Anulare act. Decizia nr. 1723/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1723/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1723/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1723R

Ședința publică de la 18 octombrie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. V.

JUDECĂTOR - R. P.

JUDECĂTOR - D. Y.

GREFIER - G.-M. V.

***********

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă T. C. M. împotriva deciziei civile nr. 306A/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. I., având ca obiect „anulare act”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta-reclamantă reprezentată de avocat C. M. Vicentiu, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care invederează faptul că intimatul-pârât a depus concluzii scrise, prin care invocă excepția nulității recursului. Recurenta-reclamantă a depus cerere prin care solicită suspendarea cauzei conform art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ.

Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 20 lei și timbru judiciar 0,15 lei. Solicită suspendarea cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct.2 C.pr.civ., arătând că a formulat plângere penală împotriva intimatului-reclamant pentru o infracțiune care ar avea înrâurire asupra hotărârii ce se va da în prezentul dosar. A efectuat demersuri la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și i s-a comunicat că a început urmărirea penală, dar nu are dovada în acest sens.

Curtea, având în vedere faptul că nu există dovada începerii urmăririi penale împotriva intimatului-reclamant, dar și faptul că instanța nu are de rezolvat decât excepția lipsei de interes, respinge cererea de suspendare a cauzei.

Apărătorul recurentei-reclamante invederează că nu are alte cereri de formulat.

Curtea, acordă cuvântul asupra excepției nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant în concluziile scrise depuse la dosar și, totodată, în susținerea recursului.

Apărătorul recurentei-reclamante solicită respingerea excepției nulității recursului, acesta cuprinzând motive de modificare și motiv de casare întemeiate pe dispozițiile art.312 pct.3 teza a 2-a C.pr.civ, Pe fond, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probatoriilor.

CURTEA

Prin cererea din 26.05.2011, reclamanta T. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul M. I. pentru constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr._ la 24.07.1992 de către notariatul de Stat Local al sectorului 1 București și a certificatului de moștenitor nr. 85 din 21.04.1999 emis de BNP I. C..

În motivare a arătat că este fiica fratelui predecedat al defunctei M. L. V.. În anul 1993 a introdus o acțiune de partaj succesoral, având ca obiect averea defunctei, în contradictoriu cu soțul supraviețuitor al acesteia, V. Ș.. În timpul procesului, respectiv la data de 11.05.1998, pârâtul a decedat, iar pe numele lui M. I., pârâtul din prezenta cauză, a fost emis certificatul de moștenitor testamentar nr. 85/1999 în baza testamentului autentificat sub nr._/1992 al Notariatului de Stat Local al sectorului 3 București.

Prin sentința civilă nr. 6632 bis/24.06.1999 a Judecătoria sectorului 3 București, pronunțată în dosar nr. 323/1993, s-a admis acțiunea de partaj succesoral, iar pârâtului i.-a revenit cota de ½ din masa succesorală. Testamentul nu este semnat de către V. Ș., astfel încât este nul, și se impune efectuarea unei expertize criminalistice grafologice pentru ca pârâtul să fie înlăturat de la moștenirea defunctei M. L. V..

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active și lipsa interesului, întrucât reclamanta și sora sa, au fost moștenitoarele defunctei M. L. V., iar el este moștenitorul defunctului V. Ș..

Prin sentința civilă nr. 6098/03.04.2012 Judecătoria sectorului 3 București - Secția Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără interes.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura juridică, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa, cât și calitatea procesuală a pârâtului, obligație care își are temeiul în dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.

Instanța trebuie să constate dacă reclamanta este titulara dreptului în raportul juridic dedus judecății ori se poate prevala de interesul ce poate fi realizat pe calea justiției, iar în privința pârâtului se verifică, pornind de la același raport juridic, dacă el este obligat în acel raport.

Instanța a reținut că reclamanta solicita sa se constate nulitatea absoluta a testamentului autentificat sub nr._ la data de 24.07.1992 si sa se constate nulitatea absoluta a certificatului de moștenitor nr. 85/21.04.1999 emis de către BNP I. C.. Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana care are interes in cauză, astfel încât, reclamanta își justifică calitatea procesuală activă.

Interesul, ca și condiție de exercitare a acțiunii civile, presupune obținerea de către partea care recurge la mecanismul justiției, a unui folos practic, efectiv, prin intermediul unei hotărâri judecătorești. Totodată, această condiție se impune a exista atât la momentul declanșării procedurii judiciare, cât și pe parcursul desfășurării procesului.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă ca reclamanta nu este rudă cu defunctul V. Ș. si nici nu invoca un drept de vocație succesorala la moștenirea acestuia., ci susține doar că are interes în anularea acestui testament datorită pronunțării sentinței civile nr. 6632 bis din data de 24.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București prin care s-a admis in parte acțiunea reclamantelor si s-a constatat ca paratului ii revine o cota de ½ din masa succesorala, prin preluarea calității procesuale pasive de la paratul V. Ș..

Instanța a constatat însă că anularea testamentului autentificat sub nr._ la data de 24.07.1992, nu produce nici un folos practic pentru reclamantă, care nu are vocație la moștenirea rămasă de pe urma defunctului V. Ș.. Si in cazul in care s-ar constata nulitatea absoluta a testamentului autentificat sub nr._ la data de 24.07.1992 si a certificatului de moștenitor nr. 85/21.04.1999 emis de către BNP I. C., moștenirea rămasa de pe urma defunctului V. Ș., ar fi culeasa de către un alt moștenitor al acestuia care are vocație la moștenire, și nu de către reclamantă.

Astfel, având în vedere ca reclamanta nu a justificat existenta unui folos practic, efectiv prin promovarea acestei acțiuni, instanța a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea, ca atare.

Împotriva sentinței, a declarat apel reclamanta care a susținut nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Prin decizia civilă nr. 306 A/28.03.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a respins apelul ca nefondat și a obligat-o pe reclamantă la plata către intimatul pârât a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

În considerente, instanța a reținut că într-adevăr, reclamanta nu a justificat un interes privit ca folos practic în promovarea acțiunii, căci are calitatea de terț față de moștenirea defunctului V. Ș..

În lipsa vocației succesorale la moștenirea acestuia, nu poate obține nici un folos practic prin constatarea nulității absolute a testamentului lăsat de defunct și a actului subsecvent (certificatul de moștenitor) având în vedere că și în ipoteza înlăturării de la moștenire a intimatului pârât, cota ce-i revenea acestuia, ar fi culeasă de un alt moștenitor al defunctului.

Împotriva deciziei, a declarat recurs reclamanta.

În susținerea motivului de nelegalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, reclamanta a susținut, contrar celor reținute de către instanțe, că are interes în anularea testamentului și a certificatului de moștenitor, atâta vreme cât, prin înlăturarea pârâtului de la cota de ½ din succesiunea defunctei M. L. V., i-ar reveni ei întreaga masă succesorală rămasă de după aceasta.

Prin concluziile scrise, pârâtul a invocat nulitatea recursului, pe considerentul că acesta nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs prev. de art. 304 Cod procedură civilă.

Excepția este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, atâta vreme cât, prin motivele de recurs se încearcă a se justifica existența uneia din condițiile de exercițiu a acțiunii, și anume aceea a interesului, ceea ce face ca acestea să se încadreze în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Curtea reține că recursul nu este întemeiat.

Astfel, cum just au reținut instanțele, interesul reprezintă una din condițiile de exercițiu a acțiunii și se traduce prin folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă. Acesta trebuie să fie legitim, născut și actual, personal și direct.

Lipsa interesului sau a uneia din cerințele acestuia, se invocă pe cale de excepție, care este o excepție de fond absolută și peremptorie, iar în cazul în care instanța constată că această excepție este întemeiată, cererea de chemare în judecată va fi lipsită ca fiind lipsită de interes.

Din examinarea sentinței civile nr. 6632 bis/24.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în dosarul l nr. 323/1993 rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele T. C. M. și Ciubacan V. împotriva pârâtului M. I., în sensul că a fost declarată deschisă succesiunea defunctei M. L. V., decedată la 04.06.1992 și s-a constatat că au calitate de moștenitori legali acceptanți ai defunctei, reclamantele în calitate de nepoate de frate, și soțul supraviețuitor V. Ș., decedat în timpul procesului la 11.05.1998.

De asemenea, s-a constatat că pârâtul M. I. preia calitatea procesuală a pârâtului V. Ș. și cota succesorală a acestuia de ½, în baza testamentului și a certificatului de moștenitor testamentar, ce fac obiectul prezentului litigiu.

Cum just au reținut instanțele, reclamanta nu justifică un folos practic, respectiv interesul în intentarea prezentei acțiuni, pe constatarea nulității absolute a testamentului și certificatului de moștenitor sus menționate, căci ele nu pot culege cota de moștenire a soțului supraviețuitor al defunctei, și anume V. Ș., căci nu au vocație succesorală de după acesta.

Cu alte cuvinte, ele nu sunt rude de sânge cu V. Ș., ci numai cu M. L. V.. Ele ar fi putut benefica de dreptul de acrescământ, adică de cota lui V. Ș. numai dacă acesta nu ar fi acceptat succesiunea de după soția sa, ceea ce nu este cazul în speță, prin sentința intrată în puterea lucrului judecat, reținându-se calitatea lui de moștenitor acceptant al succesiunii.

Ca urmare, la moștenirea lui V. Ș. ar putea veni doar rudele de sânge ale acestuia sau și un moștenitor testamentar, cum este pârâtul. În cazul în care nu ar fi existat nici moștenitori legali și nici moștenitori testamentari, cota de ½ a soțului supraviețuitor ar fi devenit moștenire vacantă și ar fi culeasă de către stat, și nu de către reclamantă.

În consecință, pe bună dreptate instanța de fond a reținut lipsa de interes în promovarea acțiunii, adică lipsa folosului practic și a respins-o ca atare, iar tribunalul, a menținut soluția prin respingerea apelului.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă T. C. M. împotriva deciziei civile nr. 306A/28.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. I..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. V. R. P. D. Y.

GREFIER

G.-M. V.

Red. AV

Tehnored. GC – 2 ex

31.10.2013

Jud. apel: D. I. T.

M. I. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Decizia nr. 1723/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI