Legea 10/2001. Decizia nr. 28/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 28/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-01-2012 în dosarul nr. 28/2012
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.28
Ședința publică de la 11 ianuarie 2012
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă D. M. M. și de către recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1352 din 08.07.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-reclamantă D. M. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenta-reclamantă D. M. M. a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 27.12.2011, întâmpinare, întâmpinare care a fost comunicată și recurentului-pârât.
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, declară că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, recurs care vizează aplicarea dispozițiilor art.22 și 23 din Legea nr.10/2001, privind soluționarea notificării și constatarea calității de persoană îndreptățită.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă D. M. M., solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1352/08.07.2011, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis în parte cererea modificată și completată formulată de reclamanta D. M. M., a constatat, în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, cu privire la imobilul – teren de 8.676,45 mp și construcții (fabrică și anexe) având o suprafață construită desfășurată de 12.000 mp, situat la fosta adresă București, . R. nr.35-47 și a respins capătul de cerere formulat împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 10.07.2001, reclamanta și Karl D. Gagel au adresat notificarea nr.593 prin B. I. R. Primăriei Municipiului București, conform art.22 din Legea nr.10/2001, în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a imobilului din București, . R. nr.35-47, sector 5, constând în teren de 8.600 mp și clădiri în suprafață construită de 12.000 mp, utilaje și instalații bunuri cu privire la care pretinde că a aparținut Societății în nume colectiv „Franzelăria de Lux O. Gagel”, ai cărei asociați au fost autorii lor și a fost abuziv preluat de stat conform Legii nr.119/1948.
Notificarea a fost înregistrată la 11.07.2001 la Primăria Municipiului București și nu a fost soluționată până în prezent, deși prin sentința civilă nr.663/8.06.2005 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă se dispusese obligarea acesteia să soluționeze notificarea.
În raport de dispozițiile art.26 alin.3 și de dispozițiile Deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a analizat direct, în fond, solicitarea reclamantei, apreciind că lipsa unui răspuns al unității deținătoare echivalează cu o respingere a solicitării de reparații pentru bunul preluat.
S-a constatat că prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.4463/28.02.1930 la Tribunalul I. – secția notariat (f.97-100, 101 și urm.), sub nr._/16.07.1930 la Tribunalul I. – secția Notariat (f.113 și urm.), sub nr. 3369/31.01.1935 la Tribunalul I. – secția Notariat (f.119 și urm.), sub nr._/27.07.1937 la Tribunalul I. – secția Notariat (f.130 și urm.), ca și prin actul de vânzare sub semnătură privată a unor utilaje, Societatea în nume colectiv „Franzelăria de Lux O. Gagel” a dobândit și comasat terenurile situate în București, . R. nr.35-47, sector 5, precum și clădirea – fabrică și utilajele aferente situate pe acestea.
Terenul are o suprafață de 8.676,45 mp conform expertizei topo efectuate (f. 224 și urm.) iar clădirile aveau o suprafață construită desfășurată de peste 12.000 mp (adresa nr._/_/23.01.2003 a Primăriei Municipiului București – Direcția Patrimoniu, Evidență Proprietăți - f. 162).
Prin Legea nr.119/1948 a fost naționalizat imobilul, iar în temeiul Decretului nr.249/1984 a fost demolată construcția (adresa nr._/_/23.01.2003 a Primăriei Municipiului București – Direcția Patrimoniu, Evidență Proprietăți - f. 162).
În prezent, terenul se află în incinta Palatului Parlamentului (nota de reconstituire și constatările expertizelor judiciară și extrajudiciară - f. 169, 172 și 226), astfel că nu mai poate fi restituit în natură.
În urma moștenirilor succesive a asociaților întreprinderii O. Gagel (C. și L. Gagel) și a cesionării drepturilor celuilalt notificator – moștenitor al asociatului L. Gagel, Karl D. Gagel (f. 180 și urm.), reclamanta a devenit proprietarul și unicul deținător al drepturilor cuvenite de pe urma imobilului (certificate de calitate de moștenitor nr. 137/13.06.2000 și nr. 12/24.01.2003 emise de NP E. B., nr. 44/12.08.1999 emis de BNP M. L., extras din certificatul de moștenitor emis de Judecătorul de P. din Lausanne, tradus și legalizat sub nr. 4407/3.05.2001 - f. 41, 152, 153, 184, 185, coroborate și cu certificatele de stare civilă).
În drept, tribunalul a apreciat că preluarea imobilului conform Legii nr.119/1948 contravenea dispozițiilor Constituției de la 1948, astfel că preluarea este abuzivă conform art.2 lit.a din Legea nr.10/2001, neexistând nici justa și prealabila despăgubire, nici utilitatea publică a măsurii.
Față de cele expuse mai sus, constatând că autorii reclamantei au fost asociații întreprinderii proprietare asupra bunului și că acesta a fost preluat abuziv de stat din patrimoniul acesteia și că nu e posibilă restituirea în natură, în baza art.26 alin.1 și art.3 alin.2 din Legea nr.10/2001, a fost admisă în parte cererea, numai în contradictoriu cu pârâtul M. București și a fost constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii speciale, pentru terenul în suprafață de 8.676,45 mp (cum s-a stabilit prin expertiză) și construcții (fabrică și anexe) de 12.000 mp, cum s-a solicitat prin acțiune (pentru respectarea principiului disponibilității și a nu se acorda mai mult decât s-a cerut), chiar dacă din actele dosarului rezultă o suprafață desfășurată ușor superioară a construcției (nr._/_/23.01.2003 a Primăriei mun. București – Direcția Patrimoniu, Evidență Proprietăți - f. 162).
A fost respinsă stabilirea prin prezenta a valorii concrete a despăgubirilor și obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata lor, întrucât evaluarea și acordarea acestora se va face prin procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005, abia după definitivarea primei etape, cea constând în stabilirea îndreptățirii la despăgubiri.
Legea specială (nr.247/2005, Titlul VII) constituie a doua etapă, în care urmează să se stabilească în concret cuantumul și modalitatea de despăgubire, existând, în caz de nemulțumire față de decizia autorității competente sau de nesoluționare în termen, accesul la instanța prevăzută de art.20 din Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Solicitându-se prin prezenta acțiune rezolvarea pe fond a notificării adresate conform Legii nr.10/2001, instanța o poate soluționa în limitele în care ar fi putut soluționa și unitatea deținătoare.
Chiar dacă s-a sugerat, prin referirea la jurisprudența CEDO, ineficacitatea procedurii prevăzute de Legea nr.247/2005 (deși acest temei, care trimite la dreptul comun și răspunderea delictuală, nu a fost invocat în acțiune, astfel că, în principiu, nu a învestit instanța), răspunderea statului pentru ineficiența procedurii de acordare a reparațiilor poate fi atrasă abia dacă și după ce se recurge la procedura specială (inclusiv la căile de atac în instanță acolo oferite) și se constată că rezultatul este unul nesatisfăcător din culpa autorităților.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta și pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Reclamanta invocă greșita soluționare de către instanța de fond a capătului trei din acțiune, susținând că în mod nelegal instanța de fond nu a acordat reclamantei despăgubiri bănești și nu a obligat Statul Român la plata efectivă a acestora. Trimiterea reclamantei la procedura specială prevăzută de art.16 din Titlul VII a Legii nr.247/2005 nu reprezintă o soluție echitabilă întrucât Fondul Proprietatea este inoperabil, iar CEDO a recomandat în asemenea situație ca despăgubirea să fie una efectivă și nu teoretică și iluzorie. Mecanismul art.16 Titlul VII al Legii nr.247/2005 este lipsit de finalitate, astfel încât, în realitate, reclamanta nu va putea să obțină satisfacerea pretențiilor sale.
Recurentul M. București prin Primarul General critică sentința recurată, considerând că instanța a încălcat dispozițiile art.22 și 23 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, obligând pârâtul să acorde măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei pentru imobilul în litigiu, deși notificarea acesteia nu fusese soluționată prin dispoziție așa cum cere legea specială.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi nefondate recursurile pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin prevederile Legii nr.247/2005, titlul VII, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă (situație care se regăsește și în speța de față), măsurile reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești vor fi stabilite de către Comisia Centrală, pe bază de expertiză, realizată de evaluatori speciali desemnați, unităților deținătoare, respectiv entităților investite cu soluționarea notificărilor, revenindu-le obligația de a emite o dispoziție sau decizie cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în această formă.
Astfel, potrivit art.16 alin.4-7 din Legea nr.247/2005, legiuitorul a stabilit că pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură. Dacă se constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, întreaga documentație va fi transmisă, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. În alineatul al 6 lea se prevede că după primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Rolul raportului de evaluarea întocmit de evaluatorii special desemnați este important deoarece dispozițiile legale statuează că în baza acestuia Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
În ceea ce privește căile de atac, prevederile art. 19 din Legea nr.247/2005 titlul VII stabilesc că, deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, legiuitorul recunoscând plângerii caracter suspensiv în ceea ce privește exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului. Cu privire la competența de soluționare a plângerii, dispozițiile art. 20 alin 1 din Legea nr.247/2005 titlul VII, prevăd că aceasta revine Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
Pe cale de consecință, după . Legii nr.247/2005, tribunalul nu mai are competența de a stabili cuantumul despăgubirilor care se cuvin persoanei îndreptățite, în cazul în care se reține în speță incidența dispozițiilor Legii nr.247/2005, despăgubirile fiind cuantificate de către evaluatori special desemnați, iar orice contestație cu privire la acest aspect este supusă cenzurii curții de apel în condițiile legii contenciosului administrativ.
Curtea a găsit nefondat apelul Municipiului București prin Primarul General, având în vedere că în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată notificarea.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii, nr. XX din 09 martie 2007, care a stabilit că, în cazul în care unitatea deținătoare a refuzat nejustificat să soluționeze notificarea, instanța este competentă să dispună ea, direct asupra restituirii imobilului sau acordării măsurilor reparatorii, ceea ce este cazul în speță.
Independent de natura termenului de 60 de zile, este evident că, în speță suntem în prezența unui refuz nejustificat de a răspunde notificării, formulate de reclamantă în iulie 2001, în condițiile în care, la acest moment, pârâtul nu a soluționat notificarea și nici nu a depus niciun fel de dovezi în ceea ce privește necesitatea depunerii de acte sau dovezi suplimentare.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge recursurile ca nefondate, menținând sentința recurată ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurenta-reclamantă D. M. M. și de către recurentul-pârât M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1352 din 08.07.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._ .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.01.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. F. P.
GREFIER
Red.I.A.H.P. Ș. P.
Tehdact.R.L.
2 ex./13.06.2012
TB-S.4 – L.E.F.
← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1308/2012. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 85/2014. Curtea de... → |
---|