Grăniţuire. Decizia nr. 583/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 583/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 583/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 583
Ședința publică de la 01.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți M. M., N. D., N. R., P. S., B. E.-M., B. V., N. A., împotriva deciziei civile nr.68/11.05.2012, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M. și I. M..
P. are ca obiect – grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta-reclamantă, M. M., legitimată cu C.I. . nr._/30.05.1989, personal și asistată de avocatul B. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul G., lipsesc ceilalți recurenți-reclamanți și intimații-pârâți, B. M. și I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocatul recurentei-reclamante, M. M. face dovada plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 190,00 lei, cu chitanța nr._/01.03.2013, care a fost anulată de instanță.
Avocatul recurentei-reclamante arată că nu mai are cereri prealabile de solicitat în cauză.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea completării probatoriului cu proba testimonială, privind suprafața de teren și stabilirea liniei de hotar.
Precizează că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile în care, la dosarul cauzei există raportul de expertiză, în care expertul topograf, a reținut că suprafața de teren de 46,91 mp, face obiectul încălcării dreptului de proprietate, propunând că aceasta să fie cedată reclamanților ( punctele 14,15,8 A și 14) în partea din spate a imobilelor.
Solicită și cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. V. reclamanții M. M., N. D., N. R., P. S., Z. O., Bintenco E. M. și Bintenco V. au chemat în judecată pe pârâții B. M. și I. M. solicitând să se stabilească linia de hotar dintre proprietățile lor, să fie obligați pârâții să respecte dreptul de proprietate și posesia asupra fășiei de teren pe care au acaparat-o din proprietatea lor, adică suprafața de aproximativ 71 mp care reprezintă o câtime din suprafața totală de 1400 mp teren intravilan situat în B. V., .. 119, județul G., cu următoarele vecinătăți: N – R. N., E – V. C., S – B. M., V – . TP_ eliberat la 13.10.1993, precum și a Încheierii de Intabulare nr._/2005 a OCPI G. și a CF cu nr. 962/N a orașului B. V. cu număr cadastral 1074, să fie obligat în solidar I. M. proprietar al imobilului P+M conform autorizației de construire nr.32/2003 eliberată de Primăria B. V. să schimbe geamul termopan de pe fațada de N cu luminator de zidărie tip Nevada, cu dimensiunile de 1,20X1,20 m la parter și 1,20X0,60 m la mansardă conform documentației PAC nr. 18/2003, pe aceasta nu a respectat-o.
Pârâtul I. M. a formulat întâmpinare prin care a arătat că în anul 2008 a schimbat o porțiune de gard de 30 m lungime ce separa cele două proprietăți, dar înlocuirea gardului s-a făcut exact pe vechiul amplasament și cu acordul reclamanților. Restul de 70 m lungime de gard a fost construit de reclamantă pe amplasamentul pe care l-a considerat. Aceasta revendică o suprafață de 1400 mp, deși din certificatul nr. 7196/2005 emis de Primăria B. V. rezultă că suprafața de teren este de 1329 mp.
Prin sentința civilă nr.2585/28.11.2011 Judecătoria B. V. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a dispus menținerea liniei de hotar dintre cele două proprietăți pe hotarul existent în prezent, respectiv linia 2-12-13-14-15-8 (anexa 7 a raportului de expertiză), a respins acțiunea în revendicare și, pe cale de consecință a obligat pârâții să schimbe geamul de termopan de pe fațada de N cu luminator tip zidărie tip Nevada, conform documentației PAC 18/2004, precum și la plata sumei de 1020 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietari ai terenului în suprafață de 1400 mp intravilan cv 30, p3625, cu vecinii: N- R. Nic, E – V. C-tin, S – B. M., V – . TP_/13.10.1993 eliberat de CJSDPT G.. Pe teren se află construită o locuință 3 camere + dependințe înscrisă în CF nr.962/N B. V., număr cadastral 1074, iar conform probelor administrate în cauză, între proprietatea reclamanților și cea a pârâtului există un hotar bine delimitat, evidențiat în teren cu mult timp în urmă și al cărui amplasament nu a fost modificat.
A constatat de asemenea că fereastra de vedere asupra fondului reclamanților practicată de pârât se află la o distanță inferioară celei minime legale de 1,9 m, prevăzută de art.612 din cod civil și a obligat pârâții să înlocuiască această fereastră cu luminatorul prevăzut în proiectul ce a stat la baza eliberării autorizației de construire eliberată acestuia de autoritatea administrativă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanții cât și pârâții.
În apelul lor reclamanții au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța de fond a aplicat greșit legea nevalorificând informațiile științifice obținute pe baza expertizelor tehnice efectuate, ce au relevat o diferență între suprafețele de teren dovedite de părți cu acte și cele ocupate în fapt de 46,94 m2 favorabilă reclamanților, respectiv actele de proprietate ale acestora justificând că nu au stăpânirea întregului teren.
În susținerea acestei poziții procesuale apelanții-reclamanți au invocat și faptul că, lipsa unor semne vechi de hotar se datorează exclusiv pârâților care ar fi distrus, odată cu edificarea noului gard, acele vestigii.
S-a susținut că, judecătorul fondului și-a încălcat obligațiile impuse de art.129 alin.5 Cod procedură civilă, conduitei acestuia, în gestionarea procesului, lipsindu-i total tenta inchizitorială în aflarea adevărului la care face trimitere textul legal, deoarece nu a impus din oficiu, administrarea probei testimoniale chiar peste voința părților.
În apelul lor, pârâții au criticat soluția adoptată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie în legătură cu obligația de înlocuire a ferestrei de vedere cu un luminator.
În acest sens se arată că fereastra practicată este prevăzută cu geam mat, având drept funcționalitate numai captarea luminii diurne și aerisirea spațiului casnic aferent.
Au susținut apelanții pârâți că obligația de plată a integralității cheltuielilor de judecată în condițiile admiterii numai parțiale a acțiunii reclamanților este greșită și nelegală.
De asemenea B. M. a invocat și lipsa calității sale de proprietar al construcției pentru ca ea să fie obligată la cheltuieli de judecată în legătură cu cererea admisă.
Prin decizia civilă nr. 68/11.05.2012 Tribunalul G. a respins, ca nefondate apelurile declarate de părți în cauză.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ce privește critica apelanților reclamanți cum că instanța de fond nu a dat eficiență constatărilor făcute de experții consultanți în legătură cu suprafețele deținute în fapt de părți și diferențele rezultate din raportarea acestei stări la conținutul actelor de proprietate, că evaluarea rațională practicată de judecătorul de primă instanță, în legătură cu acest parametru a demonstrat, suficient de pregnant, relativitatea informațiilor pe care acesta le poate furniza despre granița stabilită între cele două proprietăți
Astfel, judicios s-a constatat că suprafețele înscrise în titlurile părților nu sunt rezultatul unor măsurători de precizie, ci unele cu totul convenționale, iar diferențele din documentațiile cadastrale sunt date de amplasamentul punctelor de determinare a coordonatelor cadastrale, definitorii în determinarea unei suprafețe. În lipsă de probă contrarie, în legătură cu aceste repere rezonabil se poate prezuma că, au fost stabilite pe simpla indicație a fiecărei părți.
Fiind vorba de suprafețe poligonale cu patru laturi, atrage atenția tribunalul, întinderea, suprafața acestora, suportă modificări date de eventuale schimbări de amplasament a, cel puțin, patru direcții, așa încât nu există nici un temei ca diferența de suprafață să fie pusă exclusiv pe seama uneia singure.
O informație științifică valorificabilă ar fi fost aceea care ar fi verificat situația celor patru direcții determinate pentru fiecare din proprietățile părților.
Planul de încadrare zonală, planul de situație, determinat de expertul consultant, care nu a pus în evidență nici o neconcordanță de suprapunere, coroborat cu starea de fapt rezultată din interogatoriile luate părților implicate în proces au furnizat instanței de fond elemente de certitudine ce au făcut inutilă administrarea probei testimoniale.
În atare condiții critica apelanților reclamanți privind lipsa rolului legal activ al judecătorului nu-și găsește sprijin în faptele cauzei.
Nu este întemeiată nici critica apelanților-pârâți deoarece, deși opacă, fereastra disputată a fost amenajată cu facilități de deschidere, astfel că vederea constituie o facultate tangibilă pe o condiție suspensivă pur potestativă din partea celui legal obligat la obținere.
Cheltuielile de judecată au fost puse în sarcina apelanților-pârâți numai în limita în care s-a admis acțiunea reclamanților așa încât nici acest motiv de apel nu este fondat.
Împotriva acestei decizii, la data de 30.01.2013 au declarat recurs reclamanții considerând hotărârea pronunțată ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului lor, recurenții – reclamanți au arătat că potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar conform art.129 pct.5 Cod procedură civilă judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Recurenții – reclamanți susțin că instanța de control, în cazul primului capăt de cerere cu privire la revendicare - grănițuire a aplicat greșit legea, deoarece așa cum rezultă din raportul de expertiza, precum și din actele care au stat la baza întocmirii acestora, pârâții au încălcat proprietatea reclamanților cu suprafața de 46,94 mp.
Recurenții – reclamanți precizează că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală în condițiile în care la dosarul cauzei există raportul de expertiza, în care expertul topograf ca specialist în domeniu, afirma ca suprafața de teren de 46,91 mp. face obiectul încălcării dreptului de proprietate, propunând că aceasta să fie cedată reclamanților (punctele 14,15,8 A, 14 ) în partea din spate a imobilelor.
Instanța de control, a susținut în motivarea sa ca evaluarea raționala practicată de judecătorul de prima instanța în legătura cu acești parametri a fost suficient de pregnantă, relativitatea informaților pe care aceasta le-a putut furniza despre granița stabilită între cele două proprietăți, fiind suficiente pentru clarificarea situației.
Mai departe tot Tribunalul afirma ca suprafețele terenurilor sunt poligonale și ca întinderea, suprafața acestora pot suporta modificări date de eventualele schimbări de amplasament de cel puțin patru direcții, așa încât nu exista nici-un temei ca diferența de suprafața să fie pusă exclusiv pe seama uneia singure, considerând ca o informație științifică valorificată ar fi aceea care ar fi verificat situația celor patru direcții determinate pentru fiecare din proprietățile părților.
Față de cele relatate, recurenții – reclamanți solicită să se constate că prin acțiunea introductivă, apelanții reclamanți au afirmat ca apelanții pârâți le-au acaparat suprafața de aproximativ 71 mp., care reprezintă o câtime din suprafața totala de 1400 mp., după efectuarea expertizei se constata de către expert că se încalcă proprietatea apelanților pârâți pe 46,94mp, în aceste condiții este lesne de observat faptul că mai mult de jumătate din suprafața de teren reclamată inițial, aproximativ 47 de mp. din totalul de 71 mp. aproximativ, a fost găsita la apelanții pârâți.
Față de cele arătate, recurenții – reclamanți consideră că Tribunalul G. a interpretat eronat probatoriul administrat în cauza și tendențios a reținut motivarea apelului formulat, neexercitându-și rolul de instanță de control fiind doar un apărător al instanței de fond, care a pronunțat o sentința netemeinica și nelegala .
Pe cale de consecință, recurenții solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauze spre rejudecare în vederea completării probatoriului administrat cu privire la revendicarea suprafeței de teren și stabilirea liniei de hotar.
În drept au fost invocate dispozițiile art.129 pct.5 și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În faza procesuală a recursului, intimații – pârâți nu au formulat întâmpinare.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în limitele cererii de recurs, potrivit art.316 C.proc.civ. cu referire la art.295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Având în vedere faptul că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, fiind pusă la dispoziția părților numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art.304 C.proc.civ. și care, în principiu, vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, controlul judiciar putându-se exercita doar asupra problemelor de drept discutate în speță în raport de împrejurarea că părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului atât în fapt, cât și în drept, în apel, urmează a proceda în cadrul motivelor de recurs invocate de recurenți la delimitarea domeniului de aplicare al sintagmei „necercetarea fondului în apel” pentru a se putea aprecia dacă în cauză se impune sau nu casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.
În privința sintagmei „necercetarea fondului”, este unanim admis atât în doctrina și practica juridică națională, cât și în jurisprudența Curții de la Strasbourg că sfera sa de aplicare este configurată de acele situații în care instanța a soluționat cauza pe baza unei excepții peremptorii sau când instanța nu a soluționat capetele de cerere ale acțiunii sau pe acelea pe care ar fi trebuit să le examineze din oficiu.
În privința căilor de atac, Curtea reține că și instanța de control judiciar are obligația de „a determina pe fond”, bineînțeles în limitele controlului exercitat, litigiul dedus judecății lor.
Teza răspunde, sub acest aspect, și unei garanții procedurale instituite de art.6 parag.1 C.E.D.O. referitor la obligația instanțelor de a-și motiva deciziile, aspect în legătură cu care, Curtea a statuat că instanțele sunt obligate să-și motiveze hotărârile, dar această obligație nu trebuie înțeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților procesului, întinderea obligației de motivare a deciziilor variind în funcție de natura acestora.
În consecință, prin prisma elementelor expuse, se poate aprecia în mod rezonabil faptul că neexaminarea unor motive de apel în cadrul unui apel formulat determină o nerespectare a garanțiilor procedurale instituie de art.6 parag.1 C.E.DO., inclusiv prin prisma necercetării fondului.
Tot în legătură cu acest aspect, Curtea apreciază că delimitarea modernă a sferei sintagmei în discuție corespunde și principiului fundamental al dreptului procesual intern, al dublului grad de jurisdicție, respectiv dreptului părții litigante de a beneficia de o dublă analiză a pretențiilor sale (cu referire la reclamant), respectiv a apărărilor sale în ceea ce-l privește pe pârât, atât în drept, cât și în fapt.
Or, dacă instanța de recurs s-ar pronunța asupra fondului cauzei, omis după cum s-a evocat de către instanța de apel, s-ar realiza o afectare a principiului evocat, în privința uneia dintre cele două părți, indiferent de soluția care ar fi adoptată.
Aplicând toate aceste considerente cauzei deduse judecății, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispoz.art.584 C.civ., grănițuirea, ca operațiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietățile învecinate, în caz de conflict, se realizează pe cale judecătorească, nu numai atunci când între proprietari nu a existat niciodată semne exterioare de hotar, dar și în situația în care există, dar sunt controversate, sau chiar când părțile s-au mai judecat și starea de fapt s-a modificat.
Rezultă că acțiunea în grănițuire – acțiune reală, este menită să apere dreptul de proprietate, fiind exercitată în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să-l urmeze hotarul despărțitor, putând fi solicitată și dispusă atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, dar și în situația existenței unor semne exterioare, dar care sunt contestate de părți, așa cum este cazul în speță.
Totodată, concomitent cu grănițuirea dispusă prin hotărâre judecătorească, se rezolvă în mod necesar contestațiile și pretențiile părților cu caracter revendicativ, ținându-se seama de transformările produse în configurația terenurilor, imputabile sau neimputabile părților, pentru ca în final să se asigure o folosință utilă, dar și conformă cu întinderea dreptului de proprietate al părților.
În speță, reclamanții au investit instanța atât cu o acțiune în grănițuire, cât și cu o cerere în revendicarea unei porțiuni de teren.
Pentru stingerea conflictului între părțile aflate într-o asemenea situație, având în vedere că reclamanții revendicând și o anumită suprafață de teren, contestă realitatea liniei de hotar, așa cum este demarcată în prezent, instanța era ținută să identifice hotarul real, să realizeze trasarea topometrică a acestuia și să așeze semnele de hotar, prin administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate, care asigură, prin folosirea instrumentelor adecvate de măsurătoare, stabilirea clară a situației de fapt și determinarea corectă a traseului liniei de hotar.
Curtea apreciază că în mod greșit tribunalul a păstrat sentința primei instanțe care, pronunțându-se prin respingerea cererii în revendicare, a apreciat că se impune soluționarea formală a celei în grănițuire, prin stabilirea generică a liniei de hotar „pe hotarul existent în prezent”.
O asemenea soluție omisivă nu este susceptibilă de punere în executare și echivalează practic cu respingerea cererii în grănițuire, având în vedere regulile ce guvernează grănițuirea și exigențele minimale ce trebuie respectate în operațiunea judiciară de stabilire a liniei de hotar.
Curtea apreciază că nu există nici un temei legal în baza căruia instanța să se pronunțe în acest mod, respectiv să pună formal capăt litigiului născut din revendicarea și contestarea liniei de hotar de către reclamanți.
Această operațiune era posibilă și necesară, fiind deznodământul judiciar firesc după stabilirea deplină a stării de fapt prin administrarea tuturor probelor necesare noi ori prin refacerea sau completarea potrivit art.295 alin.2 C.proc.civ. și după determinarea întinderii drepturilor de proprietate ale celor două părți, potrivit regulilor ce guvernează revendicarea și dovedirea dreptului de proprietate.
Această concluzie se bazează pe faptul că părțile nu se află în situația să fi stabilit anterior prin convenție, în mod punctual și explicit linia de hotar, că nu s-au judecat în precedent într-o cauză cu același obiect, dar și în contextul unei stări de fapt care să nu se fi schimbat ulterior.
Neprocedând în acest mod, respectiv prin nestabilirea clară și cu rigoare tehnică a liniei de hotar între părți, după analizarea pretențiilor revendicative ale reclamanților, tribunalul a pronunțat o hotărâre afectată de nelegalitate, fără analizarea fondului apelului vizând soluția dată cererii în grănițuire.
Curtea constată că instanța de apel, deși redă constatările expertului referitoare la rezultatul măsurătorilor, nu a integrat situația de fapt reținută, nearătând motivele pentru care restituirea în natură a suprafeței identificate de către expert nu ar fi posibilă, limitându-se a menționa fiind vorba de suprafețe poligonale, cu patru laturi, întinderea acestora suportă modificări date de eventualele schimbări de amplasament a cel puțin patru direcții, așa încât nu există nici un temei ca diferența de suprafață să fie pusă exclusiv pe seama unei singure vecinătăți.
În acest sens, instanța de apel ar fi trebuit să lămurească cu precizie întinderea fiecărei suprafețe de teren, în raport de titlurile de proprietate ale fiecărei părți și, totodată, să stabilească limita de vecinătate între cele două proprietăți prin administrarea probelor utile și concludente în soluționarea cauzei.
În absența considerentelor referitoare la criteriile de identificare a celor două terenuri în litigiu și constatându-se că situația de fapt nu este suficient clarificată, Curtea apreciază că nu este posibilă exercitarea controlului judiciar de legalitate a deciziei recurate, motiv pentru care în aplicarea art.312 alin.3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru determinarea motivată a celor două terenuri în litigiu, în raport de actele de proprietate ale fiecărei părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții – reclamanți M. M., N. D., N. R., P. S., B. E.-M., B. V., N. A., împotriva deciziei civile nr.68/11.05.2012, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. M. și I. M..
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță – Tribunalul G..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. A. F. P.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red. M.C.
Tehnored. M.C./cs
Ex.2/2013
Tribunalul G. – Gh.T.
- I.C. M.
Jud. B. V. - A.B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 86/2012. Curtea de Apel... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 756/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
