Conflict de competenţă. Sentința nr. 86/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 86/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 86/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECTIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 86 F
Ședința din camera de consiliu de la 15.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal și Tribunalul București –Secția a III a Civilă, în cauza civilă privind pe reclamanții S. V. D. A., Z. C. T., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Cauza a fost soluționată în camera de consiliu, fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea constatând cauza în stare de judecată reține dosarul în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 14.05.2014, Tribunalul București - Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale și a înaintat cauza în vederea repartizării pentru o secție civilă a Tribunalului București.
În considerentele acestei încheieri s-a reținut că obiectul litigiului îl constituie să se constate că reclamanții S. V. D. A. și Z. C. T. sunt titularii unui drept de creanță constând în despăgubiri pentru imobilul compus din 2 parcele de teren în suprafață de 209 m.p., fiecare, situat în București, Parcul Z. (ulterior M. D. nr.4-6) și pentru construcția ce a fost edificată pe acest teren; să fie obligată pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru suma stabilită prin expertiza tehnică de evaluare a imobilului, iar în subsidiar, față de capătul 2 de cerere, să fie obligat pârâtul ca în termen de 5 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii să desemneze un evaluator/societate de evaluare și să înainteze dosarul administrativ către acesta în vederea efectuării expertizei; să oblige pârâtul să emită și să comunice reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 45 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii; să oblige pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată.
S-a mai reținut că la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, ce prevede în art. 4 că dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Or, după . Legii nr. 165/2013 la 20.05.2013, art. 1 alin. 2 din Legea nr.165/2013 prevede că în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare,precum și măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.
În acest context, trebuie subliniat faptul că noua procedură a emiterii deciziilor de compensare, chiar și în baza unor hotărâi judecătorești, este fundamental diferită față de cea de emitere a titlurilor de despăgubire prevăzute de vechea Lege 247/2005, la baza noului act stând principii diferite de evaluare și compensare, precum și operațiuni administrative distincte.
Astfel, conform art.21 din Legea 165/2013, legiuitorul a prevăzut faptul că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte iar, ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit iar, în cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
S-a reținut că vechea procedură legală prevedea în art.16 din Legea 247/2005 cu totul alte operațiuni administrative: Secretariatul Comisiei Centrale proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care le trimitea evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare iar, după întocmirea raportului de evaluare, Comisia Centrală proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În acest context, instanța a reținut că întreaga procedură de emitere a acestei noi decizii de compensare fiind prevăzută de art.20 și 34 din Legea 165/2013, actualmente, întregul litigiu este guvernat de această nouă lege.
Reclamanții se plâng, într-adevăr, de imobilismul administrației, dar, pe de-o parte, ei solicită soluționarea cauzei pe fondul ei, nu simpla obligare a administrației de a le soluționa cererea, dând orice fel de soluție, de admitere sau respingere, iar, pe de altă parte, întreaga materie a litigiilor de acest tip, având ca bază normativă Legea nr.10/2001, este reglementată în prezent de Lg. nr.165/2013
Or, în contextul art.4 din această lege, care prevede că dispozițiile Legii 165/2013 se aplică și cauzelor aflate pe rolul instanțelor, devin incidente și dispozițiile art.35 din același act normativ, dispoziții care statuează asupra competenței funcționale a secției civile a Tribunalului: „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.”
Vechea reglementare în materia emiterii titlului de despăgubire, respectiv art. 20 din Titlul VII al Legii 247/2005 conferea secției de contencios administrativ competența funcțională de cenzurare a activității fostei Comisii Centrale de Stabilire a Despăgubirilor. Totuși, nu poate fi ignorat faptul că actualmente, dispoziția legală, deși în vigoare, a rămas fără suport, norma de drept material din vechea lege, la care se făcea referire, respectiv procedura emiterii titlului de despăgubire, fiind abrogată.
Statuările recente ale Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 4 rap la art. 34 din Legea 165/2013 nu sunt relevante cu privire la modalitatea de soluționare a excepției necompetenței funcționale, instanța de control constituțional găsind ca fiind contrare Constituției și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevederile noii legi referitoare la termenele nou introduse, în contextul proceselor deja aflate pe rolul instanțelor de judecată. Or, instanța reține faptul că declinarea competenței în această speță nu poate pune probleme sub aspectul art. 6 din Convenție, reclamanților fiindu-le recunoscut pe deplin dreptul de acces la instanța judecătorească competentă.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis prezenta cauză către secția civilă a Tribunalului București ce a fost inițial învestită, prin introducerea acțiunii, cu judecarea întregii acțiunii.
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr.351/12.03.2015, a admis excepția de necompetență materială, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția de C., Administrativ și Fiscal și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul în vederea soluționării acestuia.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că în conformitate cu art.19 alin.1 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, modificată prin Legea 2/2012, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii Contenciosului administrativ nr.554/2004, iar potrivit art.20 alin.1 din aceeași lege, competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții cu prevederile art.17 alin.5 din Legea nr.165/2013, potrivit cărora Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor preia toate atribuțiile, drepturile și obligațiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, rezultă că în cauză, competența de soluționare în primă instanță, revine Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București în a cărui rază teritorială domiciliază reclamanți.
Având în vedere că acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, care în temeiul art.XXIII alin.3 din Legea nr.2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea la Tribunalul București și că pe rolul tribunalului București cauza a fost înregistrată pe solul Secției de C. Administrativ și Fiscal, iar această Secție și-a declinat competența în favoarea Secției Civile a Tribunalului București, prin încheierea de la data de 14.05.2014, Tribunalul, în temeiul art.133 NCPC și următoarele, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza spre soluționare la Curtea de Apel București - Secția Civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul acestuia, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.136 N.C.P.C.
Obiectul prezentei cauze îl constituie aplicarea legilor speciale de reparație în domeniul proprietății, respectiv a Legii nr.10/2001, a Legii nr.247/2005 și a Legii nr.165/2013 cu referire și la Decizia nr.XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea va stabili competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Secției de C., Administrativ și Fiscal a Tribunalului București, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia nr.269/7.03.2014 a Curții Constituționale, s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.4 teza a II-a raportate la art.7 alin.1, art.11 alin.1 și 2, art.16, art.17 alin.1 lit.a, art.21 alin.6 și 8, art.31 alin.5, art.34 alin.1, art.35 alin.2 și art.50 lit.b teza I din Legea nr.165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România.
În cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituțională a analizat incidența Legii nr.165/2013 asupra litigiilor aflate în curs de desfășurare, sub aspectul aplicării dispozițiilor de drept material și procesual cuprinse în noua reglementare.
În acest sens, Curtea a reținut că, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art.6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art.20 alin.(1) din Constituție, potrivit cărora „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”.
Curtea a reținut că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe — în acord cu dispozițiile art. 18 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța — o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art.24 alin. (1) din Legea nr.554/2004.
S-a mai arătat, totodată, că, prin constatarea constituționalității prevederilor art.34 alin.(1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art.24 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”. Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art.35 alin.(1) din Legea nr.165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Aplicând această decizie prezentei cauze, Curtea constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamanți la 30.05.2012, cu mult înainte de a intra în vigoare Legea nr.165/2013 – 16.05.2013, astfel încât decizia Curții Constituționale devine general obligatorie, instanța judecătorească neputând face abstracție de aceste statuări, în condițiile în care ele privesc în mod direct instanța competentă să judece anumite categorii de litigii.
Astfel fiind, Curtea va stabili competența funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Secției de C., Administrativ și Fiscal a Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența funcțională de soluționare a cauzei privind pe reclamanții S. V. D. A., domiciliat în București, ..42-52, ., ., Z. C. T., domiciliat în București, ..30, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, în favoarea Secției de C., Administrativ și Fiscal a Tribunalului București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.06.2015.
PREȘEDINTE
D. A. B. GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I.
5 ex/01.07.2015
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 329/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 308/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
