Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 139/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 139/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-02-2016 în dosarul nr. 139/2016
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.139A /2016
Ședința publică din data de 29 februarie 2016.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR C. M. S.
JUDECĂTOR: B. A. S.
GREFIER: V. Ș.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 399/20.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în cauza civilă având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală”.
Părțile în prezentul proces sunt apelanta-reclamantă C. R. domiciliată în București, .> Calderon nr.1-5, . 2 și cu domiciliul ales la Cav. G. I. cu sediul în București, ..76, ., ., sector 3 și intimatul-pârât S. Român prin M. Finanțelor P. cu sediul în București, ., sector 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta-reclamantă reprezentată de avocat G. I. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, împrejurarea că procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul apelantei reclamante arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului apelului.
Reprezentantul apelantei reclamante având cuvântul în susținerea apelului arată că încă din anul 1981 reclamanta a fost forțată să colaboreze cu securitatea, în sensul că apartamentul ei a fost folosit ca și „casă gazdă” pentru activitățile Securității, deși aceasta nu și-a dorit acest lucru.
Precizează că instanța de fond a omis faptul că urmare a „colaborării forțate” dintre reclamantă și Securitate, pe tot parcursul vieții sale nu doar în perioada regimului comunist i-a fost cauzată o suferință psihică și i-au fost afectate sentimentele și demnitatea și arată că, în mod nelegal, instanța de fond a reținut că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 3 coroborat cu art. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art.8 din același act normativ.
În susținerea motivelor de apel arată că apelanta nu a reușit, nici până în prezent, să identifice persoanele, colaboratori ai Securității care se fac vinovate de starea de teroare psihică cauzată acesteia, cu toate că a efectuat numeroase demersuri, în acest sens.
Dezvoltă oral motivele de apel și solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, modificarea sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii și obligarea intimatului pârât la plata daunelor morale în cuantum de 8.000.000 Euro, urmând să solicite cheltuieli de judecată, pe cale separată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
P. cererea formulată la data de 08.07.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._/300/2014, reclamanta C. R., în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin M. Finanțelor P. a solicitat acordarea de despăgubiri în sumă de 8.000.000 euro pentru daunele morale suferite ca urmare a lipsei de libertate psihică.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194 N.C.Civ, art. 1349, 1381, 1386 N.C.Civ.
În susținerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Legal citat, pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare.
P. sentința civilă nr. 430/15.01.2015, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.
Pe rolul Tribunalul București cauza a fost înregistrată sub nr. de dosar_ .
P. sentința civilă nr.399/20.03.2015 Tribunalul București Secția a IV a Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu și a respins cererea ca fiind prescrisă.
S-a reținut că întrucât cererea de chemare în judecată a fost trimisă instanței la data de 08.07.2014, rezultă că pretențiile solicitate pentru perioada 1981-1982 exced celor trei ani prevăzuți de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel în termen legal reclamanta C. R., criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond prin sentința apelată a reținut că în speță ar fi aplicabile prevederile art.3 coroborat cu art.1 din Decretul nr.167/1958 (aplicabil în cauză față de momentul faptei ilicite imputabile pârâtului) și art.8 din același act normativ potrivit cărora termenul de 3 ani în ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care „păgubitul a cunoscut cum trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”.
In susținere, apelanta reclamantă arată că nu a reușit nici până în prezent să identifice persoanele, colaboratori ai Securității, care se fac vinovate de starea de teroare psihica cauzată atât în perioada regimului comunist cat si ulterior anului 1989, cu toate că a realizat toate demersurile în fața instituțiilor abilitate în acest sens (adrese către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, acțiuni în fața instanței de judecata) pentru identificarea acestor persoane (în prezent apelanta formulând recurs în dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București împotriva Intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în vederea identificării colaboratorilor Securității care au contribuit cu informații la dosarul acesteia, recurs care urmează a fi soluționat de instanța ierarhic superioara) aspect pe care l-a relatat și în fața instanței de fond.
P. urmare, în speță nu sunt aplicabile prevederile Decretul nr. 167/1958, deoarece pe de o parte, acest act normativa fost abrogate de Noul cod civil iar pe de alta parte, urmare a neidentificării pana în prezent a persoanelor, colaboratori ai Securității, care se fac vinovate de starea de teroare psihica cauzata pe tot parcursul vieții,nu doar în perioada regimului comunist, nu poate fi vorba de împlinirea/curgerea termenului de prescripție de 3 ani invocat de instanța de fond ca motiv de respingere a acțiunii.
Totodată, prin sentința apelata, instanța de fond în mod nelegal si netemeinic a reținut faptul că, nu a fost probată o stare de temere continuă care să o împiedice să formuleze acțiune în justiție si care să constituie din perspectiva art. 16 din același Decret nr.167/1958, o cauza de întrerupere a cursului prescripției, în condițiile în care așa cum a menționat, starea de teroare instituita împotriva subsemnatei de către colaboratorii Securității și care a împiedicat-o să formuleze o astfel de acțiune s-a manifestat permanent începând cu anul 1981, pe tot parcursul vieții sale fiindu-ii cauzată suferința psihica atât ei cât și familiei sale.
În ceea ce privește prejudiciul moral apelanta reclamantă susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale.
Cu privire la dovedirea existentei prejudiciului moral în jurisprudența s-a reținut ca singura concluzie în acord cu practica CEDO, care a făcut o . aprecieri notabile in ceea ce privește proba prejudiciului moral, este in sensul ca proba faptei ilicite este suficienta, urmând ca prejudiciul si raportul de cauzalitate sa fie prezumate, instanțele urmând sa deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natură sa producă un asemenea prejudiciu, soluția fiind determinata de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directa fiind practic imposibilă (Sentința civila nr. 283/27.01.2011 a Judecătoriei Reșița (irevocabila) - nepublicata).
In același sens s-a pronunțat și Judecătoria Râmnicu VâIcea în dosarul nr._, stabilind ca proba faptei ilicite este suficienta, urmând ca prejudiciul si raportul de cauzalitate sa fie prezumate instanța deducând producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa determine un asemenea prejudiciu, soluție care, deși atipica în raport cu regimul general al răspunderii apare în esența ei justificata pentru ca, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directa este practic imposibila.
In legătură cu natura daunelor morale, așa cum se desprinde din literatura juridica si din practica judiciara, acestea, în principiu, nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se mențin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenta lor este evidenta, de regula nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morala fiind extranee realităților materiale si întinderea ei nu poate fi determinata decât prin aprecieri, desigur nu arbitrar si nu prin operare cu criterii precise, ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanței în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale.
În cauză pârâtul intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a soluționat în mod legal cererea dedusă judecății pe cale de excepție, constatând în mod corect că dreptul material la acțiune este prescris în baza dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor noului cod civil în cauză, Curtea reține că potrivit art.3 din Legea pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil – actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
Apelanta reclamantă solicită despăgubiri morale în cuantum de 8.000.000 Euro pentru suferințele psihice cauzate de fosta securitate în perioada anilor 1981 – 1982 și până la căderea regimului comunist în decembrie 1989.
Contrar susținerilor apelantei reclamante, temerea psihică invocată ca și obstacol în promovarea unei acțiuni în despăgubiri, nu subzistă după anul 1989 întrucât în acest moment regimul comunist a fost înlocuit cu un regim democratic.
De asemenea, împrejurarea că până în prezent apelanta reclamantă nu a descoperit persoanele care au făcut parte din fosta securitate și care i-au produs prejudicii morale prin încălcarea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, nu prezintă relevanță juridică în ceea ce privește momentul începerii cursului prescripției dreptului material la acțiune întrucât cererea nu este promovată în contradictoriu cu aceste persoane fizice ci cu S. Român care răspunde patrimonial pentru prejudiciul moral și material cauzat cetățenilor săi în perioada regimului comunist, însă în anumite condiții și cu respectarea dispozițiilor legale.
Așadar, Curtea reține că hotărârea judecătorească pronunțată în cauză este legală.
Critica formulată de apelantă vizând fondul cererii deduse judecății nu se mai impune a fi analizată dată fiind soluția legală pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă C. R. domiciliată în București, . nr.1-5, . 2 și cu domiciliul ales la Cav. G. I. cu sediul în București, ..76, ., ., sector 3 împotriva sentinței civile nr.399/20.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimatul-pârât S. Român prin M. Finanțelor P. cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 februarie 2016.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. M. S. B. A. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.CMS
Tehnored.MȘ/ 5 ex.
16.03.2016
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 136/2016. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 29/2016. Curtea de Apel... → |
|---|
