Uzucapiune. Decizia nr. 1323/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1323/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1323/2013
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1323
Ședința publică de la 16.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. - A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 303 A din 27.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți I. T. și M. C..
P. are ca obiect - uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat A. A. G. în calitate de apărător al intimaților - reclamanți I. T. și M. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul - pârât M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimaților - reclamanți, învederează că nu are probe sau cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimaților - reclamanți solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, față de împrejurarea că, tribunalul a reținut în mod corect faptul că, terenul în litigiu face parte din domeniul privat al municipalității, deoarece M. București este prezumat proprietar al tuturor bunurilor fără stăpân de pe raza sa teritorială, așa cum prevăd dispozițiile art. 646 c.civ. și Decretul 111/1951, texte de lege ce erau în vigoare la momentul în care autorii reclamanților au dobândit terenul în discuție.
Solicită a se constata că, din înscrisurile aflate la dosar, nu rezultă dacă terenul în litigiu este de uz sau de interes public, aspect care este susținut de către recurent cât și faptul că nu s-a făcut dovada că vreo persoane fizică sau juridică ar fi proprietarul respectivei suprafețe de teren.
Având în vedere aspectele arătate, solicită a se constata că terenul în litigiu aparține domeniului privat al municipalității.
Solicită a se avea în vedere decizia 4/2006 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, respectivul recursul în interesul legii, care a statuat că în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58 și 59 din anul 1974, prescripția achizitivă nu a fost întreruptă.
Față de cele de mai sus solicită respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, fără obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Depune concluzii scrise.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._, pe rolul Judecătoriei sectorului 4, reclamantul M. C. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și Orașul Popești-Leordeni prin Primar, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 677 m.p., situat în București, ..34, sector 4, prin uzucapiunea de 30 de ani, precum și dreptul de proprietate asupra construcției situată pe acest teren, prin accesiune imobiliară.
Motivându-și acțiunea, reclamantul a arătat că în anul 1954 a cumpărat, prin înscris sub semnătură privată, de la numitul I. O. o suprafață de 200 m.p. teren situat în ..34, sector 4, București, pe care a edificat, în același an, o casă de locuit. Pentru acest teren și pentru casa edificată, i-a fost recunoscut dreptul de proprietate prin sentința civilă pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București la data de 02.11.1992.
În continuare, a arătat că, deși a cumpărat 200 m.p., la momentul îngrădirii a constatat că terenul avea o suprafață de circa 400 m.p., iar ulterior, prin anii 1962 – 1963, a ocupat și îngrădit încă o suprafață de circa 450 m.p., pe care a plantat viță-de-vie, pomi fructiferi și legume și pe care a posedat-o continuu, neîntrerupt și sub nume de proprietar, situație de fapt care continuă și în prezent.
Cu ocazia dezbaterilor, reclamantul, prin apărător, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Popești-Leordeni, având în vedere faptul că, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, terenul în litigiu se află pe raza Primăriei Municipiului București.
Prin sentința civilă nr.4160/30.05.2011, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Orașului Popești-Leordeni, a respins acțiunea reclamantului împotriva acestei pârâte, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea, față de pârâtul M. București prin Primarul General și a constatat că reclamantul a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 ani dreptul de proprietate asupra terenului menționat în acțiune, în suprafață de 677 m.p., cu vecinătățile expres stabilite în expertiză și a respins capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a cumpărat, prin înscris sub semnătură privată, în anul 1954, un teren în suprafață de 200 m.p. situat în București, ..34, sector 4, pe care ulterior a edificat o construcție, dreptul acestuia de proprietate asupra terenului și construcției edificate fiind constatat irevocabil prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 2.11.1992 de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr.594/1992.
Din probele administrate, instanța a reținut în continuare că reclamantul a ocupat din anii 1962 – 1963 o suprafață de 677 m.p. situat în continuarea celor 200 m.p., teren pe care l-a îngrădit și l-a folosit ca grădină în mod continuu, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar o perioadă de peste 30 de ani.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză s-a reținut că acest teren este situat pe raza administrativă a Municipiului București, situație în care s-a apreciat că Primăria Orașului Popești – Leordeni nu are calitate procesuală în cauză, iar din depozițiile martorilor audiați s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1837 și urm. C.civ., pentru constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului în suprafață de 677 m.p. ca efect al prescripției achizitive de lungă durată.
Ținând seama de faptul că nu au fost identificate construcții pe acest teren, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art.492 C.civ., privind accesiunea imobiliară, cererea formulată în acest sens de reclamant fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a reținut calitatea procesuală pasivă a apelantului pârât, deoarece la dosar nu există nicio dovadă din care să rezulte calitatea acestuia de adevărat proprietar al terenului solicitat prin acțiune.
A mai susținut că nu erau îndeplinite în cauză prevederile art.1890 C.civ. pentru constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, dar și faptul că de la . Codului civil de la 1864, practica instanțelor de judecată și doctrina au fost constante în a aprecia că nu pot fi uzucapate bunurile inalienabile ale statului, imprescriptibilitatea fiind un corelativ necesar al inalienabilității.
În apel, s-a depus la dosar certificatul de deces . nr._ eliberat de Primăria Sectorului 1 București, din care a rezultat că intimatul reclamant M. C. a decedat la data de 23.01.2012, și certificatul de calitate de moștenitor nr.34/7.05.2012 din care a rezultat că au calitatea de succesori ai acestuia I. T. și M. C., în calitate de descendenți, înscrisuri față de care instanța de apel a dispus introducerea în cauză a succesorilor, opinia exprimată de aceștia fiind în sensul continuării acțiunii formulată de autorul lor.
Prin decizia civilă nr.303/A/27.03.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința instanței de fond, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Orașului Popești – Leordeni cu privire la terenul în suprafață de 135 m.p., situat în București, în spatele străzii Cheile Turzii nr.34, sector 4, a admis în parte acțiunea față de pârâta Primăria Municipiului București, a constatat că reclamantul a dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului mai sus menționat, situat pe raza administrativ – teritorială a Municipiului București, a respins cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra restului de teren de 542 m.p. situat la aceeași adresă, împotriva pârâtei Primăria Municipiului București, pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Orașului Popești – Leordeni cu privire la terenul în suprafață de 542 m.p. situat în București, în spatele străzii Cheile Turzii nr.34, sector 4, a trimis spre rejudecare instanței de fond cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru terenul în suprafață de 542 m.p., formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Primăria Orașului Popești – Leordeni și a menținut ca fiind legală și temeinică soluția dispusă de instanța de fond asupra capătului de cerere privind accesiunea imobiliară.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit suplimentului raportului de expertiză topografică efectuat în apel, din suprafața de teren de 677 m.p., pentru care reclamantul a solicitat constatarea uzucapiunii, numai o suprafață de 135 m.p. se află pe raza administrativ teritorială a Municipiului București – Sector 4, restul fiind situat pe raza orașului Popești – Leordeni.
Analizând pe fond acțiunea doar cu privire la suprafața de 135 m.p. aflată pe raza teritorială administrativă a Municipiului București, tribunalul a constatat că prescripția achizitivă a început să curgă în favoarea reclamantului din anii 1962 – 1963 și a continuat și după momentul dobândirii dreptului de proprietate de către stat, termenul de 30 de ani prevăzut de art.1890 C.civ. fiind împlinit la momentul formulării cererii. S-a apreciat că, pe lângă condiția timpului necesar pentru a uzucapa, prima instanță a reținut corect și îndeplinirea celorlalte condiții în persoana reclamantului, referitoare la posesia utilă, astfel încât soluția de admitere a acțiunii în ceea de privește această suprafață de teren este legală și temeinică.
Pentru restul suprafeței de teren, de 542 m.p., situat conform expertizei efectuate în apel pe raza teritorial administrativă a Orașului Popești – Leordeni, tribunalul a apreciat că se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, având în vedere dispozițiile art.297 C.proc.civ. și soluția dispusă de instanța de fond asupra acțiunii formulată de către reclamant împotriva pârâtei Primăria Orașului Popești – Leordeni, respectiv de respingere a acțiunii pentru lipsă calitate procesuală pasivă.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs s-a susținut că, decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor legale care prevăd expres că bunurile imobile proprietate publică nu pot fi uzucapate.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de dispozițiile art. 1837 și următoarele cod civil și de critica formulată de recurentul pârât, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Uzucapiunea imobiliară de lungă durată este un mod de dobândire a proprietății asupra bunurilor imobile prin simpla excitare a posesiei asupra bunului respectiv, în toată perioada și în condițiile expres prevăzute în lege, dar și o sancțiune ce se aplică adevăratului proprietar nediligent cu bunul său în toată această perioadă.
În doctrină și practică s-a stabilit constant că, uzucapiunii lungi nu i se cere, pentru a-și produce efectele, decât îndeplinirea unei singure condiții: exercitarea pe durata termenului de 30 de ani, prevăzută de lege, a unei posesii veritabile, neviciate. Ceea ce trebuie să dovedească posesorul care invocă în favoarea sa efectele uzucapiunii de 30 de ani este că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului respectiv a fost o adevărată posesie, respectiv reunirea elementelor constitutive precum și toate calitățile cerute ca posesia să fie utilă.
Cel care se prevalează de prescripția achizitivă nu are sarcina de a dovedi că posesia sa a întrunit toate calitățile cerute de lege spre a fi utilă ad uzucapionem, revenind adversarului său, dacă le invocă, sarcina dovedirii viciilor care ar împiedica-o să fie utilă.
Din probele administrate în cauză (înscrisuri, expertiză de specialitate și depoziții de martori), instanțele anterioare au reținut că autorul intimaților reclamanți – M. C. a posedat în mod util, din anul 1954 și până la decesul său intervenit în cursul soluționării apelului, terenul în suprafață de 135 mp situat în București, .. 34, sector 4, pe raza teritorial administrativă a recurentului pârât M. București prin Primarul General, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea în patrimoniul acestuia a dreptului de proprietate asupra imobilului, prin uzucapiunea de 30 de ani.
Fără a contesta posesia exercitată de reclamant, recurentul pârât M. București prin Primarul General a invocat în apel lipsa calității sale procesuale pasive, susținând că nu există probe din care să rezulte calitatea Municipiului București de adevărat proprietar al terenului în litigiu, dar și inalienabilitatea bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului.
Instanța de apel a respins excepția invocată de apelantul pârât și critica privind inalienabilitatea terenului în litigiu, iar recurentul pârât, criticând această soluție, invocă prin motivele de recurs doar inalienabilitatea, respectiv imprescriptibilitatea terenului, ceea ce înseamnă că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât în cadrul acțiunii formulată de reclamant a intrat în puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește inalienabilitatea terenului, instanța de recurs reține că potrivit deciziei nr. 1260/21.05.2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin . legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 prescripția achizitivă nu a fost întreruptă, iar terenurile nu au fost scoase din circuitul civil.
S-a apreciat de instanța supremă că, potrivit art. 1864 pct. 2 din Codul civil, întreruperea naturală a prescripției achizitive operează "când lucrul este declarat neprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau destinației sale", adică atunci când este scos din circuitul civil, iar potrivit art. 1844 din Codul civil sunt scoase afară din comerț bunurile care, prin natura lor sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată. Prin art. 30 din Legea nr. 58/1974 și art. 44 din Legea nr. 59/1974 s-a interzis "înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice" a terenurilor, ca atare, aceste dispoziții legale nu au avut ca efect întreruperea naturală a prescripției achizitive, întrucât prin ele terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ele putând în continuare să facă obiectul dreptului de proprietate privată; legile 58/1974 și 59/1974 au exclus doar posibilitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor prin convenție, fără a interzice deținerea în proprietate a acestor bunuri de către persoanele fizice sau transmiterea și dobândirea lor în celelalte moduri prevăzute de Codul Civil, respectiv prin moștenire sau ca efect al uzucapiunii.
În ceea ce privește imprescriptibilitatea, Curtea reține că potrivit art. 1844 din Codul civil "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț."
Deci dispozițiile acestui articol creează un regim juridic derogator pentru bunurile care fac parte din domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, în același sens fiind și prevederile art. 4 și art. 5 din Legea nr. 18/1991 și art. 74 din Legea nr. 69/1991.
Potrivit art. 1845 Cod Civil statul este supus în ceea ce privește domeniul său privat acelorași prescripții ca și particularii, deci inclusiv prescripției achizitive.
Deși a susținut prin motivele de recurs că terenul pentru care instanța de apel a constatat dreptul de proprietate al succesorilor reclamantului inițial ca efect al uzucapiunii de lungă durată face parte din domeniul public, recurentul nu a administrat nici un fel de dovezi în acest sens.
Pentru a reține că un teren face parte din proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale trebuie să existe o declarație a interesului sau uzului public, iar în prezenta cauză, un astfel de înscris nu a fost depus.
Mai mult de atât din numeroasele adrese comunicate de instituțiile abilitate la cererea instanței, privind situația juridică a terenului în litigiu, ca și din raportul de expertiză efectuat în apel, a rezultat că terenul în litigiu 59/1974 este situat în parte pe raza teritorială a Municipiului București, iar în parte pe raza teritorială a Comunei Popești Leordeni, nu are deschisă carte funciară și are destinația de „construcții și curți”.
În consecință, fiind vorba despre un teren ce nu s-a dovedit că ar aparține domeniului public, având în vedere dispozițiile legale ce prevăd că bunurile proprietate de stat ce nu aparțin domeniului public fac parte din proprietatea privată a statului și dispozițiile art. 1845 Cod Civil potrivit cărora bunurile proprietate privată a statului sunt supuse prescripției, Curtea apreciază că decizia instanței de apel este legală, motiv pentru care va dispune, în baza dispozițiilor art. 312 Cod Procedură Civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr.303/A din 27.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți I. T. și M. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
I. A. G.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./8.10.2013
----------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – A.I.T.
- R.N.
Jud.Sector 4 – D.P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 20/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1332/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
