Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 128/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 128/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.128A
Ședința publică de la 6 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. C..
Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de apelantul-reclamant P. M., cu domiciliul ales la Cabinet avocat C. P., în București, . nr.8, ..3, . și în București, ., ., ., sector 2 și de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr.402/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, cauza având ca obiect „reparare prejudicii erori judiciare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul-reclamant personal și asistat de avocat C. P., cu împuternicire avocațială la dosar, apelantul-pârât reprezentat de consilier juridic S. C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care;
Reprezentantul apelantului-pârât solicită proba cu înscrisuri, respectiv cazierul judiciar al apelantului-reclamant, pentru a se stabili dacă incidentul care a stat la baza cauzei de față a fost un eveniment nefericit sau dacă există o activitate infracțională a apelantului-reclamant, probă solicitată în aprecierea daunelor morale.
Reprezentantul apelantului M. P. apreciază utilă proba solicitată de apelantul-pârât, pentru a se aprecia cu privire la întinderea despăgubirilor pentru prejudiciul moral solicitat de reclamant.
Apărătorul apelantului-reclamant se opune la proba solicitată de apelantul-pârât, respectiv cazierul judiciar al apelantului-reclamant. Arată că o cauză penală nu se soluționează fără a exista cazierul judiciar la dosar.
Curtea examinând hotărârile penale aflate la dosarul cauzei, constată că nu rezultă că apelantul-reclamant ar avea antecedente penale, așa încât respinge ca neutilă proba cu cazierul judiciar al acestuia.
Apărătorul apelantului-reclamant arată că apelantul M. P. a formulat calea de atac a recursului împotriva sentinței atacată în prezenta cauză și a motivat-o pe vechea procedură civilă.
Reprezentantul apelantului M. P. precizează că în mod greșit s-a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată în cauză. Arată că, într-adevăr, acțiunea a fost introdusă după . Noului cod de procedură civilă și consideră că în această cauză calea de atac este apelul, conform dispozițiilor art.483 alin.2 N.c.pr.civ. și art.466 N.c.pr.civ. Solicită îndreptarea erorii materiale strecurată în calea de atac declarată în cauză, în sensul că a declarat apel și nu recurs.
Curtea ia act că reprezentantul apelantului M. P. a precizat în sensul că calea de atac formulată de această instituție este apelul și nu recursul, având în vedere dispozițiile art.466 N.c.pr.civ., conform cu care hotărârile pronunțate în primă instanță la tribunal pot fi atacate doar cu apel.
Toate părțile, având pe rând cuvântul, invederează că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea apelurilor formulate.
Reprezentantul apelantului M. P. declară că nu înțelege să susțină motivele de apel de la punctul 2, referitoare la inadmisibilitatea acordării prejudiciului material cu privire la contravaloarea cheltuielilor de judecată aferente procesului penal.
Consideră greșită aprecierea instanței de fond în ceea ce privește cuantificarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral. Apreciază că acesta a fost stabilit într-un cuantum exagerat de ridicat raportat la toate circumstanțele cauzei și la durata arestării preventive. Sub acest aspect solicită să se rețină orientarea moderată a instanței europene în acordarea daunelor morale în această materie, exemplificând spețe raportat la durata arestării preventive, unde în prezenta cauză este de aproximativ 8 luni de zile, astfel indică: cauza B. contra României, unde pentru arestare nelegală de 10 luni s-au acordat 8.000 Euro; cauza B. împotriva României, unde pentru o perioadă de 11 luni s-au acordat 5.200 Euro; cauza G. împotriva României, unde pentru o perioadă de arestare negelală de 2 ani și 5 luni s-a acordat pentru prejudiciul moral suma 3.000 Euro; cauza L. P. împotriva României, unde pentru o arestare nelegală de 2 ani și 5 luni s-au acordat 3.000 Euro. Solicită a se avea în vedere și jurisprundența în materie a acestei instanței, respectiv decizia civilă nr.307/03.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, hotărâre definitivă și irevocabilă, unde pentru o arestare nelegală de 5 luni și 13 zile, instanța a acordat suma de 5.000 Euro.
Solicită admiterea apelului și reducerea daunelor acordate reclamantului pentru prejudiciul moral, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței.
Apărătorul apelantului-reclamant P. M. arată că reprezentantul Ministerului P. se referă la faptul că nu este echitabilă suma pe care tribunalul a apreciat-o că este suficientă pentru despăgubirile morale. S-a făcut o comparație cu practica europeană referitor la situații asemănătoare. Invederează că fiecare dosar și fiecare speță este individuală. În cauza de față se discută despre un tânăr de 21 ani, la momentul la care a fost arestat, discută despre o situație materială echilibrată, despre o perspectivă de viață – reclamantul își dorea să intre la Școala de Poliție. Se discută despre o familie care a fost total schimbată datorită apariției acestui eveniment, incident în viața reclamantului. Acesta a fost condamnat inițial cu suspendare de către instanța de fond, pentru infracțiunea de tâlhărie și achitat pentru infracțiunea de înșelăciune, iar la instanța Curții de Apel București a fost achitat în integralitate, pentru ambele infracțiuni. Reclamantul, în vârstă de 21 ani, a stat 3 luni de zile în arestul poliției, iar restul în penitenciar.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței apelate și acordarea unei despăgubiri echitabile pentru prejudiciul moral suferit de apelantul-reclamant.
Reprezentantul apelantului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea apelului său astfel cum a fost formulat și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. A arătat și în fața instanței de fond și prin motivele de apel faptul că nu se putea ajunge la concluzia că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii statului pentru repararea prejudiciului cauzat de erori judiciare. O primă condiție ar fi fost aceea să fi existat o condamnare definitivă, urmată de o hotărâre de achitare, pentru care se poate angaja răspunderea statului. Nu este vorba nici de o lipsire de libertate în mod nelegal. Nefiind aceste ipoteze prin actele și lucrările dosarului, instanța trebuia să constate că nu sunt aplicabile prevederile pe care tocmai instanța le invocă în admiterea acțiunii. În consecință, apreciază că se impunea respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În privința cuantumului daunelor acordate, dacă se va trece peste cele arătate și se va considera că este vorba despre o reținere sau restrângere în mod nelegală a libertăților, solicită a se aprecia asupra cuantumului acordat de instanța fondului, care, în opinia sa, este absolut exagerat și tinde la o despăgubire fără just temei.
Reprezentantul apelantului M. P. solicită respingerea apelului declarat de apelantul-reclamant, apreciind că motivele sunt nefondate raportat și la susținerile formulate de către reprezentantul apelantului-pârât. În nici un caz nu se impune majorarea cuantumului despăgubirilor.
În ceea ce privește apelul declarat de către apelantul-pârât, solicită admiterea acestuia în parte, sub aspectul reducerii cuantumului despăgubirilor pentru prejudiciul moral și respingerea ca nefondate a celorlalte critici.
Reprezentantul apelantului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de apelantul-reclamant și de apelantul M. P..
Apărătorul apelantului-reclamant P. M. solicită respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de apelantul M. P. și de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
CURTEA
Prin cererea din 02.12.2013, reclamantul P. M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de 800.000 lei cu titlu de daune morale, 18.900 lei reprezentând onorarii de avocat și 7.000 lei cheltuieli ocazionate de întreținerea sa în penitenciar.
În motivare, a arătat că a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, întocmit în dosarul nr. 8912/P/2011, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal și art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. În faza de urmărire penală, în baza ordonanței de reținere nr. 8912/P/2011 din data de 11.05.2011, a fost reținut pentru 24 ore de către organele de poliție, începând cu ora 13:15, până la data de 12.05.2011, ora 13:15. Tribunalul București – Secția I Penală a emis mandatul de arestare preventivă nr. 20/R din data de 27.05.2011 până la data de 27.06.2011. Pe parcursul judecații, conform art. 300 ind. 2 Cod procedură penală, starea de arest a fost verificată și menținută de către instanță.
Prin sentința penală nr. 113/31.01.2012, Judecătoria Sectorului l București l-a achitat în baza art. 11 punct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal și l-a condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal raportat la art. 76 lit. b Cod penal. În baza art. 86 ind. 1 Cod penal a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 8 ani, iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, instanța a dispus punerea sa de îndată în libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/R/27.05.2011 emis de către Tribunalul București – Secția I Penală.
Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, prin decizia penală nr. 2183/R/13.11.2012, a admis recursul, a casat în parte sentința penală nr. 113/31.01.2012, și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului P. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal.
Astfel fiind, a fost arestat atât în cursul urmăriri penale, cât și în cursul judecații pe o perioadă mai mare de 8 luni de zile, începând cu 27.05.2011 până la 01.02.2012, conform biletului de liberare nr._/2012 emis de către Administrația Națională a Penitenciarelor – Penitenciarul București Rahova, la aceasta se adaugă perioada de 1 zi din data de 11.05._11, cât a fost reținut de către organele de cercetare penală.
A arătat că în momentul arestării avea 24 de ani, fiindu-i distrus visul de a se înscrie la Școala de Poliție, că era angajat la o societate comercială, contribuia alături de ceilalți membri din familie la plata cheltuielilor cu întreținerea și a ratelor la bancă și era cunoscut în mediul social, ca o persoană onestă. Șocul produs prin arestarea sa a determinat pe foarte mulți prieteni și amici pe care îi avea să înceteze orice legătură sau amiciție cu persoana sa. Familia sa a fost traumatizată și a contactat diferite boli datorită stresului produs de încarcerarea sa și de dificultățile întâmpinare în legătură cu achitarea creditelor bancare și a onorariilor de avocat, fiind nevoită să vândă apartamentul lor, proprietate personală și să cumpere un alt apartament de o valoare mai mică pentru a face față cheltuielilor. De asemenea, a menționat că și-a pierdut locul de muncă la scurt timp după ce a fost arestat, situație în care s-au aflat și fratele și tatăl său angajați în cadrul aceleiași societăți comerciale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 504 și urm. Cod procedură penală.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 402 din 03.04.2014, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, a admis în parte cererea, în sensul că l-a obligat pe pârât la plata sumei de 230.000 lei daune morale și a sumei de 18.900 lei daune materiale, către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 113/31.01.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011, reclamantul P. M. a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, iar în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 8 ani. Prin aceeași sentință, în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, instanța a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului P. M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/R/27.05.2011 emis de către Tribunalul București – Secția I Penală.
În considerentele sentinței, s-a reținut că, la data de 24.02.2011, prin intermediul inculpatului I. F., între P. M. și partea vătămată C. E.-N. a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, care nu a îmbrăcat forma scrisă, prin care reclamantul a vândut părții vătămate C. E. un autoturism marca VW Passat cu nr. de înmatriculare_, pentru prețul de 6.000 euro. Odată cu perfectarea înțelegerii, partea vătămată C. E. a plătit inculpatului P. M. o parte din preț și a intrat în posesia autoturismului, urmând ca diferența de preț de 3.000 euro să o achite în zilele următoare. La data de 05.03.2011, față de împrejurarea că partea vătămată nu a respectat înțelegerea privind achitarea diferenței de preț, la propunerea reclamantului, părțile au stabilit să se întâlnească pe șoseaua de centură a Bucureștiului, în zona localității Jilava, în vederea tranșării situației litigioase.
La locul de întâlnire, partea vătămată s-a deplasat cu autoturismul VW Passat achiziționat de la reclamant, fiind însoțită de verișorul său, martorul M. I., care a condus autoturismul întrucât partea vătămată era însărcinată, și de prietena acestuia. La scurt timp a sosit și inculpatul P. M. împreună cu cinci indivizi de etnie rromă. Întrucât părțile nu s-au înțeles cu privire la situația autoturismului, obiect al tranzacției, inculpatul P. i-a scos pe ocupanții acestuia cu forța din mașină, însă partea vătămată s-a împotrivit și a încercat să apeleze serviciul 112. Inculpatul i-a smuls acesteia telefonul mobil, a tras-o cu forța pe partea vătămată din autoturism, s-a urcat la volanul mașinii VW Passat și a plecat, aruncând telefonul acesteia pe geam.
În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, instanța a apreciat că nu se poate reține săvârșirea acestei infracțiuni, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.
Recursul reclamantului declarat împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost admis prin decizia penală nr. 2183/R/13.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, în dosarul nr._/299/2011, fiind casată în parte sentința penală nr. 113/31.01.2012 și, în rejudecare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, Curtea l-a achitat pe P. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal, reținând că preluarea autovehiculului de către inculpat nu reprezintă decât punerea în executare a acordului de voință a părților privind rezoluțiune convențională a contractului de vânzare-cumpărare și nu o deposedare ilicită în sensul art. 208 alin. 1 Cod penal, lipsind atât condiția premisă a unei detenții legitime, cât și scopul însușirii pe nedrept. Nefiind realizată componența principală a infracțiunii de tâlhărie – furtul, și nici cea secundară, întrebuințarea de violențe sau amenințări, instanța a reținut că fapta reclamantului nu îndeplinește sub aspect obiectiv și nici subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
Potrivit art. 538 Cod procedură penală din 2010, persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desființarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedește că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Art. 539 Cod procedură penală din 2010 prevede că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată învestită cu judecarea cauzei.
În raport de art. 540 Cod procedură penală din 2010, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situația prevăzută la art. 538. Reparația constă în plata unei sume de bani sau în constituirea unei rente viagere ori în obligația ca, pe cheltuiala statului, cel reținut sau arestat nelegal să fie încredințat unui institut de asistență socială și medicală. La alegerea felului reparației și la întinderea acesteia se va ține seama de situația celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse.
În esență, tribunalul a reținut că reclamantul P. M. a fost arestat preventiv în perioada 27.05.2011 – 31.01.2012, ca urmare a săvârșirii unor fapte pentru care, prin hotărâre definitivă, acesta a fost achitat, reținându-se că faptele sale nu îndeplinesc sub aspect obiectiv și nici subiectiv elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și tâlhărie.
Achitarea în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală îndeplinește condiția pentru obținerea de despăgubiri deoarece privarea de libertate în mod nelegal este stabilită prin hotărâre definitivă de achitare pentru oricare caz din cele prevăzute în art. 10 lit. a-e Cod procedură penală.
În ceea ce privește prejudiciul invocat de către reclamant, martorul P. R. D. a declarat că situația financiară a familiei acestuia s-a înrăutățit după ce reclamantul a fost arestat, părinții acestuia fiind nevoiți să vândă apartamentul în care locuiau pentru a face față cheltuielilor cu onorariile avocaților. Susținerile martorului sunt confirmate de actele aflate la dosar, de unde rezultă că la data de 15.11.2011, părinții reclamantului, P. N. și P. E. au înstrăinat, pentru prețul de 57.000 euro, . București, .. 10A, ., cumpărând ulterior, la data de 12.12.2011, o locuință situată în orașul Popești-Leordeni, .. 85E, județul I., pentru prețul de 40.500 euro. De asemenea, martorul a arătat că reclamantul locuia la adresa din .. 10A de aproximativ 10-15 ani, unde avea prieteni și cunoștințe, cărora putea să le ceară ajutorul, iar părinții acestuia au fost distruși, fiind afectați de arestarea fiului lor.
Instanța a mai reținut că reclamantul a fost arestat pe nedrept o perioadă relativ mare de timp, de aproximativ 8 luni, iar pentru a-și dovedi nevinovăția a trebuit să facă față unor cheltuieli în cuantum de 18.900 lei constând în plata onorariilor de avocat, conform înscrisurilor aflate la dosar, contracte de asistență juridică și chitanțe ce atestă plata acestora. Totodată, tribunalul a constatat că la data arestării, reclamantul era angajat la . funcția de șofer, iar arestarea sa a avut drept efect încetarea raporturilor de muncă cu acest angajator, întrucât conducerea . era de acord ca cineva cu cazier să lucreze în cadrul societății.
Așadar, arestarea reclamantului a avut consecințe negative asupra familiei sale, precum și în ceea ce privește situația sa profesională și socială, fiind nevoit să se mute din cartierul unde locuia de aproximativ 20 de ani.
Ținând seama de aceste circumstanțe și de faptul că sunt întrunite condițiile formale pentru existența unei erori judiciare, tribunalul a admis în parte cererea, obligând pe pârât la plata către reclamant a sumei de 230.000 lei, cu titlu de prejudiciu moral, decurgând din lipsirea de libertate și afectarea familiei sale și la plata sumei de 18.900 lei cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate pentru a-și dovedi nevinovăția (onorariu de avocat). A apreciat că celelalte pretenții nu au fost dovedite, astfel încât ler-a respins.
Împotriva sentinței au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul București, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamantul.
Prin apelul său, P. de pe lângă Tribunalul București a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței sub aspectul cuantumului ridicat al daunelor morale acordate, în raport de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie. De asemenea, a pretins că, cererea privind obligarea pârâtului la plata contravalorii onorariilor de avocat este inadmisibilă și, oricum, acest capăt de cerere nu este dovedit cu probe certe.
Pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 538 și 539 din Cod procedură penală pentru ca reclamantul să poată beneficia de despăgubiri, întrucât reclamantul nu a suferit o condamnare definitivă urmată de achitare, iar referitor la măsurile de reținere și arestare preventivă, nu s-a stabilit că acestea ar fi fost nelegale printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. De asemenea, a pretins că atât daunele morale, cât și daunele materiale au fost supraevaluate, atât în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și de cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În plus, daunele materiale constând în onorariile avocaților nu pot fi achitate de către stat, întrucât nu există temei juridic pentru suportarea acestora, în raport de cuprinsul art. 193 Cod procedură penală.
Reclamantul a susținut netemeinicia sentinței sub aspectul cuantumului scăzut al daunelor morale acordate, în raport de prejudiciul moral suferit atât de el cât și de familia sa, constând în suferințele și privațiunile enumerate prin cererea de chemare în judecată.
Curtea reține că apelurile declarat de către P. de pe lângă Tribunalul București și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice sunt, în parte, întemeiate.
În apel, apelantul P. de pe lângă Tribunalul București a înțeles să susțină numai motivul de apel privind cuantumul ridicat al daunelor morale acordate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 113 din 31.01.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011, reclamantul P. M. a fost achitat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, iar în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 8 ani. În baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, instanța a dispus punerea de îndată în libertate a reclamantului P. M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20/R/27.05.2011 emis de către Tribunalul București – Secția I Penală.
Prin decizia penală nr. 2183/R/13.11.2012, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, a admis recursul, a casat în parte sentința penală nr. 113/31.01.2012, și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului P. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal.
În consecință, se constată că reclamantul a fost lipsit de libertate o zi (11 – 12.05.2011) și în perioada 27.05.2011 – 31.01.2012, când a fost pus în libertate. Măsura a rămas definitivă la data de 13.11.2012, când Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, prin decizia penală nr. 2183 R/13.11.2012, l-a achitat definitiv și pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 Cod penal, după ce, în prealabil, a fost condamnat pentru aceeași faptă și achitat la prima instanță pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
Conform art. 539 Cod procedură penală, aflat în vigoare la data rămânerii definitive a măsurii privative de libertate, are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate. Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi și libertăți sau a judecătorului de cameră preliminară, precum și prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanței de judecată investită cu judecarea cauzei.
Curtea constată că prin punerea de îndată în libertate a reclamantului în baza sentinței penale nr. 113 din 31.01.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București și achitarea acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, iar apoi pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c Cod penal, în baza deciziei penale nr. 2138R din 13.11.2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, s-a recunoscut caracterul nelegal al reținerii și arestării preventive a acestuia.
În consecință, în speță, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 539 Cod procedură penală, care îi acordă dreptul reclamantului la recuperarea prejudiciului de ordin material și moral produs.
Așa fiind, motivul de apel formulat în acest sens de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, este neîntemeiat.
Dispozițiile art. 538 Cod procedură penală nu sunt însă aplicabile raportului dedus judecății întrucât achitarea nu a intervenit după o condamnare definitivă, pentru ca reclamantul să poată beneficia de despăgubiri și sub acest aspect.
Deși nu se poate contesta prejudiciul moral produs atât reclamantului cât și familiei sale, suma de 230.000 lei cu titlu de daune morale acordate este excesiv de mare, în raport de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie și de dispozițiile art. 540 Cod procedură penală, conform cu care, la stabilirea întinderii reparației, se ține seama de durata privării nelegale de libertate, precum și de consecințele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situația prevăzută de art. 538 Cod procedură penală. … La alegerea felului reparației și la întinderea acesteia se va ține seama de situația celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse.
Având în vedere legislația internă dar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, la durate privative de libertate nelegale similare a acordat despăgubiri între 3000 și 8000 euro, Curtea, luând în considerare specificitatea raportului juridic dedus judecății, respectiv vârsta și disconfortul psihic produs atât reclamantului cât și familiei sale, apreciază că se impune acordarea unor daune morale de aproximativ 10.000 euro, respectiv de 50.000 lei (în loc de 230.000 lei).
Sub acest aspect, atât apelul declarat de către P. de pe lângă Tribunalul București, cât și cel declarat de către S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, este întemeiat.
Pentru aceleași considerente, apelul declarat de către reclamant, ce vizează majorarea cuantumului daunelor morale, este neîntemeiat.
Neîntemeiat este și motivul de apel declarat de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, privind inexistența temeiului juridic pentru acordarea de daune materiale constând în plata onorariului de avocat din dosarele penale, atâta timp cât temeiul juridic al unei astfel de pretenții îl constituie chiar dispozițiile art. 539 Cod procedură penală, care nu limitează dreptul la repararea pagubei la prejudiciul moral. Aceste cheltuieli sunt dovedite cu contractele de asistență juridică și nu sunt excesive. Din probe rezultă că pentru a face față acestor cheltuieli, părinții reclamantului au fost nevoiți să vândă apartamentul proprietate personală, în care locuiau și să cumpere o locuință mai modestă.
Așa fiind, urmează ca în baza art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, să se admită apelul declarat de MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, să se schimbe în parte sentința și să se dispună obligarea pârâtului S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale în loc de 230.000 lei.
Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute.
Apelul declarat de reclamant va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 402/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelantul-reclamant P. M., cu domiciliul ales la Cabinet avocat C. P., în București, . nr. 8, .. 3, ., sector 3 și în București, ., ., ., sector 2.
Schimbă în parte sentința în sensul că obligă pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la 50.000 lei daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. V. R. P.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 6 ex.
11.03.2015
Jud. fonf: A. M. B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 285/2015. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 521/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
