Contestaţie la executare. Decizia nr. 194/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2016 în dosarul nr. 194/2016
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 194
Ședința publică de la 26.02.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. P.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - A. M. G.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – contestator O. P. SA, împotriva încheierii de ședință din data de 14.10.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți G. D., H. T. și intimații - terți poprit I. B., B.R.D. - G. și O. B.
P. are ca obiect –contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat A. Togearu în calitate de reprezentant al recurentului – contestator O. P. SA, în baza împuternicirii nr._/2016 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar și avocat A. D. în calitate de reprezentant al intimaților – pârâți G. D., H. T., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2016 eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimații - terți poprit I. B., B.R.D. - G. și O. B.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 8.02.2016 intimații – pârâți au depus întâmpinare, ce a fost comunicată părților adverse.
Reprezentantul recurentului – contestator depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20,00 lei, conform listei de tranzacții – Unicredit B..
Solicită administrarea probei cu înscrisuri, sens în care depune la dosar încheierea pronunțată de Inalta Curtea de Casație și Justiție, aceasta fiind pronunțată anterior deciziei prin care a fost casat dosarul de fond și reprezintă admiterea excepției necompetenței funcționale a secției comerciale, unde fusese inițial înregistrat dosarul. Arată că, în cuprinsul încheierii se clarifică disputa de fond dintre părți, dispută care este una în materia proprietății intelectuale. Utilitatea și pertinența probei sunt raportate la apărările formulate de partea adversă, prin întâmpinare, care pretinde că, sentința de fond ar fi una pronunțată în materie comercială și că s-ar aplica dispozițiile art. 720 ind. 8 C.pr.civ., sentința tribunalului fiind executorie, în opinia părții adverse, însă prin această încheiere, se dovedește încă odată în plus, că litigiul a fost unul în materie civilă proprietate intelectuală, astfel încât sentința de fond nu era executorie. Înmânează și reprezentantului intimaților – pârâți un exemplar de pe încheierea de ședință despre care a făcut vorbire.
Reprezentantul intimaților – pârâți arată că nu se opune la administrarea probei cu înscrisuri solicitată de partea adversă, arătând că nu are alte probe de administrat.
Curtea după deliberare, în baza art. 305 c.pr.civ., încuviințează pentru recurentul – contestator proba cu înscrisuri, respectiv încheierea de ședință pronunțată de Inalta Curtea de Casație și Justiție, după care având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs cât și asupra excepției nulității recursului invocată de intimații – pârâți prin întâmpinare.
Reprezentantul intimaților – pârâți solicită a se observa că recursul în temeiul noului cod de procedură de civilă, este extrem de restrictiv, și raportându-se la temeiul de drept respectiv pct.5, acesta vizează o pretinsă încălcare a normelor de procedură.
Solicită a se observa că nu este nici un text de lege care să facă obiectul acestui recurs, nu este menționat nicio problemă de drept, ci se menționează exclusiv probleme de interpretare a situației de fapt. Cu alte cuvinte în recurs se contestă faptul că, instanța de fond nu trebuia să considere că are o legătură, dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Oradea cu dosarul de contestație la executare, precizând că această apreciere este una de fond, care nu are cum, din punct de vedere al competenței funcționale, să fie cenzurată de instanța de recurs. Această instanță putând doar să observe, dacă au fost încălcate normele de procedură, iar în cazul de față fiind vorba de o apreciere asupra situației de fapt asupra unei judecăți, asupra fondului, apreciază că prezentul recurs este nul.
Reprezentantul recurentului contestator arată că disp.pct. 5 din N.c.pr.civ. se referă la încălcarea normelor de procedură, pe când disp. pct. 8 vizează încălcarea normelor de drept substanțial, în speță recursul este formulat împotriva unei încheieri de suspendare, critica principală fiind aceea că instanța a încălcat disp.art. 413 alin. pct.1, prin pronunțarea soluției de suspendare. Prin urmare ce a criticat recurentul este aplicarea unui text din punct de vedere procedural, raportat la detaliile de fond, deoarece art. 413 face vorbire de suspendarea facultativă și modalitatea în care instanța interpretează, însă în mod indubitabil este vorba de criticarea aplicării unui text de procedură.
Curtea după deliberare, unește excepția nulității recursului cu fondul cauzei, după care acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului contestator arată că soluția de fond la care s-a formulat apel și la care s-a pronunțat soluția de suspendare, a fost aceea că a fost admisă contestația la executare, deoarece a fost desființat titlul executoriu. Această soluție este corectă și nu a fost în nici un fel influențată, așa cum în mod nelegal a apreciat instanța de apel, de rejudecarea apelului din cadrul dosarului de fond, deoarece urmare a admiterii recursului și a casării pronunțată de instanța superioară, în prezent nu mai există titlu executoriu.
Arată că lămuritor în ceea ce privește caracterul executoriu sau nu al sentinței Tribunalului Bihor, este aspectul dovedit prin încheierea depusă la acest termen, care combate teza intimaților potrivit căruia, cauza s-ar fi aflat în materia comercială și astfel sentința Tribunalului Bihor era una executorie, aceasta nefiind executorie, caracterul executoriu fiind conferit de respingerea inițială a ambelor apeluri, respectiva soluție fiind casată de ICCJ și nu numai că nu mai există respectivul titlul executoriu, deoarece nu mai există decizie în apel, însă decizia Tribunalului Bihor, nemaiputând să rămână în ființă, raportat la efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, deoarece Inalta Curte a stabilit, cu titlu obligatoriu pentru instanța de rejudecare și pentru toate instanțele care soluționează disputele între părți, că din cei 8 ani pentru care au fost acordate despăgubiri, prin sentința Tribunalului Bihor, doar pentru una intimații de azi, au dreptul la despăgubiri, fiind admisă parțial excepția prescripției.
Arată că, și în ipoteza unei soluționări favorabile, în rejudecarea apelului pentru intimați, niciodată nu se va mai menține titlul executoriu – hotărârea Tribunalului Bihor, în măsura în care va fi chiar și parțial confirmată de respectiva instanță.
Menționează că nemaiavând titlul executoriu nu se impune suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului de fond, deoarece o soluție pozitivă de obligare a recurentului la niște cheltuieli, va genera un nou titlu executoriu, pentru că de această dată titlul executoriu nu va putea să fie hotărârea Tribunalului Bihor, raportat la efectul puterii de lucru judecat, va exista un alt titlu executoriu, o altă executare silită, și singurul motiv pentru care partea adversă insistă în soluția măsurii de suspendare, este unul pur economic, pentru că intimații au executat recurentul pentru întreaga sumă, corespunzătoare celor 8 ani, din care 7 sunt prescriși și vor să păstreze acești bani, până când se soluționează dosarul de fond.
Față de cele arătate, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre continuarea judecății apelului.
Cheltuielile de judecată vor fi solicitate pe cale separată.
Reprezentantul intimaților – pârâți arată că, instanței de recurs i se cere să interpreteze o hotărâre a Înaltei Curți, cu privire la modalitatea în care ar urma, Curtea de Apel Oradea să soluționeze litigiul, nefiind o problemă ușoară.
Cu privire la excepția invocată, arată că atâta timp cât se vorbește de o executare facultativă, înseamnă că nu ai cum să interpretezi, dacă instanța a greșit când instanța în mod facultativ, a apreciat în calitatea sa de instanță suverană, asupra fondului, dacă are sau nu o legătură cu cauza, prin urmare nu se poate vorbi de încălcarea unor prevederi legale, care ar permite judecătorului, atunci când consideră, să suspende sau nu, deoarece nu era o chestiune obligatorie, era o chestiune la libera sa apreciere.
Cu privire la fond, arată că situația este clară, fiind vorba de un litigiu ce vizează dreptul de creanță, ce se dorește a fi contestat prin contestația la executare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recurentului – contestator, în replică arată că nu este vorba de nicio interpretare care trebuie făcută de instanța de recurs a deciziei Inaltei Curți, pentru că decizia instanței supreme, conține o indicație de casare, foarte clară, și anume aceea, de a se calcula despăgubirile pentru o perioadă limitată – 2006 – 2007 în urma admiterii excepției prescripției, astfel încât titlul executoriu ce a fost valorificat și care a fost executat împotriva recurentului, nu mai există în prezent.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință publică din data de 14.1o.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ 14 s-a dispus suspendarea soluționării cererii de apel formulată de apelanții intimați G. D. și HEBRIȘTEANU T. în contradictoriu cu intimatul contestator O. P. SA și intimații terți popriți I. B., B. – G. și O. B., împotriva sentinței civile nr. 2423/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ **, în baza art. 413 alin.1 pct.1 C.pr.civ. .
Pentru a se pronunța astfel, instanța de judecată a reținut că intimații-apelanți G. D. și Hebrișteanu T. au depus, la dosarul cauzei, decizia civilă nr.538/20.02.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, în raport de care au solicitat suspendarea soluționării apelului formulat în cauza pendinte în raport de dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit art.431 alin. (1) pct.1 Cod procedură civilă, întrucât soluționarea apelului depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr._ **, trimis în rejudecare după casarea parțială – cerere la care intimații au pus concluzii de respingere a cererii de suspendare, cu motivarea că nu sunt incidente prevederile art.431 alin.(1) pct.1 Cod procedură civilă, că în mod corect Judecătoria sectorului 3 București a reținut că, în contextul desființării deciziei de apel, hotărârea de fond pronunțată de Tribunalul Bihor nu reprezintă un titlu executoriu în sensul art.632 și urm. Cod procedură civilă, nefiind definitivă, iar ca urmare a soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, o eventuală demarare a unei executări silite de către apelanți nu ar putea avea loc, decât cu condiția obținerii unui nou titlu executoriu, urmare a pronunțării unei soluții favorabile în apel.
Tribunalul București, deliberând, având în vedere că prin decizia nr. 538/20.02.2015 pronunțată în dosarul nr._ **, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă a casat în parte decizia nr.266/A/21.05.2014 a Curții de Apel Oradea, dispunând trimiterea spre rejudecare a apelului declarat de O. P. SA împotriva sentinței civile nr. 238/C/14.10.2013 a Tribunalului Bihor – Secția I Civilă, a apreciat că, în speță, sunt incidente dispozițiile 413 alin.1 pct.1 C.pr.civ. și a dispus admiterea cererii de suspendare.
Împotriva Încheierii de suspendare susmenționate, a formulat recurs în temeiul art.414 alin.(1) și art.488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă intimata contestatoare S.C. O. P. S.A., prin care s-a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii atacate, cu consecința reluării judecării cauzei.
În motivarea recursului, s-a arătat că hotărârea atacată s-a pronunțat cu încălcarea regulilor de procedură – motivul de recurs prevăzut de art.488 alin.(1) pct.5 din noul Cod de procedură civilă și pentru neîndeplinirea condițiilor suspendării facultative prevăzute la art.413 alin.(1) pct.1 din noul Cod de procedură civilă – întrucât sentința civilă nr.238/14.10.2013 a Tribunalului Bihor nu constituie titlu executoriu, în contextul desființării hotărârii de apel prin care aceasta fusese menținută.
Astfel, decizia civilă nr.266/2014 a Curții de Apel Oradea a fost desființată prin decizia civilă nr.538/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apelul contestatoarei fiind trimis spre rejudecare, astfel că sentința civilă nr.238/14.10.2013 a Tribunalului Bihor nu este definitivă, așadar nici executorie potrivit art.633 pct.1 din noul Cod de procedură civilă.
Contrar raționamentului eronat al Tribunalului Bihor eventuala soluție favorabilă obținută de către apelanții-intimați în rejudecarea în apel, nu ar reactiva vechiul titlu executoriu al acestora, acest titlu fiind indisolubil legat de decizia civilă nr.266/2014 a Curții de Apel Oradea, desființată, ci ar genera un nou titlu executoriu, pe care reclamanții ar fi îndreptățiți să îl valorifice într-o nouă procedură execuțională.
Or, în litigiul pendinte, prin sentința civilă nr.2423/23.02.2015, Judecătoria sectorului 3 București a admis contestația la executare formulată de contestatoarea O. P. S.A. și a dispus anularea executării silite efectuate în dosarul de executare nr.182/2014 al S. M. și Asociații, totodată dispunând și anularea încheierii de încuviințarea executării silite sub nr._/301/2014 din data de 07.07.2014, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr.238/C/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr._ *.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut tocmai faptul că s-a încuviințat și s-a demarat greșit executarea silită, în condițiile în care sentința civilă nr.238/C/14.10.2013 a Tribunalului Bihor (pronunțată în domeniul proprietății intelectuale) nu reprezintă titlu executoriu pentru creanțele stabilite în favoarea intimaților (872.594 lei), această sentință nefiind definitivă întrucât decizia Curții de Apel Oradea a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție parțial, apelul contestatoarei O. P. fiind trimis în rejudecare.
Prin urmare, din moment ce titlul executoriu care a stat la baza executării demarate de către apelanții-intimați a fost desființat, nu există temei pentru a considera că dezlegarea prezentei cauze ar depinde de soluția pronunțată în apel în rejudecare, eventuala respingere a apelului O. P. neavând aptitudinea de a reactiva un titlu executoriu deja desființat.
Măsura de suspendare dispusă de Tribunalul București contravine efectelor puterii de lucru judecat a deciziei civile nr.538/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin considerentele reținute în încheierea atacată cu privire la prescripția dreptului material la acțiune, Înalta Curte stabilind nelegalitatea deciziei Curții de Apel Oradea cu referire la soluția fondului, statuând că perioada relevantă pentru stabilirea pretențiilor reclamanților este 26.05.2006 – 11.05.2007, iar nu 01.01.1999 – 31.05.2007, impunându-se refacerea expertizei contabile „pentru perioada pentru care cererea reclamanților nu este prescrisă”.
Intimații G. D. și H. T. au depus întâmpinare potrivit art.205 Cod procedură civilă prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând în prealabil excepția privind nulitatea recursului, întrucât criticile formulate nu se subsumează motivului de recurs invocat privind încălcarea regulilor de procedură prev. de art.488 alin.(1) pct.5 Cod de procedură civilă invocat.
Pe fondul pricinii, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în cauză fiind incidente prevederile art.413 alin.(1) pct.1 Cod procedură civilă, fiind indiscutabil că soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ ** este strâns legată de soluționarea apelului pendinte, câtă vreme privește tocmai dreptul de creanță al reclamanților.
Suspendarea are rolul de a preîntâmpina pronunțarea unei hotărâri greșite ori a unor hotărâri contradictorii, iar în speță au fost întrunite toate condițiile necesare pentru a opera suspendarea facultativă a cauzei, măsură care se impune a fi menținută.
Sentința civilă nr.238/14.10.2013 a Tribunalului Bihor a dobândit caracter executoriu încă de la pronunțarea acesteia de prima instanță, astfel cum se stabilește pentru cauzele în materie comercială în art.7208 din vechiul Cod de procedură civilă, astfel că susținerea recurentei în sensul că prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-ar fi desființat titlul executoriu este nefondată, având în vedere specificul comercial al prezentului litigiu.
Titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.238/14.10.2013, pronunțată de Tribunalul Bihor va putea fi considerat desființat, doar după rejudecarea cauzei în fond de către Curtea de Apel Oradea.
S-a timbrat legal recursul.
Recurentul a depus la dosar o hotărâre judecătorească, respectiv decizia civilă nr.3892/5.12.2014 din dosarul nr._/009* pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, spre a dovedi natura civilă a litigiului (proprietate intelectuală) dintre părți și nu comercială, astfel cum se susține în întâmpinarea intimatului de la dosar.
Analizând cu prioritate excepția privind nulitatea recursului invocată prin întâmpinare de către intimați, Curtea constată că ea nu este fondată, întrucât, dimpotrivă, criticile din recurs vizează aplicarea greșită a dispozițiilor procedurale privind suspendarea facultativă – art.413 alin.(1) pct.1 C.proc.civ. – respectiv prin măsura de suspendare pronunțată de Tribunalul București – în aprecierea recurentei S.C. O. P. – cu încălcarea prevederilor textului de lege susmenționat, pe cale de consecință, solicitându-se anularea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecării apelului.
Recursul formulat de apelanta contestatoare S.C. O. P. este însă nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Este cert că prin sentința civilă nr.2423/23.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul pendinte s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. O. P., s-a anulat executarea silită demarată de către intimați în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr.238/C/2013 a Tribunalului Bihor, prin care s-au admis pretenții în cuantum de 872.594 lei, dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data introducerii acțiunii – 25.05.2009 și respectiv a cererii de intervenție – 26.09.2011 până la data plății efective și 7.000 lei onorariu expert, soluție menținută de Curtea de Apel Oradea prin decizia civilă nr.266/21.05.2014 – dar care a fost casată prin decizia nr.538/20.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I Civilă, fiind trimisă cauza în rejudecarea apelului formulat de S.C. O. P. la Curtea de Apel Oradea, statuându-se cu privire la refacerea raportului de expertiză contabilă în sensul cuantificării eficienței economice a aplicării invenției „pentru perioada pentru care cererea reclamanților nu este prescrisă” (26.05.2006 – 11.05.2007, iar nu 01.01.1999 – 31.05.2007).
Se constată astfel că în rejudecarea apelului O. P., soluția de admitere a contestației la executare și anularea executării silite în totalitate, ar putea suferi o modificare de soluție în apelul intimaților declarat în pricina pendinte, în raport de soluția pe care ar urma să o pronunțe în rejudecarea apelului O. P., Curtea de Apel Oradea, prin eventuala modificare a cuantumului pretențiilor din titlul executoriu, dată de sentința civilă nr.238/2013 a Tribunalului Bihor ce se conturează în acest sens, potrivit cu îndrumările deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.266/2014.
Din această perspectivă, apare ca fiind lipsită de relevanță susținerea caracterului comercial al litigiului și respectiv al titlului executoriu invocat în întâmpinare, ca și dovedirea contrară cu hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție depusă în recursul pendinte.
Așadar, Tribunalul București, în mod legal, a făcut aplicarea prevederilor art.413 alin.1 pct.1 C.proc.civ., dispunând suspendarea judecării apelului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce face obiectul rejudecării în dosarul nr._, iar criticile recurentei O. P. nu pot fi primite.
Având în vedere considerentele reținute, se va respinge excepția privind nulitatea recursului și potrivit art.496 C.proc.civ., va fi respins recursul ca nefondat.
Potrivit art.451 C.proc.civ. se va lua act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta contestatoare O. P. S.A., cu sediul în București, ., sector 1, împotriva încheierii de ședință din data de 14.10.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți G. D. și H. T. cu domiciliul ales la SCA P. și Asociații, în București, Splaiul Unirii nr.223, ., intimații terț poprit I. B., cu sediul în București, ., nr.48, sector 1, B.R.D. – G.S.G., cu sediul în București, ..1-7, . O. B., cu sediul în București, .-68, sector 1.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.02.2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. P. A. M. G. D. A.
GREFIER
I. A. G.
Red.F.P.
Tehnored.B.I
8 ex/1.03.2016
-------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – E.M.S.
- C.T.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 117/2016. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Decizia nr. 34/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
