul civil de la 1864, recurenta – reclamantă a arătat că decizia recurată este nelegală, deoarece al doilea și al treilea motivel de apel au fost analizate împreună, motivarea este ambiguă, iar instanța de apel nu a făcut o verificare în fapt și în drept a fiecărui motiv de apel potrivit art.295 alin. 1 Cod Procedură Civilă, astfel că devine incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod Procedură Civilă.
A arătat recurenta-reclamantă că prin motivul al doilea de apel a susținut că: „Instanța de fond a reținut în mod eronat situația de fapt, ceea ce a dus la pronunțarea unei hotărâri având la bază un raționament logico-juridic eronat", iar prin motivul al treilea de apel, că: "Instanța de judecată a analizat greșit probele ce au fost administrate, în sensul că nu au fost interpretate obiectiv pentru a stabili o situație de fapt reală. "
Or, prin motivarea în comun a celor două motive de apel formulate, instanța de control judiciar nu a putut stabili corect situația de fapt și de drept, deoarece aceste motive de nelegalitate și de netemeinicie a sentinței civile apelate decurgeau unele din altele și implicit trebuia să fie analizate separat pentru a se putea identifica adevărul juridic conform art. 129 alin.5 Cod de Procedură Civilă, în prezenta cauză supusă și dedusă judecății.
Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a arătat că primul motiv de apel nu a fost examinat potrivit exigențelor impuse de art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod de Procedură Civilă, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 304 pct.7 Cod. Procedură Civilă.
A susținut recurenta că în acest mod a fost încălcat dreptul fundamental constituțional la un proces echitabil, reglementat de art.21 din Constituția României, de art. 6 și art. 10 din Legea cu nr.304/2004, de art.6 alin. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Prin cea de-a treia critică de recurs s-a arătat că, în soluționarea motivelor de apel doi, trei și patru, instanța de apel a interpretat sau a aplicat greșit legea, cu privire la interpretarea, respectiv aplicarea dispozițiilor art.1847 din Codul Civil de la 1864, apreciind în mod eronat că nu sunt îndeplinite condițiile intervenim uzucapiunii de 30 de ani,ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de Procedură Civilă.
Intimații – pârâți, legal citați, nu au depus întâmpinare și nu au învederat Curții excepțiile și apărările lor.
Recurenta – reclamantă a fost legal citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.583 lei și de a depune timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Aceasta a formulat cerere de reexaminare la modul de stabilire a taxei judiciare de timbru care a fost respinsă, ca nefondată, în ședința din Camera de Consiliu de la 11.02.2013 și cerere de acordare ajutor public judiciar sub forma scutirii, de la plata taxei judiciare de timbru ori reducerii cuantumului acesteia ori eșalonării care a fost, de asemenea, respinsă prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu de la 19.02.2013.
Recurenta – reclamantă nu a formulat cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, iar în ședința publică de la 05.03.2013 a învederat instanței că a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare cu intimații-pârâți, astfel că nu mai este interesată de soluționarea recursului la a cărui judecată ar fi dorit să renunțe.
Analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod de procedură civilă, excepția de netimbrare a recursului, Curtea reține că este fondată și o va admite, cu consecința anulării acestuia, ca netimbrat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr.146/1997, astfel cum a fost modificată, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxării, în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.
Cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate, cu care a fost învestită Judecătoria Sectorului 1 București, nu se încadrează în categoria cererilor scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Curtea reține că recurenta-reclamantă a fost legal citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3583 lei și de a depune timbru judiciar în valoare de 5 lei, pentru termenul din 18.12.2012, sub sancțiunea anulării cererii, astfel că s-a dat eficiență dispozițiilor art.36 alin.1 și 2 din Ordinul nr.760/C din 22.04.1999 al ministrului justiției privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Prin urmare, reținând că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 3583 lei și nu a depus timbru judiciar în cuantum de 5 lei, până la termenul de judecată acordat în faza procesuală a recursului, ulterior respingerii cererii de acordare ajutor public judiciar, și luând act că nu s-a formulat în termenul prevăzut de art. 15 alin.2 din OUG nr.51/2008 cerere de reexaminare, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, modificată, și ale art.9 alin.2 din OG nr.32/1995, va admite excepția de netimbrare și, în consecință, va anula recursul, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de recurenta-reclamantă G. I., împotriva deciziei civile nr.565 A din 18.05.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. E. și C. N. și cu intimații-intervenienți G. G., G. C., G. V. și B. M..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./21.03.2013
TB-S.4 – M.I.L.; D.I.T.
Jud.S.1 – C.N.G.
| ← Revendicare mobiliară. Decizia nr. 65/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 407/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
