Legea 10/2001. Decizia nr. 1776/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1776/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 1776/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1776
Ședința publică de la 05.11.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 911 din 22.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți G. S., G. R. – D. și T. D. – R..
Obiectul cauzei – Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune și avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al intimaților – reclamanți G. S., G. R. – D. și T. D. – R., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de modificare a dispoziției nr._/29.10.2013, întrucât Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a avut în vedere acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 437 mp. menționată expres în contractul de vânzare – cumpărare nr.1167/29.03.1968. Chiar dacă ulterior, în Decretul de expropriere, figurează o suprafață de 450 mp., consideră că în mod corect au fost acordate măsuri reparatorii pentru 437 mp.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și criticile asupra cheltuielilor de judecată în raport de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă.
Intimații – reclamanți, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere următoarele argumente:
Instanța de fond soluționând contestația împotriva Dispoziției nr._/2012 a Primarului General al Municipiului București, a statuat în mod legal și temeinic că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii / compensatorii pentru o suprafață de 450 mp, suprafață precizată în decretul de expropriere și conform notei de reconstituire ce a fost întocmită în dosarul de administrativ, înscris necontestat de nici o parte. În contractul din anul 1968, în care autorul reclamanților au cumpărat o suprafață de 437 mp, să solicită se avea în vedere că este un contract fără schiță anexă prin care să fie măsurate și determinate dimensiunile laturilor. Potrivit dispozițiilor vechiului Cod civil, suprafețele imobilelor, erau precizate pe baza declarațiilor părților, nu erau măsurate în mod expres, nu exista în vigoare o lege prin care să fie măsurate aceste terenuri; diferența de 13 m.p. se încadrează într-o limită de toleranță admisibilă – aproximativ 3 %. În cauză, au fost efectuate măsurători la momentul preluării abuzive, însă și pe cale administrativă, prin nota de reconstituire, notă încheiată chiar de M. București – C. de cadastru.
Solicită respingerea și a criticilor privind cheltuielile de judecată, întrucât acestea privesc faptul că a fost admisă contestație împotriva unei dispoziții emise de Primarului General al Municipiului București
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 300 lei, potrivit chitanței nr. 909 din data de 04.11.2013, reprezentând onorariu avocat.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, precizată la 11.01.2013,, reclamanții G. S., G. R.-D., T. D.-R. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, să se pronunțe o hotărâre, prin care: să se modifice art. 1 din dispozitivul dispoziției nr._/2012, în sensul de a se menționa că măsurile reparatorii se acordă pentru o suprafață de teren de 450 m.p. și nu de 437 m.p.; să se modifice art. 1 al dispoziției contestate în ceea ce privește numele persoanelor îndreptățite, în sensul de a se menționa moștenitorii lui G. C. și anume G. R.-D., T. D.-R., precum și G. S., în nume propriu; să se modifice dispoziția contestată în sensul acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, constând în diferența dintre despăgubirile încasate (respectiv 1125 lei pentru teren și_ lei pentru construcție) și valoarea de piață a terenului de 450 m.p.; să se dispună obligarea pârâtului să transmită imediat și direct către CCSD dosar nr._, iar, în subsidiar să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative.
În motivare reclamanții au arătat că, prin dispoziția nr._/2012, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafață de 437 m.p., situat în ., sectorul 3, către persoana îndreptățită G. C..
Această dispoziție este nelegală în primul rând în ceea ce privește suprafața de teren pentru care a fost acordate măsuri reparatorii, întrucât terenul a fost dobândit de G. C. și de G. S., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1167/29.03.1968 la notariatul de Stat Sectorul 4 București, iar în acest act se menționează în mod expres suprafața de 437 m.p.
În realitate, suprafața reală de teren este de 450 m.p. așa cum rezultă din raportul de expertiză topografică efectuat în dosarul administrativ, și din Decretul de preluare al CS nr. 98/1989.
În ceea ce privește persoanele care urmează să primească măsurile reparatorii, dispoziția este nelegală întrucât G. C. a acționat atât în nume propriu cât și în numele soției sale G. S., conform art. 35 C.fam., iar în urma decesului lui G. C. au rămas ca moștenitori G. R.-D., T. D.-R., conform certificatului de moștenitor nr. 1/2010 și, prin urmare, dispoziția nu trebuia emisă pe numele defunctului G. C. ci pe numele reclamantei G. S. și a moștenitorilor lui G. C..
În ceea ce privește despăgubirile încasate, reclamanții au arătat că în cuprinsul dispoziției nu se menționează în mod expres cuantumul acestora, însă despăgubirile pentru teren se calculau potrivit Decretului nr. 467/1979 la valoarea de 2,5 lei pentru un m.p. teren, prin urmare, totalul despăgubirilor încasate pentru teren a fost de 1125 lei.
Prin sentința civilă nr.911/22.04.2013, a fost admisă în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanți, a modificat în parte art. 1 din dispoziția nr._/29.10.2012 emisă de PMB – prin Primar în sensul că se propun reclamanților G. S. (în nume propriu), G. R. D. și T. D. R. (în calitate de moștenitori ai defunctului G. C.) măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 450 mp situat în București, . ,sector 3 constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, de 1125 lei din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren - care nu se poate restitui în natură, în condițiile art. 11 alin 7 din Legea nr. 10/2001; a obligat pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL să transmită dosarul administrativ, însoțit de hotărârea judecătorească irevocabilă din prezenta cauză, către Prefectura Municipiului București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative, și a obligat pârâtul M. București la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că:
Pârâtul nu a contestat în niciun moment dreptul reclamanților la restituirea prin echivalent a imobilului solicitat, notificarea fiind de altfel admisă, astfel încât nu este necesar a fi analizată calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, în baza Legii nr.10/2001, necontestând nimeni calitatea autorului reclamanților de persoană îndreptățită la restituire.
În ceea ce privește suprafața de teren pentru care au fost acordate măsuri reparatorii, a reținut instanța că terenul ce face obiectul cauzei a fost dobândit de G. C. și de G. S., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1167/29.03.1968 la Notariatul de Stat Sectorul 4 București, iar în acest act se menționează în mod expres suprafața de 437 m.p..
În realitate, suprafața de teren este de 450 m.p. așa cum rezultă din raportul de expertiză topografică efectuat în dosarul administrativ de expert D. M. A., din Decretul de preluare al CS nr. 98/1989, în care se menționează în mod expres că s-a preluat de la G. C. și G. S. prin expropriere o suprafață de 450 m.p.,din conținutul fișei tehnice, în care, de asemenea, se menționează că suprafața terenului este de 450 m.p., din nota de reconstituire efectuată în dosarul administrativ, din conținutul înscrisurilor privind situația juridică a imobilului emise de AFI și Primăria Municipiului București – Direcția Evidența Proprietății.
În raport de situația de fapt expusă în cele ce preced, tribunalul a apreciat că prin actele menționate în cele ce preced, s-a făcut dovada că geantă C. și S. au deținut în proprietate imobilul teren respectiv, cu o suprafață reală de 450 m.p., care a fost trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului CS nr. 98/1989.
Potrivit notei de reconstituire emisă de PMB fostul imobil pentru care se solicită despăgubiri este în prezent afectat de elemente de sistematizare, respectiv ., trotuar, parcare, iar această situație este necontestată de către reclamanți care, de altfel, nu au solicitatrestituirea în natură a imobilului.
Tribunalul a constatat că, potrivit art.1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, potrivit art. 11 alin. 3, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.
Dispozițiile art.10 alin. (3), (4), (5) și (6) au fost aplicate în mod corespunzător.
În cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.
Totodată, tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 11 alin. 7, în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit alin. (5) și (6).
Din adresa nr. 475/25.03.2013, emisă de .., rezultă că în arhiva societății nu există înscrisuri din care să rezulte situația defalcată pe teren și construcție a despăgubirilor acordate, iar cuantumul exact al despăgubirilor acordate pentru teren nu rezultă nici din celelalte înscrisuri privind situația juridică a imobilului.
În relațiile comunicare de către ., se menționează doar cuantumul despăgubirilor primite pentru construcție de 80.000 lei, nu și cuantumul despăgubirilor primite pentru teren.
În această situație, tribunalul a constatat că despăgubirile pentru teren se calculau potrivit Decretului nr. 467/1979, la valoarea de 2,5 lei pentru un m.p. teren, prin urmare, totalul despăgubirilor încasate pentru teren a fost de 1125 lei.
Totodată, în ceea ce privește persoanele care urmează să primească măsurile reparatorii, s-a reținut că dispoziția este nelegală întrucât G. C. a acționat atât în nume propriu cât și în numele soției sale G. S., conform art. 35 C.fam., iar în urma decesului lui G. C. au rămas ca moștenitori G. R.-D., T. D.-R., conform certificatului de moștenitor nr. 1/2010 și, prin urmare, dispoziția nu trebuia emisă pe numele defunctului G. C. (care era decedat la data emiterii dispoziției) ci pe numele reclamantei G. S. și a moștenitorilor lui G. C..
Tribunalul nu a menționat și despăgubirile acordate pentru construcție care conform reclamanților ar fi 78.875 lei întrucât acest lucru este irelevant în speța dedusă judecății, atâta timp cât dispoziția vizează doar acordarea de despăgubiri pentru teren, nu și pentru construcție, iar prin notificare, s-a solicitat, de asemenea, acordarea de despăgubiri doar pentru teren.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtului să transmită dosarul direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că acest dosar nu se poate transmite direct la comisie, ci numai după efectuarea controlului de legalitate de către instituția prefectului, conform dispozițiilor art. 16 alin 21 alin Legea nr.247/2005.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtului să transmită dosarul la Prefectura Municipiului București, tribunalul a admis-o, având în vedere dispozițiile art. 16 alin 21 alin Legea nr.247/2005.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtul M. București la 1.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs pârâtul M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, considerând că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, în opinia sa, instanța de judecata a reținut în mod greșit în cauză că a fost dovedit dreptul de proprietate asupra părții de teren în suprafață de 13 mp situat în ., sector 3,
Prin dispoziția contestată s-a respins notificarea formulată de către contestatori cu privire la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul situat în București. ., sector 3, în suprafață de 13 m.p, deoarece nu a făcut dovada dreptului de proprietate.
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 21-23 din Legea nr.10/2001, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățiră la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazulmoștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (termenul special prevăzut în acest scop, termen ce a fost prorogat apoi prin mai multe acte normative de modificare a Legii nr. 10/2001 până la data de 30.06.2003).
În aplicarea acestor texte legale, art.21.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003 prevede că prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege «orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică».
Totodată, în Capitolul I pct. i lit. e din același act normativ se arată că sarcina probei proprietății și a deținerii legale a acesteia Ia momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită.
Față de dispozițiile legale menționate anterior se constată că, deși contestatorii a susținut că au depus acte ce dovedesc dreptul lor de proprietate asupra imobilului, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu pot constitui decât un început de dovadă a dreptului de proprietate.
Înscrisurile anexate notificării, precum și cele depuse în fața instanței și considerate de către aceasta ca acte doveditoare a dreptului de proprietate nu fac decât un început de dovadă, și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia și a raporturilor dintre autorul reclamantului referitor la proprietate imobilului în litigiu, precum și determinarea precisă a imobilului ce a făcut obiectul acestui drept. Fără îndoială că asemenea acte pot fi folosite de către contestatori în susținerea cererii de restituire formulată, însă doar dacă acestea se întregesc cu înscrisuri originare doveditoare a dreptului de proprietate pretins înscrisuri care nu au fost depuse la dosar.
În raport de situația de fapt, recurentul - pârât apreciază că din actele depuse la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada că G. C. și S. au deținut imobilul cu o suprafață de 450 mp care a trecut în proprietatea statului prin expropriere în baza Decretului CS nr.98/1989.
Ceea ce instanța de fond trebuia să aibă în vedere la pronunțarea hotărârii erau – în opinia recurentului - numai înscrisurile depuse la dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziției și printre care nu se regăsesc acte doveditoare conform prevederilor exprese ale Legii nr.10/2001, astfel cum a cum a fost completată prin Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 în sensul că actele doveditoare se depun în copie legalizată fie o dată cu notificarea fie până la termenul prevăzut de lege respectiv 30.06.2003.
Mai arată recurentul că, potrivit art.274 alin. 1 Cod de procedură civilă, „partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Recurentul susține că, în ceea ce privește obligația sa de a suporta cheltuielile de judecată în cuantum de 1000 lei, în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă.
Față de cele învederate, se solicită admiterea recursului, schimbarea sentinței recurate, în tot, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Nu s-a formulat întâmpinare la recursul astfel formulat.
Nu au fost administrate probe noi în recurs.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304 ind. 1 coroborat cu art. 129 alin. ultim din C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin recursul pendinte este contestat dreptul intimaților reclamanți la măsurile reparatorii solicitate de aceștia pentru o suprafață de 13 m.p., care reprezintă diferența între suprafața de 437 m.p., pentru care recurentul pârât a stabilit (prin Dispoziția emisă în condițiile Legii 10/2001) că se cuvine a se acorda astfel de reparații, și suprafața de 450 m.p., care este indicată în actul de expropriere ce a constituit temeiul preluării de către stat a imobilului ce era deținut de reclamanta G. S. și soțul acesteia (în prezent decedat).
Este real faptul că actul ce reprezenta titlul de proprietate al celor doi foști proprietari atestă faptul că aceștia au dobândit în proprietate numai 437 m.p.
Însă, în condițiile în care actul oficial, reprezentat de Decretul de expropriere emis la data de 11 aprilie 1989, relevă faptul că cei doi foști proprietari dețineau o suprafață mai mare decât cea indicată în titlul lor de proprietate, iar mențiunile din actul de expropriere sunt confirmate de fișa tehnică a imobilului (întocmită în luna iunie 1988 de autoritatea administrativ teritorială) care atestă stăpânirea de către aceiași proprietari a suprafeței de teren de 450 m.p., apare ca fiind deplin dovedit faptul că statul a preluat efectiv de la numiții G. S. și G. C. această din urmă suprafață de teren, și nu numai 437 m.p., cât erau menționați în titlul lor de proprietate.
Curtea notează că, în speță, reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii 10/2001 – lege specială ce derogă de la dreptul comun.
Ca atare, rigorile probațiunii dreptului pretins nu sunt cele specifice unei acțiuni în revendicare de drept comun, ci cele care sunt stabilite prin actul normativ special.
Or, prin art. 24 din Legea 10/200 este reglementată o prezumție legală de proprietate în favoarea persoanelor care au deținut imobilele (care intră în domeniul de aplicare al acestei legi) la data preluării lor de către stat, prezumție reglementată în termenii următori: „(1) În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.”
În condițiile în care nu numai că nu există dovezi contrare faptului că cei 13 m.p. asupra cărora poartă litigiul au fost deținuți efectiv de G. S. și G. C., dar acest fapt este confirmat și de acte oficiale emise de autorități (astfel cum sunt descrise în sentința recurată) în perioada premergătoare exproprierii imobilului, Curtea apreciază că devine operantă prezumția legată instituită prin norma juridică enunțată, astfel că cerința dovedirii dreptului reclamanților intimați la măsuri reparatorii și pentru această suprafață este deplin satisfăcută, fără a fi necesar să se depună suplimentar – astfel cum pretinde recurentul – acte juridice translative de proprietate.
Referitor la cheltuielile de judecată stabilite de instanța fondului în sarcina recurentului, Curtea reține că dispoziția luată în acest sens este în deplin acord cu situația procesuală a acestei părți, respectiv cu statutul acesteia de parte căzută în pretenții, și cu prevederile art. 274 alin. 1 din C.pr.civ. – conform căruia „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Împrejurarea că acțiunea formulată de reclamații intimați împotriva pârâtului recurent a fost admisă constituie, în lumina prevederilor art. 274 C.pr.civ., fundamentul obligației acestuia din urmă de a suporta cheltuielile de judecată avansate de părțile adverse pentru susținerea procedurii judiciare în care s-a pronunțat soluția de admitere a pretențiile reclamanților.
Susținerea recurentului în sensul că nu datorează cheltuielile de judecată stabilite prin sentința recurată, respectiv că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., este formulată cu neobservarea situației sale procesuale, respectiv aceea de parte căzută în pretenții.
Având în vedere considerentele reținute și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurent sentinței atacate, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din C.pr.civ., respingerea recursului astfel susținut.
Reținând că, față de soluția pronunțată asupra recursului, recurentul are situația de parte căzută în pretenții, Curtea constată că cererea intimaților de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs este fondată, urmând a dispune admiterea acesteia.
În consecință, va dispune obligarea recurentului la plata către intimați a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu asistență juridică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.911/22.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – reclamanți G. S., G. R.-D., T. D.-R..
Obligă recurentul – pârât să plătească intimaților – reclamanți, în solidar, suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2013
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.4 – I.Târțău
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 1794/2013. Curtea de Apel... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
