Legea 10/2001. Decizia nr. 40/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 40/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 40/2014

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR.40

Ședința publică din 15.01.2014

Curtea constituită din:

Președinte - A. D. T.

Judecător - M. G. R.

Judecător - E. V.

Grefier - E. C.

- XX -

Pe rol se află soluționarea cererii de completare a dispozitivului deciziei civile nr.1068 din 12.06.2013, pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, cerere formulată de intimații-reclamanți Ț. N. – D., Ț. V., C. D. – I. – Graciella, G. P., P. E., D. D. – M., C. N. – C., în contradictoriu cu recurentul-pârât M. București, prin P. G. și cu intimatul-pârât P. G. al Municipiului București.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare asupra cererii de completare a dispozitivului deciziei, având în vedere că petenții au solicitat judecarea acesteia în lipsă, potrivit art.242 alin.2 C. proc. civ.

CURTEA

Asupra cererii de completare a hotărârii, constată următoarele:

Prin petiția înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, la data de 25.10.2013, intimații – reclamanți C. D.-I.-GRACIELLA, G. P., P. E., D. D.-M., C. N.-C., Ț. N.-D. și Ț. V. au formulat cerere de completare a dispozitivului hotărârii nr.1068/12.06.2013, solicitând ca instanța să se pronunțe și pe cererea prin care au cerut obligarea recurentului - pârât la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Petenții solicită să se observe că la termenul de judecată din data de 12.06.2013, nemaifiind alte probe sau cereri, instanța le-a acordat cuvântul atât pe nulitatea recursului, cât si pe fond. Concluziile petenților au fost de admitere a excepției de nulitate a recursului si pe fond de respingere a recursului. Cu aceeași ocazie au solicitat și obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată în recurs, avocatul acestora depunând la dosar chitanța de onorariu în cuantum de 1350 lei, aflată la fila 19 dosar recurs.

Examinând actele dosarului, sub aspectul cererii de completare a deciziei civile nr. 1068/12.06.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu minori și de Familie, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 2812 C.pr.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.

În cauză, Curtea constată că, deși intimații reclamanți prin reprezentantul ales au solicitat, atât prin întâmpinare, cât și prin concluziile finale asupra recursului, obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, instanța a omis să soluționeze cererea accesorie vizând cheltuielile de judecată, în condițiile în care s-a constatat nulitatea recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, astfel încât recurgerea de către intimați la procedura reglementată de art. 2812 C.pr.civ. este justificată.

Aceasta, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Așadar, Curtea constată că cererea intimaților reclamanți de obligare a recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului este întemeiată, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 274 C.pr.civ.. Conform înscrisurilor de la dosar, cheltuielile efectuate de intimați în recurs sunt cele reprezentate de onorariul de avocat.

În consecință, în raport de cele arătate mai sus, Curtea constată că cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunțate de această instanță este, în temeiul art. 2812 C.pr.civ., întemeiată, motiv pentru care o va admite și va obliga recurentul pârât la plata către intimații persoane fizice a sumei de 1.350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr.1068/12.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, formulată de intimații – reclamanți C. D.-I.-GRACIELLA, G. P., P. E., D. D.-M., C. N.-C., Ț. N.-D. și Ț. V., în contradictoriu cu recurentul – pârât M. BUCUREȘTI prin P. G. și cu intimatul – pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.

Dispune completarea deciziei civile nr.1068/12.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în sensul admiterii cererii privind plata cheltuielilor de judecată și obligării recurentului Municipiului București la plata către intimații persoane fizice a sumei de 1.350 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A.-D. T. M. G. R. E. V.

GREFIER,

E. C.

Red.M.G.R.

Tehdact.R.L./M.G.R.

2 ex./22.01.2014

T.B.- Secția a V-a –S.P.

C.-S.3 – A.D.T.; I.A.H.-P.; E.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 40/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI