Legea 10/2001. Decizia nr. 1370/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1370/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 1370/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1370
Ședința publică de la 19.09.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 151 din data de 24.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți F. D. A. și F. T..
Obiectul pricinii – Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al recurentului - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, în baza delegației depuse la fila 13 și avocat A. P., în calitate de reprezentant al intimaților – reclamanți F. D. A. și F. T., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (fila12).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură au fost depuse următoarele înscrisuri:
- la data de 31.07.2013 adresa nr. TN/_ din 25.07.2013, emisă de Administrația Fondului Imobiliar;
- la data de 19.08.2013, adresa nr._ din 13.08.2013, emisă de .;
- la data de 19.08.2013, adresa nr._ din 13.08.2013, emisă de . Regională de Distribuție București;
- la data de 20.08.2013, adresa nr. 9900/_ din 14.08.2013, emisă de .>
- la data de 29.08.2013, adresa nr. 1415 din 20.08.2013, emisă de CS APOLODOR SA.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a suprafeței de teren care a fost calculată de 24,162 mp, situată în București, ., sector 2.
Mai solicită a se avea în vedere probatoriile administrate în fond, expertiza tehnică întocmită, precum și adresele comunicate de la Primăria Municipiului București.
Susține că, dreptul de proprietate asupra terenului ce este solicitat a fi restituit în natură, izvorăște dintr-un act prin care reclamanții au dobândit o cotă indiviză de ¼ din terenul în suprafață totală de 480 mp.
Urmează a se constata că în raport de toate înscrisurile existente deja la dosarul cauzei, se poate constata imposibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu, având în vedere rețelele edilitare existente pe acesta, destinația concretă a terenului, precum și față de faptul că acesta reprezintă o cale de acces.
Mai solicită cenzurarea cheltuielilor de judecată în fața instanței de fond.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimații – reclamanți F. D. – A. și F. T., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost temeinic motivată de Tribunalul București .
Consideră că recursul a avut în vedere afectarea terenului cu rețele utilitare, acesta fiind motivul pentru care instanța a încuviințat adrese către instituțiile care dețin astfel de utilități, prin raportul de expertiză nu a rezultat că ar exista rețelele de utilitare, drept pentru care apreciază că terenul poate fi restituit în natură.
De asemenea, solicită respingerea și a cererii de cenzurare a cheltuielilor de judecată, întrucât partea pârâtă a căzut în pretenții.
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 2387 USD, potrivit facturii nr. 1613 din data de 01.04.2013, pe care o depune.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.12.2010, reclamanții F. D. – A. și F. T. au chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia la restituirea în natură a cotei de 19,67% din terenul situat în București, ., sector 2 constatând totodată refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa până în prezent notificarea nr. 2662/07.08.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 notificarea prin care alături de autorii lor au solicitat restituirea în natură atât a apt.nr. 1 și 2 din respectivul imobil, cât și a terenului aferent acestuia, imobilul fiind preluat abuziv de către stat ca efect al aplicării Decretului de naționalizare nr. 92/1950.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că terenul în suprafață totală de 480 mp. situat în București, ., (fost 48), sector 2 a fost cumpărat de autoarea lor V. T. divorțată și recăsătorită ulterior V. P. conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/29-07-1933 de la P. T. împreună cu C. Moțune și A. M. în scopul construirii de comun acord a unui imobil compus din 3 etaje. Prin același act de vânzare cumpărare cumpărătorii au stabilit și dreptul lor de proprietate asupra imobilului ce se va construi, menționându-se că V. T. va fi proprietara individuală și exclusivă asupra apartamentelor de la parter, a dependințelor și garajului, cota acesteia din terenul cumpărat fiind de ¼.
Au mai arătat reclamanții că potrivit certificatelor de moștenitor depuse la dosar rezultă că aceștia sunt succesorii autoarei lor, V. T. decedată la 22.01.1980 cotele lor de moștenire fiind de câte ½ din patrimoniul defunctei astfel cum rezultă din ultimul certificat de moștenitor nr. 7/11.02.2010.
În ce privește apartamentul 1 și 2 ce au aparținut autoarei lor, reclamanții au arătat că acestea au fost vândute de M. BUCUREȘTI PRIN . baza Legii nr. 112/1995 însă ulterior autorii lor au formulat cereri în justiție pentru anularea contractelor, cererii admise de instanță, în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 3933/2004 și nr. 6933/2004 ale Judecătoriei sector 2 cele două hotărâri judecătorești fiind executate de bună-voie de către ocupanții celor două apartamente care le-au predat autorilor reclamanților.
Suprafețele de teren ce au fost restituite prin cele două hotărâri judecătorești menționate au fost de 19,45 mp. și 5,93 mp. ceea ce reprezintă 5,33% din teren, prin prezenta cerere reclamanții solicitând restituirea în natură și a diferenței de teren până la ¼ respectiv 93,70 mp. ce a aparținut autoarei lor.
În drept cererea reclamanților a fost întemeiată atât pe disp. art. 480 C. civ. cât și pe dispozițiile Legii nr. 213/1998 și cele ale Legii nr. 10/2001.
În dovedirea cererii reclamanții au depus la dosar actul de proprietate al autoarei lor autentificat sub nr._/29._ de Tribunalul I.- Secția notariat, autorizația de construcție nr. 107 D/05.09.1933, copii ale certificatelor de moștenitor și ale actelor de stare civilă în dovedirea calității lor de singurii moștenitori ai defunctei V. T., recăsătorită și de persoane îndreptățite la restituire, copia anexei Decretului nr. 92/1950, copiile contractelor de vânzare cumpărare încheiate pentru apartamentele 1 și 2 din imobil în baza Legii nr. 112/1995 precum și hotărârea judecătorești prin care s-a constat în mod irevocabil nulitatea acestora, contractul de tranzacție autentificat sub nr.1386/09.05.2006 ce atestă executarea de bună voie de către numiții B. a predării către reclamanți a apartamentului nr. 1 precum și contractul de tranzacție autentificat sub nr. 2443/23.07.2007 încheiat cu numiții B. având ca obiect apartamentul nr. 2, relații privind situația juridică a imobilului iar instanța a dispus atașarea în cauză a dosarului administrativ format ca urmare a depunerii notificării nr. 2662/07.08.2001.
Totodată, la cererea reclamanților instanța a încuviințat și efectuarea unei expertize tehnice de identificare a terenului ce a aparținut autoarei acestora având ca obiective atât identificarea suprafeței de teren ce a fost restituită deja reclamanților cât și a cotei ce urmează a fi restituită în situația în care acest lucru va fi dovedit, concluziile expertizei fiind depuse la dosar la data de 30.08.2012 ( filele 237-243).
Prin sentința civilă nr.151/24.01.2013 Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții F. D. – A. și F. T., a obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților suprafața de 94,62 mp din terenul situat în București, ., sector 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert F. L., precum și la 9229 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză reclamanții au făcut dovada că autoarea lor T. V. a dobândit cota de ¼ din terenul în suprafață totală de 480 mp. situat în București, ., (fost 48), astfel cum rezultă din actul autentic de vânzare cumpărare încheiat în anul 1933.
De asemenea în cauză s-a dovedit și faptul că pe terenul cumpărat de autoarea lor împreună cu N. A. și C. Moțune aceștia au construit o locuință alcătuită din parter și 3 etaje, imobilul fiind înscris în Cartea Funciară nr. 9337/29.07.1940 pe numele celor 3 coproprietari autoarea reclamanților fiind înscrisă cu o cotă de teren de 120 mp. din 480 mp.
Această cotă de teren împreună cu apartamentele de la parter ce au aparținut numitei T. (P.) V. a fost naționalizată conform Decretului nr. 92/1950, apartamentele 1 și 2 fiind ulterior vândute de stat în baza Legii nr. 112/1995, împreună cu cotele indivize de teren de 5,93 mp.și 19,45 mp.
Ambele apartamente și respectivele cote de teren au reintrat însă în proprietatea reclamanților ca urmare a anulării celor două contracte de vânzare cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 – prin sentințe judecătorești rămase irevocabile nr.6933/2004 și nr.3933/2004 ale Judecătoriei sectorului 2 apartamentele fiind predate de bună voie reclamanților conform celor două contracte de tranzacție aflate la dosar ( fila 67 și 90).
Expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit pe lângă faptul că în prezent imobilul actual aflat la nr.47 se identifică cu imobilul ce a fost naționalizat proprietatea lui P. V. și faptul că în baza sentințelor civile mai sus amintite reclamanților le-a fost restituită suprafața totală de teren de 25,38 mp. din cei 120 mp. aparținând autoarei lor, astfel încât diferența de 94,62 mp. care nu este afectată de elemente de sistematizare și rețele edilitare publice aflându-se în interiorul imobilului de la nr. 74, poate fi restituită în natură.
În aceste condiții tribunalul având în vedere atât considerentele Deciziei nr.XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cât și disp. art. 2 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 dar și disp. art. 25 din același act normativ, a apreciat că cererea reclamanților este întemeiată urmând a fi admisă în sensul obligării pârâtului la restituirea în natură către aceștia a suprafeței de teren de 94,62 mp. situat în București, ., sector 2 astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică mai sus menționat.
Întrucât prin cererea depusă la dosar la data de 30.10.2012 reclamanții au învederat instanței că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2475/28.09.2012 au transmis dreptul lor de proprietate asupra apartamentelor 1 și 2 din imobilul în litigiu numiților F. D. – A. și F. T. iar prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2474/28.09.2012 au cedat acestora și drepturile litigioase cu privire la suprafața de teren de formează obiectul prezentului dosar, tribunalul luând act și de solicitarea personală a acestora depusă în scris la data de 01.11.2012 a constatat la aceeași dată transmisă calitatea procesual activă către aceste părți care vor figura în cauză în calitate de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În motivarea recursului, recurentul – pârât a arătat că prin cererea de chemare în judecata s-a solicitat instanței de judecata sa se pronunțe pe fondul notificării formulate în condițiile Legii nr.10/2001 și să oblige pârâtul să emită o dispoziție de restituire în natura pentru imobilul situat în București, ., sector 2.
În motivele de fapt ale acțiunii s-a invocat dreptul de proprietate al reclamanților asupra imobilului situat la adresa sus menționata, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat și refuzul pârâtului de a soluționa notificarea, iar în drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001 .
Atât petitul clar al acțiunii, cât și motivele de fapt și de drept invocate în susținerea acesteia duc la concluzia sesizării instanței de fond cu o contestație întemeiata pe Legea nr. 10/2001 îndreptată împotriva refuzului unității destinatoare de a soluționa notificarea înregistrată de reclamanți.
Instanța de judecata dispune restituirea în natura a imobilului, fără a clarifica însă situația juridica a acestuia în raport de concluziile raportului de expertiza care identifica efectiv imobilul solicitat.
Motivarea instanței de judecata în sensul ca se impune restituirea în natura deoarece din probele administrate pe parcursul litigiului rezulta ca imobilul este liber nu poate fi interpretata decât ca superficială, în condițiile în care aceste aspecte nu rezulta cu claritate dintr-o adresa emisa de Direcția Patrimoniu în raport de concluziile raportului de expertiza care identifica efectiv imobilul.
Consideră ca aprecierea față de afectarea sau nu a bunului de utilității publice urma a fi făcuta numai în măsura în care aceste aspecte rezultă din adrese ce emana de la societățile abilitate în acest sens respectiv SA APA N. SA, . .>
Solicita acest lucru deoarece din adresa emisă de către Direcția Patrimoniu nr._.12.2011, pe care o anexam în copie, rezulta ca pe teren exista un capac aferent rețelelor edilitare subterane, iar existența unor rețele edilitate subterane, nu pot fi observate prin expertizarea imobilului la față locului, aceste aspecte nu pot rezulta decât din date concrete ce emana de la societățile abilitate în acest sens.
Pe de alta parte, expertul G. C. precizează la pct.6 și 7 din concluziile raportului de expertiza ca: „în anexa 5 am prezentat schița terenului liber de construcții din care 41,24 mp drum de acces în cota indiviza de ½ și 52, 46 mp. teren liber, neafectat de utilități. Pe terenul din . sudica a acestuia exista edificate un ansamblu de garaje C2 având suprafața construita la sol de 76,71 mp care sunt intabulate de S. V. - proprietar apartament 3 și Sebanescu A. proprietar apartament nr. 5".
De altfel, expertul F. L. arata în fila 6 a raportului ca "suprafața libera notata cu SREV2 se afla în interiorul imobilului nr.74, fiind folosita în prezent, pentru acces și zona de protecție construcții, de către reclamanți și de ceilalți coproprietari din imobil."
Instanța de judecata a pronunțat hotărârea în sensul restituirii în natura fără a avea la dosarul cauzei argumentele care sa justifice acest lucru și faptul ca restituirea în natura nu încălca dreptul de proprietate al unor terțe persoane.
Consideră ca, toate aceste aspecte trebuiau cu prioritate clarificate, data fiind și particularitatea bunului solicitata a fi restituit, respectiv stare de indiviziunea a acestuia cu ceilalți coproprietari, inexistenta unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă care sa stabilească în concret partea de teren corespunzătoare fiecărei cote părți.
La dosarul cauzei nu s-a dispus depunerea de probe suplimentare din care sa rezulte afectarea bunului de rețele edilitare sau să se aducă lămuriri în ceea ce privește destinația terenului de zona de acces comună, zona de protecție construcții precum și afectarea acestuia de construcții - garaje ce aparțin unor alte persoane decât reclamanții.
Necesitatea unor astfel de relații în opinia recurentului, rezida din faptul ca, existenta de rețele edilitate neidentificate sau nespecificate sau afectarea bunului duce ulterior la imposibilitatea punerii în executare a unor astfel de hotărâri sau încălcarea dreptului de proprietate al unor terțe persoane.
A îmbrățișa opinia instanței de judecata însemnă a nesocoti dispozițiile legale în materie și a soluționa cauza în afara legii fără a avea temeiul legal necesar.
Cât privește suprafața de teren restituita consideră că instanța de judecata trebuia sa aibă în vedere dispozițiile speciale ale art.7 alin.4 și 5 din Legea nr.1/2009.și să le aplice în sensul reglementat de legiuitor fără a încalcă astfel dreptul de proprietate al unor terțe persoane, cumpărătore în temeiul Legii nr.112/1995.
Legea nr.1/2009 a completat art.7 din Legea nr.10/2001,care reglementa modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat în perioada 06.03._89, prin adăugarea alin.5 în care se preciza expres faptul că terenurile aferente imobilelor înstrăinate chiriașilor, conform Legii nr.112/1995, nu se restituie chiriașilor.
Fiind vorba de o normă precizatoare a unei legi speciale de reparație, acestea erau de imediată aplicare și, în condițiile în care imobilul a cărui restituire se solicita de către reclamanta intra sub incidența acestei legi, instanța de fond trebuia să țină seama de aceasta.
Hotărârea de Guvern nr.923/01/09.2010 cuprindea Norme Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, lege în vigoare la data formulării acțiunii reclamantei. Atât dispozițiile art.7 alin.5 din Legea nr.10/2001, cât și dispozițiile Legii nr.112/1995, interpretate prin HG nr.923/2010, erau în vigoare la data pronunțării sentinței instanței de fond, motiv pentru care le-ar fi trebuit aplicate în sensul edictat de legiuitor.
Potrivit alineatului (5) "Nu se restituie în natura terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare."
Acest articol reprezintă o excepție de la restituirea în natură.
În raport de dispozițiile legale mai sus menționate, rezulta că, terenul aferent construcțiilor, respectiv curtea imobilului, nu se restituie în natura.
În același sens sunt și dispozițiile art.7 pct. 3 din Hg.nr. 923/01.09.2010 coroborat cu art. 5 din același act normativ care vin și explicitează în mod clar ce se înțelege prin noțiunea de teren aferent și faptul ca acesta nu se restituie în natura.
Astfel, potrivit art.„7.3. Sunt exceptate de la restituirea în natura terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare. Pentru aceste terenuri foștii proprietari beneficiază de masuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.
Prin noțiunea «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr.112/1995» se înțelege terenul pe care este amplasată construcția. respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosința.
Stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea investită cu soluționarea notificării. Entitatea investita cu soluționarea notificării va menționa în mod expres în conținutul deciziei/dispoziției sau ordinului, pe lângă descrierea construcției (materiale, suprafețe, anul edificării) și situația juridică a acesteia și suprafața de teren ce nu se restituie în natura și pentru care se propune acordarea de masuri reparatorii în echivalent".
Analizând în mod greșit probatoriul administrat în cauza și interpretând în mod eronat dispozițiile art.274 Cod procedură civilă instanța de fond a obligat municipalitatea la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 9229 lei.
Conform art.274 Cod procedură civilă "partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecata."
Invocă jurisprudența C.E.D.O. care prevede că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art.274 alin.3 Cod procedură civilă și consta în dreptul suveran al instanței de judecata de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinita de avocat.
Cheltuielile de judecată sunt o suma de bani în are se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească, fundamentul fiind culpa procesuala a părții care cade în pretenții.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea practicării unor onorarii încadrate în anumite limite, însă în mod cert a avut în vedere complexitatea cauzei și a actelor de executare, reflectate în demersurile efectuate și munca prestată.
Realitatea cheltuielilor ține de justificarea ca ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și concepute de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil din perspectiva sa, spre a obtine serviciul avocatului, o garanție a succesului sau.
Prin urmare, nu este nici etic, nici moral și nici legal să fie obligat recurentul la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
La data de 04.06.2013, intimații – reclamanți au depus prin serviciul registratură întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat de pârâtul M. București prin Primarul General cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimații – reclamanți au arătat că prin notificarea nr.2662/07.08.2001 comunicată pârâtului M. BUCUREȘTI prin Biroul executorilor judecătorești E. & P. la data de 8 august 2001, care face obiectul dosarului nr.9470/08.08.2001, autorii reclamanților, în calitate de persoane îndreptățite, au solicitat, în temeiul art.21 (în prezent art.22) din Legea nr.10/2001, restituirea în natură, prin dispoziție motivată emisă de Primarul General, a imobilului format din apartamentele nr.1 și nr.2, situate în București, Bulevardul Dacia nr.74 (fost 48), sector 2, precum și a suprafeței de teren aferentă, care a fost preluat abuziv de către stat prin naționalizare de la antecesoarea V. P..
Până în prezent pârâtul M. BUCUREȘTI a refuzat în mod nejustificat să răspundă notificării nr.2662/07.08.2001, care face obiectul dosarului nr.9410/08.08.2001, deși, pe de o parte, terenul care nu este situat sub construcții nu a fost înstrăinat de către pârâtul M. BUCUREȘTI, iar pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare a construcțiilor ce au aparținut autorilor subsemnaților reclamanți au fost anulate definitiv și irevocabil de către instanțele de judecată încă din anul 2006, pârâtul M. BUCUREȘTI fiind parte În dosare, iar hotărârile pronunțate fiindu-i astfel deplin opozabile.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.12.2010 și denumită "Cerere pentru obligarea la restituirea în natură a cotei de 19,67% din terenul situat în București, bulevardul Dacia nr.74, sector 1" a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța, constatând refuzul nejustificat al pârâtului M. BUCUREȘTI de a emite dispoziție motivată” pentru restituirea în natură a terenului ce face obiectul litigiului, în temeiul art.25 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, să oblige pârâtul M. BUCUREȘTI să le predea în deplină proprietate și liniștită posesie terenul care constituie obiectul material al procesului.
Prin sentința civilă nr.151 din 24.01.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis acțiunea formulată de intimații – reclamanți și a dispus astfel: "Obligă pârâtul să restituie în natură reclamanților suprafața de 94,62 mp din terenul situat În București, ., sector 2, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică efectuat de expert F. L.."
Împotriva acestei sentințe M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL a declarat recurs.
Recurentul M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL critică hotărârea instanței de fond argumentând, în esență, următoarele:
"Motivarea instanței de judecată în sensul că se impune restituirea în natură deoarece din probele administrate pe parcursul litigiului rezultă că imobilul este liber nu poate fi interpretată decât ca superficială, în condițiile în care aceste aspecte nu rezultă cu claritate dintr-o adresă emisă de Direcția Patrimoniu în raport de concluziile raportului de expertiză care identifică efectiv imobilul. Consideră că aprecierea față de afectarea sau nu a bunului de utilități publice urma a fi făcută numai în măsura în care aceste aspecte rezultă din adrese ce emană de la societățile abilitate în acest sens respectiv APANOVA SA, . .>
Or, împrejurarea că imobilul teren este liber și poate fi restituit rezultă tocmai din probatoriul administrat în cauză, mai precis din Raportul de expertiză tehnică întocmit de către domnul expert F. L. care reține în concluziile sale că suprafețele revendicate (...) se pot restitui fără probleme, fiind situate în interiorul imobilului 74, nefiind afectate de detalii de sistematizare existente și rețele utilitare publice."
Ca atare, instanța cu just temei a reținut că expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit pe lângă faptul că imobilul actual (. . .) se identifică cu imobilul ce a fost naționalizat proprietatea lui P. V. ( ... )"și că „diferența de 94,62 mp care nu este afectată de elemente de sistematizare și rețele edilitare publice aflându-se în interiorul imobilului de la nr.74, poate fi restituită în natură".
Recurentul nu a probat în nici un moment în față instanței de fond că imobilul în litigiu ar fi afectat de elemente de sistematizare sau rețele edilitare publice și nu a depus nici un înscris care să facă dovada existenței unor astfel de elemente, acest aspect fiind invocat pentru prima dată în față instanței de recurs și doar ca ipoteză.
Or, este adevărat că potrivit dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă. Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele", dar prin faptul că se poate examina cauza sub toate aspectele, iar nu hotărârea atacată, s-ar putea crede că, în acest caz recursul este devolutiv. Însă, pentru aceste ipoteze, dreptul de apel a fost suprimat tocmai datorită faptului că s-a dorit să se evite o cale de atac prin care să se rejudece fondul pretenției ce a fost dedusă judecății
(...). Dacă s-ar fi urmărit să se ofere părții interesate o cale de atac devolutivă ar fi fost mai logic să nu se suprime apelul (. .. ).,,1
Ca atare, având în vedere probatoriul administrat în cauză, este evident că intimații - reclamanți au făcut dovada faptului că terenul care constituie obiectul material al procesului ne poate fi restituit în natură.
În continuare, recurentul susține astfel: „cât privește suprafața de teren restituită intimații consideră că instanța de judecată trebuia să aibă în vedere dispozițiile speciale ale art.7 alin.4 și 5 din Legea nr.1/2009 și să le aplice în sensul reglementat de legiuitor fără a încălca astfel dreptul de proprietate al unor terțe persoane, cumpărătoare în temeiul Legii nr.112/1995".
Aceste considerente nu pot fi primite de instanța de judecată câtă vreme intimații – reclamanți F. D.-A. și F. T. au probat în fața instanței faptul că nu aveau calitate de terțe persoane ci, dimpotrivă pe aceea de persoane îndreptățite să solicite restituirea în natură a cotei de 19,67% din terenul situat în București, . câtă vreme autoarea lor, dna V. T., născută C., recăsătorită în 1938 V. P., deținea un sfert din terenul situat în Bulevardul Dacia nr.74, Sector 2, deci avea o cotă parte de 120,50 mp din suprafața totală de 482 mp, iar până în prezent intimații reclamanți au redobândit în calitate de proprietari construcțiile și o cotă parte de 25,38 mp (19,45 mp+5,93 mp), reprezentând 5,27% din teren (25,38 mp x 100/482 mp).
În acest sens, astfel cum au arătat și în fața instanței de fond, întrucât cele două apartamente ale imobilului în cauză au fost înstrăinate de către M. BUCUREȘTI prin APOLODOR SA prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu chiriașii acestora în temeiul Legii nr.112/1995, autorii reclamanților au formulat acțiuni în justiție pentru anularea acestor acte de înstrăinare, în temeiul art.46 (în prezent art.45) din Legea nr.10/2001.
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.4220/17.10.1997, încheiat cu fostul chiriaș B. A. A. S., l-a constituit apartamentul nr.2 de la parterul construcției edificate pe terenul din Bulevardul D. nr.74, sector 2 și 19,45 mp. teren situat sub construcție. Contractul de vânzare-cumpărare nr.4220/17.10.1997 a fost anulat prin sentința civilă nr.3933/21.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.2932/2003 rămasă definitivă, prin respingerea apelurilor formulate de M. BUCUREȘTI și B. A. A. S. prin decizia civilă nr.105A/02.02.2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.3213/Civ/2004, și irevocabilă, prin respingerea recursurilor formulate de M. BUCUREȘTI și B. A. A. S. prin decizia civilă nr.1798/17.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă În dosarul nr._/2/2005.
Hotărârile judecătorești menționate au fost executate de bunăvoie de către B. A. A. S., apartamentul fiind predat autorilor intimaților – reclamanți la data de 1 septembrie 2007.
Obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.740/07.11.1996, încheiat cu fostul chiriaș B. A. V., l-a constituit apartamentul nr.1 de la parterul construcției edificate pe terenul din Bulevardul D. nr.74, sector 2 și 5,93 mp. teren situat sub construcție.
Contractul de vânzare-cumpărare nr.740/07.11.1996, încheiat cu fostul chiriaș a fost anulat prin sentința civilă nr.6933/30.09.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr.1838/2003, rămasă definitivă, prin respingerea apelurilor formulate de M. BUCUREȘTI și B. A. V. prin decizia civilă nr.773/27.04.2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr.4964/2004, și irevocabilă, prin respingerea recursurilor formulate de M. BUCUREȘTI și B. A. V. prin decizia civilă nr.630/09.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr._/2/2005. Hotărârile judecătorești menționate au fost executate de bunăvoie de către B. A. V., apartamentul fiind predat autorilor reclamanților la data de 10 mai 2006.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, este cert că dispozițiile legale invocate de recurent nu sunt aplicabile intimaților – reclamanți F. D.-A. și F. T..
În ceea ce privește critica referitoare la cheltuielile de judecată la care a fost obligat recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, solicită să se observe că și aceasta este nefondată.
Potrivit art.274 alin.(1) Cod procedură civilă "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". În aceste condiții, având în vedere dispozițiile legale precum și faptul că recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL a căzut în pretenții, iar intimații-reclamanți au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, dovedind efectuarea acestor cheltuieli prin depunerea la dosarul cauzei a tuturor documentelor justificative, respectiv facturile doveditoare și extrasele de cont aferente, apreciază că în mod corect instanța l-a obligat pe recurentul-pârât la plata acestora.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere că în materia legii10/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Examinând cererea de recurs, Curtea constată că, în esență, recurentul pârât, întemeindu-se pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă a criticat soluția primei instanțe, sub aspectul neclarificării situației juridice a imobilului, sub aspectul nerespectării prevederilor art 7 alin 4 și 5 din legea 10/2001, precum și din punct de vedere al cheltuielior de judecată.
În ceea ce privește primul motiv de critică, relativ la situația juridică a imobilului, Curtea îl apreciză ca fiind întemeiat din perspectiva necesității stabilirii regimului juridic aplicabil suprafeței de teren restituite în natură de prima instanță,pornbind de la faptul că include o suprafață de teren situat sub construție, precum și o suprafață de teren aflat în împrejurul construcției, constituind parte integrantă din curtea imobilului, deținut în proprietate de mai mulți titulari.
Pentru clarificarea acestei chestiuni, Curtea pornește în analiza sa de la clauzele contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr_/1933, care constituie titlul de proprpeiate al autorilor reclamanților. Coroborând dispozițiile art 2 cu cele ale art 12 și 13 din acest contractr, Curtea autoarea reclamanților V. T., recăsătorită P. a primit în proprietate exclusivă apartamentele de parterul construcției, iar terenul asupra întregului imobil cât și asupra părților de folosință comună din clădire, formează obiectul unui drept de coprorpietate stabilă și forțată. Potrivit prevederilor art 2 dincontractul anterior menționat autoarea reclamanților a dețiunut dreptul de coporprietate asupra întregului imobil în cota de ¼.
Așa cum a reținut și instanța de fond pe baza materialului probator administrat, cele două apartamente de la parterul imobilului, proprietate exclusivă a autoarei reclamanților au fost înstrăinate în temeiul legii 112/1995, contractele fiind anulate irevocabil pe cale judiciară, astfel că cele două apartamente împreună cu suprafață de 25,38 mp, reprezentând teren sub construcție a fost restituită reclamanților. Obiectul prezentului litigiu în constitutie redobândirea restului de teren aflat sub construcție, precum și terenul din curtea imobilului, în limita cotei de proprietate de ¼ deținută de autoarea reclamanților, așa cum reiese din caluzele actului initțial de dobândire a imobilului. Având în vedere că atât terenul situat sub cosntrucție cât și cel ce formează curtea imobilului, prin raportare atât la modalitatea de folosire, ce decurge în mod inerent din natura acestor bunuri, cât și la dispozițiile titlului de proprietate al autoarei reclamanților, constituie obiect al dreptului de proprietate indiviză al tuturor titularilor actuali ai dreptului de proprietate asupra imoiblului, astfel că terenul în suprafață de 94,62 mp, restituită de prima instanță, corespunde cotei indivize de ¼, ce a aparținut lui V. T., recăsătorită P., din totalul suprafeței de 480 mp, cât are imobilul. Pe cale de consecință, Curtea apreciază că se impune reformarea soluției primei instanței în sensul menționării în dispozitiv a caracterului indiviz al asuprafeței de teren retrocedate.
Cu privire la celelalte aspecte invocate de recurent și subsumate acestui prim motiv de recurs, relativ la situația juridică a imobilului, Curtea le consideră ca nefondate, în considerarea faptului că s-a administrat o expertiză judiciară la fond, specialitatea topografie, prin care s-a stabilit că porțiunea de teren, ce reprezintă curtea imobilului, nu este afectată de detalii de sistematizare sau rețele ediliotare publice, astfel că poate fi restituită în natură fără probleme.
Pentru reglemenmtarea acestui aspect sunt aplicabile dispozițiile art 10 alin 2 din legea 10/2001, potrivit cărora în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Relevante sunt din această perspectivă și prevederile art 10 din Normele Metodologice de aplicare a legii 10/2001, care statuează în sensul că ipoteza restituirii în natură a construcțiilor nedemolate sau demolate parțial și a terenului liber are scopul de a limita restituirea în natură numai la acele suprafețe de terenuri care nu sunt ocupate de noi construcții ori nu sunt afectate servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale. În cazul în care o parte din terenul inițial aferent construcției are o astfel de afectațiune, restituirea se va limita numai la construcția existentă și la terenul liber. Pentru partea de construcție demolată și pentru terenul ocupat de noi construcții ori afectat servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale restituirea se va converti în măsurile reparatorii în echivalent strict determinate la alin. (10) al art. 10 din lege (compensare cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri acordate în condițiile legii speciale sau modalitățile reparatorii combinate).
De asemenea, legiuitorul explicitează și ipoteza în care construcțiile au fost demolate integral, arătând că se va dispune restituirea în natură numai a terenului liber, iar pentru construcțiile și terenul imposibil de restituit în natură urmează a se acorda beneficiul oricărora dintre cele două măsuri prevăzute la art. 10 alin. (10) din lege ori a măsurilor reparatorii combinate.
În alineatul al 3-lea, legiuitorul acordă o atenție deosebită condițiilor în care se poate dispune restituirea în natură, impunând entității învestite cu soluționarea notificării obligația, prealabilă oricărei măsuri, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane. În egală măsură legizitorul definește sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale arătând că sunt avute în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism. Prevederile alin. (11) al art. 10 din lege interzic înstrăinarea sau schimbarea destinației imobilului a cărui restituire în natură nu este posibilă datorită afectării acestuia unei amenajări de utilitate publică. Interdicția instituită de acest text legal subzistă pe o perioadă de 5 ani, calculată cu începere de la data emiterii deciziei/dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, motivată pe afectarea acestuia unei amenajări de utilitate publică.
Dând eficiență acestor dispoziții legale în prezenta cauză, Curtea reține că terenul a cărei retrocedare formează obioectul litigiului, este reprezentat de curtea unui imobil, care și-a păstrat această individualitate și după trecerea în proprietatea statului, astfel că, în limita acestei incinte nu se poate pune problema unor amenajări de utilitate publică, de natura celor menționate în cuprinsul normelor metodologice: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare. Faptul că există un capac de canal în curtea imobilului, Curtea reține că nu poate ajunge la o altă concluzie, în condițiile în care aceasta nu poate avea o altză semnificație decât aceea a unei guri de vizitare a rețelelor proprii imobiului, prin intermediul cărora se realizează branșamantul acestuia la conductele de alimentare.
În cadrul celui de-al doilea motiv de critică, recurentul a mai susținut că retrocedarea în natură nu este posibilă nici din perspectiva prevederilor art 7 alin 5 din legea 10/2001, potrivit cărora Nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.Aceste dispoziții legale au fost exlictate de legiuitor prin Normele Metodologice, în sensul că prevederile alin. (1) ale art. 7 consacră principiul restituirii în natură și numai acolo unde această măsură nu este posibilă urmează să se acorde alte măsuri reparatorii prevăzute de lege (semnificația sintagmei nu este posibilă, este complexă, incluzând atât o imposibilitate de ordin material( că bunul nu mai există), cât și de ordin juridic ( imobilul a fost înstrăinat). Legizitorul arată că dispozițiileart. 7 alin. (1^1) din lege vizează imobilele înstrăinate în temeiul și cu respectarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, iar contractele de vânzare-cumpărare a acestora nu au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, aceste imobile fiind exceptate de la restituirea în natură, fostul proprietar putând primi numai măsuri reparatorii în echivalent, acordate în condițiile legii. Interpretând per a contrario dispozițiile legale, se arată în normele metodologice că această regulă nu se aplică și imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, dar pentru care contractele de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acestea urmând să fie restituite în natură foștilor proprietari, cumpărătorii fiind beneficiarii dispozițiilor art. 50^1 din lege și ai dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru imobilele cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare.
Pornind de la faptul că sunt exceptate de la restituirea în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare(foștiilor proprietari fiindu-le recunoscut doar beneficiul măsurilor reparatorii în echivalent), legiuitorul explicitează noțiunea de"teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995" în sensul că se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință, cu precizarea că stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării.
Având în vedere normele metodologice au rolul de a explicita dispozițiile din legea pentru a facilita corecta și unitara aplicare a acestora, Curtea dând eficiență tuturor acestor prevederi legale, constată că dispozițiile art 7 alin 5, care instituie o excepție de principiul restituirii în natură nu sunt incidente în speță, în condițiile în care cele două apartamente, vândute în baza legii 112/1995, au fost anulate iar parterul imobilului, unde se află cele două unități locative, restituit reclamanților în calitate de succesori ai fostei proprietare.
Cu privire la ultima critică, referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea o apreciază ca neîntemeiată, având în vedere criteriile în raport de care se evaluează realitatea și necesitatea cheltuielilor de judecată, acestea fiind reprezentate de timpul și volumul de muncă solicitate pentru redactarea cererii de chemare în judecată, complexitatea cauzei, durata procesului, în condițiile în care s-a administrat proba cu expertiză, precum și limitele cuantumului onorariilor percepute de regulă de avocați pentru cauze cu un grad de dificultate asemănător.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea admițând recursul, apreciază că se impune o modificare parțială a soluției primei instanțe în sensul obiectul restituirii îl constituie cota indiviză din terenul situat în București, ., sector 2 în suprafață de 480 mp. corespunzătoare unei suprafețe de 94,62 lei, cu precizarea că vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.151 din data de 24.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți F. D. A. și F. T..
Modifică sentința recurată în sensul că obiectul restituirii îl constituie cota indiviză din terenul situat în București, ., sector 2 în suprafață de 480 mp. corespunzătoare unei suprafețe de 94,62 lei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S./IS
Ex.2/27.09.2013
T.B.Secția a III-a Civilă – M.P.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1457/2013. Curtea de Apel... | Fond funciar. Decizia nr. 1356/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
