Legea 10/2001. Decizia nr. 826/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 826/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 826/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 826R
Ședința publică de la 5 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1073/24.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, S. R. PRIN MINISTERUL FINANAȚELOR PUBLICE și intimații reclamanți M. V. și P. N., având ca obiect: Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii, alte cereri.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă M. V. reprezentată de avocat Toia P. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul pârât S. R. prin Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 30.04.2014.
Curtea comunică reprezentantului intimatei reclamante o copie de pe întâmpinarea formulată de către intimatul pârât.
Reprezentantul intimatei reclamante arată că nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul intimatei reclamante depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurată, urmând să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._/2010, repartizată spre soluționare Secției a V a Civilă, reclamantele M. V. și P. N. au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI, reprezentat prin PRIMARUL GENERAL și S. R., reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilului situat în ..3, sector 3, stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că prin notificarea nr. 1822/ 08.08.2001, transmisă prin executor judecătoresc, înregistrată la Primăria Municipiului București, făcând obiectul dosarului nr._, au solicitat măsuri reparatorii ( despăgubiri bănești) pentru terenul situat în București, ..3, sector 3, teren preluat în mod abuziv de către stat, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Atât construcția cât și suprafața de teren au trecut în proprietatea statului în mod abuziv, în baza Decretului nr.404/29.04.1967 aplicat prin Decizia nr. 1230/12.05.1967, după cum figurează în Anexa nr. 1 a Decretului, la poziția 128.
Pentru imobilul naționalizat prin Decretul amintit, s-au primit despăgubiri în valoare de 12 672 lei, iar suma de 264 lei, a fost virată la Bugetul Statului, cu toate că suma rezultată din evaluarea imobilului a fost de 12.936 lei, astfel cum rezultă din adresa nr._/24.10.2007, emisă de CGMB, AFI.
Conform planurilor cu suprapunere și a adresei nr._/ind SU/01,03.2007, emisă de Serviciul Urbanism din cadrul Direcției Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul PMB, terenul nu este restituibil în natură, aflându-se într-o zonă reglementată din punct de vedere urbanistic, fiind afectat de spațiu aferent blocului de locuințe, alee de acces, incintă punct termic și posibil rețele subterane de utilități.
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art.25 și 26 din Legea 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Al doilea capăt de cerere, subsidiar primului, este o consecință a rezolvării primului capăt de cerere, pentru a beneficia efectiv de dispozițiile Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care până în prezent a fost lipsită de eficiență juridică, prin atitudinea pârâtei nr. 1
In drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001 art. l din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile Legii 247/2005 și a normelor metodologice de aplicare a acestei legi, art. 274 Cod civ.
La data de 05.11.2010 reclamantele au depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii inițiale, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât și a Statului R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată s-a arătat că se solicită ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța să se constate calitatea lor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii sau în echivalent în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001 pentru imobilul notificat, în cazul în care se impune acordarea de despăgubiri acestea urmând a fi stabilite la valoarea de piață stabilită potrivit standardelor internaționale, precum și obligarea pârâtului S. R. la plata unor despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului imposibil de restituit în natură.
Prin sentința civilă nr.1073/24.05.2013 Tribunalul București Secția a V a Civilă a admis acțiunea, a constatat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, fiecare pentru o cotă de 1/6 din imobilul teren de 535,62 mp despre ce se vor acorda în condițiile Capitolului VII din Legea nr.247/2005. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost respinsă în consecință acțiunea.
A fost admisă în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2500 lei, cheltuieli de judecată, respingând în rest cererea ca nefondată.
S-au reținut următoarele:
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților la măsuri reparatorii, Tribunalul a reținut că potrivit actului de partaj voluntar autentificat sub nr._/1936 de către Tribunalul I. s-a pus capăt stării de indiviziune existente între numiții M. S. M., I. S. M. și R. S. M., cu privire la suprafața de 1250 m.p. situată în ., Șoseaua Dudești Pulberărie, nr. 28 fiecăruia dintre acestora revenindu-le câte o suprafață identificată prin vecinătăți ( fila 7 ).
Potrivit certificatului de moștenitor cu nr.119/16.05.2007 emis de către B.N.P. T. C. de pe urma defunctului M. I. ( același cu I. S. M. ), decedat la 28.03.1971, au rămas ca moștenitori legali M. M., cu o cotă de ¼ în calitate de soție supraviețuitoare, M. S., M. G., M. F., tatăl reclamantei M. V., P. N., reclamanta din prezenta cauză, B. A. și O. M., fiecăruia dintre aceștia revenindu-le câte o cotă de 1/8 din masa succesorală, în calitate de descendenți de gradul 1 ai defunctului.
Potrivit certificatului de moștenitor cu nr. 78/21.02.1996 emis de către B.N.P T. C. de pe urma defunctului M. F., decedat la data de 05.08.1995, au rămas ca moștenitori legali M. C., soție supraviețuitoare, și M. V., descendent de gradul 1 ( fila 12 ).
Potrivit evidențelor fiscale pe rolul fiscal al imobilului situat în .. 3, sector 3 a figurat înscris din 1952 M. I. cu suprafața de 430 m.p., din 1963 -1966 M. I., cu teren și construcție în suprafață totală de 150 m.p., respectiv cu teren și construcție în suprafață totală de 280 m.p.
( fila 13 ).
Având în vedere această situație de fapt, Tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, astfel că în conformitate art. 7 alin. 2 din Legea nr.10/2001, urmează să constate că reclamantul este persoană îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai sus descris.
În ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, față de decizia în interesul legii nr. 27/2011 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate în cauză.
Reținând culpa procesuală a pârâtului, M. București, reprezentat prin Primar General, prin nesoluționarea în termen legal a notificării formulate în temeiul Legii 10/2001, Tribunalul, în temeiul art. 274 al. 1 C.p. civ. a dispus și obligarea pârâtului la plata a unei părți din cheltuielile de judecată efectuate în proces, respectiv onorariu expert topo, respingând ca nefondată cererea de obligare a pârâtului și la plata onorariului pentru efectuarea expertizei specialitatea evaluare, instanța nefolosind această probă la pronunțarea soluției din cauză.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs în termen legal pârâtul M. București prin Primarul General, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se susține că potrivit Legii nr.165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, deci unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordarea măsurilor reparatorii.
Conform art. 1 alin. 1 și alin. 2 art. 4, art. 16 și art. 50 lit. b din Legea nr.165/2013 M. București urmează să fie obligat să emită dispoziția, în sensul art. 1 alin. 2 respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Prin art. 4 al Legii nr. 165/2013 se arată în mod expres că această lege este aplicabilă cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv 16.05.2013.
Față de . legii nr. 165/2013 se invocă excepția de prematuritate a cererii.
Prin dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, entitățile investite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr.10/2001 republicată cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entitățile investite de lege care mai au de soluționat un număr de 1500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entitățile investite de lege, care mai au de soluționat un număr cuprins între 2400 și 5000 de cereri;
c) în termen de 36 luni, entitățile investite de lege, care mai au de soluționat un număr de peste 5000 de cereri.
d) termenele prevăzute la alin. 1 curg de la data de 1 ianuarie 2014.
Recurentul pârât arată că pentru soluționarea notificării s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art. 25.1 din Legea nr. 10/2001 mai mult prin art. 32. 1 din Legea nr. 165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege.
A doua critică vizează modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de reclamanți.
Se solicită de către recurentul pârât a se face aplicațiunea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă întrucât față de gradul de dificultate al litigiului, cheltuieli de judecată acordate sunt prea mari în raport cu contribuția apărătorului ales.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de criticile formulate cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Critica formulată de pârâtul M. București constând în invocarea excepției prematurității cererii de chemare în judecată în raport de . dispozițiilor legii 165/2013 este neîntemeiată.
Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În consecință, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului.
Astfel, în conformitate cu decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Secții unite, asupra recursului în interesul legii, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.
Curtea constată că, în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere cazul în care unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Având în vedere și faptul că, de la data depunerii notificării de către reclamant au trecut 11 ani, fără ca pârâtul să se fi pronunțat asupra acestei notificări, Curtea constată că în mod corect a apreciat tribunalul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația legală de a soluționa notificarea.
În aceste condiții, nu se poate susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 165/2013 întrucât aceste dispoziții legale se referă la notificările pentru care la data intrării în vigoare a legii nr. 165/2013 nu s-a formulat acțiune în justiție, or la data intrării în vigoare a legii nr. 165/2013, acțiunea formulată de reclamant era pe rolul instanței de judecată.
În acest sens, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr.88/27.02.2014 în care s-a decis că dispozițiile art.4 teza a II a din Legea nr.165/2013 sunt constituționale numai în măsura în care termenele prevăzute la art.33 nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
A accepta teza contrarie ar echivala cu o încălcare a dispozițiilor art. 6 CEDO, fiind evidentă încălcarea dreptului la un proces echitabil.
În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de obligare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține că pârâtul - recurent se află în culpă procesuală întrucât așa cum s-a reținut, acesta nu a soluționat notificarea formulată de reclamant la data de 6.08.2001 și ca urmare, litigiul de față a fost declanșat datorită conduitei pârâtului care a refuzat timp de 11 ani să soluționeze notificarea în condițiile în care termenul de recomandare conform art. 25 din Legea nr. 10/2001 este de 60 de zile.
Așa fiind, reținerea culpei procesuale a pârâtului este în acord cu jurisprudența CEDO invocată de acesta, cheltuielile efectuate de reclamant și intervenient fiind necesare și rezonabile.
Cât privește incidența dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea reține că munca depusă de avocat și complexitatea cauzei este o chestiune subiectivă ce nu poate fi cenzurată în căile de atac, normele prevăzute prin art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, nefiind imperative.
Față de considerentele expuse, Curtea urmează ca în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă să respinsă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 1073/24.05.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, S. R. PRIN MINISTERUL FINANAȚELOR PUBLICE și intimații reclamanți M. V. și P. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. P. D. F. B. C. M. S.
GREFIER
V. Ș.
RED.CMS
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
15.05.2014
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 390/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
