Legea 10/2001. Decizia nr. 1348/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1348/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1348/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI P. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1348
Ședința publică din 18.09.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. G. R.
Judecător - A. DorisTomescu
Judecător - I. A. H. P.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă P. L. și de recurenta-pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.), împotriva sentinței civile nr.850 din 22.04.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocatul T. V. în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante P. L., în baza împuternicirii aflate la fila 10 din dosarul de fond; lipsesc reprezentantul recurentei-pârâte A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.), precum și cei ai intimaților-pârâți A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, că recurenta P. L. a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare la recursul pârâtei A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.), iar Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, continuatoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a depus note de ședință.
La interpelarea instanței cu referire la poziția procesuală exprimată prin notele de ședință formulate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, avocatul recurentei reclamante arată că, potrivit dispozițiilor Legii nr.165/2013, această entitate preia calitatea pasivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aspect învederat și prin motivele de recurs pe care le-a depus la dosar. Arată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, printre altele, obligarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titluri de despăgubire, dar, în situația actuală nu mai susține această cerere, ci doar critica legată de faptul că instanța nu a soluționat pe fond notificarea, astfel cum s-a solicitat prin acțiune și în conformitate cu Decizia nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
După deliberare, Curtea constată că, în temeiul modificărilor legislative intervenite cu privire la dispozițiile Legii nr.10/2001 prin Legea nr.165/2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost desființată, atribuțiile acesteia fiind preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, astfel că, în cauză, operează transmiterea calității procesuale pasive de la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la comisia nou creată.
Avocatul recurentei reclamante arată că nu are alte cereri sau probe de solicitat, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocatul recurentei reclamante P. L. susține că se impune ca soluția în cauză să fie aceea de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită dispoziție de compensare prin puncte la valoarea calculată prin expertiză, în loc de obligare a A.V.A.S. să emită dispoziție motivată cu propunere de acordare de despăgubiri.
Solicită respingerea recursului Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.) care susține că nu este entitatea învestită cu soluționarea notificării, deși imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr.303/1948 și a fost privatizat de A.V.A.S., astfel că, potrivit Legii nr.10/2001, este învestită cu soluționarea cererii reclamantei.
În ce privește susținerea recurentei pârâte în sensul că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită potrivit legii, susține că nici aceasta nu este întemeiată, deoarece s-au depus la dosar suficiente dovezi cu privire la acest aspect, inclusiv decizia nr. 6787/18.06.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în procesul având ca obiect revendicare, hotărâre care produce efecte, având autoritate de lucru judecat; această decizie a stabilit irevocabil că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.
În concluzie, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului pârâtei.
Susține și motivele proprii de recurs, considerând că Tribunalul București trebuia să soluționeze notificarea, având în vedere Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe.
A.V.A.S. a făcut și evaluarea despăgubirilor, dar la instanța de fond s-a efectuat expertiză, necontestată, prin care s-a stabilit valoarea imobilului, astfel că măsurile reparatorii trebuie stabilite cu respectarea acestei valori.
În ceea ce privește trimiterea dosarului la instituția prefectului pentru controlul legalității, susține că în cazul soluționării notificării prin hotărâre judecătorească nu se impune efectuarea verificării de către o instituție administrativă.
Adaugă faptul că partea adversă invocă, voalat, o prematuritate în raport de dispozițiile Legii nr.165/2013, dar legea, deși stabilește un termen de îndrumare, nu interzice soluționarea cererii mai înainte.
Arată că va formula concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 25.08.2011, sub nr._, reclamanta P. L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. pentru Valorificarea Activelor Statului, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca pe baza hotărârii judecătorești ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Statului R. prin ANRP – Comisia Centrală să-i emită titlu de despăgubire care înglobează creanța sa asupra statului pentru preluarea abuzivă de la autorul său a imobilului teren în suprafață de 446,46 mp.+ construcție având subsol, parter și etaj situat în localitatea Moreni, ., județul Dâmbovița la valoarea care va fi stabilită prin expertiză și obligarea Statului R. la plata de daune moratorii de 100% lei/zi de întârziere în situația neexecutării în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este fiica și unica moștenitoare a defunctului E. C.. Prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2228/18.05.1915, transcris sub nr. 3592/18.05.1915, la Tribunalul Prahova, secția I, tatăl său, E. C., a dobândit de la mama sa, A. Ș. Gh. I., înainte de căsătoria lor, lotul de teren în suprafața de 3971 mp. Pe acest lot de teren, tatăl său a edificat o construcție, potrivit autorizației de construcție nr.4/09 mai 1928.
A. I. i-a vândut lui E. C. 6 loturi de teren în ., prin actul autentificat sub nr.2228/18.05.1915 transcris sub nr.3592, iar prin actul autentificat sub nr.2288/23.05.1915, transcris sub nr.3721, a răscumpărat 5 loturi de teren, care făcuseră obiectul vânzării anterioare, rămânând în proprietatea lui E. C. lotul de teren în suprafața de 3971 m.p.). Raportul de expertiza întocmit de expert G. V. în acțiunea în revendicare despre care va face vorbire, respectiv, completarea raportului, confirmă faptul ca « din cătunul Stavropoleos menționat în actul 3592/18.05.1915 face parte și . poziție centrala în cadrul acesteia, conform relațiilor primite de la Primăria Moreni ».
Construcția a fost edificată de tatăl său, pe terenul proprietatea sa, așa cum atestă și autorizația de construcție nr. 4/09.05.1929 - «local de prăvălie». Raportul de expertiza-construcții confirma faptul ca imobilul aflat pe teren în prezent, se identifica cu construcția realizata de autorul său.
Întreg patrimoniul defunctului E. C., cu ultimul domiciliu în Com. Moreni, ., a fost dobândit de ea în calitate de fiica, unic moștenitor legal. Construcția a avut destinația de locuința la etaj și sala de cinematograf la parter pana la data preluării de către Stat.
S. a preluat abuziv imobilul aparținând autorului său, invocându-se Decretul nr. 303/3 noiembrie 1948 privind naționalizarea industriei cinematografice și reglementarea comerțului cu produse cinematografice. În anexa decretului figurează și"S. E." (Muntenia).
Imobilul se află în prezent în patrimoniul ., societate integral privatizată prin contractul de vânzare de acțiuni nr. 494/9 august 1994, încheiat cu F.P.S. șicontract nr. 135/10 august 1994 încheiat de F.P.P. V. Oltenia.
În baza Legii nr.10/2001 a formulat notificare pentru acordarea de masuri reparatorii în natura sau echivalent pentru imobilul preluat abuziv de stat, notificare nr. 3172/2001 adresata A.P.A.P.S. expediata prin Judecătoria sector 1 executori judecătorești, actualmente A.V.. Notificarea fost însoțită de toate actele doveditoare.
De la data înregistrării notificării (16.03.2001) s-au scurs mai mult de 60 de zile fără a se emite o decizie pentru acordarea masurilor reparatorii, potrivit legii.
În anul 2002 a promovat acțiune în revendicare împotriva ., dosar nr. 3127/2002 - Tribunalul Dâmbovița, proces care a parcurs trei cicluri procesuale, fiind soluționat în final irevocabil prin Decizia nr. 6787/18 iunie 2009 data de I.C.C.J. - Secția civila și de proprietate intelectuala.
Prin această hotărâre irevocabilă instanța a respins acțiunea în revendicare, însă a stabilit cu autoritate de lucru judecat următoarele: că imobilul care a făcut obiectul acțiunii din localitatea Moreni, ., jud. Dâmbovița, a aparținut autorului său și a fost preluat abuziv de Stat în perioada de referința la care se raportează Legea nr.10/2001, că imobilul se afla în patrimoniul unei societăți comerciale,„integral privatizata și nu mai poate fi restituit în natura, că reclamanta este îndreptățită la măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr.10/2001.
Așa cum rezultă și din hotărârea judecătoreasca invocată, A.V.A.S. are calitatea de unitate implicată în privatizare, deci era entitatea investită cu soluționarea notificării privind acordarea de masuri reparatorii în echivalent.
Mai arată reclamanta că până în prezent nu i s-a emis titlul de despăgubire, deși a formulat notificare în anul 2001, iar entitatea investită cu soluționarea notificării, A.V.A.S., a fost parte și în acțiunea în revendicare în care instanța a stabilit ca are dreptul la masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat de stat.
Prin cererea înregistrată sub nr. 8599/RG/22.02.2011 a solicitat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul mai sus menționat, motivat de faptul ca prin decizia civila nr. 6787/18.06.2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, i se recunoaște dreptul la despăgubiri calculate potrivit standardelor internaționale de evaluare. Analizând solicitările sale, Comisia Centrala a refuzat, motivând prin faptul că nu poate soluționa cererea sa atâta timp cât notificarea nu a fost soluționată printr-un act administrativ care să conducă la finalizarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr.10/2001, iar legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri.
În fapt, chiar dacă legea reglementează expres doar cursul procedurii administrative, nu se poate susține ca o hotărâre judecătorească nu poate suplini actul administrativ. Potrivit art. 109 C.pr.civ, oricine are un drept se poate adresa instanței de judecata pentru recunoașterea și valorificarea dreptului său, hotărârile judecătorești având forță obligatorie.
Potrivit Deciziei nr. XX /2007 pronunțata de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie, în virtutea dreptului sau de plenitudine de jurisdicție, instanța de judecata poate soluționa pe fond notificarea formulată de persoana îndreptățită și dispune obligarea instituțiilor implicate în acordarea și evaluarea masurilor reparatorii prevăzute de legea 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, la respectarea dispozițiilor legale, în cazul în care unitatea deținătoare și autoritățile implicate în acordarea masurilor reparatorii în natura si/sau echivalent nu-și respectă obligațiile instituite prin lege, respectiv prin art. 25 și26 din Legea nr. 10/2001 și Titlul VII din Legea nr.247/2005.
În speță, entitatea investită cu soluționarea notificării este A.V.A.S. care avea obligația, conform dispozițiilor legale invocate mai sus, sa soluționeze notificarea formulată de persoana îndreptățită în termen de 60 de zile de la înregistrarea acestuia, adică până în luna mai 2001!
A mai arătat reclamanta că și Comisia Centrală este autoritate administrativă care are obligația de a soluționa cererile cu care este investită conform normelor și termenelor din dreptul comun, în lipsa de stipulație contrară.
Cum pârâții nu s-au conformat dispozițiilor legale de soluționare a cererilor în termen legal și nici . conform art. 6 din C.E.D.O., revine instanței judecătorești rolul de a obliga parații la respectarea legii și recunoașterea dreptului pretins, instanța având competența de a soluționa pe fond notificarea, ceea ce presupune atât constatarea calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii în echivalent, cât și stabilirea creanței ce o are asupra statului ca urmare a preluării abuzive a imobilului nostru.
Calitatea sa de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și modalitatea de valorificare a dreptului în echivalent s-a constatat și prin Decizia Civilă nr. 6787/18 iunie 2009, pronunțata în dosarul nr._ de Înalta Curte de Casație șiJustiție prin care i se recunoaște dreptul la despăgubiri calculate potrivit standardelor internaționale de evaluare pentru imobilul situat în Moreni, jud. Dâmbovița, ., compus din teren în suprafața de 446,46 mp și construcții subsol, parter și etaj - "Complex - Restaurant Flacăra".
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 completată și modificată, Legea nr. 247/2005 completată și modificată, art. 109 și art. 330 alin. 4 C.pr.civ., art. 6 și art. 1 din Primul Protocol Adițional al CEDO.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
Pârâtele A.V.A.S. și A.N.R.P. au depus întâmpinare prin care au invocat excepții iar pe fond au solicitat respingerea cererii.
La data de 18.06.2012 reclamanta a depus o cerere precizatoare atât în ceea ce privește obiectul cauzei, cât și cadrul procesual.
La termenul din data de 17.09.2012 a fost respinsă excepția de necompetență materială și au fost încuviințate probele.
Prin sentința civilă nr.850/22.04.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. pentru capătul unu din cererea precizată, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ANRP și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a respins cererea precizată formulată în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis capătul unu din cererea precizată, formulată de reclamanta P. L., în contradictoriu cu pârâții A. pentru Valorificarea Activelor Statului, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâta A. să emită dispoziție motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobilul situat în oraș Moreni ., județ Dâmbovița compus din teren în suprafață de 446 mp și construcție, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S., s-a reținut că aceasta a fost instituția publică care a efectuat privatizarea . MORENI, societate în patrimoniul căruia se regăsește imobilul litigios, fiind astfel incidente prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și fiind justificată calitatea procesuală pasivă.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ANRP și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, tribunalul a admis-o având în vedere procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în cadrul căreia sunt stabilite atribuitele fiecărei entități implicate în emiterea dispoziției referitoare la stabilirea și acordarea despăgubirilor.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin notificarea nr. 3172/2001 reclamanta a solicitat în temeiul Legii nr.10/2001 restituirea în natură a imobilului Restaurantul „Flacăra” (sala E.) și a curții aferente situat în orașul Moreni ., județul Dâmbovița.
Această notificare nu a fost soluționată de către pârâta A.V.A.S. în calitate de entitate investită cu soluționarea acesteia în termenul legal de 60 de zile prevăzut de dispozițiile art. 25 coroborat cu art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 ceea ce echivalează cu refuzul restituirii sau acordării măsurilor reparatorii.
În această situație având în vedere și considerentele Deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că instanța este competentă să soluționeze pe fond notificarea.
Ca urmare s-a reținut cu autoritate de lucru judecat că prin decizia civilă nr. 6787/18.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 3127/2002 atât faptul că imobilul ce face obiectul notificării a fost preluat de stat fără titlu valabil în data de 02.11.1948.
Totodată s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanta este persoană îndreptățită conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor, motiv pentru care o nouă analiză a aspectelor anterior menționate nu se mai impune.
Stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor pentru imobilul situat în orașul Moreni, ., județul Dâmbovița compus din teren în suprafață de 446 mp. și construcția complex „Restaurantul Flacăra” s-a reținut ca urmare a faptului că din situația juridică depusă la dosarul cauzei s-a constatat că acest imobil se află în patrimoniul ., motiv pentru care sunt incidente disp. art. 29 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Față de procedura specială a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 s-a reținut că instanța nu este competentă în cuantificarea acestor despăgubiri, urmând ca acestea să fie stabilite în cadrul procedurii respective, motiv pentru care pretențiile ce fac obiectul capetelor 2 și 3 din cerere au fost înlăturate.
În consecință, a fost obligată pârâta A.V.A.S. să emită dispoziție motivată cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru imobilul situat în orașul Moreni, ., județul Dâmbovița compus din teren în suprafață de 446 mp și construcție conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta P. L. și pârâții A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.).
Recurenta – reclamantă P. L. a solicitat admiterea recursului său, modificarea sentinței atacate în parte în sensul admiterii acțiunii și soluționării pe fond a notificării de către instanța de judecată, să se constate calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv de stat, situat în localitatea Moreni, ., astfel cum este identificat prin raportul de expertiza realizat de expert M. V., să fie obligată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (succesorul Comisiei Centrale) la emiterea Deciziei privind acordarea măsurilor compensatorii și să fie păstrate celelalte dispoziții.
Solicită citarea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (Comisia Națională), aflată în subordinea Cancelariei Primului ministru, constituită prin reorganizarea Comisiei Centrale ce s-a aflat în subordinea MFP.
Cât privește soluția de respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a A., recurenta – reclamantă apreciază ca aceasta este corectă și solicită păstrarea sa.
Însă, referitor la soluția dată în primul capăt de cerere al acțiunii astfel cum a fost precizată, apreciază ca instanța în mod greșit a trimis la reluarea procedurii administrative în loc să procedeze la soluționarea pe fond a notificării prin hotărâre care sa suplinească decizia administrativă, în conformitate cu cele statuate prin Decizia XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. În cuprinsul acestei decizii se reține că „în cazul în care unitatea deținătoare sau unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și26 din Legea 10/2001 de a se pronunța asupra unei cereri de restituire în natură ori să acorde persoanelor îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori ăa propună acordarea de despăgubiri, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificații sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța investită să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod de procedură civilă și să constate, pe baza probatoriului administrat dacă este întemeiata cererea de restituire în natura".
Așadar, apreciază recurenta, instanțele sunt competente să soluționeze pe fond și notificările prin care se acordă măsuri reparatorii în echivalent, întrucât textul citat anterior face referire și la unitățile învestite cu soluționarea notificării privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, iar pe de altă parte dispozițiile art. 25 și 26 din Legea nr.10/2001 la care face trimitere Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt aplicabile corespunzător și în cazul imobilelor Ia care face referire art. 29 din Legea nr.10/2001, cum este și cel de față.
Cu referire la ce se înțelege prin sintagma: soluționarea pe fond a notificării, se arată de către recurentă că, dacă în cazul în care bunul poate fi restituit în natura, instanța poate dispune direct restituirea bunului, iar nu numai să oblige unitatea deținătoare să emită actul administrativ de restituire, pentru identitate de rațiune, în cazul în care bunul nu poate fi restituit în natură, ci se acordă reparația în echivalent, instanța are competența generală de a obliga instituțiile implicate sa acorde efectiv despăgubirea, iar nu numai sa emită deciziile administrative, astfel încât procedura sa dureze la nesfârșit. Motivarea Deciziei de îndrumare este în acest sens, iar motivarea are aceeași autoritate cu dispozitivul, atunci când asigură expunerea motivelor care au condus la pronunțarea unei hotărâri.
P. aceste motive, solicită să se constatate ca acțiunea privind soluționarea pe fond a notificării în sensul stabilirii drepturilor ce i se cuvin și obligării instituțiilor implicate în procedura la respectarea și valorificarea dreptului, este pe deplin admisibilă și întemeiată.
Instanța a reținut în motivare ca reclamanta este persoană îndreptățită la masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul preluat abuziv de Stat și regăsit în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizata prin A., însă această constatare rămâne fără efect imediat în condițiile în care instanța o retrimite la procedura administrativă, obligând A. să emită dispoziția corespunzătoare care să aibă același conținut și să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Susține recurenta – reclamantă că a cerut instanței sa soluționeze pe fond notificarea, ceea ce înseamnă să constate dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, să propună acordarea acestora (solicitări soluționate în contradictoriu cu A.) și să oblige Comisia Centrală să emită titlul de despăgubire.
Cu privire la soluția pronunțată pe capătul 1) din cererea precizată, hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea art. 129 Cod proc civila, instanța acordând altceva decât s-a cerut, cu încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și cu încălcarea Deciziei de îndrumare XX/2007 a Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere din acțiunea precizată (vizând obligarea Comisiei Centrale să emită decizia cuprinzând titlul de despăgubire ce încorporează creanța recurentei asupra statului, stabilită prin expertiză), consideră recurenta că în mod greșit instanța I-a respins pentru lipsa calității procesual pasive a Comisiei Centrale .
Menționează recurenta că prin Legea nr.165/2013, art.18, atribuțiile Comisiei centrale au fost preluate de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru. Funcționează, în speță, delegarea procesuală, Comisia Națională fiind succesor al Comisiei Centrale, iar hotărârea pronunțată în recurs urmând să fie pronunțată în contradictoriu cu această entitate.
Comisia Centrala are calitate procesuală pasivă pe al doilea capăt de cerere al acțiunii precizate, potrivii legii în vigoare la data pronunțării hotărârii.Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, A., entitatea investită cu soluționarea notificării, avea obligația ca în termen de 60 de zile de la înregistrarea și de la depunerea actelor doveditoare să analizeze notificarea, să constate calitatea sa de persoană îndreptățită și să propună acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul care nu poate în restituit în natura.
Potrivit art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr.247/2005, în termen de 30 de zile de la emiterii Deciziei A., aceasta Decizie, împreună cu dosarul cauzei, ar fi trebuit să ajungă la Secretariatul Comisiei Centrale în vederea emiterii titlului de despăgubire. Potrivit art. 7 din același text de lege, Comisia Centrală avea obligația de a proceda la emiterea deciziei care cuprinde titlul de despăgubire care incorporează dreptul de creanța al deținătorului asuprii Statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legii.
Față de dispozițiile legale enunțate anterior, în mod greșit și cu nesocotirea Titlului VII al Legii nr. 247/2005, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Centrale, motiv de casare prevăzut de art. 304 Cod de procedură civilă.
De remarcat faptul că, deși legea nu prevede un termen pentru realizarea procedurii de evaluare și emitere titlu de despăgubire de către Comisia centrală, faptul de a nu fi dobândit titlul de despăgubire nici după 12 ani de la formularea notificării contravine dispozițiilor art. 6 din CEDO care consacră dreptul fiecărei persoane la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil.
Recurenta reclamantă susține că și-a respectat obligațiile, s-a încadrat în termenul de formulare a notificării și a făcut dovada calității de persoană îndreptățită; a avut speranța legitimă că va dobândi
bunul sau va valorifica dreptul de creanță în termenul legal șirezonabil, în schimb, instituțiile implicate în procedurile administrative, nu i-au respectat dreptul de a obține reparația conform legii timp de 12 ani, ceea ce reprezintă o gravă ingerință în dreptul său, față de care solicită reparație prin prezenta acțiune. P. recurenta – reclamantă, care are 96 de ani,
o astfel de întârziere reprezintă, practice, o suprimare a dreptului.
P. aceste considerente, recurenta – reclamantă solicită să se constate întemeiat recursul, să se constate că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei centrale în cauza dedusă judecații.
Așa cum s-a arătat, Comisia Națională este succesoarea Comisiei Centrale în procedura de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv care nu pot fi restituite în natură.
Văzând și dispozițiile Legii nr. 165/2013, recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea acțiunii, să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv de Stat din localitatea Moreni, ., județ Dâmbovița, să fie obligată Comisia Națională să emită decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv potrivit art.21 alin.9 din Legea nr. 165/2013 la valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, iar în subsidiar, Ia valoarea rezultată din grila de evaluare pentru uzul notarilor.
Cât privește soluția Tribunalului București de admitere a excepției lipsei calității procesual pasive a ANRP în privința capătului 3 de cerere al acțiunii precizate, aceasta nu are un suport legal față de faptul că ANRP era instituția abilitată să emită titlurile de plată. Cu toate acestea, față de modificările legislative intervenite, devine lipsit de interes motivul de recurs vizând critica soluției instanței cu privire la acest aspect.
Recurenta – pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului (fostă A.), criticând sentința primei instanțe pentru nelegalitate invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
În ceea ce privește aceste motive de recurs, acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., instanța de fond, a aplicat și interpretat greșit și nelegal prevederile Legii nr. 10/2001, republicată, în această cauză.
Astfel, arată recurenta pârâtă, prin notificarea nr. 3172/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către recurenta - reclamanta, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului Restaurant "Flacăra" (S. E.) și a curții aferente situat în orașul Moreni, ., județul Dâmbovița.
În raport de prevederile ce reglementează și instituie procedura administrativă obligatorie, în procesul de soluționare a notificărilor depuse în temeiul Legii - nr. 10/2001/R, în urma analizării documentelor existente la dosarul administrativ rezultă că au fost depuse anexa 1 și 1 bis la procesul verbal de predare - primire nr. 1/02.11.1948, de predare primire a Sălii E. între președintele comitetului Centralei Petrolifere Muntenia și reprezentantul Ministerului Artelor și Informațiilor, act considerat ca fiind actul de preluarea imobilului, din acest document nu rezultă că imobilul a fost preluat de la antecesorul recurentei.
Menționează recurenta - pârâtă că după completarea dosarului administrativ cu actele solicitate în vederea soluționării notificării formulată de recurentă, nu s-a dovedit faptul că imobilul preluat de S. R., se află în proprietatea antecesorului, la data preluării acestuia. Așadar, potrivit documentelor depuse la dosarul administrativ preluarea imobilului revendicat s-a făcut de la altă persoană și nu de la antecesorul notificatoarei/recurentei. Ca atare, în ceea ce privește preluarea abuzivă a imobilului revendicat, se poate constata că aceasta nu a fost dovedită, și nu se încadrează în dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001/R.
De asemenea cu privire la imobilul - construcție revendicat, din actele depuse la dosarul administrativ nu rezultă situația juridică a acestuia, dacă acesta mai există sau a fost demolat.
Învederează recurenta – pârâtă că, în raportul de expertiză (efectuat în cauză) la pagina nr. 2, sunt menționate următoarele: "În ultima perioadă, construcției i s-au adus multiple îmbunătățiri și modernizări. Starea tehnică la data demolării a fost foarte bună, așa cum reiese și din Inventar." Așadar, construcția care a fost preluată abuziv de către stat, a fost demolată, deci Primăria Municipiului București este competentă să soluționeze notificarea recurentei cu privire la imobilul - construcție_demolată având în vedere dispozițiile art. 10 (1) și art. 32 (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, care se referă la imobilele construcții demolate.
Recurenta – pârâtă învederează instanței de recurs că, AAAS și-a respectat toate obligațiile legale șia depus toate diligențele în limitele legii în vederea soluționării notificării nr. 3172/2001 a formulată de către recurenta - reclamantă, în temeiul Legii nr. 10/2001/R.
Așadar, recurenta - reclamantă nu a depus la dosarul administrativ în vederea soluționării notificării formulată de aceasta toate documentele solicitate de AAAS prin adresă, așadar dosarul administrativ nu este completat cu toate actele doveditoare potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001/R.
Învederează instanței că recurenta - reclamantă se află în profundă eroare, deoarece AAAS are obligația să soluționeze notificarea în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării si/sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit dispozițiilor art. 23din lege.
În condițiile Legii nr. 10/2001 republicata, AAAS are obligații legale numai în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicata, respectiv numai pentru imobilele care se afla evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral, cu respectarea prevederilor legale de către A..
Având în vedere cele ce preced, procedura administrativa este suspendata de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, având ca obiect acordarea de despăgubiri/măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul revendicat.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 Cod Procedura Civila, Legii nr. 10/2001/R.
Recurenta – reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului AAAS ca neîntemeiat. S-a arătat în motivare că imobilul deținut de tatăl reclamantei se află în prezent în patrimoniul ., societate integral privatizată prin contractul de vânzare de acțiuni nr.494/09.08.1994, încheiat cu FPS și contract nr.135/10.08.1994 încheiat de F.P.P.V.Oltenia.
AAAS are calitate de unitate implicată în privatizare, deci este entitatea învestită cu soluționarea notificării privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.
Astfel, AAAS este entitatea investită cu soluționarea notificării, unitate care era obligată în temeiul legii să emită decizia privind acordarea de masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat de Stat fără titlu valabil.
Nu poate fi primita apărarea recurentei pârâte conform căreia nu ar fi deținut toate actele necesare soluționării notificării și că nu ar fi cunoscut situația juridica a imobilului, actele fiindu-i transmise integral chiar și cu ocazia judecării și soluționării dosarului nr. 3127/2002 al Tribunalului Dâmbovița, dosar soluționat irevocabil prin decizia ICCJ nr.6787/2009.
Mai arată recurenta reclamantă că în mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta este persoana îndreptățită la masuri reparatorii în echivalent pentru imobilul preluat abuziv de stat de la autorul său, fiind reținut prin decizia nr.6787/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3127/2002 s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, atât faptul că obiectul notificării a fost preluat de stat fără titlu valabil, cât și faptul că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită la masurile reparatorii în echivalent prevăzute de Legea nr.10/2001.
Astfel, stabilindu-se printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce afăcut obiectul notificării, acest fapt a dobândit autoritate de lucru judecat, nemaiputând fi pusă în discuție această chestiune.
Pe de altă parte, există la dosar și actul de preluare, precum și numeroase acte emanând de la Primăria Moreni din care rezultă situația juridică a terenului.
Examinând actele dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea constată următoarele:
În ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă A. pentru Administrarea Activelor Statului, criticile acesteia au vizat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantei, lipsa calității pârâtei de unitate ce trebuia învestită cu soluționarea notificării, precum și neîndeplinirea de către reclamantă de a completa dosarul administrativ cu actele solicitate.
Curtea constată că nici una dintre aceste critici nu este fondată. Astfel, sub un prim aspect, calitatea recurentei reclamante de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii rezultă din cele reținute cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 6787/18.06.2009 pronunțată în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție, ce a soluționat irevocabil acțiunea în revendicare a imobilului promovată de recurenta reclamantă în temeiul prevederilor art. 480 C.civil. S-a apreciat prin hotărârea menționată că titlul pârâtei ., reținându-se însă că imobilul a fost preluat de la autorul reclamantei fără un titlu valabil, astfel că, formulând notificare în temeiul legii speciale de reparație, reclamanta este îndreptățită la compensarea prin despăgubiri calculate la standardele internaționale la valoarea lui reală.
De asemenea, este de observat că nu sunt incidente în cauză prevederile legale invocate de recurenta pârâtă potrivit cu care în cazul construcțiilor demolate notificarea formulată de persoana îndreptățită trebuie soluționată de primarul unității administrativ teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul (art. 32 din Legea nr. 10/2001).
Aceasta, întrucât din probele administrate în cauză (înscrisuri și expertiza tehnică imobiliară), în fața primei instanțe, nu rezultă ipoteza de la care pleacă recurenta pârâtă, aceea a unei clădiri demolate. Mențiunea la care face referire recurenta pârâtă, din raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe, referitoare la „starea tehnică la data demolării” este probabil rezultatul unei erori materiale de tehnoredactare, în condițiile în care nu corespunde cu nicio altă mențiune din raportul de expertiză, în cuprinsul acesteia fiind descrisă și evaluată construcția aflată pe teren și cu privire la care s-a formulate cererea de restituire.
Și în ce privește susținerea recurentei pârâte potrivit cu care nerespectarea termenului de soluționare a notificării nu îi este imputabilă, Curtea constată că nu poate fi primită, câtă vreme nu s-a arătat concret ce documente nu au fost depuse de către reclamantă. Aceasta, în condițiile în care rezultă din actele dosarului că în mai multe rânduri reclamanta a transmis Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului înscrisuri solicitate de aceasta, necesare pentru soluționarea notificării, la datele de 09.11.2011 (fila 178 dosar), 27.09.2011 (fila 220 ), 22.02.2012 (fila 160).
Cât privește recursul declarat de recurenta reclamantă, Curtea constată că susținerile prin care aceasta a criticat soluția pronunțată de prima instanță sunt fondate numai în parte.
Astfel, sub aspectul modului în care a fost soluționat capătul de cerere vizând „constatarea calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și a dreptului la dobândirea măsurilor reparatorii în echivalent”, recurenta consideră că prima instanță nu a făcut altceva decât să dispună reluarea procedurii administrative și nu să soluționeze notificarea, obligație ce rezulta inclusiv din decizia obligatorie pronunțată în recurs în interesul legii, nr. XX/2007.
Curtea constată că, dacă în ce privește obligația pe care instanța o avea de a soluționa notificarea reclamantei, susținerea acesteia este corectă, nu același lucru se poate spune despre ceea ce reclamanta consideră că semnifică sintagma soluționarea pe fond a notificării.
Instanța sesizată cu cererea prin care titularul notificării reclamă omisiunea de a da o soluție cererii de restituire din partea untității deținătoare ori instituției cu astfel de atribuții și solicită ca cererea sa de restituire a imobilului să fie analizată și soluționată de instanță, poate să dispună restituirea bunului în natură sau, în cazul în care acesta nu este liber ori nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru restituirea în natură, va constata calitatea de persoană îndreptățită la restituirea prin echivalent a imobilului și va propune acordarea de despăgubiri pentru acesta. În alte cuvinte, va proceda în aceeași modalitate în care unitatea învestită cu soluționarea notificării ar fi trebuit să acționeze.
În mod evident, acordarea de despăgubiri direct de către instanța de judecată, odată cu soluționarea notificării, nu este o soluție care să-și găsescă temei legal, câtă vreme etapa evaluării și acordării de despăgubiri pentru imobilul ce nu mai poate fi restituit în natură făcea obiectul unor dispoziții legale speciale (cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005), a căror aplicare nu poate fi înlăturată numai pe considerentul că soluționarea notificării s-a realizat de către instanța de judecată și nu de unitatea deținătoare.
De asemenea, nici trimiterea pe care recurenta reclamantă o face la considerentele deciziei XX/2007, câtă vreme inclusiv în cuprinsul acestora, Înalta Curte de Casație și Justiție face vorbire de „propunerea de acordare a desăgubirilor” (pe care o face instanța, soluționând notificarea) și nu de acordarea acestora.
Or, ținând seama de aceste aspecte, Curtea constată că pretenția recurentei reclamante de a fi emisă pe numele său o decizie de compensare prin puncte (în temeiul prevederilor Legii nr. 165/2013) la valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel cum solicită prin cererea de recurs, nu are nici un temei legal.
Trebuie menționat, totodată, că prima instanță a constatat în cuprinsul considerentelor hotărârii că reclamanta este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobil în forma despăgubirilor, obligând, prin dispozitiv, pârâta să emită dispoziție cu propunere de acordare de despăgubiri pentru imobil.
Cât privește aplicarea în cauză a dispozițiilor Legii nr. 165/2013, potrivit art. 4 din acest act normativ, dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor...
Așa fiind, Curtea constată că sunt aplicabile prezentei cauze, precum și modului în care decizia obținută în soluționarea notificării poate fi valorificată, prevederile Legii nr. 165/2013, de altfel recurenta reclamantă exprimându-și poziția în același sens și solicitând, prin cererea de recurs, emiterea deciziei de compensare prin puncte potrivit procedurii prevăzute de noul act normativ.
Sub aspectul solicitării recurentei de obligare a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului (la valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ori, în subsidiar, la valoarea rezultată din grila de evaluare pentru uzul notarilor), Curtea constată că prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 descriu procedura ce trebuie urmată în vederea emiterii deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv, astfel:
(1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entitățile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naționale deciziile care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestora și documentele care atestă situația juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcții demolate.
(2) Deciziile entităților învestite de lege vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parțială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deținute de entitatea învestită de lege.
(3) Dispozițiile autorităților administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rămân aplicabile.
(4) Comisiile județene de fond funciar și Comisia de Fond Funciar a Municipiului București pot propune Comisiei Naționale soluționarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafețelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.
(5) Secretariatul Comisiei Naționale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii. P. clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naționale poate solicita documente în completare entităților învestite de lege, titularilor dosarelor și oricăror altor instituții care ar putea deține documente relevante.
(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
(7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
(8) Ulterior verificării și evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naționale, Comisia Națională validează sau invalidează decizia entității învestite de lege și, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
(9) În cazul validării deciziei entității învestite de lege, Comisia Națională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
Așa fiind, trebuie observat, pe de o parte, că decizia de compensare prin puncte a imobilului trebuie emisă numai după desfășurarea acestei proceduri, iar pe de altă parte că soluționarea notificării s-a realizat de către instanță prin prezenta hotărâre, astfel că trebuie respectată suscesiunea etapelor procedurii menționate, inclusiv sub aspectul evaluării imobilului care se realizează de către Secretariatul Comisiei Naționale (prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii) și nu de către instanța de judecată (chiar prin folosirea aceleiași grile), urmând validarea ori invalidarea de către Comisia Națională care are atribuția aprobării punctajului.
Esta, așadar, o procedură asemănătoare celei pe care Titlul VII din legea nr. 247/2005 o prevedea pentru regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru imobilele ce nu se pot restitui în natură.
Or, în condițiile în care procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 165/2013 nici nu a fost declanșată, a dispune la acest moment obligarea Comisiei Naționale să emită decizia de compensare este o pretenție prematură, câtă vreme nu s-a reținut o nerespectare a obligațiilor prevăzute de lege din partea secretariatului comisiei ori din partea comisiei.
Ca atare, singura pretenție din cererea de chemare în judecată, în forma precizată, ce se poate valorifica în cadrul acestui demers judiciar, fiind întemeiată, este cea privind soluționarea notificării în sensul de se constata că este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii prin puncte pentru imobilul preluat abuziv, măsuri ce urmează a fi acordate potrivit procedurii prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Cât privește critica recurentei reclamante vizând soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (referitor la pretenție de obligarea a comisiei să emită decizia conținând titlul de despăgubire), Curtea constată că susținerile acesteia sunt fondate, însă date fiind cele constatate anterior sub aspectul aplicării în cauză a prevederilor Legii nr. 165/2013, soluția este fără interes în soluționarea recursului.
Astfel, este de observat, preliminar, că cererea de obligare a Comisiei Contrale la decizia reprezentând titlul de despăgubire nu intra în competența instanței civile, învestite cu soluționarea notificării potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ci a instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze plângerile formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Centrală, potrivit prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dar și împotriva cererilor de obligare la emiterea acestor decizii, potrivit principiului simetriei juridice.
Cu toate acestea, o astfel de constatare este fără efecte juridice în condițiile în care, în temeiul prevederilor art. 1591 C.pr.civ., necompetența materială nu mai poate fi invocată decât în fața primei instanțe, până la prima zi de înfățișare.
Curtea constată că, deși potrivit art. 16 alin. 7 din Titlul nr. VII al Legii nr. 247/2005 atribuția emiterii titlului de despăgubire aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că era justificată calitatea sa de pârâtă în capătul de cerere menționat mai sus, așa cum s-a arătat, modificarea soluției primei instanțe sub acest aspect nu mai prezintă nici un interes ca urmare a modificărilor legale intervenite pe parcursul judecății. Astfel, Comisia Centrală a fost înlocuită de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, iar prevederile legale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care reglementau procedura stabilirii și plății despăgubirilor au fost abrogate expres prin art. 50 lit. c din Legea nr. 165/2013.
Susținerea recurentei potrivit cu care Comisia Națională este succesoarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în procedura de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele preluate abuziv care nu pot fi restituite în natură, este fără relevanță sub aspectul aprecierii pe care Curtea a realizat-o referitor la soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, procedura de stabilire a valorii despăgubirilor și de plată a acestora a fost înlocuită de cea a acordării de măsuri compensatorii în condițiile prevăzute de Legea nr. 165/2013.
Același raționament se impune a fi reținut și cu privire la soluția vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP cât privește emiterea titlului de plată și plata efectivă a despăgubirilor.
În consecință, ținând seama de considerentele arătate, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă AAS și va admite recursul declarat de recurenta reclamantă, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 2 și 3 C.pr.civ., urmând să modifice în parte sentința civilă recurată în sensul ca va constata calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii, măsuri ce vor fi stabilite potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.165/2013.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (fostă A.), împotriva sentinței civile nr.850 din 22.04.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu recurenta – reclamantă P. L. și cu intimații-pârâți A. NAȚIONALĂ P. RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și S. R. prin COMISIA CENTRALĂ P. STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă P. L. împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că constată că reclamanta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte care se determină conform art.21 alin.6 din Legea nr.165/2013.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. R. A.-D. T. I.-A.
H.-P.
GREFIER
E. C.
Red.M.G.R.
Tehdact.R.L./M.G.R.
2 ex./21.10.2013
TB-S.3 – I.I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1451/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1454/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
