Legea 10/2001. Decizia nr. 55/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 55/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.55
Ședința publică de la 20 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă . SA, precum și de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 882 din 17.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. G., S. F., G. A., I. S. și cu intimatul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Toia P., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți S. G., S. F., G. A. și I. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 14.01.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-reclamantă . SA și intimatul-pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin registratura instanței, a unei întâmpinări formulate de intimatul-pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Curtea comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar reprezentantului recurentului-pârât.
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în parte a deciziei civile atacate în sensul de a se constata incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.165/2013 și obligarea instituției pe care o reprezintă la emiterea unei dispoziții motivate privind acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilului din litigiu, astfel cum prevăd dispozițiile legii.
Solicită a se avea în vedere și cheltuielile de judecată referitoare la onorariul de avocat și onorariul de expert, respectiv, a sumei de 600 lei și de 1.000 lei la care a fost obligată instituția prin hotărârea atacată.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă solicită a fi respins ca nefondat, apreciind că instanța de fond în mod corect a soluționat capătul de cerere referitor la transmiterea dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate.
Apărătorul intimaților-reclamanți solicită respingerea recursului declarat de pârâtul M. București, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată .
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.165/2013, apreciază că acestea sunt dispoziții legale de imediată aplicare, însă sentința civilă a fost pronunțată la data de 17.04.2013, anterior intrării în vigoare a legii noi. La momentul pronunțării sentinței nu exista o hotărâre nelegală astfel cum prevăd dispozițiile legii noi și se aplică în virtutea dispozițiilor acestei legi, motiv pentru care nu se impune modificarea sentinței ca o consecință a nelegalității, ci eventual ca o consecință a intrării în vigoare a legii ceea ce nu este imputabil nici uneia dintre părți.
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, apreciază că această critică este neîntemeiată, având în vedere că onorariul de avocat și expert au fost acordate în mod legal și întemeiat, astfel încât nu se impune o reducere a acestora.
Cu privire la recursul declarat de reclamantă solicită a fi admis, modificarea în parte a sentinței civile atacate în sensul admiterii capătului de cerere prin care s-a solicitat ca după pronunțarea hotărârii dosarul aferent notificării să fie înaintat direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor care a preluat competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, apreciind că nu se mai impune exercitarea controlului de legalitate din partea prefectului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 21.02.2012, reclamanții S. G., S. F., G. A., I. S. și . SA, au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GENERAL și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD), ca prin hotărârea ce se va pronunța să se soluționeze pe fond notificările nr. 2545/09.08.2001, nr.2546/09.08.2001, nr.2561/09.08.2001 și nr. 3462/14.11.2001, privind imobilul situat în București, ., sector 6, format din teren în suprafață de 442 mp și construcție în suprafață de 66,60; să fie obligat pârâtul M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificărilor, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; să fie obligat pârâtul S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare la data de 26.09.2012, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitarea reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la capetele de cerere 1, 2 și 4; excepția prematurității capătului 3 de cerere și excepția inadmisibilității solicitării de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
La data de 03.10.2012, reclamanții S. G., S. F., G. A., I. S. și . SA, a formulat cerere completatoare și precizatoare a cererii de chemare în judecată, prin care: au solicitat în subsidiar în capătului doi de cerere obligarea pârâtului M. București să transmită dosarul nr._ (conexat cu_,_,_) către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative; au renunțat la soluționarea capătului trei al cererii; au completat petitul cererii de chemare în judecată cu solicitarea de a dispune obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI, la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții.
Ulterior, la data de 05.12.2012, reclamanții au înaintat la dosarul cauzei cerere de renunțare la soluționarea capătului din cererea completatoare având ca obiect obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual datorat refuzului de a soluționa notificarea.
Pârâtul M. București, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Prin încheierea din data de 05.12.2012, tribunalul a luat act de renunțarea la soluționarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului M. București la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual datorat refuzului nejustificat de a soluționa notificarea; a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, ca rămasă fără obiect, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a CCSD privind capetele 1, 2 și 4 de cerere ca fiind neîntemeiată, a respins excepția prematurității capătului trei de cerere ca fiind rămasă fără obiect; a respins excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect despăgubire ca neîntemeiată.
Reclamanților le-a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză în specialitatea topografie având ca obiectiv identificarea imobilului teren ce face obiectul notificării și cererii de chemare în judecată, cu schiță și vecinătăți, în raport de titlul de proprietate și actul de preluare, precizarea suprafeței ocupate de construcții și a terenului liber, să se stabilească dacă imobilul este afectat de lucrări de utilitate publică, dacă este posibilă restituirea imobilului în natură.
Raportul de expertiză în specialitatea topografie a fost întocmit de expert tehnic judiciar A. M. și a fost înaintat la dosarul cauzei la data de 05.03.2013.
Prin sentința civilă nr.882 din 17.04.2013, Tribunalul București Secția a IV a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul din litigiu și să predea Secretariatului Comisiei Centrale pe bază de proces verbal, această dispoziție precum și întreaga documentație aferentă acesteia. Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a statua astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin notificarea nr.3462/2001 formulată în temeiul Legii nr.10/2001 și comunicată prin intermediul B. A D., I. și Crafcenco, numita S. Mitana a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul format din teren în suprafață de 440 mp și construcție situat în București, ., sector 6. Prin notificarea nr.2545/09.08.2001 formulată în temeiul Legii nr.10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. T. G. și înregistrată sub nr._/2001 la Primăria Municipiului București, S. Mitana, S. F., S. G. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul teren situat în București, ., sector 6, compus din suprafață de 660 mp și construcție cu 6 camere, marchiză, 2 bucătării, pod, pivniță și magazie. Solicitarea menționată a fost reiterată prin notificările nr.2546 și 2561 din data de 09.08.2001 comunicate prin intermediul B. T. G. și înregistrate la Primăria Mun. București sub nr._ și_.
În ceea ce privește dovada calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001, Tribunalul a constatat că prin actul dotal autentificat sub nr._/16.11.1936 de Tribunalul I., Secția notariat, s-a constituit dotă în favoarea numitei Mitana G., cu ocazia trecerii în căsătorie cu numitul C. S. un loc de casă în suprafață de 400 mp situat în com. Militari, .> Din certificatul de moștenitor nr.15/2006 emis de BNP M. P., a rezultat că moștenitorii ai numitei S. Mitana, decedată la data de 08.05.2004 sunt reclamanții din cauza de față (S. F., în calitate de fiu, G. A., în calitate de fiică I. S., în calitate de fiică, S. G. în calitate de fiu și legatar universal) S. G. în calitate de legatar universal. Moștenitorii menționați au efectuat un partaj prin bună învoială, drepturile stabilite potrivit Legii nr.10/2001 rezultate din notificarea nr.3462/2001 a B. A D., I. și Crafcenco revenind în cotă indiviză de câte ¼ reclamanților din cauza de față.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr.178/19.01.2012 de către BNP F. M. și Asociații, cedenții S. G., S. F., G. A. au transmis în favoarea cesionarului . cota-parte de 22 % din drepturile la măsuri reparatorii prin echivalent asupra imobilului situat în București, ., sector 6.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, s-a reținut că acesta a făcut obiectul Decretului prezidențial privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor imobile precum și scoaterea din producția agricolă a unor terenuri nr.95/21.06.1974; astfel, la nr. crt.27 din anexa la Decretul menționat figurează S. C. pentru imobilul situat în mun. București, ., sector 7 cu teren în suprafață de 442 mp și construcții în suprafață de 52 mp.
Din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar A. M. a rezultat că terenul situat în ., București, sector 6 este afectat de lucrări de utilitate publică și elemente de sistematizare (spații de joacă pentru copii, alee de acces, spații verzi în incintă grădiniță, trotuar, parcare betonată, carosabil, alee de acces), ca atare nu poate fi restituit în natură.
Potrivit disp. art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art.23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu disp. art.25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Tribunalul a constatat că dosarul administrativ este complet, astfel încât notificarea poate fi soluționată.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Tribunalul a apreciat că reclamanții au făcut dovada calității lor de persoane îndreptățite, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia.
În conformitate cu art.26 alin.1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.25 alin.1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
În ceea ce privește suprafața terenului cu privire la care reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii, s-a constatat că prin notificarea nr. 3462/2001 s-au solicitat măsuri reparatorii pentru teren în suprafață de 440 mp situat în București, ., sector 6, iar prin notificările nr.2545, nr.2546 și nr.2561 s-au solicitat măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 660 mp. Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul analizei de față tribunalul a fost învestit cu cererea de soluționare a notificărilor menționate în precedent pentru în sensul obligării mun. București la emiterea dispoziției privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 442 mp.
În titlul de proprietate de care s-au prevalat reclamanții s-a menționat constituirea dotei pentru un loc de casă în suprafață de 400 mp situat în com. Militari, . actului de preluare abuzivă, la nr. crt.27 s-a menționat preluarea terenului în suprafață de 442 mp., în timp ce terenul identificat prin raportul de expertiză în specialitatea topografie este în suprafață de 608,70 mp.
În raport de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, tribunalul reține că limitele învestirii sale sunt determinate de petitul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat obligarea mun. București la emiterea dispoziției privind propunerea de acordare de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 442 mp.
Potrivit disp. art.24 alin. 1 din Legea nr.10/2001 în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive; potrivit alin.2, în aplicarea prevederilor alin.(1) și în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Art.24 pct.2 din HG nr.250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede că aplicarea prevederilor art.24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, fapt ce implică, pe de o parte, condiția obținerii de către solicitant a negațiilor referitoare la actele de proprietate, obținute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naționale și primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declarații olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deține alte înscrisuri, și, pe de altă parte, coroborarea informațiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informații aflate la dosarul de restituire.
Or, în raport de dispozițiile menționate în precedent și de rațiunea prezumției instituite prin disp. art. 24 din Legea nr. 10/2001, aceea de a facilita persoanei îndreptățite sarcina probei dreptului de proprietate, tribunalul a apreciat că prezumția menționată nu poate opera în detrimentul mențiunilor cuprinse în titlul de proprietate produs de reclamanții din prezenta cauză.
Tribunalul a valorificat prezumția menționată în ceea ce privește construcția în suprafață de 52 mp menționată în actul de preluare, în ceea ce privește construcția fiind îndeplinite premisele aplicării dispoziției menționate.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, la cererea reclamanților, potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, tribunalul l-a obligat la plata către reclamanta G. A. a sumei de 600 lei, reprezentând onorariul avocațial (aceasta fiind singura care figurează ca plătitor pe chitanțele nr.123/05.09.2012 și 124/05.09.2012), iar către toți reclamanții a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul aferent expertizei în specialitatea topografie.
Prin recursul întemeiat pe dispoziția art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, reclamanta S.C. R. G. Invest S.A a criticat sentința civilă de mai sus din perspectiva soluției pe care a primit-o capătul de cerere prin care aceasta a solicitat înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respectiv, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Instanța a interpretat greșit dispozițiile art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 ignorând aspectul că, în speță, controlul de legalitate s-a realizat de către instanță în condițiile art.21 alin.3 din Legea nr.10/2001.
La rândul său, pârâtul a susținut că acțiunea reclamanților a fost soluționată greșit din perspectiva dispozițiilor Legii nr.165/2013, dispoziții potrivit cărora nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2007 și, în aceste condiții, unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii. Conform art.1 alin.1 și 2, art.4, art.16 și art.50 din Legea nr.165/2013, pârâtul urmează să fie obligat să emită dispoziția de compensare prin puncte pentru imobilul din litigiu.
Soluția a mai fost criticată și pentru soluția de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată arătându-se că acesta nu are nici o culpă procesuală deoarece reclamanții aveau obligația de a depune toate actele necesare soluționării notificării.
În recurs se solicită instanței aplicarea prevederilor art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Recursul s-a întemeiat pe dispoziția art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
Examinând cauza prin prisma criticilor invocate prin cele două memorii de recurs, având în vedere și dispoziția art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Măsurile reparatorii sunt cele prevăzute de legea specială, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.247/2005 și respectiv, Legea nr.165/2013. Acest din urmă act normativ nu a înlăturat procedura de soluționare a notificărilor, deja înregistrate pe rolul entităților deținătoare, intenția legiuitorului fiind tocmai aceea a urgentării rezolvării acestor notificări. Pe cale de consecință, alegația recurentului pârât, potrivit cu care, legea nouă înlătură prevederile Titlului VII din Legea nr.247/2005 nu poate fi primită.
Astfel, în condițiile în care, măsurile reparatorii rezultă de la lege, fiind definite prin normele de drept special, iar entitatea juridică deținătoare a fost obligată de către prima instanță la rezolvarea notificării, față de care a manifestat pasivitate, Curtea a apreciat că nu se impune modificarea sentinței în sensul solicitat de recurentul pârât (compensarea prin puncte).
Nici ce-a de-a doua critică susținută de acesta nu poate fi primită.
Potrivit cu dispoziția art. 274 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a dat curs cererii reclamanților de obligare a părții căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, iar culpa procesuală este tocmai consecința acestei poziții de condamnare civilă a recurentului pârât la soluționarea pretențiilor afirmate, dispozițiile art.25 din legea specială fiind corect aplicate, astfel cum rezultă din cele ce preced.
În privința solicitării formulată în recurs, în sensul de a se aplica dispoziția art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că această solicitare nu poate fi primită nefiind dovedită temeinicia sa, față de soluția pronunțată de instanța de recurs și de cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse în calea de atac.
În contextul analizei efectuată de instanța de fond, din perspectiva contestației reclamanților îndreptată împotriva refuzului nejustificat de soluționare a notificării, Tribunalul s-a conformat dispozițiilor Deciziei nr.XX/2007 și a analizat pe fond notificarea.
Astfel, a analizat calitatea de persoane îndreptățite la restituire, prin raportare la dispozițiile art.1-4 din Legea nr.10/2001, a constatat că bunul nu poate fi restituit în natură și a realizat astfel, controlul de legalitate asupra dreptului de proprietate asupra imobilului pretins obligând entitatea deținătoare la emiterea unei dispoziții cu respectarea exigențelor legii speciale.
Prin urmare, refuzul de înaintare al dosarului administrativ direct către comisia abilitată, doar pentru argumentul înfăptuirii unui nou control de legalitate, reprezintă un formalism excesiv de natură a conduce la tergiversarea obținerii unei despăgubiri cu privire la imobilul din litigiu de natură a aduce atingere dispoziției art.6 din CEDO și art.1 din Primul protocol adițional la CEDO.
Pentru considerentele arătate, Curtea a apreciat că recursul reclamantei este întemeiat și urmează a fi admis cu consecința modificării deciziei în sensul arătat, iar recursul pârâtului este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de M. București împotriva sentinței civile nr.882 din 17.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. G., S. F., G. A., I. S. și cu intimatul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Admite recursul formulat de . SA împotriva aceleiașți sentințe în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. G., S. F., G. A., I. S. și cu intimatul-pârât S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Modifică în parte sentința, în sensul obligării pârâtului M. București să transmită dosarul administrativ direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red. D.M.
Tehnored. D.M./ cs
Ex.2/05.02.2014
T.B.Secția a IV-a Civilă – C.M.I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 40/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 870/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
