Pretenţii. Decizia nr. 1454/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1454/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1454/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1454 R
Ședința publică de la 18.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă K. M. și recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., împotriva Sentinței civile nr. 2240/11.12.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI S. O., S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, Legea nr. 10/2001, pretenții și obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă K. M. prin apărător, avocat Toia P., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 22 dosar, lipsă fiind recurentul-pârât M. București prin P. G. și intimații-pârâți P. G. al Municipiului București S. O., S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentei-reclamante K. M. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă K. M. prin apărător,solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii capătului de cerere accesoriu.
Menționează că în baza Legii nr. 165/2013 art. 18 alin.3 Comisia Națională a preluat integral atribuțiile Comisiei de aplicare a despăgubirilor, iar conform art. 9 alin.3 se înaintează dosarul direct la Comisia Națională, pentru efectuarea controlului de nelegalitate.
Apreciază că în cauza de față nu se impune efectuarea controlului judiciar, având în vedere că nu există obiectul controlului.
În ceea ce privește recursul formulat de M. București prin P. G. solicită respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii atacate pe aspectele invocate, inclusiv pe cheltuielile de judecată.
În recurs nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2240/11.12.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă s-a Iuat act de cererea de renunțare la judecarea capătului 2 din cererea completatoare în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice de renunțare la judecarea capătului 3 din cererea completatoare formulat în contradictoriu cu pârâții Mun. București, și cu pârâtul Primar G. al Mun. București S. O. și la renunțarea judecării capătului nr.6 din cererea completatoare în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Mun. București în ceea ce privește capătul 3 din cererea completatoare, ca fiind rămasă fără obiect; s-a admis în parte cererea astfel cum a fost completată și precizată de reclamanta K. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București; s-a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul compus din teren de 250 mp și construcție în suprafață de 73,99 mp situat în București, ., sector 6: a obligat pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri stabilite în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul menționat anterior; a obligat pârâtul M. București să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005; s-a respins cererea reclamantului de transmitere directă a dosarului administrativ către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor fără exercitarea controlului de legalitate, ca neîntemeiată;a obligat pârâtul M. București la plata către reclamant a sumei de 1.700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 27.04.2011, sub nr. de dosar_, reclamanta K. M. a chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primar G. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că reclamanta este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul compus din teren în suprafață de 250 mp și construcție în suprafață de 73,99 mp, situat în București, .. Albinelor), nr. l, sector 6, să dispună obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, s-a solicitat ca, în cazul în care se apreciază că trebuie parcursă procedura instituită de disp. Legii 247/2005, după admiterea primului capăt de cerere, să se dispună obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent, obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere efectuarea controlului de legalitate de către instanța de judecată, prin hotărâre judecătorească.
În motivare, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 841/12.02.2002 transmisă prin Biroul de Executori Judecătorești S. și N., a solicitat măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru imobilul (teren și construcție) situat în București, ., nr. 3, sector 6, preluat în mod abuziv de către stat și care a fost în proprietatea părinților U. P. și M.. Notificarea a fost înregistrată la Prefectura Municipiului București cu nr. 5044 în data de 14.02.2002 și apoi a fost transmisă la Primăria Municipiului București unde s-a constituit dosarul nr._. Reclamanta a mai învederat că în urma analizării actelor de proprietate și a suprafețelor imobilului notificat (conform art. 22 pct. 2 din Legea nr. l0/2001) a rezultat că adresa corectă a imobilului este .) nr. l, sector 6.
Reclamanta a mai arătat că terenul în suprafață de 250 mp situat în . (fără număr), a fost dobândit de autorii săi M. și P. U. în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/05.12.1946 la Tribunalul I., Secția notariat. Potrivit declarației autentificate sub nr. 21/12.01.2010 de Societatea civilă de notari publici V. și Asociații, pe terenul cumpărat autorii reclaamantei au ridicat o construcție fără a deține autorizație. Imobilul situat în ., format din terenul în suprafață de 250 mp și construcția edificată pe acesta a fost înscris în evidențele fiscale pe numele U. P. și M. începând cu anul 1952, în baza declarației înregistrate sub nr. 6883/14.02.1952, după cum se menționează în adresa nr. 018-7-_/20.06.2007 a Primăriei Municipiului București referitoare la istoricul de rol fiscal. Autorii săi au stăpânit imobilul în calitate de proprietari până când acesta a trecut în mod abuziv în proprietatea statului în baza Decretului nr. 345 din 03.07.1964. În acest act normativ, părinții săi au fost menționați în anexă la numărul de ordine 5 cu o suprafață expropriată de 250 mp teren și 73,99 mp construcții. Reclamanta a susținut că astfel cum rezultă din declarația autentificată cu nr. 608/08.05.2008 de Societatea civilă de notari publici V. și Asociații în urma exproprierii nu a primit despăgubiri nici reclamanta, nici autorii săi.
Reclamanta a mai învederat că prin adresa nr._/_/30.06.2008 a Direcției Evidență Imobiliară și Cadastrală din cadrul Primăriei Municipiului București s-a arătat că artera de circulație . denumirea . nivelul anului 1964. Prin raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert judiciar D. M. A. s-a identificat terenul în suprafață de 250 mp și s-a ajuns la concluzia că nu se poate restitui în natură datorită faptului că terenul este afectat de artera de circulație .> Reclamanta a susținut că este unica moștenitoare a numiților U. P. și U. M. potrivit certificatelor de moștenitor nr. l348 din 03.09.1992 și nr. 95 din 01.07.1997. Ca atare, în urma formulării notificării nr. 841/12.02.2002, a argumentat reclamanta, este singura persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul, compus din teren în suprafață de 250 mp și construcție în suprafață de 73,99 mp, ce a fost situat în București, .. Albinelor) nr. l, sector 6.
În conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001, prin adresa înregistrată la pârâta nr. 1, sub nr._/17.05.2010, a arătat reclamanta, a solicitat expres prin mandatarul său, să se emită Dispoziția, anexând, în original sau în copie legalizată, documentele de care înțelege să se folosească pentru probarea drepturilor conferite de lege, iar prin adresa nr._/04.10.2010 a formulat prin mandatarul său somație pentru emiterea dispoziției de acordare de despăgubiri. Pârâta PMB, nu a respectat termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. 1 și 26 din Legea nr. 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007, potrivit cu care PMB, avea obligația ca înlăuntrul acestui termen să o fi informat cu privire la situația în care, fundamentarea și emiterea dispoziției cu privire la imobilul în discuție, ar fi fost condiționate de o anumită conduită a reclamantei sau de depunerea și a altor probe. O confirmare a faptului că dosarul depus la PMB este complet este faptul că nu există vreo solicitare de alte acte din partea acestei instituții în urma primirii celor depuse de reclamantă. Prin urmare, pârâta PMB, încalcă dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
Unitatea investită cu soluționarea notificării, nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare. Ca atare, s-a învederat că se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin 1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede la art. 21 alin. 2, că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Același punct de vedere 1-a exprimat înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia XX/19 martie 2007, prin care a fost admis recursul în interesul legii, privind aplicarea dispozițiilor art. 26 alin 3 din Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.
Pe de altă parte, trebuie avută în vedere relevanța deosebită pentru domeniul de aplicare Legii 10/2001 respectarea exigențelor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenție. Atunci când este imposibil, ca imobilul să fie restituit în natură, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, astfel cum este stipulat de art. 1 alin 2 din Legea 10/2001, constând fie compensare cu alte bunuri sau servicii, fie în despăgubiri cu acordul persoanei îndreptățite.
În drept, s-au invocat disp. Legii 10/2001, art. 998, 999, 1073- 1075 Cod civ. din 1864, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 din Legea 213/1998, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică judiciară.
La termenul de judecată din data de 17.01.2012, reclamanta K. M. a înaintat la dosarul cauzei cerere modificatoare, prin care a solicitat chemarea în judecată a pârâtului P. G. S. O. personal și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD), prin care a solicitat instanței să procedeze la soluționarea pe fond a notificării transmise prin executor judecătoresc sub nr. 841/12.02.2002 în sensul de a dispune acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .. Albinelor), nr. l, sector 6, compus din terenul în suprafață de 250 mp și construcție în suprafață de 73,99 mp, situat în București, constatând calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent stabilite potrivit valorii de piață a imobilului de la momentul soluționării, pe baza standardelor internaționale de evaluare, precum și imposibilitatea restituirii în natură; obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului care face obiectul notificării, potrivit standardelor internaționale de evaluare; obligarea pârâtului M. București în solidar cu P., la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, al cărei cuantum urma a se determina prin expertiză tehnică, și anume prejudiciul efectiv reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 841/12.02.2002, respectiv data de 17.07.2010 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării, câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală dobânda de referință a BNR aplicată la suma menționată, calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la data plății prejudiciului efectiv, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, în situația în care ar fi admis capătul doi de cerere, în sensul că nu ar trebui obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata despăgubirilor bănești egale cu valoarea de piață a imobilului, care face obiectul notificării, valoare stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare, reclamanta a solicitat admiterea capetelor de cerere unu, trei și patru și să fie obligat M. București prin P. G. să transmită imediat si direct către CCSD dosarul aferent notificării, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză; să fie obligat S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor (CCSD) să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G..
În motivare, s-au reiterat motivele expuse inițial în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Referitor la capătul trei din cererea precizatoare, s-a învederat că în practica instanțelor naționale, ca de altfel și în practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a constatat că nici una din cele două legi, Legea 10/2001 și Legea 247/2005, nu permit în prezent să se ajungă la acordarea efectivă a unei despăgubiri către persoana îndreptățită și că niciuna din cele două legi - Legea 10/2001 și dispozițiile Legii 247/2005, nu iau în calcul prejudiciul suferit din cauza nesoluționării în termen a notificării care generează un prejudiciu prin lipsirea notificatorilor pe o perioadă îndelungată de timp de exercițiul concret al dreptului de folosință a imobilului notificat.
Potrivit art. 1381 pct. l C.civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparație și în baza art. 1385 pct. l C. civ. prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel. Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și de cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (art. 1385, alin. 3 C. civ). Potrivit art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul reclamantei este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea respectiv 17.07.2010 și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală în cuantumul ce va fi determinat prin expertiză aplicată la diferența de mai sus.
În ceea ce privește obligația de transmitere a dosarului, s-a învederat că aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005. Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale se centralizează la nivelul Prefecturilor, acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. In absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Reclamanta are interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă autorității care devine competentă în faza administrativă superioară deoarece, conform art. 16 cap. V, Titlul, VII din Legea nr. 247/2005, CCSD va analiza dispoziția cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură. Or, în cauza o asemenea analiză nu este posibilă întrucât notificarea va fi soluționată în fond de instanță, iar pârâta ar putea opune lipsa opozabilității hotărârii judecătorești care constată existența dreptului reclamanților. De asemenea, pârâta, tot din cauză de lipsă de opozabilitate, ar putea refuza primirea dosarului de la primărie pe motiv că potrivit dispozițiilor legii nr. 247/2005 obligația de a transmite dosarul către CCSD aparține Prefecturii, nu primăriei, aspect ce este necesar, măcar preventiv, pentru a obține o hotărâre care să aibă efecte obligatorii și pentru CCSD. Aceleași argumente referitoare la încălcarea ordinii și securității juridice sunt valabile și pentru CCSD în situația în care acesta, invocând inopozabilitatea hotărârii ce se va pronunța, va aprecia asupra legalității respingerii cererii de restituire în natură, tinzând în această manieră să lipsească de efecte o hotărâre judecătorească căzută în puterea lucrului judecat, în condițiile în care reclamanta este deja victimă a tergiversărilor produse de autoritățile statului român și deja dreptul acesteia este afectat de durata nerezonabilă a procedurilor administrative de restituire.
În drept, s-au invocat disp. Legii 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073 din Codul civil din 1864, art. 1523 alin. 2 lit. a, art. 1373 C. Civ., art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică judiciară.
Pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului București, (raportat la disp. art. 20 alin. 1 Cap. VI Titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora competența de soluționare revine Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel București în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul) privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și excepția prematurității, (raportat la împrejurarea că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 prin emiterea unei dispoziții de către entitatea notificată).
În drept, s-au invocat disp. Legii nr. 10/2001, art. 115-119 din Codul de Procedură Civilă, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor.
Tribunalul din oficiu a dispus atașarea dosarului administrativ nr._, înscrisurile solicitate fiind înaintate și atașate la dosarul cauzei.
Prin încheierea din data de 20.03.2012, tribunalul a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, ca fiind neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată excepția prematurității capătului șase de cerere.
La termenul de judecată din data de 20.03.2012, pârâtul M. București prin Primar G. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului G. cu privire la capătul trei din cererea completatoare, excepție pe care tribunalul a unit-o cu fondul în temeiul disp. art. 137 alin. 2 Cod pr. civ.
În dovedire, reclamanților le-a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie.
Raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar C. N. a fost înaintat la dosarul cauzei la data de 19.06.2012.
La data de 20.11.2012, reclamanta a înaintat la dosarul cauzei cerere de renunțare la judecarea capetelor nr. 2, 3 și 6 din cererea completatoare.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, tribunalul a expus următoarele considerente:
Tribunalul urmează a lua act de cererea de renunțare la judecarea capetelor 2, 3 și 6 din cererea completatoare.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. G. al Mun. București în ceea ce privește capătul trei din cererea completatoare, având în vedere actul de dispoziție al reclamantei cu privire la capătul de cerere menționat, tribunalul urmează a o respinge ca fiind rămasă fără obiect.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, comunicată prin intermediul B.E.J. S. și N. și înregistrată sub nr. 841/2002 la Primăria Municipiului București, reclamanta K. M. a solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 250 mp și construcție formată din 2 camere, bucătărie și marchiză situat în București, ., nr. 3 sector 6.
În ceea ce privește dovada calității reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat următoarele:
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/05.12.1946 de Tribunalul I. – Secția Notariat, numiții M. și P. U. au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 250 mp, . în perimetrul comunei Militari, mun. București, ., f.n. cu vecinătățile prevăzute în act. Moștenitorii legali ai defunctului U. P., decedată la data de 29.10.1990, sunt numita U. M. pentru o cotă de ¼ în calitate de soție supraviețuitoare și K. M. pentru o cotă de 3/4 din masa succesorală, în calitate de fiică, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 1318/03.09.1992 emis de Notariatul de Stat Local al sectorului 6 București. De pe urma defunctei U. M. a rămas în calitate de moștenitor legal K. M. căreia în calitate de fiică, i-a revenit întreaga masă succesorală, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 95/01.07.1997, astfel cum a rezultat din certificatul de moștenitor nr. 95/01.07.1997 emis de BNP C. M..
În ceea ce privește construcția, tribunalul urmează a reține incidente în cauză disp. art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, iar în aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Tribunalul are în vedere împrejurarea că în anexa la Decretul nr. 345/1964, poziția nr. 5 figurează autorii reclamantei U. P. și U. M. cu teren în suprafață de 250,00 mp și construcții în suprafață de 73,99 mp. De asemenea, tribunalul are în vedere lipsa oricăror probe contrare în accepțiunea dispozițiilor legale menționate.
În privința modalității de preluare a bunului imobil în proprietatea statului, tribunalul a reținut că în speță acesta a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 345/1964, fiind evidențiat la poziția nr. 5 pe numele autorilor reclamantei U. P. și U. M. cu teren în suprafață de 250,00 mp și construcții în suprafață de 73,99 mp.
Din raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert tehnic judiciar C. N., a rezultat că terenul notificat nu este liber, ci este ocupat în întregime de carosabilul și trotuarul Bulevardului Timișoara și ca atare nu poate fi restituit în natură.
Potrivit disp. art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, republicată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În conformitate cu disp. art. 25.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Tribunalul a constatat că raportat la înscrisurile aflate la dosarul administrativ și la cele înaintate la dosarul cauzei pe parcursul procedurii judiciare de față, notificarea poate fi soluționată.
Prin Decizia nr. XX/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a reținut că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin. 1 din codul de procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură. Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Ca atare, tribunalul, competent să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea notificării acesteia, apreciază că reclamanta a făcut dovada calității sale de persoane îndreptățită, a preluării abuzive în proprietatea statului a imobilului aflat sub incidența Legii nr. 10/2001, precum și a imposibilității de restituire în natură a acestuia.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Pentru considerentele menționate anterior, tribunalul va admite în parte cererea, va constata că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținând că nu s-a făcut dovada acordării de despăgubiri (adresa de la fila 31 a dosarului cauzei nefăcând o atare dovadă în lipsa documentului care atestă efectuarea plății), pentru imobilul situat în București, .. Albinelor), nr. 1, sector 6.
De asemenea, tribunalul urmează a obliga pârâtul la emiterea unei dispoziții motivate privind propunerea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform celor arătate în precedent.
Tribunalul, în temeiul art. 16 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, va obliga pârâtul să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilele menționate anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Solicitarea reclamantei de înaintare a dosarului astfel constituit de pârât direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără exercitarea controlului de legalitate de către Prefect, nu poate fi încuviințată de către tribunal, din moment ce contravine dispozițiilor legale, iar o atare măsură nici nu ar fi în folosul reclamantei, controlul în cauză vizând inclusiv aspectul dacă dispoziția ce va fi emisă respectă măsurile statuate prin prezenta hotărâre judecătorească.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, potrivit disp. art. 274 alin. 1 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, tribunalul îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat și 1.200 lei onorariu de expert.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta K. M. și pârâtul M. București.
În motivarea cererii de recurs, în sinteză reclamanta K. M. a susținut următoarele:
Măsura luată de instanța de fond de a respinge cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul administrativ aferent notificării direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este nelegală pentru că controlul de legalitate cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, cât și cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, precum și faptul că acesta nu poate fi restituit în natură s-a realizat de instanța judecătorească care a soluționat în fond notificarea, astfel că nu se impune ca prefectul Municipiului București să mai efectueze control de legalitate cu privire la aceste aspecte.
Recurenta mai arată că un nou control de legalitate ar fi excesiv și ar prelungi inutil termenul de soluționare a notificării, aspect care produce prejudicii prin întârzierea acordării despăgubirilor.
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, M. București a susținut următoarele:
Printr-un prim motiv s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a constatat că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit actelor depuse la dosar proprietatea a fost a numiților U. P. și U. M..
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că imobilul nu poate fi restituit în natură.
Printr-un al treilea motiv se arată de recurentă că nu poate fi obligată să înainteze dosarul direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece potrivit art.16 alin.21 din OUG nr.81/2007 este ținută să înainteze dosarul către prefect.
Printr-un al patrulea motiv s-a susținut că eronat recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu se poate reține culpa recurentei, atâta timp cât reclamanta era ținută, potrivit art.22 din Legea nr.10/2001 să depună toate actele necesare soluționării notificării.
Ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele argumente:
În ce privește recursul reclamantei, astfel cum a fost dezvoltat, deși se critică ca hotărârea este nelegală nu se arată ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de fond. În realitate sub aspectul criticat sentința este legală, deoarece intimata – pârâtă este ținută de art.16 alin.21 din Legea nr.247/2005 și 21(3) din Legea nr.165/2013 să înainteze dosarul administrativ către prefect.
Pentru aceste argumente nefiind incidente art.304(1) și 304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
În ce privește motivele de recurs, susținute de M. București este nefondată critica potrivit cu care reclamanta nu ar fi persoană îndreptățită, în condițiile în care reclamanta este fiică a defuncților U. P. și U. M., foști proprietari ai imobilului.
Motivul doi și trei de recurs sunt, de asemenea, nefondate, deoarece și instanța de fond a reținut că imobilul nu poate fi restituit în natură iar capătul de cerere privind trimiterea directă a dosarului administrativ la Prefectura Municipiului București a fost respins ca nefondat.
În ce privește ultimul motiv de recurs, și acesta este nefondat, în condițiile în care erau suficiente probe la dosarul administrativ pentru soluționarea notificării, astfel că întârzierea soluționării notificării s-a datorat recurentei – pârâte.
Nefiind deci întrunite dispozițiile art.304 (1) și 304 pct.9 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă și acest recurs va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate ambele recursuri formulate de recurenta -reclamantă K. M. și recurentul-pârât M. București prin P. G., împotriva Sentinței civile nr. 2240/11.12.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. G. al Municipiului București S. O., S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. M. A. D. Y.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
11.10.2013
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1348/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1457/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
