Legea 10/2001. Decizia nr. 1540/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1540/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 1540/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.1540
Ședința publică de la 09.10.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant M. M., împotriva deciziei civile nr.14 A din 14.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – Legea nr.10./2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat D. S., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant M. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/10.05.2013, emisă de Baroul București – SCA”S. și Asociații”, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii apelului formulat de Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței instanței de fond și admiterea apelului promovat de către apelantul-reclamant, schimbarea în parte a hotărârii instanței de fond în sensul obligării Ministerului Finanțelor și la plata contravalorii terenului care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale.
Tribunalul București a respins apelul declarat de reclamant și a admis apelul declarat de M. Finanțelor, apreciind că imobilul nu putea face obiectul vânzării pe Legea nr.112/1995, aspect pe care îl critică astăzi prin recursul promovat. Prin expunerea motivelor de recurs a arătat că cercetarea asupra temeiurilor legale dacă puteau face obiectul Legii nr.112/1995 trebuia avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. La acel moment Legea nr.112/1995 era în vigoare alături de HG nr.20/1996 și HG nr.11/1997 potrivit cărora imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nt.92/1950 reprezentau titlul statului și puteau forma obiectul Legii nr.112/1995, respectiv să fie vândute imobilele în proprietatea statului în baza acestui decret.
Argumentele care au stat la baza sentinței civile nr.5547/2008 (fiind pronunțată în acțiunea în revendicare), a fost pronunțată în condițiile în care Legea nr.112/1995 și Legea nr.10/2001 fusese modificată prin Legea nr.247/2005, respectiv art.2 al.1 lit.a potrivit căreia imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950 erau trecute în mod abuziv.
Mai mult, contractul a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale, având în vedere criticile expuse pe larg în motivele de recurs.
Există decizia civilă nr.1042/2009 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă (fila 20 dosar), prin care în mod irevocabil instanța dezleagă o problemă de drept cu privire la posibilitatea încasării de către recurent a prețului de piață al imobilului. Este îndreptățit recurentul-reclamant de astăzi să primească valoarea de piață al imobilului, fiind argumentul pentru care a fost formulată o astfel de cererea, considerând că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost realizată cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în vigoare.
Arată că nu a fost acordată valoarea de piață a terenului, aspect care a fost invocat față de faptul că HG nr.11/1997 prevedea în art.33 că odată cu vânzarea construcției se dobândește dreptul de proprietate și asupra terenului aferent, aspect expus atât în motivele de apel, cât și în motivele de recurs, apreciind că este întemeiat, astfel că instanța în mod legal urma să acorde recurentului-reclamant despăgubiri prin obligarea Ministerului Finanțelor la plata contravalorii și a terenului de sub construcție.
De asemenea, consideră că instanța de apel în mod eronat a anulat hotărârea instanței de fond, fiind încălcate dispozițiile art.296 și 297 din Codul de procedură civilă.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, urmând să se constate că anterior, în mod irevocabil prin hotărârea nr.1042/2009 a Curții de Apel a stabilit dreptul de a primi valoarea de piață a despăgubirilor, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru toate fazele procesuale, conform chitanțelor depuse la dosar.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3059/04.04.2012, Judecătoria Sectorului 5 București a admite in parte cererea precizată, privind reclamantul M. M. si pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 105.702 lei, reprezentând preț de piață al apartamentului nr.4 din București, ., parter, sector 1, a respins cererea in ceea ce privește prețul de piață al terenului in suprafață de 11,78 mp cota indiviză, ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.100 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 06.02.1997, reclamantul M. M. a încheiat cu Primăria Municipiului București, prin . de vânzare-cumpărare nr.3280, având ca obiect locuința situată in București, ., parter, ..
Potrivit adresei nr._/21.05.2002 (fila 8), emisă de Administrația Fondului Imobiliar, prețul acestui apartament a fost achitat integral la termen.
Prin sentința civilă nr.5547/24.04.2008, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București in dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1042/23.06.2009 a Curții de Apel București, reclamantul a fost obligat să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, ., parter, ..
În considerentele sentinței si a deciziei, s-a reținut, în urma comparării titlurilor, că titlul invocat de reclamanții din acel dosar a fost preferabil, chiar dacă reclamantul M. M. a fost de bună credință la încheierea contractului.
Potrivit dispozițiilor art. 50 ind. 1 alin.(1) din Legea nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Aceste dispoziții legale sunt aplicabile in ipoteza in care contractul a fost „desființat” ca efect al admiterii acțiunii in revendicare intentate de către fostul proprietar, cum este cazul de față. Chiar dacă acest text folosește noțiunea generică de „desființare a contractelor de vânzare - cumpărare”, care potrivit art. 20 alin.21, include atât cazul admiterii unei acțiuni în anulare, cât și a uneia în revendicare, de această dată, situația avută în vedere este cea a evicțiunii, prin admiterea unei acțiuni în revendicare, întrucât contractele încheiate cu respectarea condițiilor de validitate nu sunt lovite de nulitate, iar art. 50 ind.1 impune condiția încheierii contractelor cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/199.
Prin urmare, constatând că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamant a fost desființat prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, conform sentinței civile nr. nr.5547/24.04.2008 a Judecătoriei Sector 1 București, instanța a apreciat că reclamantul are dreptul la restituirea de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a prețului de piață al imobilului cumpărat în baza Legii nr.112/1995.
Sub acest aspect, instanța a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3280 reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței situate in București, ., parter, . împreună cu o cotă indiviză din părțile de folosință comună a imobilului, terenul fiind doar atribuit în folosință conform art. 33 din HG nr.20/1996. Cum reclamantul nu a avut un drept de proprietate asupra terenului, instanța a apreciat că prin acțiunea în revendicare nu a pierdut un asemenea drept, astfel că nu este îndreptățit la restituirea și a prețului de piață al acestuia.
Prin decizia civilă nr.14 A/14.01.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul reclamant M. M., împotriva sentinței civile nr. 3059/04.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._, a admis apelul formulat de apelantul pârât Ministerul Finanțelor Publice, a anulat sentința apelată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M. M. împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut, sub aspectul lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului, invocată și la prima instanță, că în mod corect judecătoria a respins excepția lipsei acestei calități, reținând calitatea de pârât a Ministerului Finanțelor Publice.
Cu privire la soluția dată pe fond acțiunii reclamantului, tribunalul a găsit fiind fondat apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A reținut tribunalul că din economia textelor de lege prevăzute la art. 50 alin. 2 și 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, rezultă că legiuitorul a prevăzut dreptul chiriașilor cumpărători la restituirea prețului de piață, numai în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar pentru situația contractelor de vânzare-cumpărare desființate și care fuseseră încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 a prevăzut doar dreptul la restituirea prețului plătit, actualizat în funcție de indicele de inflație.
Prima instanță în mod greșit a apreciat că reclamantul a încheiat contractul de vânzare - cumpărare cu respectarea Legii nr.112/1995, apreciere dedusă din faptul unei pretinse rețineri a bunei credințe a acestuia la cumpărarea imobilului prin cuprinsul sentinței civile nr. 5547/24.04.2008, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1042/23.06.2009 a Curții de Apel București.
Tribunalul a reținut că statuările din sentința civilă nr.5547/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, intrate în puterea lucrului judecat, nu rețin buna credință a pârâtului M. M. la cumpărarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995. Ceea ce a reținut această instanță a fost doar împrejurarea că o eventuală bună credință a acestuia la cumpărarea imobilului nu poate influența soluționarea acțiunii în revendicare, care urmează a se face exclusiv prin compararea titlurilor exhibate de către părțile litigante, nefiind necesar ca titlul pârâtului să fie nul pentru admiterea acțiunii în revendicare. De asemenea, s-a mai reținut că acțiunea în revendicare poate fi paralizată doar prin invocarea uzucapiunii, accesiunii sau ocupațiunii, ca probe absolute ale dreptului de proprietate, ceea ce nu a fost cazul în speță.
Așadar, în mod greșit prima instanță a tras concluzia că în judecata anterioară s-ar fi reținut, în mod irevocabil, buna credință a pârâtului M. M. la cumpărarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995. Această chestiune nici nu a făcut obiectul acelei judecăți, prin administrare de probe cu această teză probatorie a dovedirii bunei credințe a fostului chiriaș la cumpărarea imobilului în baza Legii nr. 112/1995, căci, așa cum s-a statuat, buna - credință nu prezenta relevanță în soluționarea acțiunii în revendicare.
În opinia tribunalului, ceea ce era relevant de reținut din cuprinsul sentinței civile nr. 5547/2008 a Judecătoriei sector 1 București, iar prima instanță nu a făcut acest lucru, erau statuările, cu putere de lucru judecat, referitoare la nevalabilitatea titlului statului asupra imobilul vândut în baza Legii nr. 112/1995.
În discuție este, așadar, în cauză noțiune de contract încheiat „cu respectarea” prevederilor Legii nr. 112/1995.
A reținut tribunal că obiect al Legii nr. 112/1995 au fost imobilele cu destinație de locuințe trecute ca atare în proprietatea statului cu titlu (titlu valabil). Or, în privința preluării imobilului locuință, ulterior cumpărat în baza Legii nr.112/1995 de către reclamantul din cauza de față, s-a reținut nevalabilitatea titlului statului prin chiar sentința civilă nr. 5547/2008 a Judecătoriei sector 1 București, irevocabilă (indicată mai sus). Așadar, față de această sentință irevocabilă, în cauză este vorba de un imobil trecut în proprietatea statului nu cu titlu, cum cererea Legea nr. 112/1995, ci fără titlu (în baza unui titlu nul). Or, obiect al Legii nr. 112/1995 au fost imobilele cu destinație de locuință trecute în proprietatea statului, cu titlu, doar acestea putând fi vândute (în condițiile legii) foștilor chiriași. Așadar, contractul de vânzare - cumpărare al reclamantului apelant apare ca fiind încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, motiv pentru care pretențiile sale vizând restituirea prețului de piață al imobilului au fost apreciate neîntemeiate.
Prin urmare, față de toate considerente mai sus expuse, tribunal a admis apelul Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru aceleași rațiuni mai sus expuse, față de netemeinicia întregului demers judiciar al reclamantului, tribunalul a respins apelul reclamantului M. M..
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul – apelant M. M., criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive de recurs:
- deși sentința civilă nr.5547/2008 a rămas irevocabilă prin decizia Curții de Apel nr.1042/23.06.2009, in considerentele instanței de recurs (decizia civilă nr.1042/2009) se regăsesc argumente care susțin teza valabilității titlului de proprietate al reclamantului, a bunei credințe a acestuia la încheierea contractului de vânzare - cumpărare si posibilitatea obținerii valorii de piață a imobilului in temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009.
In conținutul hotărârii recurate nu se regăsește o analiză a respectării sau eventual eludării dispozițiilor Legii nr.112/1995 in baza cărora a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare nr.3280/_/1997, respectiv care au fost normele legale încălcate.
Analiza respectării, eventual eludării dispozițiilor Legii nr.112/1995 trebuie să se facă in raport de dispozițiile legale in vigoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr. 3280/_/06.02.1997.
- potrivit Legii nr.112/1995, HG nr.20/1996 si HG nr.11/1997, singurele in vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, erau considerate preluate „cu titlu" imobilele trecute in proprietatea statului in baza Decretului nr.92/1950, astfel ca putea fi înstrăinat in temeiul Legii nr.112/1995;
- buna credință a reclamantului la dobândirea proprietății asupra imobilului in litigiu este perfectă, fiind lipsită de orice culpă sau îndoială ce i s-ar putea imputa. Realitatea de la data încheierii contractului era următoarea: legislația in vigoare confirma titlul de proprietate al statului asupra imobilului, reclamantul întrunea condițiile pentru a-l cumpăra, neexistând niciun impediment legal sau de orice altă natură pentru a dobândi proprietatea in mod valabil.
Modificările legislative ulterioare erau imposibil de prevăzut, imposibil de evitat, dar in același timp nu pot retroactiva. Toate dispozițiile legale intrate in vigoare ulterior încheierii contractului de vânzare cumpărare nu pot constitui temei juridic in analiza modalității de încheiere a contractului de vânzare - cumpărare nr.3280/06.02.1997.
- pe de altă parte, în decizia civilă nr. 1042/2009 pronunțată de Curtea de Apel București se menționează că reclamantul este îndreptățit să urmeze calea prevăzută de Legea nr. 1/2009 care a modificat Legea nr.10/2001, în sensul obținerii valorii de piață a imobilului „Legea nr.1/2009 permite pârâtului (reclamantul M. M.), fost chiriaș, cumpărător în temeiul Legii nr.112/1995 să obțină o reparație integrală a pierderii bunului. Prin obligarea statutului pe calea dreptului comun la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare".
Față de aceste considerente, recurentul – reclamant apreciază ca nelegală hotărârea instanței de apel si a solicită modificarea ei, in sensul respingerii apelului Ministerului Finanțelor Publice.
- terenul ce face obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.3280/1997 este teren situat sub construcție, fiindu-i transmisă reclamantului in mod legal proprietatea asupra acestuia prin contractual de vânzare - cumpărare susmenționat, nefăcând parte din categoria de terenuri ce rămâneau in proprietatea statului in temeiul art.26 alin 3 din Legea nr.112/1995 modificată, respectiv suprafețele "ce depășesc suprafața aferentă construcției".
Nelegalitatea hotărârii atacate este dată de necorelarea dispozițiilor legale in vigoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare, precum si de interpretarea greșită a art.5 din contract.
- la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare nr.3280/1997 prin care recurentul – reclamant a dobândit proprietatea, in baza Legii nr.112/1995, asupra apartamentului nr.4 din ., dispozițiile art.33 din HG nr.20/1996 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.112/1995 fuseseră modificate si completate prin HG nr.11/1997 (art.33 devenind art.37 după republicare), prin noile dispoziții a fost reglementat dreptul cumpărătorilor de a dobândi în proprietate și terenul aferent construcției cumpărate în baza Legii nr.112/1995, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.2 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul declarat de apelantul – reclamant pentru următoarele considerente:
Instanța de apel s-a referit în considerentele sale numai la argumentele de drept reținute de instanța care a pronunțat sentința civilă nr.5547&2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București și a apreciat în mod eronat că nu există o hotărâre judecătorească irevocabilă care să rețină buna credință a reclamantului – recurent la momentul semnării contractului de vânzare – cumpărare nr.3280/_/06.02.1997.
Curtea constată însă că prin decizia civilă nr.179/05.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul Municipiul București împotriva sentinței civile nr.5547/2008 și a admis apelul formulat împotriva acestei sentințe de către reclamantul M. M., schimbând în parte sentința apelată în sensul respingerii acțiunii în revendicare ca nefondată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că M. M. a fost cumpărător de bună-credință a apartamentului în litigiu, astfel încât contractul de vânzare – cumpărare nr.3280/_/06.02.1997 încheiat în baza Legii nr.112/1995 este un titlu de proprietate preferabil titlului de proprietate al foștilor proprietari, reclamanți în acțiunea în revendicare.
Prin decizia civilă nr.1042/23.06.2009, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a admis recursul foștilor proprietari reclamanți și a respins apelul chiriașului cumpărător M. M., menținând însă calitatea acestuia de cumpărător de bună-credință și recunoscând acestuia dreptul de a recupera prețul de piață al imobilului potrivit Legii nr.1/2009.
Ca atare, Curtea reține că prin admiterea acțiunii în revendicare contractul chiriașului cumpărător reclamant M. M. a fost desființat în mod irevocabil, că acesta a fost recunoscut irevocabil prin deciziile anterioare ca fiind cumpărător de bună-credință care a respectat la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare dispozițiile Legii nr.112/1995 și că tot irevocabil instanțele judecătorești au statuat că recurentul – reclamant este îndreptățit să obțină prețul de piață al imobilului pe care-l cumpărase în baza Legii nr.112/1995 și pe care l-a pierdut ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de foștii proprietari.
Considerentele acestor hotărâri judecătorești irevocabile se impun în prezenta cauză cu putere de lucru judecat, fapt pentru care Curtea apreciază că instanța de apel trebuia să recunoască dreptul reclamantului de a obține prețul de piață al imobilului în litigiu în baza art.501 din Legea nr.10/2001, republicată.
Curtea găsește fondate și susținerile recurentului în sensul că la momentul semnării contractului de vânzare – cumpărare nr.3280/_/06.02.1997 Decretul nr.92/1950 era considerat legal ca fiind titlu valabil al statului prin HG nr.20/1996 și că legislația și practica judecătorească ulterioare, care au statuat că Decretul nr.92/1950 nu este un titlu valabil al statului, nu pot retroactiva.
Curtea găsește fondat și motivul de recurs vizând prețul de piață al terenului de 11,78 mp de sub imobil.
Astfel, nu se poate reține opinia instanței de fond că acest teren a fost doar atribuit în folosință reclamantului – recurent conform art.33 din HG nr.20/1996, acesta neavând un drept de proprietate asupra acestui bun.
Verificând contractul de vânzare-cumpărare nr.3280/_/06.02.1997, act juridic valabil, neanulat de nicio instanță de judecată, Curtea constată că potrivit art.5 din acest contract „odată cu locuința se vinde și o cotă indiviză de 5,83% din părțile de folosință comune ale imobilului și 11,78 mp teren situat sub construcție”.
Ca atare, în patrimoniul reclamantului – recurent s-a născut odată cu dreptul de proprietate asupra locuinței și dreptul de proprietate asupra terenului de 11,78 mp de sub locuință, reclamantul fiind îndreptățit în baza art.501 din Legea nr.10/2001, republicată, să obțină prețul de piață și pentru acest teren pe care l-a pierdut odată cu locuința ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare formulată de foștii proprietari.
Valoarea de piață a acestui teren s-a stabilit de către expertul N. D., numit de către instanța de fond, la suma de 52.558 lei.
În consecință, Curtea făcând aplicarea dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă și art.501 din Legea nr.10/2001, republicată, va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței apelate, va admite apelul reclamantului și va schimba în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtului și la plata către reclamant a sumei de 52.558 lei, contravaloarea terenului de 11,78 mp de sub construcție; va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul – reclamant M. M., împotriva deciziei civile nr.14 A din 14.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică decizia recurată în sensul că:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței apelate nr.3059/04.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Admite apelul reclamantului și schimbă în parte sentința apelată în sensul că:
Obligă pârâtul și la plata către reclamant a sumei de 52.558 lei, contravaloarea terenului de 11,78 mp de sub construcție.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./28.03.2014
TB-S.5 – L.I.G.; M.S.
Jud.S.5 – D.G.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 60/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1604/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
