Legea 10/2001. Decizia nr. 232/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 232/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 232-A
Ședința publică de la 02.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă S. E., împotriva sentinței civile nr. 1911/15.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – contestație la Legea nr. 10/2001.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.05.2013, 02.06.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1911 din 15.11.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR G., C. G. AL M. BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primar G., C. G. al M. București si Administrația Fondului Imobiliar, ca fiind introdusa împotriva a trei persoane lipsite de calitate procesuală.
A respins acțiunea formulată de reclamanta S. E., în contradictoriu cu pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă, tribunalul a reținut în esență că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a civilă la data de 12.01.2011 sub nr._ reclamanta S. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primar G., C. G. al M. - AFI și Ministerul Finanțelor Publice pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligați la plata prețului de piață în cuantum de 515.895 lei, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1139/2.04.1997, încheiat între C.G.M.B. - D.P.I. - A.F.I., în calitate de reprezentant al vânzătorului, și numitul C. D., în calitate de cumpărător, s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., ., în temeiul Legii nr.112/1995, în schimbul prețului de 11.034.383 Rol.
La data de 13.03.2004, cumpărătorul C. D. a decedat, lăsând în calitate de unic moștenitor pe fiica sa, reclamanta S. E., conform mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 251/2004.
Prin sentința civilă nr._/26.09.2008, pronunțată de Judecătoria sector 1, în dosar nr._, a fost obligată S. E. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul către foștii proprietari Turculet I. C. M. și Turculet I. Lidya. A apreciat instanța că demersurile reclamanților Turculet privind imobilul din . inițiate anterior încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 1139/2.04.1997, dat fiind că prin sentința civila nr._/1996 pronunțată de Judecătoria sector 1, C.G.M.B. a fost obligat să restituie numiților Turculet I. C. M. și Turculet I. Lidya ¾ din imobilul situat în . statuat asupra preferabilității titlului foștilor proprietari, care și l-au transcris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni. Astfel, considerentele hotărârii judecătorești au intrat în puterea lucrului judecat.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, „cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru”, iar potrivit art. 50 alin. 3 din același act normativ, „restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 2¹ se face de către M. Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Din economia textelor de lege mai sus menționate a rezultat că legiuitorul a prevăzut dreptul chiriașilor cumpărători la restituirea prețului de piață, numai în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în timp ce pentru situația contractelor de vânzare-cumpărare desființate și care fuseseră încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 a prevăzut doar dreptul la restituirea prețului plătit, actualizat în funcție de indicele de inflație.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a dobândit imobilul situat în București, ., . a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, sens în care prin sentința civilă nr._/26.09.2008, pronunțată de Judecătoria sector 1, în dosar nr._, fără a se constata nulitatea absolută a acestui act juridic, s-a reținut ineficacitatea sa, față de dispoziția de restituire în natura a imobilului către foștii proprietari. Eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 deriva chiar din motivele pentru care instanța investită cu acțiunea în revendicare a dispus admiterea acțiunii, respectiv transmiterea dreptului de proprietate către autorul reclamantei prin contractul de vânzare cumpărare nr. 1139/2.04.1997 ulterior momentului în care foștii proprietari obținuseră deja o recunoaștere a supraviețuirii vechiului lor drept prin sentința civilă nr._/1996 și înscrierea acestuia în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni. Or, în temeiul art. 9 alin. 1 Legea nr. 112/1995, de prevederile acestei legi pot beneficia în mod efectiv chiriașii imobilelor care nu se restituie în natură foștilor proprietari. Așadar, tribunalul a statuat că nu a putut fi reținută buna credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 1139/2.04.1997, câtă vreme, cu minime demersuri, dat fiind și contextul social al momentului, fostul chiriaș ar fi avut posibilitatea să cunoască situația juridică a apartamentului dobândit.
Condiția esențială pentru ca titularul titlului desființat să beneficieze de însăși valoarea de piață a imobilului este aceea ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea legii, împrejurare analizată în hotărârea judecătorească prin care s-a constatat ineficacitatea actului juridic, ale cărei considerente, în susținerea soluției adoptate, se impun cu putere de lucru judecat în cauză, fără a putea fi reevaluate. Întrucât norma în discuție nu a distins, este necesar ca Legea nr. 112/1995 să fi fost respectată în totalitate, încălcarea oricărei prevederi, fie de drept substanțial, fie de drept procedural, din conținutul acesteia, conducând la inaplicabilitatea art. 501 Legea nr. 10/2001. „Această constatare este confirmată prin interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, care reglementează distinct, în art. 50 alin. 2, ipoteza încheierii contractului „cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995", ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit, în raport de respectarea ori nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare (ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1488 din 18 februarie 2011).
Or, în cauza de față, reclamanta nu a înțeles să investească instanța cu o cerere în pretenții constând în prețul actualizat al imobilului, sens în care tribunalul nu a putea verifica, din oficiu să rețină principiul disponibilității, acordând ceva ce nu s-a cerut.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanta nu este îndreptățita la restituirea prețului de piață al imobilului, în conformitate cu dispozițiile art.50 ind. 1 alin. 1 din Legea nr.10/2001.
Pentru considerentele reținute mai sus, tribunalul a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu paratul Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel S. E..
În esență și-a motivat apelul în sensul că prin sentința judecătorească a Judecătoriei sect. 1 București i-a fost desființat titlul de proprietate al tatălui (defunctul C. D.), că acesta ar fi eludat dispozițiile Legii nr. 112/1995 fiind de rea credință (în realitate trebuia reținută buna credință), că s-a invocat practica judiciară ce nu are legătură cu cauza de față (hotărârea nr._/1996), că foștii proprietari nu i-au adus la cunoștință lui C. D. că ar fi fost depusă vreo cerere de restituire în natură a imobilului, iar recurenta a aflat abia la 12.08.2008, când a fost introdusă acțiunea la Judecătoria sect. 1 dar instanța nu a reținut reaua credință) și este greșită opinia instanței privind inaplicabilitatea art. 50 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Prin încheierea de ședință din data de 19.05.2014 a fost calificată calea de atac, reținându-se că în cauză s-a formulat apel și totodată că P. M. București nu are calitate procesuală pasivă.
S-a trecut la soluționarea cauzei în complet legal constituit pentru soluționarea apelului.
Apelul este nefondat.
Față de probele administrate se reține că foștii proprietari ai apartamentului în litigiu obținuseră o hotărâre judecătorească (sentința civilă nr._ și înscrisă în registrul de transcripțiuni, conform legislației de la acea dată), fapt care putea fi aflat prin minime diligențe de defunctul C. D. (decedat la 13.03.2004), tatăl apelantei, care era chiriaș al . București, ., sect. 1, încă din anul 1950.
Acesta în 1997 (ulterior Legii nr. 112/1995) cumpără acest apartament, respectiv la 2.04.1997.
Or, practica judiciară în sensul bunei sau relei credințe a cumpărătorului este constantă în sensul că, cel care cumpăra trebuia să depună diligențe în sensul că imobilul în care era chiriaș. nu aparținu-se altor proprietari și nu statul român.
Deci, concluzia primei instanțe că la momentul cumpărării apartamentului de către tatăl apelantei, nu era de bună credință (bazată pe probele dosarului), este corectă.
Ca atare, sub aspectul bunei credințe a cumpărătorului (în sensul că acesta ar fi fost de bună credință) susținută de apelantă, nu poate fi reținută, fiind cert că a existat la momentul cumpărării, rea credință din partea cumpărătorului.
Pentru a beneficia de prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 se cere buna credință a cumpărătorului, ceea ce în cauza de față nu poate fi reținută.
Nu era obligația foștilor proprietari să aducă la cunoștință defunctului cumpărător C. D. (în aprilie 1997).
Faptul că hotărârea a fost pronunțată la 22.10.1996 iar dispoziția de restituire a primarului nr. 1857/1997 a fost dispusă la 21.11.1997, nu prezintă relevanță asupra relei sau bunei credințe a cumpărătorului, adică la 7 luni de la încheierea contractului de vânzare - cumpărare.
Nu are relevanță nici faptul că procesul privind eliberarea apartamentului în cauză a fost intentat la 12.02.2008, la Judecătoria sectorului 1 București (ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare și nici faptul că instanța prin hotărâre nu a reținut reaua credință a cumpărătorului.
Relevant este faptul că defunctul tată al apelantei, era obligat și putea prin minime diligențe să afle că proprietarul apartamentului nu este statul, de la care a cumpărat.
De altfel, apelul reia aceiași idee a unei bune credințe a defunctului cumpărător, în motivarea apelului, cu diferite motivări, ceea ce nu face decât să confirme exact reaua credință în momentul cumpărării.
În acest context, reținând că în mod corect instanța fondului a reținut reaua credință la momentul vânzării - cumpărării imobilului, motivele de apel sunt cu totul neîntemeiate.
Așa fiind, conform art. 296 C.pr.civ., urmează ca apelul formulat să fie respins ca nefondat.
Văzând și art. 298 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta-reclamantă S. E., cu domiciliul procesual ales la Avocat B. A.-D., în București, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1911/15.11.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 02.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C. M. T. D. A. Rădița I.
Red.TCM
Tehnored.GIA
4 ex./8.07.2014
T.B. - S. V-a civ. - B. C. L.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 801/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 879/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
