Evacuare. Decizia nr. 1794/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1794/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 1794/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1794
Ședința publică de la 27.11.2014.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă T. L. A., împotriva deciziei civile nr. 397 A din 26.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți O. A., L. R., L. K., L. C. S., L. R. L. M., L. S. și G. N..
P. are ca obiect – evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă T. L. A. personal, lipsind intimații pârâți O. A., L. R., L. K., L. C. S., L. R. L. M., L. S. și G. N..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta reclamantă solicită îndreptarea unor erori materiale strecurate în încheierea de ședință de la 30.10.2014, în sensul că la pagina 35, alin. 2, se menționează ca obiect al recursului evacuare, însă obiectul recursului este încetarea vandalizărilor și să i se permită accesul imediat în imobil.
De asemenea, arată că în aceeași încheiere de ședință s-a menționat în mod greșit prenumele intimatei pârâte L., respectiv a fost trecută ca „R.” în loc de R.”.
Curtea, referitor la solicitarea formulată de către recurenta reclamantă privind îndreptarea erorii materiale în ceea ce privește obiectul pricinii, constată că nu impune îndreptarea acestei erori în sensul prevederilor art. 281 din Codul de procedură civilă, având în vedere faptul că obiectul pricinii a fost preluat de instanța Curții de Apel București prin sistemul informațional ECRIS, fiind cel care rezultă din cererea de chemare în judecată.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 281 din codul de procedură civilă dispune îndreptarea erorii materiale cu privire la numele menționat greșit, în sensul că numele corect al părții este R.” și nu „R.”.
Recurenta reclamantă arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe noi de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, casarea deciziei recurate în baza art. 304 oct, 5 din Codul de procedură civilă.
În subsidiar, solicită modificarea hotărârii recurate, urmând a se constata că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, respectiv să se constate că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a legii.
Arată că prin decizia recurată s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind încetarea vandalizărilor de către intimații pârâți și accesul său imediat în imobilul în litigiu.
Considerentul pentru care instanța tribunalului respinge aceste capete de cerere constă în modificarea art. 282 ind. 1 din Codul de procedură civilă prin art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, privind punerea în aplicare a Codului Civil. Astfel, apreciază tribunalul că în situația în care ar fi sesizat instanța de fond numai pentru evacuare, nu și pentru celelalte două capete de cerere, hotărârea primei instanțe ar fi fost definitivă și executorie, putea fi pusă imediat în aplicare și în acest mod dreptul său s-ar fi realizat prin părăsirea imobilului de către intimații pârâți.
Solicită a se observa faptul că aceste texte de lege nu au fost puse în discuția părților în cursul judecății apelului. Arată că a luat cunoștință despre aplicarea lor în speță și respingerea capetelor de cerere numai după comunicarea hotărârii recurate.
Consideră că nefiind puse în discuția părților aceste texte de lege, s-au încălcat prevederile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, întrucât dispozițiile imperative ale art.129 pct.4 din Codul de procedură civilă privind motivarea în drept a cauzei nu a fost pusă în discuția părților. Prin urmare, judecătorul nu poate încălca principiul dreptului la apărare, principiul egalității armelor și principiul contradictorialității.
Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că Legea nr. 71/2011 se aplică de la 01.10.2011, iar acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 16.02.2011, situație în care respectivele prevederi reținute de către instanță nu se pot aplica retroactiv.
Mai arată că aceeași lege, în art. 3 prevede că orice fapte săvârșite înainte de . Noului cod civil nu pot genere alte efecte decât legea în vigoare la momentul introducerii acțiunii.
În situația în care instanța de recurs va aprecia că textele anterior menționate nu se aplică, solicită modificarea hotărârii, constatând că decizia s-a pronunțat cu încălcarea legii, având la bază motive contradictorii și străine de soluționarea pricinii.
Pe de altă parte, consideră că instanța de judecată nu a avut în vedere probele administrate în dosar. Astfel, fiind chemați la P. de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, intimații pârâți L. R., L. K., L. C. S., L. R. L. M. au recunoscut cotropirea din octombrie 2010 și au arătat că nu intenționează să părăsească imobilul, care, în prezent, se află în stadiul de a se prăbuși.
Consideră că în baza principiului disponibilității, instanța nu putea să prevadă modul în care reclamanta trebuia să formuleze acțiunea.
Aprecierea tribunalului în sensul că nu ar fi făcut dovada degradării și vandalizărilor imobilului, respectiv a interzicerii accesului său în imobil este cu totul înlăturată de probele administrate în fața instanței de fond, când toți intimații pârâți au fost citați în cauză cu mențiunea personal la interogatoriu. Deși aceștia nu s-au prezentat în vederea administrării acestei probe, consideră că, implicit aceștia au recunoscut ocuparea abuzivă a imobilului, reprezentând un început de dovadă scrisă și care se coroborează cu celelalte probe administrate.
Totodată, solicită admiterea cererii de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentință. Aprecierea tribunalului că trebuia să declare apel odată cu fondul, o apreciază ca fiind nelegală, întrucât această încheiere nu este una premergătoare, ci este o încheiere ulterioară pronunțării sentinței fondului.
Consideră că nu poate fi reținută nici motivarea privitoare la faptul că nu ar avea interes, întrucât interesul său este folosul practic, material și moral, prin obligarea intimaților de către instanță de a-i respecta dreptul d proprietate, care este un drept constituțional și fundamental, în sensul de a înceta ocuparea imobilului și vandalizărilor, pentru ca acest bun, pus în vânzare din anul 2007, să poată fi valorificat prin exercitarea de către statul român a dreptului de preemțiune.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 București la data de 16.02.2011, sub nr._ , reclamanta T. L. A. a chemat în judecată pe pârâții L. R. și L. K. solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună evacuarea pârâților din imobil, încetarea distrugerilor făcute de aceștia și accesul sau imediat în imobilul proprietatea sa situat în București, . B, sector 3.
În motivarea cererii reclamanta arata ca a dobândit imobilul situat în București, . B, sector 3, în baza Dispoziției CGMB nr._/17.06.2006 privind retrocedarea imobilului conform Legii 10/2001. Se arata ca pârâții fac parte dintr-un lanț de infractori care vandalizează imobilele persoanelor în vârsta, distrugându-le și împiedicând vânzarea și amenajarea lor. De asemenea, reclamanta a sesizat la Secția 10 Politie faptul ca imobilul proprietatea sa este ocupat de persoane necunoscute, fiind întocmite procese-verbale la data de 11.02.2011 și 14.02.2011 care nu au fost comunicate acesteia. Arata ca și anterior acestor pârâți, imobilul a fost locuit și vandalizat de alte persoane care l-au cotropit fără nici un titlu, Judecătoria Sectorului 3 București dispunând evacuarea acestora la 08.02.2011. După pronunțarea sentinței, reclamanta a dorit sa pună afișe prin care anunța vinderea imobilului și faptul ca de pe acesta cade tencuiala, însa în clădire se aflau alte 10-20 de persoane. La solicitarea organelor de Politie, acestea au promis ca vor elibera imobilul la data de 14.02.2011, însa nu au respectat acest termen. Trei dintre vandalizatori au amenințat-o pe reclamanta cu moartea.
S-a arătat că, în realitate, pârâții nu locuiesc în imobil, pe care l-au cotropit numai pentru a-l vandaliza: spațiul comercial de la parter este veșnic deschis și au fost sparte geamurile și înlăturat oblonul de fier sudat de reclamanta, camerele au fost transformate în gheene de gunoi, imobilul nu este racordat la rețeaua de apa și canalizare, elementele de sculptura ale fațadei se răresc pe zi ce trece, decorațiile de pe pereți au dispărut.
La data de 30.09.2011 reclamanta a depus o completare la acțiune, prin care a a lărgit cadrul procesual pasiv, chemând în judecată și pe O. A., L. C. S., L. R. L. M., L. S. și G. N..
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauza și nu s-au prezentat în fața instanței.
Prin sentința civilă nr._/21.09.2012 Judecătoria Sectorului 3 București, a admis în parte acțiunea, a dispus evacuarea pârâților din spațiul situat în sector 3, București, . și a respins în rest acțiunea ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această sentință civilă, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului situat în București, . B, sector 3, restituit în baza Legii nr.10/2001, astfel cum rezultă din Dispoziția nr.1676/03.11.2003 a Primarului general al Municipiului București.
Din procesul-verbal de cercetare la față locului din data de 14.02.2011, întocmit de către Secția 10 Politie ca urmare a reclamațiilor depuse de reclamanta, instanța a reținut ca în imobil locuiesc fără a avea forme legale și fără acordul reclamantei, ocupând spațiul, deoarece nu au unde să locuiască, următorii: L. R. - CNP_; L. K. - CNP_; Lautaru S. - CNP_; O. A. - CNP_;
În ceea ce îi privește pe ceilalți pârâți, instanța a făcut aplicarea art. 225 C.pr.civ., și a luat act că pârâții nu s-au prezentat în instanța pentru a răspunde la interogatorii, deși au fost legal citați, apreciind ca prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada locuirii acestora în imobil în condițiile în care aceștia nu au contestat aceasta stare de fapt.
Potrivit art. 480 C.civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însa în limitele determinate de lege.
În cauza de față, instanța a constatat ca pârâții, deși legal citați, nu au formulat apărări și nici nu a făcut dovada ca dețin respectivul imobil în temeiul vreunui titlu, arătând în față agenților de Politie ca au ocupat spațiul fără acordul reclamantei. În aceste condiții, instanța a apreciat ca reclamanta, în calitate de proprietara a imobilului, este îndrituita sa se bucure de toate cele trei atribute ale dreptului de proprietate, respectiv posesia, folosința și dispoziția. Constatând, așadar, ca reclamanta nu înțelege sa mai tolereze folosința imobilului situat în București, . B, sector 3, de către pârâți, în temeiul art. 480 C.civ., instanța a admis cererea și a dispus evacuarea acestora din imobilul în cauza, pentru lipsa titlului locativ.
În ceea ce privește celelalte capete de cerere din acțiunea formulata de reclamanta, instanța a constatat ca reclamanta nu a renunțat expres la judecarea acestora, având în vedere chiar motivarea acesteia din cererea precizatoare prin care arata că accesul său în imobil și încetarea distrugerilor reprezintă consecințe firești ale evacuării pârâților din imobil și redobândirii posesiei asupra acestuia, astfel că instanța le-a respins ca neîntemeiate. Instanța a reținut ca în afara de cererile formulate de reclamanta la fiecare termen de judecata, în cauza nu au fost administrate probe pe aceste capete de cerere accesorii prin care se solicita obligarea pârâților la adoptarea unui comportament legal în viitor, sa nu mai distrugă imobilul, sa permită accesul proprietarului în acesta, în condițiile în care daca sunt evacuați nu se mai pune problema unui astfel de comportament. Reclamanta nu a formulat cereri prin care să solicite despăgubiri.
La data de 18.02.2013 reclamanta a formulat cerere de îndreptare a erorilor materiale din sentința civila nr.14.325/21.09.2012, pronunțată în dosarul numărul_ al Judecătoriei Sectorului 3, în practica și în considerente, în sensul ca la concluziile pe fond, așa cum se susține și în notele scrise, reclamanta a solicitat „evacuarea definitiva și irevocabila a pârâților din imobilul monument istoric proprietatea mea deplina, exclusiva, și absoluta (…) încetarea distrugerilor și accesul meu imediat în imobil” și nu numai „evacuarea necondiționata, imediata și irevocabila a pârâților din imobilul monument istoric”, menționarea pe larg a discuției referitoare la timbraj de pe parcursul procesului, corectarea expresiei ca „reclamanta nu înțelege sa mai tolereze folosința imobilului de către pârâți”, deoarece nu a tolerat-o niciodată.
Prin încheierea de ședință din data de 22.02.2013 Judecătoria Sectorului 3 București a respins această cerere ca fiind lipsită de interes.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a constatat că schimbările solicitate nu sunt de natură a schimba soluția juridica în cauza, că au fost analizate toate capetele de cerere și că în afara evacuării, restul cererii a fost respinsa ca neîntemeiata pentru lipsa probatoriului și, în nici un caz, pentru incorecta reținere a concluziilor reclamantei.
Interesul reprezintă folosul practic, direct și imediat, urmărit de reclamant prin promovarea unei cereri în instanța.
În consecința, apreciind că reclamanta nu justifica nici un interes în formularea prezentei cereri de îndreptare a erorilor materiale din practicaua și considerentele hotărârii, mai ales ca susținerile despre care apreciază ca au fost denaturate sau omise de către instanța se regăsesc și în notele scrise depuse la dosar, instanța a admis excepția lipsei de interes și sa respingă cererea.
Reclamanta a declarat apel în termen atât împotriva sentinței civile cât și a încheierii de ședință, apelurile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă sub nr._, iar în ceea ce privește încheierea de ședință sub nr._/3/2013.
În dezvoltarea motivelor de apel formulate împotriva sentinței civile, apelanta-reclamantă a susținut că sentința civilă este în parte netemeinică și nelegală, respective în ceea ce privește soluționarea capetelor de cerere respinse ca neîntemeiate, întrucât: - instanța de fond i-a respins cererea de cercetare la fața locului, astfel că nu a putut verifica situația de fapt; a solicitat îndepărtarea definitive și irevocabilă a pârâților din spațiu, încetarea distrugerilor și accesul imediat în casă.
A arătat reclamanta că imobilul este declarat monument istoric încă din anii 1991-1992, iar din iulie 2007 a fost pus în vânzare de o rețea de infractori care îl violează, cotropește și vandalizează și o amenință pe reclamantă cu moartea, aspecte care rezultă și din procesele-verbale încheiate de poliție.
A mai susținut apelanta că instanța de fond, respingându-i aceste capete de cerere, a încălcat dispozițiile art. 225 C.proc.civ.
În drept, a invocat dispozițiile art. 282-298 C.proc.civ.
În dovedire, apelanta-reclamantă a depus un set de înscrisuri.
În expunerea motivelor de critică împotriva încheierii pronunțată la data de 22.02.2013 și prin care cererea de îndreptarea a erorilor materiale strecurate în sentința civilă a fost respinsă de instanța de fond ca fiind lipsită de interes, apelanta a arătat că încheierea este netemeinică și nelegală, întrucât instanța nu a avut în vedere că, prin cererea întregită și precizată, reclamanta a solicitat evacuarea definitivă și irevocabilă a pârâților și încetarea distrugerilor și să se permită accesul imediat și necondiționat al reclamantei în imobil.
A arătat apelanta-reclamantă că instanța de fond nu a avut în vedere rețeaua infracțională și fărădelegile produse împotriva unui imobil monument istoric.
Mai arată apelanta-reclamantă că instanța de fond nu a avut în vedere notele scrise, nici mențiunile din citații, ori problema timbrajului acțiunii, pentru toate cele 3 capete de cerere precizate în notele scrise.
Arată apelanta-reclamantă că are interes în evacuarea, încetarea distrugerilor și accesul imediat în imobil, astfel că pentru toate considerentele legale și umane solicită admiterea apelului și constatarea interesului său și îndreptarea erorilor materiale din sentință.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 23.10.2013, tribunalul a dispus conexarea și atașarea dosarului nr._/3/2013 la dosarul nr._ .
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 29.01.2014 tribunalul, în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., a dispus suspendarea judecății apelului pentru lipsa părților.
La data de 06.02.2014 apelanta-reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
În apel s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin decizia civilă nr.397A/26.03.2014 Tribunalul București - Secția IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta T. L. A. împotriva sentinței civile nr._/21.09.2012 și a încheierii din 22.02.2013, pronunțate de către Judecătoria Sectorului 3 București, în contradictoriu cu intimații L. R., L. Kătălin, L. C. S., L. R. L. M., L. S., G. N. și O. A..
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în prealabil, că a fost sesizată cu apelatât împotriva sentinței civile nr._/21.09.2012 cât și împotriva încheierii pronunțată la data de 22.02.2013 prin care a fost respinsă ca lipsită de interes cererea de îndreptarea a erorilor strecurate în sentința civilă, motivele de apel fiind, în esență, comune.
Apelanta-reclamantă a susținut că instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal capetele de cerere în care a solicitat obligarea pârâților să părăsească imobilul în mod definitiv și irevocabil, să înceteze distrugerile pe care le aduc imobilului monument istoric și să îi permită reclamantei accesul în imobil, iar în ceea ce privește încheierea de ședință din 22.02.2013, în afara acestui motiv, a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere pe parcul soluționării cererii în încheierile de ședință pronunțate, concluziile puse pe aspecte privind timbrajul cererilor, susținerile părților și alte apărări.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 282 alin. 2 C.proc.civ. împotriva încheierilor de ședință nu se poate face apel decât odată cu fondul, rezultând că, o dată declarat apelul, apelanta-reclamantă putea formula critici și împotriva încheierilor de ședință, văzând și dispozițiile art. 290 C.proc.civ. și art. 961 alin. 1 din Regulamentul instanțelor.
Tribunalul a reținut că instanța de fond a admis capătul de cerere privind evacuarea pârâților din imobil și a respins în rest acțiunea reținând că odată cu evacuarea pârâților încetează și comportamentul pârâților în sensul arătat de reclamantă, precum și faptul că aceste cereri nu au fost dovedite.
Tribunalul a achiesat la considerentele reținute de către instanța de fond și reține că din momentul în care se pune în executare silită sentința civilă pronunțată de instanța de fond, pe de o parte imobilul este predat imediat reclamantei, astfel că i se permite accesul, nefiind necesară o reintegrare a acesteia în sensul solicitat, ci suntem în prezența restituirii unui atribut al dreptului de proprietate, respectiv al dreptului de folosință a imobilului care presupune inclusiv accesul în imobil, iar pe de altă parte, că reclamanta nu a făcut dovada faptelor pretinse a fi comise de către pârâți, nici înainte și nici după pronunțarea sentinței civile.
Pe de altă parte, a reținut tribunalul că prin comportamentul procesual pentru care a optat reclamanta, alăturând acțiunii în evacuare, cerere care, urmare a modificărilor aduse art.2821 C.proc.civ. prin art. 219 pct.4 din Legea nr.71/2011, este supusă numai recursului, consecința fiind aceea că sentința era executorie, și a altor cereri, a căror cale de atac este apelul nefiind evaluabile în bani, a prelungit durata în care interesul urmărit putea fi valorificat, anume acela de a redobândi în posesie imobilul, cu consecința încetării distrugerilor și a împiedicării accesului reclamantei, care au loc câtă vreme imobilul se află în folosința fără drept a pârâților.
Asupra acestor aspecte, instanța de fond i-a atras atenția reclamantei în considerentele sentinței civile, reclamanta preferând însă să formuleze o cerere de îndreptare a erorilor materiale, ale cărei motive principale sunt comune cu prezentul apel iar în ceea ce privește restul motivelor care priveau încheierile de ședință ele puteau fi analizate potrivit art. 282 alin.2 C.proc.civ. odată cu apelul declarat împotriva sentinței civile, precum și a altor motive care nu aveau consecințe asupra chestiunilor de drept aflate în litigiu, motive pentru care cererea a și fost în mod temeinic și legal respinsă ca fiind lipsită de interes, soluție împotriva căreia a fost declarat, de asemenea, apel.
Or, potrivit art.284 alin. 5 C.proc.civ. apelul declarat în termen suspendă executarea hotărârii de primă instanță, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Verificând în ansamblu legalitatea și temeinicia sentinței civile și a încheierilor de ședință și din oficiu și potrivit criticilor formulate de către apelanta-reclamantă, tribunalul nu a identificat cauze de nelegalitate ori netemeinicie.
Împotriva acestei decizii, la data de 20.05.2015 a declarat recurs reclamanta care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 24._.
În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă a arătat că tribunalul motivează soluția de respingere a apelului pe prevederile art.2821 Cod procedură civilă modificat prin art.219 pct.4 din Legea nr.71/2011 (pag. 4 alin. ultim decizie).
Încadrarea în drept a apelului în aceste texte de lege nu a fost pusă in discuția părților conform arte 129 pct.4 Cod procedură civilă care statuează că judecătorul este in drept să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere.
La niciunul dintre cele cinci termene de judecată Tribunalul nu a pus in discuție art.2821 Cod procedură civilă modificat prin art. 219 pct.4 din Legea nr.71/2011, motivarea în drept a respingerii apelului devenindu-i cunoscută numai după comunicarea deciziei.
Tribunalul a eludat astfel dreptul său la apărare, principiul egalității armelor fiind golit de conținut, textele gândite de către instanță a fi aplicabile în speță nefiind puse în dezbatere in ședință publică, cu respectarea principiului contradictorialității, fiind pusă în situația faptului împlinit, ceea ce este ilegal.
In speță sunt întrunite în totul prevederile art. 105 alin.2 Cod procedură civilă, judecarea apelului făcându-se cu neobservarea art.129 alin.4 același Cod, nesocotindu-se dispozițiile legale privitoare la desfășurarea procesului civil, producându-se vătămarea sa gravă care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin casarea deciziei nelegale, conform art.304 pct. 5 și trimiterea pricinii spre rejudecare, Tribunalului.
Totodată, Tribunalul își motivează decizia și pe art.961 alin.1 din Regulamentul instanțelor (pag.4 alin. 12 decizie), text care, de asemeni, nu a fost invocat și pus în discuție în ședință publică.
In subsidiar, dacă veți trece peste motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.5 Cod procedură civilă, cer admiterea recursului în baza art.304 pct.7 și 9 același cod, reținerea pricinii spre rejudecare și modificarea deciziei și a sentinței prin admiterea apelului și acțiunii și obligarea intimaților-pârâți de a înceta vandalizarea imobilului și a-i permite imediat accesul în casa părintească.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține, in prealabil, că a fost sesizat cu apel împotriva sentinței cât și a încheierii de îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentință. Analiza începe însă cu o eroare. Tribunalul reține că reclamanta ar fi susținut, citează: „că instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal capetele de cerere în care a solicitat obligarea pârâților să părăsească imobilul în mod definitiv și irevocabil, să înceteze distrugerile…și să îi permită reclamantei accesul în imobi …” citat închis (decizie pag. 2 verso alin.11)
Obiectul apelului ca și al recursului privește exclusiv cele două capete de cerere respinse ca neîntemeiate: încetarea distrugerilor si accesul său imediat în imobil.
Capătul de cerere privind evacuarea a devenit irevocabil prin neapelare și a trecut în puterea lucrului judecat.
In continuare, Tribunalul reține că împotriva încheierii de îndreptarea erorii materiale nu trebuia declarat apel, apreciere care cere a fi respinsă, fiind străină de natura cauzei.
Apelul nu se referă la încheierile de ședință pronunțate de prima instanță în timpul cercetării judecătorești, ci privește încheierea de îndreptarea erorilor materiale pronunțate la 22.02.2013 de Judecătorie strecurate în sentința nr._/2012 pronunțată de aceiași instanță.
Aceste erori nu pot fi îndreptate de către Tribunal, întrucât sunt rezultatul cercetării judecătorești instrumentată de către prima instanță, recurenta exemplificând pe larg toate aceste situații de eroare ori omisiune cuprinse în hotărâre.
Continuând motivarea deciziei, Tribunalul îi reproșează, că prin comportamentul procesual pentru care a optat reclamanta, a prelungit durata în care interesul urmărit putea fi valorificat. Aprecierea este însă nelegală pentru următoarele considerente: - textele invocate nu au fost puse în discuția părților;- procesul civil este caracterizat prin principiul disponibilității, reclamantul stabilind obiectul cererii sale și limitele învestirii instanței ; - prin Sentința civilă nr.4998/27.04.2009 Judecătoria Sectorului 1 București i-a respins cererea de ordonanță președințiala împotriva cotropitorilor S. M. și N. S. C. sub pretextul că eliberarea de sub ocupație și încetarea vandalizărilor nu ar prezenta urgență. Imobilul a fost eliberat numai după judecarea recursului, numai formal, căci la plecarea d-lor S. și N., în imobil se aflau alți răufăcători; - la 08.02.2011 prin Sentința civilă nr.1468/08.02.2011 dosar nr._/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București se dispune evacuarea necondiționată a pârâților B. R. G., Icusar C. și V. I..
La 11.02.2011 deplasându-se la imobil pentru a repune anunțul privind vânzarea, aruncat de infractori, în imobil se aflau pârâții din dosar, a căror ocupație continuă și astăzi.
Pentru considerentele arătate, cere admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în cazul în care se va casa cu trimitere decizia, solicită să se dispună administrarea probelor respinse de Tribunal fără nici o motivare și anume: citarea pârâților cu chemare la interogatoriu, cercetare locală pentru a constata ruinarea imobilului.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Recurenta a depus în recurs un set de înscrisuri cuprinzând ordonanțe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și adrese emise de organele de poliție și, respectiv, Direcția Generală de Pașapoarte.
Examinând decizia recurată și actele dosarului în raport de criticile de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct.5 C.proc.civ., invocat de recurentă prin prisma faptului că instanța de apel și-ar fi motivat decizia pe baza unor texte legale care nu au fost puse ca atare în discuția părților, nu este incident în cauză.
Astfel, Curtea constată că, deși recurenta susține că ar fi fost vătămată prin invocarea direct în considerentele deciziei a unor prevederi legale, respectiv, dispozițiile art.2821 Cod procedură civilă modificat prin Legea nr. 71/2011 sau art.961 alin.1 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, o atare vătămare nu se poate reține în cauză din perspectiva indicată de recurentă, aceea a încălcării dreptului său la apărare.
Este adevărat că dezbaterile în proces oferă posibilitatea părților să-și susțină și să-și dovedească pretențiile, respectiv, apărările, iar contradictorialitatea reprezintă un principiu fundamental al dreptului procesual civil, întrucât aceasta permite părților litigante să participe în mod activ la susținerea și dovedirea drepturilor invocate, putând combate astfel și susținerile părții adverse și permițându-le, după caz, să-și exprime punctul de vedere asupra inițiativelor instanței făcute în scopul stabilirii adevărului în proces.
Prin urmare, în temeiul acestuia, părțile pot să formuleze cereri, să propună, să administreze probe și să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt și de drept de care depinde corecta soluționare a procesului, instanța urmând a-și întemeia hotărârea numai asupra aspectelor supuse dezbaterii contradictorii a părților.
In speță, Curtea reține că textele legale prezentate în considerentele de drept expuse în cadrul deciziei recurate, vizând, în esență, căile de atac care pot fi exercitate într-un litigiu având ca unic obiect evacuarea ori modalitatea în care se soluționează cererile formulate pentru același dosar repartizat aleatoriu unui complet de judecată, nu cuprind norme de drept procesual care să fi fost aplicate de tribunal în soluționarea apelului și care, eventual, să fi determinat o necercetare în fond a pricinii în calea de atac devolutivă exercitată de partea atât împotriva sentinței primei instanțe, cât și împotriva încheierii de respingere a cererii de rectificare a hotărârii, conform art. 281 C.proc.civ.
Instanța de apel nu a reținut vreun fine de neprimire al acțiunii făcând referire la comportamentul procesual al părții apelante, ci a atenționat-o că, în condițiile în care demersul său judiciar are ca finalitate evacuarea celor care ocupă abuziv imobilul proprietatea sa, evacuare care deja a fost pronunțată în primă instanță, insistența în soluționarea favorabilă a celorlalte cereri cu care reclamanta a înțeles să învestească instanța și care ar rămâne oricum fără obiect odată ce s-ar pune în executare evacuarea, iar pârâții ar părăsi astfel imobilul, nu face decât să determine întârzierea atingerii respectivei finalități, contrar chiar interesului urmărit de parte prin învestirea instanțelor de judecată.
Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentei trebuie arătat că instanța, soluționând cauza în limitele cu care a fost învestită, nu are obligația de pune în discuție, în aplicarea art. 129 alin.4 C.proc.civ., toate textele de lege pe care înțelege să le aplice în cauză, cât timp nu se pune în discuție modificarea temeiului juridic al cererii.
In ceea ce privește incidența celorlalte două motive de recurs invocate de recurentă, prevăzute de art. 304 pct.7 și 9 C.proc.civ., Curtea reține în prealabil – având în vedere dispozițiile art. 306 și art. 3021 lit.c din Codul de procedură civilă - că, în actuala sa reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac, astfel că, în situația în care litigiul este supus și căii de atac a apelului, cum este și cazul în speță, recursul a fost pus la dispoziția părților numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, motive care vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate.
Prin urmare, întrucât controlul judiciar se poate exercita doar asupra problemelor de drept discutate, Curtea constată că, deși recurenta susține că s-ar fi făcut o greșită interpretare și aplicare a legii în cauză care ar impune, în opinia sa, modificarea deciziei recurate și, pe fond admiterea celorlalte două capete de cerere respinse de judecătorie – obligarea pârâților să înceteze distrugerile pe care le aduc imobilului monument istoric și de a-i permite reclamantei accesul în imobil – în cuprinsul motivării cererii de recurs nu se regăsește vreo critică de nelegalitate în acest sens, alta decât cele analizate deja conform art. 304 pct.5 C.proc.civ., care să permită exercitarea controlului judiciar prin raportare la art. 304 pct.9 C.proc.civ., motiv menționat expres de recurentă.
Câtă vreme, în raport de considerațiile expuse anterior, în recurs nu mai este posibilă reaprecierea probelor care au făcut deja obiect al analizei și interpretării instanței, spre a se ajunge la alte concluzii, în ceea ce privește situația de fapt, stabilită în faza procesuală devolutivă a apelului, ca urmare a evaluării probatoriului administrat în fazele procesuale anterioare, critica vizând lipsa de temei legal dezvoltată de recurentă exclusiv prin argumente legate de împrejurări de fapt nu ar putea fi primită.
Nici în privința respingerii apelului exercitat împotriva modului în care a fost soluționată cererea de îndreptare a erorii materiale, prin admiterea excepției lipsei de interes, recurenta nu a formulat vreo critică concretă vizând incidența art. 281 C.proc.civ. ori existența interesului ca și condiție de exercitare a acțiunii și interpretarea sa greșită în apel.
Referitor la motivarea necorespunzătoarea a deciziei recurate, Curtea reține că, contrar alegațiilor recurentei, în hotărârea tribunalului nu se regăsesc considerente contradictorii ori străine de natura pricinii.
Tribunalul a prezentat astfel corect obiectul cererilor deduse judecății, reținând corespunzător limitele în care trebuie soluționat apelul împotriva sentinței, respectiv, împrejurarea că instanța de fond a admis capătul de cerere având ca obiect evacuarea, soluție necriticată de recurentă, chiar dacă, în prealabil, tribunalul, reia susținerile părții din cadrul cererii de apel, conform cărora se solicită obligarea pârâților să părăsească imobilul în mod definitiv și irevocabil, să înceteze distrugerile pe care le aduc imobilului monument istoric și să i se permită reclamantei accesul în imobil (a se vedea fila 3 din dosarul de apel, unde partea susține că solicită în faza apelului „îndepărtarea definitivă și irevocabilă a pârâților din spațiu” ).
Nu poate fi primită nici susținerea recurentei referitoare la respingerea fără nicio motivare a probelor propuse în apel, susținere ce poate face obiectul analizei în recurs prin raportare la motivul de casare prev. de art. 304 pct.5 C.proc.civ., Curtea reținând în acest sens din actele dosarului (fila 92 dosar tribunal) că instanța de apel a apreciat asupra dovezilor solicitate de partea că sunt neutile și neconcludente pentru pricina dedusă judecății, tribunalul având, de altfel, posibilitatea cenzurării probatoriului propus, în condițiile prevăzute de art. 138 C.proc.civ., prin prisma motivelor de apel cu a căror dezlegare a fost învestit.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă T. L. A., împotriva deciziei civile nr. 397 A din 26.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți O. A., L. R., L. K., L. C. S., L. R. L. M., L. S. și G. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M.-A. N.-G. I. D. M. I.
GREFIER,
M. C.
Red. M.
Tehnored. M./CS
2ex./
T.B.Secția a IV-a Civilă – M.A.B.
- E.R.
Jud.sector 3 București – M.V.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 521/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Fond funciar. Decizia nr. 1782/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
