Legea 10/2001. Decizia nr. 1060/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1060/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 1060/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1060
Ședința publică de la 23 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr. 1367 din 28.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. M. și . SA.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin P. G., în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimatei-reclamante B. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 18.06.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimata-reclamantă . SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul înlăturării obligației instituției pe care o reprezintă de a plăti reclamantei suma cu titlu de daune morale.
Menționează că nu insistă asupra criticilor invocate la punctul 1 și 3 din motivelor de recurs, iar în ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, apreciază că puteau fi reduse de către instanță.
Apărătorul intimatei-reclamante depune la dosar concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
În ceea ce privește critica referitoare la obligarea pârâtului la plata sumei cu titlu de daune morale, apreciază că obligarea pârâtului la plata acestei sume este legală și întemeiată, având în vedere că legea dispune imperativ ca unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv de stat era obligată să procedeze la soluționarea notificării în termen rezonabil, iar în lipsa soluționării acestei notificări s-a creat un prejudiciu reclamantei.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 09.02.2012, sub nr._, reclamantele B. M. și S.C. R. G. Invest S.A. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin P. G. și personal P. G. și Statul Român prin C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (C.C.S.D), solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea pe fond a notificării nr. 838/07.08.2001 privind terenul situat în București, . nr. 21, sector 5, compus din teren în suprafață de 215 mp, în sensul de a dispune restituirea acestuia în natură sau în echivalent la valoarea de piață de la momentul soluționării, stabilită prin expertiza, pe baza standardelor internaționale de evaluare; obligarea Municipiului București să transmită imediat și direct către C.C.S.D dosarul nr._ aferent notificării nr. 838/07.08.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; obligarea Statului Român prin C. Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (C.C.S.D) să înregistreze dosarul transmis de M. București; obligarea pârâtului M. București în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert, actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 838/07.08.2001, respectiv 13.10.2010 și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării, pentru imobilul imposibil de restituit în natură; câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct. a) calculată de la momentul soluționării cererii și până la momentul transmiterii dosarului către C.C.S.D; obligarea Municipiului București în solidar cu P. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu procesul.
La data de 03.02.2012, pârâtul Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar întâmpinare (filele 60-66), prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2, 4 și 5; excepția prematurității capătului 3 de cerere; excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a terenului.
La data de 12.10.2012, reclamanții B. M. și S.C R. G. Invest S.A au depus la dosar precizare, completare și modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au arătat că, la punctul 2 al petitului, în subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, solicită să se dispună obligarea M. București să transmită dosarul aferent notificării către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
Totodată, reclamanții au arătat că restrâng cadrul procesual, în sensul că nu mai stăruie în soluționarea capătului 3 al cererii privind obligarea C.C.S.D la înregistrarea dosarului aferent notificării, acest pârât urmând a fi scos din cauză.
De asemenea, reclamanții au precizat că înțeleg să solicite judecarea cererii doar în contradictoriu cu M. București reprezentant de P. G., nu și cu P. G. și că înțeleg să modifice capătul patru al cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea Primăriei Municipiului București la plata daunelor morale către reclamanta persoană fizică B. M., datorate pentru prejudiciul moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr. 838/07.08.2001 prin emiterea unei dispoziții de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul-teren situat în București, . nr. 21, sectorul 5.
La termenul de judecată din data de 07.06.2013, reclamanții și-au precizat cererea, în sensul că solicită acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul în litigiu.
La termenul din data de 07.06.2013, reclamanta S.C R. G. Invest S.A prin reprezentant a învederat instanței că renunță la judecarea cererii.
Conform art. 246 alin 1 C.pr.civ, renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, fie verbal în instanță, fie prin cerere scrisă.
În cauză, Tribunalul a constatat că există o declarație de renunțare la judecată formulată oral de către reclamantă, prin mandatar împuternicit să facă acte procesuale de dispoziție, manifestarea de voință în acest sens fiind expresă și neechivocă.
D. urmare, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, dând eficiență principiului disponibilității părților în procesul civil, Tribunalul a luat act de renunțarea reclamantei S.C R. G. Invest S.A la judecata cererii.
Prin sentința civilă nr.1367 din 28.06.2013, Tribunalul București Secția a IV a Civilă, a admis în parte cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantă și a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, pentru terenul situat în București, ..21, sector 5, în suprafață de 200 mp.
Pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 7.500 lei cu titlu de daune morale.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului să înainteze dosarul administrativ vizând notificarea nr.838/07.08.2001 către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau către Prefectura Municipiului București, a fost respins ca neîntemeiat iar pârâtul a fost să plătească reclamantei B. M. suma de 1.300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a statua astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin notificarea nr.838/07.08.2001 comunicată Prefecturii Municipiului București prin intermediul B. S. D., reclamanta B. M. a solicitat restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în București, ..21, în suprafață de 215 mp.
Prefectura Municipiului București a înaintat notificarea formulată de reclamantă spre competentă soluționare Primăriei Municipiului București, unde s-a format dosarul nr._, pentru analizarea acestei cereri.
Până în prezent, Primăria Municipiului București nu a emis o dispoziție, prin care să se pronunțe asupra cererii formulate de reclamantă privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul menționat mai sus.
În aceste condiții, Tribunalul este competent să soluționeze pe fond notificarea formulată de reclamantă, atitudinea pârâtului echivalând cu un refuz nejustificat de a răspunde la notificare. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție Secțiile Unite, prin Decizia XX din 19.03.2007, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Verificând pretențiile formulate prin notificare, se rețin următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9433/15.11.1967 de notariatul de Stat al Raionului V.I Lenin, numiții B. G. și B. E. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..21, compus din teren în suprafață de circa 215 mp și construcțiile existente pe acesta.
Potrivit certificatului de moștenitor nr.83/24.08.2009 emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 6, de pe urma defunctului B. G., decedat la data de 14.03.1977 au rămas ca moștenitori B. E., în calitate de soție supraviețuitoare și V. (născută B.) M., în calitate de fiică.
Imobilul situat în București, ..21, sector 5 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr.117/1985; în anexa 1 a decretului, la poziția nr.142 au fost înscrise reclamanta B. M. și mama acesteia, B. E. cu teren în suprafață de 200 mp și construcție în suprafață utilă de 125,37 mp.
Conform adresei nr.327/25.02.2010 emise de S.C Cotroceni S.A, pentru imobilul din București, ..21, sector 5, format din teren în suprafață de 200 mp și construcție în suprafață utilă de 125,37 mp, expropriat în baza Decretului nr.117/1985 au fost stabilite despăgubiri în valoare de 72.319 Rol, prin procesul-verbal nr.706/04.09.1985 (din care suma de 500 Rol pentru teren).
Prin raportul de expertiză topografică întocmit de expertul A. V. a fost identificat terenul situat în București, ..21, sector 5 și s-a stabilit că acesta avea suprafață de 200 mp și că în prezent este afectat în întregime de construcții și elemente de sistematizare (., trotuar pietonal și carosabil alee) și de rețele subterane de interes public (rețele de canal, gaz).
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile acestei legi, iar potrivit art.2 alin.1 lit. i) din același act normativ, reprezintă imobile preluate în mod abuziv orice imobile preluate de stat fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării.
În conformitate cu art.3 alin.1 lit. a) din Legea nr.10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art.4 alin 2, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.
În conformitate art.11 alin.3 din Legea nr.10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate si lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale si altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Conform art.11 alin 4 din Legea nr.10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Conform art.11 alin.7, în situațiile prevăzute la alin.2, 3 și 4, valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură.
Potrivit art.1 alin 1 și alin 2 din Legea nr.165/2013, imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură, iar în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte.
Potrivit art.16 din Legea nr.165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.
Raportat la situația de fapt reținută mai sus și văzând dispozițiile legale amintite, tribunalul a constatat că reclamanta B. M. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru imobilul situat în București, ..21, sector 5, compus din teren în suprafață de 200 mp.
Tribunalul a apreciat că suprafața terenului pentru care reclamanta este îndreptățită să primească măsuri reparatorii prin echivalent este de 200 mp, față de dispozițiile art.24 alin 1 din Legea nr.10/2001. În conformitate cu acest text legal, în absența unor probe contrare, existența și după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Din interpretarea logică (potrivit argumentului per a contrario) a acestei dispoziții legale rezultă că prezumția potrivit cu care întinderea dreptului de proprietate este cea menționată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă se aplică în absența unor probe contrare. În cazul existenței unor asemenea probe, urmează a fi avută în vedere întinderea dreptului de proprietate astfel cum reiese din acestea.
În speță, s-a constatat însă că prezumția potrivit căreia întinderea dreptului de proprietate este cea menționată în actul normativ de preluare nu a fost răsturnată.
Astfel, în actul de proprietate al autorilor reclamantei și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9433/1967 s-a menționat că suprafața terenului situat în București, ..21, sector 5 era de circa 215 mp, ceea ce denotă faptul că la data cumpărării terenului nu au fost făcute măsurători exacte ale acestuia.
Pe de altă parte, prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză și răspunsul la obiecțiuni s-a concluzionat că terenul avea o suprafață de 200 mp.
Pentru considerentele arătate mai sus, în baza disp.art.26 alin 1 și 3 din Legea nr.10/2001, tribunalul a constatat că reclamanta B. M. are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte pentru terenul situat în București, ..21, sector 5, în suprafață de 200 mp.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata de daune morale pentru neemiterea în termenul legal a dispoziției de rezolvare a notificării, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată, în speță fiind întrunite cerințele pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, prevăzute de art.998-999 C.civ.
Astfel, s-a reținut săvârșirea de către pârât a unei fapte ilicite, constând în nesoluționarea notificării formulate de reclamantă cu privire la imobilul situat în București, ..21, sector 5, în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001.
Potrivit disp.art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau,după caz,de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art.23, unitatea deținătoare este obligata să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit art.26 alin.1 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, unitatea deținătoare este obligată ca prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art.25 alin.1, să acorde persoanei îndreptățite măsuri reparatorii.
Termenul prevăzut de disp.art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001 este imperativ, iar nu de recomandare, pentru că dacă s-ar accepta caracterul de normă de recomandare al textului de lege care îl reglementează, s-ar ajunge la situația inacceptabilă în care soluționarea notificării ar putea fi amânată sine die de către unitatea deținătoare, sub pretextul nedepunerii actelor doveditoare.
Cu toate că reclamanta a depus la Primăria Municipiului București mai multe cereri de emitere a unei dispoziții cu privire la imobilul situat în București, ..21, sector 5, înregistrate sub nr._ la 08.08.2010 și sub nr.1907 la 28.01.2011, pârâtul nu a înțeles să soluționeze până în prezent notificarea formulată de reclamantă.
Prin nesoluționarea de către pârât a notificării formulate de reclamantă i-a fost cauzat acesteia un prejudiciu de ordin moral, concretizat în starea de disconfort psihic provocat, nu doar de perioada lungă de așteptare, dar și de nemulțumirea și revolta cauzate de faptul că prin conduita sa, pârâtul a nesocotit prevederile legale, ignorând pentru o perioadă îndelungată de timp toate solicitările reclamantei, existând o legătură de cauzalitate directă între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul moral suferit de reclamantă.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere perioada lungă de timp înăuntrul căreia pârâtul a înțeles să nesocotească prevederile legale și disconfortul psihic suferit de reclamantă prin tratarea cu superficialitate a cererilor depuse la primărie, nerespectarea drepturilor prevăzute de lege și lipsa răspunsului la notificare într-o perioadă de peste 8 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr.10/2001. Ținând cont de aceste împrejurări, Tribunalul a apreciat că acordarea unor despăgubiri în cuantum de 7.500 lei reclamantei constituie o reparație echitabilă și suficientă a prejudiciului moral suferit de aceasta.
S-a reținut că, potrivit art.17 alin.1 din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, s-a înființat C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, în subordinea Cancelariei Primului Ministru, având următoarele atribuții: validarea/invalidarea în tot sau în parte a deciziilor emis de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile; luarea altor măsuri necesare aplicării legii.
Potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.165/2013 „În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate”.
Prin urmare, în speță, M. București are obligația transmiterii dosarului administrativ privind notificarea nr.838/07.08.2001 către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar nu către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cât privește solicitarea cu caracter subsidiar de înaintare a dosarului administrativ către Prefectura Municipiului București, nici aceasta nu a putut fi primită, nefiind necesar avizul de legalitate al prefectului, întrucât examinarea pretențiilor notificatoarei s-a realizat direct de către instanță, iar legalitatea hotărârii judecătorești poate fi verificată doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Prin recursul întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, pârâtul a susținut că, potrivit cu dispozițiile Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 astfel că, unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziția cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile acestei legi ci doar la emiterea dispoziției în sensul art.1 alin.2 respectiv, prin puncte, pentru imobilul din litigiu.
Sub aspectul obligării pârâtului la repararea prejudiciului moral se susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.998 din Codul civil în condițiile în care reclamanta nu a demonstrat nici fapta ilicită și nici cuantumul prejudiciului moral.
Instanța de fond a aplicat greșit și prevederile art.16 din Titlul VI și, pe cale de consecință, în opinia sa, în mod greșit a dispus obligarea la transmiterea dosarului direct către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Soluția a mai fost criticată și din perspectiva modului de aplicare a dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâtul arătând astfel, că nu datorează cheltuielile de judecată într-un cuantum atât de mare.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de recurs enunțate în cele ce preced, Curtea reține următoarele:
Având în vedere soluția primei instanțe, astfel cum aceasta a fost evocată mai sus, Curtea observă că prin recursul pendinte se invocă critici străine de această hotărâre.
Astfel, modul de aplicare a dispozițiilor Legii nr.165/2013 (acordarea măsurilor compensatorii prin puncte), la care se face referire în memoriul de recurs, este concordant susținerilor recurentului pârât care a fost obligat de prima instanță întocmai la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.
Apariția legii noi nu înlătură dispozițiile deciziei de îndrumare pronunțată de instanța supremă în materia dedusă judecății astfel că, în mod corect, prima instanță a soluționat pe fond notificarea reclamantei.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la înaintarea dosarului administrativ Comisiei Centrale a fost, de asemenea, respins ca nefondat și, astfel, critica pârâtului relativă la acest petit este lipsită de interes.
În privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligat recurentul, Curtea arată că, în mod corect, instanța de fond a acordat reclamantei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în derularea procedurii judiciare, cu atât mai mult, prin soluția pronunțată a stabilit culpa procesuală a pârâtului. Cheltuielile de judecată au un caracter rezonabil și cuprind onorariul de expert și de avocat, cuantumul acestora fiind demonstrat prin înscrisurile aflate la dosar.
Reținerea culpei procesuale în litigiul pendinte nu este însă în măsură de a se transpune de plano pe tărâmul răspunderii civile delictuale.
Analizând cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata daunelor morale produse ca urmare a nesoluționării în termenul legal a notificării sale, Curtea constată în temeiul dispozițiilor art. 998 din Codul civil că, în cauză, nu s-a demonstrat că sunt întrunite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale.
În condițiile în care, reclamanta are la dispoziție procedura judiciară pendinte pentru protejarea interesului său legitim Curtea reține că nu există fapta ilicită a recurentului și nici legătura de cauzalitate între aceasta și prejudiciul moral pretins.
Reclamanta a avut garanția accesului liber la instanță încă de la data depășirii termenului legal de 60 de zile pentru soluționarea notificării sale; în plus, Curtea constată că nici prejudiciul moral pretins nu este dovedit de către reclamantă căreia îi incumbă sarcina probațiunii în contextul dispozițiilor art.1169 din Codul civil.
Acesta este singurul aspect privit întemeiat de Curte astfel că recursul va fi admis doar pentru aceste considerente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva sentinței civile nr.1367 din 28.06.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. M. și . SA.
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red. D.M.
Tehnored.C.S.
Ex.2/10.07.2014
T.B.Secția a V-a Civilă – S.C.
| ← Expropriere. Decizia nr. 217/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 1089/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
