Pretenţii. Decizia nr. 407/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 407/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 407/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.407
Ședința publică din 05.03.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procurorul C. C..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentele-reclamante S. M., S. H., S. M. și M. H., împotriva sentinței civile nr. 1404 din 03.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R., PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cauza are ca obiect pretenții întemeiate pe prevederile Legii nr.221/2009.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurentele-reclamante au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., având în vedere că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la capetele de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de deportare în fosta URSS privind pe S. F. și de acordare a daunelor materiale.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T., la data de 30.11.2011, sub nr._, reclamantele S. M., S. H., M. H. și S. M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul politic al măsurilor administrative constând în:1)deportarea numitului S. F. (Franz) în URSS și B., 2)deportarea părinților, respectiv bunicilor, S. Nikolaus și S. E.; Fritz Nikolaus și Fritz E. în B., și 3)deportarea reclamantelor în B. și, în consecință, aplicarea dispozițiilor prevăzute de art. 1 alin. 3, art. 3 și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009. Reclamantele au solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata către aceștia a sumei de 800.000 euro sau echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plății, cu titlu de daune morale și materiale cauzate pentru suferințele fizice și psihice la care au fost supuși prin măsurile luate împotriva lor și autorilor lor.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat condițiile în care au fost luate măsurile abuzive de deportare, condițiile de viață la care au fost supuși și urmările pe care acestea le-au lăsat asupra lor și autorilor lor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de Legea nr. 221/2009.
În dovedirea cererii, reclamantele au depus la dosarul cauzei, în fotocopii, următoarele înscrisuri: adresa nr. 1934/25.05.2010, emisă de Ministerul Apărării Naționale - Direcția Instanțelor Militare; acte de stare civilă privind pe reclamanți și autorii lor; adeverințe privind studiile efectuate de reclamanți.
Prin sentința civilă nr.68/13.01.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. - Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 105/1992 și art. 8 alin. 1 din C.pr.civilă.
Pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, dosarul a fost înregistrat la data de 24.02.2012, sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.1404/03.09.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că măsura depărtării reclamantelor și autorilor lor și stabilirea domiciliului forțat al acestora, conform deciziilor M.A.I. nr. 200/1951 și nr. 200/1951, constituie de drept condamnare cu caracter politic, conform Legii nr. 221/2009. În aceste condiții, formularea de către reclamante a unui capăt separat de cerere care să aibă un asemenea obiect, respectiv prin care să solicite constatarea unui fapt care este deja definit de lege, a fost apreciat de tribunal ca fiind lipsit de interes. În consecință s-a reținut că reclamantele nu justifică un interes actual pentru formularea unei cereri cu un asemenea obiect.
Referitor la daunele morale și materiale solicitate de reclamante, tribunalul a constatat că și această cerere este neîntemeiată și a respins-o, pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice C. și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
De asemenea, prin aceeași decizie, s-a constatat că, având în vedere că dispozițiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din același articol, trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstituțional. A mai arătat Curtea Constituțională că, așa cum a statuat în jurisprudența sa (Decizia nr. 415 din 14.04. 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte cele stabilite în considerentele și dispozitivul acestei decizii. Conform art. 147 alin. (1) din Constituție, ,,dispozițiile din legile [...] constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționaledacă, în acest interval, Parlamentul [...], după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Acțiunea reclamantelor are ca obiect acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a măsurilor administrative luate împotriva lor și autorilor lor, măsuri care, potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2009, au caracter politic, încadrându-se astfel în prevederile legale declarate neconstituționale și care nu mai pot fi aplicate. De asemenea, decizia Curții Constituționale are efect imediat, inclusiv asupra acțiunilor deja introduse, în caz contrar ajungându-se la crearea unor situații discriminatorii între reclamanți în raport de data formulării cererilor de chemare în judecată. De asemenea, tribunalul a avut în vedere și decizia pronunțată în această materie de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii în septembrie 2011. Pe de altă parte, daunele materiale solicitate de reclamante nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, iar sarcina dovedirii lor revenea reclamanților conform art. 1169 din C.civ..
Pentru aceste motive, tribunalul a respins cererea formulată de reclamantele S. M., S. H., M. H. și S. M., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă, recurentele – reclamante, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.5 Cod de procedură civilă, în vederea soluționării tuturor capetelor de cerere.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele – reclamante au arătat că prin acțiunea introductivă de instanță au solicitat ca instanța să constate caracterul politic al măsurilor administrative suferite de
acestea și familia lor, respectiv deportarea numitului S.
F. (Franz) în URSS și B., deportarea părinților, respectiv
bunicilor reclamantelor, S. Nikolaus și S. E., Fritz
Nikolaus și Fritz E. în B., precum și deportarea reclamantelor
în B. și, în consecință, aplicabilitatea în ceea le privește pe reclamante a dispozițiilor art. 1 alin 3, art. 3 și art. 4 alin 2 din Legea nr. 221/2009, să dispună obligarea Statului R. la plata de despăgubiri pentru daunele
materiale și morale cauzate, pentru suferințele fizice și psihice la care au fost
supuse reclamantele și membrii familiei acestora prin deportarea în U.R.S.S. și deportarea în B., precum și pentru toate persecuțiile pe care le-au suportat, pentru suferințele cauzate de dezrădăcinare, de destrămarea familiei, de înfometare, înfrigurare și înfricoșare, prin situarea în poziția de dușmani ai societății, despăgubiri pe care le-au estimat la suma de 800.000 EURO sau echivalent în lei la cursul BNR din data plății.
Cu referire la primul capăt de cerere, recurenții – reclamanți au solicitat instanței de recurs să rețină că prin acțiunea introductivă s-a solicitat să se constate că împotriva numitului S. F. a fost luată măsura deportării la muncă forțată în URSS, iar la dosar s-au depus în probațiune înscrisuri care susțin aceat capăt de cerere, însă asupra acestui capăt de cerere instanța de fond a omis să se pronunțe, din motivarea sentinței atacate rezultând că instanța a avut în vedere doar deportarea reclamantelor și a familiei acestora în B..
Apreciază că măsura deportării în URSS, deși luată împotriva numitului S. F. în ianuarie 1945, aceasta a fost menținută cu concursul autorităților Statului R. și după martie 1945, astfel încât și această măsură face obiectul Legii nr.221/2009.
Față de faptul că prima instanță nu a examinat acest capăt de cerere, recurentele – reclamante au apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.5 C.pr.civ., solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare.
Pe de altă parte, recurentele-reclamante au criticat sentința în ceea ce privește soluția dată cererii de constatare a caracterului politic al măsurii deportării în B. a reclamantelor recurente și a membrilor familiei acestora, cerere care a fost respinsă ca fiind lipsită de interes.
Au arătat recurentele-reclamante că interesul în formularea acestei cereri trebuie analizat prin prisma reparației morale pe care legiuitorul a avut-o în vedere la momentul edictării acestei norme legale. Așadar, admiterea excepției lipsei de interes a reclamantelor rezultă dintr-o interpretare eronată a legii, fapt ce, de asemenea, impune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare în vederea pronunțării asupra fondului.
S-a susținut că practica instanțelor este unitară în ceea ce privește constatarea caracterului politic al măsurilor administrative de deportare în B. suferite, aceasta fiind singura reparație de ordin moral pe care cei care au suferit represiuni în regimul comunist o mai pot primi.
Au mai arătat recurentele-reclamante că au solicitat obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale și materiale și că în mod eronat tribunalul, nesocotind înscrisurile depuse la dosar, a respins această cerereca fiind nedovedită, în condițiile în care prin acțiunea introductivă s-a arătat că în vara anului 1945, an în care S. Franz a fost deportat în URSS, a fost expropriat terenul agricol al familiei, au fost confiscate animalele domestice și utilajele agricole. Totodată, casa cu numărul 713 din . locuiau reclamanta S. M. cu soțul acesteia, S. Franz, cu copiii minori S. Hedwig și S. H. și cu părinții defunctului S. Franz, numiții S. Nikolaus și E., a fost ocupată de gospodăria colectivă; toată familia a fost nevoită să se mute la părinții reclamantei, numiții Fritz Nikolaus și E., în Varias, nr. 852.
În vara anului 1951, în 18 iunie, au fost ridicați toți membrii familiei și au fost deportați în . Ialomița. Tot ce avea familia a fost confiscat de autorități: casa, mobila, animale, unelte, alimente.
La întoarcerea din B. familia a găsit casa cu numărul 852 ocupată, fiind nevoiți a locui 5 adulți și 3 copii într-o cameră și o bucătărie. După numeroase drumuri și petiții făcute de socrul reclamantei, S. Nikolaus, li s-a permis acestora să locuiască în casa cu numărul 714 din Varias, iar pentru casa expropriată abuziv, cu număr 713, înscrisă în CF 4449 Varias, nr. top 307-308/a nu li s-a acordat nicio despăgubire proprietarilor de drept.
Odată cu exproprierea aceste case și a terenurilor agricole ale familiei, s-au confiscat în mod abuziv și un număr de aproximativ 150 de porci, 5 vaci și 5 cai, familia reclamantei deținând o crescătorie, precum și toate utilajele agricole destinate exploatării pământului: un tractor Zettelmaier 22CP, mașină de secerat, mașină de însămânțat porumb, mașină de însămânțat grâu, 2 pluguri mari, 4 căruțe de cai, 7 hamuri pentru cai, uruitoare pentru porumb, 2 grape și alte utilaje și unelte mărunte; familiei Fritz (părinții reclamantei S. M.) le-au fost, de asemenea, expropriate terenurile agricole situate pe razele localităților Varias, G., Satchinez și Satu M..
S-a menționat că niciunul dintre reclamanții - recurenți nu a beneficiat de dispozițiile legilor speciale reparatorii de după 1990, astfel încât, pe baza actelor de la dosar, instanța de fond trebuia să se pronunțe și cu privire la acest capăt de cerere și că în situația în care se considera nelămurit cu privire la cele ce rezultă din actele depuse la dosar, în baza rolului său activ, tribunalul trebuia să dispună efectuarea unei expertize prin care bunurile expropriate să fie evaluate.
Pentru toate aceste considerente, recurentele – reclamante au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 4 alin.4 și 5 alin.3 din Legea nr.221/2009, iar potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din OG nr.32/1995 este scutită și de timbru judiciar.
Intimatul – pârât, legal citat, nu a depus întâmpinare la cererea de recurs și nu a învederat Curții excepțiile și apărările sale.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile depuse la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul exercitat în condițiile art.304 ind.1 Cod proc.civ., este fondat și urmează să-l admită pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs prin care s-a susținut că tribunalul nu a examinat cererea de constatare a caracterului politic al măsurii deportării numitului S. F. la muncă forțată în URSS, este fondat.
Astfel, deși prin dispozitiv cererea de chemare în judecată, având mai multe capete de cerere, a fost respinsă, ca neîntemeiată, din expunerea considerentelor care au stat la baza pronunțării acestei sentințe rezultă că prima instanță a avut în vedere, la examinarea cererii de constatare a caracterului politic al măsurilor administrative invocate prin cererea de chemare în judecată exclusiv măsura deportării reclamantelor și autorilor acestora în B..
În acest sens Curtea reține că decizia M.A.I. nr.200/1951, la care tribunalul a făcut referire a avut ca obiect măsura deportării în B., fiind și ulterioară anului 1945 în care au avut loc deportări ale etnicilor germani în fosta URSS; pe de altă parte, din considerentele sentinței nu rezultă nicio analiză a acestui capăt de cerere, astfel că tribunalul nu a cercetat fondul acestei pretenții deduse judecății.
Al doilea motiv de recurs, prin care a fost criticată soluția de respingere, ca fiind lipsită de interes, a cererii de constatare a caracterului politic al măsurii deportării în B. nu este fondat, având în vedere că decizia nr.200/1951 a M.A.I., în baza căreia recurentele și autorii lor au fost strămutați în B., se regăsește expres în conținutul art.3 lit e din Legea nr.221/2009, astfel că are de drept caracter politic, nemaifiind necesară constatarea judiciară a acestui caracter.
Al treilea motiv de recurs, prin care s-a susținut că prima instanță nu a examinat cererea de acordare de daune materiale, pe care în mod formal a respins-o, ca nedovedită, este fondat.
Astfel, Curtea reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au formulat în mod expres o cerere de acordare de daune materiale în temeiul dispozițiilor Legii nr.221/2009, arătând pe larg în ce constau daunele pretinse.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au arătat că solicită administrarea de probe cu înscrisuri și martori.
Reclamantele au lipsit la termenul la termenul din 03.09.2012, care a reprezentat prima zi de înfățișare, însă tribunalul a reținut în mod greșit că nu sunt alte cereri de formulat ori probe de administrat, în condițiile în care cererea de administrare a probelor, formulată de reclamante prin cererea de chemare în judecată, conform dispozițiilor art.112 pct.5 și 132 alin.1 Cod proc. civ., nu a fost analizată.
Curtea apreciază că în acest mod, reclamantele au suferit o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea în sens larg a actului procesural întrucât ulterior cererea de acordare de daune materiale a fost respinsă, ca nefiind dovedită.
Curtea apreciază că deși sarcina probei incumbă reclamantelor, tribunalul avea obligația să se pronunțe asupra probelor solicitate, și în măsura în care aprecia că este nevoie de administrarea vreuneia din probele solicitate, să pună în vedere reclamantelor să depună înscrisuri ori să indice numele și adresele martorilor pe care îi propun, în vederea citării.
În consecință, nu se poate aprecia că prin respingerea formală pentru lipsa dovezilor, tribunalul a examinat acest capăt de cerere în mod efectiv și într-o manieră care să corespundă exigențelor impuse de art.6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 și 5 Cod proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa, în parte, sentința recurată și va trimite cauza Tribunalului București spre rejudecarea cererilor de constatare a caracterului politic a măsurii administrative de deportare în fosta URSS privind pe S. F. și de acordare de daune materiale.
Având în vedere că motivul de recurs prin care a fost criticată soluția de respingere, ca fiind lipsită de interes, a cererii de constatare a caracterului politic al măsurii deportării în B. nu a fost găsită fondată, iar soluția de respingere a daunelor morale nu a fost criticată, vor fi menținute celellate dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentele - reclamante S. M., S. H., S. M. și M. H., împotriva sentinței civile nr.1404/03.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează, în parte, sentința recurată
Trimite cauza Tribunalului București spre rejudecarea cererilor de constatare a caracterului politic a măsurii administrative de deportare în fosta URSS privind pe S. F. și de acordare de daune materiale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehdact.R.L./S.G.P.
2 ex./21.03.2013
TB-S.3 – A.D.B.
| ← Uzucapiune. Decizia nr. 404/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 614/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
