Conflict de competenţă. Sentința nr. 63/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 63/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 63-F
Ședința publică de la 23.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra conflictului negativ de competență, ivit între Tribunalul București-Secția a IV a Civilă și Judecătoria Sectorului 5 București, în cauză privind pe reclamanta I. V. A. M. R. și pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților.
Cutea având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 23.06.2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.67/25.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2009, s-a admis excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă – invocată din oficiu – și s-a declinat competența cauzei privind pe reclamanta I.-Verești A.-M.-R. în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor, în favoarea Judecătoriei sector 5 București.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut următoarele:
„Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a IV-a Civilă la data de 10.11.2009 reclamanta I.-Verești A.-M.-R. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 100 000 RON, reprezentând despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit atât de ea cât și de mama sa prin condamnarea și executarea pedepsei închisorii.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că, potrivit sentinței penale nr. 1288/1953 mama sa a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, calificare schimbată în complicitate la delictul de agitație publică, executând pedeapsa închisorii în perioada 06.09._55 și că această condamnare a avut caracter politic, în sensul disp. art. 1 alin.2 lit.a din Legea nr. 221/2009, având de drept acest caracter.
Prin urmare, s-a solicitat repararea prejudiciului moral creat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 221/2009.
La termenul de judecată din data de 18.01.2009, tribunalul a pus în dicuția părților, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului București.
Deliberând asupra excepției necompetenței materiale, constată următoarele:
Prezenta cerere de chemare în judecată are natura juridică a unei cereri în pretenții, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările politice, cerere întemeiată pe disp. Legii nr. 221/2009.
Analizând dispozițiile Legii nr. 221/2009, tribunalul constată că art.1-3 din această lege enumeră ceea ce reprezintă de drept condamnare cu caracter politic și măsură de drept administrativ cu caracter politic.
Art.4 din Legea nr. 221/2009 reglementează regimul juridic al acțiunii în constatarea caracterului politic al unei condamnări sau al unei măsuri administrative, acțiune ce poate fi formulată de persoanele care pretind că au suferit o condamnare sau o măsură administrativă cu caracter politic, altele decât cele reglementate ca având de drept acest caracter, prin art. 1 și 3 din lege.
Pentru aceste acțiuni, în constatarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative, în alte cazuri decât cele din art. 1 și 3 din lege, art.4 stabilește regimul lor juridic, astfel: competența de soluționare aparține tribunalului-secție civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, cererea este imprescriptibilă, scutită de taxă de timbru, se judecă cu participarea obligatorie a procurorului, iar calitatea procesual pasivă aparține statului, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
Art.5 din Legea nr. 221/2009 reglementează posibilitatea persoanelor care au suferit o condamnare sau o măsură administrativă cu caracter politic (indiferent de faptul că aceasta are acest caracter de drept în condițiile art. 1 și 3 din lege, sau că acest caracter a fost constatat în cadrul acțiunii de la art.4), de a solicita statului despăgubiri.
În continuare, este reglementat regimul juridic al acțiunii în despăgubire, arătându-se că aceste cereri sunt prescriptibile în termen de 3 ani de data intrării în vigoare a legii, fiind scutite de taxă de timbru.
Observăm prin urmare că art. 5 nu cuprinde dispoziții speciale cu privire la competența instanțelor în judecarea acțiunii în despăgubiri, așa cum era prevăzută la art. 4 competența specială a tribunalului-secție civilă, pentru acțiunile având ca obiect constatare caracter politic al condamnării sau al măsurii administrative.
Prin urmare, se aplică regulile de stabilire a competenței din dreptul comun, respectiv criteriul valoric impus de art. 1 și 2 din codul de procedură civilă pentru cererile evaluabile în bani.
Așadar, observând că acțiunea formulată de reclamant este o cerere de despăgubiri întemeiată pe disp. art. 5 din Legea nr. 221/2009, fiind invocat caracterul de de drept de condamnare politică al pedepsei închisorii executate de mama reclamantei, formulată pe cale principală (și nu accesorii unei acțiuni în constatare întemeiată pe art. 4 din lege), că valoarea pretențiilor deduse judecății este de 100. 000 lei, sub pragul de 500 000 lei stabilit de art. 2 lit.b C.pr.civ., care ar atrage competența în primă instanță a tribunalului, apreciem întemeiată excepția necompetenței materiale, urmând a declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București, instanța competentă material și teritorial ( de la sediul pârâtului).
Nu se poate susține că stabilirea competenței speciale a tribunalului-secție civilă în cazul acțiunilor în constatare reglementate de art.4 din Legea nr. 221/2009 ar atrage aceeași competență și pentru acțiunile în despăgubiri reglementate de art.5 din lege.
Avem în vedere criterii de analiză a textului legal, constatând că, pentru fiecare acțiune în parte legiuitorul a reglementat separat regimul juridic-respectiv aspecte ce țin de prescripție, timbrare, competență, iar acolo unde nu a stabilit reguli speciale urmează să se aplice regulile generale, respectiv cele din codul de procedură civilă și nu alte reguli speciale dintr-un domeniu apropiat(cum ar fi în situația în care s-ar aplica regulile de competență de la acțiunea reglementată de art. 4 acțiunii reglementate de art.5 din Legea nr. 221/2009)”.
Recursul declarat de reclamanta I. VERSETI A. M. R. împotriva sentinței civile nr.67 din 25.10.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în temeiul art.312 C.proc.civ., s-a respins ca nefondat prin decizia civilă nr.247/R/27.05.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr._/3/2009, reținând următoarele considerente – în esență:
„Critica de nelegalitate, formulată de către recurentă în cuprinsul motivelor sale se limitează să invoce prevederile art.4 alin.4 din Legea nr.221/2009.
Or, așa cum în mod corect a reținut Tribunalul, prevederile art.4 alin.4 reglementează situația acțiunilor în constatarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative, spre deosebire de prevederile art.5 din aceeași lege care reglementează regimul juridic al acțiunii în despăgubiri.
Numai pentru acțiunea în constatarea caracterului politic al condamnării sau măsurii administrative, legea stabilește o competență specială în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
Or, așa cum rezultă din petitul cererii introductive de instanță, obiectul cererii reclamantei îl constituie obligarea Statului R. la plata de despăgubiri, acțiunea fiind supusă regimului juridic prevăzut de art.5 din Legea nr.221/2009.
Așa cum în mod corect a reținut Tribunalul, acest text de lege nu instituie reguli speciale de competență, fiind completate cu prevederile generale privind competența instanțelor cuprinse în Codul de procedură civilă.
Astfel, în temeiul dispozițiile art.2 lit.b C.proc.civ. competența de soluționare a cauzei în primă instanță revine Judecătoriei sectorului 5 ca instanță cu competență generală asupra cererilor al căror obiect, evaluabil în bani, nu depășește suma de 500.000 lei”.
Cauza astfel declinată s-a înregistrat la Judecătoria sectorului 5 București la data de 28.02.2014 sub nr.de dosar_/3/2009.
La rândul său, verificând, fin oficiu, competența materială de soluționare a cauzei, Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr.1715 din 19.03.2014, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Curții de Apel București, spre a se pronunța un regulator de competență.
Astfel, s-a înregistrat numărul de dosar_ (_ ) la Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie – pentru soluționarea conflictului negativ de competență, ca instanță ierarhic superioară celor două instanțe aflate în conflict – Tribunalul București și Judecătoria Sectorului 5 București – conform art.22 alin.2 C.proc.civ.
Analizând conflictul ivit, Curtea constată că instanța competență să soluționeze cauza dedusă judecății este Tribunalul București, pentru considerentele ce urmează:
La data la care s-a înregistrat cauza la Judecătoria Sectorului 5 București în 2014 (după prima declinare), se constată că intrase în vigoare Legea nr.202/26.10.2010 (mica reformă”) care a adus o . modificări de ordin procedural inclusiv privind competența materială și căile de atac „în scopul accelerării proceselor”, inclusiv cu privire la Legea nr.221/2009 – prin art.XIII din Legea nr.202/2010, modificându-se art.4, prin introducerea unui nou alineat (6) – „Hotărârea pronunțată potrivit alin.(4) este supusă recursului, care este de competența curții de apel” (sublin.red.), art.5 alin.1, în sensul că persoanele condamnate politic, respectiv au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic (respectiv soțul, descendenții până la gradul al II-lea) „pot solicita instanței prevăzute la art.4 alin.4 (…)” măsurile prevăzute la pct.a) și b) (sublin.și nota red.), dar și art.5 (2), în sensul că „Hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin.1 lit.a) și b) (din art.5 – nota red.) sunt supuse recursului care este de competența curții de apel …” (sublin.red.).
Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, a prevăzut și dispoziții tranzitorii privind aplicarea noilor modificări privind calea de atac a recursului de competența curții de apel – în art.XXVI, în sensul că susmenționatele modificări privind art.4 alin.(6) și art.5 alin.(1) și (2) din Legea nr.221/2009 „se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță – dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză, până la data intrării în vigoare a prezentei legi” (26.11.2010 – nota red.).
Sintagma „pronunțarea unei hotărâri în cauză” vizează în mod logic o hotărâre privind soluționarea fondului pricinii, iar nu o hotărâre de desesizare dată în urma verificării competenței.
Stabilirea prin legile speciale susmenționate – derogatorii pe aspectul competenței, căilor de atac și al dispozițiilor de aplicare în timp a legii procedurale, de la dreptul comun - Codul de procedură civilă – art.1 alin.1 pct.1, art.2 alin.1 lit.b și art.725 alin.2 – a competenței în primă instanță a tribunalului, fără a distinge cu privire la valoarea obiectului litigiului – a fost determinată, astfel cum a reținut în mod legal, Judecătoria sectorului 5 București, de către legiuitor, potrivit raționamentului că cererea privind acordarea de despăgubiri (morale, materiale) este subsecventă verificării prealabile a caracterului politic al condamnării ori al măsurii administrative la care a fost supusă persoana îndreptățită, respectiv autorii acesteia, de către instanță, asigurându-se totodată și o competență materială unitară în materia Legii nr.221/2009, prin aceasta tranșându-se chiar și o posibilă chestiune de practică judiciară neunitară, fiind indiferent criteriul valoric din dreptul comun procedural.
Având în vedere considerentele reținute, potrivit art.22 alin.5 C.proc.civ., Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta I. V. A. M. R., domiciliată în București, ..8, . și pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Tribunalului București.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.06.2014.
PREȘEDINTE
F. P. GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.F.P.
Tehnored.B.I.
4 ex/2.07.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 266/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 65/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
